-
Postarea zilei - 21 noiembrieAcum o zi
-
-
-
Cum se tratează dușmaniiAcum un an
-
Forumuri ortodoxe
Asociatii-Fundatii ortodoxe
 |
KOSOVO - Ierusalimul Sârbilor
6/18/2008 | 
Publicat de
admin
Kosovo a fost, este si va ramane Ierusalimul sarbilor. Este locul cu cea mai mare densitate de biserici crestine de pe pamant! Aproape 1400 de biserici si manastiri ortodoxe seculare au pastrat aici credinta cea dreapta a sarbilor in fata musulmanilor otomani, care, daca n-au putut distruge crestinismul au reusit in schmb sa-i islamizeze pe albanezi. Biserica Ortodoxa Sarba detine 70% din pamanturile Kosovo si Metohia insa doar in cartile funciare, pentru ca statul comunist i le-a rapit in totalitate, restituirea nefacandu-se nici pana astazi. Acum, cand mai marii lumii au decis sa smulga inima Serbiei, e o datorie sa ne amintim istoria acestei rani deschise...
Leaganul Vechii Serbii acopera o suprafata de 10.800 de km patrati si este alcatuit de fat din doua provincii: Kosovo si Metohia (tinutul monahal, metoh), reprezentand cea mai mare vale sarbeasca, strajuita de munti inalti de peste 2000 de metri (Mal Korab 2.700 m), care o separa de Albania, Muntenegru si Macedonia, dar si cea mai importanta rezerva miniera (carbunele existent ar ajunge Serbiei pentru 600 de ani!). Kos inseamna in slava veche "mierlă" si tinutul mierlelor a fost mereu tinta disputelor intre sarbi si albanezi. Kosovo Polije (Câmpia Mierlei) i-a fost fatala insa despotului Lazăr Hrebeljanovici si sultanului Murad, chiar si asasinului acestuia, Miloş Obilici (sau Milos Kopiliqui, cum ii spun albanezii ce şi-l revendica), in lupta din 28 iunie 1389. Atunci 70.000 de sarbi (impotriva a 140.000 de turci) au oprit pentru o vreme inaintarea Portii otomane in Europa, iar eroismul lor a devenit mandrie si legenda nationala.
Cu mai bine de doua secole inainte, Stefan Nemanja (1166-1196) instaura, in 1170, propria dinastie, iar unul din cei trei fii ai sai, tot Stefan, a reusit sa devina primul rege al Serbiei (constituita chiar pe nucleul Zeta, Raska, Metohia, Kosovo), in 1217. Doi ani mai tarziu, celalalt fiu al sau, Rastko, viitorul Sfânt Sava, aducea si recunoasterea autocefaliei Bisericii Sarbe, Serbia obtinandu-si ambele forme de independenta: statala si religioasa. Cu el (inainte de a se calugari in Sfantul Munte sub numele de Simeon, la Manastirea de el intemeiata, Hiliandaru) s-au inceput a se zidi manastiri in Kosovo si, pana la apogeul Serbiei, sub tarul Stefan Duşan (1331-1355), aparusera nestematele ortodoxe de la Pec - 1250, Graceaniţa - 1321, Decani - 1327. In secolele 13-14, Kosovo era inima Serbiei, atat din punct de vedere militar (muntele Sar, cu principala cetate Pauni, fiind centrul politic al regilor sarbi), cat si religios (regele Stefan Milutin, zidind inainte de Graceaniţa, manastirea Ljeviska, la Prizren, in 1307, multumind astfel lui Dumnezeu pentru ca l-a ajutat sa scape de tatarii ce invadasera tara pana in Peci, in 1291). In 1459 insa, dupa batalia de la Smederevo, istoria Serbiei intră intr-o paranteza de patru secole, fiind cucerita de Imperiul Otoman (Kosovo, Zeta si o parte din Bosnia vor mai rezista pana in 1496). Acum este momentul cand se produce prima "marea migratie sarba". Inalta Poarta a favorizat colonizarea kosovara cu albanezii ce adoptasera religia Islamului si devenisera mercenarii Inaltei Porti. A doua mare emigrare a avut loc in 1690, in timpul razboiului austro-turc din 1683-1699, cand, in urma preluarii Kosovoului de catre otomani, Patriarhul de Peci, Arsenie III Carnojevici si 37.000 de familii de sarbi si-au parasit tinuturile istorice, mutandu-se mai la nord, preferand stapanirea catolica austriaca in locul celei musulmane. Kosovo devenind subpopulat, stapanirea otomana a apelat din nou la albanezi, care au luat pamanturile si casele sarbilor plecati in pribegie. Abia dupa primul razboi balcanic, din 1912, acestia au putut reintra in Priştina, dar numai pana in anii primului razboi mondial, pentru ca Albania, aliata cu Austro-Ungaria, a infrant Serbia si a trecut la purificare etnica in Kosovo. Peste 100.000 de sarbi si-au parasit din nou casele, migrand spre nord pana la terminarea razboiului, cand, prin tratatele de pace din 1920, se constituia o monarhie constitutionala cu doua provincii autonome: Kosovo si Voivodina. Asadar Europa recunostea din nou Kosovo ca parte a Serbiei! In acel moment Iugoslavia avea aproximativ 400.000 de albanezi, la o populatie de 12 milioane de locuitori. In 1929 in Kosovo traiau 61% sarbi, 33% albanezi si 6% alte etnii. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a atacat Iugoslavia pe 6 aprilie 1941, cucerind-o pe 17 aprilie, insa a avut de infruntat doua miscari de rezistenta: una, monarhista, a "cetnicilor" generalului Drajen Mihailovici; cealalta, comunista, a partizanilor lui Iosip Broz Tito. Croatia s-a proclamat "stat national fascist" si s-a aliat cu Germania, iar Slovenia si Muntenegru au fost anexate de Italia. O mare parte din Kosovo a fost ocupata de Albania, aliata Germaniei.
100.000 de musulmani albanezi au populat din nou provincia. Militia albaneza "Vulnetari" si unitatile SS "Skanderbeg" au masacrat circa 40.000 de sarbi, peste 100.000 emigrand fortat. La finele razboiului, rusii au lichidat miscarea cetnicilor si l-au impus pe Tito si regimul sau comunist, care a acordat autonomie provinciei Kosovo, dar n-a mai permis niciodata sarbilor sa se intoarca la casele lor! Asta a facut ca in 1961 procentul sarbilor sa se reduca la 27% in Kosovo si Metohia, iar al albanezilor sa creasca la 67%, iar intre 1968 si 1988 sa plece 220.000 de sarbi si muntenegreni din 700 de sate kosovare! In total, in ultimii 40 de ani, au plecat siliti de terorismul demografic albanez, peste 400.000 de sarbi din Kosovo. Este pacat insa si de distrugerile culturale provocate. In 1999 albanezii au distrus si vandalizat 140 de asezaminte ortodoxe! Intr-o singura zi, pe 17 martie 2004, UCK-ul albanez a distrus 34 de lacasuri de cult!
Cinste monahilor sarbi de la Manastirea Deceani, care in mijlocul acestor atrocitati au gasit puterea de a adaposti atat refugiati sarbi, cat si albanezi, prinsi in valtoarea razboiului!
Cu mai bine de doua secole inainte, Stefan Nemanja (1166-1196) instaura, in 1170, propria dinastie, iar unul din cei trei fii ai sai, tot Stefan, a reusit sa devina primul rege al Serbiei (constituita chiar pe nucleul Zeta, Raska, Metohia, Kosovo), in 1217. Doi ani mai tarziu, celalalt fiu al sau, Rastko, viitorul Sfânt Sava, aducea si recunoasterea autocefaliei Bisericii Sarbe, Serbia obtinandu-si ambele forme de independenta: statala si religioasa. Cu el (inainte de a se calugari in Sfantul Munte sub numele de Simeon, la Manastirea de el intemeiata, Hiliandaru) s-au inceput a se zidi manastiri in Kosovo si, pana la apogeul Serbiei, sub tarul Stefan Duşan (1331-1355), aparusera nestematele ortodoxe de la Pec - 1250, Graceaniţa - 1321, Decani - 1327. In secolele 13-14, Kosovo era inima Serbiei, atat din punct de vedere militar (muntele Sar, cu principala cetate Pauni, fiind centrul politic al regilor sarbi), cat si religios (regele Stefan Milutin, zidind inainte de Graceaniţa, manastirea Ljeviska, la Prizren, in 1307, multumind astfel lui Dumnezeu pentru ca l-a ajutat sa scape de tatarii ce invadasera tara pana in Peci, in 1291). In 1459 insa, dupa batalia de la Smederevo, istoria Serbiei intră intr-o paranteza de patru secole, fiind cucerita de Imperiul Otoman (Kosovo, Zeta si o parte din Bosnia vor mai rezista pana in 1496). Acum este momentul cand se produce prima "marea migratie sarba". Inalta Poarta a favorizat colonizarea kosovara cu albanezii ce adoptasera religia Islamului si devenisera mercenarii Inaltei Porti. A doua mare emigrare a avut loc in 1690, in timpul razboiului austro-turc din 1683-1699, cand, in urma preluarii Kosovoului de catre otomani, Patriarhul de Peci, Arsenie III Carnojevici si 37.000 de familii de sarbi si-au parasit tinuturile istorice, mutandu-se mai la nord, preferand stapanirea catolica austriaca in locul celei musulmane. Kosovo devenind subpopulat, stapanirea otomana a apelat din nou la albanezi, care au luat pamanturile si casele sarbilor plecati in pribegie. Abia dupa primul razboi balcanic, din 1912, acestia au putut reintra in Priştina, dar numai pana in anii primului razboi mondial, pentru ca Albania, aliata cu Austro-Ungaria, a infrant Serbia si a trecut la purificare etnica in Kosovo. Peste 100.000 de sarbi si-au parasit din nou casele, migrand spre nord pana la terminarea razboiului, cand, prin tratatele de pace din 1920, se constituia o monarhie constitutionala cu doua provincii autonome: Kosovo si Voivodina. Asadar Europa recunostea din nou Kosovo ca parte a Serbiei! In acel moment Iugoslavia avea aproximativ 400.000 de albanezi, la o populatie de 12 milioane de locuitori. In 1929 in Kosovo traiau 61% sarbi, 33% albanezi si 6% alte etnii. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a atacat Iugoslavia pe 6 aprilie 1941, cucerind-o pe 17 aprilie, insa a avut de infruntat doua miscari de rezistenta: una, monarhista, a "cetnicilor" generalului Drajen Mihailovici; cealalta, comunista, a partizanilor lui Iosip Broz Tito. Croatia s-a proclamat "stat national fascist" si s-a aliat cu Germania, iar Slovenia si Muntenegru au fost anexate de Italia. O mare parte din Kosovo a fost ocupata de Albania, aliata Germaniei.
100.000 de musulmani albanezi au populat din nou provincia. Militia albaneza "Vulnetari" si unitatile SS "Skanderbeg" au masacrat circa 40.000 de sarbi, peste 100.000 emigrand fortat. La finele razboiului, rusii au lichidat miscarea cetnicilor si l-au impus pe Tito si regimul sau comunist, care a acordat autonomie provinciei Kosovo, dar n-a mai permis niciodata sarbilor sa se intoarca la casele lor! Asta a facut ca in 1961 procentul sarbilor sa se reduca la 27% in Kosovo si Metohia, iar al albanezilor sa creasca la 67%, iar intre 1968 si 1988 sa plece 220.000 de sarbi si muntenegreni din 700 de sate kosovare! In total, in ultimii 40 de ani, au plecat siliti de terorismul demografic albanez, peste 400.000 de sarbi din Kosovo. Este pacat insa si de distrugerile culturale provocate. In 1999 albanezii au distrus si vandalizat 140 de asezaminte ortodoxe! Intr-o singura zi, pe 17 martie 2004, UCK-ul albanez a distrus 34 de lacasuri de cult!
Cinste monahilor sarbi de la Manastirea Deceani, care in mijlocul acestor atrocitati au gasit puterea de a adaposti atat refugiati sarbi, cat si albanezi, prinsi in valtoarea razboiului!
George CRASNEAN
din"Lumea Credintei"
din"Lumea Credintei"
Etichete:
Între trecut şi prezent
blog comments powered by Disqus
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Sf. Justin Popovici
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.
.png)
Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
Articole recomandate
-
-
Ea este Maica noastrăAcum 3 zile
-
-
Proloagele din 23 octombrieAcum 4 săptămâni
-
-
-
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum un an
-
-
-
Cuvântul anului 2020...Acum 4 ani
-
-
-
-
-
-
Christ est ressuscité !Acum 7 ani
-
De ce e bine să ținem post?Acum 7 ani
-
RaiulAcum 8 ani
-
ORBULAcum 8 ani
-
-
-
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 9 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 9 ani
-
-
Îngheţ năpraznic...Acum 10 ani
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 11 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 12 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 13 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 13 ani
-
Ne-am mutat!Acum 14 ani
-
Schema monkAcum 14 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 14 ani
-
-
-
-
-
reduceriAcum 2 ani
-
-
Tot despre deciziiAcum 8 ani
-
-
CugetareAcum 9 ani
-
-
-
-
Directoare WebAcum 14 ani
-
-
-
-
Parintele Ilie Cleopa:
Profeţia Sf. Nil Athonitul-
