Articole

Se încarcă...


___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.
.

Despre educaţia şi creşterea copiilor în familie

7/29/2010 | Publicat de admin | Editați postarea

Deoarece în principal educaţia copiilor se face în mediul familial, pentru că familia este locul firesc al educaţiei şi exercită mare influenţă în educaţie şi apoi în viaţa copilului de aceea trebuie să începem studiind scopul căsătoriei. Sfântul Hrisostom susţine că scopul căsătoriei nu este exclusiv naşterea copiilor. Este şi acela unul din scopurile căsătoriei, de vreme ce Dumnezeu de la început a spus primilor oameni “creşteţi şi înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul”.

Scrie Sfântul Părinte: “A fost dată desigur căsătoria şi pentru crearea de copii, dar mult mai mult ca să stingă înfierbântarea firii”. Concis, după, Sfântul Hrisostom “două sunt raţiunile pentru care a fost introdusă căsătoria, ca să ne înţelepţim şi ca să devenim părinţi. Dintre acestea două, are întâietate raţiunea înţelepciunii. Pentru că deoarece a fost creată dorinţa, a fost creată şi căsătoria ca să elimine excesul”.

Prezenţa copiilor în familie

Deoarece copiii sunt fructul dragostei şi al unităţii soţilor, de aceea prezenţa lor în familie crează bucurie. Este semnificativ, conform cu cele pe care le-am spus mai înainte, copiii nu vor părinţi pătimaşi, aceştia care au patima iubirii de sine şi vor să se intereseze numai de ei înşişi şi nu vor să se supună eforturilor şi privaţiunilor instruirii copiilor. “Toţi, ştiu, spune Sfântul Părinte, că aceştia care sunt stăpâniţi de această patimă consideră ca o povară şi bătrâneţea tatălui lor, iar faptul de a avea copii, fapt plăcut şi râvnit de către toţi, îl consideră ca o sarcină grea şi insuportabilă. Mulţi, aşadar, din această cauză au preferat neprocrearea şi au scos din uz natura lor, nu prin faptul că omoară copiii care s-au născut, ci prin aceea că nici măcar nu îngăduie ca aceştia să vină la viaţă”. Existenţa copiilor este fericire pentru părinţi. Putem să vedem aici trei mari binefaceri.

Prima că copiii, fiind rosul dragostei părinţilor, leagă încă mai mult pe soţi. “Copilul care se naşte este un fel de pod care uneşte părinţii. Astfel, trei trupuri devin unul, deoarece copilul leagă pe cei doi părinţi”. În continuare, foloseşte trei exemple ca să lămurească acest lucru. Exemplu podului care uneşte două cetăţi pe care le desparte râul, exemplul gâtului care leagă capul cu restul trupului şi exemplul dansului, unde sunt uniţi toţi dansatorii şi este creat un cerc. Astfel copilul uneşte soţii şi prezenţa lor îi bucură. Este o verigă unificatoare care dezvăluie şi măreşte unitatea soţilor.

A doua binefacere este că copiii sunt o mângâiere pentru moarte. Toţi cunoaştem tulburătorul simţământ al morţii. Îndată ce ne gândim la moartea noastră ne cuprinde anxietatea, zbuciumul, teama şi durerea. Simţim că vine ceasul să plecăm din viaţa aceasta. Însă prezenţa copiilor ne dă simţământul continuăriii vieţii. Acest lucru, desigur era în deosebi în Vechiul Testament, în care nu exista încă speranţa învierii pe care a adus-o în lume Hristos. “Deoarece nu exista încă speranţa învierii, ci moartea stăpânea şi aceia care mureau credeau că sunt pierduţi când plecau din viaţa prezentă, Dumnezeu a dat mângâierea copiilor, încât să rămână aceştia icoane însufleţite ale acelora care mureau şi neamul nostru să se păstreze, şi acestora care urmează să moară şi rudelor lor să le fie mângâiere”. Desigur, astăzi în epoca creştină s-au schimbat lucrurile, deoarece avem speranţa existenţei noastre personale după moarte şi nădejdea învierii. Dar, socotesc, simţământul că copii constituie mângâiere şi într-un oarecare fel, o depăşire a morţii, deoarece vor continua viaţa noastră, există şi predomină în gândirea multor oameni.

A treia binefacere este că părinţi sunt binecuvântaţi prin prezenţa copiilor, îndeosebi când sunt crescuţi în armonie şi când, primind o bună educaţie, trăiesc o viaţă bună socială şi familială. Sfântul Părinte observă: “Dacă oamenii care fac statui de regi şi zugrăvesc chipuri, primesc o atât de mare preţuire, noi care împodobim icoana domnească (pentru că omul este chip al lui Dumnezeu) nu ne vom desfăta de bunuri nemăsurate din moment ce îl redăm după asemănare? Pentru că acest lucru înseamnă asemănător, virtutea sufletului, când educăm copiii noştri să fie buni, să nu se mânie, să fie îngăduitori. Toate acestea sunt indicii ale lui Dumnezeu, când educăm copiii noştri să facă binefaceri, să fie iubitori de oameni, când îi educăm să dispreţuiască cele prezente”.

Acest pasaj arată că educaţia copiilor, după Sfântul Hrisostom şi toată tradiţia Bisericii, este creşterea lor după Dumnezeu, este să semene cu Dumnezeu. Să devină după asemănarea lui Dumnezeu. Când scopul acesta al educaţiei este atins, atunci sunt binecuvântaţi şi părinţii. Fireşte, această binecuvântarea nu porneşte numai de la oameni, ci în principal de la Dumnezeu. Nu este mică cinste să fie învrednicit cineva să treacă pe copiii lui în Împărăţia Cerurilor şi să-i facă sfinţi. Şi cunoaştem bine că sfinţii sunt în plus oameni comunitari. Aceştia constituie ipostaza fiecărui popor şi în general a omenirii. Viaţa unui popor este o legătură a existeţei şi prezenţei sfinţilor, a oamenilor îndumnezeiţi care dobândesc experienţa lui Dumnezeu. Aceştia schimbă şi istoria popoarelor.

Desigur, Sfântul Părinte nu subestimează faptul că este dificilă educaţia şi creşterea copiilor, că este o lucrare laboriosă. Nu este un utopist, un moralist sau un visător. Ca părinte spiritual cunoaşte efortul creşterii copiilor: “Este un lucru chinuitor să ai copii, dar mai mult necaz provoacă să nu ai deloc; pentru că în ultima situaţie căsătoria este fără scop, în timp ce în prima oricine suportă o amară robie. Când copilul este bonav frica pe care o provoacă nu este puţină. Dacă moare înainte de vremea lui, suferinţa pe care o produce nu are mângâiere. În fiecare stadiu al creşterii copiilor există diferite îngrijorări din cauza lor şi multe temeri şi chinuri”. Dar munca chinuitoare este înveselită de multele binefaceri ale existenţei şi creşterii copiilor.


din "Psihoterapia Ortodoxă"
Autor: Mitropolitul Hierotheos Vlachos
Etichete: ,
blog comments powered by Disqus
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)
Related Posts with Thumbnails

Arhivă



___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

 Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

 Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești