Sensul cel mai adanc al vietii
10/25/2012 | 
Publicat de
Anonim
Parinte, un tanar a disparut dupa ce a lasat scris parintilor lui ca se va sinucide, deoarece nu este frumos si ca ei sunt vinovati pentru aceasta.
- Parinte, care este adica sensul exact al acestei vieti ?
In viata aceasta fiecare este incercat spre a se vedea daca va corespunde la cele pe care le cere Dumnezeu.
- Parinte, ce trebuie sa aiba cineva totdeauna in mintea sa, ca sa faca voia lui Dumnezeu ?
- Parinte, se bucura pentru ca nu se impotriveste la ceea ce ingaduie Dumnezeu ?
- Se bucura pentru vede ca viata aceasta este vremelnica, in timp ce cealalta este vesnica. Nu s-a plictisit de viata, dar se gandeste : « Ce vom face ? Oare nu vom pleca ? » - si se pregateste pentru acolo, pentru ca intelege ca aceasta este destinatia noastra, sensul vietii. Iata, asistentele sociale au bunatate, alearga sarmanele, se ostenesc pentru altii. Studiaza psihologia, dar in felul in care merg sa ajute in unele cazuri nu pot face nimic. Merge una, de pilda, sa mangaie pe unul care are numai un picior, dar acela ii spune: “Tu imi spui « Buna ziua » cu doua picioare, iar eu am unul”. Ce sa-i raspunda ? Cum sa-l ajute cu psihologia ? Daca acest om nu va fi ajutat sa prinda sensul adanc al vietii, nu va putea fi ajutat cu nimic. Sa inteleaga ca pentru aceasta invaliditate ce-a ingaduit-o Dumnezeu, in viata cealalta va lua plata cereasca, care ii va fi depusa acolo si se va bucura. Chiar daca ceilalti ar merge si cu patru picioare, el va spune : “Iti multumesc, Dumnezeul meu, ca merg intr-un picior”. Dar cele ce nu cunosc cum sa procedeze duhovniceste se duc sa mangaie pe bolnavi si nu au ce sa le spuna. Asistenta sociala se duce, de pilda, sa mangaie o femeie de 35 de ani cu cancer, care are si trei copilasi. Ce sa-i spuna ? Daca aceasta mama nu va fi ajutata sa inteleaga sensul adanc al vietii, deznadajduieste, deoarece se gandeste ce se va intampla cu copiii. Aceeasi deznadejde ce-o are mama o are si asistenta sociala, daca n-a inteles ceva mai inalt, sensul duhovnicesc profund. Daca nu exista mai intai o intocmire profunda in sinea ei, nu poate ajuta corect, astfel incat sa vina mangaierea duhovniceasca la celalalt. De aceea se obosesc sarmanele si trupeste, dar se si mahnesc, pentru ca nu pot ajuta eficace. Adica se obosesc indoit.
2. Cf. (Ioan 6,5)
Etichete:
U. E. se va dizolva; în Italia va apărea un nou Mussolini şi în Germania un nou Hitler !
Câteva din evenimentele ce vor urma în viitor profeţite de Părintele Paisie Aghioritul
- Gheronda, ce înseamnă “sângele este înca prea cald”?
În martie 1994 l-am întâlnit pe Stareţul Paisie la Mânăstirea Surotti. M-am emoţionat atunci când m-a prins de mână şi când, în ciuda stării lui critice, mi-a spus următoarele:
Şi, fiindcă Stareţul m-a văzut că am căzut pe gânduri, mi-a spus:
- Aşa cum ştii, eu nu citesc ziare. Aceste lucruri le aflu din altă parte…
Pe 10 ianuarie 1992, am mers la coliba Stareţului Paisie şi am avut o discuţie cu el.
- Gheronda, cum vedeţi dezmembrarea Iugoslaviei? L-am întrebat.
- Să nu vă fie frică! Pentru Grecia nu va fi nici o primejdie.
- Ce se întâmplă cu “arcul musulman”?
- Nici de aici nu va ieşi nici o primejdie.
În vara anului 1992 l-am întâlnit pe Stareţul Paisie :
- Gheronda ce influenţă va avea Comunitatea Europeană asupra Greciei ?
- Gheronda, cum vedeţi problema Macedoniei?- Oricare soluţie se va da, pe termen lung va fi în folosul grecilor. De câinele care latră în spatele autobuzului să nu vă temeţi, căci nu muşcă.
- Gheronda, vom lua înapoi Constantinopolul?
- Englezii şi americanii ne vor ceda Constantinopolul, nu pentru că ne iubesc, ci pentru că aceasta va fi în interesul lor.- Când vom lua Cetatea, o vom păstra şase luni?
- Nu, fiul meu, ci pentru totdeauna.- Vom trăi oare aceste evenimente?
- Desigur că le veţi trăi!
“Părinte … , de ce dormi? Scoala-te să faci rugăciune, pentru că patria ta se primejduieşte.”
Părintele Paisie Aghioritul – Un model de jertfă şi iubire pentru patrie şi neam şi totodată pentru iubiţii noştrii păstori!
Unui înflăcărat patriot grec care trăia în America şi îcerca să-şi scoată patria în evidenţă înaintea mai marilor lumii, Stareţul i-a recomandat să se străduiască să se sfiţească el mai întâi şi după aceea să facă cunoscută Grecia într-un mod correct şi duhovnicesc.
Aşa cum proorocii lui Israil luau parte la viaţa poporului, se rugau, se tânguiau, mustrau pe împăraţi, propovăduiau pocăinţa şi prooroceau viitoarele nenorociri, la fel şi Stareţul, nu rămânea nepăsător faţă de problemele patriei sale. Proorocul nu era naţionalist atunci când spunea: “Pentru Sion nu voi tăcea.” Tot astfel şi poziţia lui era curat duhovnicească.
Deşi a trăit în afara lumii, totuşi el s-a luptat pentru binele patriei aşa cum puţini au făcut-o. Vrednică de admirat este implicarea sa în problemele naţionale externe. Vorbea împotriva acţiunilor antigreceşti a falsificărilor adevărului istoric şi mai ales a revendicărilor teriroriale nedrepte făcute în dauna Greciei de macedoneni, panslavişti, albanezi, turci, şi alţii. Spunea: “Unul vrea Tesalonicul, altul vrea să ajungă până la Larisa, altul vrea Marea Egee. Bine, dar nu a existat niciodată Grecia?” Atrăgea atenţia asupra pericolelor naţionale, mai înainte de a apărea. I-a ajutat pe mulţi să vadă limpede propagandele străine făcute împotriva patriei, iar toţi cei care se aflau în poziţii înalte şi aveau sensibilitate luau măsurile necesare.
În legărură cu problema Macedoniei, un ofiţer superior spunea: “Eu eram implicat în această problemă şi nu-mi dădeam seama ce se petrece de fapt. Stareţul a fost cel care mi-a deschis ochii. La început am rămas nedumerit şi spuneam: “Ce sunt aceste pe care le spune şi de unde le ştie?” Mai târziu însă am înţeles.” Stareţul a vorbit despre problema Macedoniei încă din 1977, când a mers în Australia. Unii ”specialiti” considerau cuvintele lui nişte “afirmaţii iresponsabile şi fanatice”.
Despre Turcia Stareţul spunea cu fermitate: ”Se va destrăma, iar marile puteri ne vor da Constantinopolul. Vor acţiona legile duhovniceşti. Turcii trebuie să plătească cele pe care le-au făcut. Acest neam se va distruge, deoarece nu s-a format cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Acum au coliva pregătită. (Adică s-a apropiat sfârşitul lor).”Sfântul Arsenie (Capadocianul n.n.) spunea înainte de a se face schimbul de populaţie: “Vom pierde patria noastră dar iarăşi o vom găsi”
Odată când Stareţul a întrebat când se va elibera statul Cipru, el a răspuns: “Cipru se va elibera atunci când ciprioţii se vor pocăi. Să faceţi baze duhovniceşti ca să alunge bazele turcilor, ale englezilor şi ale americanilor.” Acestea le spunea, deoarece vedea problema cipriotă ca o problemă duhovnicească, iar nu ca pe una naţională ori politică. Iar rezolvarea ei va depinde de pocăinţa poporului şi de rugăciune.
Altădată văzând primejdia care ameninţa Tracia de răsărit, s-a dus în Komotini, pentru a-i spijinii pe musulmanii încreştinaţi. Voia să rămână o periodă de timp cu ei ca să ajute.
Nu voia ca creştinii să rămână nepăsători faţă de problemele naţionale. Se întrista mult atunci când vedea oameni duhovniceşti care căutau să se aranjeze pe ei înşişi şi nu se interesau de patrie. Se mâhnea şi în acelaşi timp se mira de faptul că cei din conducerea statului nu-şi dau seama încotro ne îndreptăm. Stareţul a văzut această stare actuală cu mulţi ani înainte şi se neliniştea, dar nu arăta aceasta în public. Spunea: “Din răul care stăpâneşte astăzi va ieşi un mare bine.” Se întrista pentru decăderea duhovnicească a politicienilor. Vorbea cu asprime împotriva celor care votau legi anticreştine. S-a întristat mult atunci când s-au făcut unele schimbări în limba greacă şi a spus: “Generaţia viitoare va aduce germani să ne înveţe limba noastră şi copii noştri ne vor scuipa.”
Într-o epistolă de-a sa scria: “Aceştia care au scos greaca veche din învăţământ, iarăşi o vor adduce.”
Odată prim-ministrul Greciei, ale cărui acţiuni vătămătoare pentru naţiune şi Biseică Stareţul le condamna public, a cerut să-l întâlnească la Suroti. Când a aflat, a spus: “Lasă să vină! I le voi spune chiar şi în faţă.” Acest pustnic sărac avea tăria sufletească să-şi înalţe fără frică glasul înaintea puternicilor vremii.
Altădată, când preşedintele Partidului Democrat a vizitat Sfântul Munte, Stareţul a sfătuit pe părinţii din conducerea mânăstirilor să nu-l primească, deoarece semnase legea avorturilor. Când un alt ministru a vrut să ajute o mânăstirea cunoscută Stareţului, el nu a acceptat, deoarece acela făcea parte dintr-un partid care semnase nişte legi anticreştine.
Stareţul era un om care iubea pacea şi unirea. Nu aparţinea niciunui partid, căci era mai presus de partide. Respingea însă partidele şi pe politicienii care aveau legături cu masoneria, pentru ateismul lor şi ura cu care luptau împotriva Bisericii. Spunea: “Ce să fac cu mâna dreaptă sau stângă, dacă nu face cruce?” În felul acesta îi respingea pe politicienii atei, indifferent de apartenenţa lor politică. Unele partide, cunoscând influenţa pe care Stareţul o avea asupra poporului, au căutat să-l atragă de partea lor prin votul său, dar în deşert.
Îl vizitau adeseori persoane politice, deputaţi, miniştri, senatori din Statele Unite, chiar şi împăratul Constantin îi trimitea felicitări. Însă de la nimeni nu a cerut ceva pentru sine sau pentru mănăstiri cunoscute lui. Le cerea numai să acţioneze pentru binele patriei şi al Bisericii.
A ajutat pe mulţi funcţionari de stat prin sfaturile sale, învăţându-I să fie cinstiţi şi conştiincioşi în munca lor. Îi cinstea pe pedagogii buni pentru contribuţia importantă pe care o aduc în formarea societăţii şi pe militarii evlavioşi care slujeau cu credinţă Patria. Pe mulţi tineri anarhişti i-a convins să se facă militari. Şi în general îi sfătuia pe toţi să aibă respect şi dragoste faţă de patrie, să acţioneze pentru binele obştesc şi să nu se lase târâţi de duhul nepăsării, al nivelării tuturor valorilor naţionale şi al supraconsumului de bunuri materiale.
Dar Stareţul a ajutat patria sa mai ales în chip nevăzut, prin rugăciunea sa. Aceasta se vede din rânduiala sa de rugăciune pe care am arătat-o mai înainte, dar şi din poezia pe care a trimis-o mamei sale. La sfârşitul ei scrie că se face călugăr ca să se roage “pentru întreg poporul”. Dădea mai întâi el pildă, iar apoi îi îndemna şi pe alţii spunând: “Să facem rugăciune ca Dumnezeu să-I lumineze pe cei care ocupă funcţii înalte în stat, pentru că aceştia pot face mult bine.”
Atunci când relaţiile greco-turceşti se tensionau Stareţul spunea: “S-au adunat mulţi nori. Dacă putem, să-I alungăm (cu rugăciunea).” Odată într-o situaţie asemănătoare, a rânduit să se facă Sfânta Liturghie la coliba sa. La Fericiri însă nu a cântat ceea ce prevedea tipicul, ci un tropar din canoanele Maicii Domnului, care se potrivea cu situaţia aceasta: “Săgeţile necredincioşilor agareni zdrobeşte-le, Stăpână şi tot sfatul diavolesc risipeşte-l; pe poporul cel numit cu numele lui Hristos, acoperă-l şi-l păzeşte , ca cu dorire să te slăvim pe tine.”
Atunci când Grecia trecea printr-o perioadă de instabilitate politică, din pricina slăbirii sistemului de conducere, Stareţul suferea pentru aceasta şi se ruga mult. Când s-au făcut alegerile pentru a treia oară s-au întâmplat următoarele: “Era în ajunul alegerilor, spunea Stareţul. Stăteam pe patul de lemn din arhondaric şi rosteam Rugăciunea. Deodată mi-a apărut diavolul în chipul lui… (persoana politică cea mai de vază a acelei vremi, ale cărei acţiuni distrugătoare Stareţul le condamna) şi mă ameninţa. Voia să se năpustească asupra mea dar îl oprea o putere nevăzută.”
În aceaşi seară Stareţul s-a arătat în vis unui preot de mir spunându-i: “Părinte…, de ce dormi? Scoală-te ca să faci rugăciune, pentru că patria ta se primejduieşte.”
Izbăvirea poporului, o aştepta de la Dumnezeu. Spunea: “Dacă Dumnezeu ar fi lăsat soarta naţiunii în mâinile politicienilor, demult ar fi fost distrusă. Dar îi lasă puţin liberi ca să se vădească intenţia fiecăruia.”
Despre politicienii care făceau rău patriei spunea: “Cu conştiinţa împăcată îl rog pe Dumnezeu să le de-a pocăinţă şi să-i ia, ca să nu facă un rău mai mare, şi să fie nevoit Dumnezeu să ridice Macabei.”
Stareţul credea că un monah poate ajuta o naţiune întreagă. “Pe unul Dumnezeu îl face monah ca să ajute o familie, iar pe altul ca să ajute un popor întreg. Sfântul Munte poate să ofere mult. Poate să creeze iarăşi Bizanţul din care a luat fiinţă.”
Părintele Paisie Aghioritul despre Iubire şi Cugetare
IUBIREA
***
***
***
***
***
facut”(Matei 25,40).
***
***
***
***
***
***
CUGETAREA
Multele lecturi formeaza omul in spiritul enciclopedic. Scopul insa este cum ma voi forma teocentric.
***
***
***
***
***
***
***
***
***
***
SUPER-MARKETUL LUI DUMNEZEU
Inainte cu mult timp mergeam in Autobuzul vietii. Si intr-o zi am vazut o placuţă pe care scria "Super-marketul lui Dumnezeu." Si am ramas surprins! Cand m-am apropiat, usa s-a deschis larg si m-am aflat inauntru. M-au intampinat lucratorii angajati. Si m-am umplut iarasi de uimire. Erau ingerasi! Unul dintre ei s-a apropiat zambind si mi-a dat un cos. "Cumpara cu intelepciune tot ce vrei!" - mi-a zis.Erau de toate acolo. Intai de toate am pus in cosul meu multa Rabdare, pretioasa Iubire si Intelegere. M-am gandit:"Acestea iti trebuie mereu, oriunde te-ai duce".In continuare am luat o sacosa de Intelepciune si doua sacose cu Credinta. Sfantul Duh era peste tot si L-am lasat sa ma patrunda. M-am oprit putin, dar mai incolo am vazut Puterea, indinspensabila in luptă."Imi trebuie insă si Binecuvantare, Smerenie si Recunostintă!", am gandit eu. Le-am procurat si pe acestea. In sfarsit , m-am apropiat de casa pentru plata. Cand am inaintat, insa, am vazut si Rugaciunea si Infranarea. Sigur aveam nevoie de amandoua, pentru ca stiam ca , odata iesit din magazin, aveam sa intalnesc pacatele. Pacea si Bucuria, precum si Doxologia erau in ultimul raft.
Deci m-am apropiat de casa si l-am intrebat pe inger:
- Cat datorez? Acela a zambit si mi-a spus cu simplitate:
- Ai luat toate cate ti-au trebuit?
- Da, i-am zis. Cat datorez?
A suras si mi-a zis din nou:"Suma este platita demult. A platit-o Hristos Cel Intrupat, Cel Rastignit, Cel Inviat!"
Din sfaturile Părintelui Paisie
"Atunci cand omul isi recunoaste greselile si cade din nou in ele fara sa vrea, inseamna ca e mandru sau are o predispozitie spre mandrie si de aceea Dumnezeu nu il ajuta sa inainteze in virtute. Este mare lucru sa-ti simti pacatosenia. Acest fapt presupune castigarea unei mari puteri, caci atunci cand ajungi sa te scarbesti de tine insuti si sa atribui toate cele bune iubirii de oameni si bunatatii lui Dumnezeu, capatand in acelasi timp o mare recunostinta pentru tot. De aceea Dumnezeu ii iubeste mai mult pe cei pacatosi care-si recunosc pacatele, se pocaiesc si vietuiesc cu smerenie, decat pe cei ce se nevoiesc mult, dar nu-si recunosc sincer starea de pacatosenie si nu au pocainta."
"Sa va cercetati permanent gandurile si sa fiti retinuti in vorbe, sa va stapaniti patimile, sa lucrati acele fapte ce pot sta in lumina zilei."
"Multi se ostenesc din greu sa castige cat mai multi bani. Poti insa, cu banii obtinuti sa adaugi macar un centimetru la inaltimea ta?"
Jertfirea pentru aproapele ascunde marea noastra dragoste pentru Hristos. Cei care au buna dispozitie de a face milostenie, dar care nu au nimic de dat si ii doare acest lucru, miluiesc in schimb cu sangele inimii lor milostive."
"Oricine se pleaca smerit, primind loviturile celorlalti, isi calca in picioare parerea de sine, infrumusetindu-se duhovniceste ca un inger; in conditiile acestea, va putea trece prin poarta cea stramta a Cerului...Nimeni nu se ridica la cer urcand lumeste, ci pogorandu-se duhovniceste. Oricine isi fixeaza sa paseasca la o inaltime mai joasa, inainteaza totdeauna cu siguranta si nu cade..."
"Fericiti cei care L-au iubit pe Hristos mai mult decat toate cele ale lumii, traind departe de lume si aproape de Dumnezeu, avand parte inca de aici de bucuriile ceresti."
"Daca vrei sa ajuti Biserica, indrepteaza-te pe tine insuti si o parte a ei se poate spune ca s-a indreptat odata cu tine. Daca acest lucru l-ar face bineinteles cu totii, Biserica n-ar mai avea nimic de corectat."
"Cainta impreuna cu judecata de sine ajuta mult la caderea solzilor de pe ochii sufletului, pentru a putea vedea apoi curat.
Cei sensibili trebuie sa aiba foarte mare grija cu cainta intrucat cel rau vrea s-o transforme in deznadejde, sensibilizandu-i foarte mult la anumite aspecte. Cainta trebuie insotita permanent de nadejdea in mila si ajutorul lui Dumnezeu. Atunci cand ea este dublata de o anumita neliniste poti sa fii sigur ca Tangalaki (Necuratul) si-a bagat coada..."
"Sfintii luau cununa biruintei de la Hristos odata cu bogatia harului, dupa luptele purtate impotriva patimilor, pe care ei le biruiau. Acum ei ne ajuta din cer prin rugaciunile lor, carora le datoram multa recunostinta si credinta."
Viaţa creştină şi traiul bun nu fac casă bună
In convorbirea pe care am purtat-o in continuare, parintele Paisie s-a aratat critic fata de acei crestini care in loc sa faca voia lui Dumnezeu isi implinesc cu consecventa numai voia proprie, slujind interesului lor individualist si materialist, pentru a se incadra in final in sistemul societatii - consumeriste - egoiste, promovata la ora actuala. Cuvintele Gherondei pe aceasta tema sunt dovedite de fapte, ceea ce le face foarte credibile. Sa-l ascultam:"Scopul crestinului in viata este sa-si ridice crucea. Este un lucru greu sa spui ca crezi in Domnul si in acelasi timp sa o duci bine aici pe pamant, pentru ca atunci cand traiesti bine ceva nu este in regula cu tine insuti; te preocupa, vezi bine, mai mult aurul acestei lumi si nu coorile ceresti. Atunci cand iti justifici acest mod de viata, te gasesti departe de voia lui Dumnezeu. Viata crestina si traiul bun nu fac casa buna, sunt realitati care se bat cap in cap."
L-am rugat pe Gheronda sa fie mai explicit si mai concret, dandu-mi cateva exemple pentru a putea intelege mai bine. Acesta, cu simplitatea si spontaneitatea uimitoare care il caracterizau, dar si cu limba sa "ascutita", a zgandarit anumite aspecte care m-au facut si pe mine sa le problematizez, rusinandu-ma de felul in care noi crestinii zicem ca luptam pentru viitorul nostru de dincolo de lume. Iata cuvintele sale pline de invataminte:"Odata a venit pe aici un medic foarte renumit ca sa vorbim. Si el si sotia sa erau oameni foarte credinciosi. Se plangeau ca copiii lor traiau lumeste si, mai mult decat atat, nu respectau nici traditiile bisericesti ale familiei, ironizandu-le cu orice prilej. Ii considerau pe crestini inapoiati, niste capatuiti, oameni nesinceri, ipocriti si nelegiuiti (care isi bat joc de fapt de cele sfinte) intrucat viata ce o duc - spuneau ei - nu este conforma cu principiile pe care le afirma, faptele lor nefiind in esenta crestine. Copiii faceau opozitie acum prin neparticipare chiar si la maslul pe care parintii il faceau o data pe an acasa si la care erau de mici obisnuiti sa participe.
Tatal lor, doctorul, se arata foarte obosit si dezamagit de apatia duhovniceasca a copiilor sai. Era incredintat ca toate eforturile lui si ale sotiei erau zadarnice, neavand nici un rod, lasandu-i indiferenti pe copii. La un moment dat, doctorul si-a cuprins capul in palme, ca si cum ar fi vrut sa-si ascunda fata de rusine, si mi-a spus:"Mi-e teama ca din cauza banilor multi ce-i avem copiii patimesc toate acestea." L-am intrebat ce intelegea prin acest fapt, iar el a recunoscut cu sinceritate absoluta ca depasise masura, ca obtinuse o avere care nu se justifica absolut deloc fata e nevoile reale ale familiei lor. Avem trei case mari, mi-a spus, una pentru noi si cate una pentru fiecare copil. De asemenea doua case in afara orasului, patru masini scumpe, un iaht, conturi bancare si multe alte bunuri. Si a continuat: copiii s-au invatat prost, i-am rasfatat, iar acum ne judeca pentru ca modul nostru de viata constituie o provocare pentru ceilalti. Ne spun ca am pus laolalta "bogatia" cu crestinismul. M-a rugat sa-i spun ce trebuie sa faca pentru ca pacea si unitatea sa salasluiasca din nou in casa lor. Sfatul meu a fost sa dea totul la saraci si sa tina pentru ei numai o casa la oras si una la tara, multumindu-se doar cu salariile lor. Cand a auzit, s-a infricosat, s-a schimbat pur si simplu la fata; altfel spus, a fost dezamagit de cuvantul pe care i l-am dat. A plecat si n-a mai venit niciodata. Era legat prea mult de cele de aici si nu de cele de sus. Din aceste motive copiii lui cautau un alt mod de viata, ceva diferit de ceea ce parintii lor le oferisera pana atunci."
-Cu alte cuvinte, crestinii ar trebui sa le urasca pe cele materiale?
-Sunt datori in primul rand sa-L iubeasca pe Domnul.
-De ce nu ar putea cineva sa implineasca concomitent cele doua laturi ale vietii (materiala si duhovniceasca)?
-Nu neg ca este posibil acest lucru.
-Sau poate ca materia, banul, agoniseala conduc inevitabil la o degradare a vietii spirituale?
-Daca sunt folosite cu masura, rational si pentru a face fapte bune, ele constituie lucruri benefice. Altfel, ucid duhovniceste si te rup de ceea ce este esential.
-Care ar trebui sa fie telul crestinilor?
-Sa poata fi numiti fii ai lui Dumnezeu, sa devina mostenitori ai Imparatiei.
-Adevaruri pline de greutate, idei marete...!
-Scandal pentru lume, insa binecuvantare pentru cei ce se pocaiesc.
-Cine sunt acestia?
-Nimeni nu ii stie.
-De ce, pentru ca daca ar fi sa excludem clerul si laicatul credincios, ceilalti, de regula, nu fac nimic pentru cele de Sus.
-Am cunoscut laici care sunt calauziti de Dumnezeu.
-Da, insa cei mai multi traim luati de val.
-Dumnezeu a promis multe tuturor. Ajunge doar sa inceteze razvratirea impotriva numelui Sau.
Părintele Paisie mi-a spus
Adică se îndreptau spre divorţ. El mergea pe la duhovnici, care îi spuneau: "Răbdare, căci ridici o cruce mare". Mie nu mi-a plăcut aceasta.
- Ia stai! îi spun. Când v-ati căsătorit, vă iubeaţi?
- Da, mult. O adoram mai mult chiar şi decât pe Dumnezeu, - îmi spune acela.
(Ia auzi! Mai mult decât pe Dumnezeu! Asta mi-a făcut o impresie urâtă).
- Eu, îmi spuse din nou, când era să mă însor, am cerut de la Dumnezeu să fie frumoasă, să fie bogată, să fie şi cultă. într-adevăr toate acestea mi le-a dat Dumnezeu.
Acestea mi le-a spus. Şi era acesta atât de robit de patima împreunării, încât se primejduia să-şi piardă şi sufletul! Da, se primejduia! De aceea şi Dumnezeu şi-a luat harul de la femeia lui, pentru a-1 ajuta să se mântuiască.
Atunci eu îi spun:
- Ce cruce aşa de grea spui că ridici? Tu eşti vinovatul. Slujeşti patimilor şi ceea ce se întâmplă acum este o încercare trimisă de Dumnezeu pentru a te ajuta să te slobozeşti de patimile tale.
Părintele Paisie mi-a spus::
- Pe omul cel drept, pe cel blând, toţi încearcă să-1 împingă în locul cel mai rău, să-I nedreptăţească, să-1 bage la fund. Dar cu cât oamenii îl împing în jos, cu atât Dumnezeu îl ridică. Precum se întâmplă şi cu pluta, cu cât o împingi în jos, cu atât apa o ridică mai sus. Iată, o întâmplare adevărată, pe care mi-a spus-o un om cu gura lui: "După ce tatăl meu a murit, fraţii mei au mers să împartă terenurile. Când am văzut pe fraţii cei mai mari că strigă şi erau gata să se încaiere, eu fiind cel mai mic, ce puteam spune? Ce îmi vor da, aceea voi lua. Mi-au dat nişte terenuri în care era numai nisip. Mu se putea cultiva nimic pe ele. Mu puteam trăi din ele şi de aceea am fost nevoit să plec în Germania, pentru a lucra, şi pentru a-mi întreţine familia. După mai mulţi ani m-am întors şi am văzut că de o parte şi de alta a terenului meu se zidiseră două hoteluri mari. Şi amândoi proprietarii cereau să cumpere terenul. Astfel preţul a urcat foarte mult şi am primit pe el sute de milioane! M-am gândit, Părinte, să dau jumătate din bani milostenie şi de aceea am venit să-mi spuneţi unde să-i dau". "Dă întâi fraţilor tăi, ca să nu-şi facă inimă rea, iar cu ceilalţi fă ce vrei". Aşa i-am spus, Atanasie, pentru a nu avea între ei pomenire de rău.
- Părinte, acesta are tensiune. Mu ştiţi cumva vreun medicament?
- Tensiune? Ia vino aici să ţi-o cobor! (Şi zâmbind, îi prinde capul între mâini şi îl apasă, în timp ce acela stătea bucuros şi cu evlavie, primind tratamentul Stareţului asupra capului său).
Tensiunea este din nelinişte, binecuvântatule, continuă serios Stareţul. Tu să rezolvi problemele cele uşoare. Pe cele grele să le laşi lui Hristos. Să nu încerci să le rezolvi tu pe toate. După ce vei pleca de aici, să treci pe la Talea (băcanul din Căreia) să cumperi nişte indiferenţă bună. îţi va da şi pe datorie, a spus Stareţul râzând.
In zilele noastre diavolul secera
Prin pacat dam drepturi ispitei
Multa demonizare exista astazi in lume. Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc infricosatoare inrauriri diavolesti. Spunea cineva foarte bine: "Oarecand diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa ! I-a pus pe drumul lui si le spune: "Calatorie buna !" - si oamenii calatoresc". Este cumplit ! Vedeti, diavolii in laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre in porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre in ei. Hristos a ingaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manance carne de porc.
- Parinte, sunt unii care spun ca nu exista diavol.
- Da, si mie mi-a spus cineva: "Sa scoti din traducerea franceza a cartii: "Sfantul Arsenie Capadocianul", cele ce se refera la cei indraciti, pentru ca europenii nu le vor intelege. Nu cred ca exista diavol". Vezi, pe toate le explica prin psihologie. Daca acesti demonizati ai Evangheliei ar fi mers la psihiatri, i-ar fi supus la socuri electrice. Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau. Numai daca omul ii da dreptul, poate sa faca rau. Cand cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o inraurire diavoleasca.
- Parinte, cum ii mai poate da cineva loc si in alt fel ?
- Logica *, vorbirea impotriva, invidia, voia proprie, neascultarea, obraznicia sunt insusirile diavolului. Potrivit cu masura in care omul are acestea, primeste si influenta din afara... Insa atunci cand sufletul se va curati salasluieste in om Sfantul Duh si se umple de har. In timp ce atunci cand se va intina cu pacate de moarte, salasuieste in el duhul cel necurat. Iar atunci cand este intinat de moartea pacatului sufletul se afla sub inraurirea duhului viclean.
In epoca noastra, din pacate, oamenii nu vor sa-si taie patimile lor, voia lor, nu primesc sfaturi. Pe langa asta vorbesc cu obraznicie si alunga harul lui Dumnezeu. Si dupa aceasta oriunde ar sta omul, nu poate spori deoarece primeste inrauriri diavolesti. Este in afara de sine, pentru ca din afara comanda diavolul. Nu este inlauntru in chip vadit - fereasca Dumnezeu - dar si dinafara chiar ii poate comanda.
Omul, cand este parasit de har, se face mai rau ca diavolul. Pentru ca unele lucruri diavolul nu le face, ci numai pune pe oameni sa le faca. De pilda nu face crime, ci pune pe om sa le faca. Asa se demonizeaza oamenii dupa aceea.
* Batranul intelege aici gandul rationalist, care se opune cu trufie celui duhovnicesc.
Marturisirea taie drepturile diavolului
Cel putin sa mearga oamenii la un duhovnic sa se marturiseasca, spre a se indeparta inraurirea diavoleasca de la ei, ca sa poata gandi putin. Acum nu pot nici macar gandi din pricina influentei diavolesti. Pocainta, marturisirea taie drepturile diavolului. Cu putin timp mai inainte *a venit in Sfantul Munte un vrajitor si a ingradit in tarusi si plasa o portiune de teren aproape de Coliba mea. Daca trecea pe acolo unul nemarturisit, patea ceva rau. Nu stia de unde-i vine. Cum le-am vazut, am facut cruce si am trecut prin mijloc; le-am destramat. Dupa aceea vrajitorul a venit la Coliba, mi-a spus toate planurile lui si si-a ars cartile. Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se impartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapanire. Face numai putin "ham-ham", ca un caine ce nu are dinti. Insa asupra unuia ce nu e credincios si ii da drepturi, are mare stapanire. Il poate omori; are dinti si il sfasie. Potrivit cu drepturile ce i le da un suflet, este si stapanirea diavolului asupra lui.
Chiar si cand moare cineva si este pregatit urcarea sufletului la cer este ca alergarea unui tren dupa care alearga unii caini latrand "ham-ham", iar altii latra inaintea lui, calcand chiar cate unul. Dar daca nu este pregatit, este ca si cum s-ar afla intr-un tren care nu poate alerga cu viteza, deoarece ii sunt stricate rotile, ii sunt deschise usile, iar cainii intra inauntru si chiar musca pe vreunii.
Cand diavolul a dobandit drepturi mari asupra omului si-l stapaneste, atunci trebuie sa se gaseasca mijlocul ca sa-i taie drepturile. Altfel, oricata rugaciune ar fac ceilaiti, diavolul nu pleaca. il secatuieste pe om. Preotii citesc exorcisme, si in cele din urma plateste tot omul, caci este chinuit mai mult de diavol. Trebuie sa se pocaiasca omul, sa se marturiseasca, sa taie drepturile ce le-a dat, si dupa aceea va pleca diavolul; altfel se va chinui. O zi, doua zile, saptamani, luni, ani, i se citesc exorcisme, dar diavolul nu pleaca, pentru ca i s-au dat drepturi.
*Aceasta s-a spus in iunie 1985. Batranul locuia atunci la chilia Panaguda.
Diavolul stapaneste desertaciunea
- Parinte, de ce diavolului i se spune "stapanitorul lumii ?" Chiar si este intr-adevar ?
Asta mai lipsea, sa stapaneasca diavolul lumea. Cand Hristos a spus despre diavol "stapanitorul acestei lumi" (In. 16, 11), n-a inteles ca este stapan pe lume, ci ca stapaneste desertaciunea, minciuna. Vai noua, sa lase Dumnezeu pe diavol sa stapaneasca lumea ! Insa cei ce isi au inima lor daruita celor desarte, lumesti, unii ca acestia traiesc sub stapanirea "stapanitorului acestui veac" (Efes. 6,12). Adica diavolul stapaneste peste desertaciune, peste "lume". Ce inseamna "lume" ? Nu inseamna podoaba, impodobirea desarta ? Asadar cine e stapanit de desertaciune este sub ocupatia diavolului. Inima robita de lumea desarta pastreaza si sufletul atrofiat si mintea intunecata. Atunci, desi se vede cineva ca este om, dar in esenta este avorton duhovnicesc.
Gandul imi spune ca cel mai mare dusman al sufletului nostru, mai mare chiar decat diavolul este duhul lumesc, pentru ca ne atrage in chip dulce si in cele din urma ne amaraste vesnic. In timp ce de vom vedea pe diavolul insusi ne va apuca frica si vom fi nevoiti sa scapam la Dumnezeu, dobandind astfel raiul. In epoca noastra, multa "lume" - duh lumesc - a intrat in lume si aceasta "lume" o va distruge. Oamenii si-au bagat inlauntrul lor "lumea" si au alungat de acolo pe Hristos.
- Parinte, de ce nu intelegem cat rau ne face duhul lumesc si suntem atrasi de el ?
- Pentru ca duhul lumesc intra incet-incet, precum a intrat ariciul in cuibul iepurelui. La inceput ariciul a rugat pe iepure sa-l lase sa-si bage putin capul in cuibul lui ca sa nu-l ploua. Apoi a bagat si un picior, apoi celalalt si in cele din urma a intrat tot si cu tepii lui l-a scos cu totul pe iepure afara. Asa si cugetarea lumeasca ne inseala cu mici cedari si incet-incet ne stapaneste. Raul inainteaza putin cate putin. Daca ar veni deodata, nu am fi inselati. Vezi, daca vrei sa oparesti o broasca, trebuie sa arunci peste ea apa fiarta cate putin. Daca o arunci deodata toata, sare si fuge; se izbaveste. In timp ce daca versi pe ea putina apa fiarta, la inceput o va arunca putin de pe spate, apoi o va primi. Daca-i mai arunci inca putina, iarasi o va arunca putin si incet-incet se va opari, fara sa priceapa. "Bre, broasca, dupa ce ti-a aruncat putina apa fiarta, scoala-te si fugi !". Nu fuge. Se umfla - se umfla si apoi se opareste. Asa face si diavolul; ne opareste putin cate putin si, in cele din urma, ne trezim opariti fara sa pricepem.
Intaietatea sa se dea frumusetii sufletului
Sufletul ce se minuneaza de frumusetile lumii materiale arata astfel ca in el traieste lumea cea desarta; de aceea este atras de faptura si nu de Facator, de pamant si nu de Dumnezeu. Nu are importanta daca pamantul acesta este curat sau are noroiul pacatului. Inima cand este atrasa de frumusetile lumesti, care nu sunt pacatoase, dar care nu inceteaza sa fie desarte, simte bucuria lumeasca a vremii, care nu are mangaierea dumnezeiasca, intr-ariparea launtrica cu veselie duhovniceasca. Insa cand omul iubeste frumusetea duhovniceasca atunci sufletul lui i se umple si i se infrumusefeaza.
Daca omul, si mai ales monahul si-ar cunoaste uratenia sa launtrica, n-ar urmari frumuseti exterioare. Inlauntrul sau, sufletul are atatea pete, atatea mazgaleli si noi sa ne privim, de pilda, hainele noastre ? Ne spalam hainele, le calcam si suntem curati, dar inauntru suntem ... nu ma intreba ! De aceea, daca cineva ar sesiza ce necuratie duhovniceasca are inlauntrul sau, n-ar mai sta sa scoata cu atata migala cea mai mica pata de pe hainele sale, pentru ca acestea sunt de mii de ori mai curate decat sufletul lui. Dar daca omul nu are in vedere zgura duhovniceasca pe care o are inlauntrul sau, el atunci cauta sa scoata cu migala si cea mai mica pata. Ceea ce trebuie este sa-si intoarca toata grija spre curatia duhovniceasca, spre frumusetea launtrica si nu spre cea dinafara. Intaietatea sa se dea frumusetii sufletului, frumusetii duhovnicesti, si nu frumusetii desarte, pentru ca Domnul ne-a spus: "Cat valoreaza un suflet, nu valoreaza lumea intreaga" (Vezi Mt. 16,26).
Vin ani grei
Dumnezeu ingaduie sa se faca acum o zguduitura puternica. Vin ani grei. Vom avea incercari mari... S-o luam in serios, sa traim duhovniceste. Imprejurarile ne silesc si ne vor sili sa lucram duhovniceste. Si e bine s-o facem asta cu bucurie si de bunavoie, iar nu din mahnire, de nevoie. Multi sfinti ar fi dorit sa traiasca in vremea noastra, ca sa se nevoiasca. Eu ma bucur ca unii ma ameninta ca ma vor curata, fiindca vorbesc si le stric planurile. Noaptea tarziu cand aud din chilie pe careva sarind gardul inima imi bate dulce. Dar cand striga: "A venit telegrama, sa faci rugaciune pentru cutare bolnav", imi spun: "Asta a fost s-a dus si prilejul asta!..." Nu pentru ca m-am ingreuiat de viata, ci ma bucur de moarte. Sa ne bucuram ca ni se da aceasta ocazie astazi. Are foarte mare plata.
In vechime cand se pornea vreun razboi, cu vitejie mergeau sa se lupte pentru apararea Patriei, a neamului lor. Astazi nu mai mergem sa ne aparam Patria, sau sa ne luptam ca sa nu ne arda barbarii casele, sau sa ne ia sora si s-o necinsteasca, nici nu mergem pentru vreun neam, sau pentru vreo ideologic. Acum mergem sau pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar. In timpul ocupatiei germane deveneai erou daca nu salutai un german. Acum devii erou daca nu saluti pe diavolul. In tot cazul, vom vedea fapte infricosatoare. Se vor da lupte duhovnicesti. Sfintii se vor sfinti mai mult si spurcatii se vor spurca si mai rau (Apoc.22,11). Inauntrul meu simt o mangaiere. Este o furtuna si nevointa are valoare, pentru ca acum nu avem de vrajmas pe Ali-Pasa, sau pe Hitler, sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea si plata cereasca.
In vremea noastra lipsesc pildele
- Parinte, de ce Sfantul Chiril al Ierusalimului spune ca mucenicii vremurilor de pe urma vor fi "mai presus decat toti mucenicii" * ?.
- Pentru ca mai demult aveam oameni de talie mare. In vremea noastra lipsesc pildele - vorbesc in general de Biserica, si de monahism. Acum s-au inmultit cuvintele si cartile si s-au imputinat faptele. Doar ii admiram pe Sfintii atleti ai Bisericii noastre, fara sa intelegem cat s-au ostenit, pentru ca nu ne-am ostenit, ca sa putem intelege osteneala lor si sa-i iubim si sa ne silim cu marime de suflet ca sa-i imitam. Desigur, Bunul Dumnezeu va avea in vedere vremea si conditiile in care traim si va cere potrivit lor. Dar daca ne-am nevoi putin, ne vom incununa mai mult decat cei de demult.
- Sf. Chiril al lerusalimului, "Cateheze catre cei ce au sa se lumineze; 15, cap. 17, in Izv. Ortodoxiei, p.414,. ed. Inst. Biblic/ 1945, Buc.
Odinioara, cand exista duhul de nevointa si fiecare incerca sa imite pe celalalt, raul si nepasarea nu puteau sta. Il luau ceilalti taras. Imi aduc aminte ca, odata, in Tesalonic, asteptam la semafor sa trecem de pe un trotuar pe altul. La un moment dat am simtit ca un val ce ma impingea inspre inainte, pentru ca toti mergeau in acea directie. Cum am ridicat piciorul, am si inaintat. Adica vreau sa spun ca atunci cand toti merg intr-o parte, unul, desi nu ar vrea sa mearga, nu poate sa nu mearga, caci il duc ceilalti. Astazi, daca cineva vrea sa traiasca cinstit si duhovniceste, nu mai incape in lume, ii vine greu. Si daca nu ia aminte, o ia la vale pe fagasul lumesc. Odinioara binele era mult, multa si virtutea, la fel si pildele, iar raul se ineca in multul bine si putina neoranduiala ce exista in lume sau in manastiri nu se va vedea si nici nu vatama. Acum ce este ? Exemplul rau este mult, si putinul bine care exista este dispretuit. Se fac adica cele dimpotriva: se ineaca putinul bine in multul rau si astfel stapaneste raul.
Asigurari si ... nesiguranta
Astazi lumea s-a umplut de asigurari si asigurari, dar, fiind departata de Hristos, simte cea mai mare nesiguranta. In nici o epoca nu a existat nesiguranta pe care o au oamenii contemporani. Si deoarece asigurarile omenesti nu-i pot ajuta, ei alearga acum sa intre in corabia Bisericii, ca sa simta siguranta duhovniceasca, caci vad cum corabia lumeasca s-a scufundat. Dar daca vad ca si in corabia Bisericii intra putina apa, ca si acolo au fost prinsi de duhul lumesc si nu exista Duhul Sfant, atunci oamenii se deznadajduiesc, pentru ca nu mai au de ce sa se alipeasca.
Lumea sufera, se pierde si, din pacate, toti oamenii sunt nevoiti sa traiasca in acest iad al lumii. Cei mai multi simt o mare parasire, o nepasare - mai ales acum - din toate partile. Nu au de ce sa se tina. Se implineste zicala: "Cel ce se ineaca se agata si de un pai". Asta arata ca cel ce se ineaca vrea sa se prinda de ceva, ca sa se salveze. Vede corabia inecandu-se si merge sarmanul sa se prinda de catarg. Dar, desi vede corabia in primejdie sa se inece, nu se gandeste ca si catargul se va scufunda. Se prinde de catarg si se ineaca mai repede. Vreau sa spun ca oamenii cauta sa se sprijine de ceva, sa se alipeasca de ceva. Si daca n-au credinta, ca sa se sprijine de dansa, daca nu se incred in Dumnezeu, incat sa se incredinteze complet pe ei insisi lui Dumnezeu se vor chinui. Mare problema este increderea in Dumnezeu.
Anii pe care ii strabatem sunt foarte grei si foarte primejdiosi, dar in cele din urma va birui Hristos. Veti vedea ca vor cinsti Biserica. Numai noi sa fim corecti. Vor intelege ca altfel nu se face sat. Si politicienii au cam inteles ca daca cineva poate ajuta acum, in acest azil de nebuni, cum a devenit lumea, acestia sunt oamenii Bisericii. Sa nu vi se para ciudat. Politicienii nostri au ridicat mainile in sus. Unii au venit si la Coliba mea si mi-au spus: "Calugarii trebuie sa faca misiune, altfel nu se poate". Ani grei!. Daca ati sti in ce situatie ne aflam si ce ne asteapta!...
Sf. Justin Popovici
.png)
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
Articole recomandate
-
-
-
-
-
Miros de primăvară la Mănăstirea PutnaAcum 6 luni
-
-
Proloagele din 23 octombrieAcum 2 ani
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum 2 ani
-
-
-
-
-
-
-
Demonstrație a credințeiAcum 9 ani
-
RaiulAcum 10 ani
-
Participant à l’Esprit saintAcum 10 ani
-
-
ORBULAcum 10 ani
-
-
-
-
-
PocăințaAcum 11 ani
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 11 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 11 ani
-
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 13 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 14 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 15 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 15 ani
-
Ne-am mutat!Acum 16 ani
-
Schema monkAcum 16 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
DeciziiAcum 10 ani
-
-
-
-
-
-
Directoare WebAcum 16 ani
-
-
-
-
Parintele Ilie Cleopa:
Profeţia Sf. Nil Athonitul-
