-
Jurnal saptamanal - 13/52Acum 2 zile
-
Valeriu Gafencu- o biografieAcum 2 luni
-
-
Cum se tratează dușmaniiAcum 2 ani
-
 |
“Părinte … , de ce dormi? Scoala-te să faci rugăciune, pentru că patria ta se primejduieşte.”
9/28/2009 | 
Publicat de
admin
Părintele Paisie Aghioritul – Un model de jertfă şi iubire pentru patrie şi neam şi totodată pentru iubiţii noştrii păstori!
El îşi iubea patria şi spunea: “Patria este o familie mare.” Nu urmărea măreţia naţională, slava şi puterea în sens lumesc, ci pacea, sporirea duhovnicească şi viaţa morală a cetăţenilor, pentru ca să ne ajute Dumnezeu. Nu voia ca oamenii să aibă siguranţă pentru a se desfăta de comodităţile lor.
Unui înflăcărat patriot grec care trăia în America şi îcerca să-şi scoată patria în evidenţă înaintea mai marilor lumii, Stareţul i-a recomandat să se străduiască să se sfiţească el mai întâi şi după aceea să facă cunoscută Grecia într-un mod correct şi duhovnicesc.
Aşa cum proorocii lui Israil luau parte la viaţa poporului, se rugau, se tânguiau, mustrau pe împăraţi, propovăduiau pocăinţa şi prooroceau viitoarele nenorociri, la fel şi Stareţul, nu rămânea nepăsător faţă de problemele patriei sale. Proorocul nu era naţionalist atunci când spunea: “Pentru Sion nu voi tăcea.” Tot astfel şi poziţia lui era curat duhovnicească.
Deşi a trăit în afara lumii, totuşi el s-a luptat pentru binele patriei aşa cum puţini au făcut-o. Vrednică de admirat este implicarea sa în problemele naţionale externe. Vorbea împotriva acţiunilor antigreceşti a falsificărilor adevărului istoric şi mai ales a revendicărilor teriroriale nedrepte făcute în dauna Greciei de macedoneni, panslavişti, albanezi, turci, şi alţii. Spunea: “Unul vrea Tesalonicul, altul vrea să ajungă până la Larisa, altul vrea Marea Egee. Bine, dar nu a existat niciodată Grecia?” Atrăgea atenţia asupra pericolelor naţionale, mai înainte de a apărea. I-a ajutat pe mulţi să vadă limpede propagandele străine făcute împotriva patriei, iar toţi cei care se aflau în poziţii înalte şi aveau sensibilitate luau măsurile necesare.
În legărură cu problema Macedoniei, un ofiţer superior spunea: “Eu eram implicat în această problemă şi nu-mi dădeam seama ce se petrece de fapt. Stareţul a fost cel care mi-a deschis ochii. La început am rămas nedumerit şi spuneam: “Ce sunt aceste pe care le spune şi de unde le ştie?” Mai târziu însă am înţeles.” Stareţul a vorbit despre problema Macedoniei încă din 1977, când a mers în Australia. Unii ”specialiti” considerau cuvintele lui nişte “afirmaţii iresponsabile şi fanatice”.
Despre Turcia Stareţul spunea cu fermitate: ”Se va destrăma, iar marile puteri ne vor da Constantinopolul. Vor acţiona legile duhovniceşti. Turcii trebuie să plătească cele pe care le-au făcut. Acest neam se va distruge, deoarece nu s-a format cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Acum au coliva pregătită. (Adică s-a apropiat sfârşitul lor).”Sfântul Arsenie (Capadocianul n.n.) spunea înainte de a se face schimbul de populaţie: “Vom pierde patria noastră dar iarăşi o vom găsi”
Odată când Stareţul a întrebat când se va elibera statul Cipru, el a răspuns: “Cipru se va elibera atunci când ciprioţii se vor pocăi. Să faceţi baze duhovniceşti ca să alunge bazele turcilor, ale englezilor şi ale americanilor.” Acestea le spunea, deoarece vedea problema cipriotă ca o problemă duhovnicească, iar nu ca pe una naţională ori politică. Iar rezolvarea ei va depinde de pocăinţa poporului şi de rugăciune.
Altădată văzând primejdia care ameninţa Tracia de răsărit, s-a dus în Komotini, pentru a-i spijinii pe musulmanii încreştinaţi. Voia să rămână o periodă de timp cu ei ca să ajute.
Nu voia ca creştinii să rămână nepăsători faţă de problemele naţionale. Se întrista mult atunci când vedea oameni duhovniceşti care căutau să se aranjeze pe ei înşişi şi nu se interesau de patrie. Se mâhnea şi în acelaşi timp se mira de faptul că cei din conducerea statului nu-şi dau seama încotro ne îndreptăm. Stareţul a văzut această stare actuală cu mulţi ani înainte şi se neliniştea, dar nu arăta aceasta în public. Spunea: “Din răul care stăpâneşte astăzi va ieşi un mare bine.” Se întrista pentru decăderea duhovnicească a politicienilor. Vorbea cu asprime împotriva celor care votau legi anticreştine. S-a întristat mult atunci când s-au făcut unele schimbări în limba greacă şi a spus: “Generaţia viitoare va aduce germani să ne înveţe limba noastră şi copii noştri ne vor scuipa.”
Într-o epistolă de-a sa scria: “Aceştia care au scos greaca veche din învăţământ, iarăşi o vor adduce.”
Odată prim-ministrul Greciei, ale cărui acţiuni vătămătoare pentru naţiune şi Biseică Stareţul le condamna public, a cerut să-l întâlnească la Suroti. Când a aflat, a spus: “Lasă să vină! I le voi spune chiar şi în faţă.” Acest pustnic sărac avea tăria sufletească să-şi înalţe fără frică glasul înaintea puternicilor vremii.
Altădată, când preşedintele Partidului Democrat a vizitat Sfântul Munte, Stareţul a sfătuit pe părinţii din conducerea mânăstirilor să nu-l primească, deoarece semnase legea avorturilor. Când un alt ministru a vrut să ajute o mânăstirea cunoscută Stareţului, el nu a acceptat, deoarece acela făcea parte dintr-un partid care semnase nişte legi anticreştine.
Stareţul era un om care iubea pacea şi unirea. Nu aparţinea niciunui partid, căci era mai presus de partide. Respingea însă partidele şi pe politicienii care aveau legături cu masoneria, pentru ateismul lor şi ura cu care luptau împotriva Bisericii. Spunea: “Ce să fac cu mâna dreaptă sau stângă, dacă nu face cruce?” În felul acesta îi respingea pe politicienii atei, indifferent de apartenenţa lor politică. Unele partide, cunoscând influenţa pe care Stareţul o avea asupra poporului, au căutat să-l atragă de partea lor prin votul său, dar în deşert.
Îl vizitau adeseori persoane politice, deputaţi, miniştri, senatori din Statele Unite, chiar şi împăratul Constantin îi trimitea felicitări. Însă de la nimeni nu a cerut ceva pentru sine sau pentru mănăstiri cunoscute lui. Le cerea numai să acţioneze pentru binele patriei şi al Bisericii.
A ajutat pe mulţi funcţionari de stat prin sfaturile sale, învăţându-I să fie cinstiţi şi conştiincioşi în munca lor. Îi cinstea pe pedagogii buni pentru contribuţia importantă pe care o aduc în formarea societăţii şi pe militarii evlavioşi care slujeau cu credinţă Patria. Pe mulţi tineri anarhişti i-a convins să se facă militari. Şi în general îi sfătuia pe toţi să aibă respect şi dragoste faţă de patrie, să acţioneze pentru binele obştesc şi să nu se lase târâţi de duhul nepăsării, al nivelării tuturor valorilor naţionale şi al supraconsumului de bunuri materiale.
Dar Stareţul a ajutat patria sa mai ales în chip nevăzut, prin rugăciunea sa. Aceasta se vede din rânduiala sa de rugăciune pe care am arătat-o mai înainte, dar şi din poezia pe care a trimis-o mamei sale. La sfârşitul ei scrie că se face călugăr ca să se roage “pentru întreg poporul”. Dădea mai întâi el pildă, iar apoi îi îndemna şi pe alţii spunând: “Să facem rugăciune ca Dumnezeu să-I lumineze pe cei care ocupă funcţii înalte în stat, pentru că aceştia pot face mult bine.”
Atunci când relaţiile greco-turceşti se tensionau Stareţul spunea: “S-au adunat mulţi nori. Dacă putem, să-I alungăm (cu rugăciunea).” Odată într-o situaţie asemănătoare, a rânduit să se facă Sfânta Liturghie la coliba sa. La Fericiri însă nu a cântat ceea ce prevedea tipicul, ci un tropar din canoanele Maicii Domnului, care se potrivea cu situaţia aceasta: “Săgeţile necredincioşilor agareni zdrobeşte-le, Stăpână şi tot sfatul diavolesc risipeşte-l; pe poporul cel numit cu numele lui Hristos, acoperă-l şi-l păzeşte , ca cu dorire să te slăvim pe tine.”
Atunci când Grecia trecea printr-o perioadă de instabilitate politică, din pricina slăbirii sistemului de conducere, Stareţul suferea pentru aceasta şi se ruga mult. Când s-au făcut alegerile pentru a treia oară s-au întâmplat următoarele: “Era în ajunul alegerilor, spunea Stareţul. Stăteam pe patul de lemn din arhondaric şi rosteam Rugăciunea. Deodată mi-a apărut diavolul în chipul lui… (persoana politică cea mai de vază a acelei vremi, ale cărei acţiuni distrugătoare Stareţul le condamna) şi mă ameninţa. Voia să se năpustească asupra mea dar îl oprea o putere nevăzută.”
În aceaşi seară Stareţul s-a arătat în vis unui preot de mir spunându-i: “Părinte…, de ce dormi? Scoală-te ca să faci rugăciune, pentru că patria ta se primejduieşte.”
Izbăvirea poporului, o aştepta de la Dumnezeu. Spunea: “Dacă Dumnezeu ar fi lăsat soarta naţiunii în mâinile politicienilor, demult ar fi fost distrusă. Dar îi lasă puţin liberi ca să se vădească intenţia fiecăruia.”
Despre politicienii care făceau rău patriei spunea: “Cu conştiinţa împăcată îl rog pe Dumnezeu să le de-a pocăinţă şi să-i ia, ca să nu facă un rău mai mare, şi să fie nevoit Dumnezeu să ridice Macabei.”
Stareţul credea că un monah poate ajuta o naţiune întreagă. “Pe unul Dumnezeu îl face monah ca să ajute o familie, iar pe altul ca să ajute un popor întreg. Sfântul Munte poate să ofere mult. Poate să creeze iarăşi Bizanţul din care a luat fiinţă.”
Unui înflăcărat patriot grec care trăia în America şi îcerca să-şi scoată patria în evidenţă înaintea mai marilor lumii, Stareţul i-a recomandat să se străduiască să se sfiţească el mai întâi şi după aceea să facă cunoscută Grecia într-un mod correct şi duhovnicesc.
Aşa cum proorocii lui Israil luau parte la viaţa poporului, se rugau, se tânguiau, mustrau pe împăraţi, propovăduiau pocăinţa şi prooroceau viitoarele nenorociri, la fel şi Stareţul, nu rămânea nepăsător faţă de problemele patriei sale. Proorocul nu era naţionalist atunci când spunea: “Pentru Sion nu voi tăcea.” Tot astfel şi poziţia lui era curat duhovnicească.
Deşi a trăit în afara lumii, totuşi el s-a luptat pentru binele patriei aşa cum puţini au făcut-o. Vrednică de admirat este implicarea sa în problemele naţionale externe. Vorbea împotriva acţiunilor antigreceşti a falsificărilor adevărului istoric şi mai ales a revendicărilor teriroriale nedrepte făcute în dauna Greciei de macedoneni, panslavişti, albanezi, turci, şi alţii. Spunea: “Unul vrea Tesalonicul, altul vrea să ajungă până la Larisa, altul vrea Marea Egee. Bine, dar nu a existat niciodată Grecia?” Atrăgea atenţia asupra pericolelor naţionale, mai înainte de a apărea. I-a ajutat pe mulţi să vadă limpede propagandele străine făcute împotriva patriei, iar toţi cei care se aflau în poziţii înalte şi aveau sensibilitate luau măsurile necesare.
În legărură cu problema Macedoniei, un ofiţer superior spunea: “Eu eram implicat în această problemă şi nu-mi dădeam seama ce se petrece de fapt. Stareţul a fost cel care mi-a deschis ochii. La început am rămas nedumerit şi spuneam: “Ce sunt aceste pe care le spune şi de unde le ştie?” Mai târziu însă am înţeles.” Stareţul a vorbit despre problema Macedoniei încă din 1977, când a mers în Australia. Unii ”specialiti” considerau cuvintele lui nişte “afirmaţii iresponsabile şi fanatice”.
Despre Turcia Stareţul spunea cu fermitate: ”Se va destrăma, iar marile puteri ne vor da Constantinopolul. Vor acţiona legile duhovniceşti. Turcii trebuie să plătească cele pe care le-au făcut. Acest neam se va distruge, deoarece nu s-a format cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Acum au coliva pregătită. (Adică s-a apropiat sfârşitul lor).”Sfântul Arsenie (Capadocianul n.n.) spunea înainte de a se face schimbul de populaţie: “Vom pierde patria noastră dar iarăşi o vom găsi”
Odată când Stareţul a întrebat când se va elibera statul Cipru, el a răspuns: “Cipru se va elibera atunci când ciprioţii se vor pocăi. Să faceţi baze duhovniceşti ca să alunge bazele turcilor, ale englezilor şi ale americanilor.” Acestea le spunea, deoarece vedea problema cipriotă ca o problemă duhovnicească, iar nu ca pe una naţională ori politică. Iar rezolvarea ei va depinde de pocăinţa poporului şi de rugăciune.
Altădată văzând primejdia care ameninţa Tracia de răsărit, s-a dus în Komotini, pentru a-i spijinii pe musulmanii încreştinaţi. Voia să rămână o periodă de timp cu ei ca să ajute.
Nu voia ca creştinii să rămână nepăsători faţă de problemele naţionale. Se întrista mult atunci când vedea oameni duhovniceşti care căutau să se aranjeze pe ei înşişi şi nu se interesau de patrie. Se mâhnea şi în acelaşi timp se mira de faptul că cei din conducerea statului nu-şi dau seama încotro ne îndreptăm. Stareţul a văzut această stare actuală cu mulţi ani înainte şi se neliniştea, dar nu arăta aceasta în public. Spunea: “Din răul care stăpâneşte astăzi va ieşi un mare bine.” Se întrista pentru decăderea duhovnicească a politicienilor. Vorbea cu asprime împotriva celor care votau legi anticreştine. S-a întristat mult atunci când s-au făcut unele schimbări în limba greacă şi a spus: “Generaţia viitoare va aduce germani să ne înveţe limba noastră şi copii noştri ne vor scuipa.”
Într-o epistolă de-a sa scria: “Aceştia care au scos greaca veche din învăţământ, iarăşi o vor adduce.”
Odată prim-ministrul Greciei, ale cărui acţiuni vătămătoare pentru naţiune şi Biseică Stareţul le condamna public, a cerut să-l întâlnească la Suroti. Când a aflat, a spus: “Lasă să vină! I le voi spune chiar şi în faţă.” Acest pustnic sărac avea tăria sufletească să-şi înalţe fără frică glasul înaintea puternicilor vremii.
Altădată, când preşedintele Partidului Democrat a vizitat Sfântul Munte, Stareţul a sfătuit pe părinţii din conducerea mânăstirilor să nu-l primească, deoarece semnase legea avorturilor. Când un alt ministru a vrut să ajute o mânăstirea cunoscută Stareţului, el nu a acceptat, deoarece acela făcea parte dintr-un partid care semnase nişte legi anticreştine.
Stareţul era un om care iubea pacea şi unirea. Nu aparţinea niciunui partid, căci era mai presus de partide. Respingea însă partidele şi pe politicienii care aveau legături cu masoneria, pentru ateismul lor şi ura cu care luptau împotriva Bisericii. Spunea: “Ce să fac cu mâna dreaptă sau stângă, dacă nu face cruce?” În felul acesta îi respingea pe politicienii atei, indifferent de apartenenţa lor politică. Unele partide, cunoscând influenţa pe care Stareţul o avea asupra poporului, au căutat să-l atragă de partea lor prin votul său, dar în deşert.
Îl vizitau adeseori persoane politice, deputaţi, miniştri, senatori din Statele Unite, chiar şi împăratul Constantin îi trimitea felicitări. Însă de la nimeni nu a cerut ceva pentru sine sau pentru mănăstiri cunoscute lui. Le cerea numai să acţioneze pentru binele patriei şi al Bisericii.
A ajutat pe mulţi funcţionari de stat prin sfaturile sale, învăţându-I să fie cinstiţi şi conştiincioşi în munca lor. Îi cinstea pe pedagogii buni pentru contribuţia importantă pe care o aduc în formarea societăţii şi pe militarii evlavioşi care slujeau cu credinţă Patria. Pe mulţi tineri anarhişti i-a convins să se facă militari. Şi în general îi sfătuia pe toţi să aibă respect şi dragoste faţă de patrie, să acţioneze pentru binele obştesc şi să nu se lase târâţi de duhul nepăsării, al nivelării tuturor valorilor naţionale şi al supraconsumului de bunuri materiale.
Dar Stareţul a ajutat patria sa mai ales în chip nevăzut, prin rugăciunea sa. Aceasta se vede din rânduiala sa de rugăciune pe care am arătat-o mai înainte, dar şi din poezia pe care a trimis-o mamei sale. La sfârşitul ei scrie că se face călugăr ca să se roage “pentru întreg poporul”. Dădea mai întâi el pildă, iar apoi îi îndemna şi pe alţii spunând: “Să facem rugăciune ca Dumnezeu să-I lumineze pe cei care ocupă funcţii înalte în stat, pentru că aceştia pot face mult bine.”
Atunci când relaţiile greco-turceşti se tensionau Stareţul spunea: “S-au adunat mulţi nori. Dacă putem, să-I alungăm (cu rugăciunea).” Odată într-o situaţie asemănătoare, a rânduit să se facă Sfânta Liturghie la coliba sa. La Fericiri însă nu a cântat ceea ce prevedea tipicul, ci un tropar din canoanele Maicii Domnului, care se potrivea cu situaţia aceasta: “Săgeţile necredincioşilor agareni zdrobeşte-le, Stăpână şi tot sfatul diavolesc risipeşte-l; pe poporul cel numit cu numele lui Hristos, acoperă-l şi-l păzeşte , ca cu dorire să te slăvim pe tine.”
Atunci când Grecia trecea printr-o perioadă de instabilitate politică, din pricina slăbirii sistemului de conducere, Stareţul suferea pentru aceasta şi se ruga mult. Când s-au făcut alegerile pentru a treia oară s-au întâmplat următoarele: “Era în ajunul alegerilor, spunea Stareţul. Stăteam pe patul de lemn din arhondaric şi rosteam Rugăciunea. Deodată mi-a apărut diavolul în chipul lui… (persoana politică cea mai de vază a acelei vremi, ale cărei acţiuni distrugătoare Stareţul le condamna) şi mă ameninţa. Voia să se năpustească asupra mea dar îl oprea o putere nevăzută.”
În aceaşi seară Stareţul s-a arătat în vis unui preot de mir spunându-i: “Părinte…, de ce dormi? Scoală-te ca să faci rugăciune, pentru că patria ta se primejduieşte.”
Izbăvirea poporului, o aştepta de la Dumnezeu. Spunea: “Dacă Dumnezeu ar fi lăsat soarta naţiunii în mâinile politicienilor, demult ar fi fost distrusă. Dar îi lasă puţin liberi ca să se vădească intenţia fiecăruia.”
Despre politicienii care făceau rău patriei spunea: “Cu conştiinţa împăcată îl rog pe Dumnezeu să le de-a pocăinţă şi să-i ia, ca să nu facă un rău mai mare, şi să fie nevoit Dumnezeu să ridice Macabei.”
Stareţul credea că un monah poate ajuta o naţiune întreagă. “Pe unul Dumnezeu îl face monah ca să ajute o familie, iar pe altul ca să ajute un popor întreg. Sfântul Munte poate să ofere mult. Poate să creeze iarăşi Bizanţul din care a luat fiinţă.”
din cartea: "Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul" Ed. Evanghelismos
Etichete:
Nevoie urgentă de donaţii pentru înaintarea lucrărilor la Biserica Sf. Daniil Sihastrul din cartierul Berceni
Până la data de 01.09.2009 s-a construit acoperişul bisericii mari aproape în întregime, a fost acoperit în mare parte cu tablă din cupru, s-au pus primele două rânduri de geamuri etc.
Pentru finalizarea lucrărilor la acoperişul şi turla Biserici mai este nevoie de 200 de milioane lei vechi.
Orice donaţie în bani sau în materiale de construcţii este binevenită.
Pentru finalizarea lucrărilor la acoperişul şi turla Biserici mai este nevoie de 200 de milioane lei vechi.
Orice donaţie în bani sau în materiale de construcţii este binevenită.
Adresa: Str. Covasna nr. 23-25, Sector 4, Bucuresti (pentru HARTĂ, click AICI !)
Tel.: 021/683.29.82 sau 021/682.20.95 sau 0746807283
Preot Paroh: Aldea Mihai-Andrei
Epitropi: Nicolae Braşoveanu, Marian Ştefănescu, Cornel Vizanti
Cod fiscal: 13618144
Cod IBAN: RO64RNCB5010000414520001
Părintele Justin mulţumeşte tuturor credincioşilor care au răspuns la apelul strângerii de semnături pentru declanşarea referendumului
Îndemn către credincioşi al Părintelui Justin Pârvu de a duce mai departe lupta anti-cip şi anti-dictatură
Sursa: Atitudini.com
Comunicat al Mânăstirii Petru Vodă - O binecuvântare dumnezeiască pentru românii de pretutindeni cu un povăţuitor pe măsură: Părintele Justin Pârvu
Comunicat de presa
Va informam ca in urma apelului Parintelui Arhimandrit Iustin Pirvu de la Manastirea Petru Voda — Neamt din 14 Ianuarie a.c. s-a initiat o campanie de informare a opiniei publice romanesti despre pericolele multiple ale noilor masuri legislative care introduc in Romania controlul electronic al populatiei. OUG 184/2008, 207/2008, 55/2009, Legea 298/2008 si adoptarea ilegala a directivei UE 126/2006 de catre M.A.I., prin introducerea supravegherii electronice generale si crearea cadrului legislativ pentru incalcarea unor drepturi fundamentale ale omului, incalca flagrant mai multe articole din Constitutia Romaniei, mai multe norme de drept intern si international, si nu in ultimul rind aduc atingere constiintei religioase a poporului roman, crestin de 2000 de ani.
Incepind cu luna Ianuarie, s-a initiat o serie de conferinte in majoritatea oraselor mari ale tarii, s-au publicat o serie de articole in mai multe publicatii romanesti si internationale, s-a tiparit cartea “Dictatura biometrica” (ce cuprinde abordarea problematicii controlului electronic din punct de vedere juridic, civic, medical, electronic si religios), s-au realizat mai multe emisiuni de televiziune si radio.
La votul pe care elvetienii l-au exprimat prin referendum in ziua de 17 Mai 2009 cu privire la introducerea in Elvetia a pasapoartelor electronice reprezentantul nostru a fost prezent in cantoanele Zürich si San Galen si a luat legatura cu liderii miscarii anti-cip din Elvetia (populatia a spus DA cu doar 50,14%, la o diferenta de 5000 de voturi fata de cei ce au spus NU; pentru prima data in istoria de 800 de ani a democratiei elvetiene se propune revotarea unei legi).
Reprezentantii manastirii si ai mai multor organizatii civice non-guvernamentale au fost prezenti atit la dezbaterile, cit si la votul din cele doua camere ale Parlamentului asupra masurilor legislative mentionate mai sus. In fata indolentei si insensibilitatii mediilor politice romanesti la nevoia de libertate si de adevar a cetateanului de rind, s-a initiat stringerea de semnaturi de la populatie, propunindu-se organizarea unui referendum pentru abrogarea acestor masuri legislative.
Cele aproape 1.000.000 de semnaturi strinse au fost puse ieri, 17 Septembrie, la dispozitia Presedintelui Traian Basescu, prin intimpinarea oficiala facuta de manastire, inregistrata sub numarul 18.720 la Registratura Generala a Administratiei Prezidentiale, intimpinare prin care se cere institutiei prezidentiale organizarea unui Referendum national in problema actelor si a supravegherii electronice, institutia prezidentiala fiind singura in masura sa il organizeze.
Daca avem in vedere ca intregul sistem de putere politic care conduce azi Romania s-a instalat prin votul a mai putin de trei milioane de votanti, credem ca este relevant faptul ca la Apelul unui singur parinte duhovnicesc s-au asociat prin semnatura olografa aproape un milion de Romani, in doar sase luni de strangere de semnaturi la Manastirea Petru Voda.
Nu credem ca vointa atator oameni poate fi ignorata de vreun om politic, cu atat mai putin de Presedintele Romaniei, al tuturor Romanilor.
Intrucat noua ne lipsesc mijloacele materiale si legale pentru a intreba TOTI cetatenii Romaniei, facem apel la Presedintele Traian Basescu sa intrebe intreaga natiune daca vrea sau nu acte si supraveghere electronica.
Riscurile utilizarii noilor tipuri de acte au fost documentate de numeroase foruri stiintifice, iar aspectele etice ale utilizarii extinse a supravegherii electronice plaseaza deja aceasta dezbatere intr-o zona ce priveste reevaluarea bazelor democratice ale statului.
Nu credem ca Romania se afla in acest moment in punctul in care sa suporte o astfel de dezbatere, iar amintirea vechiului sistem comunist, sustinut prin aparatul de supraveghere si control al Securitatii, este inca suficient de vie incat sa ne determine sa fim cel putin suspiciosi, mai ales ca cei care ar urma sa implementeze sistemele de supraveghere si control total al populatiei sunt, cu totii, fie fosti membri, fie apropiati ai Aparatului mentionat.
Dumnezeu sa il lumineze pe Presedintele nostru!
Sursa: Revista Atitudini
Astăzi prăznuirea Sfintei Muceniţe Eufimia; Biruitoarea ereziei monofizite
16 septembrie - ziua ei de mucenicească pătimire
11 iulie - prăznuirea minunii de la Calcedon
11 iulie - prăznuirea minunii de la Calcedon
În zilele binecredincioşilor împăraţi Marcian şi Pulheria (450-457), s-a făcut la Calcedon, Sinod mare (451), de 630 de Sfinţi Părinţi, din toată lumea, şi au osândit erezia lui Dioscor şi al lui Eutihie, care învăţau că Hristos, Mântuitorul lumii, este o Persoană numai cu o fire şi o lucrare şi nu primeau dreapta credinţă, care învaţă că Dumnezeu cel întrupat, Mântuitorul lumii, este Persoana Fiului, din Sfânta Treime, având două firi, o fire de om şi o fire de Dumnezeu, unite între ele şi lucrând împreună la mântuirea noastră.
Pe data de 11 iulie Biserica Ortodoxă prăznuieşte minunea ce s-a făcut de cinstitele Moaşte ale Sfintei Muceniţe Eufimia, din vremea acestui al IV-lea mare Sinod a toată lumea, de la Calcedon. Căci, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: «Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie, şi noi, mărturisirea noastră. Şi amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem la racla cu preacinstitele moaşte ale marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă.» Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Şi, după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşi la picioarele ei. Spre aducerea aminte despre această prea-slăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniţă Eufimia se zugrăveşte cu o scrisoare în mâna drea-ptă.
Ea s-a născut şi a crescut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor şi, tot în acest loc, a primit şi cununa muceniciei, în anul 307, pe vremea sângerosului împărat Galeriu (305-311). Era fiica lui Filofron şi a Teodosianei şi se purta, în viaţă, ca o tânără fecioară, care îşi închinase viaţa lui Hristos. Şi pârâtă fiind că este creştină, a fost pedepsită cu roata, dată la fiare şi la alte măiestrite chinuri şi şi-a luat cununa muceniciei prin foc, fiind arsă de vie.
Sfânta Biserică serbează pomenirea ei şi pe 11 iulie, la prăznuirea minunii de la Calcedon, a Sfintelor Moaşte, dar şi astăzi 16 septembrie, ziua ei de mucenicească pătimire.”
Pe data de 11 iulie Biserica Ortodoxă prăznuieşte minunea ce s-a făcut de cinstitele Moaşte ale Sfintei Muceniţe Eufimia, din vremea acestui al IV-lea mare Sinod a toată lumea, de la Calcedon. Căci, de vreme ce ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: «Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie, şi noi, mărturisirea noastră. Şi amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem la racla cu preacinstitele moaşte ale marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă.» Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Şi, după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşi la picioarele ei. Spre aducerea aminte despre această prea-slăvită minune din timpul Sinodului, Sfânta Mare Muceniţă Eufimia se zugrăveşte cu o scrisoare în mâna drea-ptă.
Ea s-a născut şi a crescut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor şi, tot în acest loc, a primit şi cununa muceniciei, în anul 307, pe vremea sângerosului împărat Galeriu (305-311). Era fiica lui Filofron şi a Teodosianei şi se purta, în viaţă, ca o tânără fecioară, care îşi închinase viaţa lui Hristos. Şi pârâtă fiind că este creştină, a fost pedepsită cu roata, dată la fiare şi la alte măiestrite chinuri şi şi-a luat cununa muceniciei prin foc, fiind arsă de vie.
Sfânta Biserică serbează pomenirea ei şi pe 11 iulie, la prăznuirea minunii de la Calcedon, a Sfintelor Moaşte, dar şi astăzi 16 septembrie, ziua ei de mucenicească pătimire.”
(Proloagele, 11 iulie)
Sursa: http://apologeticum.wordpress.com
Drumuri de credinţă - Judeţul Olt
Mânăstirea Brâncoveni
Mânăstirea Clocociov
Vezi şi: Drumuri de credinţǎ - Judeţul Gorj(1): Mânăstirea Sf. Ioan Botezătorul-Cămărăşeasca, Mânăstirea Crasna, Mânăstirea Icoana, Mânăstirea Polovragi, Mânăstirea Tismana
Vezi şi: Drumuri de credinţǎ - Judeţul Gorj(2): Mânǎstirea Tismana, Mânǎstirea Cioclovina de jos, Mânǎstirea Lainici, Schitul Locurele, Mânǎstirea Vişina
Vezi şi: Drumuri de credinţă - Judeţul Vâlcea : Catedrala Episcopalâ din Vâlcea, Schitul Dobruşa, Mânǎstirea Surpatele, Mânǎstirea dintr-un Lemn, Mânǎstirea Govora, Mânǎstirea Frǎsinei, Mânǎstirea Cozia, Mânǎstirea Cozia (continuare), Mânǎstirea Turnu, Mânǎstirea Stânişoara, Schitul Cornet, Schitul Jgheabul, M-rea Hurezi, Mânǎstirea Hurezi (continuare), Schitul Pǎtrunsa, Mânǎstirea Bistriţa, Mânǎstirea Arnota, Schitul Iezeru, Schitul Pahomie, Mânǎstirea Sǎrǎcineşti, Schitul Brazi
Părintele Justin: Antihristul e pe teren! E vânătoare mare de creştini!
Ei, torţionarii, vor să ridice biserici şi monumente, iar cei torţionaţi n-au voie să apară! Adică, ei au ucis şi tot ei ridică statui! N-o să le ajute Dumnezeu, orice ar face. Când o veni vremea să-i stârpească, le-o veni vremea! Dar să nu creadă că vor trece prin viaţă fără judecata acestor martiri! Ei nu se luptă cu oameni, se luptă cu Dumnezeu! Încercare foarte îndrăzneaţă, mândria lor depăşeşte limita. De aceea, vor avea de suferit! Vor avea de suferit ca şi Irod.
A ridica o biserică la Aiud înseamnă a recunoaşte martirii!
- Ce s-a întâmplat la Aiud, când l-aţi întâlnit pe Dan Puric?
- Dacă era cinstit şi corect Puric, nu pleca, stătea acolo şi avea o faţă deschisă, o faţă de curaj, de întâlnire, de discuţie. Hai, dom'le, să vorbim! Dar aşa... „aşteptaţi că vine Înaltul în 10 minute”. A plecat şi a lăsat-o baltă. Asta numai din mândrie, din răutate, să dovedească el că e centrul pământului şi că fără el nu se poate face nimic. Într-adevăr, pentru moment, nu se poate face! Pentru că este dracul! Dracul ăsta-i vechi, nu numai de acum, ăsta e vechi. A ridica o biserică acolo înseamnă a recunoaşte martirii, a recunoaşte tot acest mare eveniment al anilor '48-'64. Asta înseamnă biserica! Nici nu m-am gândit la treburile astea, dar ei s-au gândit.
Să fie biserică, să fie pomeniţi martirii. Dar una e centru de cultură, alta e centru martirologic, fiecare să-şi păstreze locul cuvenit. Asta este treaba cu centrul cultural.
Antihristul este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim! E vânătoare mare de creştini! Nu-i un moment prielnic. Potrivnicul, Antihristul, este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică, atât mai rămâne!
Ce cerem noi e prea mult. Lucrurile sunt destul de înaintate.
Acuma, ca să ne mai putem împăca cu duhul lui Dumnezeu, ar trebui să ne rugăm. Cât se poate! Că vin şi cipurile astea, care nu sunt fără rost. Sunt un mijloc de prăbuşire. Nu numai a individului, ci şi a naţiunilor. Toate se petrec sub ochii noştri. Trebuie să fim atenţi să ne izbăvească Dumnezeu de cel viclean. „Să ne ferim mereu de cei ce vânează sufletele noastre”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. E vânătoare mare de creştini.
- Cum aţi primit scrisoarea foştilor deţinuţi politic, prin care se cere binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania pentru ridicarea unei mănăstiri la Aiud, cu planul şi înfăptuirea Sfinţiei Voastre?
- Conţinutul acestei scrisori este interesant pentru oamenii care cred în Dumnezeu, care se tem de Dumnezeu şi care au o convingere despre toată existenţa aceasta.
Ce te faci însă cu Occidentul? Nu poţi să faci pe spiritul occidental viaţă creştin-ortodoxă. Nu se poate. Atât este înţelegerea lor, până la raţiune. De-acolo nu se mai poate. Ori, în ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Aşa este ortodoxia. Toate lucrurile scrise în această scrisoare, în conţinutul ăsta extraordinar, cine să le înţeleagă? Ăştia nu vor decât viaţă bună, trai bun şi putere. Noi avem de-a face cu astfel de elemente. Ce să le faci? Îi laşi în seama lui Dumnezeu. Nu vedeţi cum fac? Te trimit de la Ana la Caiafa.
- Generaţia interbelică a fost o generaţie strălucită a neamului românesc, a luptat, a fost în închisori, s-a jertfit. Cum s-a putut atunci şi astăzi nu se mai poate?
- Cum s-a putut? N-au trecut prin criza asta de 70 de ani de comunism. De ce-au născut ei drăcovenia asta din Occident, bolşevismul, şi l-au adus aici, în Răsărit? Aici e rădăcina. De aici pleacă lumina şi întunericul. Aici au şi venit. Se tem încă.
A consemnat Florin PALAS
Foto: Cristina Nichitus
(fragmente din interviul acordat de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu revistei Veghea, nr. 4, 2009)
A ridica o biserică la Aiud înseamnă a recunoaşte martirii!
- Ce s-a întâmplat la Aiud, când l-aţi întâlnit pe Dan Puric?
- Dacă era cinstit şi corect Puric, nu pleca, stătea acolo şi avea o faţă deschisă, o faţă de curaj, de întâlnire, de discuţie. Hai, dom'le, să vorbim! Dar aşa... „aşteptaţi că vine Înaltul în 10 minute”. A plecat şi a lăsat-o baltă. Asta numai din mândrie, din răutate, să dovedească el că e centrul pământului şi că fără el nu se poate face nimic. Într-adevăr, pentru moment, nu se poate face! Pentru că este dracul! Dracul ăsta-i vechi, nu numai de acum, ăsta e vechi. A ridica o biserică acolo înseamnă a recunoaşte martirii, a recunoaşte tot acest mare eveniment al anilor '48-'64. Asta înseamnă biserica! Nici nu m-am gândit la treburile astea, dar ei s-au gândit.
Să fie biserică, să fie pomeniţi martirii. Dar una e centru de cultură, alta e centru martirologic, fiecare să-şi păstreze locul cuvenit. Asta este treaba cu centrul cultural.
Antihristul este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim! E vânătoare mare de creştini! Nu-i un moment prielnic. Potrivnicul, Antihristul, este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică, atât mai rămâne!
Ce cerem noi e prea mult. Lucrurile sunt destul de înaintate.
Acuma, ca să ne mai putem împăca cu duhul lui Dumnezeu, ar trebui să ne rugăm. Cât se poate! Că vin şi cipurile astea, care nu sunt fără rost. Sunt un mijloc de prăbuşire. Nu numai a individului, ci şi a naţiunilor. Toate se petrec sub ochii noştri. Trebuie să fim atenţi să ne izbăvească Dumnezeu de cel viclean. „Să ne ferim mereu de cei ce vânează sufletele noastre”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. E vânătoare mare de creştini.
- Cum aţi primit scrisoarea foştilor deţinuţi politic, prin care se cere binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania pentru ridicarea unei mănăstiri la Aiud, cu planul şi înfăptuirea Sfinţiei Voastre?
- Conţinutul acestei scrisori este interesant pentru oamenii care cred în Dumnezeu, care se tem de Dumnezeu şi care au o convingere despre toată existenţa aceasta.
Ce te faci însă cu Occidentul? Nu poţi să faci pe spiritul occidental viaţă creştin-ortodoxă. Nu se poate. Atât este înţelegerea lor, până la raţiune. De-acolo nu se mai poate. Ori, în ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Aşa este ortodoxia. Toate lucrurile scrise în această scrisoare, în conţinutul ăsta extraordinar, cine să le înţeleagă? Ăştia nu vor decât viaţă bună, trai bun şi putere. Noi avem de-a face cu astfel de elemente. Ce să le faci? Îi laşi în seama lui Dumnezeu. Nu vedeţi cum fac? Te trimit de la Ana la Caiafa.
- Generaţia interbelică a fost o generaţie strălucită a neamului românesc, a luptat, a fost în închisori, s-a jertfit. Cum s-a putut atunci şi astăzi nu se mai poate?
- Cum s-a putut? N-au trecut prin criza asta de 70 de ani de comunism. De ce-au născut ei drăcovenia asta din Occident, bolşevismul, şi l-au adus aici, în Răsărit? Aici e rădăcina. De aici pleacă lumina şi întunericul. Aici au şi venit. Se tem încă.
A consemnat Florin PALAS
Foto: Cristina Nichitus
(fragmente din interviul acordat de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu revistei Veghea, nr. 4, 2009)
Sursa: http://vlad-mihai.blogspot.com/
Studiu despre francmasonerie realizat de Mitropolitul Irineu Mihălcescu
Mitropolitul Irineu Mihălcescu s-a nascut pe data de 24.04.1874, la Valea Viei-Buzǎu, (a murit pe data de 03.04.1948, în condiţiii înca neelucidate) apologet, dogmatist si istoric al religiilor, Mitropolit al Moldovei între 1939 şi 1947, prigonit şi scos din scaun de cǎtre noul regim comunist.
Mai jos puteţi citi studiul despre francmasonerie realizat de Î.P.S. Irineu Mihălcescu:
Cuvântul “francmason” înseamnǎ “zidar liber”, iar francmasoneria sau masoneria este o societate secretǎ, care poartǎ acest nume, pentru cǎ în organizaţia şi ritualul ei se serveşte de unelte de care se folosesc zidarii, bunǎoarǎ: de mistrie, echer, ciocan, dreptar, compas etc, pe care le interpreteazǎ în chip simbolic şi împarte pe membrii ei în trei grade sau trepte, cǎrora le dǎ numele de: ucenici, lucrǎtori şi maeştri.
Îndreptǎţirea acestei numiri o întemeiazǎ scribii francmasoni în douǎ feluri :
Unii susţin cǎ francmasoneria îşi trage originea de la Hiram, arhitectul templului lui Solomon. Numirea de Iachim şi Boaz a celor douǎ coloane din templul masonic, cum se numeau şi coloanele din faţa templului lui Solomon, legenda care circulǎ printre francmasoni şi se predǎ ucenicilor la primirea în lojǎ, cǎ adicǎ Hiram a fost ucis de trei ucenici zidari, pentru cǎ el nu a vrut sǎ le spunǎ şi lor cuvântul de ordine al maeştrilor; precum şi simbolismul unora dintre riturile masonice, ar fi dovada de necontestat, cǎ aceasta este obârşia adevǎratǎ a francmasoneriei şi cǎ ea era organizatǎ atunci, pe vremea lui Solomon, aproape la fel ca astǎzi. Dar, chiar francmasoni mai luminaţi recunosc, cǎ acestǎ legendǎ nu era cunoscutǎ în crecurile lor înainte de veacul XVIII, şi cǎ s-a nǎscocit – dupǎ toatǎ probabilitatea – spre a se da mai mare însemnǎtate şi mai mult fast noului înfiinţat grad de maestru.
Alţii susţin cǎ obârşia francmasoneriei s-ar trage de la aşa-zişii zidari liberi ori cioplitori de pietre ornamentale şi constructori ai domurilor monumentale din evul mediu, dar e fapt nediscutat cǎ aceşti zidari nu aveau nimic – din organizarea francmasoneriei propriu-zise.
Cât despre pǎrerile cǎ francmasoneria ar fi aşa de veche ca şi omenirea şi cǎ deci Adam sau chiar Dumnezeu ar fi cel dintâi mason, sau cǎ ea şi-ar avea obârşia în misterele religiei grecilor şi egiptenilor, sau în ordinul templierilor sal al crucii trandafirii (rozǎ) etc; acestea nu pot justifica întru nimic numele de francmason, nici întrebuinţarea uneltelor masonice în francmasonerie.
Obârşia sigurǎ a francmasoneriei dateazǎ din anul 1717 şi ţara în care s-a organizat întâia oarǎ este Anglia. De la introducerea reformei religioase scǎzuse şi în Anglia, ca şi în alte ţǎri, zelul credincioşilor şi al comunitǎţilor pentru înǎlţarea de monumentale biserici. Aceasta a avut ca urmare decǎderea breslei zidarilor liberi care nu mai gǎseau de lucru decât prea puţin. În aceste împrejurǎri critice pentru ei, Ţeofil Desaguliers, predicatorul reformat al Curţii regale, predicatorul James Anderson şi arheologul George Payne, îşi propuserǎ sǎ dea breslei zidarilor liberi altǎ menire şi anume: zidirea unui templu spiritual în inima omului prin cultivarea a ceea ce este “bun, nobil şi frumos”, cu alte cuvinte o moralitate fǎrǎ religie, deci atee şi întemeiatǎ numai pe raţiune. Patru societǎţi de zidari liberi se întrunirǎ în ziua de 24 iunie 1717 într-um restaurant din Londra, unde puserǎ bazele societǎţii “of free Stanes Masons”.
Aceasta a fost ziua întemeierii francmasoneriei albastre sau englezeşti, ori începutul lojelor Sf. Ioan, cum s-a mai numit ea în amintirea Sf. Ioan Botezǎtorul, a cǎrui naştere se serbeazǎ pe 24 iunie.
Ideile masonice au prins repede şi s-au rǎspândit cu iuţealǎ în toate pǎrţile din apusul Europei, câştigând um mare numǎr de membri îndeosebi din pǎtura cultǎ a societǎţii şi chiar dintre capetele încoronate.
Francmasoneria s-a schimbat însǎ la faţǎ şi a luat îndatǎ înfǎţişǎri diferite urmǎrind alte scopuri, datoritǎ elementului jidovesc care a pǎtruns în ea cu duiumul şi a aservit-o intereselor lui naţionale. Într-adevǎr, evreii, care au pus stǎpânire în toate ţǎrile pe finanţe; industrie, comerţ, presǎ etc. nu puteau lǎsa sǎ le scape din mânǎ um instrument de dominaţie aşa de minunat cum avea sǎ fie masoneria încǎputǎ pe mâinile lor. Otrava ateistǎ din însuşi embrionul masonic trebuia înteţitǎ şi exploatatǎ în profitul iudaismului.
Se amestecarǎ deci, în înǎcritul aluat al masoneriei principii disolvante din Talmud, din Cabalǎ şi din magie, se dǎdu simboalelor cultului altǎ interpretare adecvatǎ noilor scopuri puse mişcǎrii masonice, se introduserǎ, ca termeni de exprimare cuvinte jidoveşti şi francmasoneria fu transformatǎ în curând în Sinagoga Satanei. Nu numai cǎ se diformǎ cu totul francmasoneria originalǎ, destul de hibridǎ de la primele ei începuturi, ci s-au înfiinţat o puzderie de noi şi felurite genuri de masonerie de cǎtre isteţii urmaşii ai lui Iuda. Astfel în anul 1756, evreul Ştefan Morin puse în ordine cele 25 de grade ale masoneriei templierilor şi le introduse din America, unde alţi evrei masoni, ca sǎ poatǎ crea venituri mai mari lojelor, le ridicaserǎ la 33 cum au rǎmas pânǎ astǎzi. Um ale evreu, celebrul escroc Iosef Balsamo cunoscut sub numele de Graful Cagliosţro (+1795) a înfiinţat francmasoneria copticǎ cu 90 de grade, şi a primit în loji şi femei.
Alţi trei evrei; fraţii Bedarride din Avignon, au înfinţat francmasoneria numitǎ Misraim, tot cu 90 de grade şi cu idei cabalistice şi cu totul bizare.
Amestecul şi rolul jidovimii în masonerie se vede şi din aceea cǎ în fruntea lojelor din toatǎ lumea stau evrei şi numǎrul cel mai mare al membrilor lor îl formeazǎ jidovimea.
- Vezi video: "Pǎrintele Amfilohie Brânzǎ despre planul masoneriei"
din revista "Cuget Ortodox"
Nr.9 pe iulie-august 2009
Despre farmece şi cum pot fi ele dezlegate - de Arhim. Nectarie Moulatsioti
Daţi click pe "Download" pentru a descărca broşura:
"Naşterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară Bucurie a vestit la toată lumea"
Troparul Nasterii Maicii Domnului, gl 2
O, Marie Precurată
Părinte, am avut tot satul în "Oastea Domnului" şi toţi au trecut la penticostali. Am rămas numai cu zece familii ortodoxe
Părintele Cleopa vorbind despre deprinderile din ce în ce mai sectante din asociaţia "Oastea Domnului"
Extras din cartea "Ne vorbeşte Părintele Cleopa"
Vol.3
Vol.3
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.
.png)
Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
-
-
-
-
-
Ea este Maica noastrăAcum 4 luni
-
Proloagele din 23 octombrieAcum 5 luni
-
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum un an
-
-
-
-
-
-
-
Demonstrație a credințeiAcum 8 ani
-
RaiulAcum 8 ani
-
Participant à l’Esprit saintAcum 8 ani
-
-
ORBULAcum 9 ani
-
-
-
-
-
PocăințaAcum 10 ani
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 10 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 10 ani
-
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 11 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 12 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 13 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 14 ani
-
Ne-am mutat!Acum 14 ani
-
Schema monkAcum 14 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 14 ani
-
-
-
-
-
-
-
DeciziiAcum 8 ani
-
-
-
-
-
-
Directoare WebAcum 14 ani
-
-
-
-
