-
Jurnal saptamanal - 13/52Acum 2 zile
-
Valeriu Gafencu- o biografieAcum 2 luni
-
-
Cum se tratează dușmaniiAcum 2 ani
-
 |
Apoftegme ale Pãrintelui Arsenie Boca
11/28/2009 | 
Publicat de
admin
Douăzeci de ani de la înveşnicirea Părintelui Arsenie Boca
• Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu.
• Cât asculti de Dumnezeu, atât ascultã si Dumnezeu de tine.
• Dumnezeu nu uitã de om cum uitã omul de Dumnezeu.
• Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e sã ne dãruim Lui pe noi însine, pe viatã.
• Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu si între ce cere Dumnezeu oamenilor.
• Cred ca cea mai deformatã fiintã in capul oamenilor este Dumnezeu.
• Grija omului de Dumnezeu simplificã grija omului de om.
• Mãrturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul învierii oamenilor întru sfinti.
• Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
• Dumnezeu coboarã între oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
• De cârma mintii atârnã încotro pornim si unde ajungem.
• Bobul care nu vrea sã moarã, fie chiar si de grâu, nu mai aduce nici o roadã.
• Mântuirea se lucreazã numai pe ruinele egoismului.
• Cine nu se va lepãda de sine nu va fi liber.
• Iubirea trupeascã de sine si plinã de trufie numai dragostea aprinsã a lui Dumnezeu o poate scoate si desãvârsit s-o facã scrum, prin umilintele cu care o arde.
• Cea mai primejdioasã este mândria sfântului, de aceea sfintii adevãrati sunt cei ce nu stiu ca sunt sfinti, ce tin mortis ca-s pãcãtosi.
• Pocãinta trebuie sã fie o înseninare din ce in ce mai mare a sufletului si a sãnãtãtii întregi.
• Fratilor, ascultati de Bisericã, fiindcã cei ce ascultã de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu ascultã.
• Toatã lumea este a ta când ai renuntat la ea. Atunci esti mai tare ca ea si te ascultã.
• Dacã tot trebuie sã suferim, mãcar sã nu suferim zadarnic.
• Toate darurile închise in destinul nostru sunt ingrãt suferinte, si numai la atâtea daruri ajungem prin câtã suferintã putem rãzbi cu bucurie. Numai atâta mângâiere? putem aduce între oameni, câtã amãrãciune putem bea în local celor ce vrem sã-i mângâiem. Atât de puternicã e mila si adevãrul in noi, câtã vãpaie de urã înfruntãrn bucurosi pentru Dumnezeu si pentru oameni.
• Suferinta acceptatã, smeritã, face din Lazãrii acestei lumi un Lazãr din sânul lui Avraam încã din lumea aceasta.
• Sã nu uitãm ca una e lupta si suferinta omului mãrturisit si alta e suferinta omului nemãrturisit.
• Suferinta si iubirea se cresc in progresie una pe alta.
• Cunostinta cea din pãtanie sau învãtãturile din durere singura Cale care poate învãta ceva pe oameni.
• Necazurile vietii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu cãtre oamenii mai grei sau mai vicleni la minte.
• Nu uita ca Iisus a fericit pe sãraci, pe Lazãri si pe smeriti.
• Sunt multe chipuri de a intra in Împãrãtia lui Dumnezeu, dar numai o singurã usã: Iisus.
• Iisus doreste de la toti credinciosii lumii o liniste de adâncime: linistea credintei in Dumnezeu. Aceasta ar da de înteles ca in jurul unui om linistit (din cauza rãdãcinilor lui in cer) se face liniste pe pãmânt.
• Pãcãtosii au un prieten, pe Iisus. Din momentul in care cunosti cã esti pãcãtos, te-ai schimbat din vrãjmasul lui Dumnezeu in prietenul lui Dumnezeu.
• E bine ca povãtuitorii sã grãiascã totdeauna din constiinta slujirii lui Hristos, ca in fata lui Hristos si atunci vor fi blânzi întru dojanã si smeriti întru mustrare.
• Dacã Domnul e ascuns in poruncile Sale, fireste cã este si in strãdania pentru dobândirea virtutilor. El este puterea sau sufletul nevointelor virtutii.
• Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã.
• Aceasta este ratiunea ascunsã a Providentei: toatã lumea este ispititã sã se ciocneascã de Iisus.
• In legãturã cu sexualitatea in familie, Pãrintele Arsenie zicea: Nici abuzul, nici refuzul.
• Oxigen, glicogen, somn, sã-ti pãstrezi hormon conceptie de viatã crestinã.
• Nasteti-vã sfinti!
• Tinerii sã se mute de la bãtrânii care le stricã casa.
• Copiii nefãcuti stricã pe cei fãcuti.
• Pãcatele se înregistreazã in codul genetic al fiecãruia.
• Cei care opresc copiii de la credintã sunt osânditi mai rãu ca sinucigasii.
• Dacã nu poti vorbi cu copiii tai despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei.
• Cine face carte nu face carte.
• Nu te rãspândi cu mute cãrti.
• Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!
• In veacul al VIII-lea al erei crestine a fost, printre altele, o mare luptã pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, sã apere cinstirea sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împãrati, precum ca sunt chipuri cioplite si închinare la lemne. Desi atunci s-a pus capãt rãutãtii si multe veacuri icoanele au fost in cinste, astãzi iarãsi li se gãseste vinã. Atunci li se zicea ca-s o închinare gresitã lui Dumnezeu. Azi vina lor e cã amintesc de Dumnezeu. Dar mai e o icoanã in primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem in noi, in fiecare, cãci de la Botez fiecare suntem destinati sã fim o icoanã a lui Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus in noi se dã azi o luptã mai vrãjmasã ca odinioarã împotriva sfintelor icoane. Se dã o luptã împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apãrãtorii!?
• Vecinul tãu bate crâsmele? Verisoara ta a fugit necununatã? Feciorul tãu fuge de bisericã? Copiii tai umblã la joc seara si scuipã dupã preot? N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând sã te aduci pe tine!
• Nu sunteti si voi cãutând pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-L stiti pe El. Si pânã nu-L gãsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gãsesti nici sensul tãu, nici sensul lumii.
• Sã ai întelegere fatã de neputinta omeneascã.
• Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.
• Mustrarea învinge, dar nu convinge.
• În mintea strâmbã si lucrul drept se strâmbã.
• Sfârsitul betivului e sau in sant sau in casa de nebuni; iar sufletul îi este in iad încã de aici. Urmasii lui, nu mai zic nimic, mila ma opreste; totusi, mai am si o milã preventivã, pentru viitor, care mã face sã scriu.
• Nu-l judeca pe cersetor cã fumeazã.
• Mai bine o rugãciune pentru cel care înjurã decât observatie.
• Nu da cu bâta in viespile sectare.
• Asa-i firesc omului pãcãtos, cînd îi lovesti dracii, zice cã tu esti drac.
• Iertând, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecatã.
• Nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mântuiesc.
• Unii dintre cãlugãri nu sunt cãlugãri, ci cuiere de haine cãlugãresti.
• De vrei sã te faci cãlugãr, fã-te ca focul!
• Cãlugãria slãbeste in suflete slabe si se întãreste in suflete mari.
• Lepãdarea de lume e o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stand, precum poti sã n-o ai in mijlocul pustiei petrecând.
• Mirenii mai vin la mãnãstire pentru rugãciune, cãlugãrii nu se mai duc in lume sã se odihneascã. Toate profesiunile au vacantã sau concediu, numai cãlugãria nu. Asa ceva ar însemna încetarea cãlugãriei.
• Un cãlugãr trist este un cãlugãr cu luminile stinse.
• Dintre cele trei fãgãduinte monahale, cea mai grea e ascultarea, pentru ca are de biruit mai mult patimile mintii care "discutã" cu Dumnezeu, in loc sã asculte fãrã discutie.
• Adevãrul este fiintã vie.
• Cel mai greu pãcat, vesnic fãrã iertare, este starea omului împotriva adevãrului.
• Focul iubirii divine, de dragul Adevãrului, între potrivnici se aprinde si se mentine.
• Asa sunt gândurile de hula: rãbufniri de pãcurã în raza de soare.
• Credinciosul in Dumnezeu depãseste limitele omului.
• Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentalã a naturii umane.
• Necredinciosii, spre rusinea noastrã, îsi cred necredintei lor mai mult decât credem noi credinta noastrã.
• Religia nu face stiintã, ci constiintã.
• Iisus a tãmãduit orbirea ochilor, dar n-a putut tãmãdui orbia rãutãtii. Orbia rãutãtii nu are leac, dar are pedeapsã.
• Nimic mai greu, mai periculos decât sã te lupti cu îngustimea si cu formalismul.
• Din cauza avorturilor românilor ne vor stãpâni tiganii.
• Nu suntem din maimutã, dar mergem cu pasi repezi spre ea.
• Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi in cumpãnã cu slava noastrã viitoare.
• Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de douã mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este fãcut destinul care ne atrage Acasã.
• Sã ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfârsit.
• Relele de pe pãmânt asa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai rãmâne istoriei altã solutie decât sfârsitul ei.
• Doar Sfânta Liturghie mai tine lumea.
• Chinurile cele de pe urmã, cele de la Antihrist, in care va lucra toatã puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au întetit asupra crestinilor, de la început pânã in zilele acelea.
•În zilele noastre se vãd multi cãlãtori la iad cu Scriptura in mânã.
• Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.
• Gândurile omului nu sunt ca si gândurile Domnului.
• Râvna fãrã întrebare si pãrerea sar mãsura.
• Dreapta socotealã-i mai mare ca postul.
• Neîntrebat nimic nu e bine, nici ce e bine.
• Crestinismul reînvie in raport invers proportional cu încercãrile de a-l stinge.
• Crestinismul nu e numai o afacere de Duminicã, ci e o strãdanie de toate zilele.
• Însusirile copilului atârnã de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternitãtii la femeie.
• Mare este acela care numai de mãrimea lui nu se ocupã.
• Neghinele vrãjmasului vor sãlbãtici oile împotriva pãstorilor.
• Când ti-a gãsit Dumnezeu vreo treabã pentru Împãrãtia Sa între oameni, ai isprãvit toate obligatiile lumii.
Etichete:
Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era... Arsenie
Douăzeci de ani de la înveşnicirea Părintelui Arsenie Boca
Interviu cu Părintele Arhimandrit Ghelasie Ţepeş - stareţul Mănăstirii Sfântul Dimitrie din Sighişoara - despre Parintele Arsenie Boca.Cum era Parintele Arsenie ca om?
Era un om foarte bine făcut. Eu l-am cunoscut fără barbă, umbla într-un fel de capot. Nu umbla în calugăr: avea o cipilică pe cap şi eu mă gândeam aşa, până să-l cunosc: care să fie Părintele Arsenie?
Aşadar, harul nu-i stătea nici în rasă, nici în barbă?
Eu am văzut în dânsul numai harul Lui Dumnezeu. Şi, în plus, am aflat după aceea că Părintele Arsenie Boca spunea: "eu am călugări albi în lume". Este vorba aici de curăţia sufltească pe care pot s-o aibă şi oamenii din lume nu numai călugării. Chiar Părintele spunea :"Măi, nu toţi cei din mânăstire se mântuiesc, aşa cum nici toţi din lume se prăpădesc".
Cum indruma oamenii?
Vorbind cu noi despre calugarie si manastire (noi ne plangeam de ispitele care nu ne dadeau pace), la un moment dat Parintele a zis celorlalti din preajma:
"Iesiti afara ca-mi faceti greutati cu securitatea. Sa ramana aici numai cei doi rasofori". Dar o femeie intra tot timpul peste noi. Atunci Parintele s-a intors si i-a zis: "Tu sa nu mai intri aici!".aceea nimic, intra din nou."Tu, te iau la bataie, mi-a facut mult necaz". Dupa nici doua minute femeia iar a intrat peste noi. Atunci Parintele a luat o matura si ia dat una direct pe spinare.
Stiti orice om se putea sminti rau vazand un calugar ca face asa ceva. Dupa nici un minut femeia iar a dat buzna. Parintele s-a intors catre noi si ne-a zis:"Vedeti asa trebuie sa fie si calugarul, mai copii!". Atat ne-a spus, iar noi am inteles.am apucat doar sa-i mai spunem cu emotie: "Parinte avem si noi duhovnici acolo. Dar intariti-ne in credinta!".El ne-a luat pe dupa cap, ne-a binecuvantat si ne-a zis:" Sa stiti ca am sa va intaresc credinta!".
Alte intamplari?
Chiar la inmormantarea Inaltului Mladin, la Sibiu...Parintele staret mi-a zis sa stau la strana unde o sa vina corul sa cante. Eu trebuia sa-i indrum pe toti ce sa faca in aceste momente ale prohodului. In clipa in care toti cantam, dupa randuiala, apare un batran imbracat civil, care s-a inchinat si s-a "lipit" apoi de mine. Eu, in acele momente nu stiam cine este. S-a bagat in corul de studenti, si a inceput sa ma intrebe: "Cine este mitropolitul acela, dar celalalt? Cine e cutare, cine e cutare?". Auziti, toata slujba asta a facut. I-am aratat acelui batran inclusiv pe preotii luterani si reformati, caci ii stiam pe toti. In timpul acesta m-a apucat ciuda. Cine o fi batranul acesta de nu-mi da voie sa duc slujba pana la capat? Dar nu-mi era o ciuda cu patima, era o ciuda din aceea care vine din drag de slujba. Stiti, mie slujbele trebuiau sa-mi iasa perfect! Dupa ce s-a terminat slujba batranul a disparut, iar lumea a dat navala peste mine. "Ce am vorbit toata slujba, eu si parintele Arsenie?!" "Dar unde e parintele Arsenie?", am intrebat buimac. "A stat langa tine toata slujba!" Doamne, nu am stiut nici o clipa cine este!
O alta intamplare ne-a povestit-o parintele Sebastian de la Sambata, traita de el insusi. Cand a venit dansul la manastire la Sambata, acolo nu era mai nimic. Parintele Arsenie era staret pe vremea aceea. L=a intampinat asa: "Ai venit, mai motule?" "Am venit, parinte staret!", i-a raspuns tanarul. "Ai vrea tu la manastire, dar nu am unde sa te culc. In noaptea asta dormi in grajd" Zis si facut, s-a dus motul cuminte sa se culce in grajd. Si de aici ne spunea batranul parinte Sebastian asa: "Copiii mei, a venit diavolul in puterea noptii. A inceput sa ma calce pe maini, pe picioare, pe cap. Ma paralizase cu totul, nu alta. Atat am mai putut sa strig cu minte: Parinte, nu ma lasa, ca ma omoara diavolul! Strigand asa, numai dintr-o data a disparut". Sa vedeti insa continuarea: dimineata devreme, pe la ora 4 (atunci incepeau slujba pe la 6), tanarul zmotocit se intalneste cu parintele pe drum. Si i-a zis parintele Arsenie:"Mai motule, daca nu ma strigai asta noapte, te omora, ma!" De unde a stiut parintele Arsenie ce se intamplase in grajd? Tanarul novice nu a mai spus decat atat: "Multumesc mult ca m-ati ajutat, parinte Arsenie".
Formidabila intamplare...
Da, tot de la parintele Sebastian stiu urmatoarea poveste. Intr-o iarna, un batran din sat, din Sambata, a venit sa aduca lemne la manastire. A luat toporul, a taiat lemne multe din padure, le-a incarcat si a inceput sa vina cu ele catre manastire. Cum tragea el asa sania grea, parintele Arsenie, din deal, cu mainile la spate, se uita la el. Taranul, vazandu-l, in mintea lui se gandea asa: "Decat sa stea cu mainile la spate, mai bine ar pune si parintele umarul sa impinga la sanie..." Cand s-a mai apropiat putin, a venit parintele si s-a apucat sa impinga la sania cu lemne, cot la cot cu omul. Taranul insa i-a zis: "Parinte, lasati, nu trebuie..." Si ii zice parintele: "Mai, daca tot m-ai chemat, lasa-ma acuma sa te ajut!"
Genial ! Chiar stia gandul omului...
Alta: a venit un om cu caruta din Sambata de Sus, dar unul mai necredincios. Cum a sarit din caruta, pe drumul din fata manastirii, s-a impiedicat rau de un bolovan. Si a prins a injura langa bolovanul acela...Parintele Arsenie era plecat in timpul acesta la Sibiu, la mitropolitul Nicolae Balan. Ajungand la manastire, il vede pe taran si ii zice: "Mai Gheorghe, sa stii ca bolovanul acela n-are nici o vina. Si tu cat vei trai, sa nu mai injuri in curtea manastirii!"
Cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?
Incepand din februarie 1982 am intrat ca frate incepator la Manastirea Brancoveanu-Sambata de Sus.I-am auzit si eu pe calugari vorbind despre un parinte, fost staret, care a aflat har de la Dumnezeu.Tot timpul auzeam de Parintele Arsenie Boca. Incepusem sa am o ravna, un dor sa ma duc sa-l cunosc. Atunci, Parintele staret Veniamin Tohaneanu m-a trimis. Mai ales cand vedea ca nu prididea cu indrumarile pentru noi fratii tineri."Duceti-va la parintele arsenie si dansulva va indruma!".
Dar unde era Parintele Arsenie?
Parintele era la Draganescu, langa Bucuresti, unde picta o biserica.Noi eram doi rasofori: eu si parintele Modest.
Ce varsta aveati?
19 ani. Eram tanar si plin de ispite, dar si de dorinta de a afla cat mai multe.
Ajungand noi la biserica unde picta Parintele Arsenie, am vazut lume multa; ce mai, gemea biserica! Sa fi fost vreo 300 de oameni. Noi nu-l vedeam numai ii auzeam glasul.Am intrat frumos, ne-am inchinat, am zis in gand rugaciunile ce le stiam, si incat incet, ne-am apropiat de dansul; am ajuns ca la vreo 2 metri.
Ajungand noi la biserica unde picta Parintele Arsenie, am vazut lume multa; ce mai, gemea biserica! Sa fi fost vreo 300 de oameni. Noi nu-l vedeam numai ii auzeam glasul.Am intrat frumos, ne-am inchinat, am zis in gand rugaciunile ce le stiam, si incat incet, ne-am apropiat de dansul; am ajuns ca la vreo 2 metri.
Tinea predica?
Nu. Nu era nici macar slujba, fiind peste saptamana, mai precis luni. Erau adunati acolo oamnei suferinzi, toti cu necazuri. Fiind aproape de parintele, numai ce auzim ca striga mai tare:"Mai calugarasilor haideti la mine!". Ne-am uitat jur-imprejur, ne-am ridicat si pe varfuri sa vedem ce calugari sunt cei pe care ii striga parintele. Nu putea fi vorba despre noi doi, caci eram imbracati civil.
De ce?
Parintii din manastire ne-au indemnat sa mergem civil, caci parintele era tare prigonit de Securitate, si nu-i mai trebuiau alte necazuri. Asadar, nu ne-am miscat din loc.Parintele a mai vorbit inca 10 minute, si a zis a doua oara:"Mai calugarasilor haideti la mine!".Vazand ca nimic nu se intampla, ne-a strigat pe nume:"Gherasim si Modest, voua va zic!".Cand am auzit asta, au inceput sa-mi tremure picioarele.In starea asta ne-am prezentat in fata parintelui. Eram foarte timizi, dar mai ales cand ne-a strigat pe nume si eu nu l-am vazut niciodata, am incremenit. Desigur ma stiam si pacatos in fata lui Dumnezeu si acestui om sfant, dar parintele s-a uitat asa la mine si mi-a zis:"Mai, de ce tremuri?".Eu am tacut dansul a continuat:"Nu-ti fie frica de mine.Uite, eu cunosc oamenii dupa chip, pentru ca am 3 facultati:medicina, teologia si artele plastice.Toate 3 licentele sunt strans legate una de cealalta".In timpul asta eu, ma gandeam exact asa (stiti, mintea omului nu sta o clipa): "Pot sa fie toate scolile din lume, daca nu-i darul lui Dumnzeu, tot degeaba". Atunci parintele imi pune usor mana pe cap, ma mangaie si-mi spune:"Asa-i mai, si darul lui Dumnezeu..."
De necrezut...
Spuneti dvs, domnule Bucuroiu, cine stie gandul omului? Numai Dumnezeu si la cine vrea Dumnezeu sa i se descopere aceasta.
Dar diavolii nu stiu gandul omului?
Zice clar in Pateric ca diavolii nu stiu gandul omului!
Continuati povestirea cu parintele.
Da asa, m-a luat pe mine prima data. Zice: "Mai, tu pentru ce nu te-ai dus la scoala?".
Stia ca nu ati mers la scoala?
I-am spus eu chiar la inceput ca am 12 clase; or,pe vremea lui Ceausescu, credeam eu ca era bine.Dar parintele mi-a spus ca-i putin."Vine vremea - eu n-o mai apuc - cand nici cu doua sau 3 facultati nu mai ai unde sa te angajezi.Asadar, du-te la scoala!".In timpul asta eu m-am gandit exact asa: "Cat e de usor sa zici din gura si ce greu sa faci! Poate m-ar duce mintea sa fac o scoala, dar cine sa ma poarte?".Aveam o mama vaduva si inca 7 frati, era imposibil de conceput asa ceva.Dar parintele imi pune iarasi mana pe cap:"Da chiar, cine sa te poarte? Sa fii cuminte si sa asculti de parintele staret si cand te trimite la scoala sa nu te indoiesti! E darul lui Dumnezeu deasupra ta..."
Au trecut de atunci, domnule Bucuroiu, 8 ani. Am si uitat ce a zis parintele, cand vine la mine parintele staret Veniamin si-mi zice:"Gherasime, Gherasime, sa te pregatesti, ca vreau sa te dau la facultate!".Mai erau doua saptamani pana la examen.Ce sa inveti mai intai? Am luat si eu caietele dupa care a invatat un candidat care a intrat si va spun sincer: am invatat o lectie la romana, una la istorie, una la dogmatica.
Parinte, staret, sa nu-mi spuneti...
...Chiar subiectele alea au cazut! Puterea parintelui si ajutorul Domnului, caci mi-am adus aminte de ce mi-a zis parintele Arsenie:"Cand te-o da la scoala sa nu te indoiesti!" . Si am mers cu toata taria. Eram in ascultare...
Nu va era frica langa un om care va citea gandurile? Ca, slava Domnului, mintea zboara si nu ii putem pune hotar tot timpul... Puteati dialoga cu dansul ?
Pentru o scurta perioada, mi-era frica sa mai gandesc langa dansul. El ne mai mustra, iar noi ne bucuram cand ne mustra! Acum oamenii nu mai primesc mustrarea preotilor. Parintele ne mai si atingea cand nu faceam bine un lucru. Dar, atentie, nu pornea bine mustrarea sau gestul ca si stiam dinainte ca are mila de noi. Si dragoste...Ne dorea mantuirea; or, ce lucru poate fi mai important decat asta? Noi ne bucuram cand ne mustra: eram pe calea ce-a buna si ne mantuiam! Acum cine se mai bucura cand il mustra duhovnicul? Ba mai mult, credinciosii divulga singuri taina spovedaniei, spunand cum si in ce fel i-a mustrat parintele. Or, eu le spun tot timpul: Vedeti ca in scaunul spovedaniei stai de vorba fata catre fata cu Dumnezeu, prin duhovnicul tau".
La manastire il aveam duhovnic pe Parintele Serafim Popescu; dansul era batran si bolnav, si mai atipea in scaunul spovedaniei. Ce mai, cateodata adormea de-a binelea. Noi il mai trezeam, atingandu-l cu mana, si el intreba: "Ai terminat copile?". "Am terminat, parinte". "Dumnezeu sa te ierte, copile!". Eram convinsi ca nu ne ierta Dumnezeu pacatele, si vazand asta, ne-am dus sa-l intrebam pe Parintele Arsenie Boca: "Parinte, data fiind situatia, ne mai spovedim la parintele Serafim sau nu ?".
Si ce v-a sfatuit Parintele Arsenie?
Ne-a zis asa:"Bine, mai, ca aţipeste, ca sa puteti spune voi toate pacatele, sa nu va fie rusine, caci Hristos oricum sta in spatele lui si asculta toata marturisirea voastra. Cand spune ca va iarta si va dezleaga, apoi chiar asa este!".
Am citit apoi acelasi lucru la Parintele Porfirie, care se facea ca adoarme in scaunul spovedaniei, tocmai ca omul sa nu se jeneze si sa spuna toate pacatele care il apasa. Atunci am zis si eu: "Doamne, nu ma las de Parintele Serafim!". Pana a murit a fost duhovnicul meu .
Ati fost la Sibiu, la inmormantarea mitropolitului Antonie Plamadeala, care a fost ucenicul Parintelui Arsenie Boca. A fost evocata si amintirea Parintelui?
Nu. Am venit cu un gust amar, ca preot si duhovnic. Sa nu se zica un cuvant de catre mai-marii Bisericii despre Arsenie... Era acolo stransa toata Tara Fagarasului, unde deja este pictat in biserici ca un sfant: "Prea Cuviosul Parintele nostru, Arsenie Boca". Auziti d-voastra, nici un cuvant de la ierarhii nostri! Mie mi se pare marginalizat parintele Arsenie. E drept, sfintii rabda multe...
Cum este Prislop, manastirea unde este inmormantat Parintele Arsenie ?
M-a randuit Dumnezeu si Maicuta Domnului de am ajuns acolo iarna. Sa va spun minune , pe care a facut-o cu cine m-am dus . Am fost acolo cu doi oameni care nu puteau sa aiba copii. Dar cu cata credinta m-am dus acolo! Am zis asa: "Daca nu ne mai ajuta Parintele Arsenie Boca, nu ne mai ajuta nimeni!". Cu credinta asta ne-am dus acolo, iar acum doamna este insarcinata. Era acolo o ucenica a parintelui, care are grija si de mormant, si am intrebat-o: "Maicuta, cate grade sunt afara acum?". "Pai, sa tot fie vreo -20". Si stiti cum era mormantul lui? Plin de flori! Dar nu asa: proaspete! Auziti, la -20 de grade. Nu era o floare inghetata! Asta nu e minunea lui Dumnezeu? Ne-am atins si noi de sfanta. cruce de la capataiul parintelui Arsenie si am, cerut ceea ce ne era de mare trebuinta. Eu m-am rugat ca Parintele sa fie tot timpul cu mine; de fapt, ati vazut ca am la mine permanent poza parintelui. Oricum, noi l-am si pictat in manastire, in sala de mese, ca un Parinte al Ardealului. Asa, si l-am rugat pentru cei doi care erau cu mine. Si iata, acum vor fi parinti.
Minunata intamplare! Aveti cumva telefonul celor doi, sa nu creada lumea ca este o poveste inventata?
Sunt chiar acum in manastire, in vizita!
Nu pot sa cred una ca asta?
Ba da. Sunt sus, in chilie! O sa-i chem indata.
Desigur. De ce? Facem cu totii poza asta! Dar ce va spun, i s-a facut rau in biserica aici la noi, la slujba; ei sunt din Arad. Mai, ce are? Îi e rau femeii...
Era raul cel bun...
Apoi, chiar asa:era raul cel bun al sarcinii. Ea era insarcinata si nici nu stia. Si-atunci am zis: "Parinte Arsenie, mari iti sunt minunile! Chiar daca sunt o oaie raioasa, sa nu ma lasi sa fac parte din turma!".Tot parintele spunea: "Cin' te lauda nu iti da nimic, cin' te huleste nu iti ia nimic". Sa stiţi ca daca Ardealul a dat Romaniei un mare sfant, acesta este Arsenie Boca!
din revista "Lumea Credinţei"
Conferinţă la Suceava
Fundaţia”Sfinţii Martiri Brâncoveni”- Suceava, ASCOR-Suceava
organizează conferinţa
BIOETICA TEHNOLOGIEI
INFORMAŢIONALE
- cipul controlului total -
susţinută de
Pr.Prof.Dr. Mihai VALICĂ
joi, 26 noiembrie 2009, ora 18
sala de conferinţe a
Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăuţilor
(vis-a-vis de Taco-Loco,
clădirea fostului Inspectorat)
O analiză excepţională aupra falselor informaţii şi măsurilor distructive care se vor a fi promovate sub aspect ştiinţific
DICTATURA PSEUDO-ŞTIINŢEI
Studiu realizat de profesorul Ioan Vlăducă
CUPRINS
6/ INTRODUCERE
15/ DICTATURA MINCIUNII ÎN ŞTIINŢELE NATURII
16/ Mitul cosmogonic ateist
21/ Mitul generaţiei spontane
30/ Mitul evoluţiei speciilor
40/ Mitul erelor geologice
44/ Mitul efectului de seră
51/ Mitul creierului fără suflet
57/ DICTATURA MINCIUNII ÎN MEDICINĂ
58/ Iodul
62/ Fluorul
64/ Margarina
65/ Aditivii alimentari
78/ Codex Alimentarius
76/ Drogurile legale
87/ Anticoncepţionalele
91/ Masacrele cauzate de Prozac
92/ Televizorul, E-urile şi Ritalin-ul
94/ Genocidul prin vaccinare
101/ Vaccinarea, SIDA şi AZT-ul
103/ Experimentele pe oameni
106/ Darwinismul social şi eugenia
119/ DICTATURA MINCIUNII ÎN LINGVISTICĂ
125/ BIBLIOGRAFIE
Redăm câteva extrase:
INTRODUCERE
Ce este dictatura pseudoştiinţei? Este un ansamblu de informaţii false şi măsuri distructive cu aspect ştiinţific, prin care sistemul oficial urmăreşte dobândirea puterii absolute în cadrul unei noi ordini mondiale. Instrumentul principal de lucru este minciuna.
Despre minciună, Părintele Profesor Ilarion Felea spunea: „Între toate năravurile rele, minciuna este patima cea mai răspândită, rana cea mai adâncă, lepra cea mai dureroasă a sufletului. Minciuna e contrară adevărului; este otrava care înveninează şi ucide nenumărate suflete; de la copii şi până la moşnegi, de la nătângi şi zănatici până la cei mai învăţaţi oameni. [...] A pătruns adeseori în şcoli şi în tribunale, în filozofie, în artă, în ştiinţă, în comerţ.”
Minciuna este propagată prin toate mijloacele posibile, de la desenele animate, până la învăţământul superior. Învăţământul actual este în stăpânirea francmasonilor. „Pentru a atinge mai profund Creştinismul, pentru a-l izbi la inimă, francmasoneria avu grijă să pună mâna pe învăţământ […] Înţelegeţi acum la ce serveşte doctrina generaţiei spontane, la ce serveşte darwinismul, adică ipoteza nedemonstrată şi nedemonstrabilă (pentru că e falsă) a evoluţiei, la ce serveşte monismul materialist al francmasonului Haeckel, etc, etc.” Prin mitul cosmogonic ateist şi prin doctrina generaţiei spontane, se urmăreşte explicarea apariţiei universului şi a vieţii fără Creator. Prin darwinism se încearcă explicarea ateistă a diversităţii lumii vii şi inducerea ideii că omul ar fi un animal evoluat. Haeckel – cel care a falsificat planşele embriologice în favoarea evoluţionismului – a făcut trecerea de la pseudoştiinţă la religia pseudoştiinţifică, în care se venerează zeiţa Natură. El a militat pentru întemeierea unor temple ale noii religii: „bisericile, considerate ca loc de devoţiune, nu vor fi împodobite cu sfinţi şi cu cruci, ci cu reprezentări artistice extrase din inepuizabila comoară de frumuseţi pe care o reprezintă viaţa omului şi aceea a naturii. Între înaltele coloane ale domurilor gotice, înconjurate de liane, zvelţii palmieri şi fujerele arborescente, graţioşii bananieri şi bambuşii vor reaminti forţa creatoare a tropicelor. În mari aquariumuri, dedesubtul ferestrelor, graţioasele meduze şi syphomophorele, mărgeanele şi asteridele vor arăta formele artistice ale vieţii marine. În locul altarului va fi o uranie care să arate mişcările corpurilor cereşti...”
Pornind de la ideea că nu există Creator, oamenii de ştiinţă evoluţionişti au forţat datele ştiinţifice pentru a corespunde modelului materialist evoluţionist. Geneticianul Lewontin a recunoscut acest fapt: „Noi ţinem partea ştiinţei în ciuda absurdităţilor evidente a unora dintre explicaţiile ei, în ciuda tolerării de către comunitatea ştiinţifică a unor poveşti inconsistente luate ca atare, fiindcă ne-am luat un angajament prioritar, un angajament faţă de materialism. Nu metodele şi instituţiile ştiinţifice ne constrâng să acceptăm explicaţia materialistă a lumii fenomenale, ci, dimpotrivă, aderenţa noastră apriorică la cauzalitatea materialistă ne obligă să creăm un aparat de investigare şi un set de concepte ce produc explicaţii materialiste, indiferent cât de potrivnice intuiţiei, indiferent cât de mistificatoare pentru cei neiniţiaţi. Mai mult, materialismul este absolut, căci nu putem să acceptăm ca un Picior Divin să ni se pună în prag.”
Se urmăreşte construirea unei noi teologii, compatibile cu evoluţionismul. Biologul evoluţionist Julian Huxley, secretar general fondator al UNESCO, afirma încă din 1959 că „viziunea evoluţionistă ne dă putinţa să întrezărim, chiar dacă nedeplin, direcţiile noii religii despre care putem fi siguri că se va ivi, spre a sluji nevoilor erei viitoare.”
Despre minciună, Părintele Profesor Ilarion Felea spunea: „Între toate năravurile rele, minciuna este patima cea mai răspândită, rana cea mai adâncă, lepra cea mai dureroasă a sufletului. Minciuna e contrară adevărului; este otrava care înveninează şi ucide nenumărate suflete; de la copii şi până la moşnegi, de la nătângi şi zănatici până la cei mai învăţaţi oameni. [...] A pătruns adeseori în şcoli şi în tribunale, în filozofie, în artă, în ştiinţă, în comerţ.”
Minciuna este propagată prin toate mijloacele posibile, de la desenele animate, până la învăţământul superior. Învăţământul actual este în stăpânirea francmasonilor. „Pentru a atinge mai profund Creştinismul, pentru a-l izbi la inimă, francmasoneria avu grijă să pună mâna pe învăţământ […] Înţelegeţi acum la ce serveşte doctrina generaţiei spontane, la ce serveşte darwinismul, adică ipoteza nedemonstrată şi nedemonstrabilă (pentru că e falsă) a evoluţiei, la ce serveşte monismul materialist al francmasonului Haeckel, etc, etc.” Prin mitul cosmogonic ateist şi prin doctrina generaţiei spontane, se urmăreşte explicarea apariţiei universului şi a vieţii fără Creator. Prin darwinism se încearcă explicarea ateistă a diversităţii lumii vii şi inducerea ideii că omul ar fi un animal evoluat. Haeckel – cel care a falsificat planşele embriologice în favoarea evoluţionismului – a făcut trecerea de la pseudoştiinţă la religia pseudoştiinţifică, în care se venerează zeiţa Natură. El a militat pentru întemeierea unor temple ale noii religii: „bisericile, considerate ca loc de devoţiune, nu vor fi împodobite cu sfinţi şi cu cruci, ci cu reprezentări artistice extrase din inepuizabila comoară de frumuseţi pe care o reprezintă viaţa omului şi aceea a naturii. Între înaltele coloane ale domurilor gotice, înconjurate de liane, zvelţii palmieri şi fujerele arborescente, graţioşii bananieri şi bambuşii vor reaminti forţa creatoare a tropicelor. În mari aquariumuri, dedesubtul ferestrelor, graţioasele meduze şi syphomophorele, mărgeanele şi asteridele vor arăta formele artistice ale vieţii marine. În locul altarului va fi o uranie care să arate mişcările corpurilor cereşti...”
Pornind de la ideea că nu există Creator, oamenii de ştiinţă evoluţionişti au forţat datele ştiinţifice pentru a corespunde modelului materialist evoluţionist. Geneticianul Lewontin a recunoscut acest fapt: „Noi ţinem partea ştiinţei în ciuda absurdităţilor evidente a unora dintre explicaţiile ei, în ciuda tolerării de către comunitatea ştiinţifică a unor poveşti inconsistente luate ca atare, fiindcă ne-am luat un angajament prioritar, un angajament faţă de materialism. Nu metodele şi instituţiile ştiinţifice ne constrâng să acceptăm explicaţia materialistă a lumii fenomenale, ci, dimpotrivă, aderenţa noastră apriorică la cauzalitatea materialistă ne obligă să creăm un aparat de investigare şi un set de concepte ce produc explicaţii materialiste, indiferent cât de potrivnice intuiţiei, indiferent cât de mistificatoare pentru cei neiniţiaţi. Mai mult, materialismul este absolut, căci nu putem să acceptăm ca un Picior Divin să ni se pună în prag.”
Se urmăreşte construirea unei noi teologii, compatibile cu evoluţionismul. Biologul evoluţionist Julian Huxley, secretar general fondator al UNESCO, afirma încă din 1959 că „viziunea evoluţionistă ne dă putinţa să întrezărim, chiar dacă nedeplin, direcţiile noii religii despre care putem fi siguri că se va ivi, spre a sluji nevoilor erei viitoare.”
Genocidul prin vaccinare
În ţara noastră, conform Programului Naţional de Vaccinare, există nouă vaccinuri obligatorii şi gratuite, împotriva hepatitei B, tuberculozei, difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului şi poliomielitei. Încă din 1980 au apărut serioase şi justificate îndoieli în privinţa utilităţii acestor vaccinuri, precum şi dovezi clare ale efectelor negative.
Pediatrul american R. S. Mendelsohn a avut curajul să atragă atenţia în cadrul unei emisiuni televizate şi printr-o carte de mare succes asupra faptului că nu există dovezi ştiinţifice convingătoare ale eficienţei vaccinurilor. În SUA, în anul 1996, în grupa de vârstă 0-1 an au fost înregistrate 54 de cazuri de hepatită B şi 1080 cazuri de reacţii adverse după vaccinul împotriva acestei boli, dintre care 47 de decese. Aceasta arată foarte clar că vaccinarea nu este justificată.
În urma vaccinării la copii s-au observat:
- efecte adverse uşoare: febră, crize de plâns, inapetenţă, reacţii cutanate;
- efecte adverse grave: convulsii, crize de tip epileptic, meningită, encefalită, afazie, necroliză epidermică toxică, diabet, tulburări de coagulare a sângelui, inflamaţii ale nervilor periferici, boli autoimune.
În anul 1971 s-a descoperit faptul că vaccinarea poate modifica structura genetică a omului.
Părinţilor nu li se spune nimic din toate acestea.
Adevăraţii oameni de ştiinţă au ajuns la următoarea concluzie: „Vaccinările sunt o insultă fiziologică, pentru că reprezintă o inoculare forţată a unor colonii de virusuri şi de bacterii într-un organism care poate nu este pregătit să înfrunte un asemenea atac.”
În Albania, poliomielita dispăruse datorită măsurilor de igienă. În ciuda acestui fapt, în anul 1998, guvernul şi autorităţile medicale au impus o „campanie de prevenţie antipolio”. Vaccinul cultivat pe rinichi de maimuţă a fost administrat la 800 000 de copii sub 5 ani. Rezultatul: poliomielita a reapărut în Albania. Mulţi copii au făcut forme grave de boală, iar unii au murit.
În multe cazuri vaccinările au produs scăderea imunităţii, lăsând organismul pradă bacteriilor.
În 1923, în Franţa, a început vaccinarea împotriva difteriei. Consecinţa a fost următoarea: în zece ani de vaccinare, numărul cazurilor de difterie a crescut de la 11 000 la 21 000.
În 1992, vaccinul trivalent rujeolă-oreion-rubeolă a provocat cazuri de meningită post-vaccinală. Alt vaccin împotriva rujeolei, utilizat în lumea a treia, a cauzat moartea a 20% dintre copiii vaccinaţi.
În anul 2009, sistemul oficial a desfăşurat o campanie de (dez)informare, prezentând Gardasilul ca vaccin pentru prevenirea cancerului de col uterin. În realitate, acest vaccin conţine polisorbat 80, o substanţă care poate cauza sterilitate şi poate declanşa boli autoimune, alergii severe şi chiar cancer.
Tot în anul 2009, sistemul oficial a creat mare panică prin declararea „pandemiei de gripă porcină” cu alertă de gradul 6. Se cunoaşte faptul că agentul patogen, virusul A H1N1, este o creaţie de laborator, iar gripa este de gravitate medie, multe cazuri vindecându-se spontan. Gripa porcină este un pretext pentru vaccinarea obligatorie a populaţiei. Fondurile de care va beneficia producătorul vaccinului sunt de 3000 de miliarde de euro. Referitor la aceasta, domnul Prof. Univ. Dr Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a declarat: „Organizaţia Mondială a Sănătăţii încearcă să introducă o dictatură medicală, ca şi sănătatea publică, ce a început să încalce drepturile naturale ale omului, pentru că, vedeţi: a introdus carantina, a interzis libera circulaţie, a introdus vaccinarea obligatorie, s-a încălcat autonomia pacientului care nu poate refuza tratamentele obligatorii.”
Pediatrul american R. S. Mendelsohn a avut curajul să atragă atenţia în cadrul unei emisiuni televizate şi printr-o carte de mare succes asupra faptului că nu există dovezi ştiinţifice convingătoare ale eficienţei vaccinurilor. În SUA, în anul 1996, în grupa de vârstă 0-1 an au fost înregistrate 54 de cazuri de hepatită B şi 1080 cazuri de reacţii adverse după vaccinul împotriva acestei boli, dintre care 47 de decese. Aceasta arată foarte clar că vaccinarea nu este justificată.
În urma vaccinării la copii s-au observat:
- efecte adverse uşoare: febră, crize de plâns, inapetenţă, reacţii cutanate;
- efecte adverse grave: convulsii, crize de tip epileptic, meningită, encefalită, afazie, necroliză epidermică toxică, diabet, tulburări de coagulare a sângelui, inflamaţii ale nervilor periferici, boli autoimune.
În anul 1971 s-a descoperit faptul că vaccinarea poate modifica structura genetică a omului.
Părinţilor nu li se spune nimic din toate acestea.
Adevăraţii oameni de ştiinţă au ajuns la următoarea concluzie: „Vaccinările sunt o insultă fiziologică, pentru că reprezintă o inoculare forţată a unor colonii de virusuri şi de bacterii într-un organism care poate nu este pregătit să înfrunte un asemenea atac.”
În Albania, poliomielita dispăruse datorită măsurilor de igienă. În ciuda acestui fapt, în anul 1998, guvernul şi autorităţile medicale au impus o „campanie de prevenţie antipolio”. Vaccinul cultivat pe rinichi de maimuţă a fost administrat la 800 000 de copii sub 5 ani. Rezultatul: poliomielita a reapărut în Albania. Mulţi copii au făcut forme grave de boală, iar unii au murit.
În multe cazuri vaccinările au produs scăderea imunităţii, lăsând organismul pradă bacteriilor.
În 1923, în Franţa, a început vaccinarea împotriva difteriei. Consecinţa a fost următoarea: în zece ani de vaccinare, numărul cazurilor de difterie a crescut de la 11 000 la 21 000.
În 1992, vaccinul trivalent rujeolă-oreion-rubeolă a provocat cazuri de meningită post-vaccinală. Alt vaccin împotriva rujeolei, utilizat în lumea a treia, a cauzat moartea a 20% dintre copiii vaccinaţi.
În anul 2009, sistemul oficial a desfăşurat o campanie de (dez)informare, prezentând Gardasilul ca vaccin pentru prevenirea cancerului de col uterin. În realitate, acest vaccin conţine polisorbat 80, o substanţă care poate cauza sterilitate şi poate declanşa boli autoimune, alergii severe şi chiar cancer.
Tot în anul 2009, sistemul oficial a creat mare panică prin declararea „pandemiei de gripă porcină” cu alertă de gradul 6. Se cunoaşte faptul că agentul patogen, virusul A H1N1, este o creaţie de laborator, iar gripa este de gravitate medie, multe cazuri vindecându-se spontan. Gripa porcină este un pretext pentru vaccinarea obligatorie a populaţiei. Fondurile de care va beneficia producătorul vaccinului sunt de 3000 de miliarde de euro. Referitor la aceasta, domnul Prof. Univ. Dr Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, a declarat: „Organizaţia Mondială a Sănătăţii încearcă să introducă o dictatură medicală, ca şi sănătatea publică, ce a început să încalce drepturile naturale ale omului, pentru că, vedeţi: a introdus carantina, a interzis libera circulaţie, a introdus vaccinarea obligatorie, s-a încălcat autonomia pacientului care nu poate refuza tratamentele obligatorii.”
Experimentele pe oameni
Directivele internaţionale propuse în cercetarea biomedicală care implică subiecţi umani prevăd: „Participarea fiinţelor umane ca subiecţi în cercetarea biomedicală trebuie să se subordoneze, în măsura posibilului, acceptului lor liber şi în cunoştinţă de cauză.”
Introducerea expresiei „în măsura posibilului”, deschide poarta abuzurilor. Copiii din centrele de plasament şi bătrânii neavizaţi din azile nu sunt în cunoştinţă de cauză; bolnavii mintal nu au discernămîntul necesar; deţinuţii acceptă gândindu-se la avantaje; voluntarii sănătoşi, fiind săraci, acceptă experimentele contra unor sume de bani şi nu cunosc adevăratele efecte negative (pe care nici experimentatorii nu le cunosc, fiindcă fac aceste experimente tocmai pentru a vedea efectele negative). Iar despăgubirile primite în cazurile grave nu pot reda sănătatea.
„Experimentele pe om au căpătat o dimensiune gigantică, şi nimeni nu ştie şi nu poate să controleze rezultatele, în afara unor rare ocazii, când anumite substanţe chimice provoacă daune considerabile (numeroşi morţi şi handicapaţi) şi atunci ele sunt aduse la cunoştinţa publicului.”
...................................................................Introducerea expresiei „în măsura posibilului”, deschide poarta abuzurilor. Copiii din centrele de plasament şi bătrânii neavizaţi din azile nu sunt în cunoştinţă de cauză; bolnavii mintal nu au discernămîntul necesar; deţinuţii acceptă gândindu-se la avantaje; voluntarii sănătoşi, fiind săraci, acceptă experimentele contra unor sume de bani şi nu cunosc adevăratele efecte negative (pe care nici experimentatorii nu le cunosc, fiindcă fac aceste experimente tocmai pentru a vedea efectele negative). Iar despăgubirile primite în cazurile grave nu pot reda sănătatea.
„Experimentele pe om au căpătat o dimensiune gigantică, şi nimeni nu ştie şi nu poate să controleze rezultatele, în afara unor rare ocazii, când anumite substanţe chimice provoacă daune considerabile (numeroşi morţi şi handicapaţi) şi atunci ele sunt aduse la cunoştinţa publicului.”
DICTATURA MINCIUNII ÎN LINGVISTICĂ
Studiile de cultură şi limbaj realizate de Sapir şi Whorf au arătat că limbajul folosit zilnic influenţează decisiv, profund şi durabil trăirile subiective, percepţiile şi acţiunile omului. Printr-un limbaj intenţionat modificat s-a ajuns la atenuarea conştiinţei, cu scopul acceptării avortului. În Germania, textul de lege din Codul Penal în vigoare până în 1974 referitor la avort era acesta: „O femeie care îşi ucide fătul sau permite altei persoane să o facă, va fi pedepsită.” Copilul nenăscut, numit făt, era protejat legal împotriva uciderii. Din anul 1974, copilul nenăscut nu mai este desemnat, ci se spune doar că „cel care întrerupe o sarcină va fi pedepsit.”
În ţara noastră, în manualele de Biologie pentru liceu, la lecţia Planificarea familială se prezintă metodele contraceptive şi se menţionează „dreptul fundamental uman al femeii de a decide când să aducă pe lume un copil, în funcţie de propriile sale motivaţii psiho-sociale şi economice.” Dacă „dreptul fundamental uman al femeii de a decide când să aducă pe lume un copil” ar fi fost separat de contextul planificării familiale prin contracepţie, ar fi avut un alt înţeles. Includerea lui în contextul contracepţiei produce o iradiere semantică. Se urmăreşte inducerea ideii de contracepţie ca drept fundamental al femeii. Se evită formularea: dreptul fundamental al femeii de a decide dacă şi când să-şi ucidă copilul prin mijloace anticoncepţionale. O astfel de idee ar fi fost respinsă de eleve. Dar aceeaşi idee este primită dacă este ascunsă sub o formulare vicleană: „dreptul fundamental uman al femeii de a decide când să aducă pe lume un copil”.
.................................................................................În ţara noastră, în manualele de Biologie pentru liceu, la lecţia Planificarea familială se prezintă metodele contraceptive şi se menţionează „dreptul fundamental uman al femeii de a decide când să aducă pe lume un copil, în funcţie de propriile sale motivaţii psiho-sociale şi economice.” Dacă „dreptul fundamental uman al femeii de a decide când să aducă pe lume un copil” ar fi fost separat de contextul planificării familiale prin contracepţie, ar fi avut un alt înţeles. Includerea lui în contextul contracepţiei produce o iradiere semantică. Se urmăreşte inducerea ideii de contracepţie ca drept fundamental al femeii. Se evită formularea: dreptul fundamental al femeii de a decide dacă şi când să-şi ucidă copilul prin mijloace anticoncepţionale. O astfel de idee ar fi fost respinsă de eleve. Dar aceeaşi idee este primită dacă este ascunsă sub o formulare vicleană: „dreptul fundamental uman al femeii de a decide când să aducă pe lume un copil”.
Mitul evoluţiei speciilor
Sistemul oficial impune predarea evoluţionismului şi interzice concluziile ştiinţifice antievoluţioniste. În data de 4 octombrie 2007, Consiliul Europei a dat o rezoluţie intitulată Pericolele creaţionismului în educaţie. Rezoluţia îndeamnă statele membre să se opună cu tărie predării creaţionismului ca disciplină ştiinţifică şi să promoveze predarea evoluţionismului.
Evoluţioniştii afirmă că există multe dovezi în sprijinul evoluţiei speciilor: „dovezi ale biogeografiei”, „dovezi ale sistematicii”, „dovezi ale anatomiei comparate”, „dovezi ale embriologiei”, „dovezi ale paleontologiei” şi chiar „dovezi directe ale evoluţiei”. În realitate, nu există nici una din aceste dovezi.
Nu există „dovezi ale biogeografiei”. Se prezintă dispariţia unei specii (dintr-un areal), nu apariţia ei.
Nu există „dovezi ale sistematicii”. „Arborele genealogic” este un simplu desen realizat de unii biologi atei, pornind tocmai de la ipoteza evoluţionistă. Se constată eroarea de logică: justificarea în cerc vicios. Pe baza ipotezei evoluţioniste se construieşte un desen care se aduce apoi ca „dovadă” în sprijinul ipotezei evoluţioniste.
Nu există „dovezi ale anatomiei comparate” în sprijinul evoluţiei. Descendenţa implică omologia organelor, dar omologia nu implică descendenţa. În plus, evoluţionismul nu poate răspunde la întrebarea: de ce există organe cu aceeaşi funcţie la specii între care nu există legătura filogenetică? Aici este normal să gândim că funcţia a fost prevăzută de acelaşi Creator şi a fost realizată prin metode diferite.
Nu există „dovezi ale embriologiei” în favoarea evoluţionismului. Asemănarea superficială şi trecătoare a unor embrioni nu implică descendenţa lor. Este normal să existe unele asemănări între embrioni, în stadiile iniţiale, până la apariţia unor caractere de deosebire. Aşa numita „lege biogenetică fundamentală” formulată de Haeckel în 1866 este astăzi abandonată chiar şi de evoluţionişti.
Nu există „dovezi directe ale evoluţiei”. Exemplul lepidopterului Biston betularia arată o modificare a procentajului de indivizi, nu o evoluţie. La început se întâlneau exemplare albe şi negre; apoi exemplarele negre au devenit mai numeroase, dar nu au evoluat din cele albe, fiindcă existau şi mai înainte, împreună cu cele albe.
Nu se poate susţine evoluţionismul prin „dovezi ale paleontologiei”. Faptul că există „fosile vii”, nemodificate din timpuri vechi, este mai curând un argument împotriva ideii de evoluţie, decât în favoarea ei. De asemenea se confundă adaptarea la mediu cu „evoluţia”. Adaptarea există, dar nu depăşeşte cadrul speciei. Manualele prezintă exemple de adaptare, nu de evoluţie. Până în prezent nu se cunoaşte niciun caz concret de evoluţie naturală.
Unitatea lumii vii nu implică evoluţia. Faptul că fiinţele vii sunt alcătuite din proteine şi acizi nucleici nu arată că s-au transformat unele în altele. Dacă un pictor realizează două tablouri pe acelaşi tip de suport şi cu aceleaşi vopsele, nu vom spune că tablourile provin unul din altul.
Nici diversitatea lumii vii nu este o dovadă a evoluţiei. Ea poate fi explicată prin existenţa Creatorului. Marea diversitate a tablourilor unui pictor nu arată că s-ar transforma un tablou în altul. O sursă a diversităţii vieţuitoarelor este şi variabilitatea, dar ea nu depăşeşte limitele speciei. Nu s-a observat transformarea unei specii în alta.
DICTATURA PSEUDO-ŞTIINŢEI
Editori/ Fundația Petru Vodă – http://petruvoda.ro
Coperta şi tehnoredactare/ Mănăstirea Petru Vodă
Tipar/ Caromi Botoșani
noiembrie 2009
Cartea face parte din acţiunile campaniei anticip, ce poate fi susținută la http://atitudini.com şi http://pentrulibertate.ro
Cont Campanie Fundația Petru Vodă: BCR Piatra Neamț
RO53RNCB0196 0277 8463 0002
Bună dimineaţa, Simeoane! Sunt Hristos. Fă răbdare!
Binecuvântatul Simeon
În 1992 a venit din Asia Mică împreună cu refugiaţii un copil orfan pe nume Simeon. S-a stabilit la Pireu într-o baracă şi acolo a crescut singur. Avea un cărucior şi lucra ca hamal în portul Pireu. Carte nu ştia şi nici prea multe despre Credinţa noastră. Avea fericita simplitate şi credinţă lipsită de iscodire.
Când a ajuns la vârsta căsătoriei, s-a însurat, a dobândit doi copii şi apoi s-a mutat cu familia sa în Niceea. În fiecare dimineaţă mergea în portul Pireu ca să-şi câştige pâinea. Trecea însă în fiecare dimineaţă pe la Biserica Sfântului Spiridon, intra în ea, se oprea înaintea Catapeteasmei şi spunea:
- Bună dimineaţa Hristoase al meu! Sunt Simeon. Ajută-mă ca să-mi câştig pâinea!
Seara, când îşi termina lucrul, trecea din nou pe la biserică, mergea în faţa catapeteasmei şi spunea:
- Bună seara Hristoase al meu! Sunt Simeon. Îţi mulţumesc că m-ai ajutat şi astăzi!
Şi astfel treceau zilele binecuvântatului Simeon.
Prin anul 1950 toţi membri familiei sale s-au îmbolnăvit de tuberculoză şi au adormit în Domnul. Astfel, Simeon a rămas singur, dar a continuat să muncească fără să cârtească. Nu a încetat însă să treacă pe la Biserica Sfântului Spiridon şi să-I spună lui Hristos "bună dimineaţa" şi "bună seara", cerându-I ajutorul şi mulţumindu-I.
Când Simeon a îmbătrânit, s-a îmbolnăvit. A stat internat în spital aproape o lună. Odată sora-şefă la întrebat:
-Bunicuţule de-atâta vreme eşti aici şi nu a venit nimeni să te vadă. Nu ai pe nimeni în lumea asta?
- Copila mea, Hristos vine în fiecare dimineaţă şi seară şi mă mângâie.
- Şi ce îţi spune?
- "Bună dimineaţa, Simeoane! Sunt Hristos. Fă rabdare!". "Bună seara, Simeoane! Sunt Hristos. Fă răbdare!".
Aceea s-a mirat când a auzit şi la chemat pe duhovnicul ei, părintele Hristodul Fasos , să vină să vadă dacă nu cumva Simeon a căzut în înşelare. Atunci Părintele Hristodul a venit, a discutat cu el, i-a pus aceeaşi întrebare ca şi sora şefă şi a primit acelaşi răspuns. La aceleaşi ore, dimineaţă şi seara, când Simeon mergea şi-l saluta pe Hristos, venea acum şi Hristos şi-l saluta pe Simeon. Duhovnicul l-a întrebat:
- Nu cumva asta e o închipuire de-a ta?
- Nu, părinte, nu am închipuiri. Este Hristos Însuşi.
- A venit şi astăzi?
- A venit.
- Şi ce ţi-a spus?
- Bună seara, Simeoane! Sunt Hristos. Fă răbdare şi peste trei zile, dimineaţă devreme, te voi lua lângă Mine.
Duhovnicul mergea în fiecare zi la spital şi discuta cu el. Şi-a dat seama că e vorba de un om binecuvântat. După trei zile, dimineaţă devreme, s-a dus din nou să-l vadă pe Simeon şi să se convingă dacă proorocia că avea să moară era adevărată sau nu. Şi într-adevăr, în timp ce discutau, deodată Simeon a strigat:
- A venit Hristos!
Şi îndată a fost cuprins de somnul Drepţilor.
Veşnică să-i fie pomenirea! Amin.
Când a ajuns la vârsta căsătoriei, s-a însurat, a dobândit doi copii şi apoi s-a mutat cu familia sa în Niceea. În fiecare dimineaţă mergea în portul Pireu ca să-şi câştige pâinea. Trecea însă în fiecare dimineaţă pe la Biserica Sfântului Spiridon, intra în ea, se oprea înaintea Catapeteasmei şi spunea:
- Bună dimineaţa Hristoase al meu! Sunt Simeon. Ajută-mă ca să-mi câştig pâinea!
Seara, când îşi termina lucrul, trecea din nou pe la biserică, mergea în faţa catapeteasmei şi spunea:
- Bună seara Hristoase al meu! Sunt Simeon. Îţi mulţumesc că m-ai ajutat şi astăzi!
Şi astfel treceau zilele binecuvântatului Simeon.
Prin anul 1950 toţi membri familiei sale s-au îmbolnăvit de tuberculoză şi au adormit în Domnul. Astfel, Simeon a rămas singur, dar a continuat să muncească fără să cârtească. Nu a încetat însă să treacă pe la Biserica Sfântului Spiridon şi să-I spună lui Hristos "bună dimineaţa" şi "bună seara", cerându-I ajutorul şi mulţumindu-I.
Când Simeon a îmbătrânit, s-a îmbolnăvit. A stat internat în spital aproape o lună. Odată sora-şefă la întrebat:
-Bunicuţule de-atâta vreme eşti aici şi nu a venit nimeni să te vadă. Nu ai pe nimeni în lumea asta?
- Copila mea, Hristos vine în fiecare dimineaţă şi seară şi mă mângâie.
- Şi ce îţi spune?
- "Bună dimineaţa, Simeoane! Sunt Hristos. Fă rabdare!". "Bună seara, Simeoane! Sunt Hristos. Fă răbdare!".
Aceea s-a mirat când a auzit şi la chemat pe duhovnicul ei, părintele Hristodul Fasos , să vină să vadă dacă nu cumva Simeon a căzut în înşelare. Atunci Părintele Hristodul a venit, a discutat cu el, i-a pus aceeaşi întrebare ca şi sora şefă şi a primit acelaşi răspuns. La aceleaşi ore, dimineaţă şi seara, când Simeon mergea şi-l saluta pe Hristos, venea acum şi Hristos şi-l saluta pe Simeon. Duhovnicul l-a întrebat:
- Nu cumva asta e o închipuire de-a ta?
- Nu, părinte, nu am închipuiri. Este Hristos Însuşi.
- A venit şi astăzi?
- A venit.
- Şi ce ţi-a spus?
- Bună seara, Simeoane! Sunt Hristos. Fă răbdare şi peste trei zile, dimineaţă devreme, te voi lua lângă Mine.
Duhovnicul mergea în fiecare zi la spital şi discuta cu el. Şi-a dat seama că e vorba de un om binecuvântat. După trei zile, dimineaţă devreme, s-a dus din nou să-l vadă pe Simeon şi să se convingă dacă proorocia că avea să moară era adevărată sau nu. Şi într-adevăr, în timp ce discutau, deodată Simeon a strigat:
- A venit Hristos!
Şi îndată a fost cuprins de somnul Drepţilor.
Veşnică să-i fie pomenirea! Amin.
Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.(Ef. 5, 32)
TAINA CUNUNIEI
CE TREBUIE SĂ ŞTIE CE-I CE SE CĂSĂTORESC
CE TREBUIE SĂ ŞTIE CE-I CE SE CĂSĂTORESC
Există două căi binecuvântate de Dumnezeu pentru împlinirea vieţii creştine: fie calea vieţii feciorelnice, încadrată în rânduiala monahală, fie calea vieţii conjugale, încadrată în rânduiala familială. “Sfinţenia monahală şi sfinţenia conjugală sunt cei doi versanţi ai Taborului; şi unul şi celălalt au aceeaşi culme: Duhul Sfânt. Cei ce ajung pe culme, pe o cale sau pe cealaltă, intră “în odihna lui Dumnezeu, în bucuria Domnului” – şi aici ambele căi, contradictorii pentru raţiunea umană, se descoperă pe dinăuntru unite, tainic identice”, spune Paul Evdokimov (Taina iubirii)
Sfinţenia căsătoriei
Sfinţii Părinţi definesc căsătoria ca “taină a iubirii”, iar familia o numesc “mica biserică” (gr. ekklesia mikrá) sau “biserica de acasă” (lat. ecclesia domestica).
Familia rezultată din căsătorie nu este, aşadar, doar o simplă “celulă de bază a societăţii”, ci este o celulă tainică a Bisericii, binecuvântată de Dumnezeu încă din rai, pentru că “nu este bine să fie omul singur” (Facerea 2,18) şi de aceea, primind “ajutor pe potriva sa”, spre creştere, înmulţire şi buna chivernisire a vieţii (Fac. 1, 28), “va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va uni cu femeia sa, şi vor fi amândoi un trup” (Fac. 2, 24). Pentru creştini, Nunta sau cununia este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, ceea ce arată că uniunea conjugală nu este doar o învoială şi o afacere lumească, ci o legătură veşnică în faţa lui Dumnezeu. Creatorul şi Mântuitorul lumii. Taina Nunţii a fost instituită de Însuşi Hristos, prin minunea de la Cana Galileei, iar mirele de acolo, Simon zis “Zilotul” (adică “cel zelos, cel râvnitor” întru bine) a devenit apostol al lui Hristos şi unul dintre sfinţii ocrotitori ai tinerilor căsătoriţi.
Actele încheiate la oficiul Stării Civile reprezintă numai partea formală a căsătoriei: adevărata căsătorie este cea consfinţită religios, conform tradiţiei păzite de Biserică şi cuvântului apostolic: ”Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii (…).Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică”.(Efeseni. 5, 23 şi 32). |
Scopurile căsătoriei
Trei sunt scopurile căsătoriei, după învăţătura bimilenară a Bisericii: 1) ajutorarea reciprocă; 2) prevenirea desfrâului 3) naşterea de prunci. Altfel spus, familia este forma fundamentală de comuniune interumană, de perpetuare a speciei şi de vieţuire curată întru Dumnezeu. Toate aceste trei scopuri se subordonează firesc scopului suprem al vieţii noastre pământeşti: asemănarea cu Dumnezeu în virtute şi dobândirea mântuirii, adică a vieţii şi fericirii veşnice, făgăduite de Dumnezeu, prin Iisus Hristos, tuturor celor credincioşi şi trăitori după credinţa. În ce priveşte naşterea de prunci, ea este “o binecuvâmtare în plus a căsătoriei” (Sf. Vasile cel Mare), dar la fel de sfântă rămâne căsătoria şi pentru cei ce nu pot avea copii, atâta vreme cât trăiesc în iubire şi fidelitate, “la bine şi rău”, rugându-se şi mântuindu-se laolaltă, deci complinindu-se reciproc în urmarea lui Hristos (imitation Christi)
Trei sunt scopurile căsătoriei, după învăţătura bimilenară a Bisericii: 1) ajutorarea reciprocă; 2) prevenirea desfrâului 3) naşterea de prunci. Altfel spus, familia este forma fundamentală de comuniune interumană, de perpetuare a speciei şi de vieţuire curată întru Dumnezeu. Toate aceste trei scopuri se subordonează firesc scopului suprem al vieţii noastre pământeşti: asemănarea cu Dumnezeu în virtute şi dobândirea mântuirii, adică a vieţii şi fericirii veşnice, făgăduite de Dumnezeu, prin Iisus Hristos, tuturor celor credincioşi şi trăitori după credinţa. În ce priveşte naşterea de prunci, ea este “o binecuvâmtare în plus a căsătoriei” (Sf. Vasile cel Mare), dar la fel de sfântă rămâne căsătoria şi pentru cei ce nu pot avea copii, atâta vreme cât trăiesc în iubire şi fidelitate, “la bine şi rău”, rugându-se şi mântuindu-se laolaltă, deci complinindu-se reciproc în urmarea lui Hristos (imitation Christi)
Nu trebuie confundaţi soţii care nu pot să aibă copii cu cei care nu vor să aibă copii: aceştia din urmă se fac vinovaţi înaintea lui Dumnezeu pentru că zăgăzuiesc cu de la sine putere darul creator al vieţii. De aceea, Biserica este în principial dezacord cu orice formă de contracepţie sau de avort. |
Logodna şi Cununia
Căsătoria religioasă se oficiază în Biserică, de faţă fiind, în afara preotului şi mirilor, naşii de cununie (părinţi şi martori spirituali ai noului cuplu, de aceea impunându-se ca ei să fie mai varstnici decât mirii şi exemplari în viaţa lor de familie), părinţii trupeşti ai însurăţeilor, rudele şi prietenii apropiaţi ai acestora. În vechime logodna se oficia cu o vreme înaintea cununiei propriu-zise; astăzi s-a încetăţenit obiceiul ca slujba cununiei să se oficieze în imediata continuare a slujbei de logodnă. În centrul slujbei de logodnă stă schimbarea inelelor, ca semn de legământ reciproc, iar în centrul slujbei de cununie stă încununarea mirilor (de unde se şi trage termenul de cununie): “Pus-ai pe capetele lor cununi de pietre scumpe“, semn împărătesc al deplinei responsabilităţi comunitare. Bucuria nunţii este o bucurie dumnezeiască, exprimată şi împărtăşită în încheierea slujbei prin “dansul lui Isaia” (vezi Isaia 62, 4-5):
“Iar preotul, luând pâinea şi paharul cu vin dă mirelui de gustă din ele de 3 ori; aşijderea şi miresei. Şi îndată luând cădelniţa, începe a cădi împrejurul tetrapodului, făcând ocolire cu cei cununaţi şi cu nunii, de 3 ori, cântând: Isaie dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care, slăvindu-L, pe Fecioara o fericim” (Molitfelnicul).
“Iar preotul, luând pâinea şi paharul cu vin dă mirelui de gustă din ele de 3 ori; aşijderea şi miresei. Şi îndată luând cădelniţa, începe a cădi împrejurul tetrapodului, făcând ocolire cu cei cununaţi şi cu nunii, de 3 ori, cântând: Isaie dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi omul; Răsăritul este numele Lui, pe Care, slăvindu-L, pe Fecioara o fericim” (Molitfelnicul).
Fiecare nuntă o închipuie tainic pe cea de la Cana, stând sub semnul prezenţei lui Hristos, al binecuvântări dumnezeieşti : “Doamne, Dumnezeul nostru, Care în purtarea Ta de grijă ai binevoit în Cana Galileei a arăta nunta cinstită prin venirea Ta, Însuţi şi acum pe robii Tăi aceştia (…), pe care ai binevoit a-i însoţi unul cu altul, păzeşte-i în pace şi bună înţelegere, arată nunta lor cinstită, fereşte patul lor neîntinat…” |
Căsătorii neîncuviinţate de Biserică
Biserica Ortodoxă interzice căsătoria înre rude, până la gradul al şaptelea de rudenie inclusiv. Este avută în vedere atât rudenia de sânge (părinte, frate, soră etc.), cât şi rudenia prin încuscrire (socri, cuscri, cumnaţi), cea spirituală (stabilită prin năşirea la botez sau cununie) şi cea morală (stabilită prin tutelă, pe toată durata acesteia).
Biserica Ortodoxă nu oficiază căsătoria atunci când unul dintr potenţialii soţi aparţine altei religii decât cea creştină, decât dacă necreştinul admite să se creştineze.
În cazul apartenenţei unuia dintre miri la o altă confesiune creştină decât cea ortodoxă , Biserica face deosebire între confesiunile cu botez acceptat de Ortodoxie (cum sunt cea romano-catolică sau cea greco-catolică) şi confesiunile sau cultele care nu au botez acceptat de Ortodoxie (cum sunt diferitele secte): în primul caz,
[NOTĂ vestitorul /după învăţătura sfinţilor părinţi trebuie botezaţi şi catehizaţi şi aceştia: greco-catolici /romano-catolicii, dar, din păcate, se pare că unii preoţi nu mai ţin cont de acest lucru] căsătoria se oficiază cu condiţia ca pruncii ce se vor naşte din ea să fie botezaţi şi educaţi în credinţa creştin ortodoxă; în cazul al doilea, soţul neortodox trebuie să se boteze ortodox după o perioadă de catehizare (educaţie religioasă) corespunzătoare.
Biserica Ortodoxă interzice căsătoria înre rude, până la gradul al şaptelea de rudenie inclusiv. Este avută în vedere atât rudenia de sânge (părinte, frate, soră etc.), cât şi rudenia prin încuscrire (socri, cuscri, cumnaţi), cea spirituală (stabilită prin năşirea la botez sau cununie) şi cea morală (stabilită prin tutelă, pe toată durata acesteia).
Biserica Ortodoxă nu oficiază căsătoria atunci când unul dintr potenţialii soţi aparţine altei religii decât cea creştină, decât dacă necreştinul admite să se creştineze.
În cazul apartenenţei unuia dintre miri la o altă confesiune creştină decât cea ortodoxă , Biserica face deosebire între confesiunile cu botez acceptat de Ortodoxie (cum sunt cea romano-catolică sau cea greco-catolică) şi confesiunile sau cultele care nu au botez acceptat de Ortodoxie (cum sunt diferitele secte): în primul caz,
[NOTĂ vestitorul /după învăţătura sfinţilor părinţi trebuie botezaţi şi catehizaţi şi aceştia: greco-catolici /romano-catolicii, dar, din păcate, se pare că unii preoţi nu mai ţin cont de acest lucru] căsătoria se oficiază cu condiţia ca pruncii ce se vor naşte din ea să fie botezaţi şi educaţi în credinţa creştin ortodoxă; în cazul al doilea, soţul neortodox trebuie să se boteze ortodox după o perioadă de catehizare (educaţie religioasă) corespunzătoare.
Conform rânduielilor bisericeşti, nu se fac nunţi în următoarele zile şi perioade: în toate zilele de post de peste an; în ajunul Praznicelor Împărăteşti; în săptămâna de dinaintea Postului Mare (“Săptămâna Albă”); în Postul Mare; în prima săptămână de după Înviere (“Săptămâna Luminată”); în Duminica Rusaliilor sau a Pogorârii Sfântului Duh; în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel; în Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august); în Postul Crăciunului (14 noiembrie – 24 decembrie); de la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie - 6 ianuarie) |
Divorţul nu este plăcut lui Dumnezeu
Bazată pe Cuvântul Mântuitorului, Biserica Ortodoxă nu-i divorţează pe cei căsătoriţi decât când unul dintre ei rupe unitatea cuplului prin adulter. Când intervine moartea unuia dintre soţi, celălalt e admis la căsătorie fără divorţ bisericesc, căci căsătoria se consideră atunci stinsă (vezi Romani 7, 2), cel puţin din punct de vedere civil. Există, totuşi, o serie de situaţii speciale luate în seamă de Biserică şi assimilate cu moartea spirituală (căderea în erezie), moartea morală (nebunia sau perversiunea incurabilă), moartea fiziologică (neputinţa sau refuzul îndeplinirii obligaţiilor conjugale), moartea civilă (dispariţia îndelungată şi fără urmă a unui dintre soţi). Indiferent de motiv, însă, se poate spune că Biserica mai degrabă tolerează decât aprobă efectiv divorţul. De altfel, în cazul recăsătoriri unui bărbat şi unei femei care au mai fost cununaţi de Biserică, nu li se mai săvârşeşte Taina Cununiei (care, sub aspect mistic, este unică şi irepetabilă), ci o ceremonie cu caracter penitenţial (de pocăinţă), impropiu numită “nunta a doua”.
Bazată pe Cuvântul Mântuitorului, Biserica Ortodoxă nu-i divorţează pe cei căsătoriţi decât când unul dintre ei rupe unitatea cuplului prin adulter. Când intervine moartea unuia dintre soţi, celălalt e admis la căsătorie fără divorţ bisericesc, căci căsătoria se consideră atunci stinsă (vezi Romani 7, 2), cel puţin din punct de vedere civil. Există, totuşi, o serie de situaţii speciale luate în seamă de Biserică şi assimilate cu moartea spirituală (căderea în erezie), moartea morală (nebunia sau perversiunea incurabilă), moartea fiziologică (neputinţa sau refuzul îndeplinirii obligaţiilor conjugale), moartea civilă (dispariţia îndelungată şi fără urmă a unui dintre soţi). Indiferent de motiv, însă, se poate spune că Biserica mai degrabă tolerează decât aprobă efectiv divorţul. De altfel, în cazul recăsătoriri unui bărbat şi unei femei care au mai fost cununaţi de Biserică, nu li se mai săvârşeşte Taina Cununiei (care, sub aspect mistic, este unică şi irepetabilă), ci o ceremonie cu caracter penitenţial (de pocăinţă), impropiu numită “nunta a doua”.
“Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă (…).Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar dintru început nu a fost aşa. Ci eu vă zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter “ (Matei 19, 6 şi 8-9) |
Răzvan Codrescu
NUNTA CA-N POVEŞTI SAU CA-N SCRIPTURĂ?
Trebuie să ştii, frate sau soră, că dacă vrei ca nunta ta să fie după voia lui Dumnezeu, atunci ea trebuie să fie mai întâi ca-n Scriptură şi numai apoi ca-n poveşti. Iar pentru asta întreabă un preot cumsecade despre toate rânduielile de cuviinţă, ca nu cumva să ajungi să pui mai mult preţ pe gura vreunei babe decât pe cuvântul lui Dumnezeu…
Nunta aduce bucurie mare în familii şi toţi vor ca ea să fie astfel rânduită încât pe de o parte nimeni să nu iasă ruşinat sau mai prejos decât alţii, iar pe de altă parte ca mirii să se aleagă cu un bun început de drum. Poate că de aceea ajungi să vezi câte un cuplu mergând înaintea preotului cu două, trei sau chiar mai multe perechi de naşi, care de care mai făloşi şi mai dornici să vadă toată lumea câtă dare de mână au. Dar şi mai tare te minunezi când vezi că preotul nu are nimic împotrivă, deşi naşii sunt părinţii duhovniceşti ai noului cuplu, şi aşa cum nici un om nu are două perechi de părinţi trupeşti, tot aşa nici mirii (care devin una după cuvântul Scripturii) nu pot avea mai mulţi părinţi duhovniceşti. Dar poate că mai mulţi naşi înseamnă, pe lângă fala nuntaşilor, şi… mai multe danii pentru cler.
Şi încă ceva te mai miră: preţul pentru cununie diferă de la biserică la biserică. Mirii mai “de familie” se duc la biserici mai bine cotate, unde harul pare să coste mai mult, de vreme ce dascălul are grijă să spună încă de la început că trebuie să fii darnic şi cu corul şi cu toţii preoţii slujitori, şi eventual şi cu ţiganul de serviciu, ce-ţi urlă în urechi până când demarezi de lângă biserică…
Dacă eşti mai atent la detalii, vei vedea mireasa – frumoasă, gătită cu grijă o dimineaţă întreagă – cum se străduie să nu-şi piardă cine ştie ce sclipiciuri şi zorzoane prinse în buclele aranjate savant. Vei mai vedea şi platoul pe care aşteaptă câteva pişcoturi şi o sticlă de vindin cel mai fin, poate şi ceva miere, să fie date mirilor spre îndulcire pentru viitoarea căsnicie. Vinul nu-i întotdeauna roşu, dar e sigur bun, poate chiar medaliat…
Vei mai vedea, cel puţin în anumite zone, că babele obişnuiesc să lege mâinile mirilor cu o năframă, ca nu cumva să şi le desfacă până după slujbă. Există teama superstiţioasă că, dacă-şi lasă mâinile, se vor despărţi musai mai târziu. Tot aşa cum, chipurile, dacă la felicitări vreun neisprăvit trece printer miri, se lasă cu mare supărare, pentru că zic babele că nu-i bine să-i separi înainte de a ieşi din biserică…
Tu e bine să ştii, frate sau soră, că de fapt, după canoanele Bisericii Ortodoxe, mirii trebuie să aibă doar o singură pereche de naşi, căsătoriţi, mai vârstnici şi creştini ortodocşi. Că există doar o sumă modestă pe care o vei plăti pentru cununie (pentru că “cine slujeşte la altar, de la altar trebuie să şi trăiască”, zice Scriptura); dar dacă vrei să faci danii, mai bine vino altădată şi fă-le în taină, cum ne învaţă Hristos. Şi decât zorzoane artificiale, o cunună de flori adevărate este mai bine plăcută lui Dumnezeu şi mai aproape de sufletul neamului tău. Şi încă să mai ştii că la cununie mirii trebuie să primească pâine albă şi vin roşu, nu pişcoturi, vin alb, miere sau cine ştie ce alte sofisticării gastronomice. Nunta e Sfântă Taină, nu ospăţ demonstrativ.
În fine, nu uita că superstiţiile băbeşti n-au nimic de-a face cu voia lui Dumnezeu şi că bunul mers al căsniciei nu depinde de cine şi cum îi felicită pe miri, Şi nu trebuie să-I legi tu de mâini: ajunge că se leagă ei la cap!
Nunta aduce bucurie mare în familii şi toţi vor ca ea să fie astfel rânduită încât pe de o parte nimeni să nu iasă ruşinat sau mai prejos decât alţii, iar pe de altă parte ca mirii să se aleagă cu un bun început de drum. Poate că de aceea ajungi să vezi câte un cuplu mergând înaintea preotului cu două, trei sau chiar mai multe perechi de naşi, care de care mai făloşi şi mai dornici să vadă toată lumea câtă dare de mână au. Dar şi mai tare te minunezi când vezi că preotul nu are nimic împotrivă, deşi naşii sunt părinţii duhovniceşti ai noului cuplu, şi aşa cum nici un om nu are două perechi de părinţi trupeşti, tot aşa nici mirii (care devin una după cuvântul Scripturii) nu pot avea mai mulţi părinţi duhovniceşti. Dar poate că mai mulţi naşi înseamnă, pe lângă fala nuntaşilor, şi… mai multe danii pentru cler.
Şi încă ceva te mai miră: preţul pentru cununie diferă de la biserică la biserică. Mirii mai “de familie” se duc la biserici mai bine cotate, unde harul pare să coste mai mult, de vreme ce dascălul are grijă să spună încă de la început că trebuie să fii darnic şi cu corul şi cu toţii preoţii slujitori, şi eventual şi cu ţiganul de serviciu, ce-ţi urlă în urechi până când demarezi de lângă biserică…
Dacă eşti mai atent la detalii, vei vedea mireasa – frumoasă, gătită cu grijă o dimineaţă întreagă – cum se străduie să nu-şi piardă cine ştie ce sclipiciuri şi zorzoane prinse în buclele aranjate savant. Vei mai vedea şi platoul pe care aşteaptă câteva pişcoturi şi o sticlă de vindin cel mai fin, poate şi ceva miere, să fie date mirilor spre îndulcire pentru viitoarea căsnicie. Vinul nu-i întotdeauna roşu, dar e sigur bun, poate chiar medaliat…
Vei mai vedea, cel puţin în anumite zone, că babele obişnuiesc să lege mâinile mirilor cu o năframă, ca nu cumva să şi le desfacă până după slujbă. Există teama superstiţioasă că, dacă-şi lasă mâinile, se vor despărţi musai mai târziu. Tot aşa cum, chipurile, dacă la felicitări vreun neisprăvit trece printer miri, se lasă cu mare supărare, pentru că zic babele că nu-i bine să-i separi înainte de a ieşi din biserică…
Tu e bine să ştii, frate sau soră, că de fapt, după canoanele Bisericii Ortodoxe, mirii trebuie să aibă doar o singură pereche de naşi, căsătoriţi, mai vârstnici şi creştini ortodocşi. Că există doar o sumă modestă pe care o vei plăti pentru cununie (pentru că “cine slujeşte la altar, de la altar trebuie să şi trăiască”, zice Scriptura); dar dacă vrei să faci danii, mai bine vino altădată şi fă-le în taină, cum ne învaţă Hristos. Şi decât zorzoane artificiale, o cunună de flori adevărate este mai bine plăcută lui Dumnezeu şi mai aproape de sufletul neamului tău. Şi încă să mai ştii că la cununie mirii trebuie să primească pâine albă şi vin roşu, nu pişcoturi, vin alb, miere sau cine ştie ce alte sofisticării gastronomice. Nunta e Sfântă Taină, nu ospăţ demonstrativ.
În fine, nu uita că superstiţiile băbeşti n-au nimic de-a face cu voia lui Dumnezeu şi că bunul mers al căsniciei nu depinde de cine şi cum îi felicită pe miri, Şi nu trebuie să-I legi tu de mâini: ajunge că se leagă ei la cap!
Crsitian Tabără
Extras din revista "Lumea Credintei" februarie, 2006
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
|
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.
.png)
Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
-
-
-
-
-
Ea este Maica noastrăAcum 4 luni
-
Proloagele din 23 octombrieAcum 5 luni
-
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum un an
-
-
-
-
-
-
-
Demonstrație a credințeiAcum 8 ani
-
RaiulAcum 8 ani
-
Participant à l’Esprit saintAcum 8 ani
-
-
ORBULAcum 9 ani
-
-
-
-
-
PocăințaAcum 10 ani
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 10 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 10 ani
-
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 11 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 12 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 13 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 14 ani
-
Ne-am mutat!Acum 14 ani
-
Schema monkAcum 14 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 14 ani
-
-
-
-
-
-
-
DeciziiAcum 8 ani
-
-
-
-
-
-
Directoare WebAcum 14 ani
-
-
-
-
