-
Jurnal saptamanal - 35/52Acum o săptămână
-
-
-
Cum se tratează dușmaniiAcum 3 ani
-
Forumuri ortodoxe
Asociatii-Fundatii ortodoxe
 |
11/30/2013 | 
Publicat de
admin
Sfantul Gherasim „Parjolitorul"!
Sfântul Gherasim din Kefalonia
În localitatea Tricaia, din regiunea Corint, s-a născut în anul 1506 Sfântul Gherasim. Era nepotul marelui duce Luca Notara († 1453), prim-ministru al ultimului împărat al romanilor, Constantin al XI-lea Paleologul (1448 - 1453).
Setea lui pentru o viaţă îngerească l-a călăuzit în Sfântul Munte, unde s-a făcut monah. De acolo a mers să se închine la Locurile Sfinte şi s-a retras în Muntele Carantaniei, pentru a se nevoi, precum făcuse şi Hristos. Acolo a rămas patruzeci de zile şi s-a luptat aspru cu diavolul. Din lupta aceea a ieşit biruitor şi a primit ca răsplată de la Dumnezeu puterea de a scoate demoni. Până astăzi, diavolul tremură la auzul numelui Sfântului Gherasim. Demonizaţii, când sunt aduşi în faţa nestricăcioaselor sale moaşte, în Kefalonia, izbugnesc în blasfemii sau strigă: „Pârjolitorule Gherasim, ne-ai ars !", „Vom pleca eşti ca un foc !" şi altele asemenea. Nenumărate sunt minunile de tămăduire ale demonizaţilor, pe care le-a săvârşit şi le săvârşeşte Sfântul cel "pârjolitor". Pe cinci dintre acestea le vom povesti în continuare.
***
În anul 1924, tânărul G.M. din Lixuri a fost posedar de diavol. Starea lui era deznădăjduitoare. Devenise spaima oamenilor şi de aceea îl legaseră cu lanţuri la mâini şi la picioare.Rudele lui l-au dus la Mânăstirea Sfântului Gherasim, unde au rămas multă vreme, în rugăciuni şi lacrimi.
Bolnavul ameninţa că se va sinucide şi într-o zi a fugit de lângă ai săi, s-a urcat în clopotniţă şi s-a aruncat în gol. Toţi au scos strigăte de groază. Însă tânărul n-a păţit nimic ! Sfântul făcuse cu el o minune îndoită: nu numai că s-a ridicat sănătos, dar şi tămăduit de acel demon înfricoşător.
***
O femeie demonizată din Patra, Zoia, a venit cu părinţii ei la mânăstire, unde a rămas multă vreme. O lună de zile a strigat necontenit către Sfânt:- O să plec, o să ies, pârjolitorule, dar când procesiunea va ajunge la izvor, îţi voi rupe platanul !
Şi. într-adevăr în ziua praznicului, în clipa în care procesiunea a ajuns la izvor, Zoia a strigat:
- Plec, plec !
Atunci un stâlp de telegraf enorm a căzut pe platanul de alături şi pe lumea adunată în jur. Însă a căzut în asemenea fel, încât nimeni n-a păţit nimic.
Atunci un stâlp de telegraf enorm a căzut pe platanul de alături şi pe lumea adunată în jur. Însă a căzut în asemenea fel, încât nimeni n-a păţit nimic.
În aceeaşi clipă, demonul a ieşit din bolnavă. Toată lumea l-a slăvit pe Sfânt şi au răspândit minunea cu lacrimi de bucurie.
- Pârjolitorule, nu plec de aici, n-ai decât să te rogi Dumnezeului tău. Nu mă voi întoarce niciodată în locul în care eram înainte. Voi rămâne aici, să mă răzbun pe tine, care m-ai războit toată viaţa ta. N-am putut să te înving niciodată. Ai fost ca un stâlp de foc. Voi război mânăstirea ta. Te voi nimici, fiindcă aduni pe toată lumea cu minunile tale şi ne loveşti şi ne distrugi.
La un moment dat, în vreme ce Sfântul se apropia nevăzut de el, a început să tremure de frică şi să spună:
- Îl vedeţi? Vine să mă lovească cu toiagul său. Unde să mă ascund ? Vai mie ! Pleacă, pârjolitorule Gherasim, care-ţi întorci toată puterea asupra noastră, a demonilor. Te-ai ostenit atât de mult în viaţă numai pentru a ne izgoni pe noi ! Vai mie, nu mai pot rămâne ! Însă, dacă plec, îţi voi sparge candela de la mijloc. Voi face acest semn şi după aceea voi pleca. N-o voi sparge ? Ba am s-o sparg ! Fără semnul ăsta nu plec. Îmi porunceşti să plec ? Da, plec !
Şi, spunând „plec", candela a sărit în sus cu un şuierat puternic. Femeia demonizată a rămas nemişcată, ca moartă. Când şi-a revenit se eliberase de duhul rău.
Toţi L-au slăvit pe Dumnezeu şi pe Sfânt, care săvârşeşte atâtea minuni celor ce-l cheamă cu credinţă.
Este cu putinţă ca această fantomă să devină vreodată om ? ziceau părinţii ei deznădăjduiţi către monahi.
Fiica lor striga, behăia ca o capră, îşi ridica părul în sus cu sălbăticie, scotea limba... Era înspăimântător pentru un om să o vadă.
- Pârjolitorule ! striga către Sfânt. Caut un prilej pentru a te nimici, fiindcă ne arzi. Dacă reuşesc, te voi distruge, ca să nu le mai ocroteşti pe aceste femei îmbrăcate în negru. Însă n-am putere. Mi s-a poruncit să plec. Din pricina postului şi rugăciunii eşti ca focul, şi mi-e frică să te văd.
Vasilica a fost chinuită îndelung. Dar, la urmă, făcătorul de minuni a izbăvit-o şi pe ea de demon. De nerecunoscut, ca un înger, a plecat spre patria sa, slăvind-L pe Dumnezeu şi pe binefăcătorul ei, Sfântul Gherasim.
***
În anul 1931, la mânăstire a fost adusă E.P., din Troianata. Diavolul o chinuia înfricoşător. Nimeni nu îndrăznea să se apropie de ea, pentru că striga din răsputeri şi rostea păcate nemărturisite. Mai mult, îl hulea pe Sfânt, îl înjura cu neruşinare şi-i zicea:- Pârjolitorule, nu plec de aici, n-ai decât să te rogi Dumnezeului tău. Nu mă voi întoarce niciodată în locul în care eram înainte. Voi rămâne aici, să mă răzbun pe tine, care m-ai războit toată viaţa ta. N-am putut să te înving niciodată. Ai fost ca un stâlp de foc. Voi război mânăstirea ta. Te voi nimici, fiindcă aduni pe toată lumea cu minunile tale şi ne loveşti şi ne distrugi.
La un moment dat, în vreme ce Sfântul se apropia nevăzut de el, a început să tremure de frică şi să spună:
- Îl vedeţi? Vine să mă lovească cu toiagul său. Unde să mă ascund ? Vai mie ! Pleacă, pârjolitorule Gherasim, care-ţi întorci toată puterea asupra noastră, a demonilor. Te-ai ostenit atât de mult în viaţă numai pentru a ne izgoni pe noi ! Vai mie, nu mai pot rămâne ! Însă, dacă plec, îţi voi sparge candela de la mijloc. Voi face acest semn şi după aceea voi pleca. N-o voi sparge ? Ba am s-o sparg ! Fără semnul ăsta nu plec. Îmi porunceşti să plec ? Da, plec !
Şi, spunând „plec", candela a sărit în sus cu un şuierat puternic. Femeia demonizată a rămas nemişcată, ca moartă. Când şi-a revenit se eliberase de duhul rău.
Toţi L-au slăvit pe Dumnezeu şi pe Sfânt, care săvârşeşte atâtea minuni celor ce-l cheamă cu credinţă.
***
O altă femeie demonizată, care era şi paralizată, Vasilica, a fost adusă de părinţii ei în anul 1936 din Etol, înfăşurată într-o pătură şi scoasă din minţi de duhul necurat.Este cu putinţă ca această fantomă să devină vreodată om ? ziceau părinţii ei deznădăjduiţi către monahi.
Fiica lor striga, behăia ca o capră, îşi ridica părul în sus cu sălbăticie, scotea limba... Era înspăimântător pentru un om să o vadă.
- Pârjolitorule ! striga către Sfânt. Caut un prilej pentru a te nimici, fiindcă ne arzi. Dacă reuşesc, te voi distruge, ca să nu le mai ocroteşti pe aceste femei îmbrăcate în negru. Însă n-am putere. Mi s-a poruncit să plec. Din pricina postului şi rugăciunii eşti ca focul, şi mi-e frică să te văd.
Vasilica a fost chinuită îndelung. Dar, la urmă, făcătorul de minuni a izbăvit-o şi pe ea de demon. De nerecunoscut, ca un înger, a plecat spre patria sa, slăvind-L pe Dumnezeu şi pe binefăcătorul ei, Sfântul Gherasim.
***
În ziarul „Peloponez" din 16 octombrie 1949 citim:„În luna mai a anului trecut elevul din clasa a VII-a de gimnaziu din Lefkada, G.N.K., a fost posedat de duhul rău. Într-o zi, în vreme ce preotul mânăstirii Sfântul Gherasim, Spiridon Linardatos, îi citea rugăciunile cuvenite, elevul se lovea şi striga:
- Gherasime, m-ai pârjolit ! Unde mă vei arunca ? Ce-mi va face Domnul tău ? Unde mă va aşeza ? Eu sunt legiunea căreia Hristos i-a poruncit să intre în turma de porci.
În ceasul acela, preotul a atins de pieptul copilului crucea pe care Sfântul o folosea pe când trăia, Atunci bolnavul a muşcat crucea şi a strigat:
- Crucea este armă nebiruită, sabie cu două tăişuri !
Şi în vreme ce preotul continua exorcismele, diavolul a strigat prin gura tânărului că va pleca a doua zi. Aşa s-a şi întâmplat. În timpul Sfintei Liturghii, s-a tulburat cumplit şi a strigat în faţa sfintei racle:
- Gherasime, Gherasime, m-ai nimicit ! Eu sunt demonul demonilor. M-ai nimicit, m-ai distrus ! Deschide-ţi fereastra să plec !
După aceea, tânărul, după ce a rămas pentru puţin fără simţiri, s-a ridicat sănătos. Iar mai târziu a devenit un preot vrednic".
Sensul cel mai adanc al vietii
Parinte, un tanar a disparut dupa ce a lasat scris parintilor lui ca se va sinucide, deoarece nu este frumos si ca ei sunt vinovati pentru aceasta.
- Oamenii n-au inteles sensul cel mai adanc al vietii. Nu cred in cealalta viata. Tot chinul de aici porneste. “Sunt nedreptatit”, iti spune, “ceilalti se bucura, eu nu ma bucur”. Nu sunt multumiti cu ceea ce au, intra si egoismul si se chinuiesc. Dumnezeu iubeste intreaga lume. Fiecaruia i-a dat ceea ce ii este de folos, fie infatisarea exterioara, fie agerimea, fie frumusetea etc., care il va ajuta sa se mantuiasca daca le va pune in valoare. Dar lumea se chinuieste. « De ce eu sa fiu asa si celalalt altfel ? » Dar tu ai acestea, celalalt altele. Un monah roman, nebun pentru Hristos, ce pustnicea in Sfantul Munte a spus unuia care avea astfel de ganduri : « O broasca a vazut un bivol si a spus : vreau sa fiu si eu bivol. S-a umflat broasca, s-a umflat si in cele din urma a crapat. Dumnezeu pe aceasta a facut-o broasca, pe celalat bivol. A vrut broasca sa se faca bivol si a crapat. » Fiecare sa se bucure de felul in care l-a facut Creatorul sau.
Cand omul va fi ajutat sa creada in Dumnezeu si in viata viitoare, in cea vesnica – adica prinde sensul cel mai adanc al vietii - , se va pocai si isi va schimba viata, va veni indata mangaierea dumnezeiasca prin harul lui Dumnezeu care il va schimba, alungandu-i toate metehnele mostenite. Multi oameni care s-au pocait si s-au nevoit cu smerenie si cu marime de suflet s-au umplut de har, au devenit chiar si sfinti, carora ne inchinam acum cu evlavie si le cerem mijlocirile, desi mai inainte au avut patimi si neputinte mostenite. Cuviosul Moise Etiopianul, de pilda, desi a fost talharul cel mai sangeros, avand o rautate mostenita, de indata ce a crezut in Dumnezeu, s-a pocait, s-a nevoit, a alungat toate patimile, a fost cercetat de harul lui Dumnezeu si s-a invrednicit sa ia si harisma proorociei. A intrecut in sensibilitate chiar si pe marele Arsenie 1, care era din cea mai mare familie de nobili din Roma, cu virtuti mostenite si cu o mare cultura.
- Parinte, care este adica sensul exact al acestei vieti ?
- Care este ? Sa ne pregatim pentru patria noastra, pentru Cer, pentru Rai. Totul este ca omul sa prinda acest sens adanc al vietii, care este mantuirea sufletului. Cand omul crede in Dumnezeu si in viata viitoare, atunci intelege ca cea de aici este desarta si isi pregateste pasaportul pentru cealalta. Uitam ca toti vom pleca. Nu vom prinde radacini aici. Viata aceasta nu este pentru ca sa petrecem bine. Este ca sa dam examene, pentru a trece in cealalta viata. De aceea scopul nostru trebuie sa fie pregatirea noastra in asa fel incat sa plecam cu constiinta impacata si sa zburam langa Dumnezeu, atunci cand El ne va chema. Cand Hristos a binecuvantat cele cinci paini si a saturat atatea mii de oameni, lumea a spus un singur lucru : « Este exact ce trebuie pentru a fi imparat ! ». Au mancat cele cinci paini si cei doi pesti si s-au entuziasmat. Dar Hristos le-a spus sa nu se ingrijeasca de aceasta hrana, pentru ca nu vom ramane aici 2.
In viata aceasta fiecare este incercat spre a se vedea daca va corespunde la cele pe care le cere Dumnezeu.
- Parinte, ce trebuie sa aiba cineva totdeauna in mintea sa, ca sa faca voia lui Dumnezeu ?
- Sa-si aiba mintea la Dumnezeu. Sa se gandeasca pentru ce am venit in viata aceasta. Aici n-am venit sa le facem pe toate si sa ne aranjam bine. Am venit ca sa ne pregatim pentru cealalta viata. Asadar mintea noastra trebuie sa fie permanent acolo si la orice ne ajuta sa mergem acolo. Prin infruntarea cu barbatie a situatiilor, prin nevointa smerita si cu marime de suflet, omul intelege sensul vietii duhovnicesti. Viata duhovniceasca este bucurie, este petrecere duhovniceasca. Stiti ce inseamna petrecere ! Sa prindeti sensul cel adanc al monahismului, nobletea duhovniceasca, sensibilitatea patristica. Sensul cel adanc al vietii – nu al monahismului, ci al vietii – toti oamenii sunt obligati sa-l prinda. Daca ar fi facut aceasta, nimeni nu ar fi avut parte de lucruri josnice, de nemultumiri etc. Fiindca exista rasplata dumnezeiasca sa cautam cum sa scoatem vreo dobanda pentru acolo, iar nu cum sa ne asiguram aici demnitatea noastra si cum sa castigam cinstiri omenesti. Cand omul se aranjeaza pe sine insusi in viata cea adevarata, se bucura de toate. Se bucura ca traieste, se bucura ca va muri. Nu pentru ca s-a ingreuiat de viata sa, ci se bucura ca va muri si va merge langa Hristos.
- Parinte, se bucura pentru ca nu se impotriveste la ceea ce ingaduie Dumnezeu ?
- Se bucura pentru vede ca viata aceasta este vremelnica, in timp ce cealalta este vesnica. Nu s-a plictisit de viata, dar se gandeste : « Ce vom face ? Oare nu vom pleca ? » - si se pregateste pentru acolo, pentru ca intelege ca aceasta este destinatia noastra, sensul vietii. Iata, asistentele sociale au bunatate, alearga sarmanele, se ostenesc pentru altii. Studiaza psihologia, dar in felul in care merg sa ajute in unele cazuri nu pot face nimic. Merge una, de pilda, sa mangaie pe unul care are numai un picior, dar acela ii spune: “Tu imi spui « Buna ziua » cu doua picioare, iar eu am unul”. Ce sa-i raspunda ? Cum sa-l ajute cu psihologia ? Daca acest om nu va fi ajutat sa prinda sensul adanc al vietii, nu va putea fi ajutat cu nimic. Sa inteleaga ca pentru aceasta invaliditate ce-a ingaduit-o Dumnezeu, in viata cealalta va lua plata cereasca, care ii va fi depusa acolo si se va bucura. Chiar daca ceilalti ar merge si cu patru picioare, el va spune : “Iti multumesc, Dumnezeul meu, ca merg intr-un picior”. Dar cele ce nu cunosc cum sa procedeze duhovniceste se duc sa mangaie pe bolnavi si nu au ce sa le spuna. Asistenta sociala se duce, de pilda, sa mangaie o femeie de 35 de ani cu cancer, care are si trei copilasi. Ce sa-i spuna ? Daca aceasta mama nu va fi ajutata sa inteleaga sensul adanc al vietii, deznadajduieste, deoarece se gandeste ce se va intampla cu copiii. Aceeasi deznadejde ce-o are mama o are si asistenta sociala, daca n-a inteles ceva mai inalt, sensul duhovnicesc profund. Daca nu exista mai intai o intocmire profunda in sinea ei, nu poate ajuta corect, astfel incat sa vina mangaierea duhovniceasca la celalalt. De aceea se obosesc sarmanele si trupeste, dar se si mahnesc, pentru ca nu pot ajuta eficace. Adica se obosesc indoit.
- Parinte, se bucura pentru ca nu se impotriveste la ceea ce ingaduie Dumnezeu ?
- Se bucura pentru vede ca viata aceasta este vremelnica, in timp ce cealalta este vesnica. Nu s-a plictisit de viata, dar se gandeste : « Ce vom face ? Oare nu vom pleca ? » - si se pregateste pentru acolo, pentru ca intelege ca aceasta este destinatia noastra, sensul vietii. Iata, asistentele sociale au bunatate, alearga sarmanele, se ostenesc pentru altii. Studiaza psihologia, dar in felul in care merg sa ajute in unele cazuri nu pot face nimic. Merge una, de pilda, sa mangaie pe unul care are numai un picior, dar acela ii spune: “Tu imi spui « Buna ziua » cu doua picioare, iar eu am unul”. Ce sa-i raspunda ? Cum sa-l ajute cu psihologia ? Daca acest om nu va fi ajutat sa prinda sensul adanc al vietii, nu va putea fi ajutat cu nimic. Sa inteleaga ca pentru aceasta invaliditate ce-a ingaduit-o Dumnezeu, in viata cealalta va lua plata cereasca, care ii va fi depusa acolo si se va bucura. Chiar daca ceilalti ar merge si cu patru picioare, el va spune : “Iti multumesc, Dumnezeul meu, ca merg intr-un picior”. Dar cele ce nu cunosc cum sa procedeze duhovniceste se duc sa mangaie pe bolnavi si nu au ce sa le spuna. Asistenta sociala se duce, de pilda, sa mangaie o femeie de 35 de ani cu cancer, care are si trei copilasi. Ce sa-i spuna ? Daca aceasta mama nu va fi ajutata sa inteleaga sensul adanc al vietii, deznadajduieste, deoarece se gandeste ce se va intampla cu copiii. Aceeasi deznadejde ce-o are mama o are si asistenta sociala, daca n-a inteles ceva mai inalt, sensul duhovnicesc profund. Daca nu exista mai intai o intocmire profunda in sinea ei, nu poate ajuta corect, astfel incat sa vina mangaierea duhovniceasca la celalalt. De aceea se obosesc sarmanele si trupeste, dar se si mahnesc, pentru ca nu pot ajuta eficace. Adica se obosesc indoit.
Cuviosul Paisie Aghioritul - Vol. II – "Trezire duhovnicească"
NOTE1. Sfântul Arsenie cel Mare (354-447)a fost de origine din Roma. Era mare in intelepciune si virtute. S-a numit "tatăl împăraţilor", pentru că împăratul Teodosie i-a încredinţat educaţia celor doi copii ai lui. În 394, după o vestire dumnezeiască pleacă în pustia Egiptului. Deşi trăise în palate, ca monah s-a distins printr+o nevoinţă şi petrecere în mare asprime.
2. Cf. (Ioan 6,5)
2. Cf. (Ioan 6,5)
BINE ESTE A MERGE LA BISERICA SI A CERE LUI DUMNEZEU CELE FOLOSITOARE..
Sarguiti-va fratilor si surorilor , a veni impreuna la biserica . Lasati lucrul mainilor voastre si inaltati-va in Cerul cel mai de sus , pentru ca , iata , biserica cer pamantesc este , intru care ingerii slujesc , nevazut , pe Dumnezeu , impreuna cu oamenii , altarul este locul salasluirii lui Dumnezeu , iar Sfanta Masa , tron al Sfintei Treimi , din care ni se da , spre mancare ,Trupul Fiului lui Dumnezeu si Sfantul Lui Sange , care curatesc si mantuiesc sufletele noastre . Pentru ca Insusi Domnul zice : ,,Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu viu va fi in veci !'' Drept aceea , pentru viata vesnica sa ne ostenim , mergand la Sfanta Biserica , pentru ca , impreuna cu Proorocul sa cantam : ,,Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis mie , in casa Domnului vom merge ''(Ps. 121,1).
continuarea.. http://paisiee.blogspot.ro/2012/07/bine-este-merge-la-biserica-si-cere-lui.html
poate va intereseaza.. http://paisiee.blogspot.ro/2012/07/predica-ips-teofan-la-hramul-sf-ioan-de.html
Doamne ajuta
Etichete:
crestinii sec XXI biserica paisie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Sf. Justin Popovici
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.
.png)
Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
Articole recomandate
-
-
Take courage and begin.Acum 4 zile
-
-
-
Miros de primăvară la Mănăstirea PutnaAcum 5 luni
-
-
Proloagele din 23 octombrieAcum un an
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum 2 ani
-
-
-
-
-
-
-
Demonstrație a credințeiAcum 9 ani
-
RaiulAcum 10 ani
-
Participant à l’Esprit saintAcum 10 ani
-
-
ORBULAcum 10 ani
-
-
-
-
-
PocăințaAcum 11 ani
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 11 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 11 ani
-
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 13 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 14 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 15 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 15 ani
-
Ne-am mutat!Acum 15 ani
-
Schema monkAcum 16 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 16 ani
-
-
-
-
-
-
-
DeciziiAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
Directoare WebAcum 16 ani
-
-
-
-
Parintele Ilie Cleopa:
Profeţia Sf. Nil Athonitul-
