___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe

Asociatii-Fundatii ortodoxe


.
.

DESPRE VORBĂ ŞI TĂCERE

7/21/2010 | Publicat de admin | Editați postarea
Părintele Arsenie Boca

Cuvântul a ajuns vorbă: vorba, vorbe... vorbele, slăbiciune; slăbiciunea, patimă...
Cine vorbeşte mult ajunge de nu mai are nici o autoritate în cuvântul lui. Pe vorbele lui nu mai dă nimeni nimic.

Om de cuvânt e numai acela care vorbeşte puţin şi împlineşte cu fapta ceea ce zice. Un atare om are autoritate. Autoritatea vine de la cuvântul autor. Deci cum poate avea autoritate un om ale cărui fapte sunt în raport invers proporţional cu cuvântul său ?

***
Altă lature: Iisus e numit de Sfântul Ioan Teologul „Cuvântul” lui Dumnezeu, prin care a făcut lumea. Deci aci avem un „Cuvânt” puternic, capabil să facă tot ce voieşte, din nimic.

Cuvintele noastre sunt foarte departe de această putere. Cuvintele noastre nu pot crea universul, ci doar mici cocioabe şi fapte neînsemnate. Sunt însă o mulţime de oameni care nu pot face niciodată nimic cu vorbele lor. Alţii fac numai lucruri negative cu vorbele lor, numai strică ce au făcut alţii.

Cuvântul are o taină:

Ia din energia sufletului şi se formulează, ia o direcţie, încotro e trimis şi caută să se realizeze în faptă. Cuvântul odată spus, pe baza acestei energii, împrumutate din sufletul celui ce l-a spus, nu se mărgineşte numai la fapta împlinită, ci trăieşte, în baza obârşiei sale spirituale, până la Judecata din urmă, când vine alături de omul care l-a spus şi i se face apărător sau acuzator. E uşor de înţeles că biblioteci întregi de cuvinte ale noastre au să aştepte la judecată.

Deci cu cât vorbim mai mult şi mai multe, cu atât ne păgubim de energia sufletească şi ne scade curajul, entuziasmul – necesare pentru fapte mai alese decât bibliotecile de vorbe.

Aşadar nu-ţi risipi sufletul cu vorbele, chiar bune să fie. Aceasta e o constatare străveche; dovadă şcolile antice în care, pentru a intra, se cerea proba tăcerii 3 ani. Aşa cineva dovedeşte că are stăpânire de sine şi e om de nădejde în lupte sufleteşti mai grele. Tăcerea a ridicat sufletul la valori mai mari decât l-au putut ridica vorbele.

La un cuvânt „aruncat” de farisei lui Iisus, că „fericiţi cei ce vor cina în Împărăţia lui Dumnezeu” – Iisus le răspunde cu pilda celor chemaţi la cină şi din motive „diferite s-au scuzat că nu pot veni”. – De fapt toţi erau nesinceri – căci care om cumpără moşie fără s-o vadă, sau boi fără să-i încerce sau se însoară fără să vadă cu cine se însoară.

Iisus a venit să arate precis scopul vieţii acesteia. Toţi vor să fie fericiţi deţinând moşii, alţii trăind în plăceri.

- Plăcerea nu-i fericire.

Fericirea e de natură spirituală, de natura sfinţeniei - adică o vieţuire în armonie cu senenii şi cu Dumnezeu. Aceştia vin la chemarea Domnului, la Cină, - la Sfânta Împărtăşire cu Trupul şi Sângele Domnului, se împărtăşesc cu toată învăţătura Sa, care aduce Duh Sfânt în suflet, luminează lumea noastră de la Botez şi trăim adevărata fericire.

Cei prinşi de plăceri nu-s capabili de fericire. Aceasta mereu fuge de ei, pentru că nu o caută unde este ci, unde nu este.

***
Cel ce şade în simţuri trage mintea către cele din care s-a născut trupul. Când găseşte mintea sau sufletul moleşit de plăcere le biruie fără împotrivire şi omul întreg devine numai trup. Dacă instinctele întâmpină o împotrivire, acestea se impun şi, dacă găsesc mintea slabă, o întunecă uneori până la nebunie şi omul se îndrăceşte.

Când e o minte slabă sau tare ?

Despre minte spun Părinţii că se întăreşte când cugetă cele ale Duhului şi „scapără” de înţelesuri dumnezeieşti. Mintea, stăruind în cunoştinţă şi smerenie, se îmbracă în lumina dumnezeiască şi se face ca focul, arzând toate gândurile deşertăciunii. Iar slabă este mintea care umblă dezbrăcată de haina luminii, fără cunoştinţă, fără interes pentru izbăvirea din temniţă, fără ascultare de Dumnzeu.

***
O altă notă a smereniei e şi răbdarea, Rabzi toată lepădarea de sine ca să te izbăveşti. Acesta-i postul care scoate dracii. Pe acesta vei cunoaşte că în dosădiri, umiliri şi în toată reaua pătimire constă viaţa după Dumnezeu.

***
Ori te nevoieşti de bună voie cu deprinderea smereniei, ca să-i fie milă lui Dumnezeu de tine şi să-ţi uşureze războiul patimilor, ori te împotriveşti smereniei şi eşti lăsat să te chinuiască patimile până la nebunie sau măcar până la păcat.

***
E de trebuinţă ca omul să ştie câtă minte are. Dar cel care se miră de mintea sa este pierdut.
- Să n-ai de-a face decât cu cei de la care poţi învăţa ceva.
A şti pe cine să asculţi e mai înaltă ştiinţă. Nu trebuie să crezi pe oricine, pentru că oricine îţi poate spune orice.
Etichete: ,
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)
Related Posts with Thumbnails
Arhivă


___


Sf. Justin Popovici
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

 Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

 Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
Articole recomandate






Comentarii
Persoane interesate
toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:

Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-
Părinți duhovnicești