Blog † Vestitorul ortodox

Am luat la cunostinta atat de Hotararea Sf. Sinod al B.O.R. si de Hotararea Episcopiei Husilor, cat si de faptul ca Parintele Daniel Corogeanu a rupt hartia cu ordinul Episcopiei. Aici a gresit clar fata de ascultarea Episcopului sau, caci chiar daca se considera nevinovat (cum probabil si este), trebuia sa se supuna Chiriarhului, pana cand isi dovedea nevinovatia. E drept, nici Episcopia nu a procedat cu rabdare; s-a grabit, caci o sentinta de pedeapsa – si inca asa de aspra – nu se ia imediat, bazandu-se numai pe informatiile (sau poate barfele) primite, ci dupa cercetari facute corect si legal. Dar ii priveste, nu e treaba mea, eu doar am zis, ca orice om care are dreptul la opinie.

Iubiti cititori, cu putina atentie si rabdare lamurim si aceasta tema. Mai intai, cuvantul exorcizare este grecesc si inseamna a alunga, a scoate demoni dintr-un indracit, prin conjurare in numele lui Dumnezeu. De la acest cuvant a ramas numele rugaciunilor de alungare a satanei – asa zisele lepădări, care se citesc de preot inaintea savarsirii Tainei Sf. Botez, in tinda bisericii; sau, cum mai sunt Moliftele Sf. Vasile cel Mare, sau ale Sf. Ioan Gura de Aur, sau moliftele de dezlegare si alungare a farmecelor. Harul de a scoate demoni l-a dat Mantuitorul Sfintilor Apostoli (si, prin ei urmasilor lor: arhierei si preoti), cand le-a spus: “Tamaduiti pe cei neputinciosi, inviati pe cei morti, curatiti pe cei leprosi, pe demoni scoateti-i; in dar ati luat, in dar sa dati” (Mt. 10-8).

Dar scoaterea demonilor nu se poate face oricum, ci avand mare credinta, cu post si rugaciune, ne spune Domnul Insusi.

In timp ce Mantuitorul a urcat pe Muntele Tabor cu trei dintre ucenici, pentru schimbare Sa la Fata, ceilalti Apostoli si multime de lume au ramas la poalele muntelui. In acest timp, un tata foarte necajit aduce pe fiul sau indracit la Apostoli, sa-l tamaduiasca, dar acestia nu au putut sa faca nimic. Dupa ce coboara de pe Munte, la Iisus este adus acelasi copil indracit, pe care il tamaduieste Mamtuitorul, certand demonul care a iesit din el. Atunci Apostolii, mai intr-o parte, i-au zis nedumeriti lui Iisus :”De ce noi n-am putut sa-l scoatem?”. Iar Iisus le-a raspuns: “Pentru putina voastra credinta….dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post” (Mt.17; 1-21). Iata deci conditia exorcizarilor: credinta tare, post si rugaciune. Clar si precis.

În cartea preotului, Molitfelnicul (molitva –rugaciune), inaintea fiecarei slujbe (Taina sau ierurgie), sunt indrumari tipiconale. Astfel, Moliftele Sf. Vasile se citesc de ziua sa, la 1 ianuarie, in cinstea autorului lor, si celor ce patimesc rau de la diavol, indracitii, epilepticii. Inaintea acestei randuieli, scrie in Molitfelnic: ”Cine va voi sa i se citeasca in casa aceste rugaciuni, trebuie sa posteasca in ziua aceea si sa faca milostenie dupa cum ii va fi puterea, si cu ravna sa se roage lui Dumnezeu, dar mai intai sa se marturiseasca. Deci preotul, in ziua in care urmeaza sa savarseasca aceasta randuiala, mai intai sa savarseasca Sf. Liturghie. De ce oare asa? Pentru ca atunci cand preotul (care, prin hirotonire de catre arhiereu, primeste harul lui Dumnezeu) a savarsit Sf. Liturghie, s-a impartasit proaspat cu trupul si sangele Domnului. Atunci el este mai cu har, mai indumnezeit ca oricand si, cand urmeaza sa citeasca – imediat dupa liturghie – dezlegarile, Însusi Hristosul Euharistic din preot il blesteamă si-l alungă pe satana, folosindu-se numai de gura preotului. Nu ne spune si Sf. Ioan Gura de Aur:”Al preotului este numai a deschide gura, in rest Harul toate le lucreaza”?

În Sf. Evanghelie ni se istoriseste ca Mântuitorul a scos din Maria Magdalena 7 diavoli, aceasta inaintea devenirii ei mironosita devotată si intocmai cu Apostolii. Cei 7 diavoli erau ai celor 7 păcate de moarte, care o stăpâneau până atunci. Când Mântuitorul a tămăduit in Capernaum pe cel complet paralizat, adus pe un pat targă de patru inşi, i-a spus mai întâi de orice: “Iertate îţi sunt păcatele”. Numai după aceasta a urmat tămăduirea: “Ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!”.

De acei creştini care duc o viaţă virtuoasă, cu rugăciune şi post, care se spovedesc şi se împărtăşesc regulat, care se feresc de price păcat şi fac – după puterea lor – fapta bineplăcută lui Dumnezeu, de acesti crestini nu se ating farmecele si nu este nevoie sa li se citeasca Moliftele Sfântului Vasile. Da, dar sunt si credinciosi care se impartasec la Sf. Liturghie, iar apoi stau in genunchi cu toti crestini de-a valma, la citirea moliftelor, care sunt in "programul" preotului. Cum adică? Tu Îl ai deja pe Dumnezeu în tine, prin Hristosul Euharistic primit din Sf. Potir, şi după aceea ingenunchezi la exorcizare, să scoată preotul dracii din tine?

Mi-a fost dat să văd şi următorul lucru, şi asta la o parohie ultracentrală din Bucureşti, unde poposisem pentru câteva momente spre a vedea o ingenioasă soluţie inginerească. Ajungând acolo într-o după-amiază, am găsit în biserică multi credinciosi asteptand intr-o mare randuiala sa inceapă Vecernia; asta bănuiam eu…Atmosfera de linişte şi de reculegere m-a mişcat profound. Am întrebat-o apoi pe femeia de la pangar ce slujbă urmează, de aşteaptă atâta lume în ordine? Îmi răspunde: “Vine părintele să le citească Moliftele Sf. Vasile”. Am ieşit şi chiar în faţa bisericii mă întâlnesc cu părintele (profesor doctor, renumit teolog), ne salutăm frăţeşte şi îmi văd de drum. În maşină însă, dus pe gânduri, am cugetat: “Curios lucru, cum a venit părintele să le citească şi să scoată dracii din niste oameni liniştiţi, care nu arătau că ar fi fost posedati: nu râcneau, nu scrâşneau, nu făceau clăbuci la gură?”. Da, cu amărăciune mi-am dat seama unde am ajuns, cum s-a denaturant practica exorcismelor . Rugăciunile cu care Sfintii Părinti făceau minuni, acum nu aduc decât parale…Este drept, avem preoti buni, de elită, de 5 talanţi; avem şi bunicei, de 2 talanţi, să zicem. Dar avem - din nefericire – si mercenari (puţini la număr, dar vizibili), care slujesc preoţia ca pe o meserie. Acestia si-au îngropat talantul vocaţiei lor, dar vor cu orice preţ să le iasă gologanul. Preoţi ca aceştia nu-i iubesc pe călugări şi nici mânăstirile. Un preot cuminte, din primele două categorii, îmi spunea odată: ”Dintre enoriaşii mei, cei care merg la mănăstiri, aceia am observat că vin regulat şi la biserică Duminica. Cei care trec din Crăciun in Paşte, aceia nu vor să audă nici de sfintele mănăstiri”.

Îmi spunea cineva la telefon că Episcopul dintr-o eparhie alăturată (de unde mă şi trag) a interzis preoţilor să mai facă exorcizări. Asta mi se pare o atitudine extremistă. Calea de mijloc, spun Sfinţii Părinţii, este calea cea draptă, pe care trebuie să mergem în toate. Să facem exorcizări, dar numai când este cazul, după indicaţiile precise ale Sf. Pravile. Asta inseamna, pe de altă parte, că respectivul Vlădică s-a convins că in eparhia sa au pierit toţi dracii. M-aş bucura să ştiu că toţi creştinii de acolo au scăpat de daimon, de nefârtatul….

Acum să ne întoarcem la Tanacu, de la care am şi plecat. Indiferent ce părere au sinodalii, juriştii, medicii legişti, ziariştii şi toţi ceilalţi – chemaţi ori nu – rămân la convingerea că părintele Daniel a procedat după tipicul Sf. Pravile Bisericeşti, adică după tot ritualul exorcizărilor: Liturghie, Maslu, Molifte, aghiazmă etc., în afară de două regretabile excepţii – legatul şi căluşul în gură. Este drept, eu nu am avut timp de televizor, dar am urmărit cazul în presa scrisă, cu tot cu declaraţii, si sunt la curent cu aproape tot ce s-a scris. Şi am înţeles următoarele:

Sora Irina (îi spun aşa pentru că nu era călugăriţă, ci doar o biată soră începătoare) a rămas orfană de tatăl ei, care s-a spânzurat (de la el o fi moştenit şi acel dezechilibru psihic); a stat la o casă de copii în Bârlad (o fi fost abuzată, molestată, cine ştie?). În ultimii ani a lucra în Germania, de unde venise cu 4500 EURO, pe care i-a lăsat în custodie la o familie în Banat, unde mai lucrase fratele ei, Vasile. A venit in vizita la Tanacu, unde hotaraste sa ramana definitive. La o saptamana, face o criza spontana, violenta, si este internata la Psihiatrie in Vaslui, unde sta in coma o saptamana si apoi, inca o saptamana, lucida, ingrijita permanent de maica stareta Neonila, cere externarea, doctorii se declara neputinciosi si îi dau drumul. Pleaca in Banat sa-si recupereze bagajele si banii, dar din acestia primeste doar 500 de EURO. Foarte suparata cade intr-o puternica depresie psihica si, impreuna cu fratele ei, incepe sa posteasca (un fel de greva foamei) si sa privegheze (sa nu doarma), pana la primirea banilor. Starea sanatatii i se deterioreaza rapid, iar ea afirma raspicat ca nu mai doreste spitalizare. Deja nu se mai putea controla, vorbea tare, canta aiurea, era confuza si debita alocutiuni imorale. Din ora in ora devenea tot mai agitata, violenta, agresiva, se izbea cu capul de paturi si striga mereu: “Uite, ma tine, diavolul, veniti si ma scoateti din mainile lui!”. Era deja posedata, cred eu, si ca sa nu-si mai faca rau, a fost imobilizata cu niste prosoape, de maini si de picioare. Improvizand o targa, au dus-o in biserica, unde i-au facut continuu rugaciuni. Cei de la manastire au incercat sa o hraneasca, dar a refuzat mancarea si apa chiar si a doua zi. A treia zi, dupa Sf. Liturghie si Sf. Maslu, si-a revenit, s-a linistit si ii cunostea pe cei din jur, care au eliberat-o, i-au dat hrana (ceai si paine inmuiata), dupa care au scos-o afara. Doua-trei maicute au spalat-o cu dragoste, au masat-o, au vorbit cu toatele si, cand totul parea normal, a cazut intr-un lesin, intr-un somn care era, de fapt, o coma profunda. Maicile au chemat salvarea, i s-a aplicat primul ajutor in ambulanta, i s-au pus perfuziile, soferul a transmis prin statie ca Irina este inca in viata si au plecat cu ea. Din ziare ( “Libertatea” 8 iulie 2005 n.n.) am aflat ca Irina, pe langa boala psihica pe fondul careia diavolul se pare ca a intrat, mai suferea si de o boala grava la plamani, de care cei de la manastire nu stiau.

In sfarsit, dupa mine unul, e clar ca Dumnezeu Prea Bunul a scos dracii din Irina, la insistentele rugaciunilor Parintelui Daniel acompaniat de maicute, iar dupa ce fata s-a linistit, Dumnezeu, Care singur are dreptul fundamental asupra vietii, a trecut-o pe Irina intr-un somn dulce la cele vesnice, ducandu-i sufletul sa se bucure si sa se odihneasca in cetele mucenicilor, dupa o viata relativ scurta si lipsita de bucuriile caminului parintesc. Irina s-a dus la pacea cea adevarata, asa cum i se talmaceste si numele (in greaca, Irene inseamna pace). Irina a murit, nu “a fost omorata”, asa cum au afirmat unii ziaristi necinstiti.

Stau si ma intreb de cand ziaristii au ajuns sa dea verdicte in probleme juridice, dar si bisericesti facand afirmatii ca: “manastirea diavolului”, “preotul diavolului”, “calugarul criminal”, “calaul si-a dus victima la groapa”, “manastirea trebuie desfiintata” etc.? De ce trebuie desfiintata manastirea, fratilor? Daca un functionar dintr-o institutie este corupt, in loc sa-l elimini pe el, desfintezi institutia? Daca intr-o casa un sobolan care-ti face multa paguba, si nu-l poti starpi, trebuie sa dai foc la casa sau s-o dinamitezi? Presa a facut confuzie cu buna stiinta intre persoana si institutie, iar acelasi lucru pare ca face si Episcopia Husilor, daca ar fi sa ne luam dupa declaratiile oficiale aparute in “Evenimentul zilei” (18 iunie 2005). Vlădicăi de la Huşi nu-i doresc decat sa desfiinteze atatea manastiri cate a reusit sa faca P.S. Sa. Daca Episcopul locului nu a reusit sa faca ordine inca de la inceput, nu poate acum sa trimita tot personalul la tratament, considerandu-i pe toti nebuni, cu expresii preluate din presa. Poarta-te si vorbeste cum iti place, Vlădică, te priveste personal; eu doar am zis…

Iarasi, ma intreb: cum au putut ziaristii sa se joace cu vorbele, titrand: “manastirea diavolului” sau “preotul diavolului”? Biserica manastirii a fost sfintita, afierosita lui Dumnezeu cu hramul Prea Sfintei Treimi, cu antimis, cu sfinte moaste, semnat de Episcop. Mai mult, preotul a fost hirotonit canonic si pare a fi un om normal si responsabil, iar nu un ignorant marginit. Tot presa afirma ca Irina a fost crucificata. Nimic mai fals, deoarece cat a stat pe targa a fost legata o cruce langa ea, ca sa-i fie arma impotriva dracilor care o chinuiau. Cand, in cimitir, la capataiul unui mort se pune o cruce ca sa –i vegheze odihna, nu inseamna ca ai rastignit mortul pe cruce!

Faptul ca Irina, pentru a putea fi stapanita, a fost imobilizata este considerat in Comunicatul Patriarhiei “o practica barbara, abominabila”. Trebuie s-o spunem raspicat: nu recomandam si nu incurajam duritatea, necum schingiuirea. Iarăsi nu suntem de acord cu deviza ca “scopul scuza mijloacele”, dupa care fanatica inchizitie catolica trimitea oamenii la moarte. Dar sa nu se uite ca si in timpul Mantuitorului îndrăciţii – precum cei din ţinutul garadenilor – erau legaţi în lanţuri si obezi, să nu facă rău altora. Nu “a murit în lanţuri, pe cruce”, asa cum au afirmat unii ziaristi; nu se moare din niste legaturi si nu a strangulat-o nimeni pe Irina. Cati bolnavi prin spitalele de psihiatrie nu stau legati cu saptamanile sau cu lunile chiar; sau detinutii prinsi in lanturi, ani de zile? Iar daca moare vreunul, nimeni nu e tras la raspundere.

As veni cu o alta intamplare, reala: un bolnav foarte grav este dus de urgenta la spital, unde medicii constata ca, pentru a fi salvat, trebuie operat urgent. Specificul bolii insa nu permite anestezie profunda, din care erau sanse mari sa nu se mai trezeasca. Atunci chirurgii l-au legat de masa de operatie si au facut interventia aproape pe viu. Bolnavul a fost salvat si eu va intreb acum: legarea lui de masa a fost o practica barbară, abominabilă?

Eu cred ca acum Irina noastra se bcura de mucenicie, caci dreptatea lui Dumnezeu ii socoteste chinurile provocate de diavol ca pe un martiriu, si ca sa fiti convinsi ca asa este, aflati ca osemintele ei vor putea fi folosite pe viitor ca sfinte moaste. De ce? Iata ce spune Pravila Bisericii noastre:

“Daca la sfintirea unei biserici nu are, Arhiereul nicicum sfinte moaste, se pot folosi particele din osemintele unui fost indracit, caci fara existenta unor sfinte moaste nu se poate sfinti o biserica”.

Cred ca am, reusit, in parte macar, cel putin pe cei mai putini indarjiti, sa-i conving ca Părintele Daniel si maicutele n-au fost niste tortionari pentru sora Irina. Desi au fost siliti sa foloseasca mijloace mai dure (legaturi, calus), au facut-o din dragoste si ravna de a o ajuta sa fie izbavita din alte legaturi: cele ale diavolului; asa cum, de fapt, singura ii ruga, la inceputul crizelor: “Uite, ma tine diavolul, veniti de ma scoateti din mainile lui!”. Părintele Daniel a si adăugat: “Am plans pentru ea…”Acum spuneti voi: ce tortionar plange cand ii pune catuse sau lanturi unui condamnat? Ce dragoste mai mare vreti decat aceea de a te ruga cu lacrimi pentru sora sau fratele tau? Iar fostul paroh de la Tanacu, pr. Gheorghe Sofianu (“Evenimentul zilei” din 18 iulie 2005) , ce afirma, cu “duhovniceasca si frateasca dragoste”? Spune asa: “Calugarul care a facut asemenea grozavii ar trebui sa fie jupuit de viu, chinuit asa cum a chinuit el aceasta fata”! Părinte Sofianu, eu cred ca sora Irina a fost chinuita de draci, nu de calugarul Daniel.

Un alt preot, dascal la Facultatea de Teologie (“Evenimentul zilei” in 21 iunie 2005), spunea cu ingrijorare: “Exorcizarile ar trebui interzise in manastiri “; si apoi: “Ceea ce s-a intamplat la Tanacu este de natura sa ne ingrijoreze pe noi, preotii si credinciosii BOR”. Adica va temeti, Părinte, că vor veni dracii de la Tanacu, care au iesit din Irina, sa va invadeze ca ortacii lui Miron Cozma? Fiti fara grija, diavolii de la Tanacu sunt ocupati deja, au treaba, sunt angajati sa le sopteasca la ureche unor ziaristi tot felul de năzbâtii, sa le iasa articolele mai picante, mai de scandal. Cat despre exorcizari, va temeti, Parinte profesor, ca noi, calugarii, o sa terminam prea repede cu toti dracii, scotandu-i din oameni, si ramaneti fara clienti? Numai la Bucuresti scoateti dracii si din cei care nu-i au, numai bani sa iasa, asa ca n-o sa muriti de foame. Dar Părinte, spuneti cinstit: postiti si va rugati Sfntiile Voastre, preotii de mir, mai mult decat calugarii? Intreb asa pentru ca astea sunt conditii obligatorii pentru exorcizari reusite. Mira-m-as! Atunci faceti aceasta discriminare din “frateasca dragoste”, desigur! Noi nu chemam pe nimeni la manastire. Ne cauta insa credinciosi cu dragoste si cu incredere, pentru ca ii primim raspunzandu-le cu aceeasi dragoste si-i asistam cu rabdare. Deci fara graba ca ne asteapta preoteasa sa iesim la plimbare sau ca pierdem meciul de fotbal de la televizor. Eu doar am zis…

M-as bucura, de asemenea, ca unii ziaristi – si cu asta inchei – sa doarma linistiti si sa nu-si mai faca griji despre “criza din BOR” si despre ”fata nevazuta a manastirilor noastre”. De ce bagati toate manastirile intr-o oala, de ce vorbiti la plural, cand este vorba de un caz singular, izolat, intr-o margine de tara? Cu totii trebuie sa stim ca manastirile au o singura fata, care se poate vedea de la distanta ca fata taborica a Domnului Iisus. Biserica nu greseste principal, gresesc oamenii, ca fiinte greselnice ce sunt. Dar nu trebuie – cum am mai spus – sa confundam omul cu institutia. De asemenea, consider ca sunt exagerari afirmatiile ca in manastiri intra toata pleava societatii, fosti condamnati, escroci, oameni rosi de pacate etc. Or, se stie ca in manastiri preotii sunt foarte putini si marea raspundere a preotiei nu se da “la toti pustii”. Dintre cei care vin, din 10-15 insi, sa zicem, raman la sfarsit, dupa selectare si dupa cuvantul “multi chemati putini alesi”, numai unu sau doi.

Bunăoară, cazul de la Mânăstirea Petru-Vodă, publicat chiar în “Lumea Credinţei”, da dreptate si confirma spusele mele . Un tânăr dement, dupa ce s-a constat ca este bolnav si nu se poate comporta conform randuielilor, fiind dat afara din obste, a venit sa se razbune pe Părintele Staret Iustin Pârvu. Întâmplător sub lama cuţitului ucigaş a căzut un alt preot, fost coleg de închisoare cu Stareţul, cu care şi semăna…