Articole



___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.

.
Se afișează postările cu eticheta Pericole contemporane. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pericole contemporane. Afișați toate postările

Convingerile Părintelui Paisie în privinţa buletinelor şi îndosarierii electronice au rămas aceleaşi până la adormirea sa întru Domnul

Fericitul Stareţ Paisie a avut dintru început faţă de aceste subiecte o poziţie întemeiată pe învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi. Stareţul văzând răspândirea statornică a lui 666, precum şi înmulţirea acţiunilor ce pregătesc venirea şi lucrarea lui Antihrist, a început să vorbească despre acestea, fie răspunzând la întrebările pline de îngrijorare ale credincioşilor, fie deşteptând - mai ales la cei competenţi – conştiinţele, îndemnându-le la veghere şi nevoinţă, dar şi insuflând nădejde şi credinţă în biruinţa finală a Mielului şi a celor afierosiţi Lui. Mai târziu, suferind din pricina interpretărilor greşite pe care le făceau unii – câţiva din sânul Bisericii – ce conduceau prin această tactică tacită la confuzie şi înşelare, şi, silit fiind de dragostea sa pentru popor şi pentru Adevăr, a fost nevoit în martie 1987 să-şi expună în scris convingerile – lucru pe care îl făcea foarte rar – punându-i titlu „Semnele vremurilor – 666”. În acest text deosebit de important, cu simplitate, dar în acelaşi timp şi cu profunzime teologică, printre altele:
  1. Vesteşte dintru început, pentru ca să alunge orice frică şi nelinişte, „însorirea dumnezeiască”, care va domni după scurta „furtună diavolească”.
  2. Dă pe faţă sclavia mondială a lui Antihrist ascunsă în mod viclean sub masca „libertăţii”, „siguranţei”, „asigurării de servicii”...
  3. Descoperă în chip profetic uneltirile înainte-mergătorilor lui Antihrist, făcute pentru a impune cu forţa încrustarea peceţii acestuia.(adică cu de-a sila n.n.)
  4. Declară fără ocolişuri – întemeindu-se pe Apocalipsa Sfântului Evanghelist Ioan şi pe Scrierile Sfinţilor Părinţi – că cel care primeşte pe 666 primeşte pecetea lui Antihrist şi că prin aceasta el se leapădă de „pecetea Sfântă a lui Hristos care i s-a dat la Sfântul Botez” alungând astfel dinlăuntrul său „harul dumnezeiesc a lui Hristos” – chiar dacă, amăgindu-se pe sine, susţine că „are înlăuntrul său pe Hristos” – se dezbracă de „puterea Cinstitei Cruci”, făcând-o nelucrătoare.
  5. Cu argumente din Sfânta Scriptură, din cuvintele sfinţilor şi din istoria bisericească, combate interpretările „gnostico”-sofistice şi „soluţiile” iezuite de tipul: „Aceasta (pecetea exterioară) nu este nimic, ajunge numai să credeţi lăuntric”, „Eu voi primi pecetea cu 666 şi voi pune şi o cruce pe ea”,”Eu voi pune pecetea pe frunte şi voi face şi o cruce peste ea” şi altele asemenea.
  6. Declară într-un mod de netăgăduit, ca unul ce are putere, întemeindu-se pe experienţele sale dumnezeieşti, că: „Numai cele care primesc sfinţire se sfinţesc”, Aceasta este, după smerita noastră părere, cea mai importantă contribuţie teologică a textului său.
Stareţul a dat binecuvântarea de a fi publicat acest text al său şi, văzând de mai înainte intenţiile unora de a-l falsifica, a îngăduit ca el să fie mai întâi fotocopiat şi apoi publicat, astfel încât scrisul său să asigure pe viitor, autenticitatea textului. În ciuda tuturor acestora, după moartea Stareţului s-au aflat unii, care să vorbească şi să scrie lucruri neadevărate despre el. Printre altele, au spus că stareţul ar fi fost influenţat de alţii în formularea acestor convingerii ale sale (notă vestitorul) aşa susţin şi la noi unii cum că, Părintele Justin Părvu, marele duhovnic de la Petru Vodă este manipulat de alţii în convingerile sale despre actele cu cip, însă aceste teorii sunt neîntemeiate, deoarece se poate vedea clar că acestea sunt doar nişte sofisme care fac parte din strategia vrăjmaşului ale cărui metode de a produce confuzie în rândul credincioşilor şi de a-i înşela de cele mai multe ori se aseamănă) şi că mai târziu le-a schimbat. Ei puneau la îndoială chiar şi autenticitatea scrisului Stareţului! Atunci Ieromonahul Isaac a răspuns îndată, publicând o broşură ce cuprinde fragmente dintr-o convorbire cu Stareţul Paisie, înregistrată mult mai tărziu după tipărirea textului „Semnele vremurilor”, în care el îşi susţinea cu fermitate convingerile. Înaintea convorbirii cu Stareţul, părintele Issac a aşezat o mică introducere, în care accentua poziţia faţă de acest subiect, pe care Părintele Paisie şi-a păstrat-o cu statornicie până la adormirea sa.

De asemenea, părinţii care au trăit alături de el şi cei de la Mânăstirea Kutlumuş – de care aparţine chilia Stareţului Panaguda – au trimis unui periodic bisericesc o scurtă scrisoare pentru a restabili adevărul, deoarece acest ziar publicase în nenumărate râmduri articole mincinoase şi înşelătoare cu privire la poziţia Stareţului Paisie faţă de subiectul în cauză.
Urma ca, după încheierea seriei de articole eronate, să fie trimis un răspuns mai pe larg, incluzând semnalarea tuturor înşelăciunilor apărute în ele. Redacţia ziarului însă, după ce că a întârziat publicarea epistolei trimisă de părinţii aghioriţi, într-un târziu a publicat-o alături de o lungă replică sofistă a unui fidel colaborator, înştiinţând într-un mod cât se poate de „democratic” că nu va mai tipări nimic legat de acest subiect!

În continuare, vom reda textul autentic al Stareţului, fragmente înregistrate din convorbirea cu Părintele Paisie şi epistola Părinţilor aghioriţi.

Extras din cartea:
"Cuviosul Paisie Aghioritul - Mărturii ale închinătorilor"

Părintele Arhimandrit Gheorghie Kapsanis, stareţul Mânăstirii Grigoriu din Sfântul Munte Athos despre buletinele electronice şi U.E.

Toţi cei ce ne opunem îndosarierii electronice şi posibilei folosiri a numărului 666 pe noile buletine, avem de înfruntat nu numai pe reprentanţii autorităţii civile, care prezintă aceste măsuri, ci şi pe unii clerici şi fraţi mireni care, poate bine intenţionaţi, susţin că îndosarierea electronică şi Acordul Schengen nu au însemnătate theologică şi, prin urmare, nu este îndreptăţită o împotrivire din partea credincioşilor creştini ortodocşi, deoarece acestea aparţin cezarului, iar nu lui Dumnezeu, Susţin chiar că folosirea numărului 666 nu are importanţă, deoarece acest număr, la fel precum şi alte numere ale Apocalipsei, sunt simbolice. Eu cred însă că, potrivit duhului Sfintei Scripturi, Sfinţilor Părinţi şi mucenici, aceşti fraţi se înseală şi rătăcesc şi pe alţii.

S-a demonstrat de către oameni de ştiinţă şi politicieni de marcă faptul că Acordul Schengen şi îndosarierea electronică ating persoana umană, adică chipul lui Dumnezeu, şi constituie o ameninţare la adresa libertăţii umane şi, în plus, chiar la adresa suveranităţii noastre naţionale. Şi întreb: oare aceste chestiuni sunt indiferente conştiinţei noastre creştine ortodoxe şi moralei creştine?

Biserica noastră Ortodoxă nu numai că n-a aplicat principiul “taie-mă, turcule, ca să mă sfinţesc” ci a binecuvântat şi a influenţat chiar lupta pentru eliberare a neamului de sub turci în 1821. Însă şi atunci existau câţiva mai căpătuiţi care spuneau că nu trebuie să se pornească lupta împotriva barbarilor cotropitori, aducând chiar şi argumente teologice. Din fericire, clerul şi poporul n-au fost interesaţi să-i asculte, ci s-au luptat “pentru Hristos, pentru credinţa sfântă şi pentru eliberarea patriei.”

Câţiva ar spune că acum nu avem nici un cotropitor păgân de înfruntat. Aceasta însă este o afirmaţie şi mai periculoasă. Cei ce complotează împotriva libertăţii noastre nu apar drept cotropitori, ci drept “tovarăşi” ai noştri în Uniunea Europeană, însă care Europă? În Europa în care conduc şi în care sunt exploatatoare câteva mari puteri, în spatele cărora se ascunde oligarhia. Această oligarhie vrea ca supuşii săi să fie robi, lipsiţi de libertate, precum “Marele inchizitor” al lui Dostoievski.

Este oare o cutezanţă a face o paralelă între această Uniune Europeană (cu NATO-ul său şi cu Acordul Schengen) şi Sfânta Alianţă a statelor europene care, în veacul al 19-lea, a făcut tot posibilul spre a înăbuşi mişcările de eliberare ale popoarelor care gemeau sub regimurile asupritoare?

Nu este oare vrednic de mirare faptul că acea Sfântă Alianţă, la fel ca şi Uniunea Europeană de astăzi, se sprijinea pe ajutorul turcilor pentru a-i asupri pe greci ?

Ba chiar, pentru cei care nu vor să închidă ochii şi văd lucrurile în profunzime, este limpede că noile structuri impuse de către Uniunea Europeană prin aşa-zisul drept comunitar, care are prioritate în faţa dreptului naţional, impune treptat marginalizarea Bisericii noastre Ortodoxe. Aceasta înseamnă că Biserica Ortodoxă va înceta a mai fi considerată drept religie oficială a statului, învăţământul teologic în şcoli va fi eliminat, salarizarea clerului va înceta şi se va pune la egalitate Sfânta noastră Biserică Ortodoxă cu mulţimea de erezii şi de credinţe eterodoxe. Deja iehoviştii au reuşit să nu efectueze serviciul militar, ci să facă stagiul social, adică să ocupe în societate poziţia de pe care vor putea practica prozelitismul. Astfel se va rupe cordonul ombilical. Care a unit dintotdeauna Neamul nostru cu Biserica, hrănindu-l cu seva de viaţă dătătoare, îndeosebi în perioadele foarte critice.

Aceasta desigur, satisface Europa Catolică şi Protestantă, care face tot ce poate pentru a umili popoarele Ortodoxe ale Balcanilor şi pentru a ne dezbina şi a ne izola unele de altele. Iar acestui scop îi slujeşte Acordul Schengen. Cei care, în mod conştient ori inconştient, slujesc acestor planuri, aşteaptă să vadă împotrivirea noastră la Acordul Schengen şi la îndosarierea electronică. Dacă nu ne vom opune cu hotărâre, vor înainta încet încet către deplina noastră “europenizare,” adică deplina îngrădire a Bisericii Ortodoxe şi a culturii Eline. Este grăitor faptul că eterodocşii din Grecia au primit cu bucurie Acordul Schengen şi buletinele electronice, din moment ce nu vor avea înscrisă (vizibil) şi apartenenţa religioasă.

Să ajungem acum la numărul 666. Acest număr este, potrivit Apocalipsei, simbol al lui Antihrist, aşa după cum Crucea este simbol al lui Hristos. Nu este însă la fel ca alte simboluri numerice ale Apocalipsei, care se referă la limite de timp sau la numărul membrilor Împărăţiei lui Dumnezeu. Numărul 666 are legătură directă (este unit) cu persoana lui Antihrist, de aceea şi utilizarea lui are un alt fel de însemnătate în conştiinţa credincioşilor creştini. Faptul că este simbol şi nu însuşi Antihrist nu-i diminuează importanţa, de vreme ce este întrebuinţat cu scopul de a contamina şi a îngrădi pe creştini. Dacă nu este folosit cu aceste intenţii, de pildă la numerotarea clădirilor unei străzi foarte lungi, ori a paginilor unei cărţi, este un număr ca oricare altul şi de aceea nu creează probleme. Dacă este întrebuinţat însă cu intenţie, aşa cum se vede în cazul codurilor de bare, şi probabil pe viitoarele buletine electronice, atunci trebuie să fie condamnat de către orice creştin conştient. Întrebarea de ce insistă pe numărul 666 şi nu pe un alt număr dacă, aşa cum spun cei care-l folosesc, nu există nimic de ascuns, este uşor de pus. Vor, aşadar, să ne impună numărul 666, îndeosebi pe acte cu desăvârşire personale pe care le purtăm cu noi întotdeauna, aşa cum este buletinul de identitate.

Zic unii fraţi că numărul 666 de pe buletin sau că posibila marcare pe mână sau pe frunte nu ne poate lipsi de pecetea de neşters a lui Hristos, pe care am luat-o prin Sfântul Botez şi Sfânta Mirungere. Adevărat, nu ne poate lipsi când ni se impune cu sila, adică atunci când suntem legaţi şi însemnaţi, ori dacă ni se lipesc forţat cartele elctronice. Când însă le primim cu voia noastră, atunci desigur că harul lui Dumnezeu se va îndepărta de la noi, deoarece nu L-am mărturisit pe Hristos şi deoarece, din laşitate, ori din interes, ori din indiferenţă, ori din împuţinare sufletească, am primit simbolul lui Antihrist.

Cei ce spun mulţimilor că “nu contează numărul 666, luaţi buletinele electronice” nu se gândesc ce responsabilitate îşi asumă. Nu-şi pun problema că poate greşesc şi astfel devin autori morali ai apostaziei creştinilor.

Nu vom primi buletinele electronice deoarece considerăm că înjosesc persoana umană. Cum să purtăm un act în care vor fi scrise o mulţime de informaţii despre noi pe care le vor putea citi alţii, chiar şi străinii, dar nu noi înşine, şi pe care vor putea, cu îndemânare, să le modifice în defavoarea noastră. Nu le primim nici datorită faptului că, având numărul 666, le considerăm ca o lepădare de Hristos. Nimănui nu-i este îngăduit să-şi pună în pericol mântuirea. Aici suntem sprijiniţi de părerile unor cuvioşi părinţi contemporani, care au scris asupra acestei teme.

Fericitul Părinte Paisie (Aghioritul) scria în 1988:
“Iarăşi, din păcate, câţiva “ştiutori” îşi vor îmbrobodi fiii duhovniceşti ca pe copiii mici, chipurile ca să nu se supere: “Nu contează, nu este nimic, ajunge doar să credeţi lăuntric!”, în timp ce îl vedem pe Apostolul Petru că s-a lepădat doar exterior de Hristos şi tot a fost lepădare. Aceştia se leapădă de sfânta putere a lui Hristos care le-a fost dată la botez: ”Pecetea darului Sfântului Duh”, prin primirea peceţii lui Antihrist, şi mai zic că îl au în ei pe Hristos!”
Pe această temă a fost categoric şi Fericitul Părinte Epifanie Theodoropulos:
“Dacă, aşadar, cu adevărat noile buletine poartă numărul 666, dacă acest număr va fi folosit dinadins, ca având legătură cu Antihrist, este de neconceput să purtăm asupra noastră simbolul său. Însă chiar şi dacă acest număr nu este pus intenţionat, adică drept simbol al lui Antihrist, ci ca un simplu număr între multe altele pentru că aşa ar prezenta unele avantaje matematice (uşurarea diferitelor calcule etc.) – facem doar o ipoteză, deoarece nu există nici un indiciu pentru aşa ceva – aceste buletine de identitate care ne provoacă sensibilitatea religioasă prin folosirea unui număr îndoielnic sunt, cu totul de neacceptat. Nu le vom primi.”
De asemenea, sunt vrednice de însemnat şi cele spuse de Părintele Evsevie Vittis:
“Să ştim noi înşine, şi să spunem şi altora că, de scrie cineva numele lui Antihrist pe pecete sau numărul său, 666, este acelaşi lucru! O spune şi Apocalipsa: “Cel ce are semnul sau numele fiarei, sau numărul numelui ei”./Apoc.13:17/ Prin urmare, nu există diferenţă între nume şi număr. Aceasta o spunem şi o subliniem deoarece câţiva zic că numărul 666 nu este nimic, e doar un simplu număr.

Ei bine, la fel se întâmplă şi cu 666, aşa cum am subliniat. Cel ce primeşte acest număr blestemat se leapădă de Hristos, adică iese de sub stăpânirea Sa şi se uneşte cu diavolul. Merge cu cel de care s-a dezis la Botez. Aceasta nu o spunem din fanatism, ci o spune însăşi Scriptura. Că, acum, unii vor să-şi închipuie că Scriptura spune lucruri extremiste, fanatice, n-au decât. Noi vom asculta de Scriptură, nu de dânşii. Hristos S-a dăruit pentru noi în întregime, şi noi pe Dânsul Îl cinstim, şi pe nimeni altul. Pentru noi, orice spune Scriptura este de la Dumnezeu. Să punem, aşadar, pe acelaşi loc pe Dumnezeu şi pe oameni, oricine ar fi aceştia, oricât de importanţi şi de măriţi ar fi ei ?”
După cum am fost înştiinţat, ministrul de externe, la o conferinţă televizată de presă, a spus că nu crede în existenţa diavolului. Este dreptul său de a crede ori a nu crede. Noi însă, precum şi milioane de greci ortodocşi, credem că există diavol, aşa cum învaţă Sfânta Evanghelie, şi îi cerem domnului ministru să ne respecte această credinţă.

Însă nu există numai diavolul, există şi potenţiali Hitleri, Stalini, Enver Hodja etc. Este oare incertă primejdia de a apărea şi pe viitor astfel de oameni, găsindu-ne pe toţi gata legaţi, îndosariaţi ?”

Mare parte a poporului nostru este profund neliniştită în această privinţă. Personal, cred că această nelinişte a poporului nostru trebuie să ne îngrjoreze. După părerea noastră, prin această nelinişte se exprimă conştiinţa Bisericii. De altfel, mulţi arhierei, clerici şi monahi se alătură poporului.

De la conducătorii noştrii, aşteptăm să ne apere libertăţile, demnitatea persoanei şi să respecte principiile şi convingerile noastre religioase, iar nu să ne predea legaţi “ocrotitorilor” noştri Europeni. Astfel ar demonstra şi un spirit cu adevărat democratic.

Oricum ar fi lucrurile, noi cu harul Dumnezeului Treimic, nu vom merge când după adevăratul Dumnezeu, când după Baal, aşa cum a făcut Vechiul Israil. Considerăm că pentru toţi dreptslăvitorii creştini este un prilej de a-L mărturisi pe Hristos, oricât i-ar costa, şi că astfel şi în zilele noastre va străluci iarăşi convingerea eroică şi martirică a ortodocşilor. Cred că Bunul Dumnezeu, Care îngăduie să trecem prin aceste ispite, va culege roade pentru Biserica Sa, schimbându-le din amare în dulci şi mântuitoare.


Sfântul Munte Athos 12/25 iulie 1997

Părinţii aghioriţi semnalează înşelăciunile apărute în ziarul "Presa ortodoxă" referitoare la convingerile Părintelui Paisie Aghioritu


Răspunsul Părinţilor Aghioriţi către “Presa ortodoxă”
Către ziarul „Presa ortodoxă”
Kaningos 10
10677 – ATENA

Sfântul Munte , 30 Septembrie 1997

Domnule Director,

În ultimul timp, din pricina votării Acordului Schengen şi a viitoarei introduceri a buletinelor electronice, credinciosşii creştini se neliniştesc foarte mult, întrebându-se care trebuie să fie poziţia lor faţă de acest subiect.

În legătură cu aceasta s-a exprimat în scris, în urmă cu 10 ani, şi fericitul Stareţ Paisie, într-un text pe care l-a scris în prima Sâmbătă din Postul Mare a anului 1987, numit „Semnele vremurilor - 666”. Acest manuscris, pe care Stareţul l-a multiplicat în mii de exemplare şi l-a împărţit credincioşilor nu numai că nu a creat confuzie, ci deşteaptă pe cei ce rău se liniştesc şi odihneşte sufletele credincioşilor.

Dar fiindcă în ultimul timp se aude că Stareţul Paisie şi-ar fi schimbat mai târziu convingerile – iar această opinie a fost publicată în ziarul dumneavoastră pe data de 26.09.’97, în articolul părintelui Vasilie Voludakis – noi, care am trăit alături de el, vrem să facem cunoscut fiecărui credincios că Stareţul şi-a păstrat până la moarte convingerile privind acest subiect. Aceasta se dovedeşte şi din convorbirea sa din anul 1992, care a fost mai apoi înregistrată şi publicată recent de Ieromonahul Isaac din Kapsala (Sfântul Munte). Desigur, când guvernul a fost silit de împotrivirea puternică a poporului să „îngheţe” subiectul buletinelor, nici Stareţul nu s-a grăbit să redeschidă această problemă.

Acestea le scriem pentru restabilirea adevărului. Însă cu privire la publicaţia mai sus amintită am vrea să facem unele precizări:

a) Într-adevăr, fericitul Stareţ îi sfătuia pe credincioşii care îl întrebau ce să facă cu alimentele ce au codul barat, să distrugă mai întâi codul barat de pe ele şi să invoce asupra lor harul de viaţă-făcătoarei Cruci a Domnului. Despre buletine însă ele accentua cu tărie că lucrurile stau total diferit, deoarece buletinul arată numele de botez al credinciosului, care prin semnătura sa primeşte simbolurile satanice [desigur, dacă vor fi folosite]. Aceasta o spune deschis şi în convorbirea sa înregistrată în anul 1992.
b) Ne este greu să presupunem că Părintele Vasile nu a recunoscut desăvârşita autenticitate a scrisului Stareţului Paisie de pe plicul pe care scria: „Model de buletin. Vai !!!” Trebuie, aşadar, să recunoaştem că părintele Vasilie falsifică adevărul în mod intenţionat, creând astfel confuzie în popor. Iar faptul acesta, falsificarea unor documente scrise, ne face să ne îndoim de aşa-zisa „mărturie verbală” a părintelui Epifanie, în care el ar declara că este de acord cu convingerile lui (adică cele ale părintelui Vasile). Deoarece Părintele Epifanie, într-o epistolă a sa către ziarul dumneavoastră, care ulteriror a fost introdusă în cartea intitulată „Despre sfârşitul lumii, Antihrist şi a Doua Venire a lui Hristos”, Editura „Stupul Ortodox”, Tesalonic, 1991. (pg. 271-3), îşi exprimă păreri cu totul diferite de cele ale Părintelui Vasile. Mitropolitul Florinei, despre care se face referire în ziarul „Scânteia Creştină” din noiembrie-decembrie a anului 1986, exprimă convingeri asemănătoare cu cele ale Părintelui Vasilie, dar în numărul din iulie 1997, convingerile sale sunt aceleaşi cu cele ale Stareţului Paisie. Tot acolo el vorbeşte de textul „Semnele vremurilor – 666” într-un mod cât se poate de elogios.

De aceea, nu dorum să pomenim toate inexactităţile din textul Părintelui Vasilie, deoarece scopul acestei scrisori este ca noi să mărturisim că Stareţul Paisie şi-a păstrat neschimbate convingerile legate de acest subiect până la adormirea sa.

Oricum, noi credem că după tipărirea ultimelor comunicate ale Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, ale Sinodului Eparhial al Cretei, ale multor sfinte mitropolii şi mânăstiri, şi mai ales cele cuprinse în Enciclica Sinaxei Duble a Sfântului Munte, subiectul legat de poziţia pe care trebuie să o aibă credincioşii este cu desăvârşire limpezit.

Cu dragoste în Domnul,

Egumenul Sfintei Mânăstiri Kutlumuş, Arhim. Hristodul
Stareţul Chiliei „Sfântul Ioan Evanghelistul”, Ierom. Grigorie
Stareţul Chiliei „Învierea Domnului”, Ierom. Isaac
Stareţul Chiliei „Buna Vestire”, Ierom. Paisie
Stareţul Chiliei „Naşterea Maicii Domnului” (Panaguda), Ierom. Arsenie

Scrisoarea Parintelui Paisie Aghioratul referitoare la semnele vremurilor, 666


"DUPĂ FURTUNA DIAVOLEASCĂ, VA VENI ÎNSORIREA DUMNEZEIASCĂ"
In spatele duhului lumesc al "libertatii" de astazi, al lipsei de respect in Biserica lui Hristos fata de cei mai mari, parinti si dascali, care au frica de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceasca, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofa sufleteasca si trupeasca.

Iar in spatele sistemului perfect de asigurare computerizata, ce se face prin "cartela" electronica, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui antihrist. "...ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numele fiarei, caci este numar de om. Si numarul lui este sase sute saizeci si sase" (Apocalipsa 13, 16-18).

Sfantul Andrei al Cezareii scrie urmatoarele:

"Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre talcuirea numarului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor intelepti..., dar nu a binevoit harul dumnezeiesc sa se scrie in dumnezeiasca carte numele lui cel pierzator. Insa cercetand cu ratiunea, cu adevarat multe (nume) se pot afla...". (Sfantul Andrei al Gezareii, Talcuire la Apocalipsa, cap.58, pp. 541-342, editie greaca)

Dar lucru ciudat este ca multi oameni duhovnicesti, pe langa faptul ca fac talcuirile lor proprii, se mai si tem cu o frica lumeasca de "punerea la dosar", in timp ce ar fi trebuit sa se nelinisteasca duhovniceste, sa-i ajute pe crestini cu nelinistea cea buna si sa le intareasca credinta, si astfel sa simta mangaierea dumnezeiasca.

Ma mir cum toate aceste evenimente nu le creaza probleme de constiinta! De ce nu-si pun macar un semn de intrebare la talcuirile mintii lor? Si daca il ajuta pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Caci la aceasta se refera: "...ca sa insele, daca este cu putinta, si pe cei alesi" (Mc. 13, 22).

Se vor insela cei care le vor talcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. "Fiara" de la Bruxelles a sorbit in computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, "inainte mergatoare ale pecetluirii", ce arata? Din pacate la radio ascultam numai timpul probabil.

Ce ne va spune Hristos? "Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti" (Mt. 16, 3).

Asadar, dupa cartela si dupa buletinul electronic, adica "indosarierea" persoanelor, ce se face pentru a inainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor ca oarecare a furat cartela cutaruia si i-a luat banii din banca. Pe de alta parte vor face reclama "sistemului perfect", adica pecetluirii pe mana sau pe frunte cu raze laser, a numarului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.

Din pacate, iarasi "anumiti cunoscatori" ii vor "infasa" pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sa nu-i mahneasca. "Aceasta nu are importanta". "Nu-i nimic, este destul sa credeti launtric". Si, desi vedem ca Apostolul Petru, care s-a lepadat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevarat lepadare, acestia se leapada de Sfanta pecete a lui Hristos, ce le-a fost data la Sfantul Botez, care este "Pecetea darului Sfantului Duh", prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi ca il au pe Hristos inlauntrul lor.

Din pacate, o astfel de logica aveau si unii "gnostici" pe vremea sfintilor mucenici, care incercau sa intoarca pe mucenici de la marturisirea lor, asa cum spune Sfantul Vasile cel Mare in "Cuvantul" sau la mucenicul Gordie:

"...multi incercau sa-l convinga pe mucenic sa se lepede numai cu gura si sa-si pastreze credinta in suflet prin aceiasi dispozitie launtrica, pentru ca Dumnezeu nu cauta la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insa mucenicul Gordie a ramas neinduplecat si a raspuns: "Nu sufera limba cea zidita de Hristos sa rosteasca ceva impotriva Ziditorului... Nu va inselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit caci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va indreptati si din cuvintele tale te va osandi".

De asemenea, sub stapanirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sa marturiseasca religia inchinatorilor la idoli si crestinii care au marturisit si au jertfit idolilor, au primit un certiflcat scapand astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepadat de Hristos, ci si cei care au dat bani inchinatorilor la idoli si au luat certificatul fara sa se lepede de Hristos, asa numitii "libellus". Dar si pe acestia Biserica noastra i-a considerat lepadati, cazuti.

Sa ne amintim si de minunea savarsita de Sfantul Teodor, care se praznuieste in fiecare an in sambata din prima saptamana a Postului Mare: "Iulian Paravatul stiind ca poporul lui Hristos, mai cu seama in saptamana intai a Postului Mare, cauta sa se curateasca si sa se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sa-i spurce. De aceea a poruncit sa puna in piata in acele zile mancaruri spurcate cu sangele jertfelor idolesti. Dar Sfantul mucenic Teodor s-a aratat in vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta imparatului, i-a poruncit sa-i adune pe credinciosi dis-de-dimineata ca sa-i impiedice sa foloseasca acele mancaruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sa o inlocuiasca vremelnic prin coliva... In felul acesta scopul Paravatului a fost zadarnicit si poporul cel credincios a fost pazit nespurcat...".

Departarea de cele jertfite idolilor a fost randuita printr-un canon al Sfintilor Apostoli: "Si apostolii si preotii s-au adunat... (si au hotarat) sa se fereasca de cele jertfite idolilor si de desfrau si de (animale) sugrumate si de sange" (Fp. Apostolilor 15, 6, 20).

Dar cu toate cele pe care le-am aratat, auzi, din pacate, o gramada de neghiobii ale mintii unor "gnostici" de astazi. Unul spune: "Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alaturi". Altul spune: "Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap...". Iar altii spun o gramada de alte neghiobii, crezand ca se vor sfinti in felul acesta. Dar toate acestea sunt inselari.

Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pilda, apa primeste sfintire si se face agheasma. Insa urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face paine prin minune, dar necuratia nu primeste sfintire.

Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci cand este pe buletin, pe mana sau pe fruntea noastra prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.

Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfant, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci cand ne indestulam cu Sfanta pecetluire a Botezului, prin care ne lepadam de satana, ne unim cu Hristos si primim sfanta pecetluire: "Pecetea darului Duhului Sfant".
Hristos sa ne lumineze pe toti. Amin.

Sfantul Munte Athos
Chilia Tanaguda - Manastirea Cutlumus
Sambata din prima saptamana a Postului Mare 1987
Cu multa durere si dragoste in Hristos
Monahul Paisie

Aici puteţi vedea câteva fragmente cu scrisul fotocopiat după originalul grecesc scris de mâna Părintelui Paisie:

Ciprian Voicilă despre dezbaterea din 20 august de la M.A.I.

Presupunand ca faptul nu s-a consumat in trei zile, incerc sa emit si eu niste opinii in legatura cu dezbaterea de vineri.

Mai intai, nu mi-a placut excesul de forta de care au dat dovada organele ministeriale. Ne-au trecut prin doua filtre, mi-au controlat la microunde bagajul- in care nu aveam decat cartea scoasa de editura Predania- Identitatea si libertatea omului in Ortodoxie despre problema care ne doare. Ne-au pus sa asteptam intr-o sala, dupa care am urcat- ca la scoala generala,doi cate doi, spre sala de conferinte a ministerului.

Cand am intrat, ne-am gasit locuri pe de laturi. La masa centrala stateau purtatorii de cuvant ai ministerului, semn ca, de fapt, nu era loc de dezbatere ci de informare. Am fost chemati ca sa fim informati despre ce se va intampla cu noi de la anul.

M-am dus la ofiterul de presa ca sa ii spun ca am niste exemplare dintr-o carte care trateaza despre aceasta problema. Mi-a luat numele, prenumele si a trebuit sa astept sfarsitul dezbaterii ca sa primesc acordul sa impart cartea la cei prezenti.
Dezbaterea a fost bine tinuta in frau de actorii ei: s-a discutat problema cartilor biometrice de identitate doar din punct de vedere tehnologic si juridic. Inclusiv Parintele Ioan Sismanian a lansat intrebari si nedumeriri in aceiasi parametri, tehnici si juridici- cu exceptia unei interventii de final cand i-a scandalizat, spunandu-le ca un cip poate contine suficiente informatii personale cat sa poata fi folosit intr-un scop vrajitoresc.

Mi-a placut faptul ca organele ministerului au fost asaltate cu intrebari precise, formulate de juristi care, se vede treaba ca stiu mai bine cum stau lucrurile cu viitoarele carti de identitate- si din punct de vedere juridic si din punct de vedere tehnic. M-a mirat chiar ca organele au recurs la o reactie standard: " daca mai aveti nelamuriri, lasati-ne un contact si o sa va dam noi raspunsul". In concluzie, organele mi s-au parut covarsite de numarul si varietatea contraargumentelor.

Desi nu sunt un om cu morga si nu imi place sa ma exprim ritos, atrag atentia asupra faptului ca interesul statului, prin reprezentantii sai, va fi acela de a eluda nivelul spiritual al problemei si, implicit, al discutiei. Pe ei ii intereseaza doar discutia juridica si tehnica, dar si aici nu cumva sa se ajunga la articolele constitutionale care vizeaza libertatea de constiinta.
In acest context, mi s-a parut binevenita interventia lui Remus (cel care vorbeste nu sunt eu, cum am citit intr-un comentariu de pe blogul lui Saccsiv, eu sunt mai la dreapta, langa tipul brunet- avocat, pe nume Georgescu, fata de care am o mare admiratie, castigata acolo)care, bazandu-se pe cateva documente sinodale a repus discutia in adevaratii ei parametri. Sa nu uitam ca in sala, din 50 de persoane, cam cati erau prezenti, jumatate erau crestini care aflasera despre intalnirea asta de pe blogurile ortodoxe.
Cand Remus a pronuntat cifra 666, domnul mai in varsta, cu facies de proletcultist( sta chiar langa avocatul Georgescu), a tasnit in sus racnind: "problema aceasta nu tine de contextul discutiei; daca vreti, organizati o alta dezbatere cu subiectul asta". Reactia sa a fost un apogeu al unei atitudini de tinereasca incredere in viitorul tehnologic al omenirii la care noi, romanii, daca nu vrem sa ramanem trogloditi, trebuie musai sa ne raliem.

O alta afirmatie- periculoasa- a organelor m-a pus pe ganduri de-a binelea: singura alternativa pentru cetateanul care nu vrea sa accepte actul biometric de identitate este sa il accepte. Daca nu... va fi un om mort din punct de vedere social. Onoratele organe ne-au reamintit, cu alte cuvinte, ca libertatea e necesitatea inteleasa, desi ele nu au aflat asta de la Spinoza.

Inchei cu opinia strict personala ca, daca in viitor, cei ce lupta impotriva acceptarii actelor biometrice de identitate nu vor face efortul sa puna accent pe ceea ce ii uneste, nu pe ceea ce ii desparte, batalia va fi pierduta. Daca va fi vreodata data.

PS: Nu sunt de acord ca orice referire la 666 trebuie evitata intr-o dezbatere doar pentru ca mass-media ar putea selecta doar ce o intereseaza pe ea, deturnand sensul si gravitatea dezbaterii.




NOTĂ: Personal şi eu îl apreciez pe Remus Brihac de la Ed. Predania. A mai avut o atitudine lăudabilă când a fost invitat împreună cu deputatul Matei Bratianu la emisiunea "Adevăr sau baliverne" din 13.03.2009 de pe postul de televiziune Antena 2. Puteţi vedea emisiunea dând click pe textul de mai jos:

TVR despre dezbaterea publică a cărţi electronice de identitate la M.A.I.





În cele ce urmează redăm şi noi documentul înmânat de Asociatia Nationalǎ a Cadrelor Militare in Rezervǎ si Retragere Filiala Jud. Vrancea “Stefan Cel Mare” către M.A.I.:

CATRE,
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
DIRECTIA LEGISLATIE

Prin prezenta ne exprimam ingrijorarea fata de prevederile Ordonantei pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani si pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European.

Documentul in cauza ridica o serie de probleme atat din punct de vedere juridic de drept intern si international, cat si economice, dar mai ales probleme de morala si de siguranta nationala.

Vom face o succinta analiza a criticilor pe care le supunem atentiei dumneavoastra.

1. „ART. I – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani,…, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 290/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza, dupa cum urmeaza:

8. Articolul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

,,(1) Furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. se face la cererea persoanelor fizice sau juridice, in conditiile legii si ale prezentei ordonante de urgenta.

(2) Furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P., in cadrul unor actiuni de interes public sau in vederea indeplinirii unor obligatii legale se realizeaza, cu plata corespunzatoare a taxelor prevazute de lege, in baza unui contract incheiat intre Ministerul Administratiei si Internelor, prin Directie, si beneficiar.

  • Intrebare : in ce conditii si la ce date(care sunt ele) cu caracter personal din R.N.E.P. care apartin altor persoane, concret, pot avea acces persoanele fizice sau juridice ? Aceste precizari ale legiutorului trebuie facute.

Dupa opinia noastra, accesul la aceasta enorma baza de date vizeaza direct siguranta nationala mai ales in actualele conditii internationale.

2. Art I pct. 8 alin.(3) Prin derogare de la prevederile alin.(2), furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. se realizeaza gratuit, daca legea nu dispune altfel, in baza unui protocol incheiat intre Ministerul Administratiei si Internelor, prin Directie, si:

a) institutiile publice cu atributii in domeniul apararii, ordinii publice, securitatii nationale si justitiei;

b) institutiile publice cu atributii in domeniul realizarii creantelor bugetare prin modalitatile de

executare silita prevazute de lege;

c) casele de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti, Casa de Asigurari de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti si Casa Asigurarilor de Sanatate a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii;

d) Ministerul Sanatatii, autoritatile de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti si spitalele judetene, municipale, orasenesti si comunale;

e) Ministerul Finantelor Publice si structurile subordonate acestuia, in scopul urmaririi impozitului pe venit datorat de persoanele fizice;

f) institutiile cu atributii in domeniul protectiei drepturilor copilului si al asistentei si ocrotirii sociale a batranilor;

g) politia comunitara/ politia locala;

f) alte persoane juridice, in conditiile legii.

  • Pornind de la institutiile enumerate mai sus cum este posibil ca un agent al politiei comunitare sau angajat al primariei sa aiba acces la datele mele personale cum ar fi, copiii pe care ii am « din flori », sau cate neveste am avut sau ,la amprentele mele sau la amprentele irisului ?
  • Casele de sanatate au baze proprii de date si emit documente specifice asa cum prevad legile in vigoare, deci, nu au nevoie de acces la RENEP ; ele ,eventual pot adresa cereri punctuale .
  • Intrebare : care sunt alte persoane juridice aratate de aliniatul f),care au acces la aceasta baza de date ? Lipsa de reglementare prin neprecizarea stricta a lor este foarte periculoasa .

3. Art I pct. 8 alin (4) Contractul prevazut la alin. (2) si protocolul incheiat in conditiile alin.(3) trebuie sa contina in mod obligatoriu destinatia datelor, volumul si structura acestora, suportul pe care se livreaza si masurile de protectie si securitate a datelor prevazute de lege.

  • Intrebare; deoarece ordonanta nu prevede, care este actuala legea in conformitate cu legislatia Europeana care prevede destinatia datelor, volumul si structura acestora, suportul pe care se livreaza si masurile de protectie si securitate a datelor prevazute de lege?

4. Art I pct. 9. Alineatele (1), (2) si (3) ale articolului 11 se modifica …:

(2) In sensul prezentei ordonante de urgenta, prin act de identitate se intelege cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, precum si buletinul de identitate, aflate in termen de valabilitate.

10. Dupa alineatul (21) al articolului 11 se introduce un nou alineat, alin. (22), cu urmatorul cuprins:

„(22) Cartea electronica de identitate si cartea de identitate se elibereaza cetatenilor romani domiciliati in Romania si constituie documente de calatorie, in conditiile Legii nr.248/2005 privind libera circulatie a cetatenilor romani in strainatate, cu modificarile si completarile ulterioare.”

  • Intrebare : In sensul alin (21) rezulta ca Cartea electronica de identitate nu este act de identitate si deci nu prezinta nici o relevanta juridica. Daca se doreste un alt act facultativ de calatorie trebuie sa il numiti altfel fara a folosi termeni de Carte sau Buletin . In continuarea observatiei rezulta din ordonanta ca nu exista nici prevederea ca acest act este facultativ si nici prevederea ca este obligatoriu.
  • Intrebare : de ce se prevede introducerea in Romania a Cartii Electronice de identitate daca nu exista o hotarare la nivel de lege europeana care sa oblige la acest lucru statul ?

5. Art I pct.11. Dupa articolul 11 se introduce un nou articol, art. 111, cu urmatorul cuprins:

Art. 111 – (1) Cartea electronica de identitate este de tip smart card si contine date cu caracter personal, inclusiv date biometrice ale titularului, in format tiparit si/sau in format electronic, precum si elemente de particularizare si de siguranta.

(2) Datele biometrice incluse in cartea electronica de identitate sunt imaginea faciala si imaginile impresiunilor papilare a doua degete.

  • Intrebare : care este scopul introducerii de cipuri in cartile de identitate deoarece acesta sistem scade securitatea posesorilor, care sunt orcand expusi furtului de date, furtului de identitate, sau armelor cu sisteme de interogare amic inamic ?
  • Intrebare : care este actul normativ european care prevede obligativitatea Romaniei de a introduce acest sistem de cipuri in Cartilor electronice de identitate ? De ce nu este trecut concret in ordonanta ?
  • Intrebare : unde se prevede in ce modalitate posesorul poate verifica datele pe care le are inscrise in totalitatea lor si daca ele sunt inregistrate cu buna credinta ?

6. Art I pct.11. alin (3) Continutul de date al cartii electronice de identitate se supune avizarii de catre Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.

  • Obs :

a) a mai fost o autoritate de supraveghere a fondurilor de investitii si s-a ales praful de banii nostri . Probabil nu se doreste acelasi lucru si cu datele noastre biometrice ;

b) unde se precizeaza care sunt datele care urmeaza a fi inscrise in Cartea electronica de identitate ;

c) in ordonanta nu se face distinctie intre normele privind semnatura electronica si date biometrice inscrise in cipuri.

IN CONCLUZIE

Cartea de identitate este documentul emis de Statul Roman pentru cetateni sai pe banii contribuabililor in conditiile in care institutiile si legile proprii trebuie sa ii apere.

Uniunea Europeana nu a emis norme obligatorii de implementare a cipurilor electronice specializate in actele de identitate interne.

De asemenea, nu se sustine nici teza, ca acest document este recunoscut si valabil peste tot in Uniunea Europeana, deoarece sunt state ale uniunii care permit accesul cetatenilor Romani doar cu pasaportul.

Modificarile care trebuie facute atat in infrastructura informationala cat si emiterea fizica a Cartilor electronice de Identitate, in care sunt introduse cipuri specializate si securizate, necesita acordarea de importante resurse financiare pentru construirea in 2010 a unei platforme pilot destinata testelor asupra noului act de identitate si a sistemului tehnic si informatic, in scopul verificarii, generalizarii si operationalizarii sistemului din Ianuarie 2011.

Ori in actuala criza economica, prin care trece o natiune intreaga, a propune un asemenea act normativ care implica costuri foarte mari, reprezinta asa cum arata Primul Ministru atac la securitatea economica a statului.

Introducerea cipurilor in documentul de identitate duce la scadere securitatii personale a posesorilor care vor fi identificati automat ca sunt Romani la intrarea in magazine sau institutii si de aici poate apare un comportament discriminatoriu, ostil sau chiar provocator din partea personalului.

La fel si in cazul unor conflicte majore, in teritoriul vremelnic ocupat securitatea personala scade daca ai asupra ta o Carte Electronica de Identitate.

Un alt motiv serios de ingrijorare o constituie eruptiile solare , care se vor intensifica in urmatoarea perioada . Peste un anumit nivel a radiatiilor ele distrug memoriile de tip smartcard deci toata baza de date dispare iar Cartea electronica devine inoperanta.

Disparitia prenumelor parintilor si introducerea in locul lor a cetateniei, care s-a dispus prin HG 516/2009 da sentimentul ca parinti naturali in Romania nu mai exista, iar noi am fost creati artificial. Modalitatea de introducere a cetateniei este incorecta deoarece prin o impartire corespunzatoare a spatiului exista posibilitatea inscrierii tuturor elementelor in spatiul destinat inscrisurilor.

Consideram ca aceasta problema poate fi rezolvata de prezenta ordonanta .

In acelasi sens va solicitam scoaterea Art. I pct 11 de modificare a art 11 aliniatul (1), (2) si (3) si interzicerea in totalitate a folosirii cipurilor in documentele de identitate.

Consideram total abuziva si folosirea datelor biometrice in cartile de identitate.

Cu deosebita consideratie,

Cpt. C.dor (r)

Ing. Chirica Aurelian


Se strânge menghina; de la 1 ianuarie 2011 se introduc cărţile de identitate electronice cu cip

Iată cum ceea ce spunea Părintele Justin Pârvu - şi alţi cuvioşi - începe să se contureze tot mai mult. După paşapoartele cu cip pentru care cu toate că din punct de vedere legal a fost strâns un număr de semnături mai mult decât suficient, nu ni s-a dat dreptul să ne exprimăm prin referendum poziţia noastră cu privire la actele electronice cu cip, şi după cum bine se ştie, într-o primă etapă au fost introduse paşapoartele cu cip fără să fim intrebaţi dacă nouă ne comvin sau nu aceste acte electronice, acum urmează cel de-al doilea pas şi poate unul decisiv înainte de faza finală a implantării cipului, aceea ca toţi cetăţenii să aibă cărţi electronice de identitate cu cip.

Vă recomand tuturor să citiţi ceea ce spunea Părintele Justin în urmă cu aproximativ un an: "Dacă paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept va fi?"

De pe site-ul postului de televiziune Antena 3 aflăm următoarele:

De la începutul anului viitor vom avea cărţi de identitate noi, pe modelul paşapoartelor. Noul buletin se va numi carte electronică de identitate şi va conţine date biometrice, inclusiv amprente.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a propus un proiect de lege prin care datele de identitate vor fi stocate pe un cip. Acesta va conţine fotografia posesorului dar şi amprentele.

"Cartea electronică de identitate este de tip smart card
şi conţine date cu caracter personal, inclusiv date biometrice ale titularului, în format tipărit şi/sau în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Datele biometrice incluse în cartea electronică de identitate sunt imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete" se arată în proiectul de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă 97/2005, aflat în dezbatere publică pe site-ul MAI.

O noutate apare în cazul copiilor care, începând cu vârsta de 6 ani, pot deţine carte de identitate electronică, în vederea calatoriei în străinătate.

Tot de la 1 ianuarie şi cetăţenii străini rezidenţi vor avea cărţi electronice de rezidenţă. Ministerul de Interne susţine că introducerea noului sistem nu presupune cheltuieli bugetare suplimentare.

Sursa: Antena 3


Alte recomandări:

Precizari teologice despre actele biometrice in contextul Sf. Spovedanii

In urma dezbaterilor referitoare la actele cu cip, Parintele Justin Parvu a solicitat Pr. prof. Mihai Valica o analiza teologica a acestei probleme. Mai jos avem raspunsul parintelui Mihai Valica, pentru care ii multumim.

1. Precizari teologice despre actele biometrice in contextul Sf. Spovedanii

Cei ce au acceptat actele biometrice este greu de spus ca au cazut din har ori s-au lepadat de Hristos, deoarece ei nu au primit pecetea antihristica, ci au dat dovada de putina credinta fata de profetiile din apocalipsa si trebuie canonisiti pe masura.

Actualmente crestinii doar sunt "testati prealabil si nu pecetluiti de fortele oculte, care doresc sa evalueze vigilenta crestina, rezistenta lor la insistentele acestora si cat sunt crestinii de atentionati si avizati de lucrarea lui antihrist. Confruntarea finala va fi grabita sau intarziata in functie de nepregatirea sau pregatirea duhovniceasca a omului in lupta cu antihrist.

Cred ca actiunea in sine de punere in practica a catagrafiei biometrice, precum si documentele biometrice reprezinta doar o etapa pregatitoare venirii lui antihrist.

Nu trebuie pus semnul egal intre un pasaport biometric si numarul 666, care este pecetea finala destinata celor cazuti. (Apocalipsa 13, 8) Cine va accepta cu usurinta actele biometrice, fara sa opuna o rezistenta morala, acela va primi cu aceeasi usurinta si pecetea in vremurile de apoi.

2. Dileme canonice si pastorale

Cum trebuie indrumati pastoral cei ce din nestinta sau cu buna stiinta au primit actele biometrice?

Crestinii trebuie sa fie indrumati duhovniceste sa renunte de buna voie la actele biometrice ca un exercitiu spiritual de pregatire pentru confruntarea cu fortele raului in zilele de apoi si nicidecum pedepsiti de duhovnici cu asprime, ca si cand acestia au primit deja pecetea antihristica.

Este o eroare teologica si pastorala grava, si putem duce in derizoriu sau minimaliza profetia ioaneica din Apocalipsa 13-14 daca procedam altfel.

Trebuie de asemenea sa-i atentionam pe credinciosi, cu mult tact pastoral si cu intelepciune duhovniceasca, despre scopul final al acestei actiuni, care va conditiona existenta omului de supunerea oarba si discretionara de o persoana, de un sistem sau de o ideologie totalitara, asa cum este profetit in Apocalipsa 13-14.

Momentan trebuie sa vedem actiunea actelor biometrice ca o faza premergatoare venirii lui antihrist iar raspunsul nostru si atitudinea noastra sa anticipeze fermitatea angajarii noastre in vederea respingerii ofertei lui.

Asa cum soldatii fac armata si instructie inainte de a se pregati de razboi, tot asa si

crestinii au datoria morala de a se instrui duhovniceste intrucat "... i s-a dat sa faca razboi cu sfintii si sa-i biruiasca si i s-a dat ei stapanire peste toata semintia si poporul si limba si neamul"(Apocalipsa 13,7). Cine se instruieste va sti sa lupte si va reactiona ca atare, cine refuza, va pierde.

Din aceasta perspectiva apare o dilema atat de partea duhovnicului cat si de partea penitentului. Care trebuie sa fie pozitia duhovnicului fata de cei ce minimalizeaza sau nu cred in pericolul moral al cipurilor sau nu se pregatesc in vederea instructiei duhovnicesti in confruntarea cu antihrist si cu slujitorii inainte mergatori ai acestuia?

Intrucat nu sunt canoane privitoare la actele biometrice, duhovnicul va trebui sa cantareasca bine lucrurile si sa-l ajute pe penitent sa inteleaga gravitatea lor si nicidecum sa il descumpaneasca pe acesta indemnandu-l la parasirea sotului sau a sotiei, dezicerea de familie sau alte atitudini extreme de excludere de la viatia liturgica a Bisericii.Sa-l indrume duhovniceste spre spovedanie deasa, rugaciune, citirea Sf. Scripturi, post etc. si sa-l convinga sa renunte la actele biometrice din cateva motive evidente din punct de vedere civic si religios:

- ca introducerea cipurilor biometrice este, fara indoiala, un scandal, o jignire si o umilinta adusa persoanei umane. Sub nici o forma neacceptarea cipurilor biometrice nu trebuie privita ca o reactie pe fondul unui fanatism religios, ci, mai intai de toate, ca o reactie de aparare impotriva unei inregimentari electronice fortate intr-un sistem de supraveghere suspect.

- refuzul lor este o proba vie a credintei concrete si o marturisire vie a statornicitatii sale fata de provocarile viitoare ale epocii antihristice;

- daca este in stare sa renute la o actiune care prefigureaza epoca de sclavie totala, va fi capabil sa faca la fel si in fata pecetluirii, daca inainteaza si se intareste duhovniceste, intrucat "cine este credincios in putin va fi credincios si in mult".

Dilema duhovnicului consta in complexitatea definirii penitentului care a primit actele biometrice: ca apostat, ca neascultator de sfaturile duhovnicului sau ca necredincios? Apostazia este lepadarea consienta de Hristos si de dreapta credinta. Se leapada oare sau este intr-o cadere duhovniceasca cel ce primeste actele biometrice? Greu de spus insa iata cateva canoane care ne pot ajuta si indruma in actul vindecarii pastorale. Restul lucreaza, ne indruma si ne inspira cu prisosinta Duhul Sfant daca nu ne mandrim si credem ca doar noi avem solutia salvatoare:

"Harul si impacarea (cu Biserica) sa nu se refuze... apostatilor care se pocaiesc si se convertesc la Dumnezeu". 45 Cartag.

"Duhovnicul sa dea fiecarui penitent doctoria duhovniceasca potrivita pacatelor savarsite de acesta": 1, 8 Grig. Nyssa; 102 VI; Ioan Hrisostom. Indrumari adresate duhovnicilor.

"Sa nu divulge pacatele ce i-au fost marturisite in Taina Spovedaniei". 34 Vasile cel Mare; 28 Nichifor Mart.; 132 Cartagina. "Sa se opreasca de la Sf. Cuminecatura, dar sa nu interzica intrarea in biserica celor ce marturisesc pacate grele, ascunse". 28 Nichifor Marturisitorul. Daca se leapada sa se impartaseasca cat de repede.

"Sa procedeze cu chibzuinta cu cei ce, de bunavoie, isi marturisesc pacatele". 30 Nichifor Marturisitorul.

"Cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega si dezlega sa cerceteze cu multa bagare de seama pe cei pacatosi si sa le dea astfel de epitimii, care ii aduc cu cat mai multa usurinta si siguranta la calea binelui". 102 VI.

"Sa fie in conformitate cu pacatele savarsite si marturisite de penitent". 1 Grig. Nyssa.

"Episcopul are dreptul sa mareasca sau sa micsoreze epitimiile, precum si sa gratieze pe penitentii care se caiesc sincer de pacatele lor". 121; 16 IV; 102 VI; 2, 5, 7 Ancira; 6, 43 Cartagina; 2, 54, 74, 84, 85 Vasile cel Mare; 4, 5, 7 Grig. Nyssa; 3 Atanasie cel Mare; 3 Ioan Postnicul.

3. In loc de concluzie

Intreaga noastra viata personala trebuie traita in dragoste si vigilenta crestina la toate nivelurile vietii cotidiene, fara preocupare exagerata doar pe aspectul evidentei biometrice. Fixarea exclusiva pe aceasta actiune precum si canoanele disproportionate si descurajante date penitentilor ar insemna caderea in capcana celui rau.

A reduce si a identifica pecetea lui antihrist doar in jurul sau chiar cu cipurilor biometrice, adica tocmai pe diavol care se neaga mereu pe sine si care se ascunde permanent in "marele anonim prin excelenta" si se disipeaza mereu in generalitati, in "legiune" (Marcu 5, 9), ne poate duce in eroarea de a ne concentra numai pe aspectul numeric al lui antihrist si de a-i minimaliza actinea diabolica doar la actele biometrice. Or, noi stim, ca de la creerea lumii, ne duce in ispita zi de zi si de aceea ne rugam sa ne izbaveasca de cel viclean.

Prin inregistrarea si prelucrarea datelor personale biometrice, omul nu poate fi nicidecum redus sau deteriorat din punct de vedere ontologic, intrucat chipul si asemanarea omului cu Dumnezeu - Imago Dei -raman intangibile. Omul se poate reduce sau degrada doar din punct de vedere al demnitatii teologice si umane, deci moral si civic de la imago Dei la un simplu numar sau cip electronic prin inscrierea intr-o evidenta biometrica, intrucat cel care nu va figura intr-o baza de date biometrice nu exista; adica practic el nu va exista din punct de vedere social potrivit sistemului actual de evidenta a populatiei. Este mai mult o cadere din drepturile sale civile si un atac asupra constiintei crestine decat o cadere din har. Caderea din har se face atunci cand te lepezi constient de Hristos si de dreapta credinta, precum si prin pacate grele de moarte. Sa ne pazeasca Bunul Dumnezeu!

Doamne Iisuse Hristoase, fii cu noi, si Duhule Sfinte, inspira-ne si ne indruma in actul vindecarii penitentului, de dragul iubirii lui Dumnezeu Tatal, pentru noi oamenii!

Pr. dr. Mihai Valică

Comunicat al Părintelui Justin Pârvu cu privire la problema actelor cu cip


Comunicat cu privire la problema actelor cu cip

In urma controverselor si nelamuririlor legate de problema introducerii actelor electronice in Romania si pozitia crestinilor fata de ele, ne simtim indatorati sa facem urmatoarele precizari, care vizeaza strict pozitia manastirii Petru Voda.


  1. Cipul din actele biometrice nu este pecetea finala, ci unul din pasii premergatori acesteia.
  2. Cei care nu se opun implementarii actelor de identitate electronice si nu vad un pericol in acceptarea lor, trebuie sa fie constienti ca savarsesc un pacat impotriva evidentei Apocalipsei[1] si se fac partasi, mai mult sau mai putin, acestui sistem care incepe sa semene din ce in ce mai mult cu fiara apocaliptica[2].
  3. Dupa cum ne invata Sfanta Scriptura si Sfintele Canoane, avem datoria de a primi pe oricine vine la spovedanie cu duh umilit si dorinta de indreptare. Asadar nu excludem pocainta si indreptarea celor ce au acceptat actele cu cip.
  4. Daca penitentul nu renunta la actele cu cip, dupa ce a fost mai inainte duhovniceste catehizat si mustrat, noi, manastirea Petru Voda, nu ne putem asuma ca acesta sa fie dezlegat la spovedanie, decat daca renunta la aceste acte si accepta canonul de indreptare[3].
  5. In privinta acelei inregistrari video postate pe internet, in care cineva intreaba cum sa procedeze cu sotia care are un act cu cip, tinem sa facem precizarea ca acea inregistrare nu trebuia facuta publica, deoarece era un sfat personal, menit sa castige pocainta si trezirea constiintei penitentului, si nu reprezinta un sfat general valabil. Epitimia pentru pacate difera de la fiecare individ in parte. Chiar daca la inceput se face afirmatia, aparent grava, ca sotul sa isi paraseasca sotia, totusi se revine cu precizarea ca sotia sa fie adusa spre catehizare si spovedanie. Un duhovnic iscusit acorda canonul si mustrarea in functie de starea sufleteasca a fiecaruia. Pentru acel suflet era poate necesara o astfel de mustrare. Asadar, mustrarea si canonul celui ce primeste acte cu cip, se face particular, dupa cum hotaraste duhovnicul si in functie de situatie.
  6. Precizam iarasi ca prin aceasta pozitie a noastra nu intentionam sa facem nici un fel de scindare in Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, ci cerem sa ni se dea voie sa purtam mai departe lucrarea Duhului celui ce a spus candva:Iata si securea zace la radacina pomilor; deci tot pomul care nu face roada buna se taie si in foc se arunca.” (Mt. 3:10) si sa ne temem de mustrarea Celui ce a spus “fata cerului stiti sa o socotiti; iar semnele vremilor nu puteti” (Mt. 16:3). Chiar daca nu mai este intre noi un Sfant Apostol Pavel, nu mai avem un dumnezeiesc ierarh ca Vasilie cel Mare, ca Grigorie Palama, sau ca Ioan Maximovici, si pentru aceea si situatia este cu atat mai greu de judecat, avem incredere insa ca bunul Dumnezeu va pazi turma Sa si ca Pastorul cel Bun cunoaste oile Sale si ele Il cunosc pe El si asculta glasul Lui (Ioan 10:14).

Arhimandrit Justin Parvu,
staret al Manastirii Petru Voda


[1] 1 Thessaloniceni 5:20.
[2] Nu putem, de asemenea, sa trecem cu vederea prorociile Sfintilor, mai vechi sau mai noi, care pun egal intre lucrarile fiarei apocaliptice si masurile antihristice si antiumane ale statului global contemporan.
[3] Nu putem dezlega unele pacate, iar pe altele nu.



Vezi şi:

Părintele Paisie Aghioritul despre U.E., despre pecetluire si buletinele electronice!


Fragmente înregistrate dintr-o convorbire cu Părintele Paisie

Părintele Paisie: Noi oamenii dăm examene în aceşti ani grei, ca să se vadă ce face fiecare. Dar văd multă nepăsare. Nu vor să audă că se va face a Doua Venire, ca să nu se mâhmească şi să poată petrece... Ai înţeles ce se întâmplă ? Acesta este motivul... Să nu audă ceva...

Mai demult, când auzeau, de pildă: ”Va trece o cometă”, îndată oamenii se cutremurau şi-şi spuneau: „Se poate să murim. Aşadar să ne pregătim, să ne spovedim, să facem vreo faptă bună”. Şi începeau să facă ceva, se pregăteau... S-au când auzeau: „Va fi război”, se pregăteau...

Acum să nu audă de a Doua Venire, să nu audă că va veni cândva antihrist...De ce ? Ca să petreacă. Ai înţeles ce se întâmplă ? Nu suportă pentru că le strică dispoziţia... Evenimentele care se petrec, oamenii nu le pun în valoare pentru mântuirea lor...

Întrebare: Gheronda, această schimbare ce se face acolo în Europa, cum o vedeţi ?

Părintele Paisie: Ascultă... Această Uniune Europeană este... În spatele ei se ascunde dictatura acestora... a sioniştilor! Ai înţeles ce se întâmplă ? Dar Dumnezeu îl va transforma în bine (răul pe care plănuiesc să-l facă). Adică se vor dezmembra şi aceştia. Şi comuniştii (se referea la Uniunea Sovietică) câţi ani au fost la putere ? S-au pregătit şaptezeci şi cinci de ani, dar nu au rămas la putere nici măcar şaptezeci - şaptezeci şi doi de ani... Sioniştii, ştiţi de câţi ani de pregătesc ? De două sute conzeci ani! Însă aceştia nici măcar şapte ani nu vor stăpâni...

Întrebare: Nouă, grecilor ortodocşi, ne este de folos să intrăm în Comunitatea Europeană, căci urmează ca şi Cipru să intre în ea?

Părintele Paisie: Cine ne va asculta pe mine sau pe tine ? Chiar dacă îţi comvine sau nu, cine te va asculta ?

Întrebare: Dacă noi vom rămâne credincioşi tradiţiilor noastre se poate ca aceştia să se folosească duhovniceşte ?

Părintele Paisie: Ascultă! Ştii ce se întâmplă ? Răul este următorul: Aceştia nu te vor lăsa liber (ca să faci ce vrei tu), ci vor strânge „menghina”.

Îţi vor spune: „Crede orice vrei”, dar te vor pune în „coşul” lor şi te vor duce acolo unde vor ei. Aşadar, tu intră în „coşul” lor şi crede orice vrei. Eu te duc acolo unde vreau, iar tu crede ce vrei. Da, da! Mai târziu vor strânge „menghina”. Acest sistem este satanic. În spatele lui se ascunde dictatura sioniştilor. Aceştia de ani de zile se pregătesc să conducă lumea. Prin masonerie se fac toate acestea...

Bine! Până acum să presupunem...(că oamenii au fost oarecum îndreptăţiţi să nu ştie, deoarece sioniştii lucrau pe ascuns). Acum însă, cu răaspândirea vădită a lui 666 şi cu toate cele care se fac făţiş, nu îşi fac puţin probleme de conştiinţă ?...Deoarece, vezi acestea, (se referea la codul barat) şi cei trei de şase pe care îl au, nu sunt, aşa cum pretextează ei, ceva cere îi ajută la computer. Mai spun că cifra şase ar deveni şi nouă. Dar japonezii au găsit un cub care are un randament de cinci ori mai mare şa computer...Cu toate acestea se prefac că asta nu i-ar ajuta. Însă, un om credincios, având în vedere situaţia generală, ar trebui să înţeleagă ce se întâmplă cu cei trei de şase, chiar dacă Sfântul Evanghelist Ioan nu ar fi descris că sunt ai lui antihrist.

Aceştia (adică sioniştii) acum vor să aibă economia în mâna lor! Prin îndosariere – la Bruxelles au această „fiară”, pe care şi ei înşişi o numesc „fiară” şi cu care pot să îndosarieze şase miliarde de oameni. Cât are lumea astăzi ? Patru – cinci. Aşadar au şi loc liber. Ne vor avea pe toţi în evidenţa lor – vor avea şi toată economia în mâna lor –, iar prin pecetea pe care încet, încet o vor pune, ne vor urmări. Ei pot urmării prin satelit până şi peştii de treizeci de centimetri în care ocean se duc. Auzi ? Peşti de treizeci de centimetri ! ... Prin urmare, vor putea urmări fiecare om, şi unde se află şi toate tranzacţiile lui ...O astfel de dictatură pe care vor să o instaureze, numai diavolul putea să o gândească. Ai înţeles ce se întâmplă ? În cele din urmă însă antihrist va lua o palmă puternică (de la Hristos) şi va fi distrus. Numai trei ani şi jumătate va fi greu. (Primii) trei ani şi jumătate (ai stăpânirii lui) vor fi uşori. (În cele din urmă după şapte ani) va fi zdrobit!...

Uite, acum în America, mulţi câini sunt pecetluiţi şi urmăriţi. Cei care sunt pecetluiţi au emiţător (care emite semnale) : tac, tac, tac...(Şi astfel) ştiu unde se află fiecare câine. Când vor, pot să-l omoare. Şi la oameni !!!...(vor aplica acelaşi sistem). Şi vor şti unde se află fiecare om (pecetluit), deoarece va avea emiţător, fie la mână, fie la frunte (care va emite semnale): tac, tac, tac... Prin urmare, toate datele (fiecărui om) vor fi îndosariate...(adică vor şti fiecare acţiune a lui şi unde se află în orice moment). O astfel de dictatură numai diavolul putea să o conceapă.

Aşadar, vor acum prin acest sistem, codul barat, (să te silească, dacă nu te vei pecetlui), aşa cum zice şi Evanghelistul (Ioan), să nu poţi vinde, nici cumpăra.

(La început) vor anula banii. Lucrezi? Tac, (vei apăsa) un buton ca să iei suma din cont şi, de acolo, în alt cont... (transferurile în cont se vor face automat, fără ca banii să treacă prin mâna ta). Şi apoi. să presupunem, după introducerea cartelei (adică, va fi introdusă cartela de credit, care va înlocui banii) vor spune: Cartela se pierde, o fură, o falsifică... Deci este mai bine (să punem pecetea cu codul barat) pe frunte sau pe mână (ca să nu mai poată fi pierdută sau furată)...”.

Întrebare: Părinte, s-o spunem mai simplu. Toate acestea arată prezenţa lui antihrist ?

Părintele Paisie: Nu. Ascultă... Vezi, aici aceştia folosesc mecanisme (cipuri) ca să sufoce lumea. Vor să pecetluiască lumea. Să pună pecetea lui antihrist. Ai înţeles ? Să o supună (lui antihrist). Aşa cum atunci când se face război, caii sunt însemnaţi cu un fier înroşit. Ai înţeles ?

Întrebare: Adică se uşurează lucrarea lor prin pecetluirea persoanelor dorite de ei ?

Părintele Paisie: Se leapădă de Hristos. Cei care primesc pecetluirea se leapădă de Hristos. Chiar şi atunci când primeşte buletinul electronic, tot se leapădă de Hristos. Dacă, de pildă, nu mi-ar fi cerut să semnez pe buletin, pot să spun că...mi-ar fi dat o hârtie.

Ţi-ar fi spus: „Acesta este buletinul tău”. Să zicem că nu ar fi contat. Dar atunci când are pe el simbolul diavolului şi este vorba de identitatea mea, oare voi semna ? Iar aceasta (adică a primi buletinul în acest fel) nu este un lucru neînsemnat. Prin urmare, arăt că primesc acest lucru (se referea la simbolul diavolului: 666). Dar Evanghelistul Ioan ce spune ? Sfinţii Părinţi ce spun ? Ai citit cât de puţin ? Lucruri foarte clare! Este lepădare!

Întrebare: Oare este posibil ca un număr să joace un rol atât de important în mântuirea omului ?

Părintele Paisie: (mai răspicat şi cu multă durere) Bre, fiul meu!... Ia ascultă!... De vremea ce acesta (666) este simbolul diavolului şi Evanghelistul Ioan spune că acesta este pecetea lui, tu îl primeşti pe buletin îmi spui că nu are rol în mântuirea ta ?

Oare până acum am dat importanţă acestui lucru ? (adică ne-a preocupat până acum folosirea lui 666 ca număr de ordine ?). Dar acum, când vedem că îl pun acolo..., fac astfel încât să nu poţi cumpăra, nici vinde... vor anula banii... toate acestea... pregătesc... (oare nu vom da nici acum importanţă ?).

Uite, acum doi trei ani am spus ceva unuia din America, profesor universitar şi, desigur, i-am şi scris vreo două trei pagini şi i le-am dat. Iar acum opt luni de zile acela mi-a zis într-o scrisoare: "M-am întors de la un congres din Europa şi de îndată ce am ajuns la Toronto, mi-am amintit de ceea ce-mi spuneaţi acum doi-trei ani în urmă. Acum, în loc de cartelă, ne cer semnele distinctive de la mână şi la frunte. Ştii acest lucru ? Dacă tu acolo nu le ştii, de ce atunci nu te laşi convins şi contrazici ?

Acum într-acolo merg... (Adică, planul lor este) ceea ce spuneam (mai înainte)... Veţi vedea, vor spune la televizor: „Acum s-a pierdut cartela unuia...a furat-o celălalt...” şi aşa mai departe, ca oamenii să caute mai mută siguranţă, să alerge acolo ca să primească pecetea. Adică s-o aibă ca o înlesnire. Ai înţeles ce se întâmplă ?

Sfântul Evanghelist Ioan a spus aceasta limpede, ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi scris ? (Adică, cu atât mai multă neştiinţă ar fi existat).

O, fiul meu! Pecetea diavolului... (vei lua ? Ştii ce înseamnă aceasta ?) Te lepezi de pecetea Sfântă ! De botez ! Pui altă pecete, fiul meu ! Te lepezi de Hristos şi primeşti pe cea a diavolului, fiul meu !

  • Parantezele au fost introduse de autorul cărţii pentru a face mai lesne înţelese cuvintele Stareţului.

Extras din cartea.
"Cuviosul Paisie Aghioritul - Mărturii ale închinătorilor"

Vezi şi:
Related Posts with Thumbnails


___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești