Blog † Vestitorul ortodox: PĂRINTELE ARSENIE BOCA - CUVÂNT LA EVANGHELIA DEMONIZAŢILOR DIN GADARA

PĂRINTELE ARSENIE BOCA - CUVÂNT LA EVANGHELIA DEMONIZAŢILOR DIN GADARA

6/27/2010 |

Publicat de admin |

Pentru ca să înţelegem mai bine cuvintele cu care L-au întâmpinat pe Iisus demonizaţii din Gadara: „Ce este nouă şi ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici mai înainte ca să ne munceşti ?„ un scurt context dogmatic ne e de ajutor.

1. Îngerii căzuţi spiritual în cer au căzut şi cosmic, ca fulgerul, aici, pe pământ, încă înainte de creaţia omului.
2. Că ei recunosc pe Iisus ca Fiul lui Dumnezeu.
3. Ei ştiu că-i aşteaptă o judecată.
4. Şi ştiu că aceasta va fi la sfârşitul lumii – sau mai clar al istoriei.
5. Dar izgonirea lor din oameni – cum e cazul aci – lor li se pare „înainte de vreme”.
6. Aceasta e „Taina cea din veci ascunsă şi de îngeri neştiută” (Efesenie 3, 9) – iconomia mântuirii oamenilor de sub tirania diavolului şi a îngerilor lui – rostul întrupării „aici” a Fiului lui Dumnzeu.
7. Că prezenţa lui Iisus, Fiul lui Dumnzeu, „îi chinuieşte”. Sau: puşi în prezenţa lui Dumnzeu, ei se simt judecaţi şi chinuiţi.

1. Duhuri fiind sunt nevăzuţi cu ochii trupeşti – de unde întrebarea dacă sunt sau nu sunt – dacă nu cumva ei sunt o stare patologică a omului şi nu o realitate ontologică independentă de om.
2. Materia noastră vie, organismul viu, pentru firea lor subţire, nu formează nici o piedică, o străbat, o pot locui simultan cu sufletul şi cu conştiinţa, care-i simte şi care ne dă de ştire.
3. Uneori pot substitui, mai bine zis bloca, funcţia logică şi raţională a omului. Pot denatura natura omenească.

4. De ce au această îngăduire de la Dumnzeu ?

III

1. Demonizaţii din Gadara nu sunt doar un simplu fapt istoric. Demonizarea mai are şi alte aspecte, şi alte nivele: biologic, psihologic şi social.
2. După faptul de a fi şi a lupta al diavolului, acest înger care a descopeit trufia şi răzvrătirea, are şi diferite numiri. Dintre toate numirile lui notăm doar câteva: Lucifer, diavol, satana şi drac.
3. Lucifer e căpetenia cetei a II-a îngereşti, după cele 9 cete areopagitice. El a gândit răzvrătirea. Ca potrivnic e numit Satană.. Ca rău şi chinuitor de oameni e numit diavol; ca slugă grabnică la toate relele e drac, înger căzut supus căpeteniei sale răzvrătite.
4. E duşman a lui Dumnzeu şi al omului. A crezut el, că va putea răsturna pe stăpânul lumii din scaunul slavei şi să fie el „stăpân”. Un nebun, care crede nebunia lui.
5. Dar vrea să înveţe şi pe oameni aceeaşi nebunie, să-i lege la carul nebuniei lui.
6. El e legat de Dumnzeu în nebunia lui, şi, până la o vreme, liber să-şi facă lucrul fărădelegii – între anumite limite.
7. O altă caracteristică a lui e că ţine să fie ascuns, ocult, să lucreze fărădelegea din umbră. Vrea să asigure pe oameni că el nu există. Din viclenie îşi tăgăduieşte existenţa şi se acoperă cu bolile sistemului nervos. Iar lumea modernă s-a „izbăvit” de mentalitatea magică numindu-i prezenţa: nevroză, psihoză, isterie, paranoie etc.
8. Tot ce numim noi fărădelege şi păcat e o acţiune a prezenţei diavolului asupra sufletului şi deciziei noastre. S-ar putea defini păcatul şi cam aşa: o conspiraţie între om şi diavol împotriva legii lui Dumnezeu.
9. Voinţa lui e să scoată pe om din ascultarea lui Dumnezeu şi să-l aducă în ascultarea sa. Prin ascultare te faci fiul celui de care asculţi: asta înseamnă fiul lui Dumnzeu sau, cazul contrat, fiul diavolului. Pe româneşte „omul lui Dumnezeu” sau „omul dracului”.
10. Avem deci aspectul clinic al acţiunii demonice, fie pe fond nervos, fie pe fond psihic. Dar avem şi aspectul genetic – degeneratic.
11. Omul are şi o bogăţie genetică, o contabilitate, o evidenţă „la zi” a tuturor faptelor, cuvintelor şi gândurilor sale. Toate se rezumă în „codul genetic” şi se transmit urmaşilor, ca virtualităţi posibile. Se înscriu deci şi toate biruinţele diavolului asupra sufletului, a omului în expresia lui totală.
12. Că nu toate se şi transmit, aci e o altă taină a alegerii ce să se transmită şi ce să fie scos din circuitul vieţii, e o altă problemă, altă temă. Aci e activă o altă energie: pocăinţa, schimbarea de ascultare.
13. Prinde pe oameni cu aceeaşi undiţă a aceluiaşi „pom al cunoaşterii binelui şi a răului”. Al plăcerii şi al durerii. Prinde pe oameni cu plăcerea ca „bine”, şi-i face să alerge după acest bine, biciuindu-i cu durerea ca „rău”. Îi prinde într-un cerc vicios.
14. Prinşi în acest cerc vicios, ca să nu se trezească că-s prinşi într-o minciună, le aduce o altă minciună şi mai mare: că ascultarea de Dumnzeu e o aservire a libertăţii lor unui „tiran”. Dumnzeu e tiranie. El vrea să-i libereze de un tiran.
15. Mai mult „tiranul” trebuie omorât. Aşa s-a născut „teologia unui dumnezeu mort”, care nu e nicidecum identic pentru Cel Răstignit.
16. Dar în câţi creştini Dumnzeu e un tiran - care le-ar sta în calea dezlănţuirii patimilor – sau un mort sau un mit.
17. Căci, sub influenţa, sub sugestia hipnotică a lui (a diavolului n.n.), câte minţi nu-şi deschid porţile celor mai mari minciuni şi erezii: a tăgăduirii existenţei lui Dumnzeu ?
18. Omul, în „libertatea” lui, în „eliberarea” lui „poate” „lichida” pe Dumnzeu. De fapt se lichidează pe sine din faţa lui Dumnzeu: înnebuneşte, se satanizează.
19. Procesul acesta, descris aci psihologic, poate deveni colectiv, peste viaţa individuală, aşa putem avea - către sfârşitul lucrurilor – satanizarea istoriei.
20. – Cum ? Cum se lasă Dumnzeu batjocorit, tăgăduit, omorât ?
- Respectând şi ultimele consecinţe ale libertăţii spiritului omenesc, cu care ne-a înzestrat.
20a – Dumnezeu bate în retragere ?
- E o Teodicee.
Iisus Hristos „stă” răstignit până la sfârşitul istoriei, până la a Doua Venire.
Gadarenii Îl dau mereu afară din hotarele lumii acesteia. „Lumea” (pentru care nu
S-a rugat Iisus, ca fiind slava deşartă, pofta simţurilor şi trufia vieţii) stă acum cu
atât mai strânsă pe lângă turma ei de porci şi de viţei de aur.
„Noi îl ascultăm pe el (prinţul veacului acestuia), pe „Tine te ardem pe rug.”
„Dixi!”
20b.Astăzi oamenii, înlănţuiţi de patima de dominaţie şi „dezlegaţi” de „tirania lui Dumnezeu”, se găsesc în faţa rugului imens capabil să distrugă planeta. „Pământul şi toate cele de pe el, de istov vor arde. Stihiile, arzând, se vor desface.” (II Petru 3, 10).
20c. Ştiinţa, fizica atomică, ne pregăteşte acest rug. Declanşarea războiului, acum, nu mai e o treaba de cavalerism, ci o treabă de aparate. Şi dacă aparatele „tâlcuiesc” greşit o imagine de pe ecranul Radar, acestea declanşează, ele, cataclismul.
21. „Toată «lumea» zace în cel rău!” (I Ioan 5, 19). Dar: „Ştim că din Dumnezeu suntem şi în El (Dumnezeu) trăim, ne mişcăm şi suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28).
22. Între aceste tensiuni, între atari opţiuni se maturizează libertatea spiritului.
23. Cei ce luptă – cu sine, întâi – pentru ascultarea de Dumnezeu, El le ajută şi-l biruie pe cel rău. Aceştia se mântuiesc; ceilalţi se pierd şi merg în vecii vecilor, cu cel de care au ascultat.

1. Atotprezenţa lui Dumnezeu – de la micro-cosmos la macro-cosmos, de la înainte de a fi lumea până la sfârşitul ei – nu sunt numai propoziţii dogmatice. Nu avem cuvinte în vocabularul omenesc care să exprime apropiat atotprezenţa lui Dumnezeu la toate nivelele existenţei. Numai când Dumnezeu va fi totul în toţi şi în toate (I Corinteni 15, 28): îndumnezeirea prin Har a creaţiei, atunci se va întelege mai bine atotprezenţa lui Dumnezeu.
2. Nici atunci nu e panteism, nici pan-enteism. E scoasă definitiv posibilitatea răzvrătirii din creaţie.
3. Până atunci avem pe Dumnezeu asistând şi menţinând în existenţă şi finalitate toţi atomii şi toate celulele existenţei. Pe deasupra, îndrumând libertatea spiritului spre destinaţia sa, gândită de El la creaţie, dar
4. pe Dumnezeu Îl avem – până atunci – atotprezent şi ca judecată. Şi ca pe Cel ce ne poate da muncitorilor (demonilor n.n.) să ne chinuiască, pentru lipsa noastră de minte.
5. Deci „în El trăim, ne mişcăm şi suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28) sub Har sau sub judecată.
6. Textul din Faptele Apostolilor (9, 15-16), prin care Iisus explică lui Saul, scopul arătării Sale şi a misiunii ce-i dă să împlinească între oameni.

Note şi schiţe de predici ale Părintelui Arsenie Boca

Etichete: Duhovnici, Mărgăritare duhovniceşti, Predici

4. De ce au această îngăduire de la Dumnzeu ?

III

Note şi schiţe de predici ale Părintelui Arsenie Boca

comments powered by Disqus.

Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.