-
Jurnal saptamanal - 13/52Acum 2 zile
-
Valeriu Gafencu- o biografieAcum 2 luni
-
-
Cum se tratează dușmaniiAcum 2 ani
-
 |
KOSOVO - Ierusalimul Sârbilor
6/18/2008 | 
Publicat de
admin
Kosovo a fost, este si va ramane Ierusalimul sarbilor. Este locul cu cea mai mare densitate de biserici crestine de pe pamant! Aproape 1400 de biserici si manastiri ortodoxe seculare au pastrat aici credinta cea dreapta a sarbilor in fata musulmanilor otomani, care, daca n-au putut distruge crestinismul au reusit in schmb sa-i islamizeze pe albanezi. Biserica Ortodoxa Sarba detine 70% din pamanturile Kosovo si Metohia insa doar in cartile funciare, pentru ca statul comunist i le-a rapit in totalitate, restituirea nefacandu-se nici pana astazi. Acum, cand mai marii lumii au decis sa smulga inima Serbiei, e o datorie sa ne amintim istoria acestei rani deschise...
Leaganul Vechii Serbii acopera o suprafata de 10.800 de km patrati si este alcatuit de fat din doua provincii: Kosovo si Metohia (tinutul monahal, metoh), reprezentand cea mai mare vale sarbeasca, strajuita de munti inalti de peste 2000 de metri (Mal Korab 2.700 m), care o separa de Albania, Muntenegru si Macedonia, dar si cea mai importanta rezerva miniera (carbunele existent ar ajunge Serbiei pentru 600 de ani!). Kos inseamna in slava veche "mierlă" si tinutul mierlelor a fost mereu tinta disputelor intre sarbi si albanezi. Kosovo Polije (Câmpia Mierlei) i-a fost fatala insa despotului Lazăr Hrebeljanovici si sultanului Murad, chiar si asasinului acestuia, Miloş Obilici (sau Milos Kopiliqui, cum ii spun albanezii ce şi-l revendica), in lupta din 28 iunie 1389. Atunci 70.000 de sarbi (impotriva a 140.000 de turci) au oprit pentru o vreme inaintarea Portii otomane in Europa, iar eroismul lor a devenit mandrie si legenda nationala.
Cu mai bine de doua secole inainte, Stefan Nemanja (1166-1196) instaura, in 1170, propria dinastie, iar unul din cei trei fii ai sai, tot Stefan, a reusit sa devina primul rege al Serbiei (constituita chiar pe nucleul Zeta, Raska, Metohia, Kosovo), in 1217. Doi ani mai tarziu, celalalt fiu al sau, Rastko, viitorul Sfânt Sava, aducea si recunoasterea autocefaliei Bisericii Sarbe, Serbia obtinandu-si ambele forme de independenta: statala si religioasa. Cu el (inainte de a se calugari in Sfantul Munte sub numele de Simeon, la Manastirea de el intemeiata, Hiliandaru) s-au inceput a se zidi manastiri in Kosovo si, pana la apogeul Serbiei, sub tarul Stefan Duşan (1331-1355), aparusera nestematele ortodoxe de la Pec - 1250, Graceaniţa - 1321, Decani - 1327. In secolele 13-14, Kosovo era inima Serbiei, atat din punct de vedere militar (muntele Sar, cu principala cetate Pauni, fiind centrul politic al regilor sarbi), cat si religios (regele Stefan Milutin, zidind inainte de Graceaniţa, manastirea Ljeviska, la Prizren, in 1307, multumind astfel lui Dumnezeu pentru ca l-a ajutat sa scape de tatarii ce invadasera tara pana in Peci, in 1291). In 1459 insa, dupa batalia de la Smederevo, istoria Serbiei intră intr-o paranteza de patru secole, fiind cucerita de Imperiul Otoman (Kosovo, Zeta si o parte din Bosnia vor mai rezista pana in 1496). Acum este momentul cand se produce prima "marea migratie sarba". Inalta Poarta a favorizat colonizarea kosovara cu albanezii ce adoptasera religia Islamului si devenisera mercenarii Inaltei Porti. A doua mare emigrare a avut loc in 1690, in timpul razboiului austro-turc din 1683-1699, cand, in urma preluarii Kosovoului de catre otomani, Patriarhul de Peci, Arsenie III Carnojevici si 37.000 de familii de sarbi si-au parasit tinuturile istorice, mutandu-se mai la nord, preferand stapanirea catolica austriaca in locul celei musulmane. Kosovo devenind subpopulat, stapanirea otomana a apelat din nou la albanezi, care au luat pamanturile si casele sarbilor plecati in pribegie. Abia dupa primul razboi balcanic, din 1912, acestia au putut reintra in Priştina, dar numai pana in anii primului razboi mondial, pentru ca Albania, aliata cu Austro-Ungaria, a infrant Serbia si a trecut la purificare etnica in Kosovo. Peste 100.000 de sarbi si-au parasit din nou casele, migrand spre nord pana la terminarea razboiului, cand, prin tratatele de pace din 1920, se constituia o monarhie constitutionala cu doua provincii autonome: Kosovo si Voivodina. Asadar Europa recunostea din nou Kosovo ca parte a Serbiei! In acel moment Iugoslavia avea aproximativ 400.000 de albanezi, la o populatie de 12 milioane de locuitori. In 1929 in Kosovo traiau 61% sarbi, 33% albanezi si 6% alte etnii. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a atacat Iugoslavia pe 6 aprilie 1941, cucerind-o pe 17 aprilie, insa a avut de infruntat doua miscari de rezistenta: una, monarhista, a "cetnicilor" generalului Drajen Mihailovici; cealalta, comunista, a partizanilor lui Iosip Broz Tito. Croatia s-a proclamat "stat national fascist" si s-a aliat cu Germania, iar Slovenia si Muntenegru au fost anexate de Italia. O mare parte din Kosovo a fost ocupata de Albania, aliata Germaniei.
100.000 de musulmani albanezi au populat din nou provincia. Militia albaneza "Vulnetari" si unitatile SS "Skanderbeg" au masacrat circa 40.000 de sarbi, peste 100.000 emigrand fortat. La finele razboiului, rusii au lichidat miscarea cetnicilor si l-au impus pe Tito si regimul sau comunist, care a acordat autonomie provinciei Kosovo, dar n-a mai permis niciodata sarbilor sa se intoarca la casele lor! Asta a facut ca in 1961 procentul sarbilor sa se reduca la 27% in Kosovo si Metohia, iar al albanezilor sa creasca la 67%, iar intre 1968 si 1988 sa plece 220.000 de sarbi si muntenegreni din 700 de sate kosovare! In total, in ultimii 40 de ani, au plecat siliti de terorismul demografic albanez, peste 400.000 de sarbi din Kosovo. Este pacat insa si de distrugerile culturale provocate. In 1999 albanezii au distrus si vandalizat 140 de asezaminte ortodoxe! Intr-o singura zi, pe 17 martie 2004, UCK-ul albanez a distrus 34 de lacasuri de cult!
Cinste monahilor sarbi de la Manastirea Deceani, care in mijlocul acestor atrocitati au gasit puterea de a adaposti atat refugiati sarbi, cat si albanezi, prinsi in valtoarea razboiului!
Cu mai bine de doua secole inainte, Stefan Nemanja (1166-1196) instaura, in 1170, propria dinastie, iar unul din cei trei fii ai sai, tot Stefan, a reusit sa devina primul rege al Serbiei (constituita chiar pe nucleul Zeta, Raska, Metohia, Kosovo), in 1217. Doi ani mai tarziu, celalalt fiu al sau, Rastko, viitorul Sfânt Sava, aducea si recunoasterea autocefaliei Bisericii Sarbe, Serbia obtinandu-si ambele forme de independenta: statala si religioasa. Cu el (inainte de a se calugari in Sfantul Munte sub numele de Simeon, la Manastirea de el intemeiata, Hiliandaru) s-au inceput a se zidi manastiri in Kosovo si, pana la apogeul Serbiei, sub tarul Stefan Duşan (1331-1355), aparusera nestematele ortodoxe de la Pec - 1250, Graceaniţa - 1321, Decani - 1327. In secolele 13-14, Kosovo era inima Serbiei, atat din punct de vedere militar (muntele Sar, cu principala cetate Pauni, fiind centrul politic al regilor sarbi), cat si religios (regele Stefan Milutin, zidind inainte de Graceaniţa, manastirea Ljeviska, la Prizren, in 1307, multumind astfel lui Dumnezeu pentru ca l-a ajutat sa scape de tatarii ce invadasera tara pana in Peci, in 1291). In 1459 insa, dupa batalia de la Smederevo, istoria Serbiei intră intr-o paranteza de patru secole, fiind cucerita de Imperiul Otoman (Kosovo, Zeta si o parte din Bosnia vor mai rezista pana in 1496). Acum este momentul cand se produce prima "marea migratie sarba". Inalta Poarta a favorizat colonizarea kosovara cu albanezii ce adoptasera religia Islamului si devenisera mercenarii Inaltei Porti. A doua mare emigrare a avut loc in 1690, in timpul razboiului austro-turc din 1683-1699, cand, in urma preluarii Kosovoului de catre otomani, Patriarhul de Peci, Arsenie III Carnojevici si 37.000 de familii de sarbi si-au parasit tinuturile istorice, mutandu-se mai la nord, preferand stapanirea catolica austriaca in locul celei musulmane. Kosovo devenind subpopulat, stapanirea otomana a apelat din nou la albanezi, care au luat pamanturile si casele sarbilor plecati in pribegie. Abia dupa primul razboi balcanic, din 1912, acestia au putut reintra in Priştina, dar numai pana in anii primului razboi mondial, pentru ca Albania, aliata cu Austro-Ungaria, a infrant Serbia si a trecut la purificare etnica in Kosovo. Peste 100.000 de sarbi si-au parasit din nou casele, migrand spre nord pana la terminarea razboiului, cand, prin tratatele de pace din 1920, se constituia o monarhie constitutionala cu doua provincii autonome: Kosovo si Voivodina. Asadar Europa recunostea din nou Kosovo ca parte a Serbiei! In acel moment Iugoslavia avea aproximativ 400.000 de albanezi, la o populatie de 12 milioane de locuitori. In 1929 in Kosovo traiau 61% sarbi, 33% albanezi si 6% alte etnii. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a atacat Iugoslavia pe 6 aprilie 1941, cucerind-o pe 17 aprilie, insa a avut de infruntat doua miscari de rezistenta: una, monarhista, a "cetnicilor" generalului Drajen Mihailovici; cealalta, comunista, a partizanilor lui Iosip Broz Tito. Croatia s-a proclamat "stat national fascist" si s-a aliat cu Germania, iar Slovenia si Muntenegru au fost anexate de Italia. O mare parte din Kosovo a fost ocupata de Albania, aliata Germaniei.
100.000 de musulmani albanezi au populat din nou provincia. Militia albaneza "Vulnetari" si unitatile SS "Skanderbeg" au masacrat circa 40.000 de sarbi, peste 100.000 emigrand fortat. La finele razboiului, rusii au lichidat miscarea cetnicilor si l-au impus pe Tito si regimul sau comunist, care a acordat autonomie provinciei Kosovo, dar n-a mai permis niciodata sarbilor sa se intoarca la casele lor! Asta a facut ca in 1961 procentul sarbilor sa se reduca la 27% in Kosovo si Metohia, iar al albanezilor sa creasca la 67%, iar intre 1968 si 1988 sa plece 220.000 de sarbi si muntenegreni din 700 de sate kosovare! In total, in ultimii 40 de ani, au plecat siliti de terorismul demografic albanez, peste 400.000 de sarbi din Kosovo. Este pacat insa si de distrugerile culturale provocate. In 1999 albanezii au distrus si vandalizat 140 de asezaminte ortodoxe! Intr-o singura zi, pe 17 martie 2004, UCK-ul albanez a distrus 34 de lacasuri de cult!
Cinste monahilor sarbi de la Manastirea Deceani, care in mijlocul acestor atrocitati au gasit puterea de a adaposti atat refugiati sarbi, cat si albanezi, prinsi in valtoarea razboiului!
George CRASNEAN
din"Lumea Credintei"
din"Lumea Credintei"
Etichete:
Cea dintâi întâlnire cu Stareţul Efrem Katunakiotul
Era luna martie a anului 1974. Plin de temeri si de framantari in cautarea unei legaturi mai stranse cu Dumnezeu, fiind pe atunci elev la Athoniada (Seminar teologic aflat in Muntele Athos), am pornit catre pustia Sfantului Munte. Mergeam cu inima deschisa spre a vedea si a auzi lucruri folositoare de suflet, pentru ca, dupa Sfintii Parinti, frica lui Dumnezeu este zid, pavaza si turn nebiruit, si fiindca in viata avem nevoie de acoperamant, pentru ca multe sunt cursele diavolului, si acestea se afla la tot pasul. Un glas launtric imi spunea: "Indreapta-te catre pustie...Indreapta-te catre pustie...".
M-am hotarat sa fac intocmai. Am luat corabia din Dafni si, rand pe rand, am trecut prin fata manastirilor Simonopetra, Grigoriu, Sfantul Pavel. Inainte de destinatie, corabia a mai oprit la Noul Schit si la Schitul Sfanta Anna. Am coborat la arsanaua [1] "pustiei"[2] si m-am indreptat catre Karulia, pentru a junge pe inaltimile Katunakiei. Acolo aveam sa-l intalnesc pe cel care mai apoi mi-a devenit duhovnic, Parintele Ieromonah Efrem Katunakiotul.
Tineam in mana siragul de matanii si mergand spuneam: "Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma!" . Privite de jos, colibele monahilor pareau adevarate cuburi de vulturi."Oare traiesc oameni acolo?", m-am intrebat. Simteam ceva deosebit in inima mea. sufletul meu incepea sa se linisteasca . Harul Preasfintei noastre [Maici] lucra cu gingasie in sufletul meu, dar, in acelasi timp, avea sa zguduie nimicnicia mea ce sovaie atatde mult trupeste si sufleteste.
"Cat s-au marit lucrurile tale, Doamne, toate intru intelepciune le-ai facut"(Ps. 103:24) La un moment dat in Katunakia am intalnit un monah:
Tineam in mana siragul de matanii si mergand spuneam: "Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma!" . Privite de jos, colibele monahilor pareau adevarate cuburi de vulturi."Oare traiesc oameni acolo?", m-am intrebat. Simteam ceva deosebit in inima mea. sufletul meu incepea sa se linisteasca . Harul Preasfintei noastre [Maici] lucra cu gingasie in sufletul meu, dar, in acelasi timp, avea sa zguduie nimicnicia mea ce sovaie atatde mult trupeste si sufleteste.
"Cat s-au marit lucrurile tale, Doamne, toate intru intelepciune le-ai facut"(Ps. 103:24) La un moment dat in Katunakia am intalnit un monah:
- Blagosloviti Parinte! i-am zis.
El mi-a raspuns:
- Domnul, fiule.
Dupa ce si-a dat seama ca sunt elev al Athoniadei, mi-a spus:
- Canta-mi "Cuvine-se cu adevarat".
Cand am inceput sa cant, monahul s-a rezemat de un baston care avea forma literei "T"[3], si a inceput sa se roage cu siragul de metanii, in timp ce ochii incepusera sa i se ummple de lacrimi de bucurie.
La un moment dat, mi-a spus: "Dumnezeu iarta, copilul meu".Aceasta vorba a monahilor aghioriti arata invoirea si multumirea in legatura cu ceva.Era limpede ca monahul acesta era un om al tacerii, urmator al Marelui Pimen care spunea: Cel care va lucra tacerea, va avea pace si se va odihni in orice loc va sedea".
- Gheronda, ce este cu lemnul acesta? am intrebat.- Aici, copilul meu, se dau lupte in timpul noptii, mi-a rspuns.
- Lupte? - Da. - Cu cine? - Cu diavolul.
Am plecat grabit fiindca muream de nerabdare sa-l vad pe Staretul Efrem. Pe drum repetam fara incetare cuvintele acestea: "Aici se dau lupte in timpul noptii...Aici se dau lupte in timpul noptii". Lupte! "Aici rabdarea sfintilor este, aici [sunt] cei ce pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus"[4]. Cine merge in Gradina Maicii Domnului si nu simte harul si binecuvantarea Dansei? Cu atat mai mult o vei simti cand esti tanar si mai ales atunci cand cauti adevarul. Fiindca tineretea este plina de mister, ravna, indrazneala, nelinisti, teluri si amgiri. Un proverb din Cipru spune ca "tinereatea fara credinta si fara idealuri este precum ziua fara soare si fara lumina". In opinia psihologilor, "cei tineri sunt neprihaniti precum ingerii, mandri precum printii si printesele, indrazneti precum eroii si incapatanat precum cainele". Aceasta este lumea celui tanar, mai ales a celui care cauta lucruri mai inalte.
Preocupat cu aceste ganduri, mi-am continuat drumul. Drumul catre staretul Efrem! Drumul lacrimilor! Drumul pocaintei! Drumul Harului! Acest urcus era pretul pe care trebuia sa-l platesc pentru primirea descoperirilor ce aveau sa urmeze in viata mea. Cuvintele psalmistului rasunau neincetat in urechile mele: "Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne; Doamne, auzi glasul meu" (Ps 129:1). In aceasta nemarginita pustie, pasarile raspandeau minunate triluri in vazduh prin buna-mireasma. Soarele isi arunca razele aurite in apele Sfantului Munte. Valurile salbatice ale marii loveau stancile peninsulei si, ca niste fiare neimblanzite, rupeau tacerea ce imparatea peste intreaga pustie. Cand am urcat indeajuns de sus, fara sa stau pe ganduri, am strigat cu putere, cerand mila si mangaiere de la Dumnezeu. Un tanar isi cauta mantuirea in pustia cea nemarginita:
Preocupat cu aceste ganduri, mi-am continuat drumul. Drumul catre staretul Efrem! Drumul lacrimilor! Drumul pocaintei! Drumul Harului! Acest urcus era pretul pe care trebuia sa-l platesc pentru primirea descoperirilor ce aveau sa urmeze in viata mea. Cuvintele psalmistului rasunau neincetat in urechile mele: "Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne; Doamne, auzi glasul meu" (Ps 129:1). In aceasta nemarginita pustie, pasarile raspandeau minunate triluri in vazduh prin buna-mireasma. Soarele isi arunca razele aurite in apele Sfantului Munte. Valurile salbatice ale marii loveau stancile peninsulei si, ca niste fiare neimblanzite, rupeau tacerea ce imparatea peste intreaga pustie. Cand am urcat indeajuns de sus, fara sa stau pe ganduri, am strigat cu putere, cerand mila si mangaiere de la Dumnezeu. Un tanar isi cauta mantuirea in pustia cea nemarginita:
- Parinte Efrem! Parinte Efrem! am strigat.
Nici un semn. Din fericire, fara sa-mi dau seama, acolo unde strigam era casa Staretului. Deodata, a aparut la balcon chip biblic, cu o barba alba si un epitrahil auriu. Stralucea, pur si simplu! De indata ce l-am vazut, m-am pierdut: "Dumnezeul meu!" Geanta pe care o tineam mi-a cazut. Ochii mi s-au umplut de lacrimi! Valul negru de pe sufletul meu, intocmai precum un nor, incepu sa se risipeasca. Chipul meu stralucea precum soarele. Dumnezeul meu, ma intrebam, cine-o fi acest om? Ce este ceea ce vad inaintea mea?
- Ce doresti, bunul meu fiu? m-a intrebat. Fiind infricosat, crezand ca traiesc un vis - a aparut cu adevarat inaintea mea salasul rugului din Vechiul Testament, si am vazut "ca rugul ardea cu foc, dar nu se mistuia"[5]. - am spus cu un glas plin de uimire:
- Pa...Pa...rintele Efrem...- Vino inauntru, mi-a spus.
Am deschis poarta si am intrat in curte. La usa astepta marele nevoitor, Staretul insusi, cel ce peste putina vreme avea sa devina duhovnicul meu. M-a sarutat si mi-a spus, fara a ma cunoaste dinainte:
- Bine-ai venit, Nikolaos. Copilul meu...copilul meu..., a spus nevoitorul inainte-vazator.- De unde ma cunosti, Parinte?
- Te stiam dinainte sa te vad, si te asteptam.
- Ma cunosteai dinainte? am spus eu balbaindu-ma. Dar... Parinte... de... de unde ma cunosteai?
- Te cunosteam dnainte sa te vad si ma rugam pentru tine:"Iar eu m-am rugat pentru tine"[6].
Ce binecuvantare! Staretul avea rugaciunea, "lumina mintii, toiagul nadejdii, securea deznadejdii, avutia si comoara tuturor crestinilor"( Sfantul Ioan Scararul)
M-am pierdut cu totul! Plangeam. Ramasesem fara grai, precum Preotul Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul. Ochii imi erau plini de lacrimi. Ce se intampla? Unde ma gaseam? Doamne, miluieste-ma! Oare este un vis? Ce se intampla? Sunt treaz sau nu? Mi-a dat paltonul sau, siindca era frig. Simteam ceva diferit. Dupa putina vreme, camera s-a umplut de buna-mireasma.
- Ce fel de aroma este aici, Parinte? Este cumva tamaie? am intrebat.
Dar nu era nici un fel de aroma. As fi putut sa deosebesc usor daca era vorba despre asa ceva. Era insa ceva mai presus de orice aroma. Staretul insusi raspandea in jur acea buna-mireasma.
Acesta insa nu mi-a raspuns.
Staretul plinea acel cuvant care spune "nevoieste-te sa iubesti pe tot omul deopotriva si vei alunga de-a valma toate patimile" (Avva Talasie)[7]
- Cum ai petrecut pana acum, cum esti acum, si cum vei deveni de-aici incolo? Harul lui Dumnezeu, copilul meu, te va umbri si de azi inainte te va arata vrednic lucrator al Viei Domnului.
"Ma inchin si te maresc si te slavesc pe tine, Dumnezeul meu"[8].Mare binecuvantare!", sopteam si plangeam. Staretul a continuat:
- Toate, copilul meu, se vor sschimba de acum inainte. Preasfanta noastra [Maica] iti va trimite bogate binecuvantari. In aceasta lume a stricaciunii si a pacatului, zguduita din temelii din pricina intinaciunilor, nu trebuie sa ne clatinam si noi, ci sa chemam mila lui Dumnezeu. Marele Antonie zice: "Oriunde mergi sa-L ai pururea pe Dumnezeu inaintea ta. In tot ceea ce faci sau spui, sa ai marturie din Sfanta Scriptura".
Cer astazi harul lui Dumnezeu pentru a ma arat vrednic fiu duhovnicesc al Parintelui meu. Iubirea lui Dumnezeu s-a revarsat din plin asupra nimicniciei mele. Fara ajutorul lui Dumnezeu nu putem dobandi nimic in viata. Asa cum un numar capata valoare cand inaintea zerourilor se pune cifra 1, tot astfel si nimicniciile noastre capata valoare daca inaintea nimicniciei noastre duhovnicesti Domnul nostru Iisus Hristos pune 1. Atunci, sufletul celui ce inseteaza dupa Hristos, devenind una cu El, rosteste impreuna cu Sfantul Pavel: "Toate le pot intru Hristos, Cel ce ma intareste."(Filip. 4:13)
Fragment din Nikolaos Zahariadis, Empeiries apo ton amilito kosmo tou Atho, Editura Pyrgos Ileias, Pyrgos, 1997
[6] - Luc. 22:32
[7] - Flocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii, traducere din greceste, introduceri si note de Dumitru Staniloaie, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, p. 22.
[8] - Din Randuiala Dumnezeiestii Impartasiri, Rugaciunea a saptea, a Sfantului Simeon Noul Teolog.
M-am pierdut cu totul! Plangeam. Ramasesem fara grai, precum Preotul Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul. Ochii imi erau plini de lacrimi. Ce se intampla? Unde ma gaseam? Doamne, miluieste-ma! Oare este un vis? Ce se intampla? Sunt treaz sau nu? Mi-a dat paltonul sau, siindca era frig. Simteam ceva diferit. Dupa putina vreme, camera s-a umplut de buna-mireasma.
- Ce fel de aroma este aici, Parinte? Este cumva tamaie? am intrebat.
Dar nu era nici un fel de aroma. As fi putut sa deosebesc usor daca era vorba despre asa ceva. Era insa ceva mai presus de orice aroma. Staretul insusi raspandea in jur acea buna-mireasma.
Acesta insa nu mi-a raspuns.
Staretul plinea acel cuvant care spune "nevoieste-te sa iubesti pe tot omul deopotriva si vei alunga de-a valma toate patimile" (Avva Talasie)[7]
- Cum ai petrecut pana acum, cum esti acum, si cum vei deveni de-aici incolo? Harul lui Dumnezeu, copilul meu, te va umbri si de azi inainte te va arata vrednic lucrator al Viei Domnului.
"Ma inchin si te maresc si te slavesc pe tine, Dumnezeul meu"[8].Mare binecuvantare!", sopteam si plangeam. Staretul a continuat:
- Toate, copilul meu, se vor sschimba de acum inainte. Preasfanta noastra [Maica] iti va trimite bogate binecuvantari. In aceasta lume a stricaciunii si a pacatului, zguduita din temelii din pricina intinaciunilor, nu trebuie sa ne clatinam si noi, ci sa chemam mila lui Dumnezeu. Marele Antonie zice: "Oriunde mergi sa-L ai pururea pe Dumnezeu inaintea ta. In tot ceea ce faci sau spui, sa ai marturie din Sfanta Scriptura".
Cer astazi harul lui Dumnezeu pentru a ma arat vrednic fiu duhovnicesc al Parintelui meu. Iubirea lui Dumnezeu s-a revarsat din plin asupra nimicniciei mele. Fara ajutorul lui Dumnezeu nu putem dobandi nimic in viata. Asa cum un numar capata valoare cand inaintea zerourilor se pune cifra 1, tot astfel si nimicniciile noastre capata valoare daca inaintea nimicniciei noastre duhovnicesti Domnul nostru Iisus Hristos pune 1. Atunci, sufletul celui ce inseteaza dupa Hristos, devenind una cu El, rosteste impreuna cu Sfantul Pavel: "Toate le pot intru Hristos, Cel ce ma intareste."(Filip. 4:13)
Fragment din Nikolaos Zahariadis, Empeiries apo ton amilito kosmo tou Atho, Editura Pyrgos Ileias, Pyrgos, 1997
Din "Lumea Monahilor"
[5] - Ies. 3:3[1] - Arsana: mic port cu magazii, chei si loc de ancorare pentru vapoarele de mic tonaj.
[2] - In vocabularul monahilor athoniti "pustia" este zona aflata in extremitatea sudica a Sfantului Munte . Acolo monahii traiesc in pesteri, colibe si chilii, locuri unde de-a lungul timpului s-au nevoit multi sfinti athoniti.
[3] - Pe acest fel de baston se sprijina Parintii si se roaga.
[4] - Apoc. 14:12
[6] - Luc. 22:32
[7] - Flocalia sfintelor nevointe ale desavarsirii, traducere din greceste, introduceri si note de Dumitru Staniloaie, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000, p. 22.
[8] - Din Randuiala Dumnezeiestii Impartasiri, Rugaciunea a saptea, a Sfantului Simeon Noul Teolog.
Patriarhia Rusă cere BOR o poziţie în cazul mitropolitului care s-a împărtăşit la catolici
Biserica Ortodoxă Rusă, prin şeful departamentului pentru relaţii externe, mitropolitul Kirill, solicită o poziţie Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în cazul mitropolitului român care s-ar fi împărtăşit la o slujbă greco-catolică, potrivit Interfax, care citează site-ul Patriarhiei Ruse.
Într-o scrisoare adresată omologului său din BOR, PF Ciprian, mitropolitul Kirill cere lămuriri în cazul "unui important ierarh al Bisericii Ortodoxe Române care s-ar fi împărtăşit cu cei care nu au ce căuta în Biserica Ortodoxă", scrie Interfax.
De asemenea, documentul solicită Patriarhului Daniel şi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române "să exprime un punct de vedere în legătură cu acest eveniment".
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a declarat pentru MEDIAFAX, că PF Ciprian a primit scrisoarea mitropolitului Kirill şi că Sfântul Sinod al BOR va discuta acest caz în următoarea şedinţă, din 8 şi 9 iulie.
Potrivit presei centrale, Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae, s-ar fi împărtăşit în 25 mai în biserica greco-catolică din Timişoara.
Biroul de presă al Patriarhiei preciza atunci că nu are date concrete în legătură cu acest eveniment, dar că ÎPS Nicolae va fi chemat la şedinţa Sfântului Sinod pentru a oferi explicaţii.
"Totuşi, în principiu, Patriarhia Română precizează faptul că dialogul actual al Ortodoxiei cu Biserica Romano – Catolică, deja destul de fragil, nu poate fi ajutat, ci mai degrabă complicat prin gesturi considerate de unii «profetice», iar de alţii problematice", mai spunea Patriarhia Română.
a relatat Mediafax
Catolicii şi fraţii lor ..."extratereştrii"!!!
Vaticanul are obsesia "fraternala": daca pentru raposatul papa Ioan Paul II evreii erau "fratii nostri mai mari"(i nostri fratelli maggiori), pentru lezuitul argentinian Jose Gabriel Funes, astronomul si consilierul papei Benedict XVI, se poate vorbi despre..."fratele nostru extraterestru": Per dirla con san Francesco, se consideriamo le creature terrene come "fratello"e "sorella", perché non potremmo parlare anche di un "fratello extraterrestre"? Forebe parte comunche della creazione...(in l'Observatore Romano, 13 mai 2008)
In ultima vreme, catolicii, sarmanii de ei, continuandu-si ratacirea de peste 1000 de ani (prin care se adapteaza mereu duhului lumesc, doar-doar vor fi apreciati ca populari si apropiati de oameni), vor sa "evanghelizeze" nu numai cele mai indepartate plaiuri ale lumii reale, ci si altele, cu mult mai indepartate, din irealitate. Adica au terminat treaba cu oamenii terestrii, iar acum isi dau cu presupusul despre...extraterestrii, vrand chiar sa dialogheze cu ei. Eu cred, insa, ca mai intai extraterestrii insisi au inceput sa dialogheze cu catolicii si sa-i invete - sa le inspire adica, mai la aratare, mai in ascuns - drumul catre lumea lor...Caci cu fiecare erezie, cu fiecare minciuna, cu fiecare inventie dogmatica sau practica, ei, catolicii, s-au adancit in explorarea lumii ireale si intunecate a extraterestrilor. Si-uite asa catolicii s-au ratacit progresiv de la Calea Vietii, au iesit din Biserica lui Hristos , au lepadat Duhul Adevarului, Duhul lui Hristos pentru a se umple de duhul minciunii, duhul diavolului si al extraterestrilor lui...
Dar, daca si evolutionismul, teoria existentei extraterestrilor reprezinta pentru toti ce fascinati de basme - chiar si SF - inca o pista falsa pentru care-si pierd mintea si energia, dispretuind Dargostea sincera a lui Dumnezeu si Adevarul deplin descoperit de El pentru binele nostru vesnic. Caci promovarea oricaror conceptii din care lipsesc Iisus Hristos si continutul descoperirii Sale reale arta razvratirea omului fata de Dumnezeu, razvratire inceputa candva in rai, cu Adam si Eva. Insa experienta razvratirii fata de Dumnezeu, orice forme ar lua, e una mortala.
Iar diavolul - tatal minciunii, incepatorul vicleniei si al hulei, urzitorul rautatilor ai al fanteziilor smintitoare - e cel dintai ucigas de oameni. Fenomenul uciderii spirituale treptate la care este supus omul - prin nestiinta, lenevie, prostie, patimi degradante, idei strambe, conceptii gresite despre Dumnezeu, lume, om si matuire, superstitii, ocultism, satanism declarat - e mai vizibil azi ca oricand. Iar framantarile legate de viata pe alte planete, de cum era lumea acum 15 miliarde de ani, de oameni rapiti de OZN-uri (de ce ar trebui oameni rapiti de fiinte superioare?!), de echivalenta religiilor, de personificarea animalelor, monstrilor si robotilor, de experimentarea vrajitoriei si ocultismului (gen Harry Potter si Halloween), si altele asemenea, nu sunt decat false probleme (diversiuni) in care diavolul ne arunca spre a ne tulbura si a ne devia de la scopul existentei noastre: dobandirea vietii vesnice si experierea (trairea) indumnezeirii prin Iisus Hristos - Calea, Adevarul si Viata. Insa Jertfa lui Hristos a fost cele mai srios si mai dureros eveniment din istorie, incat nu-l putem ignora sau acoperii cu basme si plasmuriri pseudo-stiintifice.
Cat despre Sfintii Ingeri care-L slujesc pe Iisus Hristos si care-i ajuta pe oameni spre mantuire, ei nu sunt nici extraterestri, nici medium-uri, nici alte aratari in plan material, ci sunt fiinte pur spirituale si ascultatoare de Dumnezeu. Ei nu sunt la discretia noastra prin formule si practici de magie, sau de stiinta "oculta"ca duhurile necurate...Dar aplecarea omului contemporan spre "semne si minuni paranormale" ba chiar spre idolatrizarea fapturilor ireale extraterestre (idealuri, filme, reviste, discutii), arata foarte clar ca suntem "in vremurile cele de apoi, [cand] unii se vor departa de la credinta, luand aminte la duhurile cele inselatoare si invataturile demonilor" (I Timotei 4, 1) si "nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci dornici sa-si desfateze auzul - isi vor gramadi invatatori dupa pofetele lor, si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme (II Timotei 4, 3-4).
Atentie mare, fratilor! Extraterestrii ca vietuitori pe alte planete nu exista. Exista numai demoni care, prin tot felul de invataturi false si naluciri mestesugite, ii ispitesc oamenii ca sa-i rupa de realitatea creata de Dumnezeu si sa-i arunce in iluzii de tot felul. Exista si oamenii inselati (jurnalisti de scandal, scriitori, "savanti", cercuri oculte, trusturi media chiar) care incearca sa manipuleze lumea prin variate dezinformari. De aceea, omul trebuie sa-si scuture mintea de toate fumigenele diavolesti, de toate fantasmele si parerile gresite ale nestiintei si a le patimilor, prin pocainta, pentru a-L putea cunoaste (vedea) real pe Dumnezeu si lumea reala facuta de El, in care omul se poate mantui. Nimeni nu se mantuieste in afara lumii reale, ci in interiorul ei si al Bisericii - cea mai inalta realitate a acestei lumi, in care e prezent Dumnezeu prin Duhul Sau cel Sfant! Daca Mantuitorul Hristos ne-a lasat in Biserica Sa (Unica, Universala si Sfanta, Ortodoxa) Duhul Adevarului, Care ne calauzeste la tot Adevarul, si daca nici Hristos, nici Sfintii Apostoli, nici Sfintii Parinti nu au dezvoltat niciodata subiectul "extraterestrilor", ba inca l-au combatut odata cu fabulatiile nevrednice de atentie, inseamna ca trebuie respins orice demers iscoditor in lumea iluziilor dracesti de felul acesta.
Fratilor timpul vietii noastre e prea scurt si prea valoros ca sa-l pierdem in cautari inutile, in explorarea a tot felul de fundaturi ideatice sau imaginare. Noi trebuie sa fructificam timpul, impodobindu-l prin cunoasterea lui Dumnezeu, prin rugaciune, prin pocainta si iubire, in Biserica Dreptmaritoare a lui Hristos. Doar purtandu-l astfel pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in gandurile si in faptele noastre, pregustam inca din aceasta viata terestra Viata vessnica dumnezeiasca si nadajduim a dobandi deplin bucuria si cunoasterea lui Dumnezeu, ca si a lumii frumoase facute de El pentru oameni si condusa neincetat de El prin Hristos. Pentru ca" aceasta este viata vesnica: Sa Te cunoasca pe Tine, Singurul Dumnezeu Adevarat, si pe Iisus Hristos, pe Care Tu L-ai trimis "(Ioan 17, 3). In aceasta iubire, credinta, cunoastere si ascultare de Dumnezeu sa ramanem si noi in veci.
Protosinghel Mihail STANCIU
Egumenul Sfintei Manastiri Antim
din "Lumea Credintei", iunie 2008
Egumenul Sfintei Manastiri Antim
din "Lumea Credintei", iunie 2008
Interventia telefonica a IPS Nicolae la dezbaterea AZEC - CLICK AICI
“Gestul Mitropolitului Nicolae Corneanu nu este necontrolat, ci este demonstrativ. Ma exprim si ceva mai mult: nici macar nu recunoaste, dupa ce a fost fotografiat, de unde se vede ca el insusi se considera vinovat. Consider ca este o batjocura ceea ce a facut Mitropolitul Nicolae Corneanu! Habar nu are ca este ortodox! A fost comunist - si nu orice fel de comunist, ci unul vandut comunistilor! Este si ramane o capetenie comunista. Referitor la apostazia sa, am primit vesti si din Grecia. Grecii astia, domnule, le stiu pe toate, sunt foarte atenti. Sinodul B.O.R. insa nu a dat niciun raspuns; Sinodul nostru tace. Ar fi cazul sa se trezeasca si sa ia o masura! (…) Personal, il consider un alintat, nici macar un copil - pentru ca unui copil ii poti gasi o scuza. (…) Sinodul trebuie sa ia o masura, dar, din pacate, Sinodul nostru doarme. Ma astept totusi sa aiba o reactie ferma, inteleapta. Pana la urma, oricum adevarul va birui, iar sinodalii care acum se tem sa ia o masura vor ramane niste lasi, de nicaieri. Mitropolitul Corneanu oricum, demult era cunoscut pentru abaterile sale bisericesti: facea Liturghie dupa Liturghie, pentru copii, in aceeasi Biserica, la fel ca si catolicii; schimba doar Masa; caraghios, nu? Greseli de genul acesta Sfintia Sa are foarte multe, insa pe parcursul anilor s-a tot tolerat. Si-acum nici macar nu-si recunoaste greseala, desi a fost fotografiat! Un alintat...“
Parintele Arsenie Papacioc
Conferinţa Ecumenism si Fanatism o puteţi asculta dând click - AICI
Sfantul Marcu al Efesului
Pentru mărturisirea dumnezeieştii credinţe mare lucrător te-a aflat pe tine Biserica, sfinţite prealăudate, căci prin păzirea slovelor Dumnezeieştilor Părinţi ai zdrobit eresurile întunecatului Apus. Pentru aceasta pe Hristos Dumnezeu roagă-L să dăruiască râvnă celor ce-ţi urmează cinstita vieţuire.
La conferinta "ECUMENISM si FANATISM" care a avut loc marti seara la SALA DALLES s-a citit cuvantul Parintelui Arsenie Papacioc despre gestul necugetat facut de Mitropolitul Nicolae Corneanu care s-a impartasit din acelasi potir cu greco-catolicii, precum si Scrisoarea Parintelui Iustin Parvu adresata Patriarhului Daniel. S-a vorbit si despre Sinodul de la Florenta din 1438-1439 ai carui Ierarhi au semnat pentru unirea cu catolicii in afara de un singur membru al Sinodului, este vorba despre Sfantul Marcu al Efesului cel care s-a impotrivit ereticilor catolici.
Totodata Parintele Sava de la Marea Lavra din Muntele Athos a cerut crestinilor ortodocsi-romani prin teologul Danion Vasile, sa nu se rupa de Biserica Ortodoxa Cea Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca care detine Invatatura cea Adevarata data prin Duhul Sfant. In curs de pregatire este si o scrisoare a Parintilor de la Schitul Lacu din Sfantul Munte Athos.
Acum se asteapta decizia Sfantului Sinod al B.O.R. care va trebui sa de-a explicatii celorlalte Sinoade ale Bisericii Ortodoxe, al Greciei, Rusiei s.a., pentru incalcarea grava a canoanelor si sminteala pe care Mitropolitul Banatului a facut-o intre credinciosi.
Totodata Parintele Sava de la Marea Lavra din Muntele Athos a cerut crestinilor ortodocsi-romani prin teologul Danion Vasile, sa nu se rupa de Biserica Ortodoxa Cea Una Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca care detine Invatatura cea Adevarata data prin Duhul Sfant. In curs de pregatire este si o scrisoare a Parintilor de la Schitul Lacu din Sfantul Munte Athos.
Acum se asteapta decizia Sfantului Sinod al B.O.R. care va trebui sa de-a explicatii celorlalte Sinoade ale Bisericii Ortodoxe, al Greciei, Rusiei s.a., pentru incalcarea grava a canoanelor si sminteala pe care Mitropolitul Banatului a facut-o intre credinciosi.
Scrisoarea Parintelui Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda adresata Patriarhului Daniel in cele ce urmeaza:
“În atenţia Preafericitului Părinte Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preafericite Părinte Patriarh, Cu firească supunere dar şi cu adâncă îndurerare vă adresez această scrisoare eu, nevrednicul şi cel mai mic între slujitorii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Un fapt cutremurător a zguduit şi a derutat întreaga ortodoxie românească. Faţa ortodoxiei s-a pătat astăzi ruşinos, printr-un fapt unic în ultimii trei sute de ani de dăinuire a Sfintei noastre Biserici, prin gestul neortodox al fratelui nostru de suferinţă, Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Nicolae Corneanu. Şi dacă actul necanonic al uniaţiei din Transilvania de acum trei secole a îndurerat ortodoxia, acum şi mai mult, din moment ce atunci poporul nostru suferea greaua asuprire străină, iar acum - nesiliţi de nimeni - ne facem părtaşi ereziei papistaşe. Preafericirea Voastră, nu sunt eu în măsură şi nu îndrăznesc să reamintesc unui întâistătător al Bisericii sfintele canoane şi predania sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Le cunoaşteţi şi vi le însuşiţi, de asemenea, prea-bine. Însă mă mustră cuvintele ferme ale marelui între sfinţii şi patriarhii noştri, Sfântul Ioan Gură de Aur, luminătorul a toată lumea, când spune: „Să nu fim părtaşi faptelor necurate ale întunericului, ci mai degrabă, mustraţi-le pe faţă” - şi nu pot să tac, văzând cum un înalt mitropolit al nostru, vechi de zile şi cu atâta experienţă, se împărtăşeşte cu cei ce au apostat de la dreapta credinţă. Aici, după cum bine-ştiţi, se încalcă grav canonul 46 apostolic, care spune clar: „Episcopul, sau prezbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” De asemenea, canonul 45, care spune: „Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, să se afurisească numai; Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească”. Dar nu numai atât. Se ştie că uniatismul şi, prin urmare greco-catolicismul, a fost nu numai un atentat asupra purităţii sfintei noastre ortodoxii, ci a fost un atentat şi asupra fiinţei şi unităţii neamului românesc. Un astfel de gest al unui mitropolit ortodox nu face decât să reînvie această neagră pagină din istoria poporului nostru. Poporul nostru, de-a lungul istoriei, a ştiut să convieţuiască paşnic cu toate religiile lumii, însă nu a acceptat niciodată ştirbirea propriei credinţe. Noi am nădăjduit că acest dialog ecumenic, pe care Biserica noastră îl poartă de la o vreme încoace, să fie rodnic, paşnic şi fără apostazii. Dar iată care sunt roadele lui acum. Acest gest nu face decât să ducă la scindare şi nicidecum la o unitate întemeiată în adevărul Sfinţilor Părinţi. Dureros, Preafericirea Voastră, foarte dureros. În istoria Bisericii noastre au mai fost căderi ale clerului nostru, cum s-a întâmplat în perioada uniaţiei, când 80% din preoţi au acceptat compromisul, lepădându-şi sfânta lor credinţă. Să nu creăm ca şi atunci sminteală în rândul credincioşilor noştri. Preafericirea Voastră, acum când neamul nostru este din nou ameninţat cu destrămarea, când Transilvania, Bucovina şi Basarabia sunt atât de râvnite de cei răuvoitori şi răucredincioşi, când peste ortodoxia noastră au năvălit fel şi fel de obiceiuri păgâne, cum ar fi homosexualitatea, avorturile, când sfintele icoane nu mai au loc în clasele copiilor noştri, vă rugăm, pentru sângele atâtor mucenici şi martiri ai neamului nostru, vărsat pentru apărarea credinţei şi a acestui neam, să luaţi atitudinea necesară, ca acest episcop să fie pedepsit, nu după părerea mea, ci în conformitate cu canoanele şi predania Sfinţilor noştri Părinţi, spre pocăinţă şi îndreptare şi spre lauda sfintei noastre Biserici. În puterea Sinodului pe care îl păstoriţi stă să nu lase să se sfărâme unitatea Bisericii noastre. De aceea vă rog, Preafericirea Voastră, să supuneţi atenţiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române această problemă, cât mai urgent, în cadrul discuţiilor ce vor avea loc în prima şedinţă a Sfântului Sinod. Această situaţie nu suferă amânare. Nu lăsaţi ca turma să se destrame şi mânia lui Dumnezeu să vină asupra acestui neam.
Cu plecăciune şi adânc respect, Protos. Justin Pârvu 1 iunie 2008
Prăznuirea Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful
Prea Fericirii Sale, Daniel,
"Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române”
Doamne ajuta.
____________________________________________________________________
Staretul Efrem al Manastirii Vatopedul de la Sf. Munte Athos
____________________________________________________________________
Părintele Sava Cucurakis de la Marea Lavră – Sfântul Munte Athos
“Noi nu suntem de acord cu ceea ce a făcut Înaltul Mitropolit, pentru că Sfinţii Părinţi combat această faptă. Dacă un episcop ar face aşa ceva, trebuie să fie caterisit. Noi urmăm hotărârile Sfinţilor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade şi ale Sfinţilor Părinţi. Sfântul Munte rămâne credincios în tradiţia şi credinţa ortodoxă. Astfel că, atunci când patriarhul latinofron Vekkos a cerut aghioriţilor să se unească cu papa, aceştia au refuzat, dând mărturie a dreptei credinţe chiar şi cu preţul vieţii. Aşa şi noi urmăm tradiţia înaintaşilor, pentru a nu se pierde dreapta credinţă, care ne conduce la mântuire. Pentru aceasta, mitropolitul Nicolae ar trebui să se pocăiască pentru ceea ce a făcut. Dacă nu se pocăieşte, preoţii din mitropolia lui să nu-l mai pomenească la slujbe, pentru că el, de fapt şi de drept, este garantul dreptei credinţe în Biserică, dar el deja a încălcat-o. În credinţa ortodoxă nu facem nici adăugiri, nici împuţinăm.”
______________________________________________________________
Staretul Efrem al Manastirii Vatopedul de la Sf. Munte Athos
Care este aportul Bisericii Ortodoxe la mişcarea Ecumenică? Credeţi în succesul ei?
- Mai întâi de toate, aş vrea să precizez că Biserica noastră este o biserică ecumenică, cu vocaţie universală. Noi, monahii aghioriţi, nu dispreţuim dialogul cu catolicii şi cu protestanţii şi nu ne temem de ei, însă trebuie să existe mare atenţie la tema aceasta. O încercare de dialog nu este exclusă, dar nu vrem ca bisericile noastre să se unească într-un mod eronat. Monahii athoniţi nu participă la rugăciunile comune cu catolicii şi protestanţii. Rugăciunea noastră este unirea tuturor, însă unirea trebuie să aibă loc în condiţii corecte, adică în condiţiile ortodoxiei. Dacă ei nu înţeleg condiţiile ortodoxiei, nu putem să facem nimic. Nu putem să punem apă în vinul nostru în ceea ce priveşte problema dogmelor. Lucrul acesta este imposibil. Dacă liderii ortodoxiei care poartă dialogul ecumenic vor încerca să facă acest lucru, vor provoca tulburare în popor. Sfântul Sinod a ţinut întotdeauna cont de părerea evlavioasă a poporului. În Biserica Ortodoxă nu este ca în Biserica Catolică, unde Papa este cel care decide cine dintre oameni trebuie socotit sfânt. În Biserica Ortodoxă nu avem proclamarea sfinţilor, ci avem înscrierea în catalogul oficial al sfinţilor. Sfinţi sunt aceia pe care pleroma Bisericii îi socoteşte sfinţi. Vedeţi, Sfântul Nectarie a fost cinstit ca sfânt încă din primele şase luni după moartea sa, şi la fel ca el au fost mulţi alţii. Cei ce nu au fost recunoscuţi încă în mod oficial ca sfinţi sunt totuşi cinstiţi ca sfinţi, pentru că întotdeauna manifestarea Sinodului este manifestarea evlavioasă a plinătăţii Bisericii. Din păcate, catolicii au o teologie foarte încâlcită şi din cauza aceasta nu pot să se smerească, să se pocăiască, pentru a trăi unirea. Eu am fost în Italia şi am vizitat nişte mănăstiri catolice, din curiozitate. Am văzut că au un monahism de nimic, zero. Ei simt înlăuntrul lor că monahismul ortodox este superior. Nu arată acest lucru prin cuvinte, dar îl simt în adâncul lor. În concluzie, nu am multă nădejde că mişcarea ecumenică va izbândi."
- Mai întâi de toate, aş vrea să precizez că Biserica noastră este o biserică ecumenică, cu vocaţie universală. Noi, monahii aghioriţi, nu dispreţuim dialogul cu catolicii şi cu protestanţii şi nu ne temem de ei, însă trebuie să existe mare atenţie la tema aceasta. O încercare de dialog nu este exclusă, dar nu vrem ca bisericile noastre să se unească într-un mod eronat. Monahii athoniţi nu participă la rugăciunile comune cu catolicii şi protestanţii. Rugăciunea noastră este unirea tuturor, însă unirea trebuie să aibă loc în condiţii corecte, adică în condiţiile ortodoxiei. Dacă ei nu înţeleg condiţiile ortodoxiei, nu putem să facem nimic. Nu putem să punem apă în vinul nostru în ceea ce priveşte problema dogmelor. Lucrul acesta este imposibil. Dacă liderii ortodoxiei care poartă dialogul ecumenic vor încerca să facă acest lucru, vor provoca tulburare în popor. Sfântul Sinod a ţinut întotdeauna cont de părerea evlavioasă a poporului. În Biserica Ortodoxă nu este ca în Biserica Catolică, unde Papa este cel care decide cine dintre oameni trebuie socotit sfânt. În Biserica Ortodoxă nu avem proclamarea sfinţilor, ci avem înscrierea în catalogul oficial al sfinţilor. Sfinţi sunt aceia pe care pleroma Bisericii îi socoteşte sfinţi. Vedeţi, Sfântul Nectarie a fost cinstit ca sfânt încă din primele şase luni după moartea sa, şi la fel ca el au fost mulţi alţii. Cei ce nu au fost recunoscuţi încă în mod oficial ca sfinţi sunt totuşi cinstiţi ca sfinţi, pentru că întotdeauna manifestarea Sinodului este manifestarea evlavioasă a plinătăţii Bisericii. Din păcate, catolicii au o teologie foarte încâlcită şi din cauza aceasta nu pot să se smerească, să se pocăiască, pentru a trăi unirea. Eu am fost în Italia şi am vizitat nişte mănăstiri catolice, din curiozitate. Am văzut că au un monahism de nimic, zero. Ei simt înlăuntrul lor că monahismul ortodox este superior. Nu arată acest lucru prin cuvinte, dar îl simt în adâncul lor. În concluzie, nu am multă nădejde că mişcarea ecumenică va izbândi."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
|
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.
.png)
Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
-
-
-
-
-
Ea este Maica noastrăAcum 4 luni
-
Proloagele din 23 octombrieAcum 5 luni
-
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum un an
-
-
-
-
-
-
-
Demonstrație a credințeiAcum 8 ani
-
RaiulAcum 8 ani
-
Participant à l’Esprit saintAcum 8 ani
-
-
ORBULAcum 9 ani
-
-
-
-
-
PocăințaAcum 10 ani
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 10 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 10 ani
-
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 11 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 12 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 13 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 14 ani
-
Ne-am mutat!Acum 14 ani
-
Schema monkAcum 14 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 14 ani
-
-
-
-
-
-
-
DeciziiAcum 8 ani
-
-
-
-
-
-
Directoare WebAcum 14 ani
-
-
-
-
