Articole



___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.

.

Cu ocazia prăznuirii Sf. Metodie Arhiepiscopul Patarelor la 1700 de ani de la înveşnicirea sa redăm profeţia Sfântului despre vremurile din urmă


Profeţia Sfântului Metodie, arhiepiscopul Patarelor, care a pătimit în anul 310,
Pentru cele ce vor fi în zilele cele mai de pe urmă el spune:


La şapte mii de la facerea lumii, se vor ridica ismaieliţii şi agarenii, adică cei ce se trag din Agar şi din Ismail, care sunt turci şi vor înconjura zidurile cetăţii Vizantiei (Constantinopolul), şi vor aduna toate neamurile în cetatea de pe şapte munţi. Câtă urgie când te va înconjura mulţimea de oameni, şi te vor stăpâni ca pe un lucru de nimic, şi zidurile cele frumoase vor cădea ca un smochin putred şi va călca pruncul asupra ta, adică Ismail. Şi va pune asupra ta sceptrul ? Şi va pune mâinile lui pe sfintele lui Dumnezeu jertfelnice ? Şi cele sfinte nu le va primi, ci le va da fiilor pierzarii. Iar după aceea se va ridica şarpele cel adormit, şi va bate pe prunc şi haina lui cea împărătească îmbrăcându-o, numele lui se va slăvi întru bune vestiri. Iar fiii pierzării întărind războiul, vor da fetele lor către apusul soarelui. Şi vai de tine cetate de pe Şapte munti! Va da şarpele cel adormit moarte cuvioasa, şi va stăpâni asupra cetăţii, de pe şapte munţi neamul cel plăvit cinsprezece ani. Şi vor da în ea şi vor mânca din ea mulţi spre izbândirea sfintelor. Şi vor stăpâni la răsărit trei purtători de grijă, şi la apus oarecare purtători de grijă (Germania n.n.), şi cu el împreună se vor scula şapte lupi, la fel de sălbateci (care sunt cele şapte puteri). Lupi se înţelege, unde este neamul cel biruitor. Şi vor bate pe ismaeliteni şi-i vor goni până la colonie, care se înţelege că este locul mutării. Şi vor turba neamurile cele de acolo, care sunt ascultătoare credinţei lor, şi-i vor împărţi cu grabă şi mânie. Partea cea dintâi va ierna la Efes, a doua parte la Măgulinii, a treia parte la marginea ţărmului mării la Pergam (lângă Smirna) şi a patra în Bitinia. Şi vor înşira vase multe pe apă, şi vor călca hotarele ei. Atunci se vor tulbura popoarele care şed în unghiurile Ostrovului, şi se va ridica Filip cu 18 limbi (state), şi se vor aduna la Constantinopol şi vor porni război cum nu a mai fost vreodata. Şi vor alerga pe uliţele cetăţii şi multă vărsare de sânge se va face, încât va curge sângele ca pâraiele; şi se va tulbura marea până în adânc.

Atunci boul va striga, măgura cea uscata va plânge. Şi atunci vor sta caii şi se va auzi glas din cer zicând: Staţi, staţi, pace vouă: destul. Aceasta izbândire se va face pentru cei nesupuşi şi neascultători. Şi le va zice: "Veniţi către părţile din dreapta oraşului, şi acolo veţi afla un om stând cu multă mâhnire, rezemându-se între doi stâlpi, ştergându-şi sudoarea de pe hainele sale, şi va fi cu barbă albă, drept, milostiv şi cu haine simple şi blând la fire; la vârstă de mijloc. Şi va avea la piciorul drept un semn în mijlocul lui". Şi glas de înger se va propovădui: "Luaţi-l şi-l încoronaţi pe acesta împărat". Şi luându-l pe el patru îngeri purtători de viaţă, îl vor duce pe el la sfânta şi marea biserică a lui Dumnezeu Sofia, şi-l vor încorona pe el împărat, şi-i vor da lui în mâna dreaptă o sabie, zicându-i: "Îmbărbătează-te şi te întăreşte, şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi". Luând el sabia de la îngeri va bate pe ismaeliţi şi pe etiopieni şi pe europeni şi pe tătari şi pe alte neamuri. Iar pe ismaeliteni în trei îi va împărţi. Partea întâi o va trece sub sabie, iar a doua parte o va boteza, iar a treia parte o va goni cu mare mânie, până la copacul singur (Mărul roşu). Şi întorcându-se de la război, se vor deşerta comorile pământului şi toţi se vor îmbogăţi, nimeni dintre ei nu va fi sărac. Şi pământul îşi va da roada sa însutit. Iar cu armele cele de război îşi vor face fiare de plug şi seceri, şi va împărăţi ani 15. Şi după moartea lui va împărăţi altul 11 ani. Şi acesta va vedea moarte sa mai înainte de vreme mergând la Ierusalim, unde este împărăţia lui Dumnezeu. Şi după el vor împărăţi patru feciori ai lui, şi cel dintâi va împărăţi la Roma, iar cel de-al doilea va împărăţi la Alexandria, şi al treilea la Salonic, iar al patrulea la Constantinopol. Şi atunci ridicând război intre dânşii, pe preoţi şi pe călugari îi vor lua la oaste; şi nici unul dintre dânşii nu se va mântui, (că toţi în război vor pieri). Şi nefiind vreun bărbat vrednic ca să împărăţească pe pământ, va împărăţi o femeie spurcată şi fără de ruşine. Şi aceasta va spurca sfintele biserici şi jertfelnicele lui Dumnezeu. Şi stând în mijlocul Constantinopolului, va propovadui zicând cu mare glas: cine este Dumnezeu afară de mine, şi cine va sta impotriva împărăţiei mele ? Şi îndată se va cutremura Constantinopolul şi se va scufunda cu totul întru pierzare, şi numai cele ce se cheamă măguri uscate se vor vedea. Şi trecând prin Constantinopol corăbierii vor zice: Aici a fost Constantinopolul cel vestit şi lăudat în lume! Şi aşa va împărăţi altul la Salonic puţinî vreme, şi se va scufunda şi acela. Şi dupĂ aceea se va scufunda în mare şi Smirna şi Cipru de furtună. Şi după aceea va împărăţi Antihrist ... şi va face minuni şi semne ciudate, încât pe mulţi îi va rătăci de la dreapta credinţă şi de va putea până şi pe cei aleşi... Şi va mări şi va slăvi pe evrei şi va dezrădăcina bisericile şi le va preface (le va da altă destinaţie) şi va fi foamete şi ciumă în toată lumea. Şi apele se vor usca, iar pâraiele şi râurile vor seca. Şi ploaia nu-şi va da roada sa pe pământ. Şi va stăpâni acest blestemat 3 ani şi 6 luni.

Atunci va trece anul ca luna, şi luna ca săptămâna, si săptămâna ca ziua, şi ziua ca ora, şi ora ca minutul pentru robii cei aleşi ai lui Dumnezeu. Iar după împlinirea acestor trei ani şi jumătate, va ploua Dumnezeu cu foc asupra pământului şi va arde de trei coţi. Şi atunci va striga pământul către Dumnezeu şi Ziditorul său, zicând: "Curat sunt înaintea Ta Doamne şi întru mine nu este greşeală". Şi atunci cerul ca o carte se va înfăşura, iar îngerii vor trâmbiţa, întru ale căror glasuri vor învia morţii. Şi cei drepţi vor sta de-a dreapta împăratului ceresc, iar cei păcătoşi de-a stânga. Şi drepţii vor moşteni cereştile bunătăţi, iar păcătoşii veşnica munca a focului nestins, şi viermele cel neadormit cu slujitorii lui Antihrist pe care i-au înşelat. Iar pe noi să ne învrednicească să dobândim veşnicile bunătăţi, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El, a caruia este slava, cinstea şi închinăciunea, în veci. Amin.

Extras din cartea: "Profeţii despre Antihrist"
Autor: Skartsiuni Dimitriu

[NOTĂ vestitorul]
Dacă citiţi cu atenţie veţi observa cum evenimentele descrise în aceste profeţii se leagă între ele unele de altele. Dacă profeţiile sfinţilor din vechime sunt descrise într-un limbaj arhaic şi poate mai puţin accesibil nouă,(deşi cu puţin efort şi atenţie pot fi înţelese şi acestea) în schimb, alte profeţii, cum ar fi de pildă profeţiile Cuviosului Paisie Aghioritul ale Cuviosului Iosif Vatopedinul şi a altor Părinţii care au trăit mai aproape de zilele noastre sunt destul de clare fiind aproape pe înţelesul oricui...

Vezi şi: "Profeţiile Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos despre antihrist şi vremea de apoi!"

Vezi aici profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul: "U. E. se va dizolva; în Italia va apărea un nou Mussolini şi în Germania un nou Hitler!"


Vezi şi profeţiile Gheron Iosif Isihastul:
Poezie profetică a Părintelui Iosif Vatopedinul
Profeţia Părintelui Iosif Vatopedinul într-un interviu (din 26.10.2001)
blog comments powered by Disqus
Related Posts with Thumbnails

Arhivă



___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești