-
Jurnal saptamanal 3/52Acum 2 săptămâni
-
-
-
Cum se tratează dușmaniiAcum 3 ani
-
Forumuri ortodoxe
Asociatii-Fundatii ortodoxe
 |
Pastorala de Paşti a P.S. Sebastian Paşcanu episcopul Slatinei şi Romanaţilor - Iisus sau Baraba?
4/19/2011 | 
Publicat de
admin
IISUS SAU BARABA?
Cuvânt pastoral la Paşti – 2011
† S E B A S T I A N,
cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,
Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,
Tatăl nostru,
iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!
Cuvânt pastoral la Paşti – 2011
† S E B A S T I A N,
cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,
Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,
Tatăl nostru,
iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!
Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,
Preacuvioase Maici,
Iubiţi credincioşi şi credincioase
Sfânta Scriptură ne spune că mai înainte de a-L condamna pe Domnul la moarte, guvernatorul Ponţiu Pilat a dat poporului prilejul să aleagă, atunci când l-a întrebat: „Pe cine voiţi să vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care Se zice Hristos? Însă arhiereii şi bătrânii au convins mulţimile ca să ceară pe Baraba, iar pe Iisus să-L piardă. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit şi L-a dat să fie răstignit” (Mt. 27, 17, 20 şi 26).
Cine era Baraba şi cum de au preferat iudeii să-l ceară pe el, iar nu pe Iisus Nazarineanul? Evanghelistul Marcu ne spune că: „Baraba fusese închis împreună cu nişte răzvrătiţi, pentru că în răscoală săvârşiseră ucidere” (Mc. 15, 7), iar Sfântul Evanghelist Ioan menţionează că acesta „era tâlhar” (In. 18, 40). Aşadar, ori „Regele iudeilor” (In. 18, 39) ori o căpetenie de tâlhari, pentru Pilat era tot una, dacă nu cumva dregătorul a încercat să-L scape pe Domnul de moarte.
Ce importanţă mai avea însă, de vreme ce inimile cărturarilor şi ale fariseilor încremeniseră de mult în „litera Legii” (Rom. 2, 27), iar „după Legea lor, Hristos trebuia să moară” (In. 19, 7). De aceea, ei „au convins mulţimea ca să ceară să le elibereze mai degrabă pe Baraba, (…) iar pe Iisus, biciuindu-L, să-L dea ca să fie răstignit” (Mc. 15, 11 şi 15).
Dreptslăvitori creştini,
Nu vi se pare ciudat că, puse să aleagă, mulţimile au preferat în locul lui Dumnezeu un ucigaş şi un tâlhar? Că, văzând intenţia binevoitoare a lui Pilat, căpeteniile poporului au trecut de-a dreptul la ameninţări până şi la adresa sa? − „Dacă-L vei elibera pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului” (In. 19, 12). Şi apoi, luaţi aminte ce s-a ales de opţiunea iudeilor!… Căci, deşi de Baraba nu a mai auzit nimeni niciodată după aceea, în schimb Hristos, „piatra cea din capul unghiului” (Ef. 2, 20) − deşi omorât, şi încă prin moarte de ruşine − A ÎNVIAT şi a ajuns în centrul istoriei.
Ei bine, această alegere a iudeilor a urmărit mereu şi mai urmăreşte şi astăzi pe om. Pus să opteze între bine şi rău, acesta a continuat să rateze de multe ori şansa alegerii celei bune, fără a învăţa nimic de la istorie. Căci, deşi Baraba s-a dovedit o alegere neinspirată, s-au găsit destui dispuşi ca, peste veacuri, să îl prefere tot pe el. Şi astfel, luând adesea locul lui Hristos, acesta a reuşit să se strecoare de multe ori afară din închisoare, lăsând în urmă impresia unui Hristos biruit, chiar dacă istoria L-a dovedit pe El a fi Adevăratul Biruitor asupra vieţii şi asupra morţii.
Dacă „Pilat” se arată binevoitor, de ce este mai de ales, totuşi, „Baraba”? Dacă Dumnezeu, Biserica şi chiar viaţa noastră ne sugerează să-L alegem pe Domnul, de ce să mai repetăm şi noi greşeala mulţimilor de altădată? Nu!… Să nu ne lăsăm intimidaţi de cei ce trec până şi la ameninţări viclene!… Nu am învăţat nimic de la viaţă? Până când vom confunda binele cu răul? Dacă Hristos a înviat, zădărnicind astfel alegerea lui Baraba, noi de ce mai orbecăim în întuneric, prefăcându-ne că nu ştim ce trebuie şi pe Cine merită să alegem?…
Dragii mei,
Această alegere, între Domnul şi tâlhar, este şi provocarea noastră de astăzi. Noi ce alegem?… Alegem viaţa, prin Hristos Cel Înviat şi Care „nu mai moare” (Rom. 6, 9), ori alegem pieirea, prin Baraba? Alegem binele sau alegem răul? Căci libertatea de a opta, departe de a fi ispită, este dovada celui mai ales respect şi a preţuirii lui Dumnezeu faţă de om, fapt care impune, însă, din partea noastră o responsabilitate pe măsură. Domnul Şi-a dat viaţa pentru noi! Noi suntem gata să ne dăm viaţa pentru El, ori alergăm bezmetici după Baraba? Hristos a înviat pentru noi, dăruindu-ne şi nouă să trăim în veci, noi oare vom alege să „pierim” odată cu tâlhar?
„Pilatul” zilelor noastre încă pare binevoitor, chiar dacă societatea nu încetează a ne deruta, ca pe mulţimile de altădată. Noi, însă, ce alegem?… Dumnezeu, cunoscând mai dinainte ezitarea noastră, ne-a prevenit că alegerea nu va fi uşoară: „viaţă şi moarte ţi-am pus înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi!” (Deut. 30, 19) Şi, realitatea ne arată că, în pofida prevenirii Domnului, contrar „lecţiilor” pe care ni le-a dat istoria şi în ciuda experienţei pe care am acumulat-o de 2000 de ani, mulţi dintre noi îl mai aleg şi astăzi pe Baraba. Unii conştient, alţii din ignoranţă! Unii ştiu că greşesc, dar o pun pe seama neputinţei ori a „molipsirii” mult prea facile a răului, căruia e mai uşor să-i cedezi decât să-l înfrunţi, în timp ce alţii nici nu realizează că au ajuns să spună binelui „rău” şi răului „bine”. Este răul cel mai mare al societăţii în care trăim, când răul şi binele ne sunt „servite” în mod amestecat şi confundat, creându-ne aceeaşi derută pe care le-au provocat-o iudeilor mai marii poporului altădată.
Noi, însă, ÎNVĂŢĂTOR avem, Care ne-a învăţat cu prisosinţă cum putem deosebi binele de rău. MODEL avem, Care ne-a arătat cum trebuie ales între viaţă şi moarte, şi AJUTOR avem, gata a ne călăuzi spre BIRUINŢĂ, după cum El Însuşi a biruit. Învierea Sa s-a arătat biruinţă, iar proslăvirea Sa nădejde pentru noi toţi că „moartea nu mai stăpâneşte” (Rom. 6, 9) peste cel ce Îl alege pe El. Că, dacă Baraba a dispărut, dimpreună cu toţi cei care l-au preferat pe el, cei care Îl aleg pe Hristos vor rămâne în veci, pentru a împărăţi împreună cu Dânsul.
Cine era Baraba şi cum de au preferat iudeii să-l ceară pe el, iar nu pe Iisus Nazarineanul? Evanghelistul Marcu ne spune că: „Baraba fusese închis împreună cu nişte răzvrătiţi, pentru că în răscoală săvârşiseră ucidere” (Mc. 15, 7), iar Sfântul Evanghelist Ioan menţionează că acesta „era tâlhar” (In. 18, 40). Aşadar, ori „Regele iudeilor” (In. 18, 39) ori o căpetenie de tâlhari, pentru Pilat era tot una, dacă nu cumva dregătorul a încercat să-L scape pe Domnul de moarte.
Ce importanţă mai avea însă, de vreme ce inimile cărturarilor şi ale fariseilor încremeniseră de mult în „litera Legii” (Rom. 2, 27), iar „după Legea lor, Hristos trebuia să moară” (In. 19, 7). De aceea, ei „au convins mulţimea ca să ceară să le elibereze mai degrabă pe Baraba, (…) iar pe Iisus, biciuindu-L, să-L dea ca să fie răstignit” (Mc. 15, 11 şi 15).
Dreptslăvitori creştini,
Nu vi se pare ciudat că, puse să aleagă, mulţimile au preferat în locul lui Dumnezeu un ucigaş şi un tâlhar? Că, văzând intenţia binevoitoare a lui Pilat, căpeteniile poporului au trecut de-a dreptul la ameninţări până şi la adresa sa? − „Dacă-L vei elibera pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului” (In. 19, 12). Şi apoi, luaţi aminte ce s-a ales de opţiunea iudeilor!… Căci, deşi de Baraba nu a mai auzit nimeni niciodată după aceea, în schimb Hristos, „piatra cea din capul unghiului” (Ef. 2, 20) − deşi omorât, şi încă prin moarte de ruşine − A ÎNVIAT şi a ajuns în centrul istoriei.
Ei bine, această alegere a iudeilor a urmărit mereu şi mai urmăreşte şi astăzi pe om. Pus să opteze între bine şi rău, acesta a continuat să rateze de multe ori şansa alegerii celei bune, fără a învăţa nimic de la istorie. Căci, deşi Baraba s-a dovedit o alegere neinspirată, s-au găsit destui dispuşi ca, peste veacuri, să îl prefere tot pe el. Şi astfel, luând adesea locul lui Hristos, acesta a reuşit să se strecoare de multe ori afară din închisoare, lăsând în urmă impresia unui Hristos biruit, chiar dacă istoria L-a dovedit pe El a fi Adevăratul Biruitor asupra vieţii şi asupra morţii.
Dacă „Pilat” se arată binevoitor, de ce este mai de ales, totuşi, „Baraba”? Dacă Dumnezeu, Biserica şi chiar viaţa noastră ne sugerează să-L alegem pe Domnul, de ce să mai repetăm şi noi greşeala mulţimilor de altădată? Nu!… Să nu ne lăsăm intimidaţi de cei ce trec până şi la ameninţări viclene!… Nu am învăţat nimic de la viaţă? Până când vom confunda binele cu răul? Dacă Hristos a înviat, zădărnicind astfel alegerea lui Baraba, noi de ce mai orbecăim în întuneric, prefăcându-ne că nu ştim ce trebuie şi pe Cine merită să alegem?…
Dragii mei,
Această alegere, între Domnul şi tâlhar, este şi provocarea noastră de astăzi. Noi ce alegem?… Alegem viaţa, prin Hristos Cel Înviat şi Care „nu mai moare” (Rom. 6, 9), ori alegem pieirea, prin Baraba? Alegem binele sau alegem răul? Căci libertatea de a opta, departe de a fi ispită, este dovada celui mai ales respect şi a preţuirii lui Dumnezeu faţă de om, fapt care impune, însă, din partea noastră o responsabilitate pe măsură. Domnul Şi-a dat viaţa pentru noi! Noi suntem gata să ne dăm viaţa pentru El, ori alergăm bezmetici după Baraba? Hristos a înviat pentru noi, dăruindu-ne şi nouă să trăim în veci, noi oare vom alege să „pierim” odată cu tâlhar?
„Pilatul” zilelor noastre încă pare binevoitor, chiar dacă societatea nu încetează a ne deruta, ca pe mulţimile de altădată. Noi, însă, ce alegem?… Dumnezeu, cunoscând mai dinainte ezitarea noastră, ne-a prevenit că alegerea nu va fi uşoară: „viaţă şi moarte ţi-am pus înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi!” (Deut. 30, 19) Şi, realitatea ne arată că, în pofida prevenirii Domnului, contrar „lecţiilor” pe care ni le-a dat istoria şi în ciuda experienţei pe care am acumulat-o de 2000 de ani, mulţi dintre noi îl mai aleg şi astăzi pe Baraba. Unii conştient, alţii din ignoranţă! Unii ştiu că greşesc, dar o pun pe seama neputinţei ori a „molipsirii” mult prea facile a răului, căruia e mai uşor să-i cedezi decât să-l înfrunţi, în timp ce alţii nici nu realizează că au ajuns să spună binelui „rău” şi răului „bine”. Este răul cel mai mare al societăţii în care trăim, când răul şi binele ne sunt „servite” în mod amestecat şi confundat, creându-ne aceeaşi derută pe care le-au provocat-o iudeilor mai marii poporului altădată.
Noi, însă, ÎNVĂŢĂTOR avem, Care ne-a învăţat cu prisosinţă cum putem deosebi binele de rău. MODEL avem, Care ne-a arătat cum trebuie ales între viaţă şi moarte, şi AJUTOR avem, gata a ne călăuzi spre BIRUINŢĂ, după cum El Însuşi a biruit. Învierea Sa s-a arătat biruinţă, iar proslăvirea Sa nădejde pentru noi toţi că „moartea nu mai stăpâneşte” (Rom. 6, 9) peste cel ce Îl alege pe El. Că, dacă Baraba a dispărut, dimpreună cu toţi cei care l-au preferat pe el, cei care Îl aleg pe Hristos vor rămâne în veci, pentru a împărăţi împreună cu Dânsul.
Lui fie slava, cinstea şi închinarea noastră, în vecii vecilor, Amin.
Hristos a înviat!
Al vostru întru Domnul povăţuitor,
† SEBASTIAN
EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR
Etichete:
Mari praznice de peste an
Propaganda sodomiei a început şi în România
Să-i oprească cineva pe aceşti psihopaţi care îşi bat joc de cetăţenii acestei ţări
Acum putem vedea cu toţii unde ne-a dus guvernarea Băsescu-Boc, care şi-au bătut şi îşi bat joc în continuare de poporul român, marionetele lui George Soros. Nu au făcut altceva decât să distrugă această ţară începând cu economia şi terminând în modul cel mai josnic posibil. Cât tupeu poţi să ai ca să promovezi asemenea porcării într-o ţară majoritar ortodoxă? Deja a fost întrecută orice limită. Şi întreb şi eu ca simplu cetăţean român de ce trebuie să fim obligaţi să asistăm la manifestările publice şi scârboase ale acestor psihopaţi? Şi cu aprobarea cui ne este otrăvită viaţa publică?
Acum putem vedea cu toţii unde ne-a dus guvernarea Băsescu-Boc, care şi-au bătut şi îşi bat joc în continuare de poporul român, marionetele lui George Soros. Nu au făcut altceva decât să distrugă această ţară începând cu economia şi terminând în modul cel mai josnic posibil. Cât tupeu poţi să ai ca să promovezi asemenea porcării într-o ţară majoritar ortodoxă? Deja a fost întrecută orice limită. Şi întreb şi eu ca simplu cetăţean român de ce trebuie să fim obligaţi să asistăm la manifestările publice şi scârboase ale acestor psihopaţi? Şi cu aprobarea cui ne este otrăvită viaţa publică?
Foto surprinsă azi în centrul Bucureştiului
Foto din centrul TimişoareiAceastă campanie de imbecilizare a românilor este - citez - desfasurată de catre PSI România prin programul „Eu sunt!Tu?”. Panourile publicitare, care au aparut in Bucuresti, Brasov, Timisoara, Iasi si in alte orase din Romania, pretind ca actiunea ar fi finantata “printr-un grant oferit de Islanda, Lichtenstein si Norvegia prin Mecanismul Financiar SEE”
Aceşti indivizi ar trebui acţionati in instanta mai ales ca aceste panouri au aparut intr-un spatiu public cu un contiunut defăimător
Pr. prof. dr. Mihai Valică despre citirea Molitfelor Sf. Vasile cel Mare de 1 ianuarie
Incepand din secolul IV si pana astazi, exista in molitfelnicele bisericesti rugaciuni de exorcizare si timp de atatea secole poporul lui Dumnezeu s-au servit de ele. Cine nu cunoaste maretia acestor molifte ale Sfintilor Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, stalpii Ortodoxiei, nu cunosc si nu traiesc prea mult din ortodoxia noastra si nu cred in existenta reala a demonilor.
Rugaciunile de exorcizare sunt consemnate in mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sunt: – pt. Molitfele Sf. Ioan Gura de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Molitfele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b.2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Molitfele Sf. Grigorie Thaumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugaciuni de alungare a dracilor sau pastrat in Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul din cele mai importante manuscrise liturgice din lume, in care apare pentru prima data textul Liturghiei Sf. Ioan Gura de Aur[1].
Personal cred ca citirea Moliftelor Sf. Vasile, dupa Sf. Liturghie in ziua de 1 ianuarie este bine sa se faca, asa cum este traditia in Bucovina si in unele zone ale tarii, intrucat multe din obiceiurile ocazionate de sarbatorile de iarna sunt de sorginte pagana si demonica. Cert este faptul ca noi am imprumutat foarte multe obiceiuri pagane, care contribuie la secularizarea societatii. Secularizarea nu este rezultatul confruntarii dintre credinta si necredinta, ci a parazitarii credintei, care o transforma in pseudocredinta, pseudotraditie sau pseudospiritualitate. Fara sa nesocotim sau sa subevaluam patrimoniul de traditii si obiceiuri foarte bogat al tarii noastre, care are caracteristicile unei mosteniri culturale si spirituale ancestrale, trebuie pus accentul pe limita intre sacru crestin si ”sacru” pagan si pe dimensiunea spiritualitatii mantuitoare a credintei in Hristos.
Concretizarea spectaculoasa a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, sunt manifestari care reprezinta o modalitate originala de exprimare a arhaicelor asociatii rituale dintre animale si cultul cvasiuniversal al soarelui. Este vorba deci de idolatrie, un pacat foarte grav condamnat de Sf. Scriptura. De aceea Sf. Parinti au dat canoane in acest sens, pentru a feri pe crestini de capcanele celui viclean si pedepsesc canonic, pe cei care nu se feresc de obiceiurile pagane: canonul 24 Ancira; 83 Vasile cel Mare precizeaza: clericii care practica astfel de obiceiuri sa se cateriseasca; mirenii sa se afuriseasca. 70, 71 ap.; 24, 51, 61, 62, 65, 71, 94 VI. Clericul care practica obiceiuri superstitioase sa se cateriseasca; mireanul sa se afuriseasca. 65, 79 (VI).
In acest context ar fi de dorit ca Sf. Sinod sa dea o reglementare in acest sens si sa aplice canoanele fata de unii preoti si chiar ierarhi care incurajeaza, sau sunt indiferenti fata de manifestarea publica a obiceiurilor pagane, desfasurate cu ocazia sarbatorilor de iarna.
Oare mai traim noi, crestinii acestui mileniu, „sarbatorile cu Dumnezeu” – Emanuel. Il mai simtim pe Hristos ca fiind efectiv cu noi, sau mai percepem noi dimensiunea autentica a sarbatorilor sfinte in mijlocul acestor dezmaturi ritualice pagane? Oare nu suntem din toate partile asurziti si orbiti de hiturile radio, de emisiunile TV si de alte surogate „craciuniste”, iar in goana noastra din timpul isteriei cumparaturilor de Craciunul devenit comercial, consumist si chiar orgiastic, nu cumva nu-L mai simtim pe Hristos ca Mantuitor? Nu cumva nu vedem din taina si dragostea lui Hristos decat bradul, obiceiurile pagane reinviate frenetic, porcul si pe Mosul care face discount? Nu reprezinta oare toate acestea o toleranta nepermisa fata de demonizarea colectiva a societatii si a tari? Nu este oare “era Harry Potter” o indracire subtila a lumii, sub masca magiei “nevinovate”?
Iata doar cateva motive sa se treaca in randuiala Tedeumului de anul nou si citirea Moliftelor Sf. Vasile, rostite de ziua lui, tocmai pentru a contracara actiunea dezmatului ritualic al obiceiurilor pagane si “magia regizata”, care se dezlantuie fara oprelisti, la toate nivelurile vietii laice, dar in special de la Craciun si pana la revelionul mult asteptat de unii[2].
Moliftele cuprind exorcizarea demonului nu numai din om, ci si din locuri si tinuturi. Cred ca Moliftele ar trebui completate si nu limitate, cu noi formule actualizate la problemele noi, cum ar fi: sa scoata demonii din politica, din masonerie, miscari oculte, de prin unele banci jefuitoare, precum si din alte ideologii dracesti actuale, din secte sau din bisericile ecumeniste, din unii teologi inchipuiti si apostati, din guverne si administratii centrale si locale, care jefuiesc prin taxe si impozite aberante pe om, pe care il umilesc si-l subjuga in numele unei false simulari a binelui comun.
De toti acesti prigonitori ne lepadam, ne dezicem de ei, dar il rugam, in acelasi timp, pe Sf. Vasile cel Mare sa mijloceasca de ziua lui, la Bunul Dumnezeu, la inceputul anului civil, sa scoata toti dracii din cei mentionati mai sus. Deci iata rolul cultic dar si folosul social si comunitar al Moliftelor, citite la cumpana dintre ani. Daca toata Biserica Ortodoxa Romana ar citi Moliftele Sf. Vasile pe 1 ianuarie sau ale Sf. Ioan Gura de Aur, in cele trei sarbatori randuite cinstirii lui, am convingerea ca multi draci vor pleca din tara aceasta in pustiul si abisul lor.
M-as bucura, sa fie introdusa citirea Moliftelor Sf. Vasile si ale Sf. Ioan Gura de Aur si la inceputul anului bisericesc, la 1 septembrie si sa fie la fel de unitara slujba Tedeumului, privind randuiala rugaciunii in completare, deci suplimentata, asa cum am sugerat eu mai sus, si nu in restrictii sau desfiintarea unor practici de secole, care au tinut demonii departe… Deci sa fim la fel de harnici si pentru a adauga putere rugaciunii, in aceeasi masura, in care unii se straduiesc sa fie harnici in a o limita, restrictiona si a o dilua… Prin randuiala speciala propusa pentru Tedeumul de la inceputul anului civil, se recunoaste din partea Biserici si se adauga implicit, mai mare valoare anului secular, decat anului bisericesc propriu-zis.
In acest context trebuie pusa problema Moliftelor si nu in contextul incidentului de la Tanacu, sau a altor preoti, care manipuleaza slujbele, speculand credinta unora, ceea ce face, ca unii, voit sau nevoit sa desfiinteze sau sa limiteze liturgic Moliftele, facand jocul unor zvonaci de serviciu ai vremii si a altor formatori si ideologi seculari ai omului recent.
Rugaciunile de exorcizare sunt consemnate in mai multe manuscrise, astfel: cele mai vechi mss. cu textul original sunt: – pt. Molitfele Sf. Ioan Gura de Aur – Sinaiticus 982 (sec. 13), f. 120; – pt. Molitfele Sf. Vasilie cel Mare – Cryptensis G.b.2 (sec. 11 ), Grotaferrata, f. 105; Sinaiticus 973 (sec. 12), f. 106; – pt. Molitfele Sf. Grigorie Thaumaturgul – Cryptensis G.b.2.VI (sec. 13), f. 84. Cele mai vechi rugaciuni de alungare a dracilor sau pastrat in Codex Barberinus Graecus 336, din secolul 8, unul din cele mai importante manuscrise liturgice din lume, in care apare pentru prima data textul Liturghiei Sf. Ioan Gura de Aur[1].
Personal cred ca citirea Moliftelor Sf. Vasile, dupa Sf. Liturghie in ziua de 1 ianuarie este bine sa se faca, asa cum este traditia in Bucovina si in unele zone ale tarii, intrucat multe din obiceiurile ocazionate de sarbatorile de iarna sunt de sorginte pagana si demonica. Cert este faptul ca noi am imprumutat foarte multe obiceiuri pagane, care contribuie la secularizarea societatii. Secularizarea nu este rezultatul confruntarii dintre credinta si necredinta, ci a parazitarii credintei, care o transforma in pseudocredinta, pseudotraditie sau pseudospiritualitate. Fara sa nesocotim sau sa subevaluam patrimoniul de traditii si obiceiuri foarte bogat al tarii noastre, care are caracteristicile unei mosteniri culturale si spirituale ancestrale, trebuie pus accentul pe limita intre sacru crestin si ”sacru” pagan si pe dimensiunea spiritualitatii mantuitoare a credintei in Hristos.
Concretizarea spectaculoasa a unor mituri antice legate de simbolistica animalelor, sunt manifestari care reprezinta o modalitate originala de exprimare a arhaicelor asociatii rituale dintre animale si cultul cvasiuniversal al soarelui. Este vorba deci de idolatrie, un pacat foarte grav condamnat de Sf. Scriptura. De aceea Sf. Parinti au dat canoane in acest sens, pentru a feri pe crestini de capcanele celui viclean si pedepsesc canonic, pe cei care nu se feresc de obiceiurile pagane: canonul 24 Ancira; 83 Vasile cel Mare precizeaza: clericii care practica astfel de obiceiuri sa se cateriseasca; mirenii sa se afuriseasca. 70, 71 ap.; 24, 51, 61, 62, 65, 71, 94 VI. Clericul care practica obiceiuri superstitioase sa se cateriseasca; mireanul sa se afuriseasca. 65, 79 (VI).
In acest context ar fi de dorit ca Sf. Sinod sa dea o reglementare in acest sens si sa aplice canoanele fata de unii preoti si chiar ierarhi care incurajeaza, sau sunt indiferenti fata de manifestarea publica a obiceiurilor pagane, desfasurate cu ocazia sarbatorilor de iarna.
Oare mai traim noi, crestinii acestui mileniu, „sarbatorile cu Dumnezeu” – Emanuel. Il mai simtim pe Hristos ca fiind efectiv cu noi, sau mai percepem noi dimensiunea autentica a sarbatorilor sfinte in mijlocul acestor dezmaturi ritualice pagane? Oare nu suntem din toate partile asurziti si orbiti de hiturile radio, de emisiunile TV si de alte surogate „craciuniste”, iar in goana noastra din timpul isteriei cumparaturilor de Craciunul devenit comercial, consumist si chiar orgiastic, nu cumva nu-L mai simtim pe Hristos ca Mantuitor? Nu cumva nu vedem din taina si dragostea lui Hristos decat bradul, obiceiurile pagane reinviate frenetic, porcul si pe Mosul care face discount? Nu reprezinta oare toate acestea o toleranta nepermisa fata de demonizarea colectiva a societatii si a tari? Nu este oare “era Harry Potter” o indracire subtila a lumii, sub masca magiei “nevinovate”?
Iata doar cateva motive sa se treaca in randuiala Tedeumului de anul nou si citirea Moliftelor Sf. Vasile, rostite de ziua lui, tocmai pentru a contracara actiunea dezmatului ritualic al obiceiurilor pagane si “magia regizata”, care se dezlantuie fara oprelisti, la toate nivelurile vietii laice, dar in special de la Craciun si pana la revelionul mult asteptat de unii[2].
Moliftele cuprind exorcizarea demonului nu numai din om, ci si din locuri si tinuturi. Cred ca Moliftele ar trebui completate si nu limitate, cu noi formule actualizate la problemele noi, cum ar fi: sa scoata demonii din politica, din masonerie, miscari oculte, de prin unele banci jefuitoare, precum si din alte ideologii dracesti actuale, din secte sau din bisericile ecumeniste, din unii teologi inchipuiti si apostati, din guverne si administratii centrale si locale, care jefuiesc prin taxe si impozite aberante pe om, pe care il umilesc si-l subjuga in numele unei false simulari a binelui comun.
De toti acesti prigonitori ne lepadam, ne dezicem de ei, dar il rugam, in acelasi timp, pe Sf. Vasile cel Mare sa mijloceasca de ziua lui, la Bunul Dumnezeu, la inceputul anului civil, sa scoata toti dracii din cei mentionati mai sus. Deci iata rolul cultic dar si folosul social si comunitar al Moliftelor, citite la cumpana dintre ani. Daca toata Biserica Ortodoxa Romana ar citi Moliftele Sf. Vasile pe 1 ianuarie sau ale Sf. Ioan Gura de Aur, in cele trei sarbatori randuite cinstirii lui, am convingerea ca multi draci vor pleca din tara aceasta in pustiul si abisul lor.
M-as bucura, sa fie introdusa citirea Moliftelor Sf. Vasile si ale Sf. Ioan Gura de Aur si la inceputul anului bisericesc, la 1 septembrie si sa fie la fel de unitara slujba Tedeumului, privind randuiala rugaciunii in completare, deci suplimentata, asa cum am sugerat eu mai sus, si nu in restrictii sau desfiintarea unor practici de secole, care au tinut demonii departe… Deci sa fim la fel de harnici si pentru a adauga putere rugaciunii, in aceeasi masura, in care unii se straduiesc sa fie harnici in a o limita, restrictiona si a o dilua… Prin randuiala speciala propusa pentru Tedeumul de la inceputul anului civil, se recunoaste din partea Biserici si se adauga implicit, mai mare valoare anului secular, decat anului bisericesc propriu-zis.
In acest context trebuie pusa problema Moliftelor si nu in contextul incidentului de la Tanacu, sau a altor preoti, care manipuleaza slujbele, speculand credinta unora, ceea ce face, ca unii, voit sau nevoit sa desfiinteze sau sa limiteze liturgic Moliftele, facand jocul unor zvonaci de serviciu ai vremii si a altor formatori si ideologi seculari ai omului recent.
Pr. Prof. dr. Mihai Valica
Sursa: Apologeticum
Sursa: Apologeticum
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
Sf. Justin Popovici
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.
.png)
Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
Articole recomandate
-
-
Sunday of the Publican and the PhariseeAcum 4 zile
-
La cumpana dintre aniAcum 5 săptămâni
-
Domnul Iisus Hristos - Mântuitorul lumiiAcum o lună
-
-
Proloagele din 23 octombrieAcum un an
-
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum 2 ani
-
-
-
-
-
-
-
Demonstrație a credințeiAcum 8 ani
-
RaiulAcum 9 ani
-
Participant à l’Esprit saintAcum 9 ani
-
-
ORBULAcum 10 ani
-
-
-
-
-
PocăințaAcum 10 ani
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 10 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 11 ani
-
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 12 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 13 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 14 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 15 ani
-
Ne-am mutat!Acum 15 ani
-
Schema monkAcum 15 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 15 ani
-
-
-
-
-
-
-
DeciziiAcum 9 ani
-
-
-
-
-
-
Directoare WebAcum 15 ani
-
-
-
-
Parintele Ilie Cleopa:
Profeţia Sf. Nil Athonitul-
