___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe

Asociatii-Fundatii ortodoxe


.
.

GRAIUL LITURGIC de Arhim. Sofronie Saharov

10/16/2009 | Publicat de admin | Editați postarea


GRAIUL LITURGIC

„Întru început era Cuvântul, şi Cuvântul era către Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul… toate printr’însul s’au făcut” (1 Ioan, 1 şi 3).

Limba omenească are menirea să exprime realitatea diferitelor planuri: există planul vieţii – al necesităţilor vieţii; există planul apropiat de el şi cu toate acestea deosebit prin simţăminte şi patimi sufleteşti primitive; există limba demagogiei politice; există limba ştiinţifică, filosofică, poetică; în sfârşit, cea mai înaltă decât toate, limba Dumnezeieştii Descoperiri, a rugăciunii, a theologiei şi a altor raporturi dintre Dumnezeu şi oameni – limba Liturgică. Cunoştinţa abstractă despre existenţă are rădăcini metafizice; aici se referă ştiinţa, filosofia şi, mai întâi de toate, cunoştinţa de Dumnezeu. Cuvintele, care exprimă mai sus citatele genuri ale cunoştinţelor, precum şi Numele Dumnezeieşti purced din sfera intelectuală, metafizică. În acelaşi timp lor le este propriu să provoace în minte sau în inimă diferite reacţii şi în acest sens ele apar ca nişte „reflexe condiţionate”, care poartă caracterul nemijlocit, automat.

În faţa oricărei limbi se pune problema de a’l introduce pe ascultător sau cititor în acel domeniu de care aparţine limba dată. Ţinând seama de energia cuvintelor „condiţional reflexive”, noi trebuie să dăm, în chip deosebit, mai multă atenţie graiului liturgic, care e chemat să nască în minţi şi în inimile celor ce se roagă simţirea unei alte lumi, mai înalte. Aceasta se dobândeşte prin prezenţa numelor şi concepţiilor care aparţin exclusiv planului Dumnezeiesc; şi de asemenea prin utilizarea unei mici cantităţi de forme specifice de expresie.

Slavii sunt dăruiţi de pronie cu o limbă binecuvântată, care a servit de veacuri pentru
slujbele bisericeşti, Sfintelor Scripturi şi rugăciunii şi niciodată nevoilor inferioare ale vieţii, nici chiar literaturii bisericeşti. Noi suntem categoric încredinţaţi de necesitatea întrebuinţării acestei limbi în slujbele bisericeşti; nu este deloc nevoie să se înlocuiască cu limba de toate zilele, ceea ce va scădea inevitabil nivelul duhovnicesc şi, prin aceasta, va pricinui o pagubă considerabilă. Nu’şi au locul argumentele că, chipurile, pentru mulţi oameni contemporani limba veche bisericească este neînţeleasă, şi chiar oamenii cu ştiinţă de carte, ba chiar şi pentru oamenii învăţaţi. Pentru astfel de oameni a stăpâni o cantitate minimă de cuvinte neîntrebuinţate în viaţa de toate zilele este o treabă de câteva ceasuri.
Toţi fără excepţie cheltuiesc uriaşe sforţări pentru însuşirea unei complicate terminologii din felurite domenii ştiinţifice sau din cunoştinţele tehnice, politice, juridice sau din ştiinţele sociale; din limba filosofică sau poetică, şi alte asemenea. Pentru ce să silim Biserica să’şi piardă limba, care este necesară pentru exprimarea formelor proprii de theologie înaltă sau de trăiri duhovniceşti?

Toţi cei ce doresc sincer să se împărtăşească de cultura de veacuri a Duhului, lesne vor găsi posibilitatea să se familiarizeze cu nepreţuita comoară a graiului sfinţit bisericesc, care în chip uimitor corespunde cu marile taine ale dumnezeieştilor slujbe. Puţinele particularităţi ale acestui grai uşurează osteneala de a ne lepăda de pătimaşele griji: „toată grija cea lumească acum să o lepădăm”. Dacă în timpul săvârşirii sfintei Liturghii am fi folosit graiul nostru cel de toate zilele, atunci acest grai ar fi născut în sufletele şi minţile celor de faţă reacţiile planului inferior al existenţei noastre fizice. Cuvântul omenesc este chipul Cuvântului Tatălui Cel mai înainte de veci. „Cu Cuvântul Domnului cerurile s’au întărit… El au zis, şi s’au făcut” (Ps. 32, 6 şi 9). Şi cuvântul nostru posedă o putere ziditoare. „Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veci” ( Is. 40, 8 ). Şi cuvântul nostru atinge vecinicia, dacă este spus pe căile voii Lui. Prin chemarea Numelor Dumnezeieşti se săvârşesc Tainele Bisericii, inclusiv prefacerea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Domnului.
Cuvintele Liturghiei şi în general ale rugăciunilor nu sunt în fond numai omeneşti, ci şi date de Sus. Limba bisericească se referă la sfera Existenţei Dumnezeieşti; ea trebuie să exprime Descoperirea Duhului şi vederile mentale născute de el. Prin auzirea cuvântului lui Dumnezeu (cf. Rom. 10, 17) se însufleţeşte omul spre credinţă, „care a a biruit lumea” (1 Ioan 5, 4; Thes. 2, 13).

Arhimandritul Sofronie – „Mistica vederii lui Dumnezeu” („A’L vedea pe Dumnezeu precum este”), pg. 300-302

Etichete: ,
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)
Related Posts with Thumbnails
Arhivă


___


Sf. Justin Popovici
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

 Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

 Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
Articole recomandate






Comentarii
Persoane interesate
toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:

Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-
Părinți duhovnicești