Blog † Vestitorul ortodox: Cuvânt al Sfântului Grigorie Palama la Duminica a VII-a după Rusalii

Cuvânt al Sfântului Grigorie Palama la Duminica a VII-a după Rusalii

7/11/2010 |

Publicat de admin |

Domnul nostru Iisus Hristos, prin trupul pe care l-a primit de la noi, de dragul nostru, în timpul însoţirii cu oamenii i-a vindecat pe mulţi orbi la trup şi la suflet. Dacă cineva se gândeşte la primirea din nou a vederii cugetului, care este mutarea din necredinţă la credinţă şi din necunoaştere la cunoaşterea lui Dumnezeu, nu este cu putinţă nici chiar să-i enumere pe orbii care au primit din nou vederea prin Întruparea Domnului, căci aceştia sunt ştiuţi doar de Acela Care are numărate şi firele capului nostru. Dacă ne gândim însă la primirea vederii ochilor trupeşti, şi sub acest aspect, vom găsi pe mulţi vindecaţi de Hristos, unii doar cu cuvântul alţii doar cu atingerea, pe unii doar căzând la Acesta şi apropiindu-se de El, şi pe alţii care au primit vindecarea prin scuipatul Lui sau prin ungerea cu tină, Într-adevăr, aşa cum spune Sfântul Matei, când a venit lângă marea Galileii, « mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui şi El i-a vindecat»[Matei 15, 30], încât şi muţimile să-L preamărească şi să se minuneze văzând muţii vorbind şi şchiopii mergând, pe cei betegi sănătoşi, orbii primindu-şi vederea. Dar şi când a intrat « şezând pe măgar »[Ioan 12, 15], comform profeţiei în Ierusalim, într-un mod nemaiîntâlnit, preamărit de prunci ca Dumnezeu, i-a vindecat pe toţi orbii şi şchiopii care au venit acolo, precum ne spune Sfântul Matei [Matei 21, 14]. Şi când a venit în Betsaida «i-au adus Lui un orb», aşa cum spune Sfântul Marcu, « şi L-au rugat să se atingă de el » [Marcu 8, 22]. Domnul, după ce l-a scos afară din ţinut, a scuipat pe ochii săi, şi-a pus mâinile peste el şi l-a făcut să vadă înceţoşat, după aceea şi-a pus din nou mâinile asupra lui şi i-a dat putere să vadă limpede. Când a ajuns în Ierihon, cum ne spune Sfântul Luca [Luca 18, 35] , l-a vindecat doar cu cuvântul pe orbul care şedea lângă drum şi cerşea, iar când acela i-a cerut vindecarea i-a zis : « Vezi !» . Ieşind din Ierihon aşa cum ne spune Sfântul Marcu [Marcu 10, 46], dăruieşte vederea altui orb, care se numea Bartimeu, fiul lui Timeu, zicându-i acestuia, când i-a cerut să-i redea vederea : « fie ţie după credinţa ta!» Când se afla la Ierusalim şi a văzut un orb din naştere, aşa cum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul [Ioan 9, 1], fără să i se ceară, ci mişcat de bunătatea Sa, după ce a scuipat pe pământ şi a făcut tină a uns ochii orbului şi a zis : « mergi şi spală-te la scăldătoarea Siloam ». Deci s-a dus şi s-a spălat şi când a revenit şi-a dobândit vederea.

Dar şi când a înviat-o pe fiica moartă a lui Iair, mai marele sinagogii, după puţin timp, aşa cum am auzit astăzi, în Evanghelia Sfântului Matei, «doi orbi se ţineau după El strigând şi ţipând: Miluieşte-ne pe noi, fiule a lui David! » Acesta a intrat împreună cu ei în casă şi, după ce a atins ochii lor şi a grăit către ei: «fie vouă după credinţa voastră», i-a vindecat. Aşadar, în afară de aceştia care nu au fost amintiţi, orbii sunt şase şi cred că nimeni dintre orbii care se găseau atunci în Iudeea sau în ţinuturile învecinate n-a rămas neluminat. De aceea şi Isaia, ca prooroc a lui Hristos, a proorocit despre Acesta că a fost trimis de către Tatăl şi de Duhul «să propovăduiască celor robiţi eliberarea şi orbilor vederea» [Isaia 61, 1]. Dar cum a zis profetul că n-a fost trimis să dăruiască, ci să propovăduiască orbilor vederea? Tocmai fiindcă Domnul n-a venit pe pământ în primul rând ca să deschidă ochii trupeşti, ci pe cei ai sufletului, ochi care primesc vederea prin predica evanghelică. Aşadar pe înţeles profeţia spune că Domnul va propovădui celor orbi vederea. Aşa cum Însuşi Domnul ne porunceşte să căutăm cele duhovniceşti, zicându-ne: «Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El l-a pecetluit Dumnezeu Tatăl» [Ioan 6, 27] şi promite să ne adauge şi cele trupeşti dacă noi căutăm cele folositoare sufletului zicând: «Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate acestea se vor adăuga vouă» [Luca 12, 31], la fel face şi cu ochii noştri. Pentru că după ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pe pământ, din iubire de oameni, ca să deschidă prin predica evanghelică ochii sufletului nostru şi să ne dăruiască vederea spirituală, a adăugat şi vindecarea ochilor materiali care nu vedeau. De aceea şi există o mare corespondenţă între cele două vederi, mă refer la cea a sufletului şi a trupului. Adică, aşa cum, dintre orbii trupeşti, unii au dobândit vederea degrabă, precum cel care a auzit : «vezi!» [Luca 18, 42] şi în acelaşi moment a fost vindecat, alţii treptat, precum cel care, înainte să primească vindecarea cu desăvârşire, a spus că-i vede pe oameni ca pe nişte copaci umblând, la fel şi orbii sufleteşti prin credinţă au primit vindecarea ochilor spirituali, Astfel, unii au primit-o degrabă, precum cel care din vameş îndată s-a arătat evanghelist, în timp ce alţii treptat, precum Nicodim, veşnicul ucenic de noapte.

Şi aşa cum, dintre orbii trupeşti unii au dobândit vindecarea doar cu cuvântul, precum Bartimeu, alţii şi cu lucrarea (pentru că în ochii celui care era lângă Betsaida a pus şi scuipatul Său, deoarece, aşa cum se pare, acesta avea pleoape, dar goale, de vreme ce se goliseră de lichidul ochilor, care au fost şi împliniţi atunci prin scuipatul dumnezeiesc, în timp ce orbul din naştere nu avea nici pleoape, de aceea a şi trebuit acest amestec de pământ, pe care l-a şi primit din degetele Domnului sub forma tinei frământate) deci aşa cum dintre orbii la trup, precum am zis, unii au primit vindecarea doar cu cuvântul, alţii şi cu fapta, la fel şi în situaţia celor care au primit vindecarea sufletului, care este mutarea de la necredinţă la credinţă unii aveau nevoie şi de minuni ca să creadă, aşa cum s-a întâmplat şi cu cei trimişi de Ioan, ca să-L întrebe : «Tu eşti Cel Care vine sau să-l aşteptăm pe altul ?»[Matei 11, 13] în timp ce alţii au primit-o doar cu cuvântul, crezând doar din auz, precum sutaşul despre care Domnul a afirmat că îi depăşeşte în credinţă pe israeliţi.

Asemenea sunt şi cei care, conform cu ceea ce ne binevesteşte astăzi Sfântul Matei, au primit de la Hristos vindecarea trupească, pentru că este evident că au crezut şi înainte de vindecare. Deoarece erau orbi, cu siguranţă au crezut din ascultare. Pentru că spune : «Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El, strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule a lui David!» Deci, cum L-ar fi urmat, şi, urmându-L, cum ar fi cerut, şi mai ales cu strigăte, acea milostivire atât de mare, vederea ochilor lor orbi, dacă nu crezuseră? Dar credinţa orbilor o vor vădi şi cele care urmează:« plecând Iisus de acolo», zice evanghelistul. Ce înseamnă «de acolo» şi din ce pricină pomeneşte acest lucru evanghelistul şi nu numai aici, ci şi puţin mai sus : «Şi plecând Iisus de acolo a văzut pe un om care şedea la vamă, cu numele Matei»[Matei 9, 9 ; Marcu 2, 14 ; Luca 5, 27], pe acest evanghelist pe care, în acel moment l-a preschimbat doar cu cuvântul? Aşadar, eu socotesc că evanghelistul spune aceasta ca să dea un pretext ascultătorilor înţelepţi să tragă concluzia direct din cele istorisite… Adică, dacă cineva va cerceta cu atenţie, este cu putinţă să vadă că istoria aceasta descrie pe scurt şi propovăduieşte în chip minunat toată iconomia Stăpânului, prin Întrupare. Într-adevăr, Domnul avea locuinţă în Capernaum, pentru că spune : «Şi, părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare» [Matei 4, 13]. Şi această locuinţă acum provizorie era modelul cerului, de vreme ce Îl adăpostea pe Cel care locuieşte în ceruri. De aceea, şi Domnul, în alt loc, spune: «Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat oare, până la cer ? »[Luca 10, 15]. Aşadar, Domnul prin Întrupare, a ieşit din ceruri ca din locuinţa aceea, «plecând de acolo». Dacă pe de o parte prin expresia aceasta înţelegi ieşirea din ceruri, vei afla că şi pe Apostoli i-a ales şi tendinţa firii noastre de necurăţie a vindecat-o. Dacă înţelegi că a plecat din ţinutul Capernaum, vei afla că a vădit cele spuse prin fapte, pentru că atunci şi pe Matei l-a preschimbat din vameş în Apostol şi pe femeia cu scurgere de sânge a vindecat-o plecând de acolo. Dar şi după ce a venit până la fiica lui Iair, care murise, şi prin învierea ei S-a arătat pe Sine biruitor ar morţii, revine din nou acolo de unde a ieşit. Aşadar, revenind şi ducându-se din nou acolo, deschizând ochii acestor orbi care Îl urmau, a săvârşit acelaşi lucru ca atunci când a deschis mintea ucenicilor Săi încât să înţeleagă Scripturile, căci, de vreme ce El Însuşi a coborât până la moarte şi prin Învierea Sa a pierdut stăpânirea morţii, a revenit din nou şi vine de acolo. Aceia au ieşit şi L-au propovăduit în tot pământul, aşa cum spune evanghelistul şi despre orbii care au văzut, că, «ieşind, au vorbit despre El în tot pământul acela». Vedeţi cu câtă claritate se descrie aproape întreaga iconomie teandrică în această istorisire? De aceea s-a şi spus de două ori : «şi venind de acolo», pentru ca să înţelegem şi ieşirea şi revenirea Lui, şi mai ales preotul ca imitaţie a acestei ieşiri şi reveniri, căci după ce iese din Sfântul Altar şi coboară în locul cel mai de jos, revine din nou şi se aşează acolo de unde a ieşit.
Deci, pe când Domnul se întorcea, L-au urmat doi orbi, care înseamnă cele două popoare, al iudeilor şi al păgânilor şi care strigau zicând : «Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David», arătând că Acesta este Cel profeţit şi Cel aşteptat. Domnul, împlinind şi preînchipuirea iconomiei şi încercând dar şi vădind credinţa orbilor, trece pe lângă ei în tăcere, până să intre în casa din care ieşise la început, şi după aceea grăieşte către aceştia : «Credeţi că am putere să fac aceasta? » şi aceştia Îi răspund : "Da, Doamne !"Şi nu întreabă pentru că nu ştie, ci ca să le arate celor ce nu ştiu credinţa orbilor. De aceea, după ce a odihnit ochii lor, a adăugat : «Fie vouă după credinţa voastră» şi s-au deschis ochii lor, dovedind şi că ei crezuseră, dar şi că Acesta era aşa cum Îl credeau, Dumnezeu şi Om. Deoarece ca om era fiul lui David şi prin Înseşi mâinile Sale a tămăduit ochii lor şi le-a grăit cu dragoste, iar ca Dumnezeu şi Creator a luminat ochii intunecaţi. Şi pentru că nu era încă timpul să se facă vădit tuturor, căci se păzea până la Patimi şi până la Învierea din morţi, le spune acestora : «Vedeţi să nu ştie nimeni ! », poruncindu-le cu multă tărie să tăinuiască întâmplarea. «Dar ei, ieşind, au dus vestea în tot pământul acela». Aşa cum se pare, dacă nu le-ar fi poruncit să tacă, ei ar fi devenit vestitori universali ai puterii Lui, dar, pentru că le-a poruncit, au evitat să meargă mai departe. Dar nu s-au putut ţine să nu-L propovăduiască în satele din jur. Astfel, orbii care L-au urmat pe Hristos au fost luminaţi cu desăvârşire, nu doar la trup, ci şi la suflet. Deci, fraţilor, să urmăm şi noi lumina care luminează sufletul şi trupul, să mergem şi noi spre strălucirea Lui, «să umblăm cuviincios ca ziua» [Romani 13, 13]. Să-L preamărim prin fapte bune şi să-i ajutăm pe cei care ne privesc, ca să-L preamărească şi ei. Să ne îndepărtăm de întunericul potrivnic care este păcatul şi de ocrotitorul păcatului : diavolul. Acea lumină, ca un soare al dreptăţii, al înţelepciunii, al păcii, al iubirii, al lipsei de răutate şi în general al oricărei virtuţi, îi face părtaşi pe cei care o doresc, în timp ce întunericul potrivnic, ca un întuneric al răutăţii îi arată pe cei care se apropie, desfrânaţi, adulteri, urâtori, nemilostivi, lipsiţi de rânduială, răpitori şi în general plini de toată răutatea. Pentru că, spune-mi, în ce fel îl vom deosebi pe cel necredincios de cel credincios, pe cel luminat de cel lipsit de lumină, cu alte cuvinte pe cel botezat în Hristos şi unit cu Hristos, de cel nebotezat şi unit cu diavolul, dacă nu prin fapte, din cuvinte, din felul de a fi?
Deci, dacă cineva se aseamănă cu cei neluminaţi, chiar dacă zice că este botezat în Hristos, este vădit lucru că n-a încetat să aparţină acelei tagme de răufăcători, despre care apostolul spune : «Ei mărturisesc că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi şi la orice lucru netrebnici. » [Timotei 1, 16] Aşadar, spune-mi, unde îi vom rândui pe aceştia care în acelaşi timp Îl mărturisesc şi Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu? Cu credincioşii? Dar cu faptele lor Îl resping. Cu necredincioşii? Dar cu limba Îl mărturisesc. Oricum, este vorba despre o făptură cu două feţe, pe care este greu s-o rânduieşti undeva. Profetul psalmist însă a rezolvat această nedumerire, zicând: «Domnul va da fiecăruia după faptele lui.» [Psalmul 61, 13 ; Romani 2, 6] Şi Însuşi Domnul a arătat că cel care aude cuvintele Lui şi nu le împlineşte este nechibzuit. [Matei 7, 26] Apostolul Pavel, care a fost chemat din cer, spune : «Viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună caută mărire, cinste şi nestricăciune, iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptăţii : mânie şi furie» [Romani 2, 7-9] Şi din nou : «Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi» [Romani 2, 13] şi «Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea legii? » [Romani 2, 23] Pavel spunea către iudei că : «Tăierea împrejur foloseşte dacă păzeşti legea ; dacă însă eşti călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur» [Romani 2, 25], la fel nu este deloc nepotrivit să vă spun că foloseşte credinţa dacă cineva vieţuieşte după conştiinţă şi se curăţeşte continuu pe sine prin spovedanie şi căinţă şi pune în lucrare darurile Sfântului Botez. Dar dacă nu ascultă de conştiinţa lui şi trece cu vederea cele petrecute la Botez, credinţa lui se face necredinţă. Pentru că în ce fel am crezut că de vreme ce am fost botezaţi, ne vom mântui? Desigur, pentru că L-am auzit pe Domnul, Care a zis : «Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi» [Marcu 16, 16] Aşadar, pentru că Acela, Adevărul Însuşi, a vorbit despre aceste două, Adevărul Însuşi, să credem şi să ne botezăm, este cu neputinţă să se mântuiască cel care nu vrea să fie botezat, chiar dacă zice, chipurile, că crede precum şi cel care nu crede, chiar dacă a fost botezat. Dar orice botezat care va spune că crede, îl va auzi însă pe Apostol: «Arată-mi credinţa ta, din faptele tale» [Iacov 2, 18] De aceea şi Domnul leagă credinţa de Sfântul Botez, unind ţinerea poruncilor cu botezul, prin credinţă, pentru că de vreme ce mai înainte a zis : «Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea» [Marcu 16, 15], după aceea a adăugat : «Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui ! » [Marcu 16, 16] Deci, ce spune în Evanghelia care a fost propovăduită de către trimişii Săi şi ce trebuie să credem că este neapărată nevoie să facă supuşii Săi? În tot cazul, să înţelegem că cel care are poruncile lui Hristos şi le împlineşte şi le ţine, acela este cel care Îl iubeşte [Ioan 15, 10] şi că prin răbdare şi strâmtorare şi viaţă în nevoinţă putem să dobândim mântuirea [Matei 7, 14] şi : «De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor» [Matei 5, 20]. Pentru că acestea sunt exact cele pe care le-a poruncit să le propovăduiască prin Evanghelie.
Prin urmare, cel care se luptă să ţină poruncile dumnezeieşti, acela este cel care crede, în timp ce acela care nu se luptă să le împlinească şi să le ţină nu socoteşte pagubă să nu le ţină, nici nu-şi revine prin pocăinţă în ţinerea poruncilor dumnezeieşti, nu va fi socotit nici împreună cu cei botezaţi, chiar dacă zice că a fost botezat. Pentru că spune : «şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii» [Matei 24, 51] Dar aceasta pentru noi nu constituie doar o ameninţare, deoarece Stăpânul aşteaptă cu iubire de oameni pocăinţa noastră, în timp ce pe iudei i-a despărţit de aici, spre înţelepţirea noastră şi i-a înstrăinat de El şi de rudenia cu Avraam, zicând către aceştia : «Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru» [Ioan 8, 44] Şi iarăşi : «Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam» [Ioan 8, 39]. Şi cine nu ştie că aceştia erau din neamul lui Avraam? Aşadar, dacă faptele şi felurile potrivnice pierd rudenia după trup şi îndepărtează filiaţia chiar şi pentru fiii de sânge, cum fărădelegea noastră faţă de Acela, prin fapte şi prin gesturi, nu ne va înstrăina de înfierea dumnezeiască, pe noi, care nu putem să purtăm nici genealogia noastră după trup în Hristos şi cum nu ne va rândui în cele din urmă împreună cu vrăjmaşul spiritual?
Pe acestea şi Domnul, din iubire de oameni, S-a învrednicit să ni le spună, iar noi, cei care ne aflăm în aceleaşi patimi, îndrăznim să le grăim către voi, încât să nu le mai săvârşim, să nu le mai pătimim, ca să nu mai fim noi înşine vinovaţi pentru osândirea celor care vor fi scoşi afară definitiv. Pentru că este cu neputinţă nu doar să le evităm pe acestea prin pocăinţă, ci şi prin roadele pocăinţei să stăm şi să slujim Fiului lui Dumnezeu, Care poate să scoată «oameni vrednici din cei nevrednici» [Ieremia 15, 19] şi să-i înfieze prin Sine împreună cu Parintele Său şi să-i facă moştenitori ai slavei Împărăţiei Lui şi a Tatălui, pe care fie ca toţi să o dobândim în Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Etichete: Predici, Predici la Duminici, Sfintele sfinţilor

comments powered by Disqus.

blog comments powered by Disqus

Blog † Vestitorul ortodox

Articole

Linkuri

Forumuri ortodoxe

Mânăstiri şi schituri

Asociatii-Fundatii ortodoxe

.

Cuvânt al Sfântului Grigorie Palama la Duminica a VII-a după Rusalii

Arhivă

Sf. Justin Popovici

Articole recomandate

Comentarii

Persoane interesate

Parintele Ilie Cleopa:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești

Mass Media