Blog † Vestitorul ortodox

Din minunile Sfântului Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (1310-1406)

7/26/2010 |

Publicat de admin |

Deci, după cea de tot săvârşire şi întemeiere întru toate a acestor sânte mânăstiri Vodiţa şi Tismeana, străbătând vestea în toate părţile în ţeara acesta şi peste munţi în Ardeal, şi într'alte părţi şi preste Dunărea în taotă ţeara Serbiei, şi în alte părţi pentru buna orînduială a tagmei monachiceşci, si a altor orândueli, plăcute auzului omenesc, la carele dorea mântuirea din tot sufletul, precum s'a zis şi mai sus, foarte mulţi locuitori şi călugări cu viaţă înbunătă-ţită s’a adunat întru amendouă mânăstirile, cu care călugării şi fraţii în Christos locuind Sântul în Sânta mânăstire Tismeana ; iar în sânta monăstire Vodiţa Ieromonachul Agaton, de mai sus zis. Şi vieţuind sântu pre plăcere Dumnezeească, ca vieţuire de obştie, kip şi pildă de fapte bune, într'amândouă mânăstirile tuturor făcându-se, pre toţi la calea mântuirei povăţuindu-i, i-a îndreptat. Şi luând sântul de la Dumnedeu dar, de facere de minuni şi putere asupra duchurilor celor necurate, precum s’a zis mai sus, multe şi nenumărate minuni a făcut, cât a trăit în viaţă, izgonind dracii din oameni şi tămăduind tot feliliul de boale şi neputinţe. Şi zic, că şi în foc a intrat şi a eşit ne-vevătămat, cât nici de chainele lui nici de părul capului lui nu s’a atins focul.

Eră pentru intrarea în foc se zice aşa, că străbătând auzul prin toate părţile pentru darul lui Dumnezeu al facerilor de minuni, ce se făcea prin sfântul, a mers auzul şi vestirea până la Jicmond împăratul Romei şi Craiul Ungariei cel mai sus zis. Şi că acest împărat, având o fecioară o rudenie a sa de aproape, alt zic că o fiică a lui, ce se bântuia de duch necurat şi multă vreme mai 'nainte prin doftori şi prin alte meşteşuguri vrăjitoresci keltuia averea sa, şi n'a putut. nimic de ase tămădui, apoi aducându-şi aminte de auzul şi vestirea minunilor lui Dumnezeu, ce se făcea prin sântul, izgonirea duchurilor necurate din oameni şi tămăduirea a tot felul de boale şi neputinţe, s’a aprins cu râvnă, că nu numai cu auzul să audă, ci şi cu okii să vază, a trimis oameni împărătesci, ca să aducă pre sântul acolo la împărăţie, unde era rudenia sa cea bolnavă, ca să o tămăduiască de duchul cel necurat ,ce o bântuia, iară sântul, fiind atuncea bolanv şi nepututincios foarte pentru bătrâneţe, n'a putut merge pentru neputinţa slăbiciunei bătrâneţilor şi a boalei, ce era atuncea bolnav, din iconomia lui Dumnezeu. Eră trimişii întorceându-se, deşerţi la Impăratul şi spuindu'i de această, că n'a putut veni, nu s’a mâniat asupra sântului, ci mai cu râvnă şi cu durere aprinzându-se, ca să vadă pre sântul, n'a socotit mărimea împărătescă, şi depărtarea locului, şi osteneala drumului, ci luându-şi pre rudenia sa cea bolnavă, a venit la sânta mânăstire Tismeana, împreună şi cu alţii din cei mai credincioşi ai lui, domni boieri, căpitani, şi câţi-va ostaşi. Iară precum că a fost adevărată venirea în mânăstire a numitului împărat Jicmond, se dă adeverată încredinţare din zicerea de mai sus a perilipsului chrisovului său, că s’a dat în Tismeana ne dând de ştire sântului, pentru venirea lui la mânăstire, şi cum s'a apropiat, şi a dat de apa râului Tismenii, şi a început a întra pe valea sântei mânăstiri, îndată şi duchul cel necurat din rudenia împăratului a început a striga, că nu poate de a mai merge de aice înainte, căci îl arde focul Dumnezeirei al darului sântului duch, ce locueşce în răul bătrân Nicodim de la Pişători. Şi aşa strigând duchul cel. necurat şi scrişnind cu dinţii, făcănd spume şi scuturându'o, o a trântit jos, şi lâsându o ca pre o moartă a eşit dintr'ânsa, pre care toţi cei-ce era împreună cu ea, o socotia că a murit, ci nu după mult ceas s’a sculat sănătoasă, mulţumind şi slăvind pre Iisus Christos, Dumnezeu cel adevărat, şi pre prea curata lui Maică, pururea fecioarei Maria, si pre bătrânul Nicodim, ce prin rugăciunile lui zice, ca s'a mântuit de duchul cel necurat. Şi văzând Impăratul şi cei împreună cu el aceasta înfricoşată şi mare minune, pre toţi i-a cuprins frică şi spaimă, şi mirându-se, zicea cu un glas toţi, cum dracul, cât s’a apropiat de locaşul acelui om Nicodim, pre carele l'a numit rău bătrân, n'a putut merge mai mult, nici a mai lăcui în fecioară, dară când ar fi fost de faţă acel om, ce ar fi fost. Şi aşa înspăimântaţi pentru minune, şi cu bucurie pentru tămăduirea fecioarei, au mers în mânăstire, dară sântul mai 'nainte cunoscând cu duchul tămăduirea şi izgonirea duchului cel necurat din fecioară, şi venirea împăratului în mânăstire, a poruncit preuţilor şi diaconilor de s'a îmbrăcat în sântele odăjdii, asemine şi sântul îmbrăcându-se, a luat sânta Evangelie, iar preuţii sânte cruci, şi diaconii, lumini aprinse, si cădelniţi cu tămâe în mâini, şi fâcând litie, cu toţi părinţii şi fraţii leremonachi, şi monachii, au eşit înaintea împăratului, de l'au întîmpinat şi l'au primit în sânta mânăstire, cu mare cinste. Dar împăratul mai nainte până a nu intra în mânăstire, dăduse poruncă la toţi ai săi, ca niminea să nu scoată grai din gură în mânăstire, pentru tămăduirea fecioarei de Duchul cel necurat. Deci a zis Sântul cătră Împăratul, mai la urmă, după alte multe cuvinte duchovniceşci de mântuire : Să trăecşci întru mulţi ani împărate, şi te bucură, dând slavă şi mulţămită pre Milostivului Dumnezeu, cel a tot puternic, şi crede din tot sufletul către Mântuitoriul nostru Iisus Christos, fiiul lui Dumnezeu cel adevărat, şi precuratei Născetoarei de Dumnezeu, pururea fecioarei Mariei Maicei sale, stăpâna nostră cea pre milostivă, carea a tămăduit şi-a izgonit pre dracul din fecioara rudenia ta.

Minunea purceilor gătiţi

Si auzind împăratul pre Sântul mai nainte spuindu'i tămăduirea rudeniei sale, s’a mirat întru sine, zicând către ai săi, cum, nefiind de faţă şi ne-spuindu-i niminea, şcie acesta cele, ce s'au făcut nouă pre cale? Apoi şezend Impăratul în mânăstire câte-va zile, şi văzând tămăduirile bolnavilor, ce cu darul lui Dumnezeu să făcea prin Sântul, a voit să, cerce pre Sântul, să vadă, poate face şi alte feliuri de faceri de minimi, s'au numai tămăduirile boalelor si izgonirea duchurilor poate, care pentru întâia cercare se zice aşa, că aducend Impăratului atuncea aice în mânăstire oare'şi-cine, nişce purceluşi mici, ne fiind faţă Sântul, î-a dat la bucătarul său să'i gătească, şi să'i pue acoperiţi pe masă, şi fiind atuncea şi Sântul cu Impăratul la masă, a zis Împăratul cătră Sântul, blagosloveşce părinte aceste bucate de peşce păstrăv. Eră Sântul cunoscând cu duchul, ca nu este peşce, ci carne, adecă purcei gătiţi, a zis cătră Împăratul, să trăeşci Împărate la mulţi ani, eu cunosc, că nu este peşce, ci după cuvântul Impărăţiei tale, facăsă peşce, precum ai zis, şi blagoslovind Sântul, făcând semnul sântei cruci de asupra acelor bucate, o minune! când le-au descoperit în toate s'a aflat peşce păstrăv, iar nu purcei, precum se pusese în tipsii. Şi văzând Împăratul şi toţi, ce era împreună cu dînsul o minune ca aceia, mirându-se sta înspăimântaţi. Iară sântul, după acesta a făcut cuvănt către Împăratul şi către cei împreună cu dînsul, pentru sânta şi drepta credinţă a Christianilor celor drept credincioşi, şi pentru darul facerilor de minuni, ce se dă dela Dumnezeu tuturor christianilor, celor drept credincioşi, ce se tem de Dumnezeu şi 'l iubesc din tot sufletul, şi păzesc poruncile lui.

Atuncea Impăratul au zis către sântul aşa, eu părinte am auzit, că scrie prin scripturile vostre, că mulţi cu acea credinţă, precum înveţi tu, au intrat prin foc şi nu i-a vătămat nimic, cât nici de chaine, nici de părul lor nu s'a atins focul, aceiaşi voiescu eu, ca să faci şi tu aşa, de a trece prin foc. De nu te va vătăma nici pre tine focul, precum pre aceia, apoi şi eu voiu crede, precum şi voi credeţi, şi voiţi primi drepta credinţă, şi ori-ce mi vei zice pentru credinţă te voi asculta, şi toate le voiu face. Iar neputând a face aceasta, urgie şi pedeapsă mare va fi asupra ta, şi asupra tuturor celor ce locuesc în mânăstirile tale, vrend Împăratul cu aceasta a doua oară ispitire şi a înfricoşa pe sântul. Iar sântul de aceasta netemându-se, a zis către Împăratul, ca să'i dea soroc până a doua-zi, şi dându-i-se a petrecut întru acea zi şi noapte în post, în privighere, şi în rugăciune către Dumnezeu şi către prea curata lui Maică, iar adoua-zi sântul puind nedejdea spre ajutorul darului facerilor de minuni al prea Milostivului Dumnezeu, a poruncitu, să facă foc mare, în mijlocul mânăstirei înaintea sântei biserici, şi făcăndu-se focul a intrat sântul în Biserică în sântul altar, şi s’a înbrăcat în sântele veştminte cele preotesci, asemenea a poruncit Ierodiaconului ucenicului său să se înbrace în cele diaconeşci şi să ia cădelniţa cu tămâe, şi crucea în mână. Luând sântul sânta Evangelie şi crucea în mână. Si mergend unde era focul făcut foarte mare, a poruncit diaconului să cădească focul de trei ori, înprejur şi căduidul a zis către sântul. Blagosloveşce stăpâne. Iar sântul blagoslovind, şi însemnând cruce de trei ori, asupra focului cu sânta cruce, şi însemnându-se şi pre sine cu semnul sântei cruci, a poruncit şi diaconului să vie după sine. Şi o minune! focul cel atâta de mare era asemenea celui din câmpul Deirea dela Vavilon. Cum sântul cu piciorul în foc au păşit, văpaia focului în două s'a desfăcut, cale sântului făcând, şi când în mijlocul văpăii era, mai mult de cât, un sfert de ceas şedea. Şi aşa împreună cu diaconul său, în numele prea sântei Treimi, in trei rânduri intrând şi eşind, a remas nevetămat, încă nici de chaine, nici de părul capului lor nu s’a atins focul, care pre toţi cel-ce de departe privea, îi dogorea şi 'i ardea.

Mânăstirea Tismana

Atuncea împăratul şi cu toţi al lui, ce era împreună cu-el, văzând acesta mare şi înfricoşată minune, ce s’a făcut prin sântul cu puterea lui Dumnezeu, cu darul sântului Duch, a căzut la picioarele Sântului, cerend ertăciune. Iar sântul cu duchul blăndeţelor ertându’i şi blagoslovindu'i mult i-a învăţat, pentru a numai ispiti puterea lui Dumnezeu şi darul sântului Duch al facerilor de minuni, care se face prin oamenii cei drept credincioşi, precum i s’a mai zis, pentru ca să nu le vie asupra, prin slobodirea Dumnezeiască, vre o pedepsă de duchuri necurate, mai rea, de cât la fecioara cea tămăduită, care s'au zis mai sus. Iară împăratul şi cei împreună cu dânsul, înspăimântându-se şi înfricoşindu-se pentru aceasta foarte, şi umilindu-se de învăţăturile Sântului cele duchovniceşci, a primit sânta şi dreapta credinţă, şi prin punerea mâinilor Sântului, împăratul şi toţi cei împreună cu el, ai lui miniştri şi cei-lalţi sântului botez desăvârşit sau învrednicit, şi zic unii că împăratului la sântul botez numele de Matei i sa pus; cu toate că în chrisoavele lui cele de la sânta mânăstire, pentru întărirea moşielor, şi a satelor şi a altor dreptăţi, pentru credinţă, şi aşezămenturi de ale sântei mânăstiri, Jigmond se numeşce, precum sau zis mai sus. far care, chrisovu ce scrie, că sau dat în Tismeana, se înţelege, ca după facerile de minuni ale sântului, şi după ce aţi primit împăratul sântul botez, l'au dat sântei monăstiri. Iar într'alte istorii ale scrierii anilor împăraţilor Romei, Sigizmond îi zice. Dar într'un sicriaşi de argint, în carele ieste sântul deget al sântului, împreună cu alte sânte părticele de sânte Moaşte, ce s'au scris mai sus, în care sicriaşi, ieste scris kipul sântului în argint, cu toate, minunile seale, dela naştere până la pristăvire. Adecă Naşterea sântului, sântul botez, primirea cinului călugăriei, primirea chirotoniei diaconiei, şi a preoţiei, şederea cu împăratul la masă, trecerea prin foc, pristăvirea, adecă îngroparea în morment. Iar la capul împăratului, unde şeade cu sântul la masă, ieste scris Matiaşi Impăratul, şi acest sicriaşi ieste făcut cu keltuiala lui Nicodim Ierodiaconul, la anii de la facere (1601). Să găseşce scris în condica mânăstirei Coziei un chrisov, cel dă aceştii monăstiri un Mateiaşi, Craiul Ungariei dela Buda la anii dela Christos, (1473), care se vede, că a fost cu mulţi ani mai în urma Sântului aceasta. Iar sântul după ducerea împăratului din mânăstire, şi alte multe ne numărate minuni au mai făcut, cât a mai trăit în viaţă cu puterea lui Christos Dumnezeu. Şi fiind atuncea foarte bătrân, precum s’a zis şi mai sus, a voit, ca cea-laltă rămăşiţă a vieţii sale să o petreacă în linişce, şi mai cu plăcere Dumnezeiască, a trimis de a kiemat pre Ieromonachul Agaton, ce era orânduit purtător de grijă în locul său, la mânăstirea Voditii, şi i-a încredinţat şi sânta mânăstirea acesta Tismeana, de a fi în locul său următor, şi purtător de grijă, adecă Egumen preste amendouă sântele mânăstiri, Vodiţa şi Tismeana. (Şi această diadochie a părintelui Agaton, se adeverează întâi dintr'o carte fără leat a lui Marelui Mircea V'oevod, feciorul Radului Voevod Negru, în care carte scrie cătră toţi locuitorii moşielor, acestor două sânte mânăstiri, ce era daţi spre poşluşanic, zicându-le aşa, şi precum aţi avut întru cinste pre popa Nicodim, adecă pre sântul aseminea să cinstiţi, şi să ascultaţi pre popa Kir Agaton, cât ca pre faţa mea aşijderea, şi toţi fraţii, adecă Părinţii călugări din mânăstire. In-tr'alt kip să nu cutezaţi a face, după porunca Domniei mele. Şi mult învăţându-lu pentru cele duchovniceşci, orândueli ale sântelor mânăstiri şi cum să se poarte cu părinţii, şi cu fraţii întru dragoste cu toţii, dela mic până la mare, şi cum să primiască pre cei călători, şi pre cei bolnavi să'i caute, s'a suit în peştera cea mai de sus zisă, în care a găsit şarpele, care este deasupra de mânăstire în peatră, care peşteră o avea gătită de mai nainte, de când venise aice pentru trebuinţa liniştirii sale, precum se vede până astăzi cu zidire în faţă, căci adeseori şi mai nainte se suia şi se liniştea într’însa, şi suindu-se s'au dat pre sine spre linişce desăvârşită, petrecând numai cu unul Dumnezeu prin post şi privegheri de toată noaptea, şi în rugăciuni prin plecări de genuki, şi vărsări de lacrimi necontenite, cătră prea milostivul Mântuitorul nostru Iisus Christos, pentru mântuirea sa şi a tuturor drept credincioşilor christiani, si numai din Sâmbătă în Sâmbătă spre Duminecă şi la praznice împărăteşci, se pogora de era noaptea cu părinţii la utrenie, şi la privigheri de toată noaptes, şi a doa-zi la slujba sântei, şi D-zeeşcei liturgii, slujea cu părinţii sobor de se împărtăşa, cu prea sântele şi de viaţă făcătoare taine ale Mântuitorului nostru Iisus Christos si după săvârşirea sântei D-zeeşcei liturgii, pre mulţi din cei bolnavi şi neputincioşi, şi pre cei munciţi de duchuri necurate, ce să afla veniţi, în sfânta mouăstire, cu credinţa pentru tămăduire prin punerea mâinelor, şi prin sântele seale rugăciuni, îi tămăduia, iar alţii, ce venea mai cu credinţă, şi cu fierbinte dragoste către sântul, numai cât se atingeau de imbrăcămintele cele preoţeşti, când sluja Sântul si era cu sântele daruri, la sânta şi D-zeeasca liturgie la văchodul cel mare, se tămăduea de boalele şi neputinţele lor, iar după tămăduirea bolnavilor, intra Sântul cu adunarea părinţilor la masa cea de obşte de mânca puţin din toate, ce se găsea puse pe masă, întru slava lui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Christos, si a prea sântei stăpânei noastre născătoarei de Dumnezeu pururea fecioarei Mariei Maicei seale, şi după scularea dela masă, lua puţină pâine şi apă, şi degrab se suia la peşteră, şi aşa într'acest feli de liniştită viaţă, a petrecut ca la patru cinci ani mai bine.

Apoi din descoperire Dumnezeească, cunoscend sântul mai nainte, că i-s’a apropiat sânta şi fericita mutarea sa cătră Domnul, şi aproape fiind sântul şi D-zeescul praznic al naşterii Domnului şi mântuitorului nostru Iisus Christos, s'a pogorât din peşceră în mânăstire şi a petrecut în post în privighere, în rugăciune, în totă noaptea aceia a privigherii praznicului. Cu adunarea a tot soborul părinţilor în biserică, cât şi la sânta şi Dumnezeeasca liturgie slujind cu soboru s'a înpărtaşit cu sântul trup, si sânge al Domnului şi Mântuitorului nostru lisus Christos. Iar după săvârşirea sântei şi D-zeeşcii liturgii, a mers la masa de obşte cu toată adunarea părinţilor şi a fraţilor din mânăstire şi acelor, ce se sichastrea la linişte în pustietate, fiind că aşa era obiceiul, precum şi până astazi vin cei de pre la skituri, duminicile, şi la praznicile cele mari împărăteşci, şi gustând foarte puţin din cele, ce se afla la masa bucate, iar sculânduse dela masă, a făcut cuvântu pentru mântuire, învăţând pre toţi de obşce cu cuvinte duchovniceşci, cum se vieţuiască în monăstire până în sfârşitul vieţii, întru unire şi dragoste unul cu altul, în smerenie duchovnicescă, în supunere şi în ascultare, până la moarte ascultând pre mai marele lor, ca pre însuşi Christos Dumnezeu ; si nimic al său sa voaescă a fi, şi toate de obşce, la toţi să fie, până la acu, şi la aţă, şi mai vârtos să urmeze toţi aşezământului, ce l’a lăsat prin scris a se ţine nestrămutat, dacă cu adevărat voiesc a se mântui de vrăjmaşul dracul, şi după sfârşit a dobândi viaţa de veci.

Care acest aşezământ al sântului, ce l'au făcut şi lăsat în scris mânăstirilor sale, Vodiţa şi Tismeana, se adiverează mai întâi din Chrisovele ctitoriceşci, precum s’a zis mai sus, adecă nici să se strice cinul şi orânduiala lui Nicodim, adecă a Sântului, şi porunca Domniei mele adecă a D-lor, care a întărit aşezământul sântului. Iar mai pre urmă se adeverează mai pre, larg din cărţile Patriercheşci, ce s’au făcut, cu mari legături şi afurisanie, din porunca Domnilor strănepoţi ai Domnilor ctitori de mai sus zişi şi de Mitropoliţii ţărei. După ce s’a răpus dela mânăstire cartea cu aşezământul sântului. Ci după acesta învăţătură le-a arătat, că i-s’a apropiat sântul şi fericitul sfârşit al vieţii lui cei trecetoare din moarte la viaţă, care viaţă din pruncie până acum o a dorit, precum cerbul cel însetat de izvoarele apelor, aşa şi sântul până la săvârşit. Apoi mergând în kilia sa de mai nainte egumenescă, şi pe toţi la sine kiemându-i de rând, câte pre unul, tuturor le-a dat părintesca blagoslovenie, şi sărutarea cea mai de pre urmă şi întru aceeaşi războlindu-se oareşi-ce de boală, după fireasca datorie, a doua-ăi în 26 zile ale lunii lui Decembrie prin, neîncetatele sele rugăciuni s’a dat sântul său suflet, în prea sânte mâinele prea doritului său stăpân, Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Christos, pre carele din pruncie dintru începutul vârstei sele cei tinere până la săvârşitul vieţii din tot sufletul l'a iubit.

De aici puteţi descărca cele aproape 80 de pagini despre viaţa Sfântului Nicodim cel Sfinţit. Paginile sunt arhivate. Pentru a descărca fişierul faceţi click pe Download:

Etichete: Minunile Ortodoxiei, Sfintele sfinţilor |

View Comments

O linişte adâncă pe marea vieţii - liniştea credinţei în Dumnezeul Cel Adevărat

7/25/2010 |

Publicat de admin |

Editați postarea

Cuvânt la Evanghelia umblării pe mare al Părintelui Nichifor Theotokus Arhiepiscopul Astrahanului şi Stavropolisului (†1805)

Mustrarea făcută lui Petru, pe care am auzit-o astăzi în Sfânta Evanghelie, ne dă prilejul să cercetăm cu acrivie cele despre puţina credinţă care răceşte dorinţa pentru virtute şi o pierde cu uşurinţă în volburea păcatului.

Puţin-credinciosul se deosebeşte de credincios şi de cel necredincios aşa cum apa călduţă se deosebeşte de apa fierbinte şi de apa rece. Apa călduţă are focul cuprins înăuntrul ei, dar puţin, apa fierbinte îl are mult, iara pa rece deloc. Puţin-credinciosul are credinţă, însă puţină, credinciosul are multă, în timp ce necredinciosul nu are deloc. Apa căldicică are putere, însă puţină. Apa fierbinte are multă putere, iar cea rece nu are deloc. Puţin-credinciosul are râvnă, însă foarte puţină, credinciosul are multă, iar necredinciosul nu are nimic. De aceea, necredinciosul, pentru că nu crede deloc în Dumnezeu, dispreţuieşte poruncile Lui fără nici o reţinere, pentru că nu are nici o râvnă, nui are nici o grijă pentru izbândirea virtuţii. Aceasta ne învaţă cuvântul, acest fapt ni-l arată lucrurile.

Credinţa propovăduieşte că Dumnezeu, ca fiinţă nemărginită, este pretutindeni prezent şi împlineşte toate: „De mă voi sui la cer, Tu acolo locuieşti. De mă voi coborî în iad, Tu de faţă eşti. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi mă voi aşeza la marginile mării şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.”(Ps.138, 8-10) Nici un loc, nici un timp, nici o clipită de ochi nu rămâne lipsită de prezenţa lui Dumnezeu. Credinciosul care crede acest lucru fără şovăire. Îl priveşte cu ochii credinţei pe Dumnezeul Savaot aşezat întotdeauna înaintea lui, căci îi este foarte greu să îndrăznească înaintea feţei lui Dumnezeu să săvârşească păcatul. Cine, aflându-se înaintea împăratului pământesc, săvârşeşte, nu zic, păcatul, ci cea mai mică neorânduială ? Nimeni! Profetul David, care a avut credinţă fierbinte, zicea: „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin”.(Ps. 15, 8). Din pricina aceasta, patriarhul Iosif a fugit de desfrânare şi a păzit înţelepciunea. Egipteanca destrăbălată la silit zicându-i: „Culcă-te cu mine! ” Iosif, crezând fără şovăire că Dumnezeu este înaintea lui, a respins-o cu sila, zicându-i: „Cum dar să fac eu acest mare rău şi să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu ?” (Facere 39, 7-9)

Puţin-credinciosul, deoarece cu ochii trupeşti nu priveşte că se află înaintea lui Dumnezeu, ochii sufletului său fiind înceţoşaţi şi aproape închişi din pricina puţinei lui credinţe, se cutremură cu uşurinţă şi se zdruncină din pricina vântului patimilor, iar valurile păcatului îl îneacă cu uşurinţă. Ce cugetaţi despre Iuda Iscarioteanul ? Oare acesta n-a crezut că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu ? Sigur că a crezut, pentru că, dacă n-ar fi făcut-o, nu L-ar fi urmat, nici n-ar fi devenit uceniocul Lui. A crezut dar puţin, a crezut, însă a ezitat, şi de aceea puţina lui credinţă a stins-o patima iubirii de arginţi şi, astfel, din ucenic a devenit trădător. Şi Eva a avut credinţă în Dumnezeu, dar credinţa ei era puţină şi căldicică. Dumnezeu i-a zis acesteia şi lui Adam: „În ziua în care veţi mânca din acesta, cu moarte veţi muri !” Şarpele i-a spus invers, adică: „Nu veţi muri, ci veţi fi ca Dumnezeu”(Facere 2,17; 3, 4-5). Aceasta a crezut mai mult cuvintelor şarpelui, decât cuvintelor lui Dumnezeu. Când puţina ei credinţă s-a concretizat în păcatul neascultării, a golit-o de harul dumnezeiesc şi a izgonit-o în pământ străin.
Lucrarea virtuţii a fost dispreţuită cu desăvârşire, frâul păcatului s-a pierdut şi fiecare dintre noi, fără nici o reţinere şi teamă, săvârşeşte orice fel de păcat. „Toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut, nu mai este cel ce face binele, nu mai este nici unul”(Ps. 52, 4). Cui se datorează aceasta? Puţinei credinţe. Deci ziceţi: cum suntem puţin-credincioşi? Noi în fiecare zi citim şi propovăduim simbolul credinţei. În fiecare zi strigăm cu glas mare: „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul Cerului şi al pământului” şi toate celelalte pe care le conţine Crezul. Deci, suntem puţin credincioşi, fraţilor, faptele şi nu cuvintele sunt dovada credinţei, aşa cum ne-a învăţat Iacov, ruda Domnului, cel inspirat de Dumnezeu. El zice: „Arată-mi credinţa ta din faptele tale şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele”(Iacob 2, 18). Ce credinţă arată însă faptele noastre? Acestea arată vădit că suntem puţin credincioşi, şi nu cuvintele, ci faptele propovăduiesc că avem puţină credinţă în Dumnezeu.
Dumnezeu ne porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri: ”Eu vă zic: iubiţi pe vrăjmaşii voştri!” (Matei 5, 44). Dumnezeu porunceşte zicând: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce va vatămă şi vă prigonesc”(Matei 5, 44). Le făgăduieşte celor care-i iubesc pe vrăjmaşii lor şi le fac bine multe răsplătiri: „Şi plata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt.”(Luca 6, 35). În afară de aceasta, ne vesteşte că El se îngrijeşte pentru răzbunarea celor care ne nedreptăţesc, făgăduieşte să le dea înapoi cuvenita pedeapsă: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul” (Romani 12, 19). Lumea sfătuieşte invers, ea ne spune: aleargă şi vatămă cât poţi pe vrăjmaşul tău, pentru că dacă îl ierţi fără cuvenita răzbunare îţi pierzi demnitatea, toţi te dispreţuiesc, se pornesc asupra ta şi te vatămă în orice chip. Şi noi ne lăsăm convinşi mai mult de sfaturile lumii decât de poruncile lui Dumnezeu, credem mai mult cuvintelor lumii decât făgăduinţelor lui Dumnezeu, căci îi urâm pe vrăjmaşii noştri şi îi duşmănim până la moarte. Şi pentru ca să ne răzbunăm pe ei folosim injurii, curse, insulte, atacuri, trădări, răni, ucideri, cele mai mari rele şi păcatele cele mai înfricoşătoare. Acestea sunt faptele credinţei? Nu! Sunt lucrările puţinei credinţe, ca să nu spun ale necredinţei. Priveşte ce au săvârşit Sfinţii Apostoli care aveau credinţă fierbinte în Hristos. Aceştia „ocărâţi fiind, binecuvântau, prigoniţi fiind, răbdau, huliţi fiind, se rugau” (I Corinteni 4, 12-13) pentru vrăjmaşii lor, să se pocăiască. Vezi din fapte ce credinţă a avut Sfântul Ştefan, primul martir, care lovit cu pietre şi-a plecat genunchii şi s-a rugat pentru cei care-l ucideau zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta. Şi aceasta zicând, a adormit.”(Fapte 7, 60). Dumnezeu porunceşte zicând: „Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înăuntrul vostru!”(Luca 11, 41) Hrăneşte, zice, pe cel flămând, dă-i să bea celui însetat, îmbracă-l pe cel gol, primeşte-l pe străin, cercetează-l pe bolnav, îngrijeşte-te de cel din temniţă”(Matei 25, 35). Săracul, zice el, este fratele Meu, săracul Mă reprezintă, ceea ce faci săracului, Mie îmi faci: „Amin zic vouă! Pentru că aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei, Mie Mi-aţi făcut!”(Matei 25, 35) El făgăduieşte celor milostivi răsplătiri însutite în lumea aceasta şi Împărăţia veşnicp în viaţa viitoare: „Însutit va primi şi viaţa veşnică va moşteni”(Matei 19, 29). Crezi în acestea? Da, spui tu, cred şi mărturisesc! – Bine! Dar după aceea se arată înaintea ta cel flămând, cel însetat, cel gol, cel străin, cel bolnav şi tu nu numai că-ţi întorci faţa de la el, dar de multe ori îl dispreţuieşti şi îl mustri. Acestea sunt faptele credinţei tale? Aceasta este credinţa ta? Aceasta nu este credinţă, ci puţină credinţă! Cugetul rătăcit al iubirii de argint îţi spune: „să nu dai, ca să nu devii şi tu sărac precum acela!” Dumnezeu Cel nemincinos îţi zice:”dacă dai una, primeşti înapoi o sută!” Şi tu crezi mai mult în înşelăciunea minţii tale, decât în Atotputernicul Dumnezeu.
Dacă inima mea ar fi avut credinţă cât grăuntele de muştar, m-aş fi temut de ziua Judecăţii şi de iadul care-i aşteaptă pe cei care păcătuiesc şi astfel n-aş fi întins mâinile mele la răpire şi nedreptate, aş fi fugit departe de patul străin, aş fi domolit patimile trupului meu, mi-aş fi întors ochii de la orice păcat. Dacă inima mea ar fi avut credinţă fierbinte, atât de fierbinte precum credinţa Sfinţilor, aş fi întins mâinile mele spre a face bine săracilor, aş fi cumpărat veşmântul scump al înţelepciunii, aş fi fugit de zădărnicia lumii, aş fi păzit poruncile lui Dumnezeu şi aş fi alergat fără lenevire pe calea virtuţii. Dar, la aceasta, unii răspund şi zic: Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui!” (Marcu 16, 16). Noi am crezut şi ne-am botezat, deci suntem mântuiţi. Da, într-adevăr! Dar de ce Domnul nostru Iisus Hristos Însuşi l-a mustrat pe Petru pentru puţina lui credinţă? I-a zis: „Puţin credinciosule! Pentru ce te-ai îndoit?”(Matei 14, 31). L-a mustrat ca să aflăm că altceva este necredinţa şi altceva este puţina credinţă. Domnul a numit-o credinţă pe cea desăvârşită, mare, fierbinte. Şi credinţa aceasta niciodată nu este despărţită de faptele bune şi de aceea şi Iacov, ruda Domnului a zis: „Arată-mi credinţa ta din faptele tale şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele”(Iacov 2, 18). Aceasta este credinţa mântuitoare despre care Domnul a zis: „Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui!” Puţina credinţă este credinţa moartă şi de multe ori străină şi lipsită cu desăvârşire de fapte bune. Este cea despre care însuşi Iacov a zis: „credinţa fără fapte este moartă”(Iacov 2, 26).
Noi ne uimim şi ne mirăm că nu vedem astăzi mulţimea minunilor pe care Domnul le-a făgăduit celor care cred. El a zis: „Iar celor ce vor crede le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi.”(Marcu 16, 17-18). Cu uşurinţă însă se dezleagă mirarea şi nedumerirea pentru că Domnul a spus că aceste semne vor urma celor care cred şi nu puţin-credincioşilor. Când cei fierbinţi în credinţă erau mulţi, adică în epoca apostolilor şi în veacurile de după aceştia, atunci se întâmplau în fiecare zi nenumărate minuni. Astăzi, foarte puţini sunt cei care au credinţă fierbinte şi aproape toţi sunt puţin-credincioşi. Dacă şi astăzi însă dacă cineva are credinţă cât un grăunte de muştar, „va zice muntelui acesta: mută-te acolo! Şi se va muta.”(Matei 17, 20). Aşadar, mulţimea minunilor a încetat, pentru că s-a stins fierbinţeala credinţei, pentru că aşa cum atunci apostolii L-au întrebat pe Domnul: „noi de ce n-am putut să scoatem demonul?”, El le-a răspuns: „pentru puţina voastră credinţă!”, adică „pentru puţina noastră credinţă”(Matei 17, 19-20). Pentru că apostolii nu erau puţin credincioşi, ci încă nedesăvârşiţi în credinţă.(Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu).
Aşadar, fraţilor, vedeţi că puţina credinţă este rădăcina tuturor relelor, iar credinţa este rădăcina oricărei virtuţi şi fapte bune? Dacă voieşte, poate. Credinţa duce la virtute şi virtutea înfierbântă credinţa. Deci, fă-te blând, smerit, iubitor de dreptate, milostiv, înţelept, îndelung-răbdător, „înţelept ca şarpele şi blând ca porumbelul”(Matei 10, 16), „milostiv precum Tatăl tău Cel din Ceruri”(Luca 6,36). Acestea aprind în inima omului acel foc, adică credinţa pe care Hristos a venit s-o aducă pe pământ (Luca 14, 49), adică în inima celor care vor crede în El.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule Unul-Născut a lui Dumnezeu, Tu eşti Dăruitorul virtuţii şi Dătătorul credinţei. Eu cred şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să-i mântuieşti pe cei păcăoşi, dintre care cel dintâi sunt eu (I Timotei 1,15), dar credinţa mea este puţină şi rece, nu este atât de fierbinte pe cât este necesar pentru mântuirea mea. Deci Ţie, Mult-Îndurate, îmi plece genunchii şi cu lacrimi strig precum tatăl copilului care avea duh mut: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!„ (Marcu 9,24)

Etichete: Mărgăritare duhovniceşti, Predici la Duminici |

View Comments

"Celebrităţi" sub semnul Antihristului

7/25/2010 |

Publicat de admin |

Editați postarea

foto: (i)realitatea tv

Să nu ne amăgim fără rost şi să credem că un om drept şi patriot ar mai putea fi pus în structurile de conducere ale acestei ţări. Nimeni în vremurile pe care le trăim nu poate să fie lăsat la conducerea unui stat, guvern etc dacă nu se dă de partea jidovilor masoni, dacă nu este mascota lor cumpărată şi vândută, deoarece dacă va încerca să facă ceva bun pentru credinţă, tradiţie, sau orice altceva bun pentru popor va fi înlăturat printr-o metodă sau alta de strategiile acestor şacali care au pus mâna pe mass-media, educaţie şi pe multe alte structuri ale statului.

Ce fel de "celebrităţi" are lumea de azi. "Vedete" sub semnul lui Antihrist
(câteva dintre ele):

Beyonce

Madona

Gaga

Kid Kudi

Ne-Yo

T-Pain

Shakira pe post de "statuia libertăţii" se crede un fel de zeiţă a iluminaţilor, pardon a întunecaţilor iudeo-masoni..

Oprah

Şi nu în ultimul rând Beatles

Emil Boc şi alţii asemenea lui fac parte din gaşca lor, iar lista poate continua...

Şi când te gândeşti că tineretul de astăzi îşi ia ca exemple şi modele de viaţă asemenea indivizi, nu e greu sa deduci unde se va ajunge dacă lucurile vor continua aşa...

Etichete: semnul fiarei, slugile antihristului |

View Comments

DESPRE VORBĂ ŞI TĂCERE

7/21/2010 |

Publicat de admin |

Editați postarea

Părintele Arsenie Boca

Cuvântul a ajuns vorbă: vorba, vorbe... vorbele, slăbiciune; slăbiciunea, patimă...
Cine vorbeşte mult ajunge de nu mai are nici o autoritate în cuvântul lui. Pe vorbele lui nu mai dă nimeni nimic.

Om de cuvânt e numai acela care vorbeşte puţin şi împlineşte cu fapta ceea ce zice. Un atare om are autoritate. Autoritatea vine de la cuvântul autor. Deci cum poate avea autoritate un om ale cărui fapte sunt în raport invers proporţional cu cuvântul său ?

***

Altă lature: Iisus e numit de Sfântul Ioan Teologul „Cuvântul” lui Dumnezeu, prin care a făcut lumea. Deci aci avem un „Cuvânt” puternic, capabil să facă tot ce voieşte, din nimic.

Cuvintele noastre sunt foarte departe de această putere. Cuvintele noastre nu pot crea universul, ci doar mici cocioabe şi fapte neînsemnate. Sunt însă o mulţime de oameni care nu pot face niciodată nimic cu vorbele lor. Alţii fac numai lucruri negative cu vorbele lor, numai strică ce au făcut alţii.

Cuvântul are o taină:

Ia din energia sufletului şi se formulează, ia o direcţie, încotro e trimis şi caută să se realizeze în faptă. Cuvântul odată spus, pe baza acestei energii, împrumutate din sufletul celui ce l-a spus, nu se mărgineşte numai la fapta împlinită, ci trăieşte, în baza obârşiei sale spirituale, până la Judecata din urmă, când vine alături de omul care l-a spus şi i se face apărător sau acuzator. E uşor de înţeles că biblioteci întregi de cuvinte ale noastre au să aştepte la judecată.

Deci cu cât vorbim mai mult şi mai multe, cu atât ne păgubim de energia sufletească şi ne scade curajul, entuziasmul

– necesare pentru fapte mai alese decât bibliotecile de vorbe.

Aşadar nu-ţi risipi sufletul cu vorbele, chiar bune să fie. Aceasta e o constatare străveche; dovadă şcolile antice în care, pentru a intra, se cerea proba tăcerii 3 ani. Aşa cineva dovedeşte că are stăpânire de sine şi e om de nădejde în lupte sufleteşti mai grele. Tăcerea a ridicat sufletul la valori mai mari decât l-au putut ridica vorbele.

La un cuvânt „aruncat” de farisei lui Iisus, că „fericiţi cei ce vor cina în Împărăţia lui Dumnezeu” – Iisus le răspunde cu pilda celor chemaţi la cină şi din motive „diferite s-au scuzat că nu pot veni”. – De fapt toţi erau nesinceri – căci care om cumpără moşie fără s-o vadă, sau boi fără să-i încerce sau se însoară fără să vadă cu cine se însoară.

Iisus a venit să arate precis scopul vieţii acesteia. Toţi vor să fie fericiţi deţinând moşii, alţii trăind în plăceri.

- Plăcerea nu-i fericire.

Fericirea e de natură spirituală, de natura sfinţeniei - adică o vieţuire în armonie cu senenii şi cu Dumnezeu. Aceştia vin la chemarea Domnului, la Cină, - la Sfânta Împărtăşire cu Trupul şi Sângele Domnului, se împărtăşesc cu toată învăţătura Sa, care aduce Duh Sfânt în suflet, luminează lumea noastră de la Botez şi trăim adevărata fericire.

Cei prinşi de plăceri nu-s capabili de fericire. Aceasta mereu fuge de ei, pentru că nu o caută unde este ci, unde nu este.

***

Cel ce şade în simţuri trage mintea către cele din care s-a născut trupul. Când găseşte mintea sau sufletul moleşit de plăcere le biruie fără împotrivire şi omul întreg devine numai trup. Dacă instinctele întâmpină o împotrivire, acestea se impun şi, dacă găsesc mintea slabă, o întunecă uneori până la nebunie şi omul se îndrăceşte.

Când e o minte slabă sau tare ?

Despre minte spun Părinţii că se întăreşte când cugetă cele ale Duhului şi „scapără” de înţelesuri dumnezeieşti. Mintea, stăruind în cunoştinţă şi smerenie, se îmbracă în lumina dumnezeiască şi se face ca focul, arzând toate gândurile deşertăciunii. Iar slabă este mintea care umblă dezbrăcată de haina luminii, fără cunoştinţă, fără interes pentru izbăvirea din temniţă, fără ascultare de Dumnzeu.

***

O altă notă a smereniei e şi răbdarea, Rabzi toată lepădarea de sine ca să te izbăveşti. Acesta-i postul care scoate dracii. Pe acesta vei cunoaşte că în dosădiri, umiliri şi în toată reaua pătimire constă viaţa după Dumnezeu.

***

Ori te nevoieşti de bună voie cu deprinderea smereniei, ca să-i fie milă lui Dumnezeu de tine şi să-ţi uşureze războiul patimilor, ori te împotriveşti smereniei şi eşti lăsat să te chinuiască patimile până la nebunie sau măcar până la păcat.

***

E de trebuinţă ca omul să ştie câtă minte are. Dar cel care se miră de mintea sa este pierdut.
- Să n-ai de-a face decât cu cei de la care poţi învăţa ceva.
A şti pe cine să asculţi e mai înaltă ştiinţă. Nu trebuie să crezi pe oricine, pentru că oricine îţi poate spune orice.

Etichete: Cugetari Arsenie Boca, Mărgăritare duhovniceşti |

View Comments

Blog † Vestitorul ortodox

Articole

Linkuri

Forumuri ortodoxe

Mânăstiri şi schituri

Asociatii-Fundatii ortodoxe

.

Din minunile Sfântului Nicodim cel Sfinţit de la Tismana (1310-1406)

O linişte adâncă pe marea vieţii - liniştea credinţei în Dumnezeul Cel Adevărat

"Celebrităţi" sub semnul Antihristului

DESPRE VORBĂ ŞI TĂCERE

Arhivă

Sf. Justin Popovici

Articole recomandate

Comentarii

Persoane interesate

Parintele Ilie Cleopa:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești

Mass Media