Articole
___
-
August - directii si intentiiAcum 3 săptămâni
-
-
-
Cum se tratează dușmaniiAcum 2 ani
-
Linkuri
- Sfinţi Români
- Sfânta Scriptura
- Sfaturi Ortodoxe
- Resurse Ortodoxe
- Razboiul nevazut
- Prietenii Sfântului Munte Athos
- Pr. Iulian Nistea
- Poezii Ortodoxe
- PetruVodă.ro
- Pelerinaje - Patriarhia Româna
- Pelerinaje - Mitropolia Olteniei
- OrtodoxMedia
- Ortodoxism
- Ortodoxie si Ecumenism
- Ortodoxie si Catolicism
- OrthPhoto
- Orthotox Photos
- Orthologia
- OrthodoxWiki
- Odaia de sus
- NU VACCINURILOR ! ! !
- Noutati Ortodoxe
- Misiune ortodoxa
- Mărturisire a Ortodoxiei
- Maica Ecaterina Fermo
- Laurentiu Dumitru - website
- Filocalia
- eucred.ro
- Editura Christiana
- E-mistic
- Crez
- Crestinism-ortodox.ro
- Crestin Ortodox
- Craiova Ortodoxa
- Blog Chrisalida
- Biserica.org
- Biblioteca Teologica
Mânăstiri şi schituri
- Hartă cu mânăstiri din ţară
- Mânăstirea Afteia
- Mânăstirea Agapia
- Mânăstirea Almas
- Mânăstirea Bârnova
- Mânăstirea Bârsana
- Mânăstirea Bistrita
- Mânăstirea Bogdana, Radauti
- Mânăstirea Brâncoveanu -Sâmbata de Sus
- Mânăstirea Brâncoveni -Jud. Olt
- Mânăstirea Cernica
- Mânăstirea Clocociov
- Mânăstirea Cozia
- Mânăstirea Crasna
- Mânăstirea Dervent
- Mânăstirea Dimitrie Cantemir
- Mânăstirea Dragomina
- Mânăstirea Frăsinei
- Mânăstirea Gai
- Mânăstirea Golia
- Mânăstirea Hodos-Bodrog
- Mânăstirea Horaita
- Mânăstirea Hurez
- Mânăstirea Jercalai
- Mânăstirea Lainici
- Mânăstirea Moreni, Vaslui
- Mânăstirea Neamt
- Mânăstirea Pasarea
- Mânăstirea Petru Voda
- Mânăstirea Plăviceni
- Mânăstirea Putna
- Mânăstirea Radu Voda
- Mânăstirea Rohia
- Mânăstirea Saraca
- Mânăstirea Secu
- Mânăstirea Sf. Ioan Botezatorul
- Mânăstirea Sf. Ioan Casian
- Mânăstirea Sfânta Maria, Techirghiol
- Mânăstirea Sfintei Cruci
- Mânăstirea Sihastria
- Mânăstirea Stavropoleos
- Mânăstirea Stelea
- Mânăstirea Sucevita
- Mânăstirea Tismana
- Mânăstirea Turnu
- Mânăstirea Varatec
- Mânăstirea Visina, Gorj
- Mânăstirea Vladimiresti
- Mânăstiri
- Mânăstiri din Bucovina
- Mânăstiri din Episcopia Râmnicului
- Mânăstirile Athosului si Meteorele
- Romanian Monasteries
- Schitul Darvari
- Schitul Iezer, Vâlcea
- Schitul Sfântul Mina
- Schitul Sfântul Mina
- Sfântul Munte Athos
- Provita Sf. Brâncoveanu - Filiala Piteşti
- Fundaţia Ortodoxă Ieromonah Arsenie Boca
- Asociaţia Provita - Sibiu
- Asociaţia Provita - Iaşi
- Asociaţia Provita - Craiova
- Asociaţia Provita - Bucuresti
- Asociatia Vasiliada
- Asociatia Medicilor si Farmacistilor Ortodocsi Români
- Asociatia "Cuvântul care zideste"
- A.S.C.O.R. Sibiu
- A.S.C.O.R. Oradea
- A.S.C.O.R. Iasi
- A.S.C.O.R. Craiova
- A.S.C.O.R. Constanţa
- A.S.C.O.R. Cluj-Napoca
- A.S.C.O.R. Bucureşti
- A.S.C.O.R. Braşov
- A.S.C.O.R. Baia Mare
.
.
Multi sunt chemati, dar putini alesi (despre mantuirea paganilor si a ereticilor)
Scrisoarea adresata de Sfantul Ignatie Briancianinov unei femei, care nu accepta ca sunt "multi chemati si putini alesi" si ca alesii sunt tocmai adevaratii ortodocsi.
Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: crestini care nu stiu in ce consta propriu-zis crestinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc crestini, unul care e crestin nu doar cu numele, ci si de fapt. Intrebarea: "De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?" a devenit o intrebare obisnuita astazi. "Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe acesti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei crestini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte - pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!"
Crestinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos - singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in restituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor.
Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. "Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad" zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamantesti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omenesti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Ca sa se refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinta si mai inalta dar marginita si creata - ci a fost savarsita de insusi nemarginitul Dumnezeu.
Pedepsele - partea neamului omenesc, au fost inlocuite cu pedeapsa luata de El; lipsa meritelor omenesti a fost inlocuita de vrednicia Lui infinita. Toate faptele bune omenesti neputincioase, pogoratoare in iad, au fost inlocuite cu o singura fapta buna, plina de putere: credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Cand iudeii L-au intrebat pe Domnul: "Ce sa facem ca sa facem lucrurile lui Dumnezeu", Domnul le-a raspuns: "acesta este lucrul lui Dumnezeu, sa credeti in Cel pe Care L-a trimis El", dar un singur lucru bun ne e necesar intru mantuire: credinta; credinta ca lucrare. Prin credinta, numai prin credinta, putem intra in comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocirea Tainelor pe care ni le-a daruit El. In desert dar, si cu pacat cugetati si ziceti ca oamenii buni dintre pagani si mahomedani se vor mantui, adica vor intra in comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut intotdeauna ca exista un singur mijloc de mantuire: Rascumparatorul! Ea a recunoscut ca cele mai mari virtuti ale firii cazute pogoara in iad. Daca dreptii adevaratei Biserici si facatorii de minuni care credeau in Rascumparatorul ce urma sa vina pogorau in iad, cum va inchipuiti ca paganii si mahomedanii care nu au cunoscut si nu au crezut in Rascumparator vor capata mantuirea numai pentru ca ei vi se par dumneavoastra draguti si buni, cand mantuirea nu se obtine decat printr-un singur, va repet, un singur mijloc si acesta este credinta in Rascumparator!
Crestini! Cunoasteti pe Hristos! Intelegeti ca voi nu-L cunoasteti, ca va lepadati de El socotind mantuirea posibila fara El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mantuire posibila fara credinta in Hristos este renegat de Hristos si, poate din nestiinta, cade in pacatul greu al hulirii de Dumnezeu. "Caci cugetam" - zice Sfantul Apostol Pavel - "ca omul se adevereste prin credinta fara faptele legii. Caci adevarul lui Dumnezeu prin credinta lui Iisus Hristos in toate si asupra tuturor credinciosilor este: fara deosebire. Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu: suntem insa iertati in dar, prin harul Lui, cu izbavirea intru Hristos Iisus". Veti replica poate: "Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune. El invata ca credinta fara fapte e moarta". Cercetati ce cere Sfantul Apostol Iacov si o sa vedeti ca el cere, ca si toti insuflatii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinta, iar nu faptele bune ale firii noastre cazute. El cere credinta vie, invederata de faptele omului nou, si nu faptele bune ale firii noastre cazute!
El da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta in care s-a invederat credinta dreptului: iar fapta aceea consta in a aduce jertfa lui Dumnezeu pe fiul sau unul nascut. Sa-ti injunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta buna dupa firea omeneasca: e o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta de credinta.
Adanciti-va in cercetarea Noului Testament si in general a intregii Sfintei Scripturi: veti gasi ca se cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca numai aceasta implinire este numita fapta, ca numai prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu credinta in Dumnezeu se face vie, ca una ce e lucratoare; fara aceasta e moarta, lipsita fiind de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca pornirile bune ale inimii sunt interzise, lepadate! Dar tocmai dragalasele acestea de fapte bune va si plac la pagani si mahomedani! Pentru ele, macar de-ar fi si cu renegarea lui Hristos, dumneavoastra vreti sa le acordati mantuirea. Ciudata e judecata dumneavoastra despre ratiunea sanatoasa. De unde, cu ce drept o gasiti, o descoperiti in dumneavoastra? Daca sunteti crestini trebuie sa aveti notiuni crestine cu privire la acest obiect si nu altele, dupa capul dumneavoastra sau agatate cine stie de pe unde!
Evanghelia ne invata ca prin cadere noi ne-am agonisit o ratiune pervertita, ca ratiunea firii noastre cazute, oricat de valoroasa ar fi prin natura, oricat de ascutita ar fi prin invatatura lumeasca, isi pastreaza caracterul capatat prin caderea in pacat, continua sa ramana o ratiune pervertita. Trebuie sa o lepezi, sa te dai pe mana calauzitoare a credintei si, sub aceasta conducere, la timpul sau, dupa o insemnata nevointa intru evlavie, Dumnezeu daruieste robului Sau credincios ratiunea Adevarului sau Judecata Duhovniceasca. Aceasta ratiune poate si trebuie sa fie recunoscuta a fi ratiune sanatoasa; ea este credinta capatata din cercetarea lucrurilor, asa de stralucit descrisa de Sfantul Apostol Pavel in al patrulea capitol al epistolei sale catre evrei. Temelia judecatii duhovnicesti este Dumnezeu. Pe piatra aceasta neclintita se nalta ea, si intru aceasta nu se clatina si nu cade. Ceea ce numiti dumneavoastra ratiune sanatoasa noi, crestinii, cunoastem ca este o ratiune atat de bolnavicioasa, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nu poate avea loc decat prin retezarea cu palosul credintei a tuturor stiintelor si cunostintelor care o compun, si prin lepadarea lor. Daca insa vom socoti ratiunea ca sanatoasa, considerand-o astfel pe baza a ceva necunoscut, sovaielnic, nedeterminat, mereu schimbator, atunci ea, ca "sanatoasa", va renega neaparat pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental. Ce zice judecata dumneavoastra, ratiunea dumneavoastra sanatoasa? Ca a recunoaste pieirea unor oameni buni, care nu cred in Hristos este un fapt potrivnic ratiunii dumneavoastra sanatoase! Si nu doar atat! Ci ca o asemenea pieire a oamenilor virtuosi e potrivnica milosteniei unei Fiinte atat de atotbune ca Dumnezeu. Ati avut cumva o revelatie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar si nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu? Nu! Insa ratiunea dumneavoastra sanatoasa va spune asta! Ah, ratiunea dumneavoastra sanatoasa! Atunci, cu ratiunea dumneavoastra sanatoasa, de unde ati scos ca puteti intelege, cu patrunderea omeneasca limitata, ce este si ce nu este contrar milosteniei lui Dumnezeu?
Ingaduiti-mi sa va expun gandul nostru. Evanghelia, altfel spus invatatura lui Hristos, sau Sfanta Scriptura sau Sfanta Biserica Universala ne-a descoperit tot ce poate sti omul despre mila lui Dumnezeu, ce intrece orice cugetare, ce este mai presus de orice capacitate omeneasca de patrundere, ramanand inaccesibila pentru intelegerea oamenilor. Desarta e ratacirea mintii omenesti cand cauta sa-L patrunda pe nepatrunsul Dumnezeu! Cand cauta sa explice inexplicabilul, sa-L supuna consideratiilor sale… pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea intreprindere e o intreprindere satanica!… Tu, care te numesti crestin si nu ai habar de invatatura lui Hristos! Daca din aceasta invatatura harismatica, cereasca, nu ai invatat ca Dumnezeu este incomprehensibil, du-te la scoala si trage cu urechea sa auzi ce invata copiii! Lor profesorii de matematica le explica, in teoria infinitului, ca infinitul, ca marime nedeterminata, nu se supune acelor legi carora li se supun marimile determinate - numerele, ca rezultatele operatiilor cu el pot fi total opuse operatiilor cu numerele. Iar tu vrei sa determini legile actiunii milei lui Dumnezeu si zici: asta e conform cu El - asta ii repugna! E conform sau nu e conform cu ratiunea ta! Cu notiunile si cu simturile tale! Urmeaza din aceasta ca Dumnezeu e obligat sa inteleaga si sa simta cum intelegi si simti tu? Dar tocmai asta si pretinzi tu de la Dumnezeu! Iata cea mai nesabuita si mai trufasa intreprindere! Nu invinui dar judecatile Bisericii de lipsa de bun simt si de smerenie: asta e lipsa ta! Ea, Sfanta Biserica, nu face decat sa urmeze neabatut invataturii lui Dumnezeu despre lucrarile lui Dumnezeu, cele descoperite ei de catre Dumnezeu insusi!
Copiii ei adevarati merg dupa ea cu supunere, luminandu-se cu credinta, calcand in picioare ratiunea trufita ce se rascoala asupra lui Dumnezeu! Credem ca putem sti despre Dumnezeu numai ceea ce Dumnezeu a binevoit sa ne descopere! Daca ar exista un alt drum catre cunoasterea de Dumnezeu, un drum pe care l-ar putea deschide mintea, cu propriile ei sfortari, nu ne-ar fi fost data descoperirea dumnezeiasca. Ea ne-a fost data insa pentru ca ne este strict necesara. Desarte sunt dar si mincinoase propriile autocugetari si ratacirile mintii omenesti. Dumneavoastra ziceti: "ereticii sunt aceiasi crestini ca si noi". De unde ati scos una ca asta? Doar poate vreunul care se numeste crestin si nu stie nimic despre Hristos, datorita nemarginitei sale ignorante se va arata de acord sa se recunoasca tot atat de crestin ca si ereticii, fara sa deosebeasca sfanta credinta crestina de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu. Altfel judeca cu privire la aceasta adevaratii crestini! Numeroasele soboare de sfinti au primit cununa muceniciei, au ales mai degraba cele mai crancene si indelungi chinuri, inchisoarea, exilul decat sa-si dea acordul la partasia cu ereticii in invatatura lor hulitoare de Dumnezeu.
Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul si cu pieirea lui. Erezia e mai degraba un pacat diavolesc decât omenesc; ea este fiica diavolului, nãscocirea lui, e o nelegiuire apropiata de închinarea la idoli. Parintii numesc adesea închinarea la idoli nelegiuire, iar erezia - rea credinta; în închinarea la idoli diavolul îsi ia siesi partea dumnezeiasca de la oamenii orbiti, iar prin erezie el îi face pe acesti oameni orbiti partasi ai pacatului sau de capatâi: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atentie "Faptele apostolilor" se va convinge usor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea îngrozitoarea lor fatarnicie, trufia nemasurata, va vedea un comportament alcatuit din minciuna neîntrerupta, va vedea cât sunt de robiti celor mai diferite si josnice patimi .... Cu deosebire se remarca la ei ura neîmpacata catre fiii adevaratei Biserici ....
Erezia se conjuga cu încrâncenarea inimii, cu o groaznica întunecare si stricare a mintii, erezia se mentine cu încapatânare în sufletul molipsit de ea si cât de trudnica este vindecarea omului de aceasta infirmitate! Orice erezie contine întrînsa hula împotriva Duhului Sfânt: fie huleste o dogma a Duhului Sfânt, fie o lucrare a Duhului Sfânt, dar neaparat huleste Duhul Sfânt. Esenta oricarei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul sau sânge marturisirea adevaratei credinte, a pronuntat hotarârea soborului local al Constantinopolului asupra ereziarhului Eutihie în urmatoarele cuvinte:
"Eutihie, pâna acum iereu, arhimandrit, fiind întrutotul prins si vadit ca partas al ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, atât prin faptele lui trecute cât si prin explicatiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea încapatânata a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici macar n-a luat în seama sfaturile noastre si povetele catre primirea învataturii sanatoase. Si, de aceea, plângând si suspinând pentru pieirea lui definitiva, declaram în numele Domnului nostru Iisus Hristos ca el a cazut în hulire de Dumnezeu, ca e deposedat de orice cin preotesc, de partasia cu noi si de conducerea asupra manastirii sale, dând tuturor de stire ca de acum încolo, cine va sta la sfat cu el sau îl va vizita, va cadea el însusi sub afurisenie."
Aceasta hotarâre e un mic exemplu al parerii obstesti a Bisericii Universale asupra ereticilor; aceasta hotarâre e recunoscuta de întreaga Biserica si confirmata de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta în aceea ca el nu marturisea în Hristos, dupa întrupare, cele doua naturi, cum marturiseste Biserica, ci admitea numai o singura natura, natura dumnezeiasca. Veti spune: numai atât!... Amuzant prin ignoranta, si demn de plâns prin caracter si urmari, este raspunsul unei persoane investite cu puterea acestei lumi catre sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariana. Aceasta suspusa fata sfatuia pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu porneasca dezbinarea, atât de potrivnica duhului crestinismului, pentru câteva cuvinte, zice el, caci el nu gaseste nimic vrednic de osânda în învatatura lui Arie -care difera întrucâtva în stilul de formulare a cuvintelor si atâta tot! Aceste diferente de formulare a cuvintelor, observa istoricul Fleury, în care chipurile nu e nimic de osândit, nu fac altceva decât ca neaga Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos - nu mai mult!
Naruiesc asadar toata credinta crestina - si atâta tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor masti schimbatoare tindeau catre un acelasi scop: negau Dumnezeirea Cuvântului si deformau dogma întruparii. Cele mai noi nazuiesc mai degraba sa nege lucrarile Sfântului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele în care Biserica recunostea lucrarea Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementari omenesti - si înca mai nerusinat: superstitii, ratacire!
Desigur dumneavoastra nu vedeti în erezie nici tâlharie nici hotie! Poate nici nu o socotiti un pacat? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat si hulit Duhul Sfânt - nu mai mult! Cel care a primit si se tine de o învataturã hulitoare de Dumnezeu, cel care huleste pe Dumnezeu cu gura, acesta nu tâlhareste, nu fura, face chiar faptele bune ale firii cazute - ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu sa-i refuze mântuirea?!... Toata cauza ultimei dumneavoastra nedumeriri, ca si a tuturor celorlalte, consta în adânca necunoastere a crestinismului ! Sa nu credeti ca o asemenea necunoastere e un defect lipsit de importanta! Nu! Urmarile lui sunt nimicitoare, mai ales astazi, când în societate umbla nenumarate carti cu titluri crestine si continut satanic. Prin ignorarea adevaratei învataturi crestine, sunteti întrutotul expus sa primiti un gând mincinos, fals, amagitor, hulitor de Dumnezeu, drept gând adevarat, sa vi-1 însusiti si, odata cu el, sa va însusiti si pieirea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mântui ! Iar nedumeririle dumneavoastra sunt tot atâtea semne de întrebare asupra posibilitatilor dumneavoastra de mântuire.
Esenta nedumeririlor acestora este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mântuirea, nu va jucati! Caci altfel veti plânge vesnic. Apucati-va de lectura Noului Testament si Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe (...) studiati în scrierile Sfintilor Parinti, cum trebuie înteleasa corect Scriptura, ce vietuire, ce gânduri si ce simtaminte se cuvine sa aiba un crestin. Studiati din Scripturi si din credinta vie pe Hristos si crestinismul. Mai înainte sa bata ceasul, ceasul de spaima în care va trebui sa va prezentati la judecata în fata lui Dumnezeu, agonisiti-va îndreptatirea (achitarea) data de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Crestinismului.
Sf. Ignatie Briancianinov
Taina Bisericii și cultele de mistere
Pétros Vassiliádis
Termenul „mystírion” este, în mod clar, un terminus technicus religios, iar etimologic provine de la verbul mýein (μύειν, a închide ochii şi gura) şi nu de la verbul myeĩn (μυεῖν, a închina, a consacra),[1] şi, în antichitatea clasică se referea (în general, la plural) la ceremonii religioase cu învăţături secrete cu conţinut religios dar şi politic, însoţite de activităţi şi practici neobişnuite. Cu toate că îşi au originea în ritualuri săvârşite în cadrul tribal de către popoarele primitive, misterele, ca fenomen religios organizat, îşi fac apariţia, în special în spaţiul elen (mistere dionisiace, eleusine, orfice ş.a.), pentru a ajunge la apogeul lor – desigur, după interferenţa cu diferite religii orientale – în perioada romană. Şi, fiindcă şi Creştinismul s-a format în plină perioadă de dezvoltare a religiilor de mistere (cultelor de mistere), datorită asemănărilor dintre ele, s-a emis teoria (în principal, de către şcoala istorico-religioasă) interdependenţei lor, şi, mai mult decât atât, a dependenţei Creştinismului de mistere.
În literatura biblică veche, medie şi nou-testamentară, dar şi în cea post-biblică timpurie, termenul „mystírion” nu a fost asociat niciodată cu ceremoniile cultice sau cu formulele liturgice ale poporului lui Dumnezeu (Israel în Vechiul Testament, Biserica în Noul Testament). Termenul apare pentru prima dată în literatura elenistică (Tobit, Iudita, Înţelepciunea lui Solomon, Ecclesiastul, Daniel, Macabei), unde, de cele mai multe ori, se referă în termeni negativi la mişcările naţional-religioase (vezi Înţelepciunea lui Solomon, 14, 23: „mistere ascunse… [cu] sacrificarea de prunci”), sau sugerează idolatria.[2] În Cartea Profetului Daniil, pentru prima dată, termenul „mystírion” dobândeşte o semnificaţie foarte importantă pentru evoluţia lui ulterioară, cea eshatologică.[3]
Singura utilizare a termenului în Evanghelii corespunde tradiţiei sinoptice (Matei, Marcu, Luca), în binecunoscuta interpretare a parabolelor. Aici, însă, “taina (to mystírio) Împărăţiei lui Dumnezeu (a cerurilor)” (Marcu, 4, 11), la fel ca şi în corpusul paulin, este pusă în legătură cu predica (kérygma), iar nu cu ceremoniile, precum în cazul diferitelor religii de mistere, și de aceea, de cele mai multe ori, „mystírion” este legat de termenul descoperire (apokálypsi).[5] În general, în Noul Testament, termenul mystírion (taină, mister) nu este asociat nicăieri cu învăţături secrete, şi nici nu întâlnim cunoscutele avertizări ale cultelor de mistere privind desacralizarea misterului.
În epistolele Sfântului Apostol Pavel există destule indicii că în anumite cercuri din Biserica Primară erau folosite reprezentări ale religiilor de mistere elenistice pentru a fi explicată importanţa Cinei Domnului, adică a Euharistiei, având ca rezultat credinţa că misterul conferă un caracter “superior” mântuirii. Apostolul Pavel încearcă să îndrepte această percepţie greşită, în temeiul criteriilor ecleziologice, a învăţăturii despre darurile duhovniceşti şi a Bisericii ca “trup al Lui Hristos”.
Conform concepţiei sacramentale a religiilor de mistere, omul, prin intermediul misterului, capătă o putere de viaţă care nu se pierde niciodată, de vreme ce în timpul ceremoniilor-spectacole de mistere (un fel de piese de teatru), şi, în general, în spaţiul acesta al religiilor sincretice, în perioada protocreştină era larg răspândită ideea că, prin intermediul iniţierii, cineva poate să urmeze destinul unei zeităţi, şi astfel, participând la “moartea” şi “învierea” ei, dobândeşte “mântuire veşnică”[6]. Mai târziu, gnosticii, influenţaţi de cultele de mistere, şi urmând concepţiei mistico-sacramentale, săvârşeau botezul chiar şi celor morţi, în încercarea de a pune în lucrare, cu totul nepotrivit, Taina Botezului chiar şi după moartea cuiva.
Apostolul Pavel combate această practică magică a Botezului în Epistola către Romani (Romani 6, 3-11). Şi, chiar dacă, pe de o parte, interpretează teologic această practică, ca participare la moartea lui Hristos prin răstignire, totuşi, insistă asupra urmărilor pe care aceasta trebuie s-o aibă în viaţa morală a credinciosului. De aceea, îi îndeamnă pe cei de curând botezaţi: “Să umblăm întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 4), “ca să nu mai fiţi robi păcatului”(Romani 6, 6).[7]
Caracteristic discursului paulin, dar şi, în general, nou-testamentar, în definirea termenului “mystírion” (mister, taină) este fragmentul din Epistola către Efeseni 3, 3-12. Acolo este exprimat cât se poate de clar faptul că misiunea lui Pavel către neamuri este “iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos, pentru ca începătoriile şi stăpâniile din ceruri să cunoască acum înţelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu, prin Biserică”(Ef. 3, 9-10). Aşadar, conform apostolului neamurilor, “taina” este planul “ascuns”al lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor. Prin urmare, Biserica este caracterizată drept taină (mister), în interiorul căreia se lucrează taina mântuirii. Şi, fiindcă Biserica nu este nici ansamblul concepţiilor vreunui sistem religios, adică vreo ideologie (fie şi drept-slăvitoare), nici vreun cult de mistere, ci arătarea în adunare a Împărăţiei Lui Dumnezeu, mister poate fi socotită Dumnezeiasca Euharistie.
Până în secolul al IV-lea d. H., termenul “mister”şi derivaţii lui nu erau asociaţi în nici un mod cu ceea ce mai târziu s-a impus cu denumirea de mistere.[8]
În literatura biblică veche, medie şi nou-testamentară, dar şi în cea post-biblică timpurie, termenul „mystírion” nu a fost asociat niciodată cu ceremoniile cultice sau cu formulele liturgice ale poporului lui Dumnezeu (Israel în Vechiul Testament, Biserica în Noul Testament). Termenul apare pentru prima dată în literatura elenistică (Tobit, Iudita, Înţelepciunea lui Solomon, Ecclesiastul, Daniel, Macabei), unde, de cele mai multe ori, se referă în termeni negativi la mişcările naţional-religioase (vezi Înţelepciunea lui Solomon, 14, 23: „mistere ascunse… [cu] sacrificarea de prunci”), sau sugerează idolatria.[2] În Cartea Profetului Daniil, pentru prima dată, termenul „mystírion” dobândeşte o semnificaţie foarte importantă pentru evoluţia lui ulterioară, cea eshatologică.[3]
Singura utilizare a termenului în Evanghelii corespunde tradiţiei sinoptice (Matei, Marcu, Luca), în binecunoscuta interpretare a parabolelor. Aici, însă, “taina (to mystírio) Împărăţiei lui Dumnezeu (a cerurilor)” (Marcu, 4, 11), la fel ca şi în corpusul paulin, este pusă în legătură cu predica (kérygma), iar nu cu ceremoniile, precum în cazul diferitelor religii de mistere, și de aceea, de cele mai multe ori, „mystírion” este legat de termenul descoperire (apokálypsi).[5] În general, în Noul Testament, termenul mystírion (taină, mister) nu este asociat nicăieri cu învăţături secrete, şi nici nu întâlnim cunoscutele avertizări ale cultelor de mistere privind desacralizarea misterului.
În epistolele Sfântului Apostol Pavel există destule indicii că în anumite cercuri din Biserica Primară erau folosite reprezentări ale religiilor de mistere elenistice pentru a fi explicată importanţa Cinei Domnului, adică a Euharistiei, având ca rezultat credinţa că misterul conferă un caracter “superior” mântuirii. Apostolul Pavel încearcă să îndrepte această percepţie greşită, în temeiul criteriilor ecleziologice, a învăţăturii despre darurile duhovniceşti şi a Bisericii ca “trup al Lui Hristos”.
Conform concepţiei sacramentale a religiilor de mistere, omul, prin intermediul misterului, capătă o putere de viaţă care nu se pierde niciodată, de vreme ce în timpul ceremoniilor-spectacole de mistere (un fel de piese de teatru), şi, în general, în spaţiul acesta al religiilor sincretice, în perioada protocreştină era larg răspândită ideea că, prin intermediul iniţierii, cineva poate să urmeze destinul unei zeităţi, şi astfel, participând la “moartea” şi “învierea” ei, dobândeşte “mântuire veşnică”[6]. Mai târziu, gnosticii, influenţaţi de cultele de mistere, şi urmând concepţiei mistico-sacramentale, săvârşeau botezul chiar şi celor morţi, în încercarea de a pune în lucrare, cu totul nepotrivit, Taina Botezului chiar şi după moartea cuiva.
Apostolul Pavel combate această practică magică a Botezului în Epistola către Romani (Romani 6, 3-11). Şi, chiar dacă, pe de o parte, interpretează teologic această practică, ca participare la moartea lui Hristos prin răstignire, totuşi, insistă asupra urmărilor pe care aceasta trebuie s-o aibă în viaţa morală a credinciosului. De aceea, îi îndeamnă pe cei de curând botezaţi: “Să umblăm întru înnoirea vieţii” (Romani 6, 4), “ca să nu mai fiţi robi păcatului”(Romani 6, 6).[7]
Caracteristic discursului paulin, dar şi, în general, nou-testamentar, în definirea termenului “mystírion” (mister, taină) este fragmentul din Epistola către Efeseni 3, 3-12. Acolo este exprimat cât se poate de clar faptul că misiunea lui Pavel către neamuri este “iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos, pentru ca începătoriile şi stăpâniile din ceruri să cunoască acum înţelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu, prin Biserică”(Ef. 3, 9-10). Aşadar, conform apostolului neamurilor, “taina” este planul “ascuns”al lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturor. Prin urmare, Biserica este caracterizată drept taină (mister), în interiorul căreia se lucrează taina mântuirii. Şi, fiindcă Biserica nu este nici ansamblul concepţiilor vreunui sistem religios, adică vreo ideologie (fie şi drept-slăvitoare), nici vreun cult de mistere, ci arătarea în adunare a Împărăţiei Lui Dumnezeu, mister poate fi socotită Dumnezeiasca Euharistie.
Până în secolul al IV-lea d. H., termenul “mister”şi derivaţii lui nu erau asociaţi în nici un mod cu ceea ce mai târziu s-a impus cu denumirea de mistere.[8]
(Fragmente din prelegerea la al VI-lea Congres Liturgic Panelenic al Membrilor Sfintelor Mitropolii, cu tema: Cult Creştin şi Idolatrie)
[1] “Sunt numite mistere de aceia care închid gura şi acest lucru nu ştie nimeni să-l explice. Myín înseamnă a închide gura.” (Scholii la Aristofan, p. 456)
[2] G. Bornkamm, “mystírion, myéo” în Theological Dictionary of the New Testament, vol. IV, p. 813.
[3] Ibidem, p. 814.
[4] Vezi Dicţionarul Noului Testament al lui W. Bauer.
[5] Vezi G. Bornkamm, „mystírion, myéo”, p. 821.
[6] Vezi şi capitolul al X-lea din Epistola întâi către Corinteni, despre care Sávvas Agourídis, comentându-l (Apostolul Pavel, Prima Epistolă către Corinteni, 1982, p. 161), spune: „Nici misterele nu constituie o garanţie pentru cele viitoare” şi, de asemenea, „creştinismul este incompatibil cu idolatria”.
[7] Ε. Lohse, Compendiu de teologie, p. 155.
[8] Vezi G. Bornkamm, “mystírion, myéo”, p. 823.
Sursa: pemptousia.ro
Scurt istoric - Ortodoxia si Statul in Romania sub regimurile totalitare: Ana Pauker scotea religia din scolile romanesti in august 1948
Despre Biserica Ortodoxa Romana si martirii crestini ai prigoanei comuniste
Daca pana acum am dorit sa prezentam tragedia bisericii din acele vremuri intr-un context mult mai amplu, adica international, pentru a intelege mai bine cu ce s-a confruntat ea atunci, atat in alte tari crestine si ortodoxe din spatiul sovietic, (cat mai ales la noi), vom continua acum cu enuntarea si evocarea propriilor noastre drame si tragedii, dar care nu puteau fi scose ori abstractizate din contextul acesta transnational, de care avea parte intreaga Europa, estica sau rasariteana.
Asadar, inchisi find, torturati, infometati, spanzurati, injunghiati, impuscati, ucisi prin inghetare sau ingropati de viu, batjocoriti pana la dezumanizare, acestea fiind doar cateva dintre metodele experimentului anticrestin prin care sute si mii de martiri ai lui Iisus Hristos si-au sacrificat viata in perioada comunista. La optusprezece ani de la incheierea unuia din ciclurile opresiunii, martiriul acestora este inca putin cunoscut. Dupa cum constata si "Societatea academica pentru adevarul istoric", un grup universitar constituit dupa prezentarea Raportului Tismaneanu, astazi se vorbeste extrem de mult despre disidenta fara o zi de inchisoare, eludandu-se sacrificiul sutelor de mii de detinuti cu adevarat anti-comunisti. Lucrarea din care redam mai jos cateva extrase, a fost lansata la Patriarhia Romana in Saptamana Mare (parca nu intamplator) si releva adevaratul caracter al regimului comunist: de sistem supranational, anticrestin, antiuman, impus popoarelor prin forta militara a imperiului sovietic si prin forta ideologic-represiva a internationalelor comuniste. Acestui monstru i s-au opus destui preoti si episcopi, monahi si teologi, militari si studenti, luptatori anticomunisti ori simpli tarani. Despre martiriul lor scriu autorii volumului "Martiri pentru Hristos din Romania, in perioada regimului comunist".
Impunerea regimului comunist de sorginte sovietica, in anul 1945, a adus dupa sine restrictionarea drastica a libertatii religioase din Romania. Noul cadru juridic si de exercitare a misiunii bisericesti din Romania era preluat dupa modelul sovietic cristalizat in timpul razboiului de aparare a patriei. Atunci cand Stalin i-a chemat pe ierarhii ortodocsi care au supravietuit gulagului sovietic si i-a repus in posturile ocupate odinioara, cu rolul declarat de a sustine moral si chiar material razboiul impotriva Germaniei naziste, lumea libera asista la o schimbare fundamentala in relatia dintre regimul comunist si Biserica Ortodoxa Rusa.
Asadar, inchisi find, torturati, infometati, spanzurati, injunghiati, impuscati, ucisi prin inghetare sau ingropati de viu, batjocoriti pana la dezumanizare, acestea fiind doar cateva dintre metodele experimentului anticrestin prin care sute si mii de martiri ai lui Iisus Hristos si-au sacrificat viata in perioada comunista. La optusprezece ani de la incheierea unuia din ciclurile opresiunii, martiriul acestora este inca putin cunoscut. Dupa cum constata si "Societatea academica pentru adevarul istoric", un grup universitar constituit dupa prezentarea Raportului Tismaneanu, astazi se vorbeste extrem de mult despre disidenta fara o zi de inchisoare, eludandu-se sacrificiul sutelor de mii de detinuti cu adevarat anti-comunisti. Lucrarea din care redam mai jos cateva extrase, a fost lansata la Patriarhia Romana in Saptamana Mare (parca nu intamplator) si releva adevaratul caracter al regimului comunist: de sistem supranational, anticrestin, antiuman, impus popoarelor prin forta militara a imperiului sovietic si prin forta ideologic-represiva a internationalelor comuniste. Acestui monstru i s-au opus destui preoti si episcopi, monahi si teologi, militari si studenti, luptatori anticomunisti ori simpli tarani. Despre martiriul lor scriu autorii volumului "Martiri pentru Hristos din Romania, in perioada regimului comunist".
Impunerea regimului comunist de sorginte sovietica, in anul 1945, a adus dupa sine restrictionarea drastica a libertatii religioase din Romania. Noul cadru juridic si de exercitare a misiunii bisericesti din Romania era preluat dupa modelul sovietic cristalizat in timpul razboiului de aparare a patriei. Atunci cand Stalin i-a chemat pe ierarhii ortodocsi care au supravietuit gulagului sovietic si i-a repus in posturile ocupate odinioara, cu rolul declarat de a sustine moral si chiar material razboiul impotriva Germaniei naziste, lumea libera asista la o schimbare fundamentala in relatia dintre regimul comunist si Biserica Ortodoxa Rusa.
Reactia imediata a celor din lumea libera a fost desigur, negativa, sustinandu-se ideea ca, ar fi vorba de o Biserica "comunizata" de Stalin, un fel de marioneta, prin care acesta arata Occidentului ca in URSS se respecta libertatea religioasa. Obiectiv vorbind, insa, situatia relatiei dintre cele doua puteri chiar se schimbase. Pentru Biserica insemna minimum de existenta, intr-o societate care il nega pe Dumnezeu si propaga in mod vadit ateismul. Pentru regimul sovietic insemna un nou instrument de control si manipulare, in interesele dictate de Partidul Comunist, atat pe plan intern, cat si extern. In felul acesta, Biserica putea fi mai usor compromisa in ochii credinciosilor, iar, pe masura ce socialismul se construia, aceasta urma sa dispara ca institutie, considerata o carie a lumii comuniste, asa dupa cum am precizat si in paginile anterioare. Insa, prin existenta ei, a dogmei si a misiunii sale, Biserica intemeiata de Mantuitorul Iisus Hristos constituia o piedica serioasa pentru regimul comunist, cu binecunoscuta sa ideologie atee, potrivit careia "religia este un opiu al popoarelor".
In cazul Bisericii Ortodoxe Romane, trebuie spus ca, in perioada interbelica, s-a manifestat deschis impotriva persecutiei religioase din Rusia sovietica. In luna martie 1930, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane dadea o circulara prin care cerea slujitorilor si credinciosilor ei sa inalte rugaciuni catre Dumnezeu, pentru crestinii prigoniti peste Nistru, in aceasta initiativa fiind angrenate si societatile preotesti, asociatiile religioase, pentru sustinerea de conferinte publice. Era modelul sovietic, implementat prin ARLUS…
Instalarea regimului comunist, prin impunerea guvernului dr. Petru Groza (6 martie 1945), gasea Biserica Ortodoxa Romana intr-o pozitie defensiva. Cunoscandu-i trecutul anticomunist interbelic, noul regim politic intampina probleme in ceea ce priveste acomodarea Bisericii cu modelul sovietic, ce trebuia preluat si aplicat in cele mai mici detalii. In primul rand, era nevoie de schimbarea tabloului format in perioada interbelica. Printr-o abila propaganda comunista, imaginea negativa a regimului sovietic fata de Biserica Ortodoxa Rusa era contrazisa total in nenumaratele discursuri tinute de politicienii adusi de noile vremuri, in articolele si intrunirile politice cu iz cultural, de apropriere de Uniunea Sovietica, cum era, de pilda, "Asociatia Romana pentru strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica" (ARLUS). In planul comunistilor romani, dictat de Moscova, era nevoie de o apropiere sincera fata de marele prieten de la Rasarit.
Redeschiderea lagarelor si crucea Patriarhului Justinian al Bisericii Ortodoxe Romane
Imediat dupa instalarea guvernului Groza, lagarele initiate odinioara de regele Carol al II-lea erau acum redeschise, iar altele nou amenajate, la Targu Jiu, Caracal, Lugoj sau Slobozia. Intimidarile erau un alt mijloc de exercitare a autoritatii regimului secular in problemele Bisericii. Ori, acestea se puteau face fie prin arestari, cum s-a procedat in timpul alegerilor din noiembrie 1946, fie pe fondul procesului intentat lui Iuliu Maniu, in anul 1947, atunci cand majoritatea slujitorilor ortodocsi au refuzat sa-l infiereze de la altar pe fostul sef al taranistilor romani.
Instalarea definitiva a regimului comunist in anul 1948 aducea dupa sine atentarea grava la pozitia Bisericii Ortodoxe Romane. Practic, Biserica are doua istorii: una croita de potentatii vremii, iar alta care se dezvaluie abia acum, prin documentele cercetate de istorici. De exemplu, prin atitudinea sa, Patriarhul Justinian Marina poate fi considerat un slujitor care a inteles ca trebuie sa-si duca crucea pana la capat. S-a folosit de pozitia sa si de prietenia cu Dej, pentru a se impotrivi imixtiunilor politicului in treburile bisericesti, apoi s-a debarasat de potrivnicii care puteau aduce rau Bisericii, uneori cazand in capcana compromisului, dar a scos institutia pe care o conducea din conul de umbra impus de comunisti. A cazut in capcana compromisului, ca urmare a presiunilor foarte mari de moment, in speranta unei apropiate eliberari de sub comunism.
Instalarea definitiva a regimului comunist in anul 1948 aducea dupa sine atentarea grava la pozitia Bisericii Ortodoxe Romane. Practic, Biserica are doua istorii: una croita de potentatii vremii, iar alta care se dezvaluie abia acum, prin documentele cercetate de istorici. De exemplu, prin atitudinea sa, Patriarhul Justinian Marina poate fi considerat un slujitor care a inteles ca trebuie sa-si duca crucea pana la capat. S-a folosit de pozitia sa si de prietenia cu Dej, pentru a se impotrivi imixtiunilor politicului in treburile bisericesti, apoi s-a debarasat de potrivnicii care puteau aduce rau Bisericii, uneori cazand in capcana compromisului, dar a scos institutia pe care o conducea din conul de umbra impus de comunisti. A cazut in capcana compromisului, ca urmare a presiunilor foarte mari de moment, in speranta unei apropiate eliberari de sub comunism.
Atunci cand Religia a fost scoasa din scolile de stat (august 1948), Patriarhul Justinian, cu ajutorul ierarhilor (intre care la loc de frunte si de cinste s-a numarat Episcopul de pie memorie si recunostinta Nicolae Popoviciu al Oradiei), a initiat proiectul de catehizare a copiilor si tinerilor in biserici, insa a fost blocat de Securitate si de Ministerul Cultelor, la cererea liderilor comunisti Ana Pauker si Vasile Luca. Toate initiativele ulterioare ale Patriarhului Justinian sau ale diferitilor factori din conducerea bisericeasca pentru educarea tineretului in biserici au fost sortite esecului, Ministerul cultelor avand permanent sub observatie aceasta problema.
Valurile de represiune si rezistenta anticomunista din Romania
Prigoana si intoarcerea la catacombele primelor veacuri crestine
Vezi aici continuarea
Valurile de represiune si rezistenta anticomunista din Romania
Frecventelor opozitii ale Sinodului, partidul le-a raspuns cu valuri de represiune, cum a fost cel din noaptea praznicului "Adormirii Maicii Domnului" din 1952, printr-un simplu ordin de cabinet al Ministrului Afacerilor Interne (ord. 410/1952). Atunci, sute de preoti care au avut functii de decizie in institutiile Bisericii au fost retinuti, anchetati si trimisi la Canal, in injositoarea "brigada a hotilor". Alti slujitori au fost arestati doar pentru faptul ca erau etichetati "chiaburi" de catre organele locale de partid, iar o categorie aparte a fost reprezentata de cei care au sprijinit rezistenta armata anticomunista din munti. Totodata, putem afirma ca valurile de represiune se declansau pe fondul consolidarii autoritatii Partidului Comunist in Stat, dupa "demascarea" deviationistilor din anul 1952, ori dupa evenimentele de la Budapesta din anul 1956 si retragerea trupelor sovietice in anul 1958. Acuzatiile ce li se aduceau clericilor erau incadrate in mai vechiul Cod penal al regelui Carol al II-lea, din 1936, cu celebrul articol 209 ("uneltire contra ordinii sociale") dedicat legionarilor, dar si in alte legi, precum Decretul regal 856/1938, privitor la "siguranta in Stat". Ulterior, in anii ''50, comunistii aveau sa mai adauge articolul 193, pentru faptele, considerate penale, savarsite inainte de 23 august 1944, cu sintagma "activitate intensa contra clasei muncitoare". Faptele penale incadrate la acest articol erau, de exemplu, tinerea si publicarea de conferinte, articole, studii si alte lucrari, care aratau adevarata fata a comunismului din Rusia interbelica.
Prigoana si intoarcerea la catacombele primelor veacuri crestine
In inchisorile comuniste, viata religioasa a dobandit un aspect de catacomba. Nenumarate sunt marturiile care contureaza veritabile momente de traire crestina, atunci cand slujitori ai altarului savarseau slujbe, incurajandu-i si dandu-le incredere in ajutorul divin colegilor de suferinta. Cu toate torturile orchestrate de oamenii regimului, cum a fost in "experimentul Pitesti", temnita comunista a reprezentat locul in care multe suflete au cunoscut transformarea spirituala si apropierea de Domnul Iisus Hristos, creand modele pentru crestinismul contemporan.
Aceasta represiune impotriva slujitorilor Bisericii lui Iisus Hristos era de fapt o noua persecutie, o revenire la vremurile de prigoana din vremea Imperiului roman. Se foloseau aceleasi denunturi platite, unele anonime, ale asa-numitilor "turnatori" la Securitate. Deoarece preotii refuzau sa sustina initiativele Partidului Comunist cu privire la muncile agricole in zilele de sarbatoare ori la strangerea cotelor - precum jertfele ce trebuiau aduse odinioara imparatului - acestia erau considerati "dusmani ai poporului" si tratati ca cetateni inferiori, copiii lor avand mult de suferit. Ineficienta economiei si agriculturii socialiste era imputata preotilor si credinciosilor, considerati "sabotori" in aplicarea directivelor date de partidul-stat, asa cum crestinii primelor veacuri erau considerati vinovati pentru raul care se abatea asupra imperiului, ca pedeapsa de la zeitati.
Aceasta represiune impotriva slujitorilor Bisericii lui Iisus Hristos era de fapt o noua persecutie, o revenire la vremurile de prigoana din vremea Imperiului roman. Se foloseau aceleasi denunturi platite, unele anonime, ale asa-numitilor "turnatori" la Securitate. Deoarece preotii refuzau sa sustina initiativele Partidului Comunist cu privire la muncile agricole in zilele de sarbatoare ori la strangerea cotelor - precum jertfele ce trebuiau aduse odinioara imparatului - acestia erau considerati "dusmani ai poporului" si tratati ca cetateni inferiori, copiii lor avand mult de suferit. Ineficienta economiei si agriculturii socialiste era imputata preotilor si credinciosilor, considerati "sabotori" in aplicarea directivelor date de partidul-stat, asa cum crestinii primelor veacuri erau considerati vinovati pentru raul care se abatea asupra imperiului, ca pedeapsa de la zeitati.
Vezi aici continuarea
Accesul la facilitatile serviciului public de transport in comun va fi INTERZIS in caz de inactivare a cardului de sanatate
După 31 decembrie, asigurarea facilităţilor de transport pentru persoanele care beneficiază de acest drept se vor acorda doar pe baza cardului emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Până la acea dată, facilităţile de transport vor putea fi obţinute ca şi până acum, pe baza tichetelor de călătorie gratuită sau a taloanelor speciale de călătorie, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor, postat pe site-ul instituţiei.
Totodată, Ministerul a informat că a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă privind prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru categoriile de persoane care au acest drept.
“A fost adoptată Ordonanţa de urgenţă privind prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane. Asigurarea facilităţilor de transport pentru persoanele care beneficiază de acest drept, potrivit legii, se mai poate face pe baza tichetelor de călătorie gratuită sau a taloanelor speciale de călătorie numai până la data de 31.12.2014, dată la care urmează să fie asigurate aceste facilităţi pe baza cardului emis de către CNAS. Procesul de distribuţie a cardului naţional de asigurări de sănătate este în curs de derulare”, se menţionează într-un comunicat al MT, postat pe site-ul instituţiei.
Prin promovarea acestui act normativ, se realizează asigurarea în continuare a facilităţilor de transport, prin utilizarea tichetelor de călătorie gratuite sau a taloanelor speciale de călătorie, până la emiterea în totalitate a cardurilor de sănătate, se arată în comunicat.
EVZ: Nu ai card de sănătate, ADIO facilităţi de TRANSPORT după 31 decembrie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Arhivă
-
►
2018
(1)
- ► septembrie (1)
-
►
2015
(25)
- ► septembrie (2)
-
►
2011
(38)
- ► septembrie (1)
-
►
2010
(150)
- ► septembrie (12)
-
►
2009
(193)
- ► septembrie (12)
___
Sf. Justin Popovici
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.
.png)
Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
Comentarii
Persoane interesate
-
-
-
The soul needs two wings for its heavenly flight;Acum o săptămână
-
-
Ea este Maica noastrăAcum 9 luni
-
Proloagele din 23 octombrieAcum 10 luni
-
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum un an
-
-
-
-
-
-
-
Demonstrație a credințeiAcum 8 ani
-
RaiulAcum 9 ani
-
Participant à l’Esprit saintAcum 9 ani
-
-
ORBULAcum 9 ani
-
-
-
-
-
PocăințaAcum 10 ani
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 10 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 10 ani
-
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 12 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 13 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 14 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 14 ani
-
Ne-am mutat!Acum 14 ani
-
Schema monkAcum 15 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 15 ani
-
-
-
-
-
-
-
DeciziiAcum 8 ani
-
-
-
-
-
-
Directoare WebAcum 15 ani
-
-
-
-