Articole

Se încarcă...


___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.
.

Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.(Ef. 5, 32)

11/18/2009 | Publicat de admin | Editați postarea
TAINA CUNUNIEI
CE TREBUIE SĂ ŞTIE CE-I CE SE CĂSĂTORESC
Există două căi binecuvântate de Dumnezeu pentru împlinirea vieţii creştine: fie calea vieţii feciorelnice, încadrată în rânduiala monahală, fie calea vieţii conjugale, încadrată în rânduiala familială. “Sfinţenia monahală şi sfinţenia conjugală sunt cei doi versanţi ai Taborului; şi unul şi celălalt au aceeaşi culme: Duhul Sfânt. Cei ce ajung pe culme, pe o cale sau pe cealaltă, intră “în odihna lui Dumnezeu, în bucuria Domnului” – şi aici ambele căi, contradictorii pentru raţiunea umană, se descoperă pe dinăuntru unite, tainic identice”, spune Paul Evdokimov (Taina iubirii)



Sfinţenia căsătoriei

Sfinţii Părinţi definesc căsătoria ca “taină a iubirii”, iar familia o numesc “mica biserică” (gr. ekklesia mikrá) sau “biserica de acasă” (lat. ecclesia domestica).


Familia rezultată din căsătorie nu este, aşadar, doar o simplă “celulă de bază a societăţii”, ci este o celulă tainică a Bisericii, binecuvântată de Dumnezeu încă din rai, pentru că “nu este bine să fie omul singur” (Facerea 2,18) şi de aceea, primind “ajutor pe potriva sa”, spre creştere, înmulţire şi buna chivernisire a vieţii (Fac. 1, 28), “va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu femeia sa, şi vor fi amândoi un trup” (Fac. 2, 24). Pentru creştini, Nunta sau cununia este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, ceea ce arată că uniunea conjugală nu este doar o învoială şi o afacere lumească, ci o legătură veşnică în faţa lui Dumnezeu. Creatorul şi Mântuitorul lumii. Taina Nunţii a fost instituită de Însuşi Hristos, prin minunea de la Cana Galileei, iar mirele de acolo, Simon zis “Zilotul” (adică “cel zelos, cel râvnitor” întru bine) a devenit apostol al lui Hristos şi unul dintre sfinţii ocrotitori ai tinerilor căsătoriţi.

Actele încheiate la oficiul Stării Civile reprezintă numai partea formală a căsătoriei: adevărata căsătorie este cea consfinţită religios, conform tradiţiei păzite de Biserică şi cuvântului apostolic:
”Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii (…).Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică”.(Efeseni. 5, 23 şi 32).


Scopurile căsătoriei

Trei sunt scopurile căsătoriei, după învăţătura bimilenară a Bisericii: 1) ajutorarea reciprocă; 2) prevenirea desfrâului 3) naşterea de prunci. Altfel spus, familia este forma fundamentală de comuniune interumană, de perpetuare a speciei şi de vieţuire curată întru Dumnezeu. Toate aceste trei scopuri se subordonează firesc scopului suprem al vieţii noastre pământeşti: asemănarea cu Dumnezeu în virtute şi dobândirea mântuirii, adică a vieţii şi fericirii veşnice, făgăduite de Dumnezeu, prin Iisus Hristos, tuturor celor credincioşi şi trăitori după credinţa. În ce priveşte naşterea de prunci, ea este “o binecuvâmtare în plus a căsătoriei” (Sf. Vasile cel Mare), dar la fel de sfântă rămâne căsătoria şi pentru cei ce nu pot avea copii, atâta vreme cât trăiesc în iubire şi fidelitate, “la bine şi rău”, rugându-se şi mântuindu-se laolaltă, deci complinindu-se reciproc în urmarea lui Hristos (imitation Christi)

Nu trebuie confundaţi soţii care nu pot să aibă copii cu cei care nu vor să aibă copii: aceştia din urmă se fac vinovaţi înaintea lui Dumnezeu pentru că zăgăzuiesc cu de la sine putere darul creator al vieţii. De aceea, Biserica este în principial dezacord cu orice formă de contracepţie sau de avort.


Logodna şi Cununia


Căsătoria religioasă se oficiază în Biserică, de faţă fiind, în afara preotului şi mirilor, naşii de cununie (părinţi şi martori spirituali ai noului cuplu, de aceea impunându-se ca ei să fie mai varstnici decât mirii şi exemplari în viaţa lor de familie), părinţii trupeşti ai însurăţeilor, rudele şi prietenii apropiaţi ai acestora. În vechime logodna se oficia cu o vreme înaintea cununiei propriu-zise; astăzi s-a încetăţenit obiceiul ca slujba cununiei să se oficieze în imediata continuare a slujbei de logodnă. În centrul slujbei de logodnă stă schimbarea inelelor, ca semn de legământ reciproc, iar în centrul slujbei de cununie stă încununarea mirilor (de unde se şi trage termenul de cununie): “Pus-ai pe capetele lor cununi de pietre scumpe“, semn împărătesc al deplinei responsabilităţi comunitare. Bucuria nunţii este o bucurie dumnezeiască, exprimată şi împărtăşită în încheierea slujbei prin “dansul lui Isaia” (vezi Isaia 62, 4-5):

“Iar preotul, luând pâinea şi paharul cu vin dă mirelui de gustă din ele de 3 ori; aşijderea şi miresei. Şi îndată luând cădelniţa, începe a cădi împrejurul tetrapodului, făcând ocolire cu cei cununaţi şi cu nunii, de 3 ori, cântând: Isaie dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care, slăvindu-L, pe Fecioara o fericim” (Molitfelnicul).


Fiecare nuntă o închipuie tainic pe cea de la Cana, stând sub semnul prezenţei lui Hristos, al binecuvântări dumnezeieşti : “Doamne, Dumnezeul nostru, Care în purtarea Ta de grijă ai binevoit în Cana Galileei a arăta nunta cinstită prin venirea Ta, Însuţi şi acum pe robii Tăi aceştia (…), pe care ai binevoit a-i însoţi unul cu altul, păzeşte-i în pace şi bună înţelegere, arată nunta lor cinstită, fereşte patul lor neîntinat…”


Căsătorii neîncuviinţate de Biserică

Biserica Ortodoxă interzice căsătoria înre rude, până la gradul al şaptelea de rudenie inclusiv. Este avută în vedere atât rudenia de sânge (părinte, frate, soră etc.), cât şi rudenia prin încuscrire (socri, cuscri, cumnaţi), cea spirituală (stabilită prin năşirea la botez sau cununie) şi cea morală (stabilită prin tutelă, pe toată durata acesteia).

Biserica Ortodoxă nu oficiază căsătoria atunci când unul dintr potenţialii soţi aparţine altei religii decât cea creştină, decât dacă necreştinul admite să se creştineze.

În cazul apartenenţei unuia dintre miri la o altă confesiune creştină decât cea ortodoxă , Biserica face deosebire între confesiunile cu botez acceptat de Ortodoxie (cum sunt cea romano-catolică sau cea greco-catolică) şi confesiunile sau cultele care nu au botez acceptat de Ortodoxie (cum sunt diferitele secte): în primul caz,
[NOTĂ vestitorul /după învăţătura sfinţilor părinţi trebuie botezaţi şi catehizaţi şi aceştia: greco-catolici /romano-catolicii, dar, din păcate, se pare că unii preoţi nu mai ţin cont de acest lucru] căsătoria se oficiază cu condiţia ca pruncii ce se vor naşte din ea să fie botezaţi şi educaţi în credinţa creştin ortodoxă; în cazul al doilea, soţul neortodox trebuie să se boteze ortodox după o perioadă de catehizare (educaţie religioasă) corespunzătoare.

Conform rânduielilor bisericeşti, nu se fac nunţi în următoarele zile şi perioade: în toate zilele de post de peste an; în ajunul Praznicelor Împărăteşti; în săptămâna de dinaintea Postului Mare (“Săptămâna Albă”); în Postul Mare; în prima săptămână de după Înviere (“Săptămâna Luminată”); în Duminica Rusaliilor sau a Pogorârii Sfântului Duh; în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; în Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august); în Postul Crăciunului (14 noiembrie – 24 decembrie); de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie)


Divorţul nu este plăcut lui Dumnezeu

Bazată pe Cuvântul Mântuitorului, Biserica Ortodoxă nu-i divorţează pe cei căsătoriţi decât când unul dintre ei rupe unitatea cuplului prin adulter. Când intervine moartea unuia dintre soţi, celălalt e admis la căsătorie fără divorţ bisericesc, căci căsătoria se consideră atunci stinsă (vezi Romani 7, 2), cel puţin din punct de vedere civil. Există, totuşi, o serie de situaţii speciale luate în seamă de Biserică şi assimilate cu moartea spirituală (căderea în erezie), moartea morală (nebunia sau perversiunea incurabilă), moartea fiziologică (neputinţa sau refuzul îndeplinirii obligaţiilor conjugale), moartea civilă (dispariţia îndelungată şi fără urmă a unui dintre soţi). Indiferent de motiv, însă, se poate spune că Biserica mai degrabă tolerează decât aprobă efectiv divorţul. De altfel, în cazul recăsătoriri unui bărbat şi unei femei care au mai fost cununaţi de Biserică, nu li se mai săvârşeşte Taina Cununiei (care, sub aspect mistic, este unică şi irepetabilă), ci o ceremonie cu caracter penitenţial (de pocăinţă), impropiu numită “nunta a doua”.

“Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă (…).Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar dintru început nu a fost aşa. Ci eu vă zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter “ (Matei 19, 6 şi 8-9)


Răzvan Codrescu

NUNTA CA-N POVEŞTI SAU CA-N SCRIPTURĂ?

Trebuie să ştii, frate sau soră, că dacă vrei ca nunta ta să fie după voia lui Dumnezeu, atunci ea trebuie să fie mai întâi ca-n Scriptură şi numai apoi ca-n poveşti. Iar pentru asta întreabă un preot cumsecade despre toate rânduielile de cuviinţă, ca nu cumva să ajungi să pui mai mult preţ pe gura vreunei babe decât pe cuvântul lui Dumnezeu…

Nunta aduce bucurie mare în familii şi toţi vor ca ea să fie astfel rânduită încât pe de o parte nimeni să nu iasă ruşinat sau mai prejos decât alţii, iar pe de altă parte ca mirii să se aleagă cu un bun început de drum. Poate că de aceea ajungi să vezi câte un cuplu mergând înaintea preotului cu două, trei sau chiar mai multe perechi de naşi, care de care mai făloşi şi mai dornici să vadă toată lumea câtă dare de mână au. Dar şi mai tare te minunezi când vezi că preotul nu are nimic împotrivă, deşi naşii sunt părinţii duhovniceşti ai noului cuplu, şi aşa cum nici un om nu are două perechi de părinţi trupeşti, tot aşa nici mirii (care devin una după cuvântul Scripturii) nu pot avea mai mulţi părinţi duhovniceşti. Dar poate că mai mulţi naşi înseamnă, pe lângă fala nuntaşilor, şi… mai multe danii pentru cler.

Şi încă ceva te mai miră: preţul pentru cununie diferă de la biserică la biserică. Mirii mai “de familie” se duc la biserici mai bine cotate, unde harul pare să coste mai mult, de vreme ce dascălul are grijă să spună încă de la început că trebuie să fii darnic şi cu corul şi cu toţii preoţii slujitori, şi eventual şi cu ţiganul de serviciu, ce-ţi urlă în urechi până când demarezi de lângă biserică…

Dacă eşti mai atent la detalii, vei vedea mireasa – frumoasă, gătită cu grijă o dimineaţă întreagă – cum se străduie să nu-şi piardă cine ştie ce sclipiciuri şi zorzoane prinse în buclele aranjate savant. Vei mai vedea şi platoul pe care aşteaptă câteva pişcoturi şi o sticlă de vindin cel mai fin, poate şi ceva miere, să fie date mirilor spre îndulcire pentru viitoarea căsnicie. Vinul nu-i întotdeauna roşu, dar e sigur bun, poate chiar medaliat…

Vei mai vedea, cel puţin în anumite zone, că babele obişnuiesc să lege mâinile mirilor cu o năframă, ca nu cumva să şi le desfacă până după slujbă. Există teama superstiţioasă că, dacă-şi lasă mâinile, se vor despărţi musai mai târziu. Tot aşa cum, chipurile, dacă la felicitări vreun neisprăvit trece printer miri, se lasă cu mare supărare, pentru că zic babele că nu-i bine să-i separi înainte de a ieşi din biserică…

Tu e bine să ştii, frate sau soră, că de fapt, după canoanele Bisericii Ortodoxe, mirii trebuie să aibă doar o singură pereche de naşi, căsătoriţi, mai vârstnici şi creştini ortodocşi. Că există doar o sumă modestă pe care o vei plăti pentru cununie (pentru că “cine slujeşte la altar, de la altar trebuie să şi trăiască”, zice Scriptura); dar dacă vrei să faci danii, mai bine vino altădată şi fă-le în taină, cum ne învaţă Hristos. Şi decât zorzoane artificiale, o cunună de flori adevărate este mai bine plăcută lui Dumnezeu şi mai aproape de sufletul neamului tău. Şi încă să mai ştii că la cununie mirii trebuie să primească pâine albă şi vin roşu, nu pişcoturi, vin alb, miere sau cine ştie ce alte sofisticării gastronomice. Nunta e Sfântă Taină, nu ospăţ demonstrativ.

În fine, nu uita că superstiţiile băbeşti n-au nimic de-a face cu voia lui Dumnezeu şi că bunul mers al căsniciei nu depinde de cine şi cum îi felicită pe miri, Şi nu trebuie să-I legi tu de mâini: ajunge că se leagă ei la cap!

Crsitian Tabără

Extras din revista "Lumea Credintei" februarie, 2006
Etichete:
blog comments powered by Disqus
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)
Related Posts with Thumbnails

Arhivă



___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

 Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

 Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești