Articole

Se încarcă...


___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.
.

Apel la solidaritate pentru fratele Ciprian Voicilă

7/21/2010 | Publicat de admin | Editați postarea
Să încercăm să facem ceva mai ales cei cu posibilităţi care pot să ofere un job decent sau care au cunoştinţă despre un loc de muncă mai bun, luaţi legătura cu fratele Ciprian la adresele menţionate mai jos. Fiecare dintre noi poate trece prin astfel de momente in viaţă mai ales la ce vremuri trăim! Trebuie nădejde în Dumnezeu dar şi noi să facem ceva ca să-l ajutăm. Sper să se rezolve !

Mai jos redau mesajul fratelui Ciprian Voicilă de pe blogul său:

Intrucat am ajuns intr-un impas existential, devenind aproape imposibila supravietuirea mea in Bucuresti, in calitate de cap de familie, cu un venit brut de 1000 de lei, ii rog pe toti vizitatorii acestui blog sa ma ajute sa imi gasesc un job diferit de cel de pana acum.

Ma puteti contacta la adresele:
ciprianvoicila@yahoo.com;
ciprian_voicila@yahoo.com, ciprianvoicila@gmail.com sau la numarul de telefon 0723.021886.
Va multumesc cu anticipatie si cu jena!

Blogul fratelui Ciprian: Rugăminte

Etichete: , | View Comments

Umilenie cea care se tâlcuieşte Înduioşarea!

7/21/2010 | Publicat de admin | Editați postarea
Icoana Maicii Domnului Umilenie se prăznuieşte în 28 iulie

Cuviosul Serafim de Sarov, marele Sfânt al Rusiei care ne învaţă că scopul vieţii creştine este dobândirea darului Duhului Sfânt, ajunsese la o aşa măsură duhovnicească încât Maica Domnului i s-a arătat aievea de mai multe ori în timpul vieţii sale. Cuviosul a avut o evlavie deosebită pentru Pururea Fecioara Maria, care l-a salvat de la moarte, l-a ocrotit şi la povăţuit mereu.

Icoana Maicii Domnului în faţa căreia se ruga Sfântul Serafim şi în faţa căreia, aşezat în genunchi, a şi adormit întru nădejdea Învierii, se numeşte Umilenie, care se tâlcuieşte "Înduioşarea", iar Sfântul a botezat-o "Bucuria tuturor bucuriilor". Ea a fost pictată pe o pânză întinsă pe o scândură de chiparos şi are o iconografie mai deosebită. Mai întâi este o reprezentare cu trăsături realiste şi nu bizantine. Apoi, spre deosebire de majoritatea celorlalte reprezentări, aici Maica Domnului este singură, fără a-L purta în braţe pe Pruncul Hristos. Mâinile fiind deci libere, le ţine încucişate pe piept, iar privirea este plecată, plină de smerenie. Împrejurul aureolei, care are forma unei cununi de raze strălucitoare este scris: "Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!".

După mutarea Sfântului Serafim la Domnul, icoana a ajuns la Mânăstirea de maici Diveevo, pe care chiar Cuviosul o întemeiase. Maicile i-au aşezat p ferecătură de argint şi i-au dedicat un paraclis în Catedrala Sfintei Treimi. Mai târziu mitropolitul Serafim Şihagov a compus o slujbă specială, iar după canonizarea Cuviosului Serafim de Sarov, icoana a fost copiată în mii de exemplare. O asemenea copie fidelă se păstrează la Galeriile Tretiakov din Moscova.

Silviu-Andrei Vlădăreanu
Lumea Credinţei, iulie 2008
Etichete: | View Comments

SFÂNTUL ILIE TESVITEANUL PROOROCUL DE FOC

7/20/2010 | Publicat de admin | Editați postarea

Deci câtă vreme mai sunt oameni ce caută pocăinţa şi Sfânta împărtăşanie. Satana n-are putere. îl opreşte Dumnezeu. Dar când oamenii se vor întuneca la minte aşa de tare. încât vor împiedeca Sfânta Liturghie, cu toată voia lor. vrând necredinţă, în zilele acelea va înceta şi Jertfa cea de-a pururi, şi va începe urâciunea pustiirii, precum zice la:

Daniil 12:
11. Şi din vremea când va înceta Jertfa cea
de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii, vor fi 1290 de zile1.


E vremea de trei ani şi jumătate, în care va propovădui Ilie, cel mai mânios prooroc, şi va vesti cele şapte cupe ale urgiei lui Dumnezeu - cele de pe urmă - cu care se va sfârşi mânia lui Dumnezeu2. Va fi o vreme de strâmtoare, cum n-a mai fost de la începutul lumii, nici nu va mai fi3. în zilele acelea:

Daniil 12:
10. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; iar cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi. Toţi cei fărădelege nu vor pricepe, ci numai cei înţelepţi vor înţelege (ce vreme e: apropiindu-se a doua venire).

Cei fărădelege huliră pe Dumnezeul Cerului din pricina durerilor, care-i frigeau de-şi muşcau limbile, dar de faptele lor nu s-au pocăit, zice Apocalipsa4.
La plinirea acelei vremi de pe urmă, când răutatea va fi desăvârşit coaptă, va vesti Ilie5, Proorocul de foc, a doua venire a Mântuitorului. Vestirea aceasta, bucuria cea mai mare a creştinilor, va fi primejdie de moarte proorocului adevărat; căci oamenii fărădelegii îl vor ucide ca pe Ioan Botezătorul, care era în duhul şi puterea lui Ilie6, la cea dintâi venire. Dar tocmai când protivnicii Atotputernicului credeau că omorând şi pe cel din urmă prooroc, în sfârşit "au terminat cu Dumnezeu", iată că învie Ilie...
Iudeii îşi dau seama de nebunia potrivniciei lor şi de înşelarea Antihristului şi, cu înfricoşare şi cutremur mare, se întorc şi primesc pe Iisus Hristos-Dumnezeu, după cum mărturiseşte despre ei Scriptura.
Proorocul mincinos, Antihristul, prin duhul său necurat cu care lucră şi se ţine, răscoală pe toţi împăraţii lumii să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu7, în valea lui Iosafat8, la cel de pe urmă război şi la cea mai mare vărsare de sânge de pe pământ.

1Daniil 12, 11
2Apocalipsa 15, 1
3Matei 24, 21-22.
4Apocalipsa 16, 10-1
5Maleahi 3, 23.
6Luca 1,17
7Apocalipsa 16, 14.
8Ioil 4, 12.

Părintele Arsenie Boca,
Cărarea Împărăţiei


Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos despre Sfinţii Ilie, Enoh şi Ioan Teologul


Ucenicul Epifanie l-a întrebat odată pe Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos:

- Este adevărat ceea ce se spune, că tunetele şi fulgerele sunt pricinuite de Proorocul Ilie, alergând cu carul său deasupra norilor şi urmărind un oarecare balaur?

- Nu, fiul meu, nu este aşa. Trebuie să fie omul peste măsura de prost ca să primească aşa ceva. Acestea le-au plăsmuit oamenii cei nebuni cu mintea lor. Unii, asemenea acestora, au spus şi că Hristos făcea înaintea iudeilor păsări de lut şi, dându-le suflare, le lăsa să zboare sau mai ziceau că zăpada este făina care cade din cer şi altele asemănătoare. Câte lucruri deşarte şi mincinoase au scris ereticii! Pe acestea fiecare creştin trebuie să le lepede.

Aşadar Ilie nu s-a ridicat la cer, nici nu şade în car, pentru că "nimeni nu s-a suit la cer, decât Cel Ce s-a pogorât din cer, Fiul Omului, Care este în cer" (Ioan 3,13). Are însă darul de a-L face milostiv pe Dumnezeu şi sa trimita ploaie pe pământ în zile de secetă.

Ilie trăieşte încă şi este cu trupul său, dar nimeni nu-l cunoaşte. Trăieşte şi Enoh şi are legătură cu mulţi, dar nimeni nu-l recunoaşte. Traieşte şi Ioan Teologul. Există şi trăieşte în lume ca mărgăritarul în noroi. A fost lăsat cu trupul pe pământ ca un trimis al lui Iisus Hristos, ca să-L facă milostiv faţă de păcatele noastre şi să-L oprească să ne şteargă de pe faţa pământului de fiecare dată când, cu dreptate se porneşte asupra-ne mânia Sa cea dreaptă, văzând greşalele noastre înmulţindu-se.


Extras din cartea: “Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos”
(Ed. Evanghelismos)
Vezi şi:
Etichete: , | View Comments

Aflarea moaştelor Sfântului Serafim de Sarov

7/19/2010 | Publicat de admin | Editați postarea
Moaştele Sfântului Serafim de Sarov au fost descoperite în ziua de 3 iulie 1903. Zilele următoare a avut loc o mare procesiune la care au participat mai mult de 200.000 de persoane şi familia regală a Rusiei. Sfântul a fost canonizat de Biserica Rusă în mod festiv la Sfânta Liturghie din 19 iulie 1903. Cu acest prilej redăm şi noi câteva din cugetările Sfântului Serafim:


Cugetări alese

Acolo unde se află Dumnezeu, nu se găseşte răul. Toate câte vin de la Dumnezeu au înăuntrul lor pacea, şi-l îndeamnă pe om la osândire de sine şi la smerenie.
***
„Credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2, 26). Adevărata credinţă nu poate să existe fără fapte. Cine crede cu adevărat, acela oricum va face fapte bune.
***
Dacă omul, din iubire de Dumnezeu şi din dragoste pentru viaţa în virtute, nu-şi face multe griji pentru sine, crezând că de el se va îngriji Dumnezeu, această încredere în pronia divină este şi potrivită şi înţeleaptă.
***
Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu cu adevărat, se socoteşte pe sine călător şi străin pe acest pământ. În dorinţa lui să se unească cu Dumnezeu, doar spre Acesta îşi ţinteşte continuu mintea şi inima.
***
Omul care se va hotărî să ducă viaţă lăuntrică, trebuie întâi de toate să aibă frică de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii (Pilde 1, 7).
***
Mintea omului treaz se aseamănă cu păzitorul grijuliu şi cu străjerul Ierusalimului lăuntric. Din înălţimea vieţii duhovniceşti priveşte cu ochiul său curat puterile potrivnice, aflate împrejurul şi înlăuntrul sufletului său, după cuvintele psalmistului : „Şi au văzut ochii mei şi au suferit vrăjmaşii mei” (Ps. 53, 7).
***
Omul cât timp este în trupul său se aseamănă cu lumânarea aprinsă. Aşa cum lumânarea este ursită să se topească, la fel şi omul să moară. Sufletul lui însă este nemuritor, şi de aceea trebuie să ne îngrijim mai mult de suflet decât de trup. „Ce foloseşte omul dacă câştigă lumea întreagă, însă îşi pierde sufletul său ? Sau ce poate să dea omul în schimb pentru sufletul său ? ” (Matei 16, 26).
***
Dacă Domnul îngăduie ca neputinţele să-l încerce pe om, atunci El îi va da şi puterea răbdării.
***
Trebuie să-ţi obişnuieşti mintea să lucreze înlăuntrul legii Domnului. Sub îndrumarea Aceluia să-ţi petreci viaţa.
***
Pacea sufletului se dobândeşte prin strâmtorări. Sfânta Scriptură spune : „Am trecut prin foc şi prin noianul mâhnirilor, dar la sfârşit ne-ai dus la loc de odihnă” (Ps. 65, 11).
***
Nimic nu foloseşte atât la dobândirea păcii lăuntrice, cât tăcerea şi vorbirea cu noi înşine, mai mult decât cu ceilalţi.
***
Poţi să nu te bucuri, văzând soarele cu ochii trupeşti ? Dar câtă bucurie vei simţi când mintea ta va vedea cu ochii lăuntrici pe Hristos, Soarele dreptăţii ?
***
Ca să-ţi păstrezi pacea sufletească trebuie să alungi de la tine mânia, să te osteneşti, să ai duhul bucuriei, să te fereşti de a-i osândi pe ceilalţi, şi să faci pogorământ în dreptul slăbiciunilor fraţilor tăi.
***
Orice înaintare şi izbândă în orice latură a vieţii noastre, trebuie să le punem pe seama Domnului. Şi împreună cu profetul să spunem : „Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău dăm slavă” (Ps. 113, 9).
***
La vârsta de 35 de ani, aproape la jumătatea vieţii pământeşti, omul duce de obicei o mare luptă ca să se înfrâneze pe sine însuşi. Mulţi la această vârstă nu rămân pe drumurile virtuţii, ci aleargă şi urmează calea poftelor lor.
***
Cel care vrea să se mântuiască trebuie să ţină inima lui în stare de pocăinţă şi de zdrobire : „Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.” (Ps. 50, 18).
***
Când omul se osteneşte să aibă inima smerită şi cugetul paşnic, atunci toate uneltirile vrăjmaşului rămân nelucrătoare. Pentru că acolo unde există pacea gândurilor, se odihneşte Însuşi Dumnezeu.
***
Deznădejdea este bucuria cea mai mare a diavolului. Este un păcat de moarte.
***
Nu trebuie să răspunzi înainte să-l asculţi pe celălalt. „Cel care răspunde fără ca mai întâi să asculte este nepriceput şi se va ruşina” (Pilde 18, 13).
***
Când omul primeşte un lucru dumnezeiesc înlăuntrul lui, inima i se bucură. Când dimpotrivă primeşte ceva diavolesc, atunci se umple de confuzie şi se tulbură.
***
Cel care duce boala cu răbdare şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu se încununează ca martir.
***
Trebuie să alungăm departe gândurile necurate, în special când ne rugăm lui Dumnezeu. Pentru că nu este cu putinţă să vieţuiască împreună mireasma cu putoarea.
***
Dacă noi nu acceptăm gândurile rele care vin de la diavolul, facem foarte bine. Pentru că duhul necurat doar la oamenii pătimaşi îşi împlineşte deplin lucrarea lui, în timp ce la cei nepătimaşi se osteneşte să-i ispitească de departe.
***
Este cu neputinţă ca omul tânăr să nu fie tulburat de gândurile trupeşti. De aceea trebuie să se roage stăruitor lui Dumnezeu, ca El să stingă flacăra poftelor ruşinoase când apare. Astfel, flacăra nu se va mai înteţi niciodată.
***
Trebuie să le răbdăm pe toate de dragul lui Dumnezeu, cu mulţumire. Viaţa noastră în comparaţie cu veşnicia este o clipă. De aceea şi Apostolul spune : „Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care mi se va descoperi” (Romani 8, 18).
***
Să iubim smerenia ca să vedem slava lui Dumnezeu. Pentru că unde se află smerenia, de acolo izvorăşte slava dumnezeiască.
***
Fără lumină, toate sunt întunecate. La fel, fără smerenie nimic nu se găseşte în om, decât doar întunericul.
***
Aşa cum lumânarea, dacă nu se încălzeşte şi nu se înmoaie, nu poate să primească sigiliul, la fel şi sufletul, dacă nu este încercat cu ostenelile şi neputinţele, nu poate să primească deasupra lui pecetea virtuţii.
***
Faţă de cei de lângă noi trebuie să ne purtăm cu fineţe, fără să-i jignim măcar cu privirea.
***
Pe omul confuz şi mâhnit, îngrijeşte-te să-l întăreşti cu cuvinte de iubire.
***
Pentru nedreptatea pe care ţi-o provoacă ceilalţi, oricare ar fi aceasta, nu trebuie să te răzbuni. Dimpotrivă, să-l ierţi din străfundul inimii pe cel care te-a nedreptăţit.
***
Nu trebuie să nutreşti în inima ta ură şi antipatie împotriva celui care te duşmăneşte, ci să-l iubeşti şi să-i faci bine pe cât poţi, împlinind porunca lui Hristos: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc” (Matei 5, 44).
***
Poarta pocăinţei este deschisă pentru toţi, şi nimeni nu ştie cine va trece mai întâi prin ea: tu, care-l osândeşti pe celălalt, sau el, care te osândeşte pe tine. Osândeşte-te întotdeauna pe tine şi vei înceta să-i osândeşti pe ceilalţi. Poţi să osândeşti un lucru rău, dar niciodată pe cel care l-a săvârşit.
***
Când omul este părăsit de Dumnezeu, atunci diavolul este pregătit să-l piardă, aşa cum piatra de moară striveşte bobul de grâu.
***
Grija prisositoare pentru nevoile vieţii este semnul omului necredincios şi mic la suflet. Şi trecem prin suferinţă dacă ne îngrijim noi înşine pentru noi, şi nu ne punem nădejdea în Dumnezeu, Care se îngrijeşte de toate.
***
Este mai bine să dispreţuim toate câte nu sunt ale noastre, adică cele vremelnice şi trecătoare şi să le căutăm pe ale noastre, adică cele nestricăcioase şi veşnice.
***
Mâhnirea este viermele inimii care o devorează pe mama care l-a născut.
***
Cel care a biruit patimile a biruit şi durerea. Cel care este învins de patimi nu va scăpa de legăturile durerii. Aşa cum cel bolnav se cunoaşte după culoarea feţei, la fel şi cel pătimaş după deznădejde.
***
Domnul se îngrijeşte de mântuirea noastră. Diavolul ucigător de oameni însă se străduieşte să ne ducă la deznădejde.
***
Nu trebuie să ne înfricoşăm în viaţa duhovnicească de nici o putere potrivnică. Dimpotrivă, să ne punem nădejdea în cuvintele lui Dumnezeu: „Nu numiţi uneltire tot ceea ce poporul acesta socoteşte uneltire, şi să nu vă temeţi, nici nu vă înfricoşaţi de ceea ce se tem ei. Numai pe Domnul Savaot socotiţi-L Sfânt, de El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi” (Isaia 8, 12-13).


Etichete: , | View Comments
Abonați-vă la: Postări (Atom)
Related Posts with Thumbnails


___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

 Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

 Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești