-
-
Final de martie, planuri pe aprilieAcum 2 săptămâni
-
-
Cum se tratează dușmaniiAcum un an
-
Forumuri ortodoxe
Asociatii-Fundatii ortodoxe
 |
Pescuirea minunată
9/26/2010 | 
Publicat de
admin
Cuvânt al lui Nichifor Teotoke arhiepiscopul Astrahanului şi Stavropolisului
Două porunci ale lui Dumnezeu aud Petru şi ceilalţi ucenici ai lui Hristos care erau împreună cu El: „Aruncaţi plasele voastre în larg” şi: „Nu te teme, de acum vei fi pescar de oameni”.sau, aşa cum zic Matei şi Marcu: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”(Matei 4, 19; Marcu 1, 17). Ucenicii, ascultând cu râvnă această primă poruncă, au reuşit, adică au prins o mulţime nenumărată de peşti şi, dând ascultare degrabă şi celei de-a doua, au devenit împreună moştenitori cu Iisus Hristos. Aceasta arată suficient că cei care se supun poruncilor dumnezeieşti nu numai că moştenesc Împăraţia veşnică, dar devin fericiţi şi în această viaţă trecătoare. Deoarece unii însă, gândindu-se că neamul omenesc, prin păcatul protopărintelui, a fost izgonit pe acest pământ ca să sufere întotdeauna şi să fie pedepsit, socotesc că toate legile şi toate poruncile lui Dumnezeu nu privesc deloc starea de pace şi fericire a omului în lumea aceasta, ci în mod special doar mântuirea noastră sufletească şi de aceea este folositor să vorbim astăzi împotriva acestei păreri înşelătoare şi să arătăm că aceasta se împotriveşte nu numai învăţăturii Dumnezeieştilor Scripturi şi pildelor învăţate, dar şi raţiunii celei drepte.
Sunt nenumărate cuvintele Sfintei Scripturi care făgăduiesc plinitorilor poruncilor dumnezeieşti în acelaşi timp răsplătiri cereşti, şi pământeşti. Pentru ca să nu vă îngreunez însă şi să prelungesc cuvântul meu dincolo de măsură, trec sub tăcere cele despre pământul făgăduinţei şi câte s-au făcut pentru ploaia dătătoare de rod şi pentru pescuit şi pentru rodirea pământului şi câte arată înmulţirea neamului omenesc şi biruinţele împotriva vrăjmaşilor şi câte se cuprind în binecuvântările lui Iacov ale lui Moise şi în cărţile profeţilor. Doar două voi pune înainte din Vechiul Testament şi două din Noul Testament, capabile să-l înştiinţeze pe orice om care are mintea sănătoasă. Primul dintre acestea l-a vestit ca din gura lui Dumnezeu glasul cel mare al profetului Isaia, când a fost trimis să propovăduiască porunca dumnezeiască: „De veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca. Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăieşte” (Isaia 1, 19-20). Al doilea lucru l-a poruncit Sfântul profet şi împărat David. Acesta, vorbind despre răsplătirile care se dau omului drept, îşi încheie cuvântul, arătând în primul rând răsplata pământească: „cu lungime de zile îl voi umple pe el”, după aceea şi cea cerească: „şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”(Ps. 90, 16).
Iisus Hristos, Care a venit în lume „nu ca să strice, ci ca să împlinească legea”(Matei 5, 17), adică să înveţe lecţiile desăvârşirii, care nu se cuprind în lege – „căci legea n-a desăvârşit nimic”(Evrei 7, 19), din pricina neputinţelor acelora care au primit-o – a făgăduit evident şi toate bunurile pământului celor care prin dreptate şi virtute cer moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Căci zice: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă”(Matei 6, 33).Vorbind despre aceia care pentru iubirea Lui au părăsit averile şi rudeniile, a propovăduit şi a întărit definitiv.că aceştia vor primi răsplătirile şi în lumea aceasta: „Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu ia însutit – acum, în vremea aceasta de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină viaţă veşnică”(Matei 10, 29-30). Cel care crede în Hristos şi este convins că cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi sunt cuvintele lui Dumnezeu, acesta, auzindu-le, nu are nici o îndoială că pentru ascultarea de poruncile dumnezeieşti primim răsplată îndoită, pământească şi cerească, trecătoare şi veşnică. Şi, pentru că pildele măresc siguranţa acestui adevăr, nici pe acestea nu le vom trece cu vederea.
Dumnezeu îi porunceşte lui Avraam zicându-i: „Ieşi din pământul tău şi de la rudeniile tale şi de la casa tatălui tău şi vino în pământul pe care Eu ţi-l voi arăta”. Avraam a crezut şi a ascultat de Dumnezeu şi Acesta i-a dat bogăţie multă: „Avraam era bogat foarte în animale şi argint şi aur”(Facere 12, 1; 13, 2). Acesta este bunul pământesc. I-a dăruit biruinţă mare împotriva vrăjmaşilor, a lovit patru regi: „Şi năvălind asupra lor noaptea, el şi oameni săi i-au bătut şi i-au alungat până la Hoba, care este în stânga Damascului. Şi au întors toată prada luată din Sodoma, au întors şi pe Lot rudenia, sa, averea lui, femeile şi copiii”(Facere 14, 15-16). Acesta este bunul pământesc. I-a dat fiu din Sara, femeia sa stearpă şi a înmulţit urmaşii lui ca stelele cerului: „Iar Dumnezeu a răspuns lui Avraam: „Adevărat! Însăşi Sara, femeia ta îţi va naşte un fiu şi îi vei pune numele Isaac şi Eu voi încheia cu el legământul Meu, legământ veşnic: să-i fiu Dumnezeu lui şi urmaşilor lui”...apoi l-a scos afară şi i-a zis: „Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!” Şi a adăugat „Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi!”(Facere 17, 19; 15, 5). Acestea sunt bunuri pământeşti. Priveşte la Iacov: acesta pleacă din casa părintească, fără să aibă nimic altceva decât toiagul său. Dar înalţă stâlp şi se roagă şi îi făgăduieşte lui Dumnezeu a zecea parte din toate bunurile sale. Şi Dumnezeu i-a dat boi şi măgari şi turme şi slujitori şi slujnice: „nu sunt vrednic” zice, „de toate îndurările Tale şi de toate binefacerile ce mi-ai arătat mie, robului tău, că numai cu toiagul am trecut deunăzi Iordanul acesta, iar acum am două tabere.”(Facere 28, 18-22; 32, 10). Cine se îndoieşte de toate aceste bunuri pământeşti? Priveşte la David la bărbatul după inima lui Dumnezeu (I Regi 13, 14; Fapte 19, 22): acesta a fost ales de Dumnezeu „de la turma oilor, de lângă oile ce nasc l-a luat pe el”(Ps. 77, 70-71) şi l-a împodobit cu coroană împărătească şi l-a înălţat pe tronul împărăţiei lui Israel. Şi ce este altceva lucrul acesta, decât bun şi pământesc? Iar despre faptul că Avraam şi Iacov şi David sunt moştenitori ai Împărăţei cereşti nu se îndoieşte nimeni.
După cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi şi exemplele adevărate, cuvântul ne sileşte să credem că cele spuse mai înainte sunt adevăr. Pentru că, dacă Dumnezeu nu dăruieşte bunurile pământului fiilor Săi, care ţin poruncile Lui şi împlinesc voia Lui, atunci cui le dăruieşte? Vrăjmaşilor Săi, călcătorilor de lege şi dispreţuitorilor voii divine? Nu, aceasta este cu neputinţă, deoarece este nedrept! Dacă nici prietenii, nci vrăjmaşii nu se bucură de bunurile pământeşti, în chip zadarnic Dumnezeu a creat atâtea flori, atâtea roade, atâtea zidiri nemăsurate şi felurite, zadarnic a dat atâta înţelepciune minţii şi atâtea meşteşuguri mâinilor omului, încât să făurească atâtea lucruri nenumărate, care aduc odihnă şi desfătare. Dar cine se va convinge vreodată că Dumnezeu, care este Atotînţelept şi Atotştiutor, a creat lucruri nefolositoare şi a făcut atâtea zidiri zadarnic?
Cu adevărat, păcatul proropărintelui nostru ne-a făcut stricăcioşi şi ne-a scos din Rai. Cu adevărat, pentru păcatul protopărintelui nostru, Dumnezeu a blestemat pământul şi a zis: „blestemat va fi pământul pentru tine!” şi „în sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, spini şi pălămidă îţi va rodi el”(Facere 3, 17-18). Da, adevărat, dar de ce acestea? Este evident că pentru păcat. Deci, dacă lipseşte păcatul şi în locul acestuia vine virtutea, oare din nou şi după virtute va mai fi pământul blestemat şi tristeţile şi spinii şi pălămida? Nu, virtutea îl înalţă pe om la starea protopărintelui cea înainte de cădere. Acea stare este a binecuvântării, a bucuriei şi a odihnei. În această stare se găsea David când a împlinit voia lui Dumnezeu. Când a săvârşit păcatul însă, atunci a simţit blestemul pământului şi tristeţile şi spinii şi pălămida lui, de aceea, rugându-se cu lacrimi zicea: „Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte”(Ps. 50, 14). Acest duh stăpânitor pe care îl avea omul înainte de păcat vine din nou în inima lui după virtute. Acesta îl face mai înalt decât toate cele pământeşti, acesta îl convinge să le socotească pe toate ca pe zdrenţe: „Eu pe toate le socotesc că sunt pagubă faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc”(Filipeni 3, 8), a zis omul lui Dumnezeu. Acest duh stăpânitor are însuşirea să sprijine atât de mult încât şi blestemul pământului şi tristeţile şi spinii şi pălămida lui provoacă bucurie.
Acel om al lui Dumnezeu, Sfântul Pavel, când a ajuns la desăvârşirea virtuţii, a zis: „mă bucur în suferinţele mele”(Coloseni 1, 24).
Aşadar, pentru că astfel stau lucrurile, este evident că cel care vrea bunurile acestei lumi, acela trebuie să păşească pe calea virtuţii. În timp ce noi, nefericiţii, credem şi suntem convinşi că alergăm pe căile pierzării, acolo găsim desfătarea bunurilor vieţii de aici. Prebunul Dumnezeu a dat oamenilor legea Lui ca îndrumător spre fericire şi a împărţit-o în zece porunci. Închină-te, zice, şi iubeşte doar pe adevăratul Dumnezeu şi niciodată să nu te închini, nici să slujeşti zidirii. Noi uităm de Dumnezeu şi ne dăruim inimile noastre zidirii, adică ogoarelor, viilor, grădinilor, moştenirilor, noi ne închinăm ca lui Dumnezeu aurului şi argintului. Nu te jura, spune Dumnezeu, pe numele Meu! Iar noi, aproape în orice moment şi pentru lucrurile de nimic, facem jurăminte şi le păzim, sau le trecem cu vederea, fie adevărate, fie false. Păziţi sărbătoarea, zice Dumnezeu, iar noi, în zilele praznicelor, nu numai că nu mergem la Biserică, pentru ca să auzim cuvântul lui Dumnezeu, să cerem iertarea păcatelor noastre şi să-L preamărim pentru binefacerile nemăsurate, nu numai că vindem şi cumpărăm şi lucrăm în zilele sărbătorilor, dar aşteptăm sărbătorile ca să dezlegăm frâul înfrânării şi al înţelepciunii şi, astfel, să săvârşim orice păcat. Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta, ne porunceşte Dumnezeu. Noi însă, răzvrătindu-ne şi împotriva propriei firi, îi trecem cu vederea pe părinţii noştri, chiar dacă au nevoie de ajutorul nostru. Mai ales, de multe ori ajungem la atâta neomenie, încât îi şi dispreţuim. Dumnezeu ne dă poruncă: „Să nu desfrânezi, să nu furi, să nu ucizi, să nu depui mărturie mincinoasă, să nu pofteşti lucru străin”, noi însă întinăm pat străin şi răpim moştenirea altora şi ne umplem mâinile de sângele fratelui nostru şi urmărim lucruri străine. Şi, mâniindu-L în acest fel pe Împăratul Slavei, nădăjduim în lungime de zile şi în bogăţie multă şi în slavă măreaţă şi în celelalte bunuri ale pământului. O, rătăcire satanică!
Dar şi altă rătăcire, mai rea decât aceasta, îi stăpâneşte pe mulţi. Căci mulţi cred că omul politician se bucură de bunurile lumii. Politicianul, zic ei, devine în lumea aceasta fericit. Şi devin politician când urăsc şi mă prefac că iubesc, când am duşmănie în inima mea şi cuvinte dulci şi prieteneşti pe buzele mele, când sunt vrăjmaş de moarte şi par prieten iubitor. Devin politician când, ca să plac oamenilor, zic amarului dulce şi dulcelui amar, când numesc întunericul lumină şi lumina întuneric, atunci când cu minciuni sau ademenire, sau în alte diferite moduri, îl înşel pe fratele meu şi îmi împlinesc scopurile mele. Când una cuget şi alta zic, una vreau şi alta cer, atunci sunt politician. Deci, ca să spunem adevărul pe faţă, politician este ipocritul, linguşitorul, mincinosul, ademenitorul, răutăciosul şi vicleanul. Ştiinţa care se numeşte politică şi este atât de lăudată şi admirată de oameni este o artă cu adevărat diavolească.
Ascultaţi şi alta, a treia înşelăciune, mai rea decât primele: mulţi cred că ţinerea exactă a legii împiedică desfătarea cu bunurile pământului. Cum poate, zic ei, conducătorul sau cârmuitorul să-şi facă datoria în conducerea statului, dacă deseori nu recurge la minciună şi la nedreptate, purtându-se după împrejurări, dacă negustorul nu recurge la jurăminte, minciună, înşelăciune ? Atunci nici nu câştigă, nici nu se îmbogăţeşte. Dacă meşteşugarul se îndepărtează de ademeneală, devine sărac şi nefericit. Căci zic: „Ştim că suntem din Dumnezeu, dar lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5, 19). Dacă nu foloseşti înşelăciunea, minciuna, ademenirea, nici nu poţi să vieţuieşti. Duhul, mintea, abilitatea aduc fericirea în viaţa de aici, nu ţinerea acrivie a Legii.
Omule rătăcit, cum nu înţelegi înşelăciunea ta şi cugetele tale nesăbuite? Cine dă poruncă norilor să nu plouă (Isaia 5, 6), cine face să plouă într-o cetate, în timp ce în alta să nu plouă(Amos 4, 7), cine, pentru ca să strivească „îndărătnicia cea mândră face cerul ca fierul, iar pământul ca arama?”(Levitic 26, 19) „Cine scoate vânturile din vistieriile sale?”(Ps, 134, 7), „Cine trimite foc în cetăţi, ca să piardă temeliile lor”(Osea 8, 14), „Cine preschimbă puterea focului în răcoare?”(Daniel 3, 23), cine cutremură „cerul şi pământul şi marea”(Agheu 2, 6)? Cine stăpâneşte soarele, luna, stelele, focul, tăriile, toată zidirea? Cine altul decât Dumnezeu? Acesta le-a făcut pe toate, sub stăpânirea Lui sunt toate, „căci în mâna Lui sunt marginile pământului şi înălţimile munţilor ale Lui sunt. Că a Lui este marea şi El a făcut-o pe ea şi uscatul mâinile Lui l-au zidit”(Ps. 94, 4-5). Acesta a pus legi pentru toate mişcările firii şi Acesta schimbă după cum voieşte însuşirile tuturor lucrurilor. Acesta „deschide mâna Lui şi de bunăvoinţă satură pe toţi cei vii”(Ps. 144, 16), Acesta „omoară şi învie; El coboară la locuinţa morţilor şi iarăşi scoate. Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte; El îl smereşte şi îl înalţă, îl ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele.”(I Regi 2, 6-8). Şi tu, viermele pământului, prin încălcarea poruncilor Îl mânie pe Împăratul tuturor celor cereşti şi pământeşti şi după aceea nădăjduieşti să te desfătezi cu bunurile Lui pământeşti? Tu, folosind purtarea ta lumească şi săvârşind prin aceasta faptele rele ale diavolului, Îl întristezi pe Atotţiitorul şi după aceea crezi că în felul acesta devii fericit? Tu, prin mândrie şi prin alte păcate ridici împotriva ta indignarea dumnezeiască şi după aceea eşti convins că Dumnezeu îţi va da bunurile pe care le-a făgăduit celor care împlinesc voia Lui?
Dar noi vedem, ziceţi, că unii împlinesc legile lui Dumnezeu şi sunt nefericiţi, în timp ce mulţi le încalcă şi duc o viaţă fericită. Pentru primii vă răspunde dumnezeiescul Pavel: „Căci cine dintre oameni ştie ale omului decât duhul omului care este în el?”(I Corinteni 2, 11). Nimeni nu ştie cele ascunse ale omului. Dar nu cumva cel pe care tu îl socoteşti drept şi sfânt este ipocrit şi mincinos şi curăţă, precum fariseul, „partea din afară a paharului şi a blidului, dar înlăntrul lor este plin de răpire şi de viclenie”(Luca 11, 39)? Nu cumva acesta este un alt Iov, încercat de Dumnezeu, şi prin încercare se bucură şi este binecuvântat de cele nevăzute mai mult decât cu cele văzute?(Iov 42, 12). Într-adevăr, Dumnezeu îi încearcă pe cei drepţi „ca aurul în topitoare” şi aceştia, „puţin chinuindu-se, mari binefaceri vor primi”(Solomon 3, 5-6). Pentru că Dumnezeul lor i-a găsit drepţi şi-i încununează împăraţi ai Ierusalimului ceresc, unde vor străluci ca luminătorii.
Despre cei din urmă îţi răspunde profetul zicând: „Şi nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa iernii degrab se vor trece”(Ps. 36, 1-2). Bogăţia nedreaptă pieire degrabă, precum ierburile, fericirea nelegiuită se risipeşte precum fumul. Astăzi îl vezi pe cel fărădelege bucurându-se, înălţându-se precum cedrii Libanului şi mâine pierind din ochii tăi, el şi toată fericirea lui. Şi-l cauţi şi nici locuinţa nu-i găseşti. „Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului. Şi am trecut şi, iată, nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui”(Ps. 36, 35-36). Schimbări asemănătoare vedem în fiecare zi, îi aflăm pe unii căzând din înălţimea fericirii în abisul strâmtorărilor, Îl auzim pe Atotţiitorul grăind:”Cel ce nu adună cu Mine, risipeşte”(Matei 12, 30) şi precum orbii şi surzii punem aceste schimbări pe seama norocului, coincidenţei, pe seama guvernării celei rele şi din nou continuăm să încălcăm poruncile lui Dumnezeu şi să nădăjduim în desfătarea bunurilor Lui.
Fraţi creştini, despre lucrul acesta a grăit atât de limpede Dumnezeu, încât nimeni nu poate să se îndoiască. Ascultaţi ce zice: „Iată, slugile mele vor mânca şi vouă vă va fi foame, vor bea şi voi veţi fi însetaţi, se vor bucura, iar voi veţi fi înfruntaţi. Iată, slugile mele vor sălta de veselie, iar voi veţi ţipa de întristată ce vă va fi inima şi de frânt ce vă va fi sufletul veţi urla”(Ps. 65, 13-14). Ce alte cuvinte sunt mai limpezi sau mai hotărâte decât acestea? Deci dacă te îndoieşti că aceste cuvinte sunt cuvintele lui Dumnezeu sau crezi că Dumnezeu făgăduieşte, dar nu împlineşte, nu ţi-a rămas nici o nădejde. Desparte-te de tovărăşia creştinilor, pleacă din biserică, disperă cu desăvârşire. Dacă crezi însă că sunt cuvintele lui Dumnezeu şi că Dumnezeu pe toate câte le făgăduieşte le împlineşte cu prisosinţă, ascultă şi următoarele.
Dacă vrei bogăţie, dacă doreşti cinste, dacă cauţi fericire, dacă pofteşti bunurile acestei lumi, întâi de toate slujeşte mereu Domnului, adică păzeşte cu toată luarea aminte şi grija toate poruncile Lui şi nicicând să nu încalci vreuna. În al doilea rând, când pui început vreunei îndeletniciri, politică, judecătorească, ostăşească sau preoţească, de cârmuire, sau neguţătorească, sau vreunui meşteşug sau vreunei alte lucrări, să nu te încrezi, nici să te lauzi, nici cu cugetul tău, nici cu puterea ta, nici cu bogăţia ta: „Să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa şi cel puternic să nu se laude cu puterea lui, nici cel bogat să se fălească cu bogăţia sa”, ci să ai întotdeauna nădejdea şi convingerea ta în iubirea de oameni şi în mila lui Dumnezeu. Să te lauzi cu aceasta, pentru că ştii că toate sunt de la Dumnezeu şi Acesta este Cel Care dăruieşte şi bunurile cereşti şi cele pământeşti celor care Îi slujesc: „Ci cel ce voieşte să se laude, cu aceea să se laude, că ştie şi cunoaşte pe Domnul şi face judecată şi dreptate în mijlocul pământului”(I Regi 2, 10). Să cauţi întotdeauna cu tot sufletul şi cu toată inima Împărăţia lui Dumnezeu şi să nu te îndoieşti deloc că, cerându-le pe acestea, te vei bucura şi de bunurile pământeşti. Aceasta ţi-o făgăduieşte nemincinosul Dumnezeu, zicând: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă!”(Matei 6, 33).
Sunt nenumărate cuvintele Sfintei Scripturi care făgăduiesc plinitorilor poruncilor dumnezeieşti în acelaşi timp răsplătiri cereşti, şi pământeşti. Pentru ca să nu vă îngreunez însă şi să prelungesc cuvântul meu dincolo de măsură, trec sub tăcere cele despre pământul făgăduinţei şi câte s-au făcut pentru ploaia dătătoare de rod şi pentru pescuit şi pentru rodirea pământului şi câte arată înmulţirea neamului omenesc şi biruinţele împotriva vrăjmaşilor şi câte se cuprind în binecuvântările lui Iacov ale lui Moise şi în cărţile profeţilor. Doar două voi pune înainte din Vechiul Testament şi două din Noul Testament, capabile să-l înştiinţeze pe orice om care are mintea sănătoasă. Primul dintre acestea l-a vestit ca din gura lui Dumnezeu glasul cel mare al profetului Isaia, când a fost trimis să propovăduiască porunca dumnezeiască: „De veţi vrea şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca. Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăieşte” (Isaia 1, 19-20). Al doilea lucru l-a poruncit Sfântul profet şi împărat David. Acesta, vorbind despre răsplătirile care se dau omului drept, îşi încheie cuvântul, arătând în primul rând răsplata pământească: „cu lungime de zile îl voi umple pe el”, după aceea şi cea cerească: „şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”(Ps. 90, 16).
Iisus Hristos, Care a venit în lume „nu ca să strice, ci ca să împlinească legea”(Matei 5, 17), adică să înveţe lecţiile desăvârşirii, care nu se cuprind în lege – „căci legea n-a desăvârşit nimic”(Evrei 7, 19), din pricina neputinţelor acelora care au primit-o – a făgăduit evident şi toate bunurile pământului celor care prin dreptate şi virtute cer moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Căci zice: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă”(Matei 6, 33).Vorbind despre aceia care pentru iubirea Lui au părăsit averile şi rudeniile, a propovăduit şi a întărit definitiv.că aceştia vor primi răsplătirile şi în lumea aceasta: „Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie şi să nu ia însutit – acum, în vremea aceasta de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină viaţă veşnică”(Matei 10, 29-30). Cel care crede în Hristos şi este convins că cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi sunt cuvintele lui Dumnezeu, acesta, auzindu-le, nu are nici o îndoială că pentru ascultarea de poruncile dumnezeieşti primim răsplată îndoită, pământească şi cerească, trecătoare şi veşnică. Şi, pentru că pildele măresc siguranţa acestui adevăr, nici pe acestea nu le vom trece cu vederea.
Dumnezeu îi porunceşte lui Avraam zicându-i: „Ieşi din pământul tău şi de la rudeniile tale şi de la casa tatălui tău şi vino în pământul pe care Eu ţi-l voi arăta”. Avraam a crezut şi a ascultat de Dumnezeu şi Acesta i-a dat bogăţie multă: „Avraam era bogat foarte în animale şi argint şi aur”(Facere 12, 1; 13, 2). Acesta este bunul pământesc. I-a dăruit biruinţă mare împotriva vrăjmaşilor, a lovit patru regi: „Şi năvălind asupra lor noaptea, el şi oameni săi i-au bătut şi i-au alungat până la Hoba, care este în stânga Damascului. Şi au întors toată prada luată din Sodoma, au întors şi pe Lot rudenia, sa, averea lui, femeile şi copiii”(Facere 14, 15-16). Acesta este bunul pământesc. I-a dat fiu din Sara, femeia sa stearpă şi a înmulţit urmaşii lui ca stelele cerului: „Iar Dumnezeu a răspuns lui Avraam: „Adevărat! Însăşi Sara, femeia ta îţi va naşte un fiu şi îi vei pune numele Isaac şi Eu voi încheia cu el legământul Meu, legământ veşnic: să-i fiu Dumnezeu lui şi urmaşilor lui”...apoi l-a scos afară şi i-a zis: „Priveşte la cer şi numără stelele, de le poţi număra!” Şi a adăugat „Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi!”(Facere 17, 19; 15, 5). Acestea sunt bunuri pământeşti. Priveşte la Iacov: acesta pleacă din casa părintească, fără să aibă nimic altceva decât toiagul său. Dar înalţă stâlp şi se roagă şi îi făgăduieşte lui Dumnezeu a zecea parte din toate bunurile sale. Şi Dumnezeu i-a dat boi şi măgari şi turme şi slujitori şi slujnice: „nu sunt vrednic” zice, „de toate îndurările Tale şi de toate binefacerile ce mi-ai arătat mie, robului tău, că numai cu toiagul am trecut deunăzi Iordanul acesta, iar acum am două tabere.”(Facere 28, 18-22; 32, 10). Cine se îndoieşte de toate aceste bunuri pământeşti? Priveşte la David la bărbatul după inima lui Dumnezeu (I Regi 13, 14; Fapte 19, 22): acesta a fost ales de Dumnezeu „de la turma oilor, de lângă oile ce nasc l-a luat pe el”(Ps. 77, 70-71) şi l-a împodobit cu coroană împărătească şi l-a înălţat pe tronul împărăţiei lui Israel. Şi ce este altceva lucrul acesta, decât bun şi pământesc? Iar despre faptul că Avraam şi Iacov şi David sunt moştenitori ai Împărăţei cereşti nu se îndoieşte nimeni.
După cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi şi exemplele adevărate, cuvântul ne sileşte să credem că cele spuse mai înainte sunt adevăr. Pentru că, dacă Dumnezeu nu dăruieşte bunurile pământului fiilor Săi, care ţin poruncile Lui şi împlinesc voia Lui, atunci cui le dăruieşte? Vrăjmaşilor Săi, călcătorilor de lege şi dispreţuitorilor voii divine? Nu, aceasta este cu neputinţă, deoarece este nedrept! Dacă nici prietenii, nci vrăjmaşii nu se bucură de bunurile pământeşti, în chip zadarnic Dumnezeu a creat atâtea flori, atâtea roade, atâtea zidiri nemăsurate şi felurite, zadarnic a dat atâta înţelepciune minţii şi atâtea meşteşuguri mâinilor omului, încât să făurească atâtea lucruri nenumărate, care aduc odihnă şi desfătare. Dar cine se va convinge vreodată că Dumnezeu, care este Atotînţelept şi Atotştiutor, a creat lucruri nefolositoare şi a făcut atâtea zidiri zadarnic?
Cu adevărat, păcatul proropărintelui nostru ne-a făcut stricăcioşi şi ne-a scos din Rai. Cu adevărat, pentru păcatul protopărintelui nostru, Dumnezeu a blestemat pământul şi a zis: „blestemat va fi pământul pentru tine!” şi „în sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, spini şi pălămidă îţi va rodi el”(Facere 3, 17-18). Da, adevărat, dar de ce acestea? Este evident că pentru păcat. Deci, dacă lipseşte păcatul şi în locul acestuia vine virtutea, oare din nou şi după virtute va mai fi pământul blestemat şi tristeţile şi spinii şi pălămida? Nu, virtutea îl înalţă pe om la starea protopărintelui cea înainte de cădere. Acea stare este a binecuvântării, a bucuriei şi a odihnei. În această stare se găsea David când a împlinit voia lui Dumnezeu. Când a săvârşit păcatul însă, atunci a simţit blestemul pământului şi tristeţile şi spinii şi pălămida lui, de aceea, rugându-se cu lacrimi zicea: „Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte”(Ps. 50, 14). Acest duh stăpânitor pe care îl avea omul înainte de păcat vine din nou în inima lui după virtute. Acesta îl face mai înalt decât toate cele pământeşti, acesta îl convinge să le socotească pe toate ca pe zdrenţe: „Eu pe toate le socotesc că sunt pagubă faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc”(Filipeni 3, 8), a zis omul lui Dumnezeu. Acest duh stăpânitor are însuşirea să sprijine atât de mult încât şi blestemul pământului şi tristeţile şi spinii şi pălămida lui provoacă bucurie.
Acel om al lui Dumnezeu, Sfântul Pavel, când a ajuns la desăvârşirea virtuţii, a zis: „mă bucur în suferinţele mele”(Coloseni 1, 24).
Aşadar, pentru că astfel stau lucrurile, este evident că cel care vrea bunurile acestei lumi, acela trebuie să păşească pe calea virtuţii. În timp ce noi, nefericiţii, credem şi suntem convinşi că alergăm pe căile pierzării, acolo găsim desfătarea bunurilor vieţii de aici. Prebunul Dumnezeu a dat oamenilor legea Lui ca îndrumător spre fericire şi a împărţit-o în zece porunci. Închină-te, zice, şi iubeşte doar pe adevăratul Dumnezeu şi niciodată să nu te închini, nici să slujeşti zidirii. Noi uităm de Dumnezeu şi ne dăruim inimile noastre zidirii, adică ogoarelor, viilor, grădinilor, moştenirilor, noi ne închinăm ca lui Dumnezeu aurului şi argintului. Nu te jura, spune Dumnezeu, pe numele Meu! Iar noi, aproape în orice moment şi pentru lucrurile de nimic, facem jurăminte şi le păzim, sau le trecem cu vederea, fie adevărate, fie false. Păziţi sărbătoarea, zice Dumnezeu, iar noi, în zilele praznicelor, nu numai că nu mergem la Biserică, pentru ca să auzim cuvântul lui Dumnezeu, să cerem iertarea păcatelor noastre şi să-L preamărim pentru binefacerile nemăsurate, nu numai că vindem şi cumpărăm şi lucrăm în zilele sărbătorilor, dar aşteptăm sărbătorile ca să dezlegăm frâul înfrânării şi al înţelepciunii şi, astfel, să săvârşim orice păcat. Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta, ne porunceşte Dumnezeu. Noi însă, răzvrătindu-ne şi împotriva propriei firi, îi trecem cu vederea pe părinţii noştri, chiar dacă au nevoie de ajutorul nostru. Mai ales, de multe ori ajungem la atâta neomenie, încât îi şi dispreţuim. Dumnezeu ne dă poruncă: „Să nu desfrânezi, să nu furi, să nu ucizi, să nu depui mărturie mincinoasă, să nu pofteşti lucru străin”, noi însă întinăm pat străin şi răpim moştenirea altora şi ne umplem mâinile de sângele fratelui nostru şi urmărim lucruri străine. Şi, mâniindu-L în acest fel pe Împăratul Slavei, nădăjduim în lungime de zile şi în bogăţie multă şi în slavă măreaţă şi în celelalte bunuri ale pământului. O, rătăcire satanică!
Dar şi altă rătăcire, mai rea decât aceasta, îi stăpâneşte pe mulţi. Căci mulţi cred că omul politician se bucură de bunurile lumii. Politicianul, zic ei, devine în lumea aceasta fericit. Şi devin politician când urăsc şi mă prefac că iubesc, când am duşmănie în inima mea şi cuvinte dulci şi prieteneşti pe buzele mele, când sunt vrăjmaş de moarte şi par prieten iubitor. Devin politician când, ca să plac oamenilor, zic amarului dulce şi dulcelui amar, când numesc întunericul lumină şi lumina întuneric, atunci când cu minciuni sau ademenire, sau în alte diferite moduri, îl înşel pe fratele meu şi îmi împlinesc scopurile mele. Când una cuget şi alta zic, una vreau şi alta cer, atunci sunt politician. Deci, ca să spunem adevărul pe faţă, politician este ipocritul, linguşitorul, mincinosul, ademenitorul, răutăciosul şi vicleanul. Ştiinţa care se numeşte politică şi este atât de lăudată şi admirată de oameni este o artă cu adevărat diavolească.
Ascultaţi şi alta, a treia înşelăciune, mai rea decât primele: mulţi cred că ţinerea exactă a legii împiedică desfătarea cu bunurile pământului. Cum poate, zic ei, conducătorul sau cârmuitorul să-şi facă datoria în conducerea statului, dacă deseori nu recurge la minciună şi la nedreptate, purtându-se după împrejurări, dacă negustorul nu recurge la jurăminte, minciună, înşelăciune ? Atunci nici nu câştigă, nici nu se îmbogăţeşte. Dacă meşteşugarul se îndepărtează de ademeneală, devine sărac şi nefericit. Căci zic: „Ştim că suntem din Dumnezeu, dar lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5, 19). Dacă nu foloseşti înşelăciunea, minciuna, ademenirea, nici nu poţi să vieţuieşti. Duhul, mintea, abilitatea aduc fericirea în viaţa de aici, nu ţinerea acrivie a Legii.
Omule rătăcit, cum nu înţelegi înşelăciunea ta şi cugetele tale nesăbuite? Cine dă poruncă norilor să nu plouă (Isaia 5, 6), cine face să plouă într-o cetate, în timp ce în alta să nu plouă(Amos 4, 7), cine, pentru ca să strivească „îndărătnicia cea mândră face cerul ca fierul, iar pământul ca arama?”(Levitic 26, 19) „Cine scoate vânturile din vistieriile sale?”(Ps, 134, 7), „Cine trimite foc în cetăţi, ca să piardă temeliile lor”(Osea 8, 14), „Cine preschimbă puterea focului în răcoare?”(Daniel 3, 23), cine cutremură „cerul şi pământul şi marea”(Agheu 2, 6)? Cine stăpâneşte soarele, luna, stelele, focul, tăriile, toată zidirea? Cine altul decât Dumnezeu? Acesta le-a făcut pe toate, sub stăpânirea Lui sunt toate, „căci în mâna Lui sunt marginile pământului şi înălţimile munţilor ale Lui sunt. Că a Lui este marea şi El a făcut-o pe ea şi uscatul mâinile Lui l-au zidit”(Ps. 94, 4-5). Acesta a pus legi pentru toate mişcările firii şi Acesta schimbă după cum voieşte însuşirile tuturor lucrurilor. Acesta „deschide mâna Lui şi de bunăvoinţă satură pe toţi cei vii”(Ps. 144, 16), Acesta „omoară şi învie; El coboară la locuinţa morţilor şi iarăşi scoate. Domnul sărăceşte pe om şi tot El îl îmbogăţeşte; El îl smereşte şi îl înalţă, îl ridică pe cel sărac din pulbere şi din gunoi pe cel lipsit, punându-i în rând cu cei puternici şi dându-le scaunul măririi, căci ale Domnului sunt temeliile pământului şi El întemeiază lumea pe ele.”(I Regi 2, 6-8). Şi tu, viermele pământului, prin încălcarea poruncilor Îl mânie pe Împăratul tuturor celor cereşti şi pământeşti şi după aceea nădăjduieşti să te desfătezi cu bunurile Lui pământeşti? Tu, folosind purtarea ta lumească şi săvârşind prin aceasta faptele rele ale diavolului, Îl întristezi pe Atotţiitorul şi după aceea crezi că în felul acesta devii fericit? Tu, prin mândrie şi prin alte păcate ridici împotriva ta indignarea dumnezeiască şi după aceea eşti convins că Dumnezeu îţi va da bunurile pe care le-a făgăduit celor care împlinesc voia Lui?
Dar noi vedem, ziceţi, că unii împlinesc legile lui Dumnezeu şi sunt nefericiţi, în timp ce mulţi le încalcă şi duc o viaţă fericită. Pentru primii vă răspunde dumnezeiescul Pavel: „Căci cine dintre oameni ştie ale omului decât duhul omului care este în el?”(I Corinteni 2, 11). Nimeni nu ştie cele ascunse ale omului. Dar nu cumva cel pe care tu îl socoteşti drept şi sfânt este ipocrit şi mincinos şi curăţă, precum fariseul, „partea din afară a paharului şi a blidului, dar înlăntrul lor este plin de răpire şi de viclenie”(Luca 11, 39)? Nu cumva acesta este un alt Iov, încercat de Dumnezeu, şi prin încercare se bucură şi este binecuvântat de cele nevăzute mai mult decât cu cele văzute?(Iov 42, 12). Într-adevăr, Dumnezeu îi încearcă pe cei drepţi „ca aurul în topitoare” şi aceştia, „puţin chinuindu-se, mari binefaceri vor primi”(Solomon 3, 5-6). Pentru că Dumnezeul lor i-a găsit drepţi şi-i încununează împăraţi ai Ierusalimului ceresc, unde vor străluci ca luminătorii.
Despre cei din urmă îţi răspunde profetul zicând: „Şi nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa iernii degrab se vor trece”(Ps. 36, 1-2). Bogăţia nedreaptă pieire degrabă, precum ierburile, fericirea nelegiuită se risipeşte precum fumul. Astăzi îl vezi pe cel fărădelege bucurându-se, înălţându-se precum cedrii Libanului şi mâine pierind din ochii tăi, el şi toată fericirea lui. Şi-l cauţi şi nici locuinţa nu-i găseşti. „Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului. Şi am trecut şi, iată, nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui”(Ps. 36, 35-36). Schimbări asemănătoare vedem în fiecare zi, îi aflăm pe unii căzând din înălţimea fericirii în abisul strâmtorărilor, Îl auzim pe Atotţiitorul grăind:”Cel ce nu adună cu Mine, risipeşte”(Matei 12, 30) şi precum orbii şi surzii punem aceste schimbări pe seama norocului, coincidenţei, pe seama guvernării celei rele şi din nou continuăm să încălcăm poruncile lui Dumnezeu şi să nădăjduim în desfătarea bunurilor Lui.
Fraţi creştini, despre lucrul acesta a grăit atât de limpede Dumnezeu, încât nimeni nu poate să se îndoiască. Ascultaţi ce zice: „Iată, slugile mele vor mânca şi vouă vă va fi foame, vor bea şi voi veţi fi însetaţi, se vor bucura, iar voi veţi fi înfruntaţi. Iată, slugile mele vor sălta de veselie, iar voi veţi ţipa de întristată ce vă va fi inima şi de frânt ce vă va fi sufletul veţi urla”(Ps. 65, 13-14). Ce alte cuvinte sunt mai limpezi sau mai hotărâte decât acestea? Deci dacă te îndoieşti că aceste cuvinte sunt cuvintele lui Dumnezeu sau crezi că Dumnezeu făgăduieşte, dar nu împlineşte, nu ţi-a rămas nici o nădejde. Desparte-te de tovărăşia creştinilor, pleacă din biserică, disperă cu desăvârşire. Dacă crezi însă că sunt cuvintele lui Dumnezeu şi că Dumnezeu pe toate câte le făgăduieşte le împlineşte cu prisosinţă, ascultă şi următoarele.
Dacă vrei bogăţie, dacă doreşti cinste, dacă cauţi fericire, dacă pofteşti bunurile acestei lumi, întâi de toate slujeşte mereu Domnului, adică păzeşte cu toată luarea aminte şi grija toate poruncile Lui şi nicicând să nu încalci vreuna. În al doilea rând, când pui început vreunei îndeletniciri, politică, judecătorească, ostăşească sau preoţească, de cârmuire, sau neguţătorească, sau vreunui meşteşug sau vreunei alte lucrări, să nu te încrezi, nici să te lauzi, nici cu cugetul tău, nici cu puterea ta, nici cu bogăţia ta: „Să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa şi cel puternic să nu se laude cu puterea lui, nici cel bogat să se fălească cu bogăţia sa”, ci să ai întotdeauna nădejdea şi convingerea ta în iubirea de oameni şi în mila lui Dumnezeu. Să te lauzi cu aceasta, pentru că ştii că toate sunt de la Dumnezeu şi Acesta este Cel Care dăruieşte şi bunurile cereşti şi cele pământeşti celor care Îi slujesc: „Ci cel ce voieşte să se laude, cu aceea să se laude, că ştie şi cunoaşte pe Domnul şi face judecată şi dreptate în mijlocul pământului”(I Regi 2, 10). Să cauţi întotdeauna cu tot sufletul şi cu toată inima Împărăţia lui Dumnezeu şi să nu te îndoieşti deloc că, cerându-le pe acestea, te vei bucura şi de bunurile pământeşti. Aceasta ţi-o făgăduieşte nemincinosul Dumnezeu, zicând: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă!”(Matei 6, 33).
Etichete:
Predici la Duminici
Sf. Justin Popovici
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.
Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
Articole recomandate
-
Proloagele din 16 aprilieAcum o oră
-
-
-
Hai la Rai!Acum 2 săptămâni
-
-
Nașterea lui Hristos 2023Acum 3 luni
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum 5 luni
-
Nicodemus the HagioriteAcum un an
-
-
-
Cuvântul anului 2020...Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
Christ est ressuscité !Acum 6 ani
-
De ce e bine să ținem post?Acum 7 ani
-
RaiulAcum 7 ani
-
ORBULAcum 8 ani
-
-
-
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 9 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 9 ani
-
-
Îngheţ năpraznic...Acum 10 ani
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 10 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 11 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 12 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 13 ani
-
Ne-am mutat!Acum 13 ani
-
Schema monkAcum 13 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 13 ani
-
-
-
-
-
reduceriAcum 2 ani
-
-
Tot despre deciziiAcum 7 ani
-
-
CugetareAcum 8 ani
-
-
-
-
Directoare WebAcum 13 ani
-
-
-
-
Parintele Ilie Cleopa:
Profeţia Sf. Nil Athonitul-
