Blog † Vestitorul ortodox

Cartea "Razboiul nevazut", editia din 1826

9/17/2015 |

Publicat de admin |

Editați postarea

Întru slava Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh a unuia Dumnezeu.

Carte de suflet prea folositoare, ce să numeaşte:

NEVĂZUT RĂZBOIU

Alcătuită adecă mainainte de oare carele înţelept bărbat, iară împodobită mai pre urmă, şi îndreptată cu multă sîrguinţă de prea cuviosul între monahi Chir Nicodim. Întru carea sau adaos de acealaş şi rugăciuni dupre Alfa Bita în chip de icoase cătră Domnul nostru Iisus Hristos, umilicioase şi frumoase. Şi aşa întru acestaş chip întâi sau tipărit greceaşte, la anul, 1796.

Iară acum sau tălmăcit, şi sau şi tipărit şi în limba noastră ceastă românească spre aseamenea folos de obşte.

Îm zilele bun Credinciosului şi de Iisus Hristos iubitoriului domnului nostru Ioan Sandul Sturza Voevod.

Cu blagoslovenia Prea Sfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit al Moldaviei Chiriu Chir Veniamin.

Prin oserdia Prea Cuviosului Arhimandrit şi Stareţ al Sfintei Monastiri Neamţului şi Secului Chir Dometian.

În Sfânta Monastire Neamţul, întru a sa tipografie:

În anul 1826. Luna, lui iunie, în 24.

“Auzi Israile, voi meargeţi astăzi la războiu asupra vrăjmaşilor voştri. Să nu să slăbănogească inima voastră: Nu vă teameţi, nici vă speriaţi, nici vă abateţi dela faţa lor: Că Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce mearge înaintea voastră cu voi, va bate războiu înpreună cu voi asupra vrăjmaşilor voştri, şi vă va mântui pre voi.”

A doa leage. Cap. 20 stih: 3. ( Deut. 20, 3-4 ).

ÎNAINTE CUVÂNTARE

Şi prea dreaptă, şi cuviincioasă iaste numirea ce o ia această cărticică de suflet prea folositoare. Căci, deaca multe din sfnţitele şi de Dumnezeu însuflatele cărţi ale ceii vechi, şi noao scripturi, şau luat numirea îndată dela însăşi lucrurile ce le învaţă: (Aşa, adecă,. Facerea lui Moisi sau numit, fiind că aduce pentru facerea şi zidirea Totului din ce nu au fost: Eşirea, căci arată eşirea fiilor lui Israil din Egipet: Leviticonul, căci cuprinde sfnţitele lucrări ale seminţiei ceii leviticeşti: Ceale patru împărăţii, căci povestesc faptele, şi viaţa împăraţilor: Şi ceale patru Evanghelii, căci scriu vestirile ceale bune, şi mântuitoare ale oamenilor ) Cine nu veade, că şi cartea aceasta potrivit sau numit, NEVĂZUT RĂZBOIU, dela însăşi îndată materia şi lucrurile, la care să îndeletniceaşte;

Că învaţă aceasta, nu pentru vre un războiu simţit şi văzut: Nu pentru vrăjmaşi trupeşti şi arătaţi: ci pentru războiu cel gândit şi nevăzut: Pre care îl ia asuprăşi fieşce carele hristian, îndată din ceasul acela, când să botează, şi să făgăduiaşte înaintea lui Dumnezeu, să se lupte întru dânsul până la moarte pentru dumnezeescul Lui Nume. De unde, şi pentru războiul acesta, aligoriceaşte iaste scris întru Numere: “Pentru aceasta să zice în carte războiu al Domnului.“( 21, 14 ). Şi învaţă pentru vrăjmaşi fără de trup, şi ne arătaţi: cari sînt patimile ceale de multe feliuri, şi voile trupului, şi dracii cei răi şi urâtori de oameni, cari nu încetează zioa şi noaptea de a ne da noao războiu. Precum au zis Fericitul Pavel: “Nu ne iaste noao lupta împrotiva trupului şi a sângelui: Ci, înprotiva începătoriilor, împrotiva stăpâniilor, împrotiva ţiitorilor lumii ai întunearecului veacului acestuia, împrotiva duhurilor răutăţii întru ceale cereşti.” ( Efes. 6, 12 )

Şi ostaşi adecă, cari au abate războiu la războiul acesta, învaţă că sînt toţi hristanii:

Iară voevod al acestora, stă de faţă Domnul nostru Iisus Hristos, însoţit cu toţi miaşii şi sutaşii Lui, adecă cu toate ceatele anghelilor, şi ale sfinţilor: Iară stadie şi unealte de războiu, şi loc, întru care războiul acesta să face, iaste însăşi inima noastră, şi tot omul cel dinlăuntru: Şi vreame a războiului cumcă iaste, toată viaţa noastră.

Dar care sînt şi armele, cu care întrarmează pre ostaşii săi nevăzutul acesta războiu; Ascultă: Coiuful acestora şi măzdracul iaste cea de săvârşită ne credinţă, şi deznădăjduire a lor. Pavăza lor, şi zeaoa iaste, îndrăznirea cea cătră Dumnezeu, şi credinţa cea adevărată. Platoşa şi ceaprazurile lor sînt, cugetarea patimilor Domnului. Brâul lor iaste, depărtarea de patimile ceale trupeşti. Încălţemintele lor sînt, smerenia, şi cunoştinţa neputiinţei lor.

Calcanul lor iaste, suferirea întru ispite şi gonirea trândăviei. Sabia pre carea o ţin cu o mână, iaste, sfinţita rugăciune, atât cea gândită, şi cea grăită, cât şi ceaia ce să face prin cugetare. Şi suliţă cu trei muchii, pre carea o ţin cu ceaialaltă, iaste a nu să învoi cu patima, carea îi luptă pre ei. A o goni pre ia de la sineşi cu mânie: şi a o urâ pre ea, şi a să îngrăţoşa de ea din inimă. Iară zaherea, şi hrane ale acestora, din care au a să înputernici asupra vrăjmaşilor, iaste, Cuminecătura cea adeasea dumnezeeştii împărtăşiri, atât aceii tainice a jertveanicului, cât şi aceii gândite. Şi văzduh luminos şi fără de nor, prin care au a vedea de departe pre vrăjmaşi, iaste, iscusinţa cea dea pururea a minţii, ca să cunoască drept lucrurile, şi iscusinţa cea dea pururea a voirii, ca să voiască pre singură buna plăceare de Dumnezeu, şi pacea şi liniştea inimii.

Aici, aici la nevăzutul acesta războiu sau mai bine a zice, la războiul acesta al Domnului, să învaţă ostaşii lui Hristos amăgirile ceale de multe fealiur, măestriile ceale în multe chipuri, voevoziile şi meşteşugurile ceale cu anevoe de înţeles, care le uneltesc asupra lor războinicii cei de gând, prin simţiri, prin nălucirea, prin lipsirea evlaviei: Şi mai ales, prin ceale patru năpădiri, ce le aduc în vreamea morţii, zic adecă, prin ne credinţă, prin deznădăjduire, prin slavă deşartă, şi prin schimbarea lor întru anghelii luminii. Şi cu urmare, aicea să înţelepţesc şi ei, cum să răsipească şi împrotivă să lupte nişte măestrii ca aceastea ale vrăjmaşilor. Şi aicea să învaţă, carea rânduială şi leage să cuvine a ţinea, şi cât de cu bărbăţie a bate războiu. Şi ca să zic în scurt, din cartea aceasta, fieşce carele om ce îşi iubeaşte mântuirea sa, să învaţă, cum să biruiască pe nevăzuţii săi vrăjmaşi, ca să căştige comori şi vistierii, adecă, fapte bune dumnezeeşti şi adevărate, şi ca să ia daru şi cunună neveştejită: carea iaste, unirea cea cu Dumnezeu, şi în veacul cest de acum, şi în cel viitoriu.

Primiţi dar această carte, o iubitori de Hristos cetitori, cu bucurie şi cu dragoste: şi învăţinduvă dintru dânsa meşteşugul nevăzutului războiu. Sârguiţivă nu numai a bate războiu aşa prost: ci a bate războiu şi dupre leage, şi pre cum să cade, ca să vă încununaţi. Fiind că, dupre Apostolul: “De şi va pătimi cineva, nu să încununează, de nu va pătimi dupre leage”(II Tim. 2,5). Întrarmaţivă cu armele ce vă învaţă pre voi, ca să omorâţi cu dânsele pre vrăjmaşii voştri cei gândiţi şi nevăzuţi: cari sînt, patimile ceale stricătoare de suflet, şi ziditorii patimilor acestora, şi lucrătorii draci. “Îmbrăcaţivă cu toată întrarmarea lui Dumnezeu, ca să puteţi voi a sta împrotiva meşteşugirilor diavolului.” (Efes. 6, 11). Aduceţivă aminte, cum vaţi făgăduit la Sfintul Botez, să vă lepădaţi, şi să bateţi războiu cu satana, şi cu toate lucrurile lui, şi cu toată slujirea lui, şi cu toată pomba lui, care sînt, iubirea de dulceţi, iubirea de slavă, şi iubirea de argint, şi cealelalte patimi. Pentru aceaia şi nevoiţivă, cât puteţi, ca săl surpaţi, ca săl ruşinaţi, şi ca săl biruiţi cu toată săvârşirea. Dar care sînt plătirile şi plăţile, ce aveţi să le luaţi pentru această biruinţă a voastră; Multe, şi mari. Şi auziţile chiar din însăşi gura Domnului carele vile făgăduiaşte în sfiţitul Apocalipsis: “Celui ce biruiaşte, îi voiu da lui să mănânce din lemnul vieţii, care iaste în mijlocul Raiului lui Dumnezeu.” (2, 7) “Cela ce biruiaşte, nu să va ne dreptăţi de moartea cea de a doa.” (2, 11) “Celui ce biruiaşte, îi voiu da lui să mănânce din mana cea ascunsă.” (2, 17) “Cela ce biruiaşte, şi cela ce păzeaşte până în sfârşit lucrurile Meale, îi voiu da lui stăpânire preste neamuri. Şi îi voiu da lui steaoa cea de dimineaţă.” (2, 26, 28) “Cela ce biruiaşte, acesta să îmbracă în haine albe: Şi voiu mărturisi numele lui înaintea Tatălui Mieu, şi înaintea anghelilor lui.” (3, 5) “Cela ce biruiaşte, îl voiu face pre el stâlp în bisearica Dumnezeului Mieu.” (3, 12) “Cela ce biruiaşte, îi voiu da să şază cu mine pre scaunul Mieu.” (3, 21) Cela ce biruiaşte, va moşteni toate: Şi voiu fi lui Dumnezeu, şi el va fi Mie fiu.” (21, 7)

Vedeţi vrednicii; vedeţi plăţi; vedeţi în optita şi mult înflorita şi ne veştezita această cunună; Iară mai vîrtos cununi, care să împletesc voao, fraţilor, deaca veţi birui patimile, şi pre diavolul. Deci la aceasta sîrguiţivă, la aceasta nevoiţivă, şi înfrînaţivă, ca nimenea să nu ia cununa voastră (Apoc. 3, 11). Căci, întru adevăr, ruşine mare iaste, aceia adecă, cari să nevoesc la ceale trupeşti şi dinafară nevoinţe, şi lupte, de toate să se înfrîneaze, ca să ia o stricăcioasă cunună de maslin sălbatic, sau o buruiană ce să numeaşte selinon, sau ramură de cucunariu, sau de finic, sau de dafin, sau de mirsipă, sau de alt sad de acest fealiu: Iară voi, cari aveţi să luaţi acest fealiu de cunună nestricăcioasă, să petreaceţi întru lenevire, şi în nebăgare de seamă viaţa voastră. Şi să vă pleace pre voi la aceasta Pavel, carele zice: “Au nu fiţi, ca cei ce aleargă în stadie, toţi adecă aleargă, dară unul ia darul; aşa alergaţi, ca să apucaţi. Iară tot cel ce să nevoiaşte, de toate să înfrânează. Deci aceia adecă, ca să ia cunună stricăcioasă, iară voi, nestricăcioasă” (I Cor. 3, 24-25),

Acest fealiu de biruinţă, însă şi aceaste cununi strălucite dobândind, aduceţivă aminte, fraţilor miei, să vă rugaţi cătră Domnul, şi pentru ertarea păcatelor acelora, cari sau făcut voao ajutători al unui bine ca acestuia, prin darea la lumină a aceştii cărţi. Iară mainainte de toate, aduceţivă aminte să vă rîdicaţi ochii la ceriu, şi să daţi mulţemită şi slavă întâiului lucrătoriu, şi însuşi lucrătoriu al biruinţii voastre aceştiea lui Dumnezeu, şi voevodului vostru Iisus Hristos: zicând fieşce carele cătră El aceaia a lui Zorobabel: “De la Tine iaste biruinţa, şi a Ta iaste slava: şi eu sluga Ta.” (Ezdra 4, 59) şi cea a prorocului David: “Fie, Doamne, mărimea, şi putearea, şi lauda, şi biruinţa, şi mărturisirea, şi tăria” (I Cron. 29, 11).

Acum, şi în veacii veacilor: Amin !

Ediţia din 1826 în format .djvu (integral cu caractere chirilice) - DOWNLOAD

Alte ediţii:
- format .PDF arhivat (integral) - DOWNLOAD

- format .DOC arhivat (incompletă, fără ultimele trei capitole) - DOWNLOAD

Etichete: download resurse |

View Comments

Cartea HRISMOS, editia din 1818

9/17/2015 |

Publicat de admin |

Editați postarea

H R I S M O S

Adecă,

Proorocie a fericitului Ieromonah Agatanghel a monahiceştii stări a Marelui Vasilie, care s-a făcut la Messina Siciliei, în anul 1279. Acum întaiu din Sfânta Pronie s-au dat în tipariu la Agathopoli, în anul mântuirii 1379.

Proorocia fericitului Ieromonah Agatanghel a monahiceştii stări a Marelui Vasilie, fiind făcută la Messina Siciliei în anul mântuirii noastre 1279, precum lui de la Dumnezeu i s-au descoperit, care după aceasta în Ţara Mediolanului (Milano) în anul 1555 s-a dat la lumină de către preacucernicul părinte şi Ieromonah al stării Sfântului Benedict a lui Iacob Paleotul. Tălmăcindu-se din limba franţuzească în cea apla limbă grecească. Iar acum tălmăcindu-se în limba românească, s-a dat şi în tipar la anul 1818.

Cuvânt

CUVÂNTUL PROOROCIEI

Eu fratele Ieronim Agatanghel păcătos şi nevrednică sluga lui Hristos am scris cu sănătoasă minte aceasta, pe care blagoslovitul Dumnezeu în acest veleat 1279 al mântuirii noastre, în ziua Duminicii mi-a descoperit, precum urmează, care cu toată smerenia în scris am însemnat.

Spre a rămânea în pomenirea urmaşilor a veacurilor viitoare, ştiinţa acestui lucru mare a prea-puternicului Dumnezeu, şi ca să-şi pună nadejdea lor la Dânsul minunându-se, cu ce chip marele Dumnezeu descoperă, şi arată oamenilor, cele mai ascunse din cele viitoare, a cărora numai la Dânsul se păzeşte cunoştinţa, şi o dă aceasta la care-le El voieşte şi celora ce trăiesc întru dragostea Lui, şi celor de către Dânsul blagosloviţi.

Ediţia din 1818 - DOWNLOAD

Etichete: download resurse |

View Comments

Imnografia Schimbarii la Fata si surparea amagirilor si a eresurilor

6/19/2015 |

Publicat de admin |

Editați postarea

Ángelos Angelakópoulos

Înșelarea idolatră

Credința elinilor idolatri în mai mulți zei a este combătută de Sfântul Ioan Damaschinul și Melodul în cel de-al doilea tropar al celui de-al doilea canon din slujba utreniei Schimbării la Față, unde spune: ,,Cel care până la ceruri stăpânești și peste cele de pe pământ împărățești, și ai stăpânire asupra celor de dedesubt, Hristoase, Ție Ți s-au înfățișat, de pe pământ Apostolii, iar din ceruri Ilie Tesviteanul iar din cele mai de jos ale pământului, Moise, pentru care cântându-ți, strigăm: Popor preaînălțați-L pe Hristos întru toți vecii”. În acest tropar, sfântul melod, cuviosul Ioan Damaschin, se referă la prezența profeților Moise și Ilie pe Tabor, precum și a Sfinților Apostoli, din următorul motiv. Fiindcă elinii idolatri flecăreau că un dumnezeu stăpânește în ceruri, unul pe pământ și altul în cele mai de jos ale pământului, Sfântul Melod vrea să răstoarne această părere defăimătoare a lor, spunând despre Hristos: ,,Ca un soare prealuminos ești, o, Hristoase, Tu, care stăpânești în cer și împărățești pe pământ, și ai putere asupra celor de dedesubt! De aceea, din aceste trei părți ale pământului au venit înaintea Ta, pe Tabor, de pe pământ Apostolii, care, oameni vii fiind pășeau pe pământ și respirau aerul pământesc, din ceruri s-a înfățișat profetul Ilie, iar din iad, Moise, suflet gol fără de trup. Atunci, la Schimbarea Ta la Față, toți aceștia cinci împreună cântau, ca să arate că Tu ești Acela care i-ai unit , și că Tu ții în mâini și cerul, și pământul și cele mai de jos ale pământului[1].

Dar și al doilea tropar de la cântarea a treia a celui de-al doilea canon din utrenia Schimbării la Față vine să combată învățătura idolatră înșelătoare a elinilor. Citim în acest tropar: ,,Dumnezeu, desăvârșit fiind, Om desăvârșit s-a făcut cu toată dumnezeirea, amestecând omenirea în ipostasul Său, pe care, în două ființe, Moise și Ilie L-au văzut în muntele Taborului”. După Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Ioan Damaschinul teologhisește despre Întruparea Cuvântului, prin iconomia Lui Dumnezeu, și, dogmatizând, spune: ,,O, Hristoase, Dumnezeu și Om, Tu ești înainte de veacuri Dumnezeu desăvârșit, adică ai toată plinătatea dumnezeirii. Căci dumnezeirea în Sfânta Treime nu este împărțită, încât o parte să aibă Tatăl, altă parte Fiul, iar altă parte Duhul Sfânt. Nicidecum! Prin aceste cuvinte huleau, spunând că Zeus are stăpânire asupra cerului, Poseidónas [Poseidon] stăpânește marea iar Ploútonas stăpânește adâncul cel de sub pământ. Noi ortodocșii, însă, nu împărțim astfel dumnezeirea Sfintei Treimi ci slăvim și credem că Tatăl este Dumnezeu desăvârșit, și Fiul este asemenea Lui, întreg Dumnezeu, iar Duhul Sfânt neschimbat este Dumnezeu desăvârșit. Fiindcă Dumnezeirea nu se împarte între Persoane, ci există în fiecare Persoană a Sfintei Treimi, și întreagă este în toate Cele trei împreună[2].

Sfântul Nicodim Aghioritul, comentând înțelesul celui de-al doilea tropar al cântării a șasea din cel de-al doilea canon al utreniei Schimbării la Față, compus de Sfântul Cosma de Maiuma (,,Suindu-te pe muntele Tabor, Te-ai schimbat la față Hristoase, și toată înșelăciunea ai întunecat, lumină strălucind”), lămurește pricina pentru care Domnul nostru s-a schimbat la față în munte. Elinii idolatrii, care aduceau jertfe idolilor și demonilor pe crestele înalte, și în munți, obișnuiau să aducă jertfe necurate, să ardă focul întunecat și să tămâieze cu tămâie spurcată, așa după cum spune Sfânta Scriptură: ,,Și a făcut Ioaș, regele lui Iuda, fapte bune în ochii Domnului, cât timp l-a povățuit preotul Iehoiada. Numai înălțimile nu le-a desființat, căci poporul tot mai aducea jertfe și tămâieri pe înălțimi[3]. De aceea, Sfântul Grigorie Teologul, în Cuvântul său la Nașterea Lui Hristos spune: ,,Pentru aceasta, Hristos mic s-a făcut, adică smerit întru toate. Căci în mijlocul celor rătăciți a venit Păstorul cel Bun, cel care își pune sufletul pentru oile sale ca să îi apere de cei care pe înălțimi și în munți aduc jertfe idolești”. Cunoscând toate acestea, Sfântul Ioan Melodul (Damaschinul) spune: ,,Tu, Hristoase, Prealuminate, suitu-te-ai pe muntele Tabor și Te-ai schimbat la față ca, prin minunea de pe Tabor, care s-a luminat de la focul dumnezeirii Tale, să nimicești înșelăciunea și închinarea la demoni, care sălășluiau pe crestele munților, iar mai apoi să-i luminezi cu lumina cunoștinței de Dumnezeu pe aceia care aduceau închinare idolilor celor fără de simțire[4].

Erezia masalienilor

Masalienii, auzindu-l pe Sfântul Apostol Petru spunând: ,,Pentru aceasta faceți-vă părtași firii dumnezeiești” (I Petru 1, 4), s-au lăsat înșelați crezând că creștinii au primit de la Dumnezeu harul de a deveni părtași firii Lui Dumnezeu, fire care, după ei, este văzută și de care ne putem împărtăși. Nicidecum! Acest lucru nu este posibil pentru nici o ființă creată, atât pentru îngeri, cât și pentru oameni. De aceea și sinodul care s-a ținut împotriva masalienilor a hotărât că ,,se poate ca, din voia Mângâietorului, Dumnezeu să locuiască peste cei vrednici, dar nu cu firea Sa”. Natura Lui Dumnezeu cea mai presus de fire și prea mărită, nu doar că nu poate fi accesibilă ființelor create, dar este și nevăzută, dar nu doar nevăzută este, ci și incomprehensibilă, neînțeleasă cu mintea și nedescoperită. Fiindcă ceea ce este nesfârșit nu poate fi încăput în ceea ce este limitat. Așadar, împărtășirea de dumnezeiasca fire, despre care spune Sfântul Petru, este ca creștinii să participe și să se împărtășească – aceia care s-au curățit și s-au desăvârșit prin credință și viață cuvioasă – din lucrările, puterea, harul și, mai simplu, din atributele lui Dumnezeu, pe care fire a Lui Dumnezeu a numit-o corifeul Apostolilor, Sfântul Petru, fiindcă aceasta este unită cu firea Lui Dumnezeu, și neîmpărțită de aceasta, și, prin urmare, substanțială și, firesc, din Dumnezeu. Și, după cum dumnezeiasca fire este veșnică și necreată, la fel și aceasta este împreună-veșnică cu Dumnezeu și necreată. Așadar, de vreme ce aceia care sunt curățați de păcate devin părtași energiilor Lui Dumnezeu, se și îndumnezeiesc și devin dumnezei după har acum și aici ca într-o însoțire [logodnă], pe când atunci, desăvârșit și definitiv, cu toate că și această împărtășire se face cu îngăduința Lui Dumnezeu[6].

Lucrul acesta, pe care apostolul Petru l-a spus mai sus, și anume faptul că creștinii vor deveni părtași dumnezeieștii firi, este același lucru pe care îl spune Sfântul Cosma Melodul (de Maiuma) în cel de-al doilea tropar al cântării a treia al canonului iambic la Nașterea Domnului, și anume că Hristos ne-a transmis ceva și nouă din dumnezeiasca Sa fire. La fel spune și Sfântul Ioan Damaschin în primul tropar al cântării a șaptea a celui de-al doilea Canon la Schimbarea la Față: ,,Acum s-au văzut de către apostoli cele nevăzute, dumnezeirea în trup strălucind în muntele Taborului celor ce strigă: Bine ești cuvântat Doamne, Dumnezeule în veci”. Însă, aici, ,,dumnezeirea” nu se referă la natura și firea cea mai presus de fire a Lui Dumnezeu, așa cum considerau masalienii, ci este energia dătătoare de dumnezeire, Harul și Lumina Lui Dumnezeu[7].

Erezia nestorienilor

Conform celui de-al treilea tropar al cântării a șaptea al celui de-al doilea Canon al Schimbării la Față (,,Acum, cele neauzite s-au auzit. Căci, fără de Tată, Fiul, din Fecioară, prin părintescul glas, cu preaslăvire a fost mărturisit ca un Dumnezeu și Om, același și în veci”), Hristos, care S-a născut fără de tată, din Fecioara Maria, după firea omenească, Acesta este mărturisit cu slavă cu glasul Său, fără de maică, și având Tată după dumnezeire. Este mărturisit Fiu preaiubit, nu doar fiindcă este Dumnezeu, ci pentru că este și Om. Căci, Unul și Același este, și Fiul Tatălui, și Fiul Fecioarei, și nu doi fii, care s-au născut, unul din Tatăl, iar celălalt din Fecioara, așa cum hulea Nestorie, cel cu minte de iudeu care pe toate omenește le înțelegea[8].

Erezia monofizită

Sfântul Nicodim Aghioritul, comentând pasajul din Epistola Sfântului Apostol Petru, ,,și acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt” (II Petru, 1, 18), observă că Sfântul Petru, prin auzire, dar mai ales prin vedere, a cunoscut că Unul Hristos are două firi, dumnezeiască și omenească. Fiindcă Acela, pe care mai devreme l-a văzut smerit, un om ca și ceilalți, pe Același L-a văzut iarăși cu Iacob și cu Ioan la Schimbarea Sa la Față, Dumnezeu, în măreția slavei și dumnezeirii Sale. Să se rușineze, așadar, monofiziții (armenii, etiopienii, copții, siroiacoviții, maroniții) care spun că Hristos a avut o fire, dumnezeiască, și care au fost condamnați și anatematizați la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon[10].

Sfântul Nicodim Aghioritul, comentând primul tropar al cântării a treia al primului Canon al Schimbării la Față, (,,În Adam întreg îmbrăcându-Te, Hristoase, firea cea negrită de demult, schimbându-o, o ai luminat, și cu schimbarea chipului Tău, Dumnezeu o ai făcut”), spune că trebuie să cunoaștem că firea omenească, care s-a unit după ipostas cu Dumnezeu Cuvântul, chiar dacă s-a îndumnezeit datorită acestei uniri, nu a ieșit, însă, în afara legilor fizice ale ei, astfel încât să se transforme în dumnezeire. Nicidecum! Aceasta era gândirea eretică a monofiziților. Însă, de vreme ce Fiul Lui Dumnezeu se face și fiu al Omului, fără să schimbe ceea ce era, adică să fie Dumnezeu și în continuare – fiindcă este neschimbător – ci dobândind ceea ce nu era, ca Iubitor de oameni, dobândind umanitatea, deși s-a îndumnezeit, a rămas, însă, neschimbător și nu a renunțat la însușirile Sale naturale, pătimirea, stricăciunea, moartea și celelalte patimi, ci le-a avut și după Îndumnezeire[11]. De aceea, recapitulând cele de mai sus, ne încredințăm și de înomenirea Lui Hristos și sunt rușinați, astfel, și ereticii manihei, care susțineau că întruparea Lui Hristos a fost una închipuită, nu reală.

Erezia romano-catolică

Una dintre diferențele dogmatice principale dintre Biserica Ortodoxă și romano-catolicismul este în legătură cu lumina de pe Tabor.

Acest subiect a preocupat Biserica încă din veacul al XIV-lea, având principali susținători, din partea catolicilor, pe ereticul anatematizat de Sinodiconul Ortodoxiei, Varlaam Calabrezul, iar din partea Ortodoxiei pe antiereticul și marele teolog al Luminii și propovăduitorul dumnezeiescului Har necreat, pe cel ce s-a opus papei și papalității, pe Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului.

Papistașii, prin vocea lui Varlaam, susțineau că lumina de la Schimbarea la Față este creată. Nu este inaccesibilă, și nici nu este adevărata lumină a dumnezeirii, ci mai prejos decât natura îngerilor, și decât rațiunea omenească. Este, adică, foc material, care, câteodată devenea vizibil pentru simțurile omului, altădată devenea nevăzut, fiindcă era perisabil și finit[12].

La această erezie – că lumina de pe Tabor este creată – au fost conduși papistașii, fiindcă identifică firea (ουσία, ousia) necreată a Lui Dumnezeu cu energiile sale necreate și fiindcă atribuie Lui Dumnezeu energii create. Catolicii nu acceptă energiile necreate ale Lui Dumnezeu. Ei cred că Dumnezeu nu comunică personal cu omul. Lucrează în lume nu direct, ci indirect, prin energiile sale create. Pentru aceștia, Dumnezeiescul Har este o substanță creată, pe care Dumnezeu o plăsmuiește pentru ca, prin intermediul ei, să-l mântuiască pe om. Creat este, după ei, de asemenea, harul sfințitor al Tainelor, la fel cum creată este și Lumina de pe Tabor de la Schimbarea la Față a Lui Hristos[13].

Aceste păreri ale papistașilor despre Lumina Sfântă de pe Tabor sunt total greșite și ele vin în contradicție cu învățătura Sfinților Părinți. Menționând o mulțime de citate ale Sfinților Părinți, Sfântul Grigorie Palama și alți monahi au arătat că Lumina de la Schimbarea la Față nu este materială și finită, nu este o slavă exterioară a trupului, ci slava și măreția dumnezeirii unită ipostatic cu trupul. Nu este chiar Lumina sau esența (ουσία) Lui Dumnezeu – care este nevăzută și de necuprins – ci energia și Harul Lui Dumnezeu de care se pot învrednici cei credincioși. Conform Sinodului din 1341, care este considerat al IX-lea Sinod Ecumenic, ,,necreată este lumina Domnului la Schimbarea Sa la Față, iar aceasta nu este esența/ousía Lui Dumnezeu”. De asemenea, conform Sinodiconului Ortodoxiei, lumina care a strălucit la Schimbarea la Față a Domnului nu este creată, dar nici nu este esența/ousia Lui Dumnezu, ci necreată, este strălucire și energie care își are originea, în mod nedespărțit în dumnezeiasca fire (theía ousía)[14].

În teologia ortodoxă se face diferența între esența/ousia necreată a Lui Dumnezu și energiile sale necreate. Cu natura/ousia Lui Dumnezeu, care este incomprehensibilă și inexprimabilă, credinciosul nu poate intra în contact. Relaționează, însă, și devine părtaș dumnezeieștilor energii ale Lui. Acestea, însă, ca și dumnezeiasca esență, sunt necreate și neplăsmuite. Adică, este altceva față de dumnezeiasca esență/ousia, dar nu este altceva decât Dumnezeirea. Credinciosul, prin pocăință, asceză, rugăciune și participare la viața mistică a Bisericii, comunică cu dumnezeieștile energii necreate și devine ,,părtaș dumnezeieștii firi”. Adică, cu ajutorul energiilor dumnezeiești necreate, și, printr-un urcuș duhovnicesc continuu, inima credinciosului se curăță de patimi, mintea se luminează și se învrednicește să vadă ,,lucruri dumnezeiești”, în mod tainic, dumnezeiasca slavă, Lumina necreată. Aceasta este tradiția isihastă a Bisericii noastre[16].

De asemenea, romano-catolicii consideră că apostolii erau nedesăvârșiți la acea vedere minunată de la Schimbarea la Față, din pricina fricii care pusese stăpânire pe ei atunci când profeții Moise și Ilie au intrat în nor. Însă, potrivit Sinodului de la Constantinopol, și așa cum tâlcuiesc Sfinții Părinți acest eveniment, această frică, ce era strâns legată de bucurie, nu i-a biruit cu totul, ca să fie ispitiți și să se întristeze apostolii. Fiindcă există frica de la început și frica cea de pe urmă. Aici este vorba de bucurie, prețuire și închinare la această mare taină, căreia s-au învrednicit să-i fie martori[17].

______________________________

[1] Cuviosul Nicodim Aghioritul, Eortodromiul sau comentariul canoanelor asmatice la Sărbătorile Împărătești și în cinstea Maicii Domnului, tom. 3, Editura ,,Stupul Ortodox”, Tesalonic 1987, pp. 311-312.

[2] ibidem, p. 291

[3] IV Regi 12, 2

[4] Cuviosul Nicodim Aghioritul, op. cit., p. 256

[5] I Petru 1, 4

[6] Sfântul Nicodim Aghioritul, Tâlcuirea celor opt epistole sobornicești ale Sfinților Iacob, Petru, Ioan și Iuda, Edit, ,,Stupul Ortodox”, Tesalonic, 1986, p. 346.

[7] Cuviosul Nicodim Aghioritul, Eortodromiul sau comentariul canoanelor asmatice la Sărbătorile Împărătești și în cinstea Maicii Domnului, tom. 3, Editura ,,Stupul Ortodox”, Tesalonic 1987, p. 162. Ibidem, vol. 3, p. 305-306

[8] ibidem, p. 307

[9] II Petru 1, 188

[10] Cuviosul Nicodim Aghioritul, op. cit., p. 366

[11] ibidem p. 235-236

[12] V. Hristoforídis, Disputele isihaste din secolul al XIV-lea, Edit. Paratiritís, Tesalonic, 1993, p. 51.

[13] Papalitatea, ieri și astăzi , Edit. Sfintei Mănăstiri Paraklítou, Oropós, Attikí, iulie 2009, p. 15-16.

[14] V. Hristoforídis, op. cit., pp. 52, 97, 101

[15] II Petru 1, 4.

[16] Papalitatea, ieri și astăzi… p. 15.

[17] Cuviosul Nicodim Aghioritul, Eortodromion…vol. 3, p. 260 și Mitropolitul de Náfpaktos și Sfântul Vlasie, Ierótheos, Sărbătorile Împărătești, Editura Sfintei Mănăstiri Nașterea Maicii Domnului-Pelaghía, Livadiá 1998, p. 179.

Etichete: Erezii, Teologi, Teologie

Documentar video: Sfântul Gravriil Ivireanul, cel nebun pentru Hristos

5/17/2015 |

Publicat de admin |

Editați postarea

Cuviosul Gavriil Urgebadze (1929-1995) s-a arătat a fi un vas ales încă din pruncie. Născut în Georgia sovietică și lipsit fiind de cele sfinte, atunci când micul Vasiko – acesta fiindu-i numele de alint – a aflat cele despre Hristos, și-a construit o chilie de pământ în grădina părinților, unde se străduia să trăiască ascetic. Crescând, a transformat chilia într-o bisericuță pe care, în nenumărate rânduri, autoritățile comuniste s-au străduit să o dărâme, iar pe tânărul credincios să-l declare nebun.

În cele din urmă, Vasiko a devenit monah, cu numele Gavriil, apoi ieromonah la Mănăstirea Betania.

Adevărata nebunie, cea întru Hristos, și-a dat-o pe față cu ocazia marii sărbători tovărășești de 1 Mai 1965. Pe clădirea Comitetului Central din Tbilisi, în piața centrală a orașului, erau atârnate portretele marilor „părinți” ai comunismului, iar de la tribună înaltele oficialități ale vremii țineau discursuri înflăcărate. Deodată, giganticul portret al lui Lenin din spatele tribunei a început să ardă, apoi și celelate. Mulțimea din piață a amuțit. La o fereastră de la etajul al doilea al clădirii Comitetului Central, după ce dăduse foc portretelor, părintele Gavriil începuse să propovăduiască împotriva nebuniei sovietice:

Domnul zice: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! Să nu-ţi faci chip cioplit… Să nu te închini lor, nici să le slujeşti!” (Ieșire 20, 3-5).
În cele din urmă a fost dat jos de acolo cu o mașină de pompieri cu scară, iar mulțimea înfuriată a rupt gardurile de siguranță și s-a năpustit asupra lui. Când pompierii l-au scos din mâinile oamenilor, Părintele Gavriil avea 18 fracturi, din care una craniană, iar fața îi era de nerecunoscut. O lună de zile a fost aproape inconșient, apoi a fost transferat la un spital de boli mintale, lucru care, probabil, l-a salvat de la pedeapsa capitală. Părintele Gavriil nu vorbit nimănui despre asta, ulterior. Se poate să fi scăpat după mai mulți ani, odată cu amnistiile lui Hrușciov, și a ajuns să cerșească în pragul biserilor, pentru că nimeni, nici preoții nu-l mai primeau, iar în satul lui, vecinii asmuțeau câinii pe el. Era miluit numai de cei care nu știau cine este.

Abia după 1989 s-a putut retrage la Mănăstirea Samtavro de lângă Mtshketa, unde a adunat o obște de maici. A fost împodobit cu harisma înainte-vederii. A adormit în ziua de 2 noiembrie a anului 1995. După îngropare, la mormântul său au avut loc foarte multe minuni, mai ales vindecări. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Georgiei în anul 2012.

Să avem parte de rugăciunile Cuviosului Mărturisitor Gavriil cel nebun pentru Hristos!

Etichete: Vase de cinste ale Duhului Sfânt, Video |

View Comments

Blog † Vestitorul ortodox

Articole

Linkuri

Forumuri ortodoxe

Mânăstiri şi schituri

Asociatii-Fundatii ortodoxe

.

Cartea "Razboiul nevazut", editia din 1826

Cartea HRISMOS, editia din 1818

Ediţia din 1818 - DOWNLOAD

Imnografia Schimbarii la Fata si surparea amagirilor si a eresurilor

Documentar video: Sfântul Gravriil Ivireanul, cel nebun pentru Hristos

Arhivă

Sf. Justin Popovici

Articole recomandate

Comentarii

Persoane interesate

Parintele Ilie Cleopa:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești

Mass Media