-
Jurnal saptamanal - 37/52Acum o săptămână
-
-
-
Cum se tratează dușmaniiAcum 3 ani
-
Forumuri ortodoxe
Asociatii-Fundatii ortodoxe
 |
Comunicat al Părintelui Justin Pârvu cu privire la problema actelor cu cip
7/13/2010 | 
Publicat de
admin
Comunicat cu privire la problema actelor cu cip
In urma controverselor si nelamuririlor legate de problema introducerii actelor electronice in Romania si pozitia crestinilor fata de ele, ne simtim indatorati sa facem urmatoarele precizari, care vizeaza strict pozitia manastirii Petru Voda.
- Cipul din actele biometrice nu este pecetea finala, ci unul din pasii premergatori acesteia.
- Cei care nu se opun implementarii actelor de identitate electronice si nu vad un pericol in acceptarea lor, trebuie sa fie constienti ca savarsesc un pacat impotriva evidentei Apocalipsei[1] si se fac partasi, mai mult sau mai putin, acestui sistem care incepe sa semene din ce in ce mai mult cu fiara apocaliptica[2].
- Dupa cum ne invata Sfanta Scriptura si Sfintele Canoane, avem datoria de a primi pe oricine vine la spovedanie cu duh umilit si dorinta de indreptare. Asadar nu excludem pocainta si indreptarea celor ce au acceptat actele cu cip.
- Daca penitentul nu renunta la actele cu cip, dupa ce a fost mai inainte duhovniceste catehizat si mustrat, noi, manastirea Petru Voda, nu ne putem asuma ca acesta sa fie dezlegat la spovedanie, decat daca renunta la aceste acte si accepta canonul de indreptare[3].
- In privinta acelei inregistrari video postate pe internet, in care cineva intreaba cum sa procedeze cu sotia care are un act cu cip, tinem sa facem precizarea ca acea inregistrare nu trebuia facuta publica, deoarece era un sfat personal, menit sa castige pocainta si trezirea constiintei penitentului, si nu reprezinta un sfat general valabil. Epitimia pentru pacate difera de la fiecare individ in parte. Chiar daca la inceput se face afirmatia, aparent grava, ca sotul sa isi paraseasca sotia, totusi se revine cu precizarea ca sotia sa fie adusa spre catehizare si spovedanie. Un duhovnic iscusit acorda canonul si mustrarea in functie de starea sufleteasca a fiecaruia. Pentru acel suflet era poate necesara o astfel de mustrare. Asadar, mustrarea si canonul celui ce primeste acte cu cip, se face particular, dupa cum hotaraste duhovnicul si in functie de situatie.
- Precizam iarasi ca prin aceasta pozitie a noastra nu intentionam sa facem nici un fel de scindare in Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca, ci cerem sa ni se dea voie sa purtam mai departe lucrarea Duhului celui ce a spus candva: “Iata si securea zace la radacina pomilor; deci tot pomul care nu face roada buna se taie si in foc se arunca.” (Mt. 3:10) si sa ne temem de mustrarea Celui ce a spus “fata cerului stiti sa o socotiti; iar semnele vremilor nu puteti” (Mt. 16:3). Chiar daca nu mai este intre noi un Sfant Apostol Pavel, nu mai avem un dumnezeiesc ierarh ca Vasilie cel Mare, ca Grigorie Palama, sau ca Ioan Maximovici, si pentru aceea si situatia este cu atat mai greu de judecat, avem incredere insa ca bunul Dumnezeu va pazi turma Sa si ca Pastorul cel Bun cunoaste oile Sale si ele Il cunosc pe El si asculta glasul Lui (Ioan 10:14).
Arhimandrit Justin Parvu,
staret al Manastirii Petru Voda
[1] 1 Thessaloniceni 5:20.
[2] Nu putem, de asemenea, sa trecem cu vederea prorociile Sfintilor, mai vechi sau mai noi, care pun egal intre lucrarile fiarei apocaliptice si masurile antihristice si antiumane ale statului global contemporan.
[3] Nu putem dezlega unele pacate, iar pe altele nu.
Vezi şi:
- Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!
- Părintele Justin Pârvu: Dacă paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept va fi?
- Părintele Justin: Antihristul e pe teren! E vânătoare mare de creştini!
- Părintele Justin Pârvu: Rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării!
Etichete:
Părintele Paisie Aghioritul despre U.E., despre pecetluire si buletinele electronice!
Fragmente înregistrate dintr-o convorbire cu Părintele Paisie
Părintele Paisie: Noi oamenii dăm examene în aceşti ani grei, ca să se vadă ce face fiecare. Dar văd multă nepăsare. Nu vor să audă că se va face a Doua Venire, ca să nu se mâhmească şi să poată petrece... Ai înţeles ce se întâmplă ? Acesta este motivul... Să nu audă ceva...Mai demult, când auzeau, de pildă: ”Va trece o cometă”, îndată oamenii se cutremurau şi-şi spuneau: „Se poate să murim. Aşadar să ne pregătim, să ne spovedim, să facem vreo faptă bună”. Şi începeau să facă ceva, se pregăteau... S-au când auzeau: „Va fi război”, se pregăteau...
Acum să nu audă de a Doua Venire, să nu audă că va veni cândva antihrist...De ce ? Ca să petreacă. Ai înţeles ce se întâmplă ? Nu suportă pentru că le strică dispoziţia... Evenimentele care se petrec, oamenii nu le pun în valoare pentru mântuirea lor...
Întrebare: Gheronda, această schimbare ce se face acolo în Europa, cum o vedeţi ?
Părintele Paisie: Ascultă... Această Uniune Europeană este... În spatele ei se ascunde dictatura acestora... a sioniştilor! Ai înţeles ce se întâmplă ? Dar Dumnezeu îl va transforma în bine (răul pe care plănuiesc să-l facă). Adică se vor dezmembra şi aceştia. Şi comuniştii (se referea la Uniunea Sovietică) câţi ani au fost la putere ? S-au pregătit şaptezeci şi cinci de ani, dar nu au rămas la putere nici măcar şaptezeci - şaptezeci şi doi de ani... Sioniştii, ştiţi de câţi ani de pregătesc ? De două sute conzeci ani! Însă aceştia nici măcar şapte ani nu vor stăpâni...
Întrebare: Nouă, grecilor ortodocşi, ne este de folos să intrăm în Comunitatea Europeană, căci urmează ca şi Cipru să intre în ea?
Părintele Paisie: Cine ne va asculta pe mine sau pe tine ? Chiar dacă îţi comvine sau nu, cine te va asculta ?
Întrebare: Dacă noi vom rămâne credincioşi tradiţiilor noastre se poate ca aceştia să se folosească duhovniceşte ?
Părintele Paisie: Ascultă! Ştii ce se întâmplă ? Răul este următorul: Aceştia nu te vor lăsa liber (ca să faci ce vrei tu), ci vor strânge „menghina”.
Îţi vor spune: „Crede orice vrei”, dar te vor pune în „coşul” lor şi te vor duce acolo unde vor ei. Aşadar, tu intră în „coşul” lor şi crede orice vrei. Eu te duc acolo unde vreau, iar tu crede ce vrei. Da, da! Mai târziu vor strânge „menghina”. Acest sistem este satanic. În spatele lui se ascunde dictatura sioniştilor. Aceştia de ani de zile se pregătesc să conducă lumea. Prin masonerie se fac toate acestea...
Bine! Până acum să presupunem...(că oamenii au fost oarecum îndreptăţiţi să nu ştie, deoarece sioniştii lucrau pe ascuns). Acum însă, cu răaspândirea vădită a lui 666 şi cu toate cele care se fac făţiş, nu îşi fac puţin probleme de conştiinţă ?...Deoarece, vezi acestea, (se referea la codul barat) şi cei trei de şase pe care îl au, nu sunt, aşa cum pretextează ei, ceva cere îi ajută la computer. Mai spun că cifra şase ar deveni şi nouă. Dar japonezii au găsit un cub care are un randament de cinci ori mai mare şa computer...Cu toate acestea se prefac că asta nu i-ar ajuta. Însă, un om credincios, având în vedere situaţia generală, ar trebui să înţeleagă ce se întâmplă cu cei trei de şase, chiar dacă Sfântul Evanghelist Ioan nu ar fi descris că sunt ai lui antihrist.
Aceştia (adică sioniştii) acum vor să aibă economia în mâna lor! Prin îndosariere – la Bruxelles au această „fiară”, pe care şi ei înşişi o numesc „fiară” şi cu care pot să îndosarieze şase miliarde de oameni. Cât are lumea astăzi ? Patru – cinci. Aşadar au şi loc liber. Ne vor avea pe toţi în evidenţa lor – vor avea şi toată economia în mâna lor –, iar prin pecetea pe care încet, încet o vor pune, ne vor urmări. Ei pot urmării prin satelit până şi peştii de treizeci de centimetri în care ocean se duc. Auzi ? Peşti de treizeci de centimetri ! ... Prin urmare, vor putea urmări fiecare om, şi unde se află şi toate tranzacţiile lui ...O astfel de dictatură pe care vor să o instaureze, numai diavolul putea să o gândească. Ai înţeles ce se întâmplă ? În cele din urmă însă antihrist va lua o palmă puternică (de la Hristos) şi va fi distrus. Numai trei ani şi jumătate va fi greu. (Primii) trei ani şi jumătate (ai stăpânirii lui) vor fi uşori. (În cele din urmă după şapte ani) va fi zdrobit!...
Uite, acum în America, mulţi câini sunt pecetluiţi şi urmăriţi. Cei care sunt pecetluiţi au emiţător (care emite semnale) : tac, tac, tac...(Şi astfel) ştiu unde se află fiecare câine. Când vor, pot să-l omoare. Şi la oameni !!!...(vor aplica acelaşi sistem). Şi vor şti unde se află fiecare om (pecetluit), deoarece va avea emiţător, fie la mână, fie la frunte (care va emite semnale): tac, tac, tac... Prin urmare, toate datele (fiecărui om) vor fi îndosariate...(adică vor şti fiecare acţiune a lui şi unde se află în orice moment). O astfel de dictatură numai diavolul putea să o conceapă.
Aşadar, vor acum prin acest sistem, codul barat, (să te silească, dacă nu te vei pecetlui), aşa cum zice şi Evanghelistul (Ioan), să nu poţi vinde, nici cumpăra.
(La început) vor anula banii. Lucrezi? Tac, (vei apăsa) un buton ca să iei suma din cont şi, de acolo, în alt cont... (transferurile în cont se vor face automat, fără ca banii să treacă prin mâna ta). Şi apoi. să presupunem, după introducerea cartelei (adică, va fi introdusă cartela de credit, care va înlocui banii) vor spune: „Cartela se pierde, o fură, o falsifică... Deci este mai bine (să punem pecetea cu codul barat) pe frunte sau pe mână (ca să nu mai poată fi pierdută sau furată)...”.
Întrebare: Părinte, s-o spunem mai simplu. Toate acestea arată prezenţa lui antihrist ?
Părintele Paisie: Nu. Ascultă... Vezi, aici aceştia folosesc mecanisme (cipuri) ca să sufoce lumea. Vor să pecetluiască lumea. Să pună pecetea lui antihrist. Ai înţeles ? Să o supună (lui antihrist). Aşa cum atunci când se face război, caii sunt însemnaţi cu un fier înroşit. Ai înţeles ?
Întrebare: Adică se uşurează lucrarea lor prin pecetluirea persoanelor dorite de ei ?
Părintele Paisie: Se leapădă de Hristos. Cei care primesc pecetluirea se leapădă de Hristos. Chiar şi atunci când primeşte buletinul electronic, tot se leapădă de Hristos. Dacă, de pildă, nu mi-ar fi cerut să semnez pe buletin, pot să spun că...mi-ar fi dat o hârtie.
Ţi-ar fi spus: „Acesta este buletinul tău”. Să zicem că nu ar fi contat. Dar atunci când are pe el simbolul diavolului şi este vorba de identitatea mea, oare voi semna ? Iar aceasta (adică a primi buletinul în acest fel) nu este un lucru neînsemnat. Prin urmare, arăt că primesc acest lucru (se referea la simbolul diavolului: 666). Dar Evanghelistul Ioan ce spune ? Sfinţii Părinţi ce spun ? Ai citit cât de puţin ? Lucruri foarte clare! Este lepădare!
Întrebare: Oare este posibil ca un număr să joace un rol atât de important în mântuirea omului ?
Părintele Paisie: (mai răspicat şi cu multă durere) Bre, fiul meu!... Ia ascultă!... De vremea ce acesta (666) este simbolul diavolului şi Evanghelistul Ioan spune că acesta este pecetea lui, tu îl primeşti pe buletin îmi spui că nu are rol în mântuirea ta ?
Oare până acum am dat importanţă acestui lucru ? (adică ne-a preocupat până acum folosirea lui 666 ca număr de ordine ?). Dar acum, când vedem că îl pun acolo..., fac astfel încât să nu poţi cumpăra, nici vinde... vor anula banii... toate acestea... pregătesc... (oare nu vom da nici acum importanţă ?).
Uite, acum doi trei ani am spus ceva unuia din America, profesor universitar şi, desigur, i-am şi scris vreo două trei pagini şi i le-am dat. Iar acum opt luni de zile acela mi-a zis într-o scrisoare: "M-am întors de la un congres din Europa şi de îndată ce am ajuns la Toronto, mi-am amintit de ceea ce-mi spuneaţi acum doi-trei ani în urmă. Acum, în loc de cartelă, ne cer semnele distinctive de la mână şi la frunte”. Ştii acest lucru ? Dacă tu acolo nu le ştii, de ce atunci nu te laşi convins şi contrazici ?
Acum într-acolo merg... (Adică, planul lor este) ceea ce spuneam (mai înainte)... Veţi vedea, vor spune la televizor: „Acum s-a pierdut cartela unuia...a furat-o celălalt...” şi aşa mai departe, ca oamenii să caute mai mută siguranţă, să alerge acolo ca să primească pecetea. Adică s-o aibă ca o înlesnire. Ai înţeles ce se întâmplă ?
Sfântul Evanghelist Ioan a spus aceasta limpede, ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi scris ? (Adică, cu atât mai multă neştiinţă ar fi existat).
O, fiul meu! Pecetea diavolului... (vei lua ? Ştii ce înseamnă aceasta ?) Te lepezi de pecetea Sfântă ! De botez ! Pui altă pecete, fiul meu ! Te lepezi de Hristos şi primeşti pe cea a diavolului, fiul meu !
- Parantezele au fost introduse de autorul cărţii pentru a face mai lesne înţelese cuvintele Stareţului.
Extras din cartea.
"Cuviosul Paisie Aghioritul - Mărturii ale închinătorilor"
Vezi şi:
- Profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul: "U. E. se va dizolva; în Italia va apărea un nou Mussolini şi în Germania un nou Hitler!
- “Părinte … , de ce dormi? Scoala-te să faci rugăciune, pentru că patria ta se primejduieşte.”
- Părintele Paisie Aghioritul despre Iubire şi Cugetare
- SUPER-MARKETUL LUI DUMNEZEU
- Din sfaturile Părintelui Paisie
- Viaţa creştină şi traiul bun nu fac casă bună
- Părintele Paisie mi-a spus
- Alte profeţii şi sfaturi de folos ale Părintelui Paisie Aghioritul
Cuvânt al Sfântului Grigorie Palama la Duminica a VII-a după Rusalii
Domnul nostru Iisus Hristos, prin trupul pe care l-a primit de la noi, de dragul nostru, în timpul însoţirii cu oamenii i-a vindecat pe mulţi orbi la trup şi la suflet. Dacă cineva se gândeşte la primirea din nou a vederii cugetului, care este mutarea din necredinţă la credinţă şi din necunoaştere la cunoaşterea lui Dumnezeu, nu este cu putinţă nici chiar să-i enumere pe orbii care au primit din nou vederea prin Întruparea Domnului, căci aceştia sunt ştiuţi doar de Acela Care are numărate şi firele capului nostru. Dacă ne gândim însă la primirea vederii ochilor trupeşti, şi sub acest aspect, vom găsi pe mulţi vindecaţi de Hristos, unii doar cu cuvântul alţii doar cu atingerea, pe unii doar căzând la Acesta şi apropiindu-se de El, şi pe alţii care au primit vindecarea prin scuipatul Lui sau prin ungerea cu tină, Într-adevăr, aşa cum spune Sfântul Matei, când a venit lângă marea Galileii, « mulţimi multe au venit la El, având cu ei şchiopi, orbi, muţi, ciungi şi mulţi alţii şi i-au pus la picioarele Lui şi El i-a vindecat»[Matei 15, 30], încât şi muţimile să-L preamărească şi să se minuneze văzând muţii vorbind şi şchiopii mergând, pe cei betegi sănătoşi, orbii primindu-şi vederea. Dar şi când a intrat « şezând pe măgar »[Ioan 12, 15], comform profeţiei în Ierusalim, într-un mod nemaiîntâlnit, preamărit de prunci ca Dumnezeu, i-a vindecat pe toţi orbii şi şchiopii care au venit acolo, precum ne spune Sfântul Matei [Matei 21, 14]. Şi când a venit în Betsaida «i-au adus Lui un orb», aşa cum spune Sfântul Marcu, « şi L-au rugat să se atingă de el » [Marcu 8, 22]. Domnul, după ce l-a scos afară din ţinut, a scuipat pe ochii săi, şi-a pus mâinile peste el şi l-a făcut să vadă înceţoşat, după aceea şi-a pus din nou mâinile asupra lui şi i-a dat putere să vadă limpede. Când a ajuns în Ierihon, cum ne spune Sfântul Luca [Luca 18, 35] , l-a vindecat doar cu cuvântul pe orbul care şedea lângă drum şi cerşea, iar când acela i-a cerut vindecarea i-a zis : « Vezi !» . Ieşind din Ierihon aşa cum ne spune Sfântul Marcu [Marcu 10, 46], dăruieşte vederea altui orb, care se numea Bartimeu, fiul lui Timeu, zicându-i acestuia, când i-a cerut să-i redea vederea : « fie ţie după credinţa ta!» Când se afla la Ierusalim şi a văzut un orb din naştere, aşa cum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul [Ioan 9, 1], fără să i se ceară, ci mişcat de bunătatea Sa, după ce a scuipat pe pământ şi a făcut tină a uns ochii orbului şi a zis : « mergi şi spală-te la scăldătoarea Siloam ». Deci s-a dus şi s-a spălat şi când a revenit şi-a dobândit vederea.
Dar şi când a înviat-o pe fiica moartă a lui Iair, mai marele sinagogii, după puţin timp, aşa cum am auzit astăzi, în Evanghelia Sfântului Matei, «doi orbi se ţineau după El strigând şi ţipând: Miluieşte-ne pe noi, fiule a lui David! » Acesta a intrat împreună cu ei în casă şi, după ce a atins ochii lor şi a grăit către ei: «fie vouă după credinţa voastră», i-a vindecat. Aşadar, în afară de aceştia care nu au fost amintiţi, orbii sunt şase şi cred că nimeni dintre orbii care se găseau atunci în Iudeea sau în ţinuturile învecinate n-a rămas neluminat. De aceea şi Isaia, ca prooroc a lui Hristos, a proorocit despre Acesta că a fost trimis de către Tatăl şi de Duhul «să propovăduiască celor robiţi eliberarea şi orbilor vederea» [Isaia 61, 1]. Dar cum a zis profetul că n-a fost trimis să dăruiască, ci să propovăduiască orbilor vederea? Tocmai fiindcă Domnul n-a venit pe pământ în primul rând ca să deschidă ochii trupeşti, ci pe cei ai sufletului, ochi care primesc vederea prin predica evanghelică. Aşadar pe înţeles profeţia spune că Domnul va propovădui celor orbi vederea. Aşa cum Însuşi Domnul ne porunceşte să căutăm cele duhovniceşti, zicându-ne: «Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El l-a pecetluit Dumnezeu Tatăl» [Ioan 6, 27] şi promite să ne adauge şi cele trupeşti dacă noi căutăm cele folositoare sufletului zicând: «Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate acestea se vor adăuga vouă» [Luca 12, 31], la fel face şi cu ochii noştri. Pentru că după ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pe pământ, din iubire de oameni, ca să deschidă prin predica evanghelică ochii sufletului nostru şi să ne dăruiască vederea spirituală, a adăugat şi vindecarea ochilor materiali care nu vedeau. De aceea şi există o mare corespondenţă între cele două vederi, mă refer la cea a sufletului şi a trupului. Adică, aşa cum, dintre orbii trupeşti, unii au dobândit vederea degrabă, precum cel care a auzit : «vezi!» [Luca 18, 42] şi în acelaşi moment a fost vindecat, alţii treptat, precum cel care, înainte să primească vindecarea cu desăvârşire, a spus că-i vede pe oameni ca pe nişte copaci umblând, la fel şi orbii sufleteşti prin credinţă au primit vindecarea ochilor spirituali, Astfel, unii au primit-o degrabă, precum cel care din vameş îndată s-a arătat evanghelist, în timp ce alţii treptat, precum Nicodim, veşnicul ucenic de noapte.
Şi aşa cum, dintre orbii trupeşti unii au dobândit vindecarea doar cu cuvântul, precum Bartimeu, alţii şi cu lucrarea (pentru că în ochii celui care era lângă Betsaida a pus şi scuipatul Său, deoarece, aşa cum se pare, acesta avea pleoape, dar goale, de vreme ce se goliseră de lichidul ochilor, care au fost şi împliniţi atunci prin scuipatul dumnezeiesc, în timp ce orbul din naştere nu avea nici pleoape, de aceea a şi trebuit acest amestec de pământ, pe care l-a şi primit din degetele Domnului sub forma tinei frământate) deci aşa cum dintre orbii la trup, precum am zis, unii au primit vindecarea doar cu cuvântul, alţii şi cu fapta, la fel şi în situaţia celor care au primit vindecarea sufletului, care este mutarea de la necredinţă la credinţă unii aveau nevoie şi de minuni ca să creadă, aşa cum s-a întâmplat şi cu cei trimişi de Ioan, ca să-L întrebe : «Tu eşti Cel Care vine sau să-l aşteptăm pe altul ?»[Matei 11, 13] în timp ce alţii au primit-o doar cu cuvântul, crezând doar din auz, precum sutaşul despre care Domnul a afirmat că îi depăşeşte în credinţă pe israeliţi.
Asemenea sunt şi cei care, conform cu ceea ce ne binevesteşte astăzi Sfântul Matei, au primit de la Hristos vindecarea trupească, pentru că este evident că au crezut şi înainte de vindecare. Deoarece erau orbi, cu siguranţă au crezut din ascultare. Pentru că spune : «Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El, strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule a lui David!» Deci, cum L-ar fi urmat, şi, urmându-L, cum ar fi cerut, şi mai ales cu strigăte, acea milostivire atât de mare, vederea ochilor lor orbi, dacă nu crezuseră? Dar credinţa orbilor o vor vădi şi cele care urmează:« plecând Iisus de acolo», zice evanghelistul. Ce înseamnă «de acolo» şi din ce pricină pomeneşte acest lucru evanghelistul şi nu numai aici, ci şi puţin mai sus : «Şi plecând Iisus de acolo a văzut pe un om care şedea la vamă, cu numele Matei»[Matei 9, 9 ; Marcu 2, 14 ; Luca 5, 27], pe acest evanghelist pe care, în acel moment l-a preschimbat doar cu cuvântul? Aşadar, eu socotesc că evanghelistul spune aceasta ca să dea un pretext ascultătorilor înţelepţi să tragă concluzia direct din cele istorisite… Adică, dacă cineva va cerceta cu atenţie, este cu putinţă să vadă că istoria aceasta descrie pe scurt şi propovăduieşte în chip minunat toată iconomia Stăpânului, prin Întrupare. Într-adevăr, Domnul avea locuinţă în Capernaum, pentru că spune : «Şi, părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare» [Matei 4, 13]. Şi această locuinţă acum provizorie era modelul cerului, de vreme ce Îl adăpostea pe Cel care locuieşte în ceruri. De aceea, şi Domnul, în alt loc, spune: «Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat oare, până la cer ? »[Luca 10, 15]. Aşadar, Domnul prin Întrupare, a ieşit din ceruri ca din locuinţa aceea, «plecând de acolo». Dacă pe de o parte prin expresia aceasta înţelegi ieşirea din ceruri, vei afla că şi pe Apostoli i-a ales şi tendinţa firii noastre de necurăţie a vindecat-o. Dacă înţelegi că a plecat din ţinutul Capernaum, vei afla că a vădit cele spuse prin fapte, pentru că atunci şi pe Matei l-a preschimbat din vameş în Apostol şi pe femeia cu scurgere de sânge a vindecat-o plecând de acolo. Dar şi după ce a venit până la fiica lui Iair, care murise, şi prin învierea ei S-a arătat pe Sine biruitor ar morţii, revine din nou acolo de unde a ieşit. Aşadar, revenind şi ducându-se din nou acolo, deschizând ochii acestor orbi care Îl urmau, a săvârşit acelaşi lucru ca atunci când a deschis mintea ucenicilor Săi încât să înţeleagă Scripturile, căci, de vreme ce El Însuşi a coborât până la moarte şi prin Învierea Sa a pierdut stăpânirea morţii, a revenit din nou şi vine de acolo. Aceia au ieşit şi L-au propovăduit în tot pământul, aşa cum spune evanghelistul şi despre orbii care au văzut, că, «ieşind, au vorbit despre El în tot pământul acela». Vedeţi cu câtă claritate se descrie aproape întreaga iconomie teandrică în această istorisire? De aceea s-a şi spus de două ori : «şi venind de acolo», pentru ca să înţelegem şi ieşirea şi revenirea Lui, şi mai ales preotul ca imitaţie a acestei ieşiri şi reveniri, căci după ce iese din Sfântul Altar şi coboară în locul cel mai de jos, revine din nou şi se aşează acolo de unde a ieşit.
Deci, pe când Domnul se întorcea, L-au urmat doi orbi, care înseamnă cele două popoare, al iudeilor şi al păgânilor şi care strigau zicând : «Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David», arătând că Acesta este Cel profeţit şi Cel aşteptat. Domnul, împlinind şi preînchipuirea iconomiei şi încercând dar şi vădind credinţa orbilor, trece pe lângă ei în tăcere, până să intre în casa din care ieşise la început, şi după aceea grăieşte către aceştia : «Credeţi că am putere să fac aceasta? » şi aceştia Îi răspund : "Da, Doamne !"Şi nu întreabă pentru că nu ştie, ci ca să le arate celor ce nu ştiu credinţa orbilor. De aceea, după ce a odihnit ochii lor, a adăugat : «Fie vouă după credinţa voastră» şi s-au deschis ochii lor, dovedind şi că ei crezuseră, dar şi că Acesta era aşa cum Îl credeau, Dumnezeu şi Om. Deoarece ca om era fiul lui David şi prin Înseşi mâinile Sale a tămăduit ochii lor şi le-a grăit cu dragoste, iar ca Dumnezeu şi Creator a luminat ochii intunecaţi. Şi pentru că nu era încă timpul să se facă vădit tuturor, căci se păzea până la Patimi şi până la Învierea din morţi, le spune acestora : «Vedeţi să nu ştie nimeni ! », poruncindu-le cu multă tărie să tăinuiască întâmplarea. «Dar ei, ieşind, au dus vestea în tot pământul acela». Aşa cum se pare, dacă nu le-ar fi poruncit să tacă, ei ar fi devenit vestitori universali ai puterii Lui, dar, pentru că le-a poruncit, au evitat să meargă mai departe. Dar nu s-au putut ţine să nu-L propovăduiască în satele din jur. Astfel, orbii care L-au urmat pe Hristos au fost luminaţi cu desăvârşire, nu doar la trup, ci şi la suflet. Deci, fraţilor, să urmăm şi noi lumina care luminează sufletul şi trupul, să mergem şi noi spre strălucirea Lui, «să umblăm cuviincios ca ziua» [Romani 13, 13]. Să-L preamărim prin fapte bune şi să-i ajutăm pe cei care ne privesc, ca să-L preamărească şi ei. Să ne îndepărtăm de întunericul potrivnic care este păcatul şi de ocrotitorul păcatului : diavolul. Acea lumină, ca un soare al dreptăţii, al înţelepciunii, al păcii, al iubirii, al lipsei de răutate şi în general al oricărei virtuţi, îi face părtaşi pe cei care o doresc, în timp ce întunericul potrivnic, ca un întuneric al răutăţii îi arată pe cei care se apropie, desfrânaţi, adulteri, urâtori, nemilostivi, lipsiţi de rânduială, răpitori şi în general plini de toată răutatea. Pentru că, spune-mi, în ce fel îl vom deosebi pe cel necredincios de cel credincios, pe cel luminat de cel lipsit de lumină, cu alte cuvinte pe cel botezat în Hristos şi unit cu Hristos, de cel nebotezat şi unit cu diavolul, dacă nu prin fapte, din cuvinte, din felul de a fi?
Deci, dacă cineva se aseamănă cu cei neluminaţi, chiar dacă zice că este botezat în Hristos, este vădit lucru că n-a încetat să aparţină acelei tagme de răufăcători, despre care apostolul spune : «Ei mărturisesc că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi şi la orice lucru netrebnici. » [Timotei 1, 16] Aşadar, spune-mi, unde îi vom rândui pe aceştia care în acelaşi timp Îl mărturisesc şi Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu? Cu credincioşii? Dar cu faptele lor Îl resping. Cu necredincioşii? Dar cu limba Îl mărturisesc. Oricum, este vorba despre o făptură cu două feţe, pe care este greu s-o rânduieşti undeva. Profetul psalmist însă a rezolvat această nedumerire, zicând: «Domnul va da fiecăruia după faptele lui.» [Psalmul 61, 13 ; Romani 2, 6] Şi Însuşi Domnul a arătat că cel care aude cuvintele Lui şi nu le împlineşte este nechibzuit. [Matei 7, 26] Apostolul Pavel, care a fost chemat din cer, spune : «Viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună caută mărire, cinste şi nestricăciune, iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptăţii : mânie şi furie» [Romani 2, 7-9] Şi din nou : «Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi» [Romani 2, 13] şi «Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea legii? » [Romani 2, 23] Pavel spunea către iudei că : «Tăierea împrejur foloseşte dacă păzeşti legea ; dacă însă eşti călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur» [Romani 2, 25], la fel nu este deloc nepotrivit să vă spun că foloseşte credinţa dacă cineva vieţuieşte după conştiinţă şi se curăţeşte continuu pe sine prin spovedanie şi căinţă şi pune în lucrare darurile Sfântului Botez. Dar dacă nu ascultă de conştiinţa lui şi trece cu vederea cele petrecute la Botez, credinţa lui se face necredinţă. Pentru că în ce fel am crezut că de vreme ce am fost botezaţi, ne vom mântui? Desigur, pentru că L-am auzit pe Domnul, Care a zis : «Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi» [Marcu 16, 16] Aşadar, pentru că Acela, Adevărul Însuşi, a vorbit despre aceste două, Adevărul Însuşi, să credem şi să ne botezăm, este cu neputinţă să se mântuiască cel care nu vrea să fie botezat, chiar dacă zice, chipurile, că crede precum şi cel care nu crede, chiar dacă a fost botezat. Dar orice botezat care va spune că crede, îl va auzi însă pe Apostol: «Arată-mi credinţa ta, din faptele tale» [Iacov 2, 18] De aceea şi Domnul leagă credinţa de Sfântul Botez, unind ţinerea poruncilor cu botezul, prin credinţă, pentru că de vreme ce mai înainte a zis : «Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea» [Marcu 16, 15], după aceea a adăugat : «Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui ! » [Marcu 16, 16] Deci, ce spune în Evanghelia care a fost propovăduită de către trimişii Săi şi ce trebuie să credem că este neapărată nevoie să facă supuşii Săi? În tot cazul, să înţelegem că cel care are poruncile lui Hristos şi le împlineşte şi le ţine, acela este cel care Îl iubeşte [Ioan 15, 10] şi că prin răbdare şi strâmtorare şi viaţă în nevoinţă putem să dobândim mântuirea [Matei 7, 14] şi : «De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor» [Matei 5, 20]. Pentru că acestea sunt exact cele pe care le-a poruncit să le propovăduiască prin Evanghelie.
Prin urmare, cel care se luptă să ţină poruncile dumnezeieşti, acela este cel care crede, în timp ce acela care nu se luptă să le împlinească şi să le ţină nu socoteşte pagubă să nu le ţină, nici nu-şi revine prin pocăinţă în ţinerea poruncilor dumnezeieşti, nu va fi socotit nici împreună cu cei botezaţi, chiar dacă zice că a fost botezat. Pentru că spune : «şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii» [Matei 24, 51] Dar aceasta pentru noi nu constituie doar o ameninţare, deoarece Stăpânul aşteaptă cu iubire de oameni pocăinţa noastră, în timp ce pe iudei i-a despărţit de aici, spre înţelepţirea noastră şi i-a înstrăinat de El şi de rudenia cu Avraam, zicând către aceştia : «Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru» [Ioan 8, 44] Şi iarăşi : «Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam» [Ioan 8, 39]. Şi cine nu ştie că aceştia erau din neamul lui Avraam? Aşadar, dacă faptele şi felurile potrivnice pierd rudenia după trup şi îndepărtează filiaţia chiar şi pentru fiii de sânge, cum fărădelegea noastră faţă de Acela, prin fapte şi prin gesturi, nu ne va înstrăina de înfierea dumnezeiască, pe noi, care nu putem să purtăm nici genealogia noastră după trup în Hristos şi cum nu ne va rândui în cele din urmă împreună cu vrăjmaşul spiritual?
Pe acestea şi Domnul, din iubire de oameni, S-a învrednicit să ni le spună, iar noi, cei care ne aflăm în aceleaşi patimi, îndrăznim să le grăim către voi, încât să nu le mai săvârşim, să nu le mai pătimim, ca să nu mai fim noi înşine vinovaţi pentru osândirea celor care vor fi scoşi afară definitiv. Pentru că este cu neputinţă nu doar să le evităm pe acestea prin pocăinţă, ci şi prin roadele pocăinţei să stăm şi să slujim Fiului lui Dumnezeu, Care poate să scoată «oameni vrednici din cei nevrednici » [Ieremia 15, 19] şi să-i înfieze prin Sine împreună cu Parintele Său şi să-i facă moştenitori ai slavei Împărăţiei Lui şi a Tatălui, pe care fie ca toţi să o dobândim în Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Dar şi când a înviat-o pe fiica moartă a lui Iair, mai marele sinagogii, după puţin timp, aşa cum am auzit astăzi, în Evanghelia Sfântului Matei, «doi orbi se ţineau după El strigând şi ţipând: Miluieşte-ne pe noi, fiule a lui David! » Acesta a intrat împreună cu ei în casă şi, după ce a atins ochii lor şi a grăit către ei: «fie vouă după credinţa voastră», i-a vindecat. Aşadar, în afară de aceştia care nu au fost amintiţi, orbii sunt şase şi cred că nimeni dintre orbii care se găseau atunci în Iudeea sau în ţinuturile învecinate n-a rămas neluminat. De aceea şi Isaia, ca prooroc a lui Hristos, a proorocit despre Acesta că a fost trimis de către Tatăl şi de Duhul «să propovăduiască celor robiţi eliberarea şi orbilor vederea» [Isaia 61, 1]. Dar cum a zis profetul că n-a fost trimis să dăruiască, ci să propovăduiască orbilor vederea? Tocmai fiindcă Domnul n-a venit pe pământ în primul rând ca să deschidă ochii trupeşti, ci pe cei ai sufletului, ochi care primesc vederea prin predica evanghelică. Aşadar pe înţeles profeţia spune că Domnul va propovădui celor orbi vederea. Aşa cum Însuşi Domnul ne porunceşte să căutăm cele duhovniceşti, zicându-ne: «Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El l-a pecetluit Dumnezeu Tatăl» [Ioan 6, 27] şi promite să ne adauge şi cele trupeşti dacă noi căutăm cele folositoare sufletului zicând: «Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate acestea se vor adăuga vouă» [Luca 12, 31], la fel face şi cu ochii noştri. Pentru că după ce a plecat cerurile şi S-a pogorât pe pământ, din iubire de oameni, ca să deschidă prin predica evanghelică ochii sufletului nostru şi să ne dăruiască vederea spirituală, a adăugat şi vindecarea ochilor materiali care nu vedeau. De aceea şi există o mare corespondenţă între cele două vederi, mă refer la cea a sufletului şi a trupului. Adică, aşa cum, dintre orbii trupeşti, unii au dobândit vederea degrabă, precum cel care a auzit : «vezi!» [Luca 18, 42] şi în acelaşi moment a fost vindecat, alţii treptat, precum cel care, înainte să primească vindecarea cu desăvârşire, a spus că-i vede pe oameni ca pe nişte copaci umblând, la fel şi orbii sufleteşti prin credinţă au primit vindecarea ochilor spirituali, Astfel, unii au primit-o degrabă, precum cel care din vameş îndată s-a arătat evanghelist, în timp ce alţii treptat, precum Nicodim, veşnicul ucenic de noapte.
Şi aşa cum, dintre orbii trupeşti unii au dobândit vindecarea doar cu cuvântul, precum Bartimeu, alţii şi cu lucrarea (pentru că în ochii celui care era lângă Betsaida a pus şi scuipatul Său, deoarece, aşa cum se pare, acesta avea pleoape, dar goale, de vreme ce se goliseră de lichidul ochilor, care au fost şi împliniţi atunci prin scuipatul dumnezeiesc, în timp ce orbul din naştere nu avea nici pleoape, de aceea a şi trebuit acest amestec de pământ, pe care l-a şi primit din degetele Domnului sub forma tinei frământate) deci aşa cum dintre orbii la trup, precum am zis, unii au primit vindecarea doar cu cuvântul, alţii şi cu fapta, la fel şi în situaţia celor care au primit vindecarea sufletului, care este mutarea de la necredinţă la credinţă unii aveau nevoie şi de minuni ca să creadă, aşa cum s-a întâmplat şi cu cei trimişi de Ioan, ca să-L întrebe : «Tu eşti Cel Care vine sau să-l aşteptăm pe altul ?»[Matei 11, 13] în timp ce alţii au primit-o doar cu cuvântul, crezând doar din auz, precum sutaşul despre care Domnul a afirmat că îi depăşeşte în credinţă pe israeliţi.
Asemenea sunt şi cei care, conform cu ceea ce ne binevesteşte astăzi Sfântul Matei, au primit de la Hristos vindecarea trupească, pentru că este evident că au crezut şi înainte de vindecare. Deoarece erau orbi, cu siguranţă au crezut din ascultare. Pentru că spune : «Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El, strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule a lui David!» Deci, cum L-ar fi urmat, şi, urmându-L, cum ar fi cerut, şi mai ales cu strigăte, acea milostivire atât de mare, vederea ochilor lor orbi, dacă nu crezuseră? Dar credinţa orbilor o vor vădi şi cele care urmează:« plecând Iisus de acolo», zice evanghelistul. Ce înseamnă «de acolo» şi din ce pricină pomeneşte acest lucru evanghelistul şi nu numai aici, ci şi puţin mai sus : «Şi plecând Iisus de acolo a văzut pe un om care şedea la vamă, cu numele Matei»[Matei 9, 9 ; Marcu 2, 14 ; Luca 5, 27], pe acest evanghelist pe care, în acel moment l-a preschimbat doar cu cuvântul? Aşadar, eu socotesc că evanghelistul spune aceasta ca să dea un pretext ascultătorilor înţelepţi să tragă concluzia direct din cele istorisite… Adică, dacă cineva va cerceta cu atenţie, este cu putinţă să vadă că istoria aceasta descrie pe scurt şi propovăduieşte în chip minunat toată iconomia Stăpânului, prin Întrupare. Într-adevăr, Domnul avea locuinţă în Capernaum, pentru că spune : «Şi, părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare» [Matei 4, 13]. Şi această locuinţă acum provizorie era modelul cerului, de vreme ce Îl adăpostea pe Cel care locuieşte în ceruri. De aceea, şi Domnul, în alt loc, spune: «Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat oare, până la cer ? »[Luca 10, 15]. Aşadar, Domnul prin Întrupare, a ieşit din ceruri ca din locuinţa aceea, «plecând de acolo». Dacă pe de o parte prin expresia aceasta înţelegi ieşirea din ceruri, vei afla că şi pe Apostoli i-a ales şi tendinţa firii noastre de necurăţie a vindecat-o. Dacă înţelegi că a plecat din ţinutul Capernaum, vei afla că a vădit cele spuse prin fapte, pentru că atunci şi pe Matei l-a preschimbat din vameş în Apostol şi pe femeia cu scurgere de sânge a vindecat-o plecând de acolo. Dar şi după ce a venit până la fiica lui Iair, care murise, şi prin învierea ei S-a arătat pe Sine biruitor ar morţii, revine din nou acolo de unde a ieşit. Aşadar, revenind şi ducându-se din nou acolo, deschizând ochii acestor orbi care Îl urmau, a săvârşit acelaşi lucru ca atunci când a deschis mintea ucenicilor Săi încât să înţeleagă Scripturile, căci, de vreme ce El Însuşi a coborât până la moarte şi prin Învierea Sa a pierdut stăpânirea morţii, a revenit din nou şi vine de acolo. Aceia au ieşit şi L-au propovăduit în tot pământul, aşa cum spune evanghelistul şi despre orbii care au văzut, că, «ieşind, au vorbit despre El în tot pământul acela». Vedeţi cu câtă claritate se descrie aproape întreaga iconomie teandrică în această istorisire? De aceea s-a şi spus de două ori : «şi venind de acolo», pentru ca să înţelegem şi ieşirea şi revenirea Lui, şi mai ales preotul ca imitaţie a acestei ieşiri şi reveniri, căci după ce iese din Sfântul Altar şi coboară în locul cel mai de jos, revine din nou şi se aşează acolo de unde a ieşit.
Deci, pe când Domnul se întorcea, L-au urmat doi orbi, care înseamnă cele două popoare, al iudeilor şi al păgânilor şi care strigau zicând : «Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David», arătând că Acesta este Cel profeţit şi Cel aşteptat. Domnul, împlinind şi preînchipuirea iconomiei şi încercând dar şi vădind credinţa orbilor, trece pe lângă ei în tăcere, până să intre în casa din care ieşise la început, şi după aceea grăieşte către aceştia : «Credeţi că am putere să fac aceasta? » şi aceştia Îi răspund : "Da, Doamne !"Şi nu întreabă pentru că nu ştie, ci ca să le arate celor ce nu ştiu credinţa orbilor. De aceea, după ce a odihnit ochii lor, a adăugat : «Fie vouă după credinţa voastră» şi s-au deschis ochii lor, dovedind şi că ei crezuseră, dar şi că Acesta era aşa cum Îl credeau, Dumnezeu şi Om. Deoarece ca om era fiul lui David şi prin Înseşi mâinile Sale a tămăduit ochii lor şi le-a grăit cu dragoste, iar ca Dumnezeu şi Creator a luminat ochii intunecaţi. Şi pentru că nu era încă timpul să se facă vădit tuturor, căci se păzea până la Patimi şi până la Învierea din morţi, le spune acestora : «Vedeţi să nu ştie nimeni ! », poruncindu-le cu multă tărie să tăinuiască întâmplarea. «Dar ei, ieşind, au dus vestea în tot pământul acela». Aşa cum se pare, dacă nu le-ar fi poruncit să tacă, ei ar fi devenit vestitori universali ai puterii Lui, dar, pentru că le-a poruncit, au evitat să meargă mai departe. Dar nu s-au putut ţine să nu-L propovăduiască în satele din jur. Astfel, orbii care L-au urmat pe Hristos au fost luminaţi cu desăvârşire, nu doar la trup, ci şi la suflet. Deci, fraţilor, să urmăm şi noi lumina care luminează sufletul şi trupul, să mergem şi noi spre strălucirea Lui, «să umblăm cuviincios ca ziua» [Romani 13, 13]. Să-L preamărim prin fapte bune şi să-i ajutăm pe cei care ne privesc, ca să-L preamărească şi ei. Să ne îndepărtăm de întunericul potrivnic care este păcatul şi de ocrotitorul păcatului : diavolul. Acea lumină, ca un soare al dreptăţii, al înţelepciunii, al păcii, al iubirii, al lipsei de răutate şi în general al oricărei virtuţi, îi face părtaşi pe cei care o doresc, în timp ce întunericul potrivnic, ca un întuneric al răutăţii îi arată pe cei care se apropie, desfrânaţi, adulteri, urâtori, nemilostivi, lipsiţi de rânduială, răpitori şi în general plini de toată răutatea. Pentru că, spune-mi, în ce fel îl vom deosebi pe cel necredincios de cel credincios, pe cel luminat de cel lipsit de lumină, cu alte cuvinte pe cel botezat în Hristos şi unit cu Hristos, de cel nebotezat şi unit cu diavolul, dacă nu prin fapte, din cuvinte, din felul de a fi?
Deci, dacă cineva se aseamănă cu cei neluminaţi, chiar dacă zice că este botezat în Hristos, este vădit lucru că n-a încetat să aparţină acelei tagme de răufăcători, despre care apostolul spune : «Ei mărturisesc că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi şi la orice lucru netrebnici. » [Timotei 1, 16] Aşadar, spune-mi, unde îi vom rândui pe aceştia care în acelaşi timp Îl mărturisesc şi Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu? Cu credincioşii? Dar cu faptele lor Îl resping. Cu necredincioşii? Dar cu limba Îl mărturisesc. Oricum, este vorba despre o făptură cu două feţe, pe care este greu s-o rânduieşti undeva. Profetul psalmist însă a rezolvat această nedumerire, zicând: «Domnul va da fiecăruia după faptele lui.» [Psalmul 61, 13 ; Romani 2, 6] Şi Însuşi Domnul a arătat că cel care aude cuvintele Lui şi nu le împlineşte este nechibzuit. [Matei 7, 26] Apostolul Pavel, care a fost chemat din cer, spune : «Viaţă veşnică celor ce, prin stăruinţă în faptă bună caută mărire, cinste şi nestricăciune, iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptăţii : mânie şi furie» [Romani 2, 7-9] Şi din nou : «Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepţi la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptaţi» [Romani 2, 13] şi «Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea legii? » [Romani 2, 23] Pavel spunea către iudei că : «Tăierea împrejur foloseşte dacă păzeşti legea ; dacă însă eşti călcător de lege, tăierea ta împrejur s-a făcut netăiere împrejur» [Romani 2, 25], la fel nu este deloc nepotrivit să vă spun că foloseşte credinţa dacă cineva vieţuieşte după conştiinţă şi se curăţeşte continuu pe sine prin spovedanie şi căinţă şi pune în lucrare darurile Sfântului Botez. Dar dacă nu ascultă de conştiinţa lui şi trece cu vederea cele petrecute la Botez, credinţa lui se face necredinţă. Pentru că în ce fel am crezut că de vreme ce am fost botezaţi, ne vom mântui? Desigur, pentru că L-am auzit pe Domnul, Care a zis : «Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi» [Marcu 16, 16] Aşadar, pentru că Acela, Adevărul Însuşi, a vorbit despre aceste două, Adevărul Însuşi, să credem şi să ne botezăm, este cu neputinţă să se mântuiască cel care nu vrea să fie botezat, chiar dacă zice, chipurile, că crede precum şi cel care nu crede, chiar dacă a fost botezat. Dar orice botezat care va spune că crede, îl va auzi însă pe Apostol: «Arată-mi credinţa ta, din faptele tale» [Iacov 2, 18] De aceea şi Domnul leagă credinţa de Sfântul Botez, unind ţinerea poruncilor cu botezul, prin credinţă, pentru că de vreme ce mai înainte a zis : «Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată zidirea» [Marcu 16, 15], după aceea a adăugat : «Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui ! » [Marcu 16, 16] Deci, ce spune în Evanghelia care a fost propovăduită de către trimişii Săi şi ce trebuie să credem că este neapărată nevoie să facă supuşii Săi? În tot cazul, să înţelegem că cel care are poruncile lui Hristos şi le împlineşte şi le ţine, acela este cel care Îl iubeşte [Ioan 15, 10] şi că prin răbdare şi strâmtorare şi viaţă în nevoinţă putem să dobândim mântuirea [Matei 7, 14] şi : «De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor» [Matei 5, 20]. Pentru că acestea sunt exact cele pe care le-a poruncit să le propovăduiască prin Evanghelie.
Prin urmare, cel care se luptă să ţină poruncile dumnezeieşti, acela este cel care crede, în timp ce acela care nu se luptă să le împlinească şi să le ţină nu socoteşte pagubă să nu le ţină, nici nu-şi revine prin pocăinţă în ţinerea poruncilor dumnezeieşti, nu va fi socotit nici împreună cu cei botezaţi, chiar dacă zice că a fost botezat. Pentru că spune : «şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii» [Matei 24, 51] Dar aceasta pentru noi nu constituie doar o ameninţare, deoarece Stăpânul aşteaptă cu iubire de oameni pocăinţa noastră, în timp ce pe iudei i-a despărţit de aici, spre înţelepţirea noastră şi i-a înstrăinat de El şi de rudenia cu Avraam, zicând către aceştia : «Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul, şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru» [Ioan 8, 44] Şi iarăşi : «Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam» [Ioan 8, 39]. Şi cine nu ştie că aceştia erau din neamul lui Avraam? Aşadar, dacă faptele şi felurile potrivnice pierd rudenia după trup şi îndepărtează filiaţia chiar şi pentru fiii de sânge, cum fărădelegea noastră faţă de Acela, prin fapte şi prin gesturi, nu ne va înstrăina de înfierea dumnezeiască, pe noi, care nu putem să purtăm nici genealogia noastră după trup în Hristos şi cum nu ne va rândui în cele din urmă împreună cu vrăjmaşul spiritual?
Pe acestea şi Domnul, din iubire de oameni, S-a învrednicit să ni le spună, iar noi, cei care ne aflăm în aceleaşi patimi, îndrăznim să le grăim către voi, încât să nu le mai săvârşim, să nu le mai pătimim, ca să nu mai fim noi înşine vinovaţi pentru osândirea celor care vor fi scoşi afară definitiv. Pentru că este cu neputinţă nu doar să le evităm pe acestea prin pocăinţă, ci şi prin roadele pocăinţei să stăm şi să slujim Fiului lui Dumnezeu, Care poate să scoată «
Cum cheamă Dumnezeu pe oameni
Părintele Arsenie Boca1. Prin glasul tainic al conştiinţei;
2. Prin glasul dinafară al slugilor Sale – preoţii;
3. Certându-i cu necazuri şi toată strâmtorarea: beteşuguri, pagube;
4. Cu bătaia războaielor, foamete, cutremure.
5. Cu pustiirea anarhiei, sau viforul morţii peste toţi oamenii de pa faţa pământului: timp nu va mai fi (Apocalipsă 10, 6). Ci cei ce vor pomeni măcar numele lui Dumnzeu, se vor mântui şi aceia (Ioil 3,5; Faptele Apostolilor 2, 21).
6. Chinurile cele mai de pe urmă de la Antihrist, care va chinui pe oameni prin draci;
7. A doua venire a Mântuitorului: Dumnzeu Însuşi Îi va chema pe oameni şi pe morţii din morminte, în chip înfricoşat la Judecata din urmă. Atunci mulţi ar vrea să moară însă nu mai pot şi vor trebui să-şi primească plata veşnică (Matei 25, 31-46)
Prin urmare, pe măsură ce cheamă Dumnezeu pe oameni şi oamenii nu se desfac de rele, pe aceeaşi măsură vin pedepse tot mai mari peste biata lume. Cheamă Dumnzeu pe oameni la Pocăinţă căci numai aşa se vor cunoaşte pe sine şi pe Dumnzeu. Caută Dumnzeu pe oameni să îi înscrie în CARTEA VIEŢII VEŞNICE „Iar viaţa veşnică esze aceasta: să Te cunoască pe Tine Dumnzeule Cel veşnic şi pe Iisus Hristos pe Care l-ai trimis lumină în lume...”(Ioan 17,3)
Iar slugile Sale, glasurile de dimineaţă ale fiecărei vremi, (la Acelaşi) cheamă pe oameni, la Hristos cel răstignit. Ca tot cel ce crede şi face poruncile Lui, să nu piară ci să aibă viaţă de veci.
Căci: Nu este alt nume în Cer şi pe pământ în care să ne mântuim, decât piatra din marginea unghiului: Hristos Fiul lui Dumnzeu (Faptele Apostolilor 4, 12). Prin El ne cheamă Dumnzeu iar acum ne-o strigă cu tunul (Faptele Apostolilor 3, 19). Fericit cine ascultă şi înţelege ce aude...glasul de dimineaţă...
8. Atunci va veni pe văzutele (Luca 17, 20; 18, 8; 21)6. Chinurile cele mai de pe urmă de la Antihrist, care va chinui pe oameni prin draci;
7. A doua venire a Mântuitorului: Dumnzeu Însuşi Îi va chema pe oameni şi pe morţii din morminte, în chip înfricoşat la Judecata din urmă. Atunci mulţi ar vrea să moară însă nu mai pot şi vor trebui să-şi primească plata veşnică (Matei 25, 31-46)
Prin urmare, pe măsură ce cheamă Dumnezeu pe oameni şi oamenii nu se desfac de rele, pe aceeaşi măsură vin pedepse tot mai mari peste biata lume. Cheamă Dumnzeu pe oameni la Pocăinţă căci numai aşa se vor cunoaşte pe sine şi pe Dumnzeu. Caută Dumnzeu pe oameni să îi înscrie în CARTEA VIEŢII VEŞNICE „Iar viaţa veşnică esze aceasta: să Te cunoască pe Tine Dumnzeule Cel veşnic şi pe Iisus Hristos pe Care l-ai trimis lumină în lume...”(Ioan 17,3)
Iar slugile Sale, glasurile de dimineaţă ale fiecărei vremi, (la Acelaşi) cheamă pe oameni, la Hristos cel răstignit. Ca tot cel ce crede şi face poruncile Lui, să nu piară ci să aibă viaţă de veci.
Căci: Nu este alt nume în Cer şi pe pământ în care să ne mântuim, decât piatra din marginea unghiului: Hristos Fiul lui Dumnzeu (Faptele Apostolilor 4, 12). Prin El ne cheamă Dumnzeu iar acum ne-o strigă cu tunul (Faptele Apostolilor 3, 19). Fericit cine ascultă şi înţelege ce aude...glasul de dimineaţă...
Vin vremuri grele
Şi de prin vecini:
- Război întru'cuvânt:
-… ceea ce traim acum…
- Apologeticum: (doi pustnici cuvioşi despre masacrul ce va avea loc în România în 2011)
-Un alt pustnic confirma proorocia despre “macelul” din 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Sf. Justin Popovici
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.
.png)
Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
Articole recomandate
-
Do not fear trials and temptations.Acum 4 zile
-
-
-
-
Miros de primăvară la Mănăstirea PutnaAcum 5 luni
-
-
Proloagele din 23 octombrieAcum un an
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum 2 ani
-
-
-
-
-
-
-
Demonstrație a credințeiAcum 9 ani
-
RaiulAcum 10 ani
-
Participant à l’Esprit saintAcum 10 ani
-
-
ORBULAcum 10 ani
-
-
-
-
-
PocăințaAcum 11 ani
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 11 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 11 ani
-
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 13 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 14 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 15 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 15 ani
-
Ne-am mutat!Acum 15 ani
-
Schema monkAcum 16 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
DeciziiAcum 10 ani
-
-
-
-
-
-
Directoare WebAcum 16 ani
-
-
-
-
Parintele Ilie Cleopa:
Profeţia Sf. Nil Athonitul-
