Arhim. I. Scriban: Prefaţă la cartea ieromonahului Teofil Ionescu, “Sfântul Dimitrie cel Nou”

Rugamintea Parintelui Ieromonah Teofil Ionescu din Sf. Mitropolie a Ungrovlahiei de a-i scrie o prefata la tiparitura sa despre Sfantul Dimitrie Basarabov, trezeste in mine vii amintiri si scoate inaintea mea aievea, ca si cum le-as vedea acum, infatisarile zguduitoare de acum opt ani, cand moastele Sfantului Dumitru din Sfanta Mitropolie a Ungrovlahiei au fost rapite de bulgari.

Era intr-o duminica din februarie 1918. Ma aflam in slujba Sfintei Liturghii, in paraclisul Seminarului Central, unde pe atunci eram director, facand slujba pentru bolnavii si ranitii nostri din marele razboi, cand veni cineva de la Mitropolie, spunandu-mi ca Mitropolitul Conon ma cheama grabnic la Sfanta Mitropolie, ca bulgarii au furat moastele Sfantului Dumitru.
Vestea aceasta fireste ca a zguduit pe toti. Am ramas ca muti, fiindca noi atunci, in vremea asupririi straine, nu aveam de ce ne lipi inima decat de puterile credintei crestinesti, si acum iata ca ne vedeam izbiti si in ce aveam noi mai scump!

Cu toata parerea de rau, n-am putut urma indata poruncii Mitropolitului, ca nu puteam lasa slujba neispravita. Dar indata ce am incheiat-o, am dat fuga la Mitropolie sa vad cu ce pot ajuta mitropolitului.
Cand am intrat in camera sa, mitropolitul mi-a spus, cu glas stins si trist, cum nu-l auzisem niciodata:

- Ne-a parasit Sfantul Dumitru!...Am ramas singuri si fara ajutorul lui...
Mitropolitul ma chemase ca sa-i fac plangere in nemteste catre Maresalul Mackensen, mai-marele ostirilorr nemtesti asupritoare, pentru cele ce se intamplasera in noaptea trecuta cu spargerea usilor bisericii Mitropoliei si rapirea Sfantului Dumitru, fiindca ii mai facusem asa si in alte imprejurari.

Eu intarziind din pricina slujbei de la seminar si plangerea trebuind facuta grabnic, s-a nimerit acolo un fotograf, chemat sa fotografieze usile sparte si neoranduiala savarsita in Mitropolie cu prilejul furtului. Fotograful stia nemteste si s-a aratat gata sa faca plangerea. Cand am venit eu, am gasit-o gata facuta si n-am avut decat numai sa ma uit intr-insa. Era, intr-adevar, bine intocmita si nu avea decat sa fie inaintata asa.
De acolo inainte, au urmat pentru noi cateva zile de mare zbucium sufletesc, pentru ca nu stiam unde se afla Sfantul, daca nu cumva bulgarii vor fi apucat sa-l treaca in Bulgaria.

Dar intristarea curand s-a intors intr-o bucurie, caci poruncile date grabnic au impiedicat savarsirea pana la capat a nelegiuirii. Furii au fost prinsi si am fost martori ai alaiului si ai veseliei cu care Sfantul Dumitru a fost adus indarat si asezat cu cinste la locul sau de la Mitropolie. Tot poporul a fost intr-o tresaltare de mare bucurie, care a minunat si pe neamt de iubirea si cucernicia poporului catre moastele Sfantului. Noua ni se spunea pe atunci ca Maresalul Mackensen ar fi mustrat pe generalul bulgar Tantilov pentru fapta slujbasilor sai.
Ce de lume apoi la Sfanta Mitropolie si ce mai inchinari la moastele Sfantului! Dealul Mitropoliei furnica de lumea care venea sa-si arate in genunchi bucuria si cucernicia. Saptamani intregi a dainuit aceasta izbucnire a veseliei poporului crestinesc si am fost destul platiti pentru amaraciunea zilelor dintai.

Si eu, daca n-am putut alcatui plangerea pentru rapirea savarsita, am putut in schimb alcatui multumirile mitropolitului catre cei ce s-au ostenit cu gasirea Sfantului si au prins pe rapitori.
Cu alta ocazie, cand a fost sa intre nemtii in Bucuresti (23 noiembrie 1916), a dat cuiva prin minte ca Sfantul se afla in primejdie. Acesta a fost Arhimandritul Iosif Seveluc, din Sfanta Manastire Ciolanul, pe atunci mare Eclesiarh in Sfanta Mitropolie. Prea Cuviosia sa a incercat sa ingroape noaptea moastele Sfantului in pivnitele Mitropoliei, dupa cum si in Palatul Mitropoliei a ascuns unele tablouri nationale despre unirea romanilor pe sub podele. Dar cu Sfantul s-a intamplat de a fost vazut, unii preoti au facut gura ca rapeste pe Sfantul de la inchinarea poporului, si atunci arhimandritul s-a temut ca o sa-l dea cineva de gol la nemti si l-a dus inapoi. Eu stiind de aceasta, am spus Parintelui cand furtul a fost savarsit:

- Vezi, Parinte Iosife, de se implinea planul Sfintiei Tale, nu aveau bulgarii ce fura acuma...
Am socotit ca si faptul acesta este bine sa fie scos la iveala, fiindca nu s-a scris nicaieri.
Si acum, daca Parintele Teofil m-a starnit sa pomenesc despre toate acestea, iata ca ele imi sunt vii inaintea ochilor, asa cum a fost acum opt ani, cand am fost martor la ele.

Bucuresti, 30 decembrie 1925.