Articole

Se încarcă...


___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.
.

Cuvânt al Sfântului Vasile Episcopul Seleuciei la înmulţirea celor cinci pâini cu care s-au hrănit cinci mii de bărbaţi (Matei 14,14-22)

7/18/2010 | Publicat de admin | Editați postarea

Laud dorinţa iubirii de învăţătură, mă închin înălţimii iubitoare de Dumnezeu şi ştiu cine va sădit această râvnă nemaiîntâlnită, Îl cunosc pe Învăţătorul virtuţii voastre, pe Părintele şi în acelaşi timp pe Păstorul şi Tămăduitorul şi Cârmuitorul. Pe Acesta Care este preamărit prin viaţa evanghelică şi insuflă harul apostolic, Care vă călăuzeşte spre pajiştile cereşti cu trâmbiţări duhovniceşti, Comoara sensurilor duhovniceşti, chipul însufleţit al iubirii de oameni, pe Acesta care depăşeşte cu blândeţe Legea şi este nemişcat de mânie, nebiruit de orice plăcere. El străluceşte de înţelepciune şi Se încununează cu virtuţile.

Aşadar, iată multa bogăţie a întoarcerii voastre împotriva morţii şi mărimea iubirii voastre de învăţătură, aşa cum am zis. Şi eu cum să vă pun înainte săracul meu prânz ? Cum să satur, cu micile mele puteri, pântecele lacom al ascultării voastre ? Cum va ajunge limba săracă să desfete atât popor ? Sau ca să folosesc cuvintele potrivite ale apostolilor: „De unde să avem noi atâtea pâini în pustiu ?” încât din nou Stăpânul cel bogat, izbăvind de sărăcie, să dăruiască belşugul ? „Dar, aflând mulţimile, au venit după El”, oile l-au urmat pe păstor, bolnavii pe doctorul lor, robii pe eliberatorul sufletelor lor. Au aflat o cale neînşelătoare şi toţi au alergat spre aceasta. Cine a voit L-a urmat, iar bolnavul s-a izbăvit de boala lui, izvorul iubirii de oameni s-a pornit să curgă şi toţi s-au desfătat. Deci, sorbind apa, şi-au prelungit călătoria lor până în pustiu. În timpurile vechi, când Dumnezeu a dat legea prin Moise în pustiu, când a încojurat Muntele Sinai cu lumini şi flăcările atingeau cerul, frică şi cutremur i-a cuprins pe toţi, iar trâmbiţele şi alamele îi uimeau pe cei care veneau. Acum însă Stăpânul, lăsând frica, s-a înconjurat cu înfăţişare de rob, arătându-şi iubirea Sa de oameni, prin primirea firii omeneşti. Dacă în vechime pământul a auzit: „să de-a pământul din sine verdeaţă”(Facere 1, 11), acum Însuşi Stăpânul umple cu bunuri masa care s-a întins pe pământ.

Deci Domnul, primind peştii, după ce S-a întors cu faţa spre ceruri, i-a binecuvântat. Oare cere acum ca şi cum ar avea nevoie ? Oare, Înălţându-Şi privirea, cheamă în ajutor cerul ? Oare de altundeva izvorăşte puterea binefacerii, şi astfel dăruieşte mulţumire lui Arie şi înarmează limba lui Eunomie, ca să-şi încordeze săgeţile lor blasfemiatoare împotriva Fiului ? Nu, desigur, ci prevesteşte uciderile evreilor, deoarece iudeul întotdeauna cercetează cauzele şi din acestea pe care le are la îndemână pescuieşte osândirea. Face aceasta pentru că odată Dumnezeu a dăruit mana în pustie israeliţilor şi celor care mergeau pe pământ le-a întins mese cereşti şi a a învăţat piatra să imite norii, scoţând apă din aceasta, şi a auzit în loc de toate acestea cuvinte pline de nemulţumire: „Pentru că a lovit piatra, şi au curs ape şi pâraiele s-au umplut de apă, oare va putea da şi pâine, s-au va putea întinde masă poporului Său ?” (Psalmul 77, 23-24) Deoarece a lovit piatra şi s-au scurs apele, oare va putea să ne de-a şi pâine ? Aşadar, pentru ca urmaşii lor să nu ia mărimea minunii, ca pretext de bârfă, că, chipurile, Hristos Se străduieşte să arate că este mai mare decât Tatăl, şi să nu născocească din nou obişnuita ponegrire împotriva dumnezeirii, Pune izbânda pe seama Părintelui, înălţându-Şi privirea la cer, răpind osândirea de pe limbile evreilor. Pentru că astfel respinge întotdeauna Hristos vicleşugurile iudaiceşti. Astfel, atunci când la vindecat pe lepros şi a propovăduit cu putere vindecarea pătimirii, la trimis la Lege pe acesta care s-a tămăduit, zicându-i: „Adu-ţi darul tău la Altar, ca mărturie !” (Matei 8, 4) – ca Legea să fie martor al vindecării tale şi să închidă limba fărădelegii. De aceea şi acum Îşi înalţă privirea spre cer, făcând să tacă osândirea împotriva Dumnzeirii, dar în afară de aceasta şi învăţându-i pe oamenii care şedeau pentru mâncare să cunoască bine pe pricinuitorul desfătării.
Deoarece privirea spre cer înseamnă mărtutisire de credinţă. „Şi luând cei cinci pâini şi cei doi peşti, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii muţimilor şi au mâncat toţi şi s-au săturat”. O, ce lucruri au văzut atunci ! Pâinile năşteau pâini şi umpleau mesele pline de mâncăruri. Pâinile, libere de sudorile agricultorilor, au apărut nu din spice de grâu, ci au înflorit în mâinile împărăteşti, cu toate că hrana omenească presupune multe: aratul ogorului, sămânţa truditorului, schimbarea văzduhurilor în ploi, naşterea ploii, umezeala potrivită a pământului şi a admosferei, schimbările de temperatură, alternanţa lunii, nopţile cu stele,, care se sting tremurând, ivirea spicelor, coacerea potrivită a roadelor, pătimirea recoltei, chinul treieratului, lucrarea morii, aruncatul celor prisositoare, plămădirea meşteşugită şi partciparea indispensabilă a focului. Pe acestea toate le-a concretizat acum împreună Domnul, doar prin atingerea mâinii Sale. De vreme ce Acesta Se afla în faţa lor, El ridică pântecele pământului spre rodire. El care înconjoară cerul cu nori, El Care dăruieşte muritorilor înţelepciunea meşteşugului, Se află acolo, „Cel ce le face pe toate prin cuvântul gurii Lui” (Evrei 1,3). Se găseşte acolo, întărind prezenţa Lui, prin trupul pe care l-a purtat. A arătat printr-o minune cine este Cel care ţine frâiele creaţiei. A risipit vechea crimă a evreilor şi patima lor nesătulă. N-ar fi putut să spună: „Oare va putea da şi pâine ?”( Ps. 77, 20). Iată că şi cu pâine a umplut pustiul. Învaţă, iudeule, înrudirea minunilor, cine este Cel Care le-a dăruit şi pe acelea. „Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri: douăsprezece coşuri pline”. Coşurile erau egale cu numărul apostolilor, încât, fiecare ţinând câte unul, să aibă osteneala martoră a minunii, şi gâtul prin simţire mâncării, să fie întărit spre adeverirea întâmplării, osteneala să pecetluiască amintirea, ca să nu socotească închipuire ceea ce au văzut şi să se cufunde în cugetări, referitor la slăvirea minunii. Şi, deoarece mintea nu poate să întâlnească cu proprii ochi minunea cea mai presus de fire, li ca să nu apară încetul cu încetul bănuiala că întâmplarea a fost vis, prelungeşte amintirea întâmplării prin mulţimea resturilor, încât în fiecare zi mâncarea învăţând cunoştiinţa să păstreze vie amintirea.

Priveşte, te rog, pe celălalt evanghelist, apărător al celor spuse, care zice: ”Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, căci inima lor era învârtoşată” (Marcu 6, 52). Patima se arată ca să propovăduiască minunea, pentru că este mare minune să ajungă doar cinci pâini pentru atâtea mii de oameni, dar şi să rămână atât de multe resturi. Astfel nu doar s-a născut la ucenici amintirea minunii, şi s-a vădit şi puterea Celui Care a săvârşit-o. Pentru că dacă le-ar fi dat cât ar fi avut nevoie, s-ar fi falsificat harul dărniciei Lui şi făcând aceasta nu S-ar fi vădit clar că este Domnul universului, de vreme ce a slujit doar trebuinţa. În timp ce acum, când darul a fost mult mai mare, decât nevoia, mărturiseşte puterea Celui Care l-a dăruit. Să învăţăm din alt loc limpede ceea ce vă voi spiune: Cândva s-a dat israeliţilor mana, prin mijlocirea lui Moise. Dar pentru că acesta care a slujit învăţătura era rob, odată cu el a fost şi darul înrobit nevoi, de vreme ce ceea ce era de prisos dispărea. Şi orcice mână care se îmbolnăvea de lăcomie obliga la ceasul culesului şi darul să se îmbolnăvească odată cu ea (mana pe care o adunau fără să le fie de trebuinţă se strica). Cerul trimitea jos iudeilor hrană cu măsură şi timpul biruia darul şi harul avea soroc. Deoarece când s-a încheiat călătoria în pustiu şi pământul a rodit pâine după fire, atunci a încetat mană şi vistieria cerului s-a închis pentru oameni.

Mută-ţi mintea ta la alt slujitor, care a primit poruncă să săvârşească minuni cu soroc, la marele Ilie care a închis cerul cu jurământ, a oprit văzduhul cu buzele şi prin glasul său a osândit cu sălbăticie zidirea. Acesta a făcut uleiul văduvei iubitoarea de străini să se prefacă în izvor şi puţina făină nu s-a împuţinat cu timpul, ci, cu cât firea o înghiţea, cu atât harul o înlocuia. Şi, când a venit ploaia, a făcut aripi şi darul lui Ilie. A slujit ca un rob şi nu din dărnicie împărătească.

De aceea Domnul înmulţeşte acum fără să ia seama la nevoie, arătându-Şi stăpânirea şi dându-le tuturor să înţeleagă cine este „Cel ce dă hrană la tot trupul” (Ps. 135, 25). Acestuia este slava şi puterea, în vecii vecilor. Amin.
Etichete: ,
blog comments powered by Disqus
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)
Related Posts with Thumbnails

Arhivă



___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

 Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

 Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești