-
Jurnal saptamanal - 13/52Acum 2 zile
-
Valeriu Gafencu- o biografieAcum 2 luni
-
-
Cum se tratează dușmaniiAcum 2 ani
-
 |
Părintele Arsenie Boca: Prooroc puternic în faptă şi-n cuvânt - Despre neam şi unirea celor 3 principate: "Nu vreau ca neamul acesta să se corcească!
6/30/2010 | 
Publicat de
admin
„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se găteasca de pedeapsă.“ Părintele Arsenie Boca despre neam şi unirea cu greco-catolicii
- Pot să mă căsătoresc cu un străin?
- Nu vreau ca neamul acesta, care are o a aşa de mare chemare la Dumnezeu, să se corcească.
"Gura mutului"
- din manuscrisul cu raspunsuri date în scris de Parintele Arsenie
din vremea când nu putea vorbi -
din vremea când nu putea vorbi -
“Alte marturii despre parintele Arsenie Boca”,
editura Agaton, 2008
editura Agaton, 2008
Chemarea greco-catolicilor la Ortodoxie
În vremea prin care trecem şi pentru vremea şi mai grea ce se arată să vie peste toată lumea, a mai despărţi pe oameni şi ai învrăjbi - şi lucru de mirare, în numele lui Dumnezeu - a-i mai învrăjbi zic, a-i sminti de la lucrarea mântuirii, a-i mai ţine în întunerec, e mai mult decât un păcat, mai mult ca o greşeală, e o prostie, căci un păcat ţi-l iartă Dumnezeu dacă te pocăieşti de el; o greşeală ţi-o iartă, că n-ai ştiut. - Prostia nu ştim însă dacă o iartă, căci aceea dovedeşte rea credinţă şi stă împotriva adevărului.
De aceea la pacea trecută când s-a făcut unirea tuturor românilor s-a făcut greşeală că nu s-a făcut şi unirea tuturor sufletelor încât ne rămâne nouă celor de azi să ştergem de pe haina sufletului nostru vicleşugul de la 1700.
Aşa că pe faţă, întoarceţi-vă acasă la confesiunea ortodoxă şi aşa tot neamul prinde putere pentru ziua care are să vie. N-aşteptaţi s-o zică Domnii, ci ascultaţi ce zice Domnul.
De aceea la pacea trecută când s-a făcut unirea tuturor românilor s-a făcut greşeală că nu s-a făcut şi unirea tuturor sufletelor încât ne rămâne nouă celor de azi să ştergem de pe haina sufletului nostru vicleşugul de la 1700.
Aşa că pe faţă, întoarceţi-vă acasă la confesiunea ortodoxă şi aşa tot neamul prinde putere pentru ziua care are să vie. N-aşteptaţi s-o zică Domnii, ci ascultaţi ce zice Domnul.
Etichete:
Minunea "Liturghiei de piatră" de la Sfânta Sofia (Constantinopol 1453)
Una dintre cele mai cutremurătoare profeţii creştine s-a născut între zidurile bătrânului Constantinopol, cândva capitala spirituală a creştinismului, şi ne promite că vom fi martorii unei minuni aidoma celei din Vechiul Testament (somnul cel de 70 de ani al lui Abimeleh) sau din perioada patristică
(învierea după 372 de ani a celor şapte sfinţi tineri asupriţi de Decius).
“Sub Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol se află o altă Biserică. Şi, când au luat turcii Constantinopolul de la greci (creştini), atunci, în vremea luării, slujeau preoţii cu arhiereii Sfânta Liturghie, fiind adunat şi mare popor. Aceştia toţi au adormit de atunci până în vremea de astăzi. Iar în vremea când se va lua de la turci Constantinopolul, toţi aceia câţi sunt acolo adormiţi vor învia, după cum la Efes au înviat cei şapte mucenici, şi vor întreba: unde este împăratul Constantin? Deci în tulburare au adormit, în tulburare vor şi învia.”
Tot referitor la această proorocie monahul Zosima Pascal, un cunoscut nevoitor prodromit, în lucrarea sa, "Sfârşitul omului", ne face părtaşi ai unei descoperiri:
“La împăratul turc era un croitor creştin cu numele Hristea, care făcea haine la toţi paşii şi la toţi slujitorii împărăteşti. Unul dintre paşi îl iubea foarte mult pe Hristea.
Şi s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit cel care îl iubea pe Hristea. Deci, auzind Hristea că este bolnav paşa, în toate zilele mergea la el ca să-l vadă, dar fiul paşei nu-l lăsa ca să intre la dânsul (pe vremea aceea documentele fiecărui creştin care avea case mari ori moşii erau ţinute la paşă).
Peste puţină vreme, făcându-se sănătos paşa, a venit la el Hristea, şi i-a spus paşa:
- Hristeo, pentru ce n-ai venit ca să mă vezi, că eram să mor? - Am venit, stăpâne, în toate zilele, dar nu m-au lăsat să intru la tine! - Cine nu te-a lăsat să vii la mine? - Fiul tău. Atunci a deschis o ladă şi a dat lui Hristea toate documentele. Apoi a chemat paşa pe fiul său şi i-a zis: - Pentru ce nu ai lăsat să vină Hristea la mine când eram bolnav? - Pentru documentele caselor nu l-am lăsat. - Fiule, nu mai este multă vreme şi ne vom face şi noi creştini, că împărăţia noastră va mai sta numai până la anul 1881, când are să cadă.
Apoi a zis către Hristea:
- Eu niciodată nu ţi-am făcut vreun bine. Vino după mine. - Ridică piatra aceasta – care era ca o uşă!
Şi am apucat cu o mână să o ridic, iar el mi-a zis:
- Apuc-o cu amândouă mâinile, că nu poţi s-o ridici cu una că este grea.
Şi apucând-o de un belciug, am ridicat-o. Şi coborându-ne pe scări, eu tremuram de frică şi mă gândeam că acum aici mă lasă. Şi era acolo mulţime de popor şi ostaşi care stăteau ca adormiţi, în picioare. Şi am zis:
- Stăpâne, pentru ce nu-i daţi afară, de ce stau aşa? - Nu poate nimeni ca să-i dea afară, căci câţi s-au apucat ca să-i dea afară, unii au orbit, alţii au rămas ciungi şi alţii au ologit, iar altora gura la ceafă li s-a întors şi nici măcar a se atinge de ei nu se poate. Căci cine poate a se împotrivi lui Dumnezeu?
Iar eu îl tot sileam ca să ieşim, şi el mi-a zis:
- Vino după mine!
Şi ducându-mă mai înăuntru, am văzut arhierei, diaconi şi preoţi. Şi era împăratul în scaun şi lângă el era un soldat bătrân cu sabia de amândouă părţile ascuţită, şi avea mâna dreaptă pe sabie, iar sabia era pe jumătate scoasă din teacă. Şi a zis paşa către mine:
- Când va ieşi sabia aceasta din teacă, atunci are să cadă împărăţia noastră.
Şi erau ostaşi cu hainele din vremea când au adormit şi poporul de asemenea. Şi am plecat ca să ieşim. Şi a început paşa a se sui pe scară, iar eu mergeam după dânsul. Şi era un călugăr din cei adormiţi, ca de 30 de ani, ca vârstă, cu o carte în mână. Iar eu i-am luat cartea din mână şi am băgat-o în sân, fără să ştie paşa, şi am mers acasă. Apoi am pus-o în casa de fier, ca a doua zi să o citesc, şi căutând-o a doua zi nu am mai găsit-o. Am întrebat pe femeie şi i-am zis:
- Numai tu umbli în casa de fier! - Eu niciodată nu am umblat. - Poate ai luat cheile din buzunar?
Apoi am rugat mult pe paşă, zicându-i:
- Stăpâne, te rog să mergem iarăşi la Sfânta Sofia, dar el mi-a zis că nu se poate, fiindcă trebuie să ia voie de la împărat. Atunci, eu l-am supărat mult pentru aceasta şi de-abia s-a îndurat şi a mers şi a doua oară.
Şi, ducându-ne, am găsit cartea în mâinile călugărului. Şi i-am spus paşei:
- Stăpâne, când am venit întâi, eu în urma ta fiind, am luat cartea din mâna călugărului acesta fără să ştii tu. Şi paşa mi-a zis: - Cum ai putut-o lua? Că noi nici a ne atinge de el nu putem, pentru că rămânem sluţi. Şi eu m-am dus la patriarh şi i-am spus toate pe rând. “
(învierea după 372 de ani a celor şapte sfinţi tineri asupriţi de Decius).
“Sub Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol se află o altă Biserică. Şi, când au luat turcii Constantinopolul de la greci (creştini), atunci, în vremea luării, slujeau preoţii cu arhiereii Sfânta Liturghie, fiind adunat şi mare popor. Aceştia toţi au adormit de atunci până în vremea de astăzi. Iar în vremea când se va lua de la turci Constantinopolul, toţi aceia câţi sunt acolo adormiţi vor învia, după cum la Efes au înviat cei şapte mucenici, şi vor întreba: unde este împăratul Constantin? Deci în tulburare au adormit, în tulburare vor şi învia.”
Tot referitor la această proorocie monahul Zosima Pascal, un cunoscut nevoitor prodromit, în lucrarea sa, "Sfârşitul omului", ne face părtaşi ai unei descoperiri:
“La împăratul turc era un croitor creştin cu numele Hristea, care făcea haine la toţi paşii şi la toţi slujitorii împărăteşti. Unul dintre paşi îl iubea foarte mult pe Hristea.
Şi s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit cel care îl iubea pe Hristea. Deci, auzind Hristea că este bolnav paşa, în toate zilele mergea la el ca să-l vadă, dar fiul paşei nu-l lăsa ca să intre la dânsul (pe vremea aceea documentele fiecărui creştin care avea case mari ori moşii erau ţinute la paşă).
Peste puţină vreme, făcându-se sănătos paşa, a venit la el Hristea, şi i-a spus paşa:
- Hristeo, pentru ce n-ai venit ca să mă vezi, că eram să mor? - Am venit, stăpâne, în toate zilele, dar nu m-au lăsat să intru la tine! - Cine nu te-a lăsat să vii la mine? - Fiul tău. Atunci a deschis o ladă şi a dat lui Hristea toate documentele. Apoi a chemat paşa pe fiul său şi i-a zis: - Pentru ce nu ai lăsat să vină Hristea la mine când eram bolnav? - Pentru documentele caselor nu l-am lăsat. - Fiule, nu mai este multă vreme şi ne vom face şi noi creştini, că împărăţia noastră va mai sta numai până la anul 1881, când are să cadă.
Apoi a zis către Hristea:
- Eu niciodată nu ţi-am făcut vreun bine. Vino după mine. - Ridică piatra aceasta – care era ca o uşă!
Şi am apucat cu o mână să o ridic, iar el mi-a zis:
- Apuc-o cu amândouă mâinile, că nu poţi s-o ridici cu una că este grea.
Şi apucând-o de un belciug, am ridicat-o. Şi coborându-ne pe scări, eu tremuram de frică şi mă gândeam că acum aici mă lasă. Şi era acolo mulţime de popor şi ostaşi care stăteau ca adormiţi, în picioare. Şi am zis:
- Stăpâne, pentru ce nu-i daţi afară, de ce stau aşa? - Nu poate nimeni ca să-i dea afară, căci câţi s-au apucat ca să-i dea afară, unii au orbit, alţii au rămas ciungi şi alţii au ologit, iar altora gura la ceafă li s-a întors şi nici măcar a se atinge de ei nu se poate. Căci cine poate a se împotrivi lui Dumnezeu?
Iar eu îl tot sileam ca să ieşim, şi el mi-a zis:
- Vino după mine!
Şi ducându-mă mai înăuntru, am văzut arhierei, diaconi şi preoţi. Şi era împăratul în scaun şi lângă el era un soldat bătrân cu sabia de amândouă părţile ascuţită, şi avea mâna dreaptă pe sabie, iar sabia era pe jumătate scoasă din teacă. Şi a zis paşa către mine:
- Când va ieşi sabia aceasta din teacă, atunci are să cadă împărăţia noastră.
Şi erau ostaşi cu hainele din vremea când au adormit şi poporul de asemenea. Şi am plecat ca să ieşim. Şi a început paşa a se sui pe scară, iar eu mergeam după dânsul. Şi era un călugăr din cei adormiţi, ca de 30 de ani, ca vârstă, cu o carte în mână. Iar eu i-am luat cartea din mână şi am băgat-o în sân, fără să ştie paşa, şi am mers acasă. Apoi am pus-o în casa de fier, ca a doua zi să o citesc, şi căutând-o a doua zi nu am mai găsit-o. Am întrebat pe femeie şi i-am zis:
- Numai tu umbli în casa de fier! - Eu niciodată nu am umblat. - Poate ai luat cheile din buzunar?
Apoi am rugat mult pe paşă, zicându-i:
- Stăpâne, te rog să mergem iarăşi la Sfânta Sofia, dar el mi-a zis că nu se poate, fiindcă trebuie să ia voie de la împărat. Atunci, eu l-am supărat mult pentru aceasta şi de-abia s-a îndurat şi a mers şi a doua oară.
Şi, ducându-ne, am găsit cartea în mâinile călugărului. Şi i-am spus paşei:
- Stăpâne, când am venit întâi, eu în urma ta fiind, am luat cartea din mâna călugărului acesta fără să ştii tu. Şi paşa mi-a zis: - Cum ai putut-o lua? Că noi nici a ne atinge de el nu putem, pentru că rămânem sluţi. Şi eu m-am dus la patriarh şi i-am spus toate pe rând. “
PĂRINTELE ARSENIE BOCA - CUVÂNT LA EVANGHELIA DEMONIZAŢILOR DIN GADARA
I
Pentru ca să înţelegem mai bine cuvintele cu care L-au întâmpinat pe Iisus demonizaţii din Gadara: „Ce este nouă şi ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici mai înainte ca să ne munceşti ?„ un scurt context dogmatic ne e de ajutor.
1. Îngerii căzuţi spiritual în cer au căzut şi cosmic, ca fulgerul, aici, pe pământ, încă înainte de creaţia omului.
2. Că ei recunosc pe Iisus ca Fiul lui Dumnezeu.
3. Ei ştiu că-i aşteaptă o judecată.
4. Şi ştiu că aceasta va fi la sfârşitul lumii – sau mai clar al istoriei.
5. Dar izgonirea lor din oameni – cum e cazul aci – lor li se pare „înainte de vreme”.
6. Aceasta e „Taina cea din veci ascunsă şi de îngeri neştiută” (Efesenie 3, 9) – iconomia mântuirii oamenilor de sub tirania diavolului şi a îngerilor lui – rostul întrupării „aici” a Fiului lui Dumnzeu.
7. Că prezenţa lui Iisus, Fiul lui Dumnzeu, „îi chinuieşte”. Sau: puşi în prezenţa lui Dumnzeu, ei se simt judecaţi şi chinuiţi.
1. Îngerii căzuţi spiritual în cer au căzut şi cosmic, ca fulgerul, aici, pe pământ, încă înainte de creaţia omului.
2. Că ei recunosc pe Iisus ca Fiul lui Dumnezeu.
3. Ei ştiu că-i aşteaptă o judecată.
4. Şi ştiu că aceasta va fi la sfârşitul lumii – sau mai clar al istoriei.
5. Dar izgonirea lor din oameni – cum e cazul aci – lor li se pare „înainte de vreme”.
6. Aceasta e „Taina cea din veci ascunsă şi de îngeri neştiută” (Efesenie 3, 9) – iconomia mântuirii oamenilor de sub tirania diavolului şi a îngerilor lui – rostul întrupării „aici” a Fiului lui Dumnzeu.
7. Că prezenţa lui Iisus, Fiul lui Dumnzeu, „îi chinuieşte”. Sau: puşi în prezenţa lui Dumnzeu, ei se simt judecaţi şi chinuiţi.
II
1. Duhuri fiind sunt nevăzuţi cu ochii trupeşti – de unde întrebarea dacă sunt sau nu sunt – dacă nu cumva ei sunt o stare patologică a omului şi nu o realitate ontologică independentă de om.
2. Materia noastră vie, organismul viu, pentru firea lor subţire, nu formează nici o piedică, o străbat, o pot locui simultan cu sufletul şi cu conştiinţa, care-i simte şi care ne dă de ştire.
3. Uneori pot substitui, mai bine zis bloca, funcţia logică şi raţională a omului. Pot denatura natura omenească.
4. De ce au această îngăduire de la Dumnzeu ?2. Materia noastră vie, organismul viu, pentru firea lor subţire, nu formează nici o piedică, o străbat, o pot locui simultan cu sufletul şi cu conştiinţa, care-i simte şi care ne dă de ştire.
3. Uneori pot substitui, mai bine zis bloca, funcţia logică şi raţională a omului. Pot denatura natura omenească.
III
1. Demonizaţii din Gadara nu sunt doar un simplu fapt istoric. Demonizarea mai are şi alte aspecte, şi alte nivele: biologic, psihologic şi social.
2. După faptul de a fi şi a lupta al diavolului, acest înger care a descopeit trufia şi răzvrătirea, are şi diferite numiri. Dintre toate numirile lui notăm doar câteva: Lucifer, diavol, satana şi drac.
3. Lucifer e căpetenia cetei a II-a îngereşti, după cele 9 cete areopagitice. El a gândit răzvrătirea. Ca potrivnic e numit Satană.. Ca rău şi chinuitor de oameni e numit diavol; ca slugă grabnică la toate relele e drac, înger căzut supus căpeteniei sale răzvrătite.
4. E duşman a lui Dumnzeu şi al omului. A crezut el, că va putea răsturna pe stăpânul lumii din scaunul slavei şi să fie el „stăpân”. Un nebun, care crede nebunia lui.
5. Dar vrea să înveţe şi pe oameni aceeaşi nebunie, să-i lege la carul nebuniei lui.
6. El e legat de Dumnzeu în nebunia lui, şi, până la o vreme, liber să-şi facă lucrul fărădelegii – între anumite limite.
7. O altă caracteristică a lui e că ţine să fie ascuns, ocult, să lucreze fărădelegea din umbră. Vrea să asigure pe oameni că el nu există. Din viclenie îşi tăgăduieşte existenţa şi se acoperă cu bolile sistemului nervos. Iar lumea modernă s-a „izbăvit” de mentalitatea magică numindu-i prezenţa: nevroză, psihoză, isterie, paranoie etc.
8. Tot ce numim noi fărădelege şi păcat e o acţiune a prezenţei diavolului asupra sufletului şi deciziei noastre. S-ar putea defini păcatul şi cam aşa: o conspiraţie între om şi diavol împotriva legii lui Dumnezeu.
9. Voinţa lui e să scoată pe om din ascultarea lui Dumnezeu şi să-l aducă în ascultarea sa. Prin ascultare te faci fiul celui de care asculţi: asta înseamnă fiul lui Dumnzeu sau, cazul contrat, fiul diavolului. Pe româneşte „omul lui Dumnezeu” sau „omul dracului”.
10. Avem deci aspectul clinic al acţiunii demonice, fie pe fond nervos, fie pe fond psihic. Dar avem şi aspectul genetic – degeneratic.
11. Omul are şi o bogăţie genetică, o contabilitate, o evidenţă „la zi” a tuturor faptelor, cuvintelor şi gândurilor sale. Toate se rezumă în „codul genetic” şi se transmit urmaşilor, ca virtualităţi posibile. Se înscriu deci şi toate biruinţele diavolului asupra sufletului, a omului în expresia lui totală.
12. Că nu toate se şi transmit, aci e o altă taină a alegerii ce să se transmită şi ce să fie scos din circuitul vieţii, e o altă problemă, altă temă. Aci e activă o altă energie: pocăinţa, schimbarea de ascultare.
13. Prinde pe oameni cu aceeaşi undiţă a aceluiaşi „pom al cunoaşterii binelui şi a răului”. Al plăcerii şi al durerii. Prinde pe oameni cu plăcerea ca „bine”, şi-i face să alerge după acest bine, biciuindu-i cu durerea ca „rău”. Îi prinde într-un cerc vicios.
14. Prinşi în acest cerc vicios, ca să nu se trezească că-s prinşi într-o minciună, le aduce o altă minciună şi mai mare: că ascultarea de Dumnzeu e o aservire a libertăţii lor unui „tiran”. Dumnzeu e tiranie. El vrea să-i libereze de un tiran.
15. Mai mult „tiranul” trebuie omorât. Aşa s-a născut „teologia unui dumnezeu mort”, care nu e nicidecum identic pentru Cel Răstignit.
16. Dar în câţi creştini Dumnzeu e un tiran - care le-ar sta în calea dezlănţuirii patimilor – sau un mort sau un mit.
17. Căci, sub influenţa, sub sugestia hipnotică a lui (a diavolului n.n.), câte minţi nu-şi deschid porţile celor mai mari minciuni şi erezii: a tăgăduirii existenţei lui Dumnzeu ?
18. Omul, în „libertatea” lui, în „eliberarea” lui „poate” „lichida” pe Dumnzeu. De fapt se lichidează pe sine din faţa lui Dumnzeu: înnebuneşte, se satanizează.
19. Procesul acesta, descris aci psihologic, poate deveni colectiv, peste viaţa individuală, aşa putem avea - către sfârşitul lucrurilor – satanizarea istoriei.
20. – Cum ? Cum se lasă Dumnzeu batjocorit, tăgăduit, omorât ?
- Respectând şi ultimele consecinţe ale libertăţii spiritului omenesc, cu care ne-a înzestrat.
20a – Dumnezeu bate în retragere ?
- E o Teodicee.
Iisus Hristos „stă” răstignit până la sfârşitul istoriei, până la a Doua Venire.
Gadarenii Îl dau mereu afară din hotarele lumii acesteia. „Lumea” (pentru care nu
S-a rugat Iisus, ca fiind slava deşartă, pofta simţurilor şi trufia vieţii) stă acum cu
atât mai strânsă pe lângă turma ei de porci şi de viţei de aur.
„Noi îl ascultăm pe el (prinţul veacului acestuia), pe „Tine te ardem pe rug.”
„Dixi!”
20b.Astăzi oamenii, înlănţuiţi de patima de dominaţie şi „dezlegaţi” de „tirania lui Dumnezeu”, se găsesc în faţa rugului imens capabil să distrugă planeta. „Pământul şi toate cele de pe el, de istov vor arde. Stihiile, arzând, se vor desface.” (II Petru 3, 10).
20c. Ştiinţa, fizica atomică, ne pregăteşte acest rug. Declanşarea războiului, acum, nu mai e o treaba de cavalerism, ci o treabă de aparate. Şi dacă aparatele „tâlcuiesc” greşit o imagine de pe ecranul Radar, acestea declanşează, ele, cataclismul.
21. „Toată «lumea» zace în cel rău!” (I Ioan 5, 19). Dar: „Ştim că din Dumnezeu suntem şi în El (Dumnezeu) trăim, ne mişcăm şi suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28).
22. Între aceste tensiuni, între atari opţiuni se maturizează libertatea spiritului.
23. Cei ce luptă – cu sine, întâi – pentru ascultarea de Dumnezeu, El le ajută şi-l biruie pe cel rău. Aceştia se mântuiesc; ceilalţi se pierd şi merg în vecii vecilor, cu cel de care au ascultat.
2. După faptul de a fi şi a lupta al diavolului, acest înger care a descopeit trufia şi răzvrătirea, are şi diferite numiri. Dintre toate numirile lui notăm doar câteva: Lucifer, diavol, satana şi drac.
3. Lucifer e căpetenia cetei a II-a îngereşti, după cele 9 cete areopagitice. El a gândit răzvrătirea. Ca potrivnic e numit Satană.. Ca rău şi chinuitor de oameni e numit diavol; ca slugă grabnică la toate relele e drac, înger căzut supus căpeteniei sale răzvrătite.
4. E duşman a lui Dumnzeu şi al omului. A crezut el, că va putea răsturna pe stăpânul lumii din scaunul slavei şi să fie el „stăpân”. Un nebun, care crede nebunia lui.
5. Dar vrea să înveţe şi pe oameni aceeaşi nebunie, să-i lege la carul nebuniei lui.
6. El e legat de Dumnzeu în nebunia lui, şi, până la o vreme, liber să-şi facă lucrul fărădelegii – între anumite limite.
7. O altă caracteristică a lui e că ţine să fie ascuns, ocult, să lucreze fărădelegea din umbră. Vrea să asigure pe oameni că el nu există. Din viclenie îşi tăgăduieşte existenţa şi se acoperă cu bolile sistemului nervos. Iar lumea modernă s-a „izbăvit” de mentalitatea magică numindu-i prezenţa: nevroză, psihoză, isterie, paranoie etc.
8. Tot ce numim noi fărădelege şi păcat e o acţiune a prezenţei diavolului asupra sufletului şi deciziei noastre. S-ar putea defini păcatul şi cam aşa: o conspiraţie între om şi diavol împotriva legii lui Dumnezeu.
9. Voinţa lui e să scoată pe om din ascultarea lui Dumnezeu şi să-l aducă în ascultarea sa. Prin ascultare te faci fiul celui de care asculţi: asta înseamnă fiul lui Dumnzeu sau, cazul contrat, fiul diavolului. Pe româneşte „omul lui Dumnezeu” sau „omul dracului”.
10. Avem deci aspectul clinic al acţiunii demonice, fie pe fond nervos, fie pe fond psihic. Dar avem şi aspectul genetic – degeneratic.
11. Omul are şi o bogăţie genetică, o contabilitate, o evidenţă „la zi” a tuturor faptelor, cuvintelor şi gândurilor sale. Toate se rezumă în „codul genetic” şi se transmit urmaşilor, ca virtualităţi posibile. Se înscriu deci şi toate biruinţele diavolului asupra sufletului, a omului în expresia lui totală.
12. Că nu toate se şi transmit, aci e o altă taină a alegerii ce să se transmită şi ce să fie scos din circuitul vieţii, e o altă problemă, altă temă. Aci e activă o altă energie: pocăinţa, schimbarea de ascultare.
13. Prinde pe oameni cu aceeaşi undiţă a aceluiaşi „pom al cunoaşterii binelui şi a răului”. Al plăcerii şi al durerii. Prinde pe oameni cu plăcerea ca „bine”, şi-i face să alerge după acest bine, biciuindu-i cu durerea ca „rău”. Îi prinde într-un cerc vicios.
14. Prinşi în acest cerc vicios, ca să nu se trezească că-s prinşi într-o minciună, le aduce o altă minciună şi mai mare: că ascultarea de Dumnzeu e o aservire a libertăţii lor unui „tiran”. Dumnzeu e tiranie. El vrea să-i libereze de un tiran.
15. Mai mult „tiranul” trebuie omorât. Aşa s-a născut „teologia unui dumnezeu mort”, care nu e nicidecum identic pentru Cel Răstignit.
16. Dar în câţi creştini Dumnzeu e un tiran - care le-ar sta în calea dezlănţuirii patimilor – sau un mort sau un mit.
17. Căci, sub influenţa, sub sugestia hipnotică a lui (a diavolului n.n.), câte minţi nu-şi deschid porţile celor mai mari minciuni şi erezii: a tăgăduirii existenţei lui Dumnzeu ?
18. Omul, în „libertatea” lui, în „eliberarea” lui „poate” „lichida” pe Dumnzeu. De fapt se lichidează pe sine din faţa lui Dumnzeu: înnebuneşte, se satanizează.
19. Procesul acesta, descris aci psihologic, poate deveni colectiv, peste viaţa individuală, aşa putem avea - către sfârşitul lucrurilor – satanizarea istoriei.
20. – Cum ? Cum se lasă Dumnzeu batjocorit, tăgăduit, omorât ?
- Respectând şi ultimele consecinţe ale libertăţii spiritului omenesc, cu care ne-a înzestrat.
20a – Dumnezeu bate în retragere ?
- E o Teodicee.
Iisus Hristos „stă” răstignit până la sfârşitul istoriei, până la a Doua Venire.
Gadarenii Îl dau mereu afară din hotarele lumii acesteia. „Lumea” (pentru care nu
S-a rugat Iisus, ca fiind slava deşartă, pofta simţurilor şi trufia vieţii) stă acum cu
atât mai strânsă pe lângă turma ei de porci şi de viţei de aur.
„Noi îl ascultăm pe el (prinţul veacului acestuia), pe „Tine te ardem pe rug.”
„Dixi!”
20b.Astăzi oamenii, înlănţuiţi de patima de dominaţie şi „dezlegaţi” de „tirania lui Dumnezeu”, se găsesc în faţa rugului imens capabil să distrugă planeta. „Pământul şi toate cele de pe el, de istov vor arde. Stihiile, arzând, se vor desface.” (II Petru 3, 10).
20c. Ştiinţa, fizica atomică, ne pregăteşte acest rug. Declanşarea războiului, acum, nu mai e o treaba de cavalerism, ci o treabă de aparate. Şi dacă aparatele „tâlcuiesc” greşit o imagine de pe ecranul Radar, acestea declanşează, ele, cataclismul.
21. „Toată «lumea» zace în cel rău!” (I Ioan 5, 19). Dar: „Ştim că din Dumnezeu suntem şi în El (Dumnezeu) trăim, ne mişcăm şi suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28).
22. Între aceste tensiuni, între atari opţiuni se maturizează libertatea spiritului.
23. Cei ce luptă – cu sine, întâi – pentru ascultarea de Dumnezeu, El le ajută şi-l biruie pe cel rău. Aceştia se mântuiesc; ceilalţi se pierd şi merg în vecii vecilor, cu cel de care au ascultat.
IV
1. Atotprezenţa lui Dumnezeu – de la micro-cosmos la macro-cosmos, de la înainte de a fi lumea până la sfârşitul ei – nu sunt numai propoziţii dogmatice. Nu avem cuvinte în vocabularul omenesc care să exprime apropiat atotprezenţa lui Dumnezeu la toate nivelele existenţei. Numai când Dumnezeu va fi totul în toţi şi în toate (I Corinteni 15, 28): îndumnezeirea prin Har a creaţiei, atunci se va întelege mai bine atotprezenţa lui Dumnezeu.
2. Nici atunci nu e panteism, nici pan-enteism. E scoasă definitiv posibilitatea răzvrătirii din creaţie.
3. Până atunci avem pe Dumnezeu asistând şi menţinând în existenţă şi finalitate toţi atomii şi toate celulele existenţei. Pe deasupra, îndrumând libertatea spiritului spre destinaţia sa, gândită de El la creaţie, dar
4. pe Dumnezeu Îl avem – până atunci – atotprezent şi ca judecată. Şi ca pe Cel ce ne poate da muncitorilor (demonilor n.n.) să ne chinuiască, pentru lipsa noastră de minte.
5. Deci „în El trăim, ne mişcăm şi suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28) sub Har sau sub judecată.
6. Textul din Faptele Apostolilor (9, 15-16), prin care Iisus explică lui Saul, scopul arătării Sale şi a misiunii ce-i dă să împlinească între oameni.
2. Nici atunci nu e panteism, nici pan-enteism. E scoasă definitiv posibilitatea răzvrătirii din creaţie.
3. Până atunci avem pe Dumnezeu asistând şi menţinând în existenţă şi finalitate toţi atomii şi toate celulele existenţei. Pe deasupra, îndrumând libertatea spiritului spre destinaţia sa, gândită de El la creaţie, dar
4. pe Dumnezeu Îl avem – până atunci – atotprezent şi ca judecată. Şi ca pe Cel ce ne poate da muncitorilor (demonilor n.n.) să ne chinuiască, pentru lipsa noastră de minte.
5. Deci „în El trăim, ne mişcăm şi suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28) sub Har sau sub judecată.
6. Textul din Faptele Apostolilor (9, 15-16), prin care Iisus explică lui Saul, scopul arătării Sale şi a misiunii ce-i dă să împlinească între oameni.
Note şi schiţe de predici ale Părintelui Arsenie Boca
Interviu cu Părintele Justin Pârvu despre problemele actuale cu care ne confruntăm!
Părintele Justin Pârvu:
Rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării!
Rugaţi-vă, rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita înşelării!
Parinte, cu durere observam ca Romania nu mai are puterea si valoarea de altadata, pentru ca ea nu face decat sa execute ordinele marilor puteri ce conduc intreaga omenire, fara sa se mai opuna catusi de putin si se accepta niste masuri impotriva Romaniei, in defavoarea noastra, atat material cat si spiritual. Credeti ca mai exista o Romanie libera?
Romania azi nu mai exista decat cu numele, si nu numai Romania, de altfel. Realitatea popoarelor nu mai este controlata de ele insele, ci ele sunt conduse de centrul european. Nu se poate vorbi despre o Romanie libera pentru ca guvernul Romaniei este condus de marile puteri care stau ascunse in spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internationale. Democratia nu exista in realitate, ea este numai in aparenta si ne da noua impresia ca suntem liberi. A ramas doar o rezistenta formala a natiunilor, astfel incat sa le mai poti numi Romania, Bulgaria, Serbia. Realitatea este doar in mainile comitetului central care dirijeaza toata viata popoarelor. Este o evidenta inabusire a vointei popoarelor si o tendinta evidenta de amestecare a neamurilor, ca oamenii sa nu isi mai recunoasca mai intai identitatea ca neam, iar mai apoi identitatea ca om, creatie a lui Dumnezeu. Nu vedeti experimentele americanilor, ca iau un grup de copii dintr-o tara si ii pun sa invete in alta tara, ca sa amestece culturile si obiceiurile natale? Pe ei nu ii intereseaza pacea si bunastarea popoarelor, asta e numai o teorie goala pentru prostimea asta a lumii. Natiunile, la ora actuala, sunt descompuse.
Si cei care nu cred in aceasta falsitate a pacii lor cum sa se opuna?
Nu ai cum te opune. Daca te revolti si iesi in strada impotriva lor, tot jocul lor il faci. Majoritatea revoltelor de azi ori sunt manevrate tot de ei, ori au grija ei sa isi infiltreze oamenii lor ca sa le deturneze rostul. Si nici nu stim de fapt impotriva cui ne razvratim si protestam. Noi avem impresia ca Europa are un sistem democratic la baza, dar Europa este tot sovietizata, o Europa sovietica. Este acelasi mare lagar sovietic al Moscovei decat cu alta sapca, iar dincolo, in Occident, avem de-a face cu lagarul capitalismului. In aparenta, intre rusi si americani pare a fi o diferenta politica si economica, dar in spatele lor este un singur stapan, care atunci cand isi va desavarsi puterea asupra tuturor statelor, se va incorona drept conducatorul lumii si nu va fi altul decat marele antihrist. Aceasta putere dirijeaza si controleaza totul pana la pretul unei paini, totul e controlat. De aceea si vor sa puna aceste cipuri electronice, ca sa te controleze si pe tine, nu numai painea pe care o mananci.
Am citit ca unele state europene se opun implementarii cipurilor in actele de identitate. Credeti ca atunci cand tara aceasta va imbratisa toate principiile sistemului antihristic, pentru ca practic noi suntem o tara usor de manevrat, neinsemnata economic, - credeti ca e bine sa fugim in alta cetate care sa ne dea posibilitatea sa alegem legea lui Dumnezeu?
Dar unde sa fugi? Este si asta o alta inselatorie de a lor, de a se opune chipurile actelor biometrice, dar pana la urma tot le vor introduce. Sa nu cumva sa fugi de aici de urs si sa dai dincolo de mama ursului. Fac si ei asa, un fel de propaganda ca sa apara ca sunt in viata politica altceva decat sunt de fapt. La ora actuala nu trebuie sa ne mai incredem in niciun sistem politic sau economic. Nu, sa nu ne facem iluzii desarte. Unde sa te duci? Ca tot lagar e peste tot, doar ca pare ca e mai bun, dar e aceeasi amaraciune.
Vedeti aproape un eventual razboi?
Este posibil, dupa cum se deruleaza evenimentele. Si, pe de alta parte, este aproape si sfarsitul acesta al lumii si trebuie sa se implineasca toate prorociile Apocalipsei. De aceea ei cumva se si grabesc si vor sa diminueze numarul acesta al consumatorilor, ca sa ii poata stapani mai usor. Vor veni vremuri grele – nu ai sa poti sa mai iei un medicament, o bucata de paine, si comunicarea si intrajutorarea dintre noi va fi cu anevoie de facut. Se va face, si asta deja s-a inceput, uciderea omului la nivel oficial, prin otravurile care ni le introduc in mancare, prin otravurile ce ni le introduc in aerul ce-l respiram, prin otravurile din vaccinuri – toate se fac la nivel oficial. Iar noi le luam pe toate de bune, pentru ca asa spune ziarul ori televiziunea. Omul a ajuns un sclav, un rob, dar cu mult sub conditia sclavului de altadata. Pentru ca sclavul inainte stia cui se supune, dar omul de azi a devenit un rob care nu isi cunoaste stapanii. El nici macar nu stie ca este rob.
Deci aceasta criza economica considerati ca trebuie rabdata asa sau sa cautam alte solutii economice si politice? Cum ne putem opune?
Grevele nu au nicio valoare, ele fac parte din planul lor. Romanul de altfel e foarte puturos, s-a invatat cu comoditatea si nu suporta sa munceasca ceva. Au gradini la tara cu pomi fructiferi si nici ca se duc sa ingrijeasca gradina sau sa adune prunele. Ei vor ceva confortabil; de pilda aici la noi, in zona, abia gasesti un instalator sa iti repare chiuveta sau pe cineva sa iti varuiasca sau sa iti tencuiasca in casa. Ne-am invatat boieri. Eu cred ca aceasta criza este si din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca ne indeamna la o viata mai austera, la o seriozitate in viata noastra crestina de zi cu zi, la lacrima si pocainta. Sa multumim lui Dumnezeu ca nu ne-a pedepsit mai rau pentru cat am fi meritat. Poate ca va mai trezi pe unii criza asta. Prea multa necredinta si prea multa faradelege este pe pamant. De aceea, daca vom avea constiinta pacatoseniei noastre, ne vom asuma si criza in care traim. Mai bine sa ne rugam ca Sf. Siluan pentru intreaga omenire decat sa protestam. Pentru legea lui Dumnezeu nu stim sa protestam, dar pentru marirea salariilor da. Cand marsaluiesc homosexualii, cand ni se pun cipuri, cand ni se omoara copiii prin vaccinuri, nu protesteaza nimeni, sau foarte putini. Iata ca avem posibilitatea sa revenim la asceza crestinismului de altadata.
Pentru noi, crestinii, este o binefacere aceasta saracie, pentru ca ne invata sa fim mai cu stapanire de sine, mai grijulii si mai cu frica de Dumnezeu. Nu vedeti ca popoarele mai emancipate, care au toate la indemana, nu mai cred in Dumnezeu? Primul act pe care il fac, atunci cand se simt in bunastare, este sa uite de Dumnezeu. Unde este o Franta, unde este o Spanie, o Italie de altadata? Dar sa crezi ca un sistem politic sau economic te mai poate izbavi, este o mare inselare, pentru ca societatea este alterata ca si conducatorii lumii pana in adancurile fiintei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem alta solutie decat rugaciunea.
Si cum sa ne rugam? In spital, la Cluj, imi spuneati ca va pare rau ca nu ati indemnat oamenii mai mult spre rugaciune, ca nu i-ati invatat sa se roage.
E foarte important sa stii sa te rogi. De multe ori si noi, calugarii, stam in manastiri si nu ne rugam, doar ni se pare ca ne rugam. Nu e de ajuns sa mergi la biserica, la slujbe si sa stai acolo ca si cum ti-ai facut datoria, din obligatie. Trebuie sa insistam pe lucrarea launtrica. Degeaba zicem multe rugaciuni cu gura sau cu mintea, daca nu aprofundam, daca nu traim ceea ce ne rugam. Acum si mirenii trebuie sa aprofundeze rugaciunea din inima, pentru ca va fi singura noastra izbavire – rugaciunea din inima. Pentru ca in inima este radacina tuturor patimilor si acolo trebuie sa lucram. Pana acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau inainte, nu va fi de ajuns. Daca nu vom avea rugaciune cu strapungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru ca au metode nevazute de reeducare a mintii. Astazi mi se pare ca nepasarea este cel mai greu pacat. Nu mai simtim nimic la rugaciune, nu avem lacrimi de pocainta. Vor veni vremuri in care numai cei ce vor simti harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rau. Cu mintea omeneasca va fi cu neputinta de ales intre bine si rau. Vor fi mari inselari si numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbavi de ele. Asadar, rugati-va, rugati-va sa nu cadeti in ispita inselarii! Pentru ca numai prin rugaciune putem primi harul lui Dumnezeu. Daca nu ne rugam si perseveram in lenevia si nepasarea noastra fara pocainta, atunci este posibil sa pierdem instinctul indreptarii. Sa ne fereasca Dumnezeu sa pierdem instinctul indreptarii!
Dar nu exista riscul ca in aceste stramtorari si pe fondul unei saracii de proportii, oamenii sa intre in panica si sa se ridice unul impotriva celuilalt si sa nu mai existe bunavointa crestina?
Pai tocmai de aceea vom avea nevoie sa invatam rugaciunea launtrica, sa ne putem stapani in aceste situatii si sa nu ne paraseasca harul lui Dumnezeu. Ei asta si urmaresc – instaurarea anarhiei, ca astfel sa ia amploare ura si dezbinarea intre oameni, pana si intre crestini.
Ce credeti ca mai contribuie la dezbinarea care este astazi intre crestini? De pilda, pe internet sunt multe bloguri sau saituri ortodoxe in care se prezinta realitatile lumii ce ne inconjoara. Pe de o parte ele sunt bune, pentru ca iti ofera posibilitatea sa te informezi, pentru ca majoritatea surselor de informare din mass-media sunt compromise si manipulatoare – dar pe de alta parte se dezbat intre crestini probleme care, de cele mai multe ori, duc la certuri si ajung sa se cleveteasca fratii intru credinta unii pe altii. Comentarii se numesc ele in lumea blogurilor. Credeti ca astfel de discutii au folos duhovnicesc? Ne ajuta ele sa vedem mai bine realitatea?
Trebuie sa avem mare grija cum manuim internetul, pentru ca el este unealta mai mult draceasca. Este creat tot de sistem ca un mijloc de scandal, pentru a distrage atentia oamenilor de la lucrurile esentiale si de a ne pierde timpul palavragind. Folosirea acestei metode nu are cum sa aduca binele omului si societatii. Nu vedeti cum se tampesc copiii care stau la televizor, la calculator, pe internet, ca nu mai stiu sa numere nici pana la cinci? Ce exemplu le oferim noi acestor copii daca noi ne permitem sa palavragim pe internet? Folosind prea mult internetul ne facem partasi la acest sistem care urmareste sa transforme societatea intr-o lume oarba, handicapata mintal, care sa nu mai poate distinge mai tarziu binele de rau si astfel sa accepte pecetea lui antihrist. Internetul poate fi folosit in bine, dar cu masura si cu mare atentie ce promovam prin el. Tehnica e buna, dar in masura in care realizezi ceva bun. Dar daca noi realizam dezbinare si palavrageala nu facem altceva decat sa fim precum circarii si bufonii. Oferim oamenilor paine si circ.
Marturisirea credintei, care este o datorie evanghelica, cum ar trebui facuta, astfel incat sa nu cadem in extreme, ajungand in felul acesta la schisme grabnice si neintemeiate?
Dragii mei, marturisirea trebuie facuta fara echivoc, fara ascunzisuri. Adevarul trebuie scos la lumina, dar numai adevarul, pentru ca lumea nu mai stie de unde vine si incotro merge. Din pacate manualele teologice prezinta realitatea Bisericii trunchiat si copiii nostri nu vor avea acces la o invatatura autentica a istoriei bisericesti. Sistemul politic a urcat si pana la varful ierarhiei bisericesti, ca peste tot, de altfel. Dar asta nu e nicio noutate. Cum a fost Biserica sub comunism, asa e si acum. Si tot asa va si supravietui – prin jertfa si marturisire. Insa nu iesim din staul si nu trecem la nicio alta biserica schismatica, chipurile ortodoxa. Ramanem in Biserica in care ne-am nascut si sa avem curajul sa marturisim orice abatere de la dreapta credinta. Deocamdata nu se pune problema unei erezii vadite in Biserica noastra. Avem datoria de a vadi ratacirile conducatorilor bisericesti, de a vadi pericolul ecumenist, pentru a evita fatala unire cu papistasii sau alte comunitati bisericesti care sunt cazute din Har, nu mai au succesiune apostolica si nu mai pastreaza adevarul intreg al Bisericii Sobornicesti, stabilit prin cele 7 sinoade ecumenice. Sa ne pazeasca Dumnezeu de o astfel de unire necanonica! Atunci nu va mai fi har intr-o astfel de biserica. Dar Dumnezeu isi va pastra alesii Lui si va pazi Biserica Ortodoxa, dupa cum ne-a fagaduit. Sa ne rugam sa ne pazeasca in acele vremuri si sa nu cadem in mreaja inselarii. Insa tot erezie este si sa te desparti de Trupul Bisericii fara intemeiere canonica, asa cum e cazul bisericii stiliste de la noi. Un apologet intelept si un adevarat apostol ar vremurilor noastre are discernamantul marturisirii si nu marturiseste cu patima, fara socoteala, ci stie sa se faca tuturor toate, fara sa se abata de la Adevar. El cauta mereu sa lupte sa poata trezi in ceilalti sentimentul de aparare a Adevarului. Acesta este rostul marturisirii lui, dar, din pacate, tara noastra nu are un astfel de marturisitor la ora actuala. Rostul marturisitorilor este sa faca ostasi ai apararii Ortodoxiei.
In incheiere am vrea sa ne spuneti cum ati depasit greutatea bolii si totodata un cuvant de incurajare pentru crestinii care trec prin boli grele si suferinte trupesti.
As vrea sa le multumesc din nou tuturor celor care s-au rugat pentru nevrednicia si neputinta mea si Maica Domnului sa rasplateasca rugaciunea si osteneala fiecaruia. Dar sa stiti ca intotdeauna bolile si necazurile sunt consecinta pacatului, de sus pana jos. Fiecare este pedepsit de Dumnezeu dupa raspunderea pe care o are – mica sau mare. Stateam si ma gandeam pe patul spitalului de la Cluj: Care o fi cauza suferintei mele, de nu vrea Domnul sa ma ridice deloc? Si cauza nu eram decat eu, pacatele mele. Si cand am constientizat ca pentru pacatele mele sufar aceasta boala, atunci m-a si ridicat Dumnezeu. Mandria mea este pricina bolii. Acum mi-a mai dat Dumnezeu si schiopatul asta la piciorul drept – si asta are o cauza: ca mergeam prea tantos asa. Prea credeam eu ca toata lumea e a mea si eu sunt buricul pamantului. Dar iata ca nu sunt nimic, decat iarba uscata. Asa ca sa dam slava lui Dumnezeu in boli, pentru ca prin boala invatam smerenia, bunatatea, rabdarea si asa primim mantuirea. Toate sunt spre smerenia si mantuirea noastra. Fara smerenie nu ne putem mantui.
(interviu realizat de Monahia Fotini, 5 iunie 2010)
Sursa: revista Atitudini
Cu ocazia prăznuirii Sf. Metodie Arhiepiscopul Patarelor la 1700 de ani de la înveşnicirea sa redăm profeţia Sfântului despre vremurile din urmă
Profeţia Sfântului Metodie, arhiepiscopul Patarelor, care a pătimit în anul 310,
Pentru cele ce vor fi în zilele cele mai de pe urmă el spune:
Pentru cele ce vor fi în zilele cele mai de pe urmă el spune:
La şapte mii de la facerea lumii, se vor ridica ismaieliţii şi agarenii, adică cei ce se trag din Agar şi din Ismail, care sunt turci şi vor înconjura zidurile cetăţii Vizantiei (Constantinopolul), şi vor aduna toate neamurile în cetatea de pe şapte munţi. Câtă urgie când te va înconjura mulţimea de oameni, şi te vor stăpâni ca pe un lucru de nimic, şi zidurile cele frumoase vor cădea ca un smochin putred şi va călca pruncul asupra ta, adică Ismail. Şi va pune asupra ta sceptrul ? Şi va pune mâinile lui pe sfintele lui Dumnezeu jertfelnice ? Şi cele sfinte nu le va primi, ci le va da fiilor pierzarii. Iar după aceea se va ridica şarpele cel adormit, şi va bate pe prunc şi haina lui cea împărătească îmbrăcându-o, numele lui se va slăvi întru bune vestiri. Iar fiii pierzării întărind războiul, vor da fetele lor către apusul soarelui. Şi vai de tine cetate de pe Şapte munti! Va da şarpele cel adormit moarte cuvioasa, şi va stăpâni asupra cetăţii, de pe şapte munţi neamul cel plăvit cinsprezece ani. Şi vor da în ea şi vor mânca din ea mulţi spre izbândirea sfintelor. Şi vor stăpâni la răsărit trei purtători de grijă, şi la apus oarecare purtători de grijă (Germania n.n.), şi cu el împreună se vor scula şapte lupi, la fel de sălbateci (care sunt cele şapte puteri). Lupi se înţelege, unde este neamul cel biruitor. Şi vor bate pe ismaeliteni şi-i vor goni până la colonie, care se înţelege că este locul mutării. Şi vor turba neamurile cele de acolo, care sunt ascultătoare credinţei lor, şi-i vor împărţi cu grabă şi mânie. Partea cea dintâi va ierna la Efes, a doua parte la Măgulinii, a treia parte la marginea ţărmului mării la Pergam (lângă Smirna) şi a patra în Bitinia. Şi vor înşira vase multe pe apă, şi vor călca hotarele ei. Atunci se vor tulbura popoarele care şed în unghiurile Ostrovului, şi se va ridica Filip cu 18 limbi (state), şi se vor aduna la Constantinopol şi vor porni război cum nu a mai fost vreodata. Şi vor alerga pe uliţele cetăţii şi multă vărsare de sânge se va face, încât va curge sângele ca pâraiele; şi se va tulbura marea până în adânc.
Atunci boul va striga, măgura cea uscata va plânge. Şi atunci vor sta caii şi se va auzi glas din cer zicând: Staţi, staţi, pace vouă: destul. Aceasta izbândire se va face pentru cei nesupuşi şi neascultători. Şi le va zice: "Veniţi către părţile din dreapta oraşului, şi acolo veţi afla un om stând cu multă mâhnire, rezemându-se între doi stâlpi, ştergându-şi sudoarea de pe hainele sale, şi va fi cu barbă albă, drept, milostiv şi cu haine simple şi blând la fire; la vârstă de mijloc. Şi va avea la piciorul drept un semn în mijlocul lui". Şi glas de înger se va propovădui: "Luaţi-l şi-l încoronaţi pe acesta împărat". Şi luându-l pe el patru îngeri purtători de viaţă, îl vor duce pe el la sfânta şi marea biserică a lui Dumnezeu Sofia, şi-l vor încorona pe el împărat, şi-i vor da lui în mâna dreaptă o sabie, zicându-i: "Îmbărbătează-te şi te întăreşte, şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi". Luând el sabia de la îngeri va bate pe ismaeliţi şi pe etiopieni şi pe europeni şi pe tătari şi pe alte neamuri. Iar pe ismaeliteni în trei îi va împărţi. Partea întâi o va trece sub sabie, iar a doua parte o va boteza, iar a treia parte o va goni cu mare mânie, până la copacul singur (Mărul roşu). Şi întorcându-se de la război, se vor deşerta comorile pământului şi toţi se vor îmbogăţi, nimeni dintre ei nu va fi sărac. Şi pământul îşi va da roada sa însutit. Iar cu armele cele de război îşi vor face fiare de plug şi seceri, şi va împărăţi ani 15. Şi după moartea lui va împărăţi altul 11 ani. Şi acesta va vedea moarte sa mai înainte de vreme mergând la Ierusalim, unde este împărăţia lui Dumnezeu. Şi după el vor împărăţi patru feciori ai lui, şi cel dintâi va împărăţi la Roma, iar cel de-al doilea va împărăţi la Alexandria, şi al treilea la Salonic, iar al patrulea la Constantinopol. Şi atunci ridicând război intre dânşii, pe preoţi şi pe călugari îi vor lua la oaste; şi nici unul dintre dânşii nu se va mântui, (că toţi în război vor pieri). Şi nefiind vreun bărbat vrednic ca să împărăţească pe pământ, va împărăţi o femeie spurcată şi fără de ruşine. Şi aceasta va spurca sfintele biserici şi jertfelnicele lui Dumnezeu. Şi stând în mijlocul Constantinopolului, va propovadui zicând cu mare glas: cine este Dumnezeu afară de mine, şi cine va sta impotriva împărăţiei mele ? Şi îndată se va cutremura Constantinopolul şi se va scufunda cu totul întru pierzare, şi numai cele ce se cheamă măguri uscate se vor vedea. Şi trecând prin Constantinopol corăbierii vor zice: Aici a fost Constantinopolul cel vestit şi lăudat în lume! Şi aşa va împărăţi altul la Salonic puţinî vreme, şi se va scufunda şi acela. Şi dupĂ aceea se va scufunda în mare şi Smirna şi Cipru de furtună. Şi după aceea va împărăţi Antihrist ... şi va face minuni şi semne ciudate, încât pe mulţi îi va rătăci de la dreapta credinţă şi de va putea până şi pe cei aleşi... Şi va mări şi va slăvi pe evrei şi va dezrădăcina bisericile şi le va preface (le va da altă destinaţie) şi va fi foamete şi ciumă în toată lumea. Şi apele se vor usca, iar pâraiele şi râurile vor seca. Şi ploaia nu-şi va da roada sa pe pământ. Şi va stăpâni acest blestemat 3 ani şi 6 luni.
Atunci va trece anul ca luna, şi luna ca săptămâna, si săptămâna ca ziua, şi ziua ca ora, şi ora ca minutul pentru robii cei aleşi ai lui Dumnezeu. Iar după împlinirea acestor trei ani şi jumătate, va ploua Dumnezeu cu foc asupra pământului şi va arde de trei coţi. Şi atunci va striga pământul către Dumnezeu şi Ziditorul său, zicând: "Curat sunt înaintea Ta Doamne şi întru mine nu este greşeală". Şi atunci cerul ca o carte se va înfăşura, iar îngerii vor trâmbiţa, întru ale căror glasuri vor învia morţii. Şi cei drepţi vor sta de-a dreapta împăratului ceresc, iar cei păcătoşi de-a stânga. Şi drepţii vor moşteni cereştile bunătăţi, iar păcătoşii veşnica munca a focului nestins, şi viermele cel neadormit cu slujitorii lui Antihrist pe care i-au înşelat. Iar pe noi să ne învrednicească să dobândim veşnicile bunătăţi, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El, a caruia este slava, cinstea şi închinăciunea, în veci. Amin.
Atunci boul va striga, măgura cea uscata va plânge. Şi atunci vor sta caii şi se va auzi glas din cer zicând: Staţi, staţi, pace vouă: destul. Aceasta izbândire se va face pentru cei nesupuşi şi neascultători. Şi le va zice: "Veniţi către părţile din dreapta oraşului, şi acolo veţi afla un om stând cu multă mâhnire, rezemându-se între doi stâlpi, ştergându-şi sudoarea de pe hainele sale, şi va fi cu barbă albă, drept, milostiv şi cu haine simple şi blând la fire; la vârstă de mijloc. Şi va avea la piciorul drept un semn în mijlocul lui". Şi glas de înger se va propovădui: "Luaţi-l şi-l încoronaţi pe acesta împărat". Şi luându-l pe el patru îngeri purtători de viaţă, îl vor duce pe el la sfânta şi marea biserică a lui Dumnezeu Sofia, şi-l vor încorona pe el împărat, şi-i vor da lui în mâna dreaptă o sabie, zicându-i: "Îmbărbătează-te şi te întăreşte, şi biruieşte pe vrăjmaşii tăi". Luând el sabia de la îngeri va bate pe ismaeliţi şi pe etiopieni şi pe europeni şi pe tătari şi pe alte neamuri. Iar pe ismaeliteni în trei îi va împărţi. Partea întâi o va trece sub sabie, iar a doua parte o va boteza, iar a treia parte o va goni cu mare mânie, până la copacul singur (Mărul roşu). Şi întorcându-se de la război, se vor deşerta comorile pământului şi toţi se vor îmbogăţi, nimeni dintre ei nu va fi sărac. Şi pământul îşi va da roada sa însutit. Iar cu armele cele de război îşi vor face fiare de plug şi seceri, şi va împărăţi ani 15. Şi după moartea lui va împărăţi altul 11 ani. Şi acesta va vedea moarte sa mai înainte de vreme mergând la Ierusalim, unde este împărăţia lui Dumnezeu. Şi după el vor împărăţi patru feciori ai lui, şi cel dintâi va împărăţi la Roma, iar cel de-al doilea va împărăţi la Alexandria, şi al treilea la Salonic, iar al patrulea la Constantinopol. Şi atunci ridicând război intre dânşii, pe preoţi şi pe călugari îi vor lua la oaste; şi nici unul dintre dânşii nu se va mântui, (că toţi în război vor pieri). Şi nefiind vreun bărbat vrednic ca să împărăţească pe pământ, va împărăţi o femeie spurcată şi fără de ruşine. Şi aceasta va spurca sfintele biserici şi jertfelnicele lui Dumnezeu. Şi stând în mijlocul Constantinopolului, va propovadui zicând cu mare glas: cine este Dumnezeu afară de mine, şi cine va sta impotriva împărăţiei mele ? Şi îndată se va cutremura Constantinopolul şi se va scufunda cu totul întru pierzare, şi numai cele ce se cheamă măguri uscate se vor vedea. Şi trecând prin Constantinopol corăbierii vor zice: Aici a fost Constantinopolul cel vestit şi lăudat în lume! Şi aşa va împărăţi altul la Salonic puţinî vreme, şi se va scufunda şi acela. Şi dupĂ aceea se va scufunda în mare şi Smirna şi Cipru de furtună. Şi după aceea va împărăţi Antihrist ... şi va face minuni şi semne ciudate, încât pe mulţi îi va rătăci de la dreapta credinţă şi de va putea până şi pe cei aleşi... Şi va mări şi va slăvi pe evrei şi va dezrădăcina bisericile şi le va preface (le va da altă destinaţie) şi va fi foamete şi ciumă în toată lumea. Şi apele se vor usca, iar pâraiele şi râurile vor seca. Şi ploaia nu-şi va da roada sa pe pământ. Şi va stăpâni acest blestemat 3 ani şi 6 luni.
Atunci va trece anul ca luna, şi luna ca săptămâna, si săptămâna ca ziua, şi ziua ca ora, şi ora ca minutul pentru robii cei aleşi ai lui Dumnezeu. Iar după împlinirea acestor trei ani şi jumătate, va ploua Dumnezeu cu foc asupra pământului şi va arde de trei coţi. Şi atunci va striga pământul către Dumnezeu şi Ziditorul său, zicând: "Curat sunt înaintea Ta Doamne şi întru mine nu este greşeală". Şi atunci cerul ca o carte se va înfăşura, iar îngerii vor trâmbiţa, întru ale căror glasuri vor învia morţii. Şi cei drepţi vor sta de-a dreapta împăratului ceresc, iar cei păcătoşi de-a stânga. Şi drepţii vor moşteni cereştile bunătăţi, iar păcătoşii veşnica munca a focului nestins, şi viermele cel neadormit cu slujitorii lui Antihrist pe care i-au înşelat. Iar pe noi să ne învrednicească să dobândim veşnicile bunătăţi, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El, a caruia este slava, cinstea şi închinăciunea, în veci. Amin.
Extras din cartea: "Profeţii despre Antihrist"
Autor: Skartsiuni Dimitriu
Autor: Skartsiuni Dimitriu
[NOTĂ vestitorul]
Dacă citiţi cu atenţie veţi observa cum evenimentele descrise în aceste profeţii se leagă între ele unele de altele. Dacă profeţiile sfinţilor din vechime sunt descrise într-un limbaj arhaic şi poate mai puţin accesibil nouă,(deşi cu puţin efort şi atenţie pot fi înţelese şi acestea) în schimb, alte profeţii, cum ar fi de pildă profeţiile Cuviosului Paisie Aghioritul ale Cuviosului Iosif Vatopedinul şi a altor Părinţii care au trăit mai aproape de zilele noastre sunt destul de clare fiind aproape pe înţelesul oricui...
Vezi şi: "Profeţiile Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos despre antihrist şi vremea de apoi!"
Vezi aici profeţia Cuviosului Paisie Aghioritul: "U. E. se va dizolva; în Italia va apărea un nou Mussolini şi în Germania un nou Hitler!"
Vezi şi profeţiile Gheron Iosif Isihastul:
Poezie profetică a Părintelui Iosif Vatopedinul
Profeţia Părintelui Iosif Vatopedinul într-un interviu (din 26.10.2001)
Sfântul Nil Ascetul ne învaţă adevărata rugăciune
Rugăciunea este înălţarea minţii către Dumnezeu. Este vorba despre o lucrare duhovnicească care se potriveşte minţii omeneşti ca valoare, mai mult decât oricare altă preocupare.Rugăciunea se naşte din blândeţe, şi din lipsa mâniei. Ea aduce în suflet bucuria şi mulţumirea. Îl apără pe om de goliciunea sufletească şi de tristeţe. Aşa cum pâinea este hrana trupului, iar virtutea hrana sufletului, la fel şi rugăciunea duhovnicească este hrana minţii. Aşa cum vederea este cea mai înaltă dintre toate simţurile, la fel şi rugăciunea este cea mai dumnezeiască şi mai sfântă decât toate virtuţile.
Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu, vorbeşte întotdeauna cu EL, aşa cum fac Fiul cu Tatăl, şi-şi întoarce faţa de la orice cugetare pătimaşă. De vreme ce rugăciunea este însoţirea minţii cu Dumnezeu oare în ce stare trebuie să se găsească cineva ca să poată să se apropie de Domnul şi să vorbească cu El, fără mijlocirea altuia, fără să ia seama la alte lucruri ?
Dacă Moise, stăruind se apropia de rugul aprins, nu putea până ce nu-şi punea sandale în picioare, tu care vrei să-l vezi pe Dumnezeu şi să vorbeşti cu El, n-ar trebui să scoţi şi să arunci de la tine orice gând păcătos ?
Războiul deplin între noi şi duhurile necurate nu se întâmplă din nici o altă pricină, decât din cea a rugăciunii duhovniceşti. Pentru că rugăciunea este foarte potrivnică şi stânjenitoare duhurilor necurate, în timp ce nouă, cărora ne aduce mântuirea este plăcută şi folositoare.
Ce vor demonii să lucreze înlăuntrul nostru? Pofta pântecelui înbuibat, desfrânarea, iubirea de arginţi, mânia, ţinerea de minte a răului, şi celelalte patimi, ca prin acestea mintea să nu mai poată să se roage corect. Pentru că atunci când o biruiesc patimile iraţionale, n-o lasă să se mişte raţional. Să nu crezi că ai dobândit virtutea, dacă mai înainte nu te-ai luptat pentru aceasta până la sânge. Pentru că după Apostolul Pavel (Efeseni 6, 11) trebuie să ne împotrivim păcatului pâna la moarte cu osteneală şi sârguinţă.
Cel legat nu poate să alerge, aşa cum nici mintea care slujeşte înrobită vreunei patimi nu face rugăciune adevărată. Pentru că este trasă şi se învârte încoace şi încolo, din pricina gândului pătimaş şi nu poate să rămână netulburată.
Nu vei reuşi să te rogi curat dacă te amesteci în lucrurile materiale, şi te tulburi cu griji necontenite. Pentru că rugăciunea înseamnă izbăvirea de orice grijă.
Dacă vrei să te rogi ai nevoie de Dumnezeu care dăruieşte rugăciunea cea adevărată celui care stăruie necontenit în lupta rugăciunii. Deci, să-L chemi, zicându-i: "Sfinţească-se, numele Tău, vie Împărăţia Ta" (Matei 6, 9). Adică, să vină Duhul Sfânt, şi Unul Născut Fiul Său. Pentru că aceasta ne-a invăţat Hristos, spunându-ne că trebuie să ne închinăm şi să slujim Lui Dumnezeu Tatăl: "prin puterea Duhului care vădeşte Adevărul"(Ioan 4, 24). Întâi de toate, roagă-te să dobândeşti lacrimile, ca să înmoi cu jeluirea slăbiciunea sufletului tău. Şi atunci, lesne, vei mărturisi cu sinceritate înaintea Domnului, păcatele pe care le-ai săvârşit şi vei primi de la Acesta iertare.
Să nu te foloseşti de lacrimi ca să se împlinească orice cerere a ta. Pentru că Domnul se bucură mult când te rogi cu lacrimi! Dacă în rugăciunea ta verşi izvoare de lacrimi, nu te trufi, că eşti, chipurile, mai virtuos decât ceilalţi. Aceasta nu este izbânda ta, ci ajutorul pentru rugăciunea ta de la Domnul, ca să poţi să-ţi mărturiseşti cu râvnă pacatele tale şi să nu cedezi.
Când socoteşti că nu ai nevoie de lacrimi în rugăciunea ta pentru păcatele tale, să cugeţi cât de mult te-ai îndepărtat de Dumnezeu, în timp ce trebuia să fii de multă vreme lângă El, şi atunci vei plânge mai fierbinte. Intr-adevăr, dacă ai ştiinţă despre starea ta, te vei jelui din destul, tânguindu-te pe tine însuţi şi zicând ca şi profetul Isaia: "Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor, cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei" (Vezi Isaia 6,5).
Dacă vrei să te rogi şi să te faci vrednic de laudă să te lepezi de tine în orice moment. Şi dacă suferi mai multe lucruri înfricoşătoare, să te gândeşti la uşurarea pe care o vei afla, când alergi la rugaciune.
Dacă jinduieşti să te rogi aşa cum trebuie să nu-l întristezi pe nici un om. Dimpotrivă, să te rogi pentru cel nedrept. Toate câte le faci împotriva fratelui tău care te-a nedreptăţit, toate îţi vor fi piedică la vremea rugăciunii. Hristos a zis: "Dacă îţi vei aduce darul tău la altar... lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău, şi apoi, venind, adu darul tău" (Vezi Matei 5, 24). Pentru că ţinerea de minte a răului, înnebuneşte mintea omului care se roagă, şi întunecă rugăciunile lui. Cei care se roagă dar adună înlăuntrul lor tristeţe şi ţinere de minte a răului, se aseamănă cu oamenii care scot apă dintr-o fântână, şi o pun într-un vas găurit.
Să nu iubeşti multele cuvinte şi slava omenească. Altfel, nu în spate ci înaintea ochilor tăi, demonii îţi vor întinde curse şi se vor bucura cu tine la vremea rugăciunii, căci atunci cu uşurinţă te vor trage şi te vor ademeni, cu gânduri străine.
Dacă vrei să te rogi curat, nu ceda vreunei pretenţii trupeşti, şi nu vei avea la ceasul rugăciunii nici un nor care să te întunece.
Nu ocoli sărăcirea şi mâhnirea, pentru că acestea fac rugăciunea uşoară.
Ia aminte, stai în adevăr înaintea lui Dumnezeu în ceasul rugăciunii! Sau nu cumva eşti biruit de lauda omenească, şi pe aceasta o urmăreşti, făcând rugăciuni multe şi mari? Să nu te rogi ca fariseul, ci ca vameşul, ca să fii îndreptăţit şi tu de Domnul! Lauda rugăciunii nu este cantitatea, ci calitatea. Acest lucru apare clar, din parabola vameşului şi a fariseului, şi din cuvântul Domnului: Când vă rugaţi, nu spuneţi multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie, vor fi ascultate (Matei 6, 7).
Să nu te rogi doar după rânduielile din afară, ci să-ţi îndemni mintea să simta lucrarea rugăciunii, cu multă frică.
Fie că te rogi singur, fie că te rogi cu fraţii, luptă-te să te rogi nu din obişnuinţă, ci cu simţire. Simţirea rugăciunii înseamnă adunarea minţii cu evlavie, cu cucernicie, cu suspine ascunse, şi cu durerea sufletului, care însoţesc mărturisirea păcatelor noastre.
Şi stai răbdând osteneala, să te rogi cu tărie şi stăruinţă, şi să-ţi întorci faţa de la grijile şi gândurile care îţi vin. Pentru că te tulbură şi te distrag ca să-ţi paralizeze tăria, şi voinţa. Dacă eşti răbdător, te vei ruga întotdeauna cu bucurie.
Luptă-te să-ţi mintea la ceasul rugăciunii, în tăcere şi fără grai. Doar aşa vei putea să te rogi!
Psalmodierea linişteşte patimile si potoleşte pornirile neregulate ale trupului. De aceea să cânţi, cu simţire şi frumos, şi te vei asemăna astfel cu puiul de vultur care zboară spre înălţimi :) .
Dacă n-ai primit încă harisma rugăciunii sau a cântării, cere-o cu stăruinţă şi o vei primi. Diavolul îl invidiază mult pe omul care se roagă şi foloseşte orice viclenie, ca să-i tulbure scopul. Astfel, când demonii văd că este râvnitor, că vrea să se roage cu adevărat, îi amintesc, chipurile, despre câteva lucruri necesare. Peste puţin timp însă îl fac sa le uite, şi îl îndeamnă să le caute. Şi pentru că nu şi le aminteşte, se tulbură şi se întristează. Când se aşează din nou la rugăciune, îi aduc aminte de cele pe care le căuta, ca să-şi întoarcă din nou mintea la acestea şi să piardă cu desăvârşire rodul rugăciunii.
La ceasul rugăciunii, memoria îţi aduce închipuirea vechilor lucruri, sau grijile noi, sau persoana celui care te-a întristat. Deci, păzeşte-ţi bine mintea, ca să nu-ţi pună înainte problemele ei. Şi să te îndemni continuu să conştientizezi înaintea cui te afli, pentru că este foarte firesc pentru minte, să fie atrasă cu uşurinţă de ţinerea de minte a lucrurilor la ceasul rugăciunii.
Atenţia minţii, care se osteneşte să afle rugăciunea, va aduce rugăciunea. Pentru că rugăciunea urmează ca nimic altceva atenţiei. Deci, să ne îngrijim cu râvnă să dobândim luarea-aminte.
La ceasul rugăciunii, memoria îţi aduce închipuirea vechilor lucruri, sau grijile noi, sau persoana celui care te-a întristat. Deci, păzeşte-ţi bine mintea, ca să nu-ţi pună înainte problemele ei. Şi să te îndemni continuu să conştientizezi înaintea cui te afli, pentru că este foarte firesc pentru minte, să fie atrasă cu uşurinţă de ţinerea de minte a lucrurilor la ceasul rugăciunii.
Atenţia minţii, care se osteneşte să afle rugăciunea, va aduce rugăciunea. Pentru că rugăciunea urmează ca nimic altceva atenţiei. Deci, să ne îngrijim cu râvnă să dobândim luarea-aminte.
Să nu-ţi faci vreo imagine despre Dumnezeu când te rogi, nici să îngădui să apară vreo înfăţişare în mintea ta, ci apropie-te nevăzut, de Dumnezeu Cel nevăzut. Să nu pofteşti să vezi cu ochii trupului tău îngerii, sau puteri, sau pe Hristos; ca să nu se întâmple să-ţi pierzi cu desăvârşire mintea, şi să primeşti astfel lupul în loc de păstor, şi să te închini vrăjmaşilor demoni. Păzeşte-te de cursele demonilor, pentru că apar acolo unde te rogi în linişte şi curat. Deodata îţi apare o înfăţişare ciudată, ca sa te împingă la mândrie, căci acolo vei bănui că se află dumnezeirea, dar Aceasta este nevăzută şi fără formă. Îngrijeşte-te să ai multă smerenie şi bărbăţie, şi nu se va atinge de tine lucrarea demonilor. Şi îngerii, în mod nevăzut, vor alunga departe toată lucrarea lor.
Când atotvicleanul demon foloseşte multe mijloace şi nu poate să împiedice rugăciunea dreptului, atunci se retrage puţin. Dar se răzbună mai târziu, îndemnându-l la mânie, ca să-i dispară starea interioară specială, care s-a creat prin rugăciune. Sau îl incită cu plăcerea trupească, tocmai ca să-i întineze sufletul.
Duhul Sfânt, luând parte la neputiinţa noastră, vine la noi, cu toate că suntem necuraţi de patimi şi de păcate. Şi dacă află mintea rugându-se cu sinceritate doar Acestuia, o ia în stăpânire şi pierde toată cearta gândurilor şi cugetelor viclene care-o înconjoară, şi-o îndeamnă la iubirea rugăciunii duhovniceşti.
Ai dorinţă să te rogi? Fă-te mort faţă de cele de pe pământ. Să ai întotdeauna patria în cer, dar nu doar prin cuvinte, ci prin viaţă îngerească şi prin cunoaştere dumnezeiască. Leapădă-te de toate, ca să moşteneşti totul! Dacă eşti teolog adevărat, te vei ruga cu adevărat! Şi dacă te rogi cu adevărat, eşti un adevărat teolog!
Duhul Sfânt, luând parte la neputiinţa noastră, vine la noi, cu toate că suntem necuraţi de patimi şi de păcate. Şi dacă află mintea rugându-se cu sinceritate doar Acestuia, o ia în stăpânire şi pierde toată cearta gândurilor şi cugetelor viclene care-o înconjoară, şi-o îndeamnă la iubirea rugăciunii duhovniceşti.
Ai dorinţă să te rogi? Fă-te mort faţă de cele de pe pământ. Să ai întotdeauna patria în cer, dar nu doar prin cuvinte, ci prin viaţă îngerească şi prin cunoaştere dumnezeiască. Leapădă-te de toate, ca să moşteneşti totul! Dacă eşti teolog adevărat, te vei ruga cu adevărat! Şi dacă te rogi cu adevărat, eşti un adevărat teolog!
Fericită este mintea care la vremea rugăciunii nu plăsmuieşte înlăuntrul ei nici o înfăţişare! Fericită este mintea care se roagă nestingherită şi dobândeşte un timp, mai mult, dorul după Dumnezeu! Fericită este mintea care la vremea rugăciunii, devine nematerială, şi liberă de toate! Fericită este mintea care la vremea rugăciunii, rămâne netulburată de nici un lucru!
Amin! :)
Marturii despre romanca Olga Raileanu care s-a intors din lumea cealalta
La
Teghea, intr-o seara de iarna Aceasta fascinanta poveste aveam s-o
ascult in seara Lasatei Secului, intr-o indepartata manastire de maici
din partile Satmarului: Manastirea Teghea. Din pricina ninsorilor
nemiloase din ultimele zile, doar cativa mireni se incumetasera
intr-acolo. Ma aflam singur, cu maica stareta Emanuela, intr-o
bisericuta maramureseana, inconjurata de camp, camp alb si nemarginit,
prin peretii de lemn auzeam vuietul naprasnic al vanturilor infuriind
zapada si, ceva mai departe, cantecul abia deslusit al calugaritelor,
adunate la ultima vecernie dinaintea Postului Mare.Maica stareta imi povestea, printre altele, cum a imbracat ea haina calugariei. "Cu vreo 20 de ani in urma, am auzit ca pe tarmul marii, la Constanta, ar exista o femeie care a murit si a inviat. Curiozitatea laicului m-a impins intr-acolo. Intr-adevar, asa era! Mai mult, in urma "mortii", femeia aceea se preschimbase total: devenise unul dintre oamenii cei mai credinciosi pe care i-am cunoscut vreodata. Dupa o noapte intreaga de confesiune, ea mi-a spus: "Maine vom merge amandoua la Techirghiol, la parintele Arsenie Papacioc, si el iti va spune un cuvant care-ti va schimba destinul." Si, intr-adevar, a doua zi, doar vazandu-ma, parintele Arsenie mi-a zis: "Femeie, tu ai fi buna de monahie". De atunci, n-a mai fost alta cale pentru mine decat manastirea."
Nu mi-a venit sa-mi cred urechilor: "O femeie care a murit si a inviat?". "Da, e adevarat. Traieste si azi, numele ei este Olga Răileanu."
Maica
stareta n-a vrut insa sa-mi spuna mai mult. Facuse un legamant cu
femeia aceea sa nu mai vorbeasca nimanui despre moartea clinica si
despre traumatizantele ei experiente din acest rastimp. Toate acestea
aveau sa-mi fie povestite, in schimb, de un satmarean credincios,
apropiat al Manastirii Teghea, pe numele lui Dumitru Zimbru. Domnul
Zimbru o cunoaste de mult pe Olga, ii este prieten, o viziteaza in
fiecare vara si marturiseste, de asemenea, ca prima intalnire cu aceasta
femeie i-a schimbat viata, lui si familiei sale. Multa vreme am stat
in cumpana, daca ar trebui sau nu sa fie publicate aceste lucruri
tulburatoare, macar pentru motivul ca cititorului i-ar putea parea
incredibile. Auzisem, desigur, despre nenumaratele situatii de moarte
clinica, despre intreruperile temporare ale functiilor vietii - toate
explicabile medical - dar niciodata despre unul cu atat de adanci
reverberatii religioase. Am vrut sa plec eu insumi la Constanta, sa o
cunosc. Dar, din vorba in vorba, mi-am dat seama ca femeia aceea e atat
de modesta si de smerita, incat cu siguranta nu si-ar pune imediat
viata in palma unui strain, mai ales... ziarist. Voi reproduce deci
spusele domnului Dumitru Zimbru, cuvant cu cuvant, asa cum le-am auzit
si eu la Manastirea Teghea, in seara zilei de 25 februarie 2001.
Minunea de pe masa de marmura
"Olga
s-a nascut in anul 1946, intr-un satuc din zona Botosanilor. Parintii,
oameni cu frica lui Dumnezeu, i-au insuflat dragostea fata de cele
sfinte si, intr-adevar, pana la varsta adolescentei, ea a fost foarte
credincioasa. Mai tarziu, au furat-o insa ispitele vietii. S-a maritat,
s-a mutat la Constanta, avand o functie buna intr-o intreprindere, a
lasat cu totul deoparte obiceiurile crestinesti ale copilariei. Se
imbraca precum o oraseanca, traia si gandea ca o oraseanca. Nu avea alta
grija decat a casei si a sotului ei.
In 1973, dupa trei-patru ani de la nasterea fiului sau, sanatatea ei a inceput sa se subrezeasca. Simtea o durere mare in cosul pieptului, aproape de inima, ametea, puterile o paraseau. A fost dusa in mare graba la un spital bucurestean, iar aici medicii nu i-au dat alta sansa in afara unei interventii chirurgicale pe cord, foarte riscanta si complicata. Operatia a durat o noapte intreaga. Spre ziua, lupta cu moartea a ajuns la final si chirurgii i-au declarat decesul. Tot ceea ce fusese omeneste posibil facusera. Cineva din spital a anuntat familia si, chiar a doua zi, cei apropiati au sosit la Bucuresti, aducand cu ei sicriul si toate cele trebuincioase ingropaciunii. Jale mare pe bietul sot, care nu s-a putut opri din plans multa vreme. O intamplare - dar eu cred ca n-a fost doar intamplare, ci o adevarata minune! - a facut ca medicul legist al spitalului sa aiba un accident de masina, chiar in aceeasi zi, la Valenii de Munte, autopsia fiind astfel amanata.
Ei, ajungem la ziua a doua, pe la ceasurile amiezii. Medicii au trimis o brancardiera sa aduca trupul neinsufletit al femeii, pentru a-i face expertiza medico-legala. Obisnuita cu atmosfera lugubra a salii de morga, brancardiera a intrat degajata, fredonand un refren muzical. Cadavrul pe care trebuia sa-l transporte se afla in fundul incaperii, pe o masa din marmura. Chiar in clipa in care s-a apropiat de locul cu pricina, "moarta" a deschis ochii si i-a spus cu voce blajina: "Dumneata canti si pe mine ma lasi sa inghet pe lespedea asta de piatra? ". Ingrozita, sarmana brancardiera a facut un atac de cord si a murit pe loc, chiar in morga. De prisos sa mai spun ca celelalte surori, trimise sa vada de ce nu se mai intoarce colega lor, au impietrit de frica si ele, vazand ca moarta vorbeste, in vreme ce brancardiera zace jos, pe podea. "Nu va fac nimic, oameni buni! Ajutati-ma!... ", gemea decedata, tremurand din tot corpul (dupa doua zile, cat a zacut pe lespedea rece, i s-au descoperit sapte gauri in plamani, pricinuite de frigul si umezeala pietrei). In cele din urma, au dus-o inapoi in salon. Cand a revazut-o, bolnava din patul alaturat - o femeie ceva mai in varsta - a strigat: "Doamne Dumnezeule, a inviat moarta!", si-a facut cruce si s-a aruncat pe fereastra, de la etajul intai. Spre norocul ei, a cazut in niste tufe incalcite si nu s-a ales decat cu cateva zgarieturi.
Dincolo de toate aceste fapte stranii, dar pe deplin verificabile, medicii au declarat ca n-au intalnit nici in carti un asemenea caz de moarte clinica. Cat despre preotul spitalului, el a cazut in genunchi, strigand: "E minune dumnezeiasca! ".
In 1973, dupa trei-patru ani de la nasterea fiului sau, sanatatea ei a inceput sa se subrezeasca. Simtea o durere mare in cosul pieptului, aproape de inima, ametea, puterile o paraseau. A fost dusa in mare graba la un spital bucurestean, iar aici medicii nu i-au dat alta sansa in afara unei interventii chirurgicale pe cord, foarte riscanta si complicata. Operatia a durat o noapte intreaga. Spre ziua, lupta cu moartea a ajuns la final si chirurgii i-au declarat decesul. Tot ceea ce fusese omeneste posibil facusera. Cineva din spital a anuntat familia si, chiar a doua zi, cei apropiati au sosit la Bucuresti, aducand cu ei sicriul si toate cele trebuincioase ingropaciunii. Jale mare pe bietul sot, care nu s-a putut opri din plans multa vreme. O intamplare - dar eu cred ca n-a fost doar intamplare, ci o adevarata minune! - a facut ca medicul legist al spitalului sa aiba un accident de masina, chiar in aceeasi zi, la Valenii de Munte, autopsia fiind astfel amanata.
Ei, ajungem la ziua a doua, pe la ceasurile amiezii. Medicii au trimis o brancardiera sa aduca trupul neinsufletit al femeii, pentru a-i face expertiza medico-legala. Obisnuita cu atmosfera lugubra a salii de morga, brancardiera a intrat degajata, fredonand un refren muzical. Cadavrul pe care trebuia sa-l transporte se afla in fundul incaperii, pe o masa din marmura. Chiar in clipa in care s-a apropiat de locul cu pricina, "moarta" a deschis ochii si i-a spus cu voce blajina: "Dumneata canti si pe mine ma lasi sa inghet pe lespedea asta de piatra? ". Ingrozita, sarmana brancardiera a facut un atac de cord si a murit pe loc, chiar in morga. De prisos sa mai spun ca celelalte surori, trimise sa vada de ce nu se mai intoarce colega lor, au impietrit de frica si ele, vazand ca moarta vorbeste, in vreme ce brancardiera zace jos, pe podea. "Nu va fac nimic, oameni buni! Ajutati-ma!... ", gemea decedata, tremurand din tot corpul (dupa doua zile, cat a zacut pe lespedea rece, i s-au descoperit sapte gauri in plamani, pricinuite de frigul si umezeala pietrei). In cele din urma, au dus-o inapoi in salon. Cand a revazut-o, bolnava din patul alaturat - o femeie ceva mai in varsta - a strigat: "Doamne Dumnezeule, a inviat moarta!", si-a facut cruce si s-a aruncat pe fereastra, de la etajul intai. Spre norocul ei, a cazut in niste tufe incalcite si nu s-a ales decat cu cateva zgarieturi.
Dincolo de toate aceste fapte stranii, dar pe deplin verificabile, medicii au declarat ca n-au intalnit nici in carti un asemenea caz de moarte clinica. Cat despre preotul spitalului, el a cazut in genunchi, strigand: "E minune dumnezeiasca! ".
Cu sufletul prin iad
Ce a
trait aceasta femeie in timpul mortii ei clinice, viziunile pe care
le-a avut reprezinta o alta poveste de necrezut. Va spun, de fiecare
data cand imi relata lucrurile acestea - desi cuvintele omenesti sunt
prea neputincioase spre a descrie aceste episoade nepamantene - de
fiecare data ma cutremuram si chiar ma inspaimantam de moarte. Nu
trebuia decat s-o privesti in ochi, sa-i vezi ochii in care se stransese
atata suferinta si putere, ca sa-ti dai seama ca ceea ce spune nu
poate fi decat adevarat. Puteti sa ma credeti sau nu, dar femeia
aceasta fusese in iad. Mai intai i s-au aratat, unul dupa altul, toate
pacatele: unde a fost, ce-a facut, ce haine a-mbracat, ce fapte bune si
rele a facut in viata, absolut totul. Apoi - spune ea - s-a despicat
pamantul si sufletul ei s-a prabusit pana-n adancul temnitelor iadului,
a vazut focul Gheenei, focul ce te arde, dar nu te mistuie, demonii
salbatici, cruzi si nemilostivi, toata suferinta pe care o poate indura
vreodata un muritor si doar inchipuirea acestor suferinte, povestite
de femeia aceasta, imi umplea mintea de o spaima cumplita. Un lucru e
sigur: Olga s-a trezit cu totul schimbata. Asta o poate spune oricine
dintre cei care au cunoscut-o inainte. Iar dovada cea mai convingatoare
ca in timpul mortii clinice i s-a intamplat ceva cutremurator este
faptul ca, timp de doua saptamani, pana ce si-a revenit, trupul ei a
avut un miros insuportabil, de care nu putea scapa in nici un fel.
Medicii spuneau ca e miros cadaveric. Un preot a zis: "Doamne, femeia
asta miroase a iad! ".
Pilda medicului necredincios
La
doua saptamani, Olga a cerut ca un preot dintr-o biserica apropiata
sa-i faca o slujba de dezlegare. Tare s-au mirat cu totii: imediat dupa
stropirea cu apa sfintita si citirea molitfelor, carnea femeii a
inceput sa miroasa frumos si curat, precum mirul. Unul dintre medici,
infuriat de propriile neputinte, dar si de puterile preotesti, l-a
intrebat pe preot, in raspar: "Da ce studii ai dumneata, parinte, sa
faci asemenea vindecari? ". Preotul avea doar Facultatea de Teologie.
"Pai, eu am doua facultati. De ce n-as putea sa fac si eu apa sfintita,
ca si dumneata?". Si i-a cerut parintelui, nici mai mult nici mai
putin, decat sa-l lase sa imbrace vesmantul preotesc si sa faca
impreuna, la el in biserica, slujba de sfintire a apei. Oricat l-au
rugat femeia si preotul sa renunte - ca-i pacat mare, ca preotia e o
taina si un dar de la Dumnezeu - medicul nici n-a vrut sa auda de
asemenea "basme popesti". Asa ca au tinut slujba un preot si un doctor,
amandoi deodata. Mai tarziu, medicul avea sa spuna ca in timpul
slujbei, epitrahilul, altminteri usor, ii atarna de gat ca un jug.
Vasele cu apa le-au incuiat in doua sertare separate ale unui dulap din
casa parohiala, iar cheia a pastrat-o medicul, chipurile "ca sa nu fie
dubii". Odios pariu: dupa trei-patru zile, cand apa lui a inceput sa
se strice, medicul a inceput sa fie bantuit de diavoli. Spunea ca zile
intregi n-a putut dormi nici o clipa: cum inchidea ochii, ii vedea
inconjurandu-l, ii era frica numai sa se intinda in pat, ca sa nu le
vada iarasi fetele hidoase. Abia intr-un tarziu si-a amintit de
sfaturile femeii din spital. I-a telefonat la Constanta - intre timp ea
fusese externata - si a intrebat-o disperat cum sa faca sa scape de
groaznicele chinuri. Ea l-a indemnat sa mearga la acelasi preot, sa
verifice apele, iar preotul il va dezlega. Medicul s-a dus. Iar cand a
deschis dulapul, a izbucnit in plans: apa sa era coclita si puturoasa,
iar vasul preotului era plin cu agheasma! Omul "de stiinta" a
ingenuncheat in fata preotului, cerandu-i cu lacrimi in ochi iertare.
Parintele i-a pus patrafirul pe cap, a citit cateva slujbe de dezlegare
si l-a scapat pe veci de ispitirile satanice. Doctorul acesta cred ca
traieste si astazi. Dovada ca a ramas un om evlavios este ca pe multi
pacienti, pe care nu-i putea trata medical, ii trimitea spre ingrijire
acestei femei, care dobandise insusiri extraordinare.
Calugaria alba
Cum
spuneam, viata femeii s-a schimbat pe de-a-ntregul. A lasat in urma
toate cele lumesti, nu i-a mai pasat nici de agonisirea banilor, nici de
infrumusetarea chipului, nici de hainele frumoase. De nimic. A inceput
sa posteasca, sa se roage, sa se ingrijeasca de azile de batrani si de
camine de copii, sa faca pomeni si parastase pentru morti, intr-un
cuvant, sa-si puna intreaga viata in slujba semenilor, fara sa mai
pastreze nimic pentru ea. Si azi spune ca, daca n-ar fi suferit moartea
clinica, niciodata nu s-ar fi apropiat de Dumnezeu. Aproape fiecare zi
din viata ei e plina de semne supralumesti si miracole atat de
puternice, incat ar putea fi asemuite - fie si prin spectaculozitatea
lor - cu cele pe care le citim, de obicei, in "Vietile Sfintilor". Eu o
vizitez in fiecare vara si pot spune ca traieste ca o sfanta. E o
femeie atat de firava, incat crezi ca orice boare de vant ar putea-o
rani. Plapanda si trista, cu capul plecat, nu vorbeste decat cand e
absolut necesar, si atunci fara risipa de cuvinte. Camera ei seamana
mai degraba cu o chilie calugareasca. N-are televizor, traieste
saracacios, mananca doar o data pe zi si fara sa se sature, iar din
putinul pe care-l are face doar milostenii. Din pacate, sotul ei
astepta sa se intoarca de la spital aceeasi Olga pe care o stia el din
tinerete. N-a acceptat niciodata aceasta "calugarie alba" a nevestei
sale. El nu poate pricepe in ruptul capului cum e posibil ca un om sa
renunte la toti banii sai, la ultimul fir de faina din casa, la absolut
totul, doar ca sa dea de pomana saracilor. Intr-o luna de iarna,
femeia a vrut sa coaca un colac pentru un parastas. Cu toate ca sotul
ei i-a interzis sa-l faca, totusi ea l-a facut. Infuriat la culme,
barbatul i-a aruncat colacul crud in balcon si a alungat-o din
bucatarie. Dimineata, el s-a uitat asa, intr-o doara, pe geam: afara
era un ger cumplit - termometrul arata multe grade sub zero -, dar
colacul acela dospise! In pofida acestor semne, barbatul devenea si mai
cuprins de manie si indoiala. Se certau des, ba a ajuns chiar sa o
blesteme. Odata i-a strigat: "Femeie, daca iei din faina asta pentru
pomenile tale, sa te umpli toata de bube! ". Pana la miezul noptii,
femeia a terminat pomenile, iar dupa exact doua ore, biet sotul ei s-a
trezit cu tot corpul acoperit de rani. Au plecat in graba la spital,
dar nici dupa doua-trei saptamani medicii nu i-au putut pune vreun
diagnostic. Boala isi batea joc de toata priceperea lor: spuneau ca e o
eczema necunoscuta, cand disparea intr-o parte, aparea in alta parte,
si in cele din urma, neputinciosi, ei au marturisit ca n-au de ce sa-l
tina in spital. Din mila, femeia l-a dus la Manastirea "Sfanta Maria"
din Techirghiol. Mergea acolo de ani de zile, insa pentru prima data
impreuna cu sotul ei. Doar privindu-l, marele duhovnic Arsenie Papacioc
l-a pus sa-si ceara iertare sotiei. Apoi, i-a pus mana pe crestet si a
rostit o rugaciune de dezlegare. Si la zece minute dupa ce a iesit pe
poarta manastirii, toate ranile au inceput sa se vindece ca prin
farmec.
Pescarusul
Am
lasat pentru sfarsit o istorie care pentru mine are forta unei
adevarate pilde biblice. Ti-e greu sa crezi ca s-au putut intampla
asemenea lucruri miraculoase, dar va garantez ca asa a fost. Acum cativa
ani, o prietena de-a doamnei Olga - femeie vaduva, foarte saraca si cu
multi copii - se angajase servitoare la un medic din Constanta. Era
ultima ei sansa de a nu ramane pe drumuri. Intr-o primavara, medicul, in
timp ce se spala in gradina la cismea, si-a pierdut lantisorul de aur
cu cruciulita, primit de la maica-sa. Medicul a dat vina pe servitoare.
A batjocorit-o, a tras-o de par, a silit-o sa recunoasca si, in cele
din urma, a dat-o afara din casa, convins fiind ca numai ea putea sa ii
fure lantisorul. Biata femeie s-a dus la doamna Olga, spunandu-i cu
lacrimi in ochi ca fusese aruncata in strada si ca se teme pentru viata
copiilor ei, sa nu moara de foame. Abia a putut gasi o camaruta intr-o
casa darapanata din suburbiile orasului. La o saptamana de la
asa-zisul furt, Olga s-a dus cu sapte pomelnice la manastirile din
Muntii Neamtului. Si chiar cand au inceput slujbele, in curtea fostei
servitoare a murit un pescarus. Si, sa vedeti: cand a spintecat gusa
pescarusului (de foame, se gandise sa-l dea de mancare copiilor), ea a
vazut inauntru varful unei cruciulite de aur! Nu l-a taiat mai mult. A
plecat cu pescarusul in palma la doctorul care o umilise si, cand
acesta a scos din gusa pasarii lantisorul pierdut, si-a cerut iertare
si a rugat-o sa vina inapoi.
Si cate n-ar mai fi de spus... Ce invataturi se pot trage din toate astea, nu ma pricep. In ce ma priveste, eu am invatat din viata Olgai ca nu putem dobandi adevarata nadejde decat printr-o mare suferinta. Am mai invatat ca hotarele dintre viata si moarte sunt atat de nestatornice, incat nimeni n-ar trebui sa spuna ca viata noastra se sfarseste aici, pe pamant. Si am mai invatat ca niciodata nu trebuie sa te dai batut: cateodata tocmai acolo, la hotarele vietii si ale mortii, Il poti gasi pe Dumnezeu."
(La ora realizarii acestui interviu, doamna Olga Răileanu. a suferit un grav accident de masina. Mergea spre nordul Moldovei, la inmormantarea tatalui sau. Desi automobilul a fost distrus total, cei dinauntru au scapat, ca prin minune, cu viata. Aceasta informatie am primit-o de la parintele duhovnic al femeii, Părintele Arsenie Papacioc.)
Si cate n-ar mai fi de spus... Ce invataturi se pot trage din toate astea, nu ma pricep. In ce ma priveste, eu am invatat din viata Olgai ca nu putem dobandi adevarata nadejde decat printr-o mare suferinta. Am mai invatat ca hotarele dintre viata si moarte sunt atat de nestatornice, incat nimeni n-ar trebui sa spuna ca viata noastra se sfarseste aici, pe pamant. Si am mai invatat ca niciodata nu trebuie sa te dai batut: cateodata tocmai acolo, la hotarele vietii si ale mortii, Il poti gasi pe Dumnezeu."
(La ora realizarii acestui interviu, doamna Olga Răileanu. a suferit un grav accident de masina. Mergea spre nordul Moldovei, la inmormantarea tatalui sau. Desi automobilul a fost distrus total, cei dinauntru au scapat, ca prin minune, cu viata. Aceasta informatie am primit-o de la parintele duhovnic al femeii, Părintele Arsenie Papacioc.)
"Invatati sa muriti si sa inviati in fiecare zi"
Si ce
dovada mai convingatoare a tuturor acestor miracole ar putea exista
decat marturia marelui duhovnic Arsenie Papacioc? El ii cunoaste
intreaga viata, ii este duhovnic si povatuitor de zeci de ani. Olga nu
face absolut nimic fara sa-i ceara sfatul. Niciodata nu s-a considerat o
vindecatoare - Doamne fereste, o sfanta! - ci doar o femeie simpla si
cu frica lui Dumnezeu. Parintele insusi marturiseste ca sora Olga ii
este azi una dintre cele mai vrednice ucenice, mai smerita chiar decat
multe dintre monahii. El a povatuit-o sa nu intre in manastire,
deoarece, traind in lume, i-ar putea ajuta mai mult pe cei din jur decat
o calugarita. E atat de convingatoare, are atata har, te convinge usor
ca viata ta ar putea fi si altfel.
- Sfintia voastra, v-as ruga sa-mi spuneti cateva cuvinte despre credincioasa Olga, al carei parinte duhovnic sunteti.
- De
25 de ani sunt la Manastirea Techirghiol si tot de 25 de ani o cunosc
pe sora Olga. Participa la slujbe cel putin o data pe saptamana, sunt
perioade cand vine in fiecare zi. Chiar ieri am vazut-o. Era ora cinci
dimineata, afara era inca intuneric si ea ma astepta la usa chiliei, in
frig. Din cauza accidentului de masina, sarmana de ea nu poate face
nici macar doi pasi decat sprijinita. Eu ma pregateam pentru
proscomidia de dinaintea liturghiei si dansa m-a rugat s-o las sa-mi
duca mica sticluta de vin pentru impartasanie, stiind ca si eu am avut
recent o operatie si ca urc scarile bisericii foarte greu. Si am plecat:
pana la biserica sunt cativa pasi, iar ea, sprijinita de subtiori, imi
ducea, cu un fel de demnitate, sticluta aceea de vin.
Ce sa spun, este o femeie foarte credincioasa, foarte traitoare si bine orientata duhovniceste, insa pe pozitia de a implini traditional viata crestina: e supusa tuturor regulilor bisericii, cunoaste foarte multe din randuiala vazuta a preotului la liturghie, vadeste o evlavie cum rar poti intalni. Traieste foarte simplu, nu glumeste si nu vorbeste cu nimeni despre sine. Daca ati lua legatura cu ea, nu v-ar spune nimic, fiindca e foarte smerita.
Ce sa spun, este o femeie foarte credincioasa, foarte traitoare si bine orientata duhovniceste, insa pe pozitia de a implini traditional viata crestina: e supusa tuturor regulilor bisericii, cunoaste foarte multe din randuiala vazuta a preotului la liturghie, vadeste o evlavie cum rar poti intalni. Traieste foarte simplu, nu glumeste si nu vorbeste cu nimeni despre sine. Daca ati lua legatura cu ea, nu v-ar spune nimic, fiindca e foarte smerita.
- Parinte Arsenie, ce parere aveti despre fenomenul mortii clinice? Il pot ajuta pe un om trairile deosebite din timpul unei morti clinice, pentru a-si redobandi credinta in Dumnezeu?
-
Biserica n-are o pozitie speciala fata de fenomenul mortii clinice. Noi
nu ne amestecam, n-avem cum. Nici cel mai priceput om de stiinta n-a
putut vreodata lamuri acest subiect, altminteri destul de
"nestiintific". Totusi, biserica stie precis, fara dubii, ce e de facut,
pentru ca sa ne salvam dincolo de moarte. Trebuie sa ne pregatim de o
inviere. Si asta depinde de trairea autentica, dupa masura fiecaruia, a
momentelor pe care le traim. Invatati, asadar, sa muriti si sa inviati
in fiecare zi. Ganditi-va ca veti muri chiar azi. Eu am fost la
capataiul multor muribunzi si va pot spune ca toti, dar absolut toti,
voiau sa mai traiasca macar o singura zi. Inca o zi.
Bogdan Lupescu
Formula AS, Nr. 456 pe 2001
Formula AS, Nr. 456 pe 2001
Vezi şi: "Mărturia rusoaicei Claudia Vasilievna care s-a întors din lumea cealaltă"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
|
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.
.png)
Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
-
-
-
-
-
Ea este Maica noastrăAcum 4 luni
-
Proloagele din 23 octombrieAcum 5 luni
-
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum un an
-
-
-
-
-
-
-
Demonstrație a credințeiAcum 8 ani
-
RaiulAcum 8 ani
-
Participant à l’Esprit saintAcum 8 ani
-
-
ORBULAcum 9 ani
-
-
-
-
-
PocăințaAcum 10 ani
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 10 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 10 ani
-
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 11 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 12 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 13 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 14 ani
-
Ne-am mutat!Acum 14 ani
-
Schema monkAcum 14 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 14 ani
-
-
-
-
-
-
-
DeciziiAcum 8 ani
-
-
-
-
-
-
Directoare WebAcum 14 ani
-
-
-
-
