Ultimele articole



"N-am crezut să pot ajunge să pot şi cânta şi plânge..."


de Monahul Efrem Sihastrul

"Nu mai sunt cuvinte să poată lăuda
Toată făptura şi zidirea Ta
Muntele, valea, câte sunt în ea,
Cerul şi marea şi inima mea
Toate se-nchină Creatorului
Şi mulţumire aduc Domnului.
Nu mai sunt cuvinte să poată lăuda
Toată faptură şi zidirea Ta
Cerul şi marea, câte sunt în ea,
Muntele, valea şi inima mea
Toate se-nchină Ziditorului
Şi mulţumire aduc Domnului."


Părintele Arsenie Papacioc

Loading...

Părintele Rafail Noica

Loading...

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



Loading...
Se încarcă...
.

Minunea de la mormântul Părintelui Arsenie Boca - Mărturia Părintelui Ciprian Negreanu



Părinte Ciprian aţi avut o experienţă legată de Părintele Arsenie Boca, pe care nu l-aţi cunoscut în viaţă fiind.


Nu l-am cunoscut în viaţă, dar altfel simt că l-am cunoscut, şi încă foarte bine...Eu sunt unul dintre acei oameni despre care dânsul zicea că "după ce o să piară asta"- şi îşi arăta cortul de piele - "voi ajuta pe mai mulţi". Eu sunt unul dintre cei ajutaţi "după aceea".

Aţi auzit ceva despre dânsul înainte?

Nu am stiut absolut nimic. Fratele meu studia Teologia, era deja în anul II şi mă "ameninţa" pe mine, student la Filozofie pe atunci, cu un Părinte deosebit, care are mormântul la Prislop. Pe mine nu mă interesau aceste lucruri, eram total împotriva, mi se păreau nişte exagerări imense. Ce mai, pentru mine erau autosugestionări, isterie în masă etc.

Ce vârsta aveaţi?

20 de ani. Căutam cu ardoare un scop în viaţă, şi mi se păruse că acesta poate fi filozofia. Atunci gândeam aşa: omul se naşte fără să şi-o dorească, însă apoi trebuie să-şi de-a seama cât mai repede că trebuie să se sinucidp; viaţa e o suferinţă fără margini - spirituală şi trupească. Singura realitatea clară era sinuciderea, ca un act total de împotrivire lui Dumnezeu. Evident, Dumnezeu era un tiran care ne-a aruncat în lumea astă imperfectă.

Deci nu eraţi ateu...

Nu. Sunt fiu de preot. Totdeauna am ştiut că există Dumnezeu. Dar acest Dumnezeu nu mă interesa. Voiam să-i stau împorivă cu orice preţ. În timp, aceste trăiri mi se adânceau. Toţi autorii (Nietzsche, Cioran, Camus etc.) care pledau cumva pentru sinucidere - sufletească sau trupească - îmi erau dragi.

V-aţi gândit vreodată să vă puneţi capăt zilelor?

Era filozofia vieţii mele! Ajunsesem sa îi conving şi pe alţii de asta. Şi, culmea, nu aveau argumente împotrivă! Cine nu-l avea pe Dumnezeu ca argument absolut îmi devenea "victimă" sigură. Ani de zile am ştiut şi de ce copac urmează să mă spânzur. Nu ştiu dacă cei ce citesc acum nu se vor sminţi, dar asta era atunci. Dar, vedeţi, făceam toate astea foarte greu. Noaptea adormeam cu ele în minte, dimineaţa trebuia să o iau de la capăt, să reconstruiesc totul în minte. După somn, îmi trebuia un nou început. Atunci mi-am propus să nu mai dorm, ca să nu o mai iau de la capăt. Dormeam doar o oră două pe noapte, şi asta ani de zile. Va daţi seama în ce stare fizica şi psihică eram...

Cum aţi ieşit din acest groaznic impas?

Tatăl meu încerca să mă trimită la spovedanie, dar nu mă duceam. Într-o seară, fratele meu a înţeles pe deplin ce gânduri negre îmi treceau prin minte, inclusiv faţă de el. Apoi (era prin luna mai), fratele meu mi-a zis: "Dacă te dai aşa de mare, du-te la mormântul Părintelui Arsenie de la Prislop şi vei vedea ce se întâmplă cu tine". L-am sfidat şi i-am zis: "Fii serios, mă duc oriunde cu convingerile mele!" Am şi plecat în noaptea aceea spre Prislop; am călătorit toată noaptea, am schimbat trenuri şi autobuze, după care am mai urcat şi cei 3 km până la mănăstire. Acolo sus, lume multă (era hramul Sf. Ioan Evanghelistul pe 8 mai). Ei bine, de la mănăstire, lumea tot mai urca spre ceva. Eram cu "ucenicul" meu (ajuns acum şi el preot), căruia i-am spus: "Hai şi noi". Am ajuns sus, Unde atunci erau mult mai puţine morminte. Mormântul Părintelui Arsenie nu avea brazi in jur, ca acum. De fapt, eu am văzut un buluc de oameni care stăteau în jurul a ceva...Ne-am pus şi noi sub mesteacănul care este acolo şi azi, să ne tragem sufletul. Stând aşa, pe iarbă, am simţit cum încep să-mi curgă lacrimile. Vă spun din senin. Nu mai plânsesem de mult, de 14-15 ani; plânsul era o cădere de neînchipuit, o recunoaştere a neputinţei tale. M-am speriat şi am sărit în picioare: "Ce-i cu mine?"În tot acest timp, gândurile rele îmi dădeau târcoale neîncetat. M-am uitat la cel de lângă mine: plângea şi el! Dacă era o chestie de autosugestie, doar unul din noi păţea asta; dar aşa, amândoi!?! În clipa aceea, stând în picioare - Doamne, nu voi uita clipa aceea toată viaţa mea - a coborât o linişte incredibila peste mine. Era ca o umbrela ce mă ferea de ploaia neîncetată a gândurior rele care curgeau peste mine tot timpul. Ca în Evanghelie, care ne spune că s-a făcut o linişte adânca pe mare...Atunci, în liniştea aceea, parcă am auzit glasul lui Dumnezeu. Singurul gând care îmi venea era acesta: "Unde am fost până acum?" Toate întrebările mele filozofice au căpătat răspuns în Dumnezeu, în clipa aceea.

Cum a fost după?

Din clipa aceea, am fost ca un nebun. 6 luni îi îmbrăţişam pe toţi oamenii pe care îi cunoşteam, le vorbeam despre Dumnezeu, despre înviere. Credeţi-mă, nu era nimic de la mine. Am simţit atunci atâta dragoste, încât nu putem pricepe asta: eu am fost tot cu răul, Dumnezeu tot cu binele! Asta m-a "dărmat"! Dragostea Lui m-a făcut praf şi pulbere. Tot atunci am început să întreb cine este omul la mormântul căruia mi s-a întâmplat una ca asta. Pentru mine, să-mi dovedească cineva în scris că a făcut - să zicem - erezii sau vrăjitorii, eu ştiu că este şi rămâne omul lui Dumnezeu...

Din revista "Lumea Credintei" mai, 2006
blog comments powered by Disqus
Related Posts with Thumbnails

Identitate
de Radu Gyr

Eşti Doamne bun, eu pământean si rău
Si-n dragoste nu-ti semăn, nici în milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău
de par dospit din cer nu din argilă.

Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere?


................................................................

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeului-Om Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeul-Om în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

Parintele Ilie Cleopa:

Dialog cu un sectant

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Parintele Paulin Lecca