Articole

Se încarcă...


___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.
.

FERICITUL TEODORET, EPISCOPUL CIRULUI - TÂLCUIRE LA PROOROCUL MALEAHI

1/03/2010 | Publicat de admin | Editați postarea
Proorocul Maleahi

Cuprinsul [1] proorociei

Sf. Theodoret, Episcopul Cirului
Moise, marele legiuitor, a fost cel dintâi care ne-a lăsat în scris cuvintele dumnezeieşti; iar de Dumnezeu insuflatul Maleahi a fost ultimul dintre prooroci care a aşternut în scris profeţiile dumnezeieşti. Vremea cînd a proorocit n-a spus-o, precum alţi prooroci; însă din cuprinsul profeţiei sale este vădit că s-a învrednicit de harul proorocesc. După rezidirea dumnezeiescului Templu şi venirea vremurilor de pace pentru poporul lui Israel: căci nu îl învinovăţeşte pe acesta de nepăsare faţă de rezidirea Templului, aşa cum o fac fericiţii Agheu şi Zaharia, ci le aminteşte de binefacerile dumnezeieşti; iar de mustrat îi mustră pe preoţi, ca şi pe alţi evrei, scoţând la lumină fărădelegile cutezate de către aceştia. Pe de altă parte, prooroceşte venirea în trup a Stăpînului Hristos şi mântuirea pe care a dobândit-o prin aceasta neamul omenesc. Mai prevesteşte şi chemarea neamurilor [la mântuire], şi necredinţa iudeilor, încă şi cea de-a a doua ( Dumnezeului şi Mântuitorului nostru). Numele proorocului este pe greceşte ANGHELOS, iară pe evreieşte MALAHIA, care înseamnă “înger”. Iată cum începe proorocia lui:

Cap. 1

1. “Luarea [cuvântului Domnului asupra lui Israil, în mâna [2] ingerului Lui”. “Luată (răpită) fiind mintea mea de către harul lui Dumnezeu şi făcându-se afară de toate cele omeneşti, a primit proorocia cu privire la Israil - nu ca să am doar eu această cunoştinţă, ci ca să le vestesc şi lor [evreilor] cele ce mi s-au descoperit”. S-a numit pe sine “înger” dat fiind că slujea cuvintelor dumnezeieşti. Arătând într-acest chip că Domnul grăia prin el, îndeamnă poporul să ia aminte la spusele sale. “Puneţi în inimile voastre - în loc de: luaţi aminte cu toată osârdia la cuvintele dumnezeieşti”.
2. “Iubitu-v-am pe voi, zice Domnul; şi aţi zis: întru ce ne-ai iubit pe noi?” Nu din pricină că poporul ar fi pus cu adevărat o astfel de întrebare spune acestea, ci ca să mustre cugetul lor cel nemulţumitor: căci bucurându-se de atâta dragoste din partea Dumnezeului tuturor, nu numai că s-au făcut nemulţumitori faţă de Binefăcătorul lor, dar n-au recunoscut nici măcar faptul că au fost iubiţi. Drept aceea, veştejeşte cugetul lor cel nerecunoscător, urcând [cu pomenirea] până la strămoşi pentru a arăta dragostea cea covârşitoare a lui Dumnezeu faţă de ei.
“Au nu era Isav fratele lui Iacov? zice Domnul; şi am iubit pe Iacov, 3. iar pe Isav l-am urat”. “Bine ştiţi şi voi”, zice, “hrăniţi fiind necontenit cu istorisirile lui Moise, că Isav şi Iacov, începătorul neamului vostru, a avut acelaşi părinte şi a odrăslit din acelaşi pântece, locuind acolo în acelaşi timp; însă nici împărtăşirea lor de aceeaşi fire (natură), nici vremea naşterii - aceeaşi pentru amândoi - nu M-au făcut să-i privesc cu aceeaşi bunăvoinţă; şi cu toate că tatăl lor, urmând legilor firii s-a străduit să dea întâietate lui Isav, Eu am rânduit că nu acesta, ci Iacov să primească drepturile de întâi-născut: căci “pe Isav l-am urât” din pricina răutăţii felului său de a fi, iar “pe Iacov l-am iubit”, căci era lucrător al virtuţii. Ba chiar şi neamul lui Isav, care a urmat răutăţii strămoşului său, a fost lepădat de către Mine, drept care a şi suferit pustiirea în care se află acuma”; şi lămureşte zicând:

“Şi am pus hotarele lui spre pustiire, şi moştenirea lui spre casele pustiei; 4. că de va zice: Idumeea s-a stricat, şi să ne întoarcem, şi iarăşi să zidim cele pustiite, acestea zice Domnul Atotţiitorul: Ei vor zidi şi Eu voi strica; şi se vor chema lor hotarele fărădelegii şi poporul peste care S-a întins Domnul pentru totdeauna”. “Chiar de vor încerca să-şi reînalţe cetăţile, mincinoase voi arăta nădejdile lor, şi vor primi pustiirea ca roada fărădelegii”: căci asta spune: “şi se vor chema lor hotarele fărădelegii”. “Şi acest blestem îl vor primi de la Mine până în sfârşit”.

5. “Şi ochii voştri vor vedea, şi voi veţi zice: Măritu-S-au Domnul mai presus decît hotarele lui Israil”. “Văzând aceasta, veţi cunoaşte de câtă purtare de grijă v-aţi bucurat din partea Mea”. Arătând astfel dragostea pe care o avea către ei, mustră marea lor nerecunoştinţă.

6. “Fiul cinsteşte pe tată, şi sluga se teme de stăpînul său; şi de sunt Eu tată, unde este cinstea Mea? Şi de sunt Eu stăpân, unde e frica de Mine? zice Domnul Atotţiitorul”. “Două”, zice, “sunt stările sufleteşti care lucrează în toţi cei aflaţi sub stăpînire: dragostea şi frica; dar cea dintîi se potriveşte fiilor, cea de a doua e pe măsura slugilor. Iar Eu v-am dat amîndouă aceste numiri, căci v-am numit nu numai slugi, ci şi fii: “căci Eu am zis: dumnezei sînteţi, şi toţi fii ai Celui Preaînalt (Ps. 81, 6); şi: fii am ” (Is. 1, 2); şi: “fiul Meu cel întâi-născut Israil” (Ieş. 4, 22). Deci, de vă e pe plac numele de “fii”, arătaţi-Mi cinstirea ce se cuvine unui tată; iar de vă socotiţi pe voi înşivă slugi, de ce nu aveţi teama ce se cuvine să o aibă slugile, mai ales că aveţi un Domn ce stăpîneşte peste toate cele văzute şi nevăzute?” Pînă acum i-a dojenit pe toţi laolaltă; de acum înainte, îi trage la răspundere osebit: şi mai întâi osândeşte păcatele preoţilor, fiindcă şi erau vrednici de mai mare mustrare, ca unii ce nu numai că păcătuiau, ci se făceau pildă de fărădelege şi celorlalţi.

“Voi preoţii, cei ce defăimaţi numele Meu şi aţi zis: Întru ce am defăimat numele Tău?” “Nepăsarea voastră faţă de slujirea preoţească face pe cei mulţi să Mă dispreţuiască; iar voi nu vreţi să vă daţi seama, nici să vă cunoaşteţi păcatul”: căci vorbele: aţi zis: Întru ce am defăimat numele Tău? asta arată - nu pentru că ar fi rostit asemenea cuvinte, ci pentru că nutreau astfel de gânduri. După aceea, arată pricina defăimării:

7. “Care aduceţi la jertfelnicul Meu pâini spurcate, şi ziceţi: Cu ce le-am spurcat? Cu aceea că ziceţi voi: Masa Domnului este defăimată, şi mâncărurile care se pun pe ea le-aţi defăimat”. Aquila şi Symmachos [3] au tălmăcit “pângărite” în loc de “spurcate”(adică pregătite nu după Lege, ci împotriva Legii.“aceasta aţi cutezat voi să faceţi, socotind lipsită de cinste masa afierosită Mie: căci de aţi fi avut faţă de ea evlavia cuvenită, aţi fi avut toată osârdia pentru cele aduse Mie pe ea”. După aceea îi mustră nu ca un stăpân, ci ca un părinte, pentru faptul că aduceau ca jertfă dobitoace şchioape şi oarbe, în vreme ce Legea porunceşte limpede că acestea trebuie să fie fără cusur; şi, arătând covârşitoarea mărime a păgânătăţii lor, zice: “Adu pe ea mai marelui tău, de te va primi, au de va lua faţa Ta, zice Domnul Atotţiitorul” - căci dacă cel de aceeaşi fire cu tine socoate drept jignire şi ocară o astfel de “cinstire”, şi nu se ruşinează că eşti de faţă, ci leapădă darul adus în chip necuviincios, cu cât mai mare necuviinţă este a aduce astfel de jertfe Ziditorului tuturor? După aceea, îi sfătuieşte să se pocăiască, făgăduindu-le bunăvoinţa Sa.
9. “Şi acum, îmblânziţi faţa Dumnezeului vostru, şi vă rugaţi Lui”, ca să vă miluiască. Şi pentru a-i face să simtă mai bine cât de necuviincioasă le era îndrăzneala, îi mustră mai pe faţă: “În mâinile voastre s-au făcut acestea”: “nu vorbesc de fărădelegile părinţilor voştri, ci de cele pe care voi până acum cutezaţi a le săvârşi”. “Dacă voi primi faţa voastră, zice Domnul Atotţiitorul”. Trebuie să înţelegem aceasta ca pe o întrebare [4]: “Oare voi fi milostiv faţă de voi, de nu vă veţi pocăi?”
10. “Că şi vouă se vor închide uşile, şi nu veţi aprinde jertfelnicul Meu în zadar”. “Întrucât sunteţi bolnavi de nesimţire până peste poate, negreşit vă voi izgoni din curtea Mea, curmând închinarea cea după Lege ca şi cum aş închide nişte porţi: căci nu voi suferi să se aducă jertfă în zadar, fără ca cineva să tragă folos din asta.” Profeţind într-acest chip iudeilor încetarea slujirii preoţeşti după rânduiala Legii, vesteşte jertfa cea curată şi nesângeroasă pe care aveau să o aducă neamurile. Deci, grăieşte mai întâi chiar către iudei: “Nu este voia Mea întru voi, zice Domnul Atotţiitorul, şi nu voi primi din mâinile voastre jertfe”. După aceea, vesteşte viitoarea cucernicie a neamurilor:
11. “Că de la răsăritul soarelui până la apus, numele Meu S-a mărit întru neamuri, şi în tot locul tămâie se aduce numelui Meu şi jertfă curată: că mare este numele Meu întru neamuri, zice Domnul Atotţiitoru”. “Deci, pe voi vă voi lepăda cu totul, căci M-am scârbit desăvârşit de faptele voastre; drept aceea nici jertfele aduse de voi nu le primesc, iar în locul vostru am lumea întreagă, care Mă va cinsti: căci toţi locuitorii pământului, de la răsăritul soarelui şi până la apus, Îmi vor aduce pretutindeni prinos de tămâie, jertfind jertfa cea curată şi plăcută Mie -întrucât vor cunoaşte numele Meu şi voia Mea, şi Îmi vor da cinstirea cuvenită”. Unele ca acestea a grăit şi Domnul către samarineanca: “Femeie, crede Mie, că va veni ceasul cî nd nici în muntele acesta, nici în Ierusalim vă veţi închina Tatălui” (In. 4, 21) - “căci Duh este Dumnezeu; şi cei ce se închină Lui se cade să i se închine în duh şi adevăr” (In. 4, 24). Acestea aflându-le şi fericitul Pavel, porunceşte să ne rugăm în tot locul, înălţând mâini curate, fără mânie şi şovăire (I Tim. 2, 8).
Prin spusele sale, şi fericitul Maleahi ne înştiinţează, deci, cu privire la buna-cinstire care avea să vină: căci a încetat închinarea preoţească cea mărginită ca loc, şi tot locul e socotit ca potrivit pentru slujirea lui Dumnezeu; junghierea jertfelor necuvântătoare a luat sfârşit, şi se jertfeşte de acum doar Mielul Cel fără de prihană, Care ridică păcatul lumii, şi (ca un fel de simbol al virtuţii) tămâia cea bineînmiresmată. Iar iudeii au fost lepădaţi potrivit prevestirii dumnezeieşti; drept care şi grăieşte către dînşii:
12. “Că mare este numele Meu întru neamuri. Voi, însă, îl necinstiţi prin aceea că ziceţi: Masa Domnului spurcată este, şi defăimate sunt mâncărurile Lui, care se pun pe ea”. “Căci la o astfel de păgânătate aţi ajuns, încât nu numai că jertfiţi în chip nelegiuit, ci şi numiţi “defăimată” masa cea afierosită Mie; şi fiind traşi la răspundere pentru că aduceţi astfel de daruri, aţi cutezat să ziceţi: Şi aşa le-am strâns cu multe sudori şi osteneli. Drept aceea, vă voi lipsi de belşugul vostru”: şi arată asta adăugînd:
13. “Şi aţi zis: Acestea din necaz sunt. Şi Eu le-am suflat pe ele, zice Domnul Atotţiitorul”. După aceea blestemă pe cei ce au dobitoace de soi, de parte bărbătească, şi făgăduiesc să le jertfească Domnului, dar le păstrează pe acestea şi aduc prinos, în locul lor, dobitoace schiloade. “Că din fapte”, zice, “se cade să cunoaşteţi mărimea împărăţiei şi stăpînirii Mele, pe care o voi face cunoscută tuturor neamurilor”.

NOTE:

[1] Toate comentariile Fericitului Teodoret debutează printr-un exordiu în care sunt prezentate de o manieră condensată liniile centrale ale textului interpretat, purtând titlul generic de(subiect, cuprins).

[2] Este vorba de un calchiu semitizant: locuţiunea ebraică “beyadh”, cu sensul literal de “în mâna”, are înţelesul exact de “prin, prin mijlocirea”.

[3] Este vorba de alte două versiuni greceşti ale Vechiului Testament, realizate de către un prozelit evreu din Pont, respectiv de către un apartenent al sectei ebioniţilor. Cea dintâi se distinge prin servilismul faţă de textul ebraic, iar cea de a doua prin buna calitate a limbii greceşti în care este redactată. Fericitul Teodoret (ca de altfel şi alţi Părinţi) recurge adeseori la aceste versiuni fie pentru a-şi sprijini interpretarea dată unui pasaj obscur, fie (mai rar) cu intenţii polemice anti-iudaice.

[4] Avem de-a face cu un calchiu sintactic semitizant: una din modalităţile de exprimare a interogaţiei în ebraică utilizează o formulare de tip condiţional.Citatele se dau după “Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a legii vechi şi aceii Noau. Cu cheltuiala Rosieneştii Societăţi a Bibliei. Sanctpeterburg, în tipografia lui Nic. Grecea. în anul 1819”, deoarece multe versete din traducerea actuală nu corespund cu originalul grecesc.


Traducere din greacă de Adrian Tănăsescu, Bucureşti
Etichete: , ,
blog comments powered by Disqus
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)
Related Posts with Thumbnails

Arhivă



___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

 Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

 Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești