Articole

Se încarcă...


___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.
.

Povestire despre icoana nezugrăvită de mână omenească a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

8/11/2010 | Publicat de admin | Editați postarea
Ziua a unsprezecea a lunii august

Povestire despre icoana nezugrăvită de mână omenească a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

În zilele împăratului Tiberiu s-a întâmplat o minune mare şi ciudată.
O femeie văduvă şi iubitoare de creştini, pe nume Maria, soţie de senator şi patrician, a fost lovită de o boală de nelecuit şi înfricoşătoare. După ce a lăsat orice nădejde în ajutorul omenesc, s-a predat pe sine în mâinile Dumnezeului şi Domnului nostru Iisus Hristos. A avut, deci, bunul gând de a trimite un mesaj preoţilor care slujeau la sfânta icoană nezugrăvită de mână omenească a Domnului nostru, rugându-i să o viziteze.
Când au venit aceia, Maria a căzut la picioarele lor zicând:
- Vă implor, domnii mei. Deoarece Dumnezeu, pentru păcatele mele, a îngăduit să fiu chinuită de boala aceasta grea şi înfricoşătoare, aş vrea, sărmana şi nevrednica de mine, cu sfintele voastre rugăciuni, să primesc în casa mea umilă icoana sfântă a Stăpânului nostru, pentru patruzeci de zile. Poate că în acest fel Domnul mă va milui.
Preoţii, cunoscând trăirea virtuoasă şi starea ei duhovnicească, au primit să aducă sfânta icoană.
Când au adus-o şi au deschis lada în care se afla, femeia a căzut în faţa ei, s-a închinat şi a sărutat-o. Apoi a adus o bucată de pânză de bumbac, de dimensiunile icoanei, şi a acoperit-o cu ea. La urmă a aşezat-o într-un chivot curat, pe care l-a pus în paraclisul casei, a aprins în faţa ei o candelă mare şi neadormită şi a pus să se slujească liturghie până la patruzeci de zile.
Îndată ce s-au împlinit cele patruzeci de zile, durerile femeii au început să devină atât de puternice şi de nesuportat, încât nu se putea ridica deloc din pat. A chemat-o atunci pe una dintre slujnicele ei – cea pe care o ştia mai curată decât toate – şi i-a spus:
- Adu chivotul în care se află sfânta icoană, ca să mă închin şi să găsesc puţină uşurare de durerile de nesuferit care mă sfâşie.
Slujnica s-a dus în paraclis. Acolo însă a văzut o minune mare, minune înfricoşătoare şi ciudată: o flacără înaltă ieşea din sfântul chivot, se ridica până la acoperişul paraclisului şi, acoperind întregul altar, cobora până la podea, fără să ardă ceva din naos.
Slujnica s-a cutremurat şi a căzut la pământ. O alta însă, care a văzut întâmplarea, a alergat şi i-a spus stăpânei sale. Aceea, plină de frică, s-a ridicat din pat şi cu mult efort a plecat spre paraclis.
- Doamne miluieşte! A strigat când a văzut flacăra.
Îndată a trimis să-i cheme pe preoţi. Au venit repede, iar în urma lor se vedea mulţime mare de oameni.
Au rămas cu toţii uimiţi când au văzut minunea cea ciudată. Flacăra urca şi cobora neîncetat, ca o pânză de corabie bătută puternic de vânt. Asta a ţinut ore bune, în vreme ce toţi implorau:
- Doamne miluieşte!
Mai târziu, preoţii au făcut slujbă şi îndată flacăra a dispărut. Au deschis atunci chivotul şi au găsit icoana Domnului cea nezugrăvită de mână omenească întreagă şi nevătămată. Însă când au ridicat şi pânza de bumbac pe care văduva o pusese pe icoană, au văzut – o, minunea lui Dumnezeu! – că pe ea se imprimase o alta icoană a Domnului, asemănătoare cu prima.
L-au slăvit toţi pe Dumnezeu pentru minune. Au sărutat icoana şi apoi au pus-o peste trupul femeii, în locul unde o durea. Durerile au pierit imediat, boala a cedat şi femeia s-a tămăduit. Când şi-a revenit definitiv, s-a ridicat şi L-a slăvit pe Dumnezeu împreună cu toţi ceilalţi, care veniseră cu preoţii.
După câţiva ani, acea femeie cinstită, fiind vas ales de Dumnezeu, a văzut dinainte plecarea ei din viaţa aceasta şi s-a gândit să dăruiască sfânta icoană mănăstirii Înălţării Domnului, aflată în Melitini. Şi atunci, parcă trimis dinadins în acest scop, la Constantinopol a venit Dometian, arhiepiscopul Melitinei, vărul împăratului Mauriciu, împreună cu cârmuitorii Melitinei. Când văduva a aflat de venirea lor, a avut grijă să-i dea arhiepiscopului icoana, spunându-i dorinţa ei ca aceasta să ajungă în Melitini. Şi tocmai aşa s-a întâmplat.
Nu trebuie însă să neglijăm şi o a doua minune.
Când, în anii împăratului Heraclie, au năvălit perşii, măicuţele din mănăstirea Melitinei s-au temut ca nu cumva să fie şi ele înrobite. Aşadar au plecat la Constantinopol unde, datorită originii lor nobile, patriarhul Serghie le-a dăruit o mănăstire. Dar când a aflat că au asupra lor sfânta icoană cea nezugrăvită de mână omenească, le-a luat-o – chiar dacă fără voia lor.
Dar iată! În zilele acelea pe patriarh l-au aflat zile grele şi triste – furia împăratului împotriva lui şi unele tulburări în Biserică. În vreme ce era nedumerit faţă de relele acestea, vede noaptea în vis un om înfricoşător stând înaintea lui şi zicându-i:
- Să înapoiezi degrabă ceea ce ai luat pe nedrept de la mănăstire!
Când s-a trezit, patriarhul a căzut pe gânduri. I-a chemat şi pe oamenii lui ca să-i întrebe în legătură cu aceasta:
- Ce să fie aceste necazuri care mă încearcă? Şi din ce cauză mă chinuiesc? Am văzut, desigur, şi în vis un bărbat înfricoşător care a stat în faţa mea şi mi-a spus: „să înapoiezi degrabă ceea ce ai luat pe nedrept de la mănăstire”. Dar eu nu ştiu ce am luat şi de la care mănăstire.
- Stăpâne, au răspuns aceia, nu te gândi deloc la un asemenea lucru. N-ai nedreptăţit pe nimeni niciodată. E simplu, necazurile şi închipuirile care te chinuie se datorează lucrării diavolilor.
Iată însă că şi noaptea următoare acel om înfricoşător se înfăţişează din nou în faţa patriarhului şi îi zice sever:
- Înapoiază degrabă ceea ce le-ai luat măicuţelor de la mănăstirea Înălţării. Nu ştii oare că sunt străine şi nemângâiate, căci au lăsat patria lor şi au venit aici?
Patriarhul a sărit în sus şi i-a spus diaconului său:
- Frate, când ai luat icoana Domnului de la măicuţe, cum au primit asta?
- Foarte greu, stăpâne, a răspuns acela. Şi dacă ar fi avut putere, nu ne-ar fi lăsat să o luăm.
Atunci Patriarhul a înţeles totul. Şi a început să se mustre pe sine pentru ceea ce a făcut.Fără întârziere şi cu multă slavă a trimis sfânta icoană la mănăstirea de călugăriţe, pe 29 noiembrie.
Îndată necazurile şi ispitele patriarhului au încetat, iar măicuţele s-au umplut de mângâiere, gustând din bucuria pe care o transmite neîncetat icoana Domnului, cea nezugrăvită de mână omenească.


Extras: "Întâmplări cutremurătoare, întâmplări de folos"
Ed. Egumeniţa
Etichete: ,
blog comments powered by Disqus
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)
Related Posts with Thumbnails

Arhivă



___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

 Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

 Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești