Articole



___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.

.

U. E. se va dizolva; în Italia va apărea un nou Mussolini şi în Germania un nou Hitler !



Câteva din evenimentele ce vor urma în viitor profeţite de Părintele Paisie Aghioritul

Odată, au venit în Sfântul Munte trei oameni de vază din străinătate, care auziseră că există aici un mare ascet cu numele Paisie şi că s-ar putea folosi dacă l-ar vizita. Fireşte că pe aceştia îi însoţeam şi eu. Unul dintre ei l-a întrebat pe Stareţ care este părerea lui despre Comunitatea Europeană. Atunci el le-a răspuns: ”A, mă întrebaţi despre Europa? Mă întrebaţi despre Comunitatea Europeană? Sângele este încă foarte cald…”. La auzul acestor cuvinte toţi am rămas uimiţi, căci nu înţelegeam ce voia să spună. După câtva timp, când am mers din nou la Stareţ, l-am întrebat:

- Gheronda, ce înseamnă “sângele este înca prea cald”?

- Este foarte simplu. Este oare cu putinţă să existe colaborare între englezi, francezi, germani, austrieci şi italieni atunci când încă mai există oameni care şi-au pierdut părinţii, rudele lor în al doilea război mondial? Este cu putinţă ca aceşti oameni să se unească şi să spună celuilalt “camarade” şi să creadă aceasta? Este cu putinţă să nu iasă la iveala naţionalismul, fie al francezilor, fie al germanilor, fie al englezilor? Aşa că vom avea aceleaşi probleme pe care le-am avut în al doilea război mondial. Este cu putinţă să nu vedem limpede lucrurile care se petrec şi să credem că, de dragul economiei, aceste state vor uita scopurile pe care le-au avut în urmă cu patruzeci-cinzeci de ani? Putem crede, oare, că se vor schimba deodată şi se vor linişti? Înca este foarte cald sângele celui de-al doilea război mondial.”

Altă dată, m-am aflat la Coliba Panaguda tot cu nişte personalităţi, de data aceasta greceşti. Stareţul ne-a spus: ‘Turcia se va dezmembra. Aceasta dezmembrare, nouă, grecilor, ne va fi de folos. Atunci ţinuturile noastre vor fi eliberate. La fel şi Constantinopolul, va fi eliberat şi va redeveni oraş grecesc. Biserica Sfânta Sofia se va deschide şi se va sluji din nou în ea”.

Vasilidis Stavros, fost comandant al sectiei de politiei din Sfântul.Munte, teolog


În martie 1994 l-am întâlnit pe Stareţul Paisie la Mânăstirea Surotti. M-am emoţionat atunci când m-a prins de mână şi când, în ciuda stării lui critice, mi-a spus următoarele:

- Tu nu trebuie să te mahneşti şi să te temi de Turcia, căci ea se va destrăma. O vor destrăma chiar aliaţii ei. În Bosnia se va forma un stat musulman (în acea vreme nu exista acest stat). Dar acest fapt se va întoarce împotriva lor, a musulmanilor, deoarece în acest fel se va crea mai târziu şi statul Kurd în inima ei (a Turciei).

Şi, fiindcă Stareţul m-a văzut că am căzut pe gânduri, mi-a spus:

- Aşa cum ştii, eu nu citesc ziare. Aceste lucruri le aflu din altă parte…


Iconomo Alexandru, general de aviaţie în rezervă, Atena


Pe 10 ianuarie 1992, am mers la coliba Stareţului Paisie şi am avut o discuţie cu el.
- Gheronda, cum vedeţi dezmembrarea Iugoslaviei? L-am întrebat.
- Să nu vă fie frică! Pentru Grecia nu va fi nici o primejdie.
- Ce se întâmplă cu “arcul musulman”?
- Nici de aici nu va ieşi nici o primejdie.

Stareţul mi-a explicat în continuare că diavolul urmăreşte distrugerea omului, însă Dumnezeu nu îngăduie aceasta. Dar ce face EL? Îngăduie diavolului să facă rău până la un punct, dar numai atunci când din acest rău va ieşi un bine. Apoi a spus că ceea ce va păţi Irakul, va păţi şi Turcia de la o putere aliată şi mai ales de la americani. Îşi va pierde chiar şi prietenii cei mai buni, pe germani. De asemenea, a spus că în Italia va apărea un nou Mussolini, în Germania un nou Hitler, iar Comunitatea Europeană se va dizolva. Comunitatea Europeană, a spus Stareţul, nu are nici o legătura cu America. Statele Unite seamănă cu un război de ţesut care asimileaza toate peticele, în timp ce în Comuniunea Europeană există interese contrare şi împletite.

Karafeizis Vasile, comandant de brigadă în rezervă, Didimotiho-Evros

În vara anului 1992 l-am întâlnit pe Stareţul Paisie :

- Gheronda ce influenţă va avea Comunitatea Europeană asupra Greciei ?

- Ascultă! În America au mers oameni din diferite locuri. Fiecare a adus cu el peticul său şi astfel s-a făcut acolo un covor din petice. În Comunitatea Europeană însă, ţările care intră sunt covoare gata ţesute. Iar aceste covoare, oricât ai încerca să le uneşti, niciodată nu se vor putea potrivi. Aşadar, nu te teme de urmările nefaste venite din partea Comunităţii Europene.Ţările Europei niciodată nu se vor putea uni deplin încât să ne poată vătăma.

Papatzimos Atanasie, Stavros –Tesalonic

În iulie 1992, ca aghiotant al Diviziei 113 (Aeroportul militar din Tesalonic), am organizat un pelerinaj în Sfântul Munte cu şaptezeci de ofiţeri şi, printre altele, am vizitat şi coliba Stareţului Paisie. Acolo am început să discutăm diferite probleme naţionale. La un moment dat l-am întrebat pe Stareţ:

- Gheronda, cum vedeţi problema Macedoniei?- Oricare soluţie se va da, pe termen lung va fi în folosul grecilor. De câinele care latră în spatele autobuzului să nu vă temeţi, căci nu muşcă.

- Gheronda, vom lua înapoi Constantinopolul?
- Englezii şi americanii ne vor ceda Constantinopolul, nu pentru că ne iubesc, ci pentru că aceasta va fi în interesul lor.- Când vom lua Cetatea, o vom păstra şase luni?
- Nu, fiul meu, ci pentru totdeauna.- Vom trăi oare aceste evenimente?
- Desigur că le veţi trăi!


Zurnazoglu Nicolae, ofiţer în rezervă

blog comments powered by Disqus
Related Posts with Thumbnails

Arhivă



___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești