-
Jurnal saptamanal - 13/52Acum 2 zile
-
Valeriu Gafencu- o biografieAcum 2 luni
-
-
Cum se tratează dușmaniiAcum 2 ani
-
 |
8/25/2009 | 
Publicat de
admin
Etichete:
Lupta dintre ateism şi creştinism
Până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, atât în concepţia oamenilor de ştiinţă, cât şi a maselor neştiutoare, lumea fusese creată sau aşa exista din vecii vecilor, fiind guvernată de un Dumnezeu, de o putere creatoare a toate, după cum învaţă Biserica creştină. Până la sfârşitul acestui secol, din toate rupturile ce s-au făcut în numărul nesfârşit al diviziunilor sectare, nici una n-a ajuns ca să atingă treapta cea mai de jos a negaţiei lui Dumnezeu: cu toate că ereziile, având pe tatăl minciunii drept conducător al lor, împinse până la absurd, neagă existenţa lui Dumnezeu.
Oamenii, deci, nebăgând de seamă vraja vrăjmaşă care, prin diferite amăgiri şi înşelătorii, îi face să se creadă între sine mai presus de Biserică şi de cele 7 Soboare, încep să se taie în Scripturi, după cum îl taie capul pe fiecare, fără ca să ţină cont de ceea ce a zis Domnul. Pentru că niciodată proorocie nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit purtaţi fiind de Duhul Sfânt, iar întreaga Scriptură este dată spre tâlcuire numai Bisericii, care este mama noastră ocrotitoare şi sub aripile căreia [se cade] să creştem şi să ne mântuim.
Toată lucrarea antihristică a diavolului, însoţită de tot felul de păreri şi semne şi minuni mincinoase, este îngăduită de Dumnezeu pentru fiii pierzării, fiindcă n-au voit să primească iubirea Adevărului, arătat de Biserică prin Sfinţii Părinţi, ca să se mântuiască. Pentru aceea Dumnezeu le trimite amăgiri puternice, ca să dea crezământ minciunii şi ca să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut Adevărului, ci au îngrădit nedreptatea. Dar [pentru] unitatea Bisericii noastre, pe care a întemeiat-o
Domnul şi al cărui cap văzut şi nevăzut este numai El, prin puterea Duhului Sfânt ne-a orânduit episcopi şi preoţi ca să păstorească Biserica Lui, pe care a câştigat-o cu Sfânt sângele Său şi care este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Dar iată că diavolul, prin amăgirile şi ura lui, a dezbinat pe oameni, [făcându-i ] să creadă în mai mulţi dumnezei mincinoşi, al căror tată este el. Abia în primii ani din secolul al XIX-lea, o nouă concepţie despre lume este dată la iveală, afirmându-se cu toată tăria cum că lumea, aşa cum o vedem [nemijlocit] sau o cunoaştem din cărţi, n-a fost nici creată şi nici nu există din veci vecilor. Ştiut este, din toată lectura făcută că materialismul dialectic e ateu, profesează negaţia spiritului, negaţia lui Dumnezeu, negaţia nemuririi, a Învierii şi a Împărăţiei lui Dumnezeu…Bun. Dar cu asta încetează de a mai fi Dumnezeu? S-a terminat cu nemurirea? Prin faptul că există mulţi oameni, pot fi ei milioane la un loc, care să susţină părerea de mai sus, prin aceasta încetează de fapt de a mai fiinţa dogmele fundamentale ale creştinismului?
Mai pe scurt, dacă a spus Ludovic [Ludwig] Feuerbach, care a lucrat pentru laicizarea religiei, cum că nu religia a făcut pe om, [ci omul religia], iar contemporanul său, David Friedrich Strauss, [care] a supus Evnagheliile unei critici în toată regula, iar îşi îndreptează spadele sale loviturii filozofice împotriva bătrânelor dogme creştine, urmează de aici că, omorând pe toţi oamenii care cred cum trebuie în Dumnezeu, cu asta au scăpat de Dumnezeu? …Dar abia Se dezvăluie, scos la iveală. De aici încolo începe să se descopere partea lucrătoare şi biruinţa Adevărului prin jertfă. Acum, când valurile înspăimântătoare ale negaţiei lui Dumnezeu caută sa tulbure pacea din inimile celor ce cred în El, în Biserica cea Adevărată şi-n Evanghelia Lui, nu uşoare sunt aceste probe şi numai cei care sunt întăriţi şi care au crezut pe Iisus Hristos în inima lor până la vârsta maturităţii, prin iubirea Lui de oameni, pot să reziste acestui război antihristic până la sfârşit. Iar toate sforţările lui sunt ca să ne facă să cădem din iubire, prin nerespectarea datoriei de a răbda nedesăvârşirea semenului său şi de a te lăsa să fii condus întru toate de mâna nevăzută a Providenţei divine. Lupta ce o dau cei ce ascultă de vraja diavolului, cum că nu este Dumnezeu şi toate celelalte care formează dogmele creştinismului, loveşte pe fiii lui Dumnezeu, cernându-i prin sitele suferinţelor de tot felul, prin care a trecut şi Domnul, împlinindu-se cuvintele Lui: “Dacă pe voi lumea vă urăşte, gândiţi-vă că M-a urât întâi pe Mine. […] Şi dacă pe Mine M-a prigonit, şi pe voi vă vor prigoni” [ Ioan 15,18 şi 20].
În toate aceste suferinţe, puterile întunericului urmăresc două lucruri: să ne facă să urâm pe cei ce ne trec prin cuptorul suferinţei şi, în al doilea rând, să ne facă să ne răzbunăm sub diferite forme, apărându-ne cu legi sau oameni.
În cuptorul ispitelor, deci, se clarifică omul, că ce este şi unde-I este inima şi nădejdea lui.
Cărarea însă cea mai bună de urmat în aceste strâmtori nu este alta decât a lui Iisus şi, după El, a tuturor sfinţilor care, având pe Iisus în inima şi în mintea lor, au fost înarmaţi cu toate armele în aşa fel că au ştiut cum să răspundă atacului diavolului, biruindu-l cu iubirea lui Iisus. Au ştiut cum să se supună stăpânirilor antihristice, până şi atunci când acestea au voit să le taie capul, sau altceva să le facă, pentru că n-au voit să refuze sfintele învăţături ala Mântuitorului şi să le primească pe ale lor.
Toate măsurile lor de constrângere, ce au fost luate pentru negarea sau tăgăduirea Dumnezeului celui Adevărat, precum şi a lucrurilor lui, [pe] care Le-a făcut pentru mântuirea noastră, n-au avut nici un efect asupra suferinţelor lor, pentru că Iisus Hristos, Care era în inimile lor, nu putea să fie constrâns să facă ceva ce nu-L place pe El. Pe Domnul nu L-a putut constrânge decât suprema Sa bunătate, desăvârşirea Sa, care a biruit îngustimea ateismului lui Iuda, dându-I votul: ”Ce faci, fă mai curând!” [Ioan 13,27].
Toţi ceilalţi Apostoli n-au înţeles cuvântul acesta atunci, ci credeau că vorbeşte de ceva cumpărături cu Iuda, întrucât purta punga comunităţii şi praznicul era aproape. Aici se mai împlineşte cuvântul proorocului: “Iată duşmanii omului sunt cei din casa lui” (Matei 10, 36).
Tot de aici mai reiese şi un alt învăţământ: ştiinţa, cu toate termenele ei, nu-ţi angajează viaţa în jos niciodată, iar credinţa creştină întotdeauna.
Măsura coacerii în creştinism: atunci se zice că am ajuns la maturitate, când am ajuns şi noi ca să trecem din lumea aceasta biruitori în toate ispitele durerii, prin iubirea Lui Iisus, împinsă până la jertfă. Aceasta este cea mai înaltă virtute în creştinism: să simţi şi tu durerea care a simţit-o “Crinul de pe Cruce”, plângând nemernicia oamenilor şi rugându-se pentru iertarea lor. Apostolii n-au înţeles atunci supremaţia spiritului liber a Lui Iisus, pentru că încă nu coborâse Duhul Sfânt peste ei, care să le de-a putere să bea acelaşi pahar şi să se boteze cu acelaşi botez pe care l-a primit Iisus. Lucru sigur că, dacă înţelegeau, atunci toţi se ridicau împotrivă, în frunte cu Petru, când Iisus a învoit toate consecinţele ateismului lui Iuda: “Ce faci, fă mai curând!”. Dar după pogorârea Sfântului Duh li s-au luminat puterile minţii şi au înţeles necesitatea jertfei şi liniştea deplină a Mântuitorului, împotriva agresiunilor necredinţei.
De acum moartea nu mai e pedeapsă a firii, ci pedeapsă a păcatului. Ca atare, trebuie primită fără şovăire şi reacţiune.
Trebuie să acceptăm, cu mintea şi cu inima netlburată, pe oricine care, neputându-se desface de dragostea lui Iisus Hristos, nu-i rămâne altceva de făcut decât de a ne omorî scurt şi simplu.
Căci între aceste două tabere (creştinism şi ateism) nu poate fi pace numai dacă trece una la alta. Prima tabără este totdeauna paşnică şi senină şi cu inima atât de largă încât iartă totul şi vrea ca toată lumea să se mântuiască. Cea de-a doua este însă plină de răutate şi desăvârşesc în bine pe cei din prima, trecându-I prin cuptorul suferinţelor.
Nouă ne-ar fi paguba supremă de a trăda creştinismul de frica lor sau de frica durerilor.
Nu trebuie să ne facem vrajbă cu ei, întrucât sunt stăpânirea pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru păcatele noastre. Deci îi acceptăm nu de frică, nici din diplomaţie, nici urmând vreun câştig sau (cinste) slavă deşartă, ci din convingere că aşa ne punem de acord cu Providenţa, care ni i-a adus cu rosturi voite de Dumnezeu, “pentru ca să-i adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei risipiţi”, pentru ca toţi să fie o turmă şi un păstor.
Mântuitorul nu ne-a învăţat care formă de stat mântuieşte oamenii, care formă monetară sau agrară te duce în Împărăţia lui Dumnezeu. Ba chiar a spus că lipirea inimii de bogăţii duce la osândă. Aşa că să nu ne prindă mirarea când vedem că unor bogaţi de [lucrurile] acestea pământeşti le vine vremea osândei încă de pe aici, pentru că pe bună dreptate vine, fiindcă n-au avut grijă de lazării de la poartă. Deci felul cum îşi chiverniseşte stăpânirea factorul economic, creator de forme istorice, e treaba stăpânirii; noi trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu, indiferent de ce măsuri ia cezarul, [bazându-ne] pe faptul că noi mai avem un împărat şi o împărăţie dincolo de hotarele acestei lumi. Cam întotdeauna stăpânirile pământeşti au fost în conflict cu cele ale Providenţei Divine, dar Dumnezeu lucrează mântuirea noastră prin mâinile lor. Deci, ori de câte ori stăpânirile acestea pământeşti şi trecătoare ar căuta ca să nege existenţa lui Dumnezeu sau a lucrurilor lui, o recunoaştem ca stăpânire din ascultare de Dumnezeu, pentru că El conduce şi stăpânirile vremelnice şi le îngăduie pentru ca să ne desăvârşească pe noi prin toate suferinţele şi caznele.
Nu trebuie să reacţionăm împotriva stăpânirilor celor ce nu cred în Dumnezeu şi în lucrurile Lui, pentru ca să nu fie, că nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu, iar aceasta este o ascultare ce o aducem lui Dumnezeu şi conducerii sale providenţiale. Dumnezeu este autoritatea superioară tuturor stăpânirilor şi El le îngăduie pe toate cu scopuri foarte bine definite. Orişice lege o ascultăm, deci, din cauza autorităţii lui Dumnezeu.
Când legile şi stăpânirile sunt împotriva lui Dumnezeu, nu le ascultăm tot din acelaşi motiv, pentru că Dumnezeu nu mai este autoritate de spijin a unei legi, sau a unei stăpâniri împotriva păcatului, ateismului, fiindcă e păcat împotriva Duhului Sfânt, păcat împotriva Adevărului, şi Dumnezeu este Adevărul. Pentru vina asta stăpânirea poate să ne taie capul şi să facă cu noi ce va vrea, că o ascultăm. Cu toate acestea suntem de câştig şi noi, şi stăpânirea şi-a făcut datoria.
Amănunte neînsemnate, dar cărora mentalitatea îngustă le dă o semnificaţie absolută. Această balansare a valorii minore a unui lucru sau a unui mărunţiş la valoarea majoră a unui principiu fundamental e dovada unei lipse de minte, care, dacă refuză şi sfatul cel mai luminat, nu va intârzia să se arate cap de răzvrătire şi izvor de suferinţe zadarnice.
Oamenii, deci, nebăgând de seamă vraja vrăjmaşă care, prin diferite amăgiri şi înşelătorii, îi face să se creadă între sine mai presus de Biserică şi de cele 7 Soboare, încep să se taie în Scripturi, după cum îl taie capul pe fiecare, fără ca să ţină cont de ceea ce a zis Domnul. Pentru că niciodată proorocie nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit purtaţi fiind de Duhul Sfânt, iar întreaga Scriptură este dată spre tâlcuire numai Bisericii, care este mama noastră ocrotitoare şi sub aripile căreia [se cade] să creştem şi să ne mântuim.
Toată lucrarea antihristică a diavolului, însoţită de tot felul de păreri şi semne şi minuni mincinoase, este îngăduită de Dumnezeu pentru fiii pierzării, fiindcă n-au voit să primească iubirea Adevărului, arătat de Biserică prin Sfinţii Părinţi, ca să se mântuiască. Pentru aceea Dumnezeu le trimite amăgiri puternice, ca să dea crezământ minciunii şi ca să cadă sub osândă toţi cei ce n-au crezut Adevărului, ci au îngrădit nedreptatea. Dar [pentru] unitatea Bisericii noastre, pe care a întemeiat-o
Domnul şi al cărui cap văzut şi nevăzut este numai El, prin puterea Duhului Sfânt ne-a orânduit episcopi şi preoţi ca să păstorească Biserica Lui, pe care a câştigat-o cu Sfânt sângele Său şi care este Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Dar iată că diavolul, prin amăgirile şi ura lui, a dezbinat pe oameni, [făcându-i ] să creadă în mai mulţi dumnezei mincinoşi, al căror tată este el. Abia în primii ani din secolul al XIX-lea, o nouă concepţie despre lume este dată la iveală, afirmându-se cu toată tăria cum că lumea, aşa cum o vedem [nemijlocit] sau o cunoaştem din cărţi, n-a fost nici creată şi nici nu există din veci vecilor. Ştiut este, din toată lectura făcută că materialismul dialectic e ateu, profesează negaţia spiritului, negaţia lui Dumnezeu, negaţia nemuririi, a Învierii şi a Împărăţiei lui Dumnezeu…Bun. Dar cu asta încetează de a mai fi Dumnezeu? S-a terminat cu nemurirea? Prin faptul că există mulţi oameni, pot fi ei milioane la un loc, care să susţină părerea de mai sus, prin aceasta încetează de fapt de a mai fiinţa dogmele fundamentale ale creştinismului?
Mai pe scurt, dacă a spus Ludovic [Ludwig] Feuerbach, care a lucrat pentru laicizarea religiei, cum că nu religia a făcut pe om, [ci omul religia], iar contemporanul său, David Friedrich Strauss, [care] a supus Evnagheliile unei critici în toată regula, iar îşi îndreptează spadele sale loviturii filozofice împotriva bătrânelor dogme creştine, urmează de aici că, omorând pe toţi oamenii care cred cum trebuie în Dumnezeu, cu asta au scăpat de Dumnezeu? …Dar abia Se dezvăluie, scos la iveală. De aici încolo începe să se descopere partea lucrătoare şi biruinţa Adevărului prin jertfă. Acum, când valurile înspăimântătoare ale negaţiei lui Dumnezeu caută sa tulbure pacea din inimile celor ce cred în El, în Biserica cea Adevărată şi-n Evanghelia Lui, nu uşoare sunt aceste probe şi numai cei care sunt întăriţi şi care au crezut pe Iisus Hristos în inima lor până la vârsta maturităţii, prin iubirea Lui de oameni, pot să reziste acestui război antihristic până la sfârşit. Iar toate sforţările lui sunt ca să ne facă să cădem din iubire, prin nerespectarea datoriei de a răbda nedesăvârşirea semenului său şi de a te lăsa să fii condus întru toate de mâna nevăzută a Providenţei divine. Lupta ce o dau cei ce ascultă de vraja diavolului, cum că nu este Dumnezeu şi toate celelalte care formează dogmele creştinismului, loveşte pe fiii lui Dumnezeu, cernându-i prin sitele suferinţelor de tot felul, prin care a trecut şi Domnul, împlinindu-se cuvintele Lui: “Dacă pe voi lumea vă urăşte, gândiţi-vă că M-a urât întâi pe Mine. […] Şi dacă pe Mine M-a prigonit, şi pe voi vă vor prigoni” [ Ioan 15,18 şi 20].
În toate aceste suferinţe, puterile întunericului urmăresc două lucruri: să ne facă să urâm pe cei ce ne trec prin cuptorul suferinţei şi, în al doilea rând, să ne facă să ne răzbunăm sub diferite forme, apărându-ne cu legi sau oameni.
În cuptorul ispitelor, deci, se clarifică omul, că ce este şi unde-I este inima şi nădejdea lui.
Cărarea însă cea mai bună de urmat în aceste strâmtori nu este alta decât a lui Iisus şi, după El, a tuturor sfinţilor care, având pe Iisus în inima şi în mintea lor, au fost înarmaţi cu toate armele în aşa fel că au ştiut cum să răspundă atacului diavolului, biruindu-l cu iubirea lui Iisus. Au ştiut cum să se supună stăpânirilor antihristice, până şi atunci când acestea au voit să le taie capul, sau altceva să le facă, pentru că n-au voit să refuze sfintele învăţături ala Mântuitorului şi să le primească pe ale lor.
Toate măsurile lor de constrângere, ce au fost luate pentru negarea sau tăgăduirea Dumnezeului celui Adevărat, precum şi a lucrurilor lui, [pe] care Le-a făcut pentru mântuirea noastră, n-au avut nici un efect asupra suferinţelor lor, pentru că Iisus Hristos, Care era în inimile lor, nu putea să fie constrâns să facă ceva ce nu-L place pe El. Pe Domnul nu L-a putut constrânge decât suprema Sa bunătate, desăvârşirea Sa, care a biruit îngustimea ateismului lui Iuda, dându-I votul: ”Ce faci, fă mai curând!” [Ioan 13,27].
Toţi ceilalţi Apostoli n-au înţeles cuvântul acesta atunci, ci credeau că vorbeşte de ceva cumpărături cu Iuda, întrucât purta punga comunităţii şi praznicul era aproape. Aici se mai împlineşte cuvântul proorocului: “Iată duşmanii omului sunt cei din casa lui” (Matei 10, 36).
Tot de aici mai reiese şi un alt învăţământ: ştiinţa, cu toate termenele ei, nu-ţi angajează viaţa în jos niciodată, iar credinţa creştină întotdeauna.
Măsura coacerii în creştinism: atunci se zice că am ajuns la maturitate, când am ajuns şi noi ca să trecem din lumea aceasta biruitori în toate ispitele durerii, prin iubirea Lui Iisus, împinsă până la jertfă. Aceasta este cea mai înaltă virtute în creştinism: să simţi şi tu durerea care a simţit-o “Crinul de pe Cruce”, plângând nemernicia oamenilor şi rugându-se pentru iertarea lor. Apostolii n-au înţeles atunci supremaţia spiritului liber a Lui Iisus, pentru că încă nu coborâse Duhul Sfânt peste ei, care să le de-a putere să bea acelaşi pahar şi să se boteze cu acelaşi botez pe care l-a primit Iisus. Lucru sigur că, dacă înţelegeau, atunci toţi se ridicau împotrivă, în frunte cu Petru, când Iisus a învoit toate consecinţele ateismului lui Iuda: “Ce faci, fă mai curând!”. Dar după pogorârea Sfântului Duh li s-au luminat puterile minţii şi au înţeles necesitatea jertfei şi liniştea deplină a Mântuitorului, împotriva agresiunilor necredinţei.
De acum moartea nu mai e pedeapsă a firii, ci pedeapsă a păcatului. Ca atare, trebuie primită fără şovăire şi reacţiune.
Trebuie să acceptăm, cu mintea şi cu inima netlburată, pe oricine care, neputându-se desface de dragostea lui Iisus Hristos, nu-i rămâne altceva de făcut decât de a ne omorî scurt şi simplu.
Căci între aceste două tabere (creştinism şi ateism) nu poate fi pace numai dacă trece una la alta. Prima tabără este totdeauna paşnică şi senină şi cu inima atât de largă încât iartă totul şi vrea ca toată lumea să se mântuiască. Cea de-a doua este însă plină de răutate şi desăvârşesc în bine pe cei din prima, trecându-I prin cuptorul suferinţelor.
Nouă ne-ar fi paguba supremă de a trăda creştinismul de frica lor sau de frica durerilor.
Nu trebuie să ne facem vrajbă cu ei, întrucât sunt stăpânirea pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru păcatele noastre. Deci îi acceptăm nu de frică, nici din diplomaţie, nici urmând vreun câştig sau (cinste) slavă deşartă, ci din convingere că aşa ne punem de acord cu Providenţa, care ni i-a adus cu rosturi voite de Dumnezeu, “pentru ca să-i adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei risipiţi”, pentru ca toţi să fie o turmă şi un păstor.
Mântuitorul nu ne-a învăţat care formă de stat mântuieşte oamenii, care formă monetară sau agrară te duce în Împărăţia lui Dumnezeu. Ba chiar a spus că lipirea inimii de bogăţii duce la osândă. Aşa că să nu ne prindă mirarea când vedem că unor bogaţi de [lucrurile] acestea pământeşti le vine vremea osândei încă de pe aici, pentru că pe bună dreptate vine, fiindcă n-au avut grijă de lazării de la poartă. Deci felul cum îşi chiverniseşte stăpânirea factorul economic, creator de forme istorice, e treaba stăpânirii; noi trebuie să dăm Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu, indiferent de ce măsuri ia cezarul, [bazându-ne] pe faptul că noi mai avem un împărat şi o împărăţie dincolo de hotarele acestei lumi. Cam întotdeauna stăpânirile pământeşti au fost în conflict cu cele ale Providenţei Divine, dar Dumnezeu lucrează mântuirea noastră prin mâinile lor. Deci, ori de câte ori stăpânirile acestea pământeşti şi trecătoare ar căuta ca să nege existenţa lui Dumnezeu sau a lucrurilor lui, o recunoaştem ca stăpânire din ascultare de Dumnezeu, pentru că El conduce şi stăpânirile vremelnice şi le îngăduie pentru ca să ne desăvârşească pe noi prin toate suferinţele şi caznele.
Nu trebuie să reacţionăm împotriva stăpânirilor celor ce nu cred în Dumnezeu şi în lucrurile Lui, pentru ca să nu fie, că nu este stăpânire fără numai de la Dumnezeu, iar aceasta este o ascultare ce o aducem lui Dumnezeu şi conducerii sale providenţiale. Dumnezeu este autoritatea superioară tuturor stăpânirilor şi El le îngăduie pe toate cu scopuri foarte bine definite. Orişice lege o ascultăm, deci, din cauza autorităţii lui Dumnezeu.
Când legile şi stăpânirile sunt împotriva lui Dumnezeu, nu le ascultăm tot din acelaşi motiv, pentru că Dumnezeu nu mai este autoritate de spijin a unei legi, sau a unei stăpâniri împotriva păcatului, ateismului, fiindcă e păcat împotriva Duhului Sfânt, păcat împotriva Adevărului, şi Dumnezeu este Adevărul. Pentru vina asta stăpânirea poate să ne taie capul şi să facă cu noi ce va vrea, că o ascultăm. Cu toate acestea suntem de câştig şi noi, şi stăpânirea şi-a făcut datoria.
Amănunte neînsemnate, dar cărora mentalitatea îngustă le dă o semnificaţie absolută. Această balansare a valorii minore a unui lucru sau a unui mărunţiş la valoarea majoră a unui principiu fundamental e dovada unei lipse de minte, care, dacă refuză şi sfatul cel mai luminat, nu va intârzia să se arate cap de răzvrătire şi izvor de suferinţe zadarnice.
Editura: Lumea Credintei
Încă o dovadă că "Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci ca el să se întoarcă şi să fie viu !" (Ez 18, 23)
Mărturia unei femei care s-a întors de la moarte la Viaţă, de la întuneric la Lumină
O minune povestită de Monahul Pimen Vlad
O minune povestită de Monahul Pimen Vlad
Iată că minunile dumnezeieşti nu încetează nici în zilele noastre, când păcatul s-a înmulţit în lume...Deşi nu suntem vrednici de asemenea minuni Dumnezeu îşi arată ca de fiecare dată dragostea pentru zidirea sa de mare preţ, omul. Numai ochi să avem pentru a vedea cât de Multmilostiv este Domnul şi să Îi mulţumim pentru toate binefacerile şi minunile pe care le lucrează cu noi chiar dacă de cele mai multe ori nu le merităm!
Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne spune:"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa !" (Ioan 6:35) şi tot El întăreşte cele de mai sus spunând: "Fără Mine, nu puteţi face nimic !" (Ioan 15,5)
În continuare urmează minunea povestită de Monahul Pimen Vlad:
Într-o zi, aşteptam trenul în gară. După câteva minute văd că se apropie de mine o femeie, şi după ce a luat binecuvântare, m-a întrebat de la ce mănăstire sunt. Apoi, după ce am vorbit puţin, mi-a povestit cum s-a întors ea la Dumnezeu. În timp ce lacrimile au început să-i curgă, mi-a zis:
„Părinte, eu am fost atee şi membră de partid. Lucram la un birou şi nu voiam să aud de Dumnezeu. Îmi plăcea să-mi trăiesc viaţa. După o perioadă de timp, m-am îmbolnăvit şi am ajuns într-o stare critică. Aveam un fel de paralizie psihică şi nu mai puteam face nimic. Trebuia să fiu îngrijită ca un copil. Această stare m-a dus la deznădejde. Într-una din zile n-am mai rezistat şi m-am hotărât să mă sinucid. Mi-am ridicat ochii minţii spre cer şi am zis: «Doamne, dacă într-adevăr exişti, Tu poţi să mă scapi, altfel îmi voi curma viaţa, aşezându-mă pe linia ferată şi aşteptând primul tren. Aşa nu mai vreau să trăiesc!».
S-a întâmplat ca acest tren să fie acceleratul Iaşi-Timişoara.
Zicând aceste cuvinte, m-am dus la o distanţă oarecare de gară, ca să nu fiu văzută de nimeni şi m-am aşezat pe linia ferată, întinsă pe şine, cu faţa în sus. După câteva clipe, a venit acceleratul cu toată viteza, şi când s-a apropiat de mine, l-am văzut că s-a ridicat la jumătate de metru deasupra mea şi a trecut tot trenul prin aer. După ce a trecut, mi-am dat seama de minunea care s-a petrecut cu mine şi m-am cutremurat. Am rămas vie şi nevătămată. Am început să plâng în hohote, şi, sculându-mă, m-am dus acasă. De atunci, m-am făcut sănătoasă şi m-am apropiat de Dumnezeu”.
din cartea „Povestiri duhovniceşti”, Monah Pimen Vlad,
Editura Bunavestire, Bacău, 2006, pg. 5
Sursa: Blog Cuget Ortodox
A venit vremea analizei amănunţite - Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare concluzionează
Dialogurile teologice dintre ortodocşi şi catolici nu au condus nici măcar la cea mai mică conciliere între Teologia Dogmatică romano-catolică şi cea ortodoxă.
Sofia – Conform corespondentului Agenţiei de Ştiri Bisericeşti Romfea.gr la Sofia, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a hotărât să nu trimită reprezentanţi la Întrunirea Comisiei Teologice Mixte Internaţionale pentru Dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică, care va avea loc în Cipru între 16 şi 23 octombrie 2009.
Mai exact, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a examinat scrisoarea-invitaţie din partea organizatorilor Întrunirii, şi, în urma unei dezbateri, a hotărât ca Biserica Ortodoxă Bulgară să nu fie reprezentată. Participarea Bisericii Ortodoxe Bulgare în acest dialog a fost caracterizată ca nepotrivită de către Sfântul Sinod, care, analizând în detaliu astfel de întruniri şi conferinţe, care au avut loc în trecut, a ajuns la concluzia că astfel de dialoguri teologice dintre ortodocşi şi catolici nu au condus nici măcar la cea mai mică conciliere între Teologia dogmatică romano-catolică şi cea ortodoxă.
De asemenea, Sfântul Sinod al Bisericii Bulgare şi-a exprimat dorinţa de a discuta pe viitor în cadrul unor astfel de întruniri alte probleme social-umane. Se menţionează că întruniri asemănătoare ale Comisiei şi Subcomisiilor ei au avut loc la Belgrad, Ravenna, Roma şi Sfântul Nicolae-Creta.
În final, se semnalează că ultima întrunire a avut loc între 27 septembrie şi 4 octombrie 2008 la Sfântul Nicolae- Creta, cu tema „Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericii din primul mileniu”.
Surse:
http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/08/19/sfantul-sinod-al-bisericii-ortodoxe-bulgare-spune-nu-dialogului-dintre-ortodocsi-si-catolici/
http://www.romfea.gr/index.php?option=com_content&task=view&id=2758&Itemid=2
http://o-viata-frumoasa.blogspot.com/2009/07/un-nu-din-partea-bisericii-ortodoxe.html
ACATISTUL SFINŢILOR MARTIRI BRÂNCOVENI
~~~+~~~
Condacul 1:
Vrednic trăitor şi apărător al dreptei credinţe, floare aleasă a Ortodoxiei noastre, chemat ca Sfântul Constantin cel Mare să stăpâneşti în pace şi în credinţă dreaptă peste neamul tău, ai înzestrat întreaga Ortodoxie cu binefacerile puse în mâinile tale de Bunul Dumnezeu; iar noi te lăudam şi îţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Voievod Constantin Brâncoveanu, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Icosul 1:
Văzând Dumnezeu osârdia credinţei tale, S-a bucurat şi te-a chemat în fruntea neamului tău binecredincios şi te-a uns ca să-l cârmuieşti în pace, cu dragostea ta cea jertfelnică, ca să se poată închina liniştit în bisericile şi mânăstirile cele zidite de tine şi de înaintaşii tăi, pentru care auzi de la noi cântările acestea:
Bucură-te, pildă de vrednicie şi înţelepciune;
Bucură-te, cel pururea râvnitor spre facerea de bine;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a uns să cârmuieşti neamul românesc;
Bucură-te, că ai ferit ţara de distrugeri;
Bucură-te, că te-ai nevoit să-ţi aperi supuşii de uneltiri diavoleşti;
Bucură-te, că Domnul ţi-a pus ţie coroana ca să conduci cu gând curat;
Bucură-te, că toate le-ai izbândit cu semnul crucii;
Bucură-te, că fiii tăi cu evlavie credinţa ţi-au urmat;
Bucură-te, că primejdii de tot felul nu te-au depărtat de la Dumnezeu;
Bucură-te, podoabă a creştinătăţii ortodoxe;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 2-lea:
Rugător cu credinţa neîntinată, răspunzând chemării celei de taină, Domnul te-a ales să fi cu râvnă în cârmuirea poporului tău; iar noi, mulţumim pentru toate, slăvim cu tine pe Dumnezeul nostru prin cântarea: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Având înţelepciunea dată de Bunul Dumnezeu şi urmând cuvântul Evangheliei, şi descoperind poporului tău calea cea mult dorită de el, calea păcii, a rugăciunii, a libertăţii de ţară, evlavia prin care sfintele slujbe, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că ai ferit poporul tău de năvălirile vrăjmaşilor;
Bucură-te, că ai cârmuit în frică de Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru tine ziua începe cu închinarea la Tatăl Ceresc;
Bucură-te, că ne-ai izbăvit de primejdii;
Bucură-te, că ne-ai păzit de pedepsele cele amare;
Bucură-te, că ai biruit încercările diavolului;
Bucură-te, mare făcătorule de bine;
Bucură-te, că te-ai străduit pentru binele tuturor;
Bucură-te, că nu ţi-ai întors faţa de la suferinţele semenilor tăi;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 3-lea:
Apărător te-ai arătat fraţilor căzuţi sub ocupaţia străină şi apăsaţi să-şi schimbe credinţa cea moştenită de la apostolul strămoşilor noştri, Andrei cel Întâi chemat; iar pentru străduinţele tale în răspândirea de carte ortodoxă, mulţumim lui Dumnezeu cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Având harul dat de sus, ca Sfântul Împărat Constantin cel Mare, ai zidit locaşuri de închinăciune, ai împodobit biserici şi mănăstiri spre lauda lui Dumnezeu, şi ai adăpostit părinteşte pe cei prigoniţi din ţări îndepărtate, iar noi îţi înălţăm laude ca acestea:
Bucură-te, că ai adăpostit pe străinii înfometaţi;
Bucură-te, că le-ai oferit hrană şi dragoste creştinească;
Bucură-te, că i-ai ajutat în suferinţele lor;
Bucură-te, că până departe a mers slava faptelor tale;
Bucură-te, că pe fraţii în nevoi i-ai întărit cu cărţi de slujbă ortodoxă;
Bucură-te, că pe cei pribegi i-ai miluit;
Bucură-te, că darurile tale au întărit temelia Ortodoxiei;
Bucură-te, că Domnul ţi-a dat ţie să vindeci rănile celor încătuşaţi;
Bucură-te, că sufletul tău revarsă dragoste curată;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 4-lea:
Ajungând tu pe tronul Ţării Româneşti, Sfinte Mucenice Brâncovene Constantine, ai ştiut a întări poporul, Biserica noastră si întreaga Ortodoxie. Pentru aceasta ai trecut prin cele mai grele încercări cântând cântarea îngerească: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Ispitele şi ura Imperiului Otoman s-au ridicat împotriva ta ca să te despartă de Dumnezeul părinţilor noştri şi de neamul tău, şi să te ducă în robia satanei care a subjugat creştinătatea ortodoxă. Dar tu, Sfinte Martire Brâncovene, nu ţi-ai slăbit virtuţile creştineşti şi nici nu ai părăsit scaunul în care te-a uns Domnul, pentru care nu încetăm a-ţi aduce unele ca acestea:
Bucură-te, că înţelepciunea ta a biruit pe diavol;
Bucură-te, că ispitele satanei nu te-au cucerit;
Bucură-te, că ura Imperiului Otoman nu te-a spăimântat;
Bucură-te, că în casele tale a luminat candela dragostei de Dumnezeu;
Bucură-te, că virtuţile creştineşti nu le-ai părăsit;
Bucură-te, că familia şi seminţia ta te-au urmat cu credinţă;
Bucură-te, că pe poporul tău l-ai ferit de robie;
Bucură-te, că Imperiul Otoman l-ai ţinut departe de ţara ta;
Bucură-te, că ne-ai ajutat să rămânem în turma lui Hristos;
Bucură-te, că inima ta curată a dorit fericirea neamului nostru;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 5-lea:
Chemat de pronia dumnezeiască spre ocrotirea întregii Ortodoxii de sub robia Semilunei, ai ridicat biserici încă înaintea ungerii tale în scaun domnesc, iar cinstita doamna ta, Maria, urmând pilda Sfintei Împărătese Elena, a cercetat şi ridicat biserici bine plăcute lui Dumnezeu Căruia îi cântăm:Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Auzind de braţul tău apărător şi de mâna ta plină de daruri, de departe au venit la tine ierarhi izgoniţi din scaunele lor, şi de la tine au cerut ajutor. Iar tu, Sfinte Brâncovene, i-ai adăpostit să slujească în bisericile şi în mănăstirile noastre româneşti şi le-ai oferit ajutoare ca să scape de chinuri nedrepte, pentru care auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, apărător al poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, că te-ai îndurat de suferinţele ierarhilor asupriţi;
Bucură-te, că rugăciunile celor veniţi la noi erau bineplăcute lui Dumnezeu;
Bucură-te, că nu te-ai trufit cu milostivirea ta;
Bucură-te, că te-ai arătat apărător al Sfintei Ortodoxii;
Bucură-te, că mănăstirile şi locurile Sfinte din Răsărit au primit cu bucurie darurile tale;
Bucură-te, că cei miluiţi slăveau pe Dumnezeu pentru binefacerile tale;
Bucură-te, că ocrotirea inimii tale a potolit durerile celor în necazuri;
Bucură-te, că ai ajutat Biserica din Constantinopol mult încercată de apăsarea străină;
Bucură-te, că ai miluit cu dragoste pe toţi cei credincioşi;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 6-lea:
Văzând poporul tău că Bunul Dumnezeu te-a dăruit cu inimă curată şi plină de milostenie, te-a urmat să potoleşti foamea celor străini şi răpitori şi să împarţi cele folositoare celor ce erau nedreptăţiţi, pentru care lăudam pe cel minunat întru Sfinţi: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
În timp ce urcai spre desăvârşire, prădătorii ţărilor creştine aşteptau să se năpustească asupra ta, căci auziseră că reverşi daruri către toţi. Dar tu, Sfinte Brâncovene Martire, urmând pilda Sfântului Ierarh Nicolae, care cu aurul său a salvat cele trei fecioare sărace de la vânzarea lor spre pierzanie, ai venit întru izbăvirea de rău, pentru care auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, că ai chivernisit averi prin care să-i îmblânzeşti pe răpitorii străini;
Bucură-te, că ai ştiut să foloseşti viaţa de pe pământ pentru cea din ceruri;
Bucură-te, că ai dat poporului românesc Sfânta Scriptura în limba sa;
Bucură-te, că ai adus îndestulare şi pace supuşilor tăi;
Bucură-te, că ai împărţit toate cu dreptate şi milostenie;
Bucură-te, că ai tămăduit cu aurul tău suferinţele Bisericilor de departe;
Bucură-te, că virtuţile tale creştineşti au fost mai scumpe decât bogăţiile lumii acesteia;
Bucură-te, lumină a faptelor duhovniceşti;
Bucură-te, că proprii tăi fii nu au dorit aurul, ci curăţia şi sfinţenia;
Bucură-te, că darurile tale îmbelşugate au tămăduit multe dureri sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 7-lea:
Urmând cuvintele Evangheliei şi îndemnând pe fiii şi pe fiicele tale să ridice necontenit, cu adânca evlavie, rugăciuni în sfintele biserici şi mănăstiri zidite şi împodobite cu frumuseţe cerească de familia ta, rugându-te să duci la tronul Celui Prea Înalt cântarea noastră: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Chemat la tron, prin voia lui Dumnezeu ca să veghezi libertatea Ortodoxiei, ai purtat şi ai transmis fiului tău, apoi şi nepotului tău, numele de Constantin care să ducă prin vremi puterea braţului întărit de Duhul Sfânt întru apărarea turmei Celui Prea Înalt, pentru care auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, că familia ta a păzit poruncile creştineşti;
Bucură-te, că ai ţinut aprinsă în sufletul tău candela credinţei, nădejdii şi dragostei;
Bucură-te, că ai lăsat tuturor românilor cărţi cu învăţătura cea dreaptă;
Bucură-te, că fii şi fiicele tale au pus Evanghelia mai presus de cele lumeşti;
Bucură-te, că seminţia ta a înfruntat încercările diavolului;
Bucură-te, că ţi-ai pregătit fiii pentru viaţa cerească;
Bucură-te, că de ocrotitorii tăi cereşti, diavolii s-au spăimântat;
Bucură-te, chip luminat de bunătate şi adevăr;
Bucură-te, că Dumnezeu a sălăşluit în inima ta şi în familia ta dreptcredincioasă;
Bucură-te, că imperiul prădalnic se uimea de statornicia credinţei tale în Hristos;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 8-lea:
Sfinte Constantine Brâncovene, martir al lui Hristos, lumea creştina şi căpetenii ale păgânilor asupritori au văzut credinţa ta şi puterea lui Dumnezeu. Te rugăm, ajută-ne pe noi să fim moştenitori ai Împărăţiei lui Dumnezeu căruia îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Ca înţeleptul Solomon, ai împodobit lăcaşurile Domnului zidite de tine şi ai înzestrat bisericile şi mănăstirile înălţate de înaintaşii tai, ca să sporeşti ruga celor ce te urmau şi care se învredniceau de darul ostenelilor tale pentru care slăvim faptele tale zicând:
Bucură-te, că prin dragoste şi credinţă pe mulţi ai miluit;
Bucură-te, că prin daniile tale ai întărit pe fraţi în dreapta credinţă;
Bucură-te, că ai înălţat altare creştine în imperiul prădalnicilor păgâni;
Bucură-te, că ai făcut pământul românesc leagăn al celor lipsiţi;
Bucură-te, că în inima ta sălăşluia puterea Sfântului Duh;
Bucură-te, că, precum razele soarelui se răspândesc pe pământ, aşa milostivirea ta s-a răspândit în lume;
Bucură-te, că ai oprit defăimarea Ortodoxiei;
Bucură-te, că i-ai slăbit pe vrăjmaşii credinţei noastre;
Bucură-te, mare vistier al nădejdilor şi izbăvirii;
Bucură-te, că în inima ta au încăput toţi cei urgisiţi;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 9-lea:
Nu vom înceta să lăudam facerile de bine şi credinţa ta cea nestrămutată, căci din cauza lor ura diavolească s-a năpustit să te răpească împreună cu familia ta din turma lui Hristos. Dar, Sfinte Martire, nu te-ai lăsat vândut celor ce-ţi cereau sufletul, ci ai rămas credincios lui Dumnezeu Căruia îi aducem cântarea: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Precum poporul ales a fost dus în robie, aşa şi familia ta a fost răpită din locurile sale în Vinerea sfintelor Patimi. Când supuşii tăi aprindeau, în noaptea Învierii, lumânările de la lumina lui Hristos, familia ta trecea Dunărea prin întuneric ca să fie afundată în vremelnice suferinţe. Tu însă te rugai lui Dumnezeu, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că iertare cereasca ai cerut pentru toţi;
Bucură-te, că ţi-ai păstrat curăţia inimii;
Bucură-te, că în suferinţa nedreaptă nu ai hulit pe vrăjmaşi;
Bucură-te, că toata românimea şi ocrotiţii tăi cei de departe se rugau cu lacrimi pentru tine;
Bucură-te, că mulţi creştini din Imperiul Otoman te iubeau şi te cinsteau;
Bucură-te, că ţi-ai pregătit calea sfinţeniei;
Bucură-te, că ai jertfit pentru Hristos domnia pământească;
Bucură-te, că mulţimea suferinţelor ţi-a deschis calea spre ceruri;
Bucură-te, că ţi-ai încurajat familia să sufere pentru Hristos;
Bucură-te, că te-ai ostenit pentru neamul tău şi Biserica lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 10-lea:
Cinstim chinurile voastre şi lacrimile de durere, căci ele nu v-au slăbit virtuţile creştineşti; ci le-au întărit, aşteptând în rugăciune jertfa bine plăcută lui Dumnezeu, Căruia îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Ajuns în capitala chinuitorilor tăi, Sfinte Constantine, te-au pus în cătuşe de fier, cu lanţuri grele la picioare legate de zidul închisorii; te-au ars cu fier înroşit pe trup, ţi-au crestat pielea capului şi te-au aruncat în adâncimea întunecoasă a groaznicei închisori, în „groapa sângelui”; acolo te-au chinuit ca să-ţi slăbească dragostea pentru Hristos, dar tu ai rămas credincios lui Dumnezeu. Pentru care auzi de la noi unele ca acestea:
Bucură-te, că întunericul din „groapa sângelui” ţi-a luminat calea spre ceruri;
Bucură-te, că chinurile tale au spălat păcatele seminţiei tale;
Bucură-te, că ai rămas credincios Domnului Hristos;
Bucură-te, că şi fiii tăi te-au însoţit în chinuri şi dureri;
Bucură-te, că martiriul vostru a ruşinat pe fiii satanei;
Bucură-te, că în inimile voastre florile credinţei, nădejdii şi dragostei nu s-au ofilit;
Bucură-te, că mucenicia voastră a zdruncinat tăria păgânătăţii;
Bucură-te, că noi vă cinstim şi ne rugam vouă;
Bucură-te, că lacrimile voastre de durere au fost primite în cer;
Bucură-te, că împreună aţi rămas în turma lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 11-lea:
Când ai văzut pe călăii, grabnici la uciderea creştinilor ortodocşi, că te răpeau şi pe tine şi pe familia ta, ai slăvit pe Dumnezeu ca dreptul Iov, zicând: „Doamne, fie voia Ta”. Iar noi, văzând statornicia ta de a rămâne pe veci cu credinţa neîntinată în Dumnezeul cel Ceresc, ne rugam Lui şi-L slăvim cântându-I: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
La locul de martiriu, aşezat în genunchi, plin de răni, în cămaşa ta însângerată, având în faţa ta pe cei patru fii, şi pe sfetnicul Ianache, ţi-ai făcut rugăciunea, pentru ca jertfa ta să fie bine primită la Dumnezeu şi ţi-ai îndemnat copiii să primească pătimirea pentru credinţa strămoşească. Pentru aceasta, cu smerenie în faţa icoanei tale şi a celor martirizaţi cu tine, te lăudăm cu aceste cuvinte:
Bucură-te, că Domnul te-a uns să stăpâneşti cu credinţă şi dreptate;
Bucură-te, că Domnul te-a chemat, ca pe Sfântul Gheorghe, să aperi Ortodoxia de vrăjmaşi;
Bucură-te, că prin cărţile tale de slujbe şi învăţări, ai răspândit credinţa ortodoxă, precum florile parfumul lor;
Bucură-te, că te-ai născut în ceruri prin botezul sângelui, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului;
Bucură-te, că atunci când se săvârşea în bisericile din Ţara Românească aceasta prăznuire, ai trecut ca martir în ceata sfinţilor;
Bucură-te, că puterea Sfântului Duh a întărit sufletul cinstitei tale soţii, Maria, ca să privească, cu durere martirizarea ta si a fiilor tai;
Bucură-te, că jertfa ta a întărit Ortodoxia românească;
Bucură-te, că toată creştinătatea ortodoxă cinsteşte jertfa ta;
Bucură-te, că prin mutarea ta în ceata sfinţilor, ai întărit credinţa strămoşească în Hristos;
Bucură-te, că nu vom înceta a ne ruga ţie şi fiilor tăi martiri;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 12-lea:
Plini de trufie că au pus capul tău şi al fiilor tăi în stâlpii de la poarta Cetăţii, spre înfricoşare, chinuitorii şi-au atras mânia lui Dumnezeu, iar tu Sfinte Noule Mucenice Brâncovene te-ai mutat în ceruri la Bunul Dumnezeu Căruia îi înălţăm cântare: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Precum s-a bucurat Irodiada la vederea capului Sfântului Ioan Botezătorul, aşa s-au bucurat atunci păgânii văzând capul tău căzut peste capetele fiilor tăi; şi precum ucenicii au luat trupul lui Ioan şi l-au îngropat cu mare cinste, aşa cei miluiţi de tine au pescuit trupurile voastre din apele Bosforului şi le-au aşezat cu cinste în Mănăstirea Halki, cea împodobită de tine, iar noi îţi aducem cântări ca acestea:
Bucură-te, că în ceruri ţi-ai gătit loc de odihnă;
Bucură-te, că împreună cu ceilalţi sfinţi români ai apărat Biserica, dreapta credinţă şi poporul românesc, care v-a odrăslit;
Bucură-te, că Biserica neamului a „rânduit cinstirea” voastră în rândul Sfinţilor;
Bucură-te, că evlavioşii creştini în rugăciuni vă cinstesc pe voi;
Bucură-te, că pilda vieţii tale ne ajută să sporim în nădejdea vieţii veşnice;
Bucură-te, că rugându-ne Milostivului Dumnezeu, vă cinstim ca pe marii Sfinţi ai Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, că Biserica neamului nostru vă cinsteşte, cu bucurie ca martiri ai lui Hristos;
Bucură-te, că jertfa ta şi a fiilor tăi ne întareşte credinţa şi nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Voievod Constantine, că pentru Hristos te-ai jertfit cu fiii tăi!
Condacul al 13-lea:
Plecând la ceruri în timpul Sfintei Liturghii, în zi de Duminică, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, tot poporul dreptcredincios ne rugăm ţie ca împreună cu fiii tăi şi cu Sfântul Ianache martirizaţi, să mijloceşti la Bunul Dumnezeu pentru noi care îi cântam: Aliluia!
(Acest condac se citeşte de trei ori apoi se repeta Icos 1).~~~+~~~
RUGĂCIUNE
Sfinte Mucenice Brâncovene Constantine, Dumnezeu te-a uns ca să călăuzeşti destinele neamului tău printre stâncile prăpăstioase ale vremii. Domnul te-a chemat să sporeşti slava Bisericii Ortodoxe, de la noi şi de pretutindeni, cu darurile pe care numai puterea Celui de sus le-a pus întru a ta chivernisire. Tu te-ai rugat Bunului Dumnezeu pentru statornicirea în dreapta credinţă, dimpreună cu fiii tăi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu sfetnicul tău Ianache. Tu ai primit cununa sfântă a muceniciei, cu fiii tăi. Ne rugam ţie în faţa icoanei tale şi cerem să duci la Părintele Ceresc rugăciunile noastre smerite, ca să ne izbăvească de durerile cele amare abătute de atâtea ori asupra noastră, să ne ocrotească de venirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi. Să dăruiască sănătate tuturor fiilor neamului românesc, pace lumii, linişte în sufletele şi casele noastre; să ne ţină în dreapta credinţă a Bisericii noastre cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Amin!
Cum au trecut la viaţa veşnică Constantin Brâncoveanu cu copiii săi şi sfetnicul Ianache
"Vreau să mor creştin, loveşte!"
Plenipotenţiarul veneţian la Ţarigrad, Andreea Memno, a fost de faţă în ziua de 15 august (Sfânta Maria) 1714, la scena execuţiei lui Constantin Brâncoveanul Vodă şi a membrilor familiei sale, ucişi din porunca sultanului Ahmet. În scrisoarea sa către dogele Veneţiei, plenipotenţiarul său raportează astfel:
"Duminică 15 august de dimineaţă s-a tăiat capul bătrânului principe al Valahiei, tuturor fiilor lui şi unui boier care îi era vistier .
Iată cum s-a făcut:
Încă de dimineaţă sultanul Ahmet se puse într-un caic împărătesc şi veni la seraiul zis foişorul Ialikiacs, pe canalul Mării Negre, în faţa căruia era o mică piaţă, unde au adus pe Brâncoveanul Voievod, pe cei patru băieţi ai lui şi pe vistierul Văcărescu, i-au pus în genunchi unul lângă altul, la oarecare depărtare, un gâde le-a scos căciulile din cap şi sultanul i-a mustrat, făcându-i haini. Apoi le deteră voie a face o scurtă rugăciune. Înainte de a se ridica securea asupra capului lor, fură întrebaţi de voiesc să se facă turci şi atunci vor fi iertaţi.
Glasul cel înăbuşit de credinţă al bătrânului Brâncoveanu răsună şi zise, spăimântat de această insultă: "Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut, am pierdut. Să nu ne pierdem însă sufletele! Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seama de moarte: priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit; credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa cea pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta".
Glasul cel înăbuşit de credinţă al bătrânului Brâncoveanu răsună şi zise, spăimântat de această insultă: "Fiii mei! Iată, toate avuţiile şi tot ce am avut, am pierdut. Să nu ne pierdem însă sufletele! Staţi tare şi bărbăteşte, dragii mei, şi nu băgaţi seama de moarte: priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit; credeţi tare întru aceasta şi nu vă mişcaţi, nici vă clătiţi din credinţa cea pravoslavnică pentru viaţa şi lumea aceasta".
La aceste cuvinte, Ahmet se făcu ca un leu turbat şi porunci să li se taie capetele.
Gâdele înfiorător, ridică securea şi capul marelui vistier Enache Văcărescu se rostogoli pe pământ. Apoi se începu cu uciderea copiilor. Când gâdele ridică securea la capul feciorului celui mai tânăr al domnitorului. Beizadea Mateiaş, numai de 16 ani, acesta se îngrozi de spaimă. Sărmanul copilaş, văzând atâta sânge de la fraţii lui şi de la Văcărescu, se rugă de sultan să-l ierte, făgăduindu-i că se va face turc. Însă Părintele său, Domnul, al cărui cap căzu în urmă, înfruntă pe fiul său şi zise: "Mai bine mori în legea creştinească decât să te faci păgân, lepădându-te de Iisus Hristos pentru a trăi câţiva ani mai mult pe pământ".
Copilaşul ascultă şi, ridicând capul, cu glas îngeresc zise gâdelui: "Vreau să mor creştin, loveşte!"
În urmă ucise şi pe Brâncoveanu.
O, Doamne! O, Doamne! Pana îmi tremură când vă scriu, Excelenţă, ceea ce am văzut...
Mă întreb [dacă] putut-a fi de faţă cineva să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr-tinerel, rostogolindu-se pe jos, lângă capul părintelui său, care se apropiase de al copilului...părea a-l îmbrăţişa...
Mă întreb [dacă] putut-a fi de faţă cineva să nu fi plâns, văzând capul nevinovatului Mateiaş, tânăr-tinerel, rostogolindu-se pe jos, lângă capul părintelui său, care se apropiase de al copilului...părea a-l îmbrăţişa...
Gâdele, stropit de sângele creştinesc, face un salut sultanului şi se retrage. Sultanul, însoţit de plenipotenţiarii Germaniei, Rusiei, Angliei, se ridică să plece. Văzându-i cu ochii lăcrimaţi, spuse sultanul că regretă acum ceea ce a săvârşit".
Editura: Lumea Credintei
Prigoana a început deja - Conferinţa "Dictatură şi martiraj" interzisă la Oneşti
Primele semne de prigoană încep să apară deja. Conferinţa "Dictatură şi martiraj" care trebuia să aibă loc în data de 31 iulie 2009, ora 17:00 la Oneşti, a fost anulată.
Toate demersurile fuseseră făcute către autorităţi, organizatorii conferinţei au obţinut autorizaţie pentru ca totul să se desfăşoare din punct de vedere legal şi închiriaseră locaţia unde ar fi trebuit să aibă loc conferinţa contra unei taxe de 1071 RON. Dar, fără nici o explicaţie, locaţia a fost închisă, iar oamenii care se strânseseră pentru a cere explicaţii autorităţilor din ce cauză nu se va mai ţine conferinţa au fost alungaţi de către noii securişti care fuseseră chemaţi la raport.
Pretextul nu a întârziat să apară după o regizare ca la carte a apărut şi eticheta care fusese proaspăt comandată, numele ei fiind acela de "Conferinţă legionară".
Eticheta nu este una nouă dacă vă aduceţi aminte ea a mai fost folosită cu un an in urma, cand expozitia itineranta “Destine de martiri” care era găzduită la sediul Muzeului “Mihail Kogalniceanu” din Iasi, a fost inchisă de noii acuzatori ai memoriei martirilor anticomunisti folosind aceleaşi argumente ca şi anchetatorii şi securiştii regimului bolşevic, expoziţia fiind închisă atunci pe motiv că "face imagine unor legionari".
Lucrurile nu par să fie altfel nici în cazul conferinţei publice care ar fi trebuit să aibă loc la Oneşti.
Un rol important în tot acest teatru comunist pentru anularea conferinţei "Dictatură şi martiraj" într-un stat aşa-zis democrat l-a jucat primarul Emil Lemnaru din Oneşti împreună cu protopopul de Oneşti, Constantin Alupei. Se pare însă că ordinul a fost dat de sus de la ierarhul Ioachim Băcăuanul , acesta făcându-şi deja un nume de prigonitor al preoţilor drept mărturisitori din Episcopia Romanului.
Se pune întrebarea de ce deranjează atât de mult aceste conferinţe anti-cip ? Dacă aceste cipuri nu ar prezenta un pericol aşa cum se încearcă a se mediatiza şi dacă nu ar exista nişte interese necurate, atunci nu ar mai fi existat această înverşunare fie ea pe faţă sau în mod perfid a multor oficiali contra celor care încearcă să prezinte pericolul care se ascunde în spatele acestor cipuri fie ele în acte sau cu atât mai mult implantate în corpul uman.
Mass-Media locală a luat deja atitudine.
Mai jos puteţi urmării cazul într-o înresgistrare video a postului local 1TV din Bacău:
Alte reacţiii în presa locală:
http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2009/08/04/interzicerea-unei-conferinte-publice-la-onesti-s-a-lasat-cu-scandal.html
http://www.bacauexpres.ro/2009/interzicerea-unei-conferinte-publice-la-onesti-s-a-lasat-cu-scandal/
http://www.stirilocale.ro/bacau/Interzicerea_unei_conferinte_publice_la_Onesti_s_a_lasat_cu_scandal_IDN951711.html
Toate demersurile fuseseră făcute către autorităţi, organizatorii conferinţei au obţinut autorizaţie pentru ca totul să se desfăşoare din punct de vedere legal şi închiriaseră locaţia unde ar fi trebuit să aibă loc conferinţa contra unei taxe de 1071 RON. Dar, fără nici o explicaţie, locaţia a fost închisă, iar oamenii care se strânseseră pentru a cere explicaţii autorităţilor din ce cauză nu se va mai ţine conferinţa au fost alungaţi de către noii securişti care fuseseră chemaţi la raport.
Pretextul nu a întârziat să apară după o regizare ca la carte a apărut şi eticheta care fusese proaspăt comandată, numele ei fiind acela de "Conferinţă legionară".
Eticheta nu este una nouă dacă vă aduceţi aminte ea a mai fost folosită cu un an in urma, cand expozitia itineranta “Destine de martiri” care era găzduită la sediul Muzeului “Mihail Kogalniceanu” din Iasi, a fost inchisă de noii acuzatori ai memoriei martirilor anticomunisti folosind aceleaşi argumente ca şi anchetatorii şi securiştii regimului bolşevic, expoziţia fiind închisă atunci pe motiv că "face imagine unor legionari".
Lucrurile nu par să fie altfel nici în cazul conferinţei publice care ar fi trebuit să aibă loc la Oneşti.
Un rol important în tot acest teatru comunist pentru anularea conferinţei "Dictatură şi martiraj" într-un stat aşa-zis democrat l-a jucat primarul Emil Lemnaru din Oneşti împreună cu protopopul de Oneşti, Constantin Alupei. Se pare însă că ordinul a fost dat de sus de la ierarhul Ioachim Băcăuanul , acesta făcându-şi deja un nume de prigonitor al preoţilor drept mărturisitori din Episcopia Romanului.
Se pune întrebarea de ce deranjează atât de mult aceste conferinţe anti-cip ? Dacă aceste cipuri nu ar prezenta un pericol aşa cum se încearcă a se mediatiza şi dacă nu ar exista nişte interese necurate, atunci nu ar mai fi existat această înverşunare fie ea pe faţă sau în mod perfid a multor oficiali contra celor care încearcă să prezinte pericolul care se ascunde în spatele acestor cipuri fie ele în acte sau cu atât mai mult implantate în corpul uman.
Mass-Media locală a luat deja atitudine.
Mai jos puteţi urmării cazul într-o înresgistrare video a postului local 1TV din Bacău:
Alte reacţiii în presa locală:
http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2009/08/04/interzicerea-unei-conferinte-publice-la-onesti-s-a-lasat-cu-scandal.html
http://www.bacauexpres.ro/2009/interzicerea-unei-conferinte-publice-la-onesti-s-a-lasat-cu-scandal/
http://www.stirilocale.ro/bacau/Interzicerea_unei_conferinte_publice_la_Onesti_s_a_lasat_cu_scandal_IDN951711.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
|
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.
.png)
Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
-
-
-
-
-
Ea este Maica noastrăAcum 4 luni
-
Proloagele din 23 octombrieAcum 5 luni
-
-
The Rise of Eros Game ReviewAcum un an
-
-
-
-
-
-
-
Demonstrație a credințeiAcum 8 ani
-
RaiulAcum 8 ani
-
Participant à l’Esprit saintAcum 8 ani
-
-
ORBULAcum 9 ani
-
-
-
-
-
PocăințaAcum 10 ani
-
CARTEA MĂRTURISITORILORAcum 10 ani
-
Vérité et unité de l’EgliseAcum 10 ani
-
-
Preotul ca păstor şi terapeutAcum 11 ani
-
-
-
-
-
Revelatia divinaAcum 12 ani
-
-
-
-
-
O povestioară simbolicăAcum 13 ani
-
-
Sfintei Mănăstiri TurnuAcum 14 ani
-
Ne-am mutat!Acum 14 ani
-
Schema monkAcum 14 ani
-
Avem nevoie de catehism ortodoxAcum 14 ani
-
-
-
-
-
-
-
DeciziiAcum 8 ani
-
-
-
-
-
-
Directoare WebAcum 14 ani
-
-
-
-
