Articole

Se încarcă...


___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.
.

PASTORALA P.S. SEBASTIAN - HRISTOS A ÎNVIAT − „BOGĂŢIA” NOASTRĂ ÎNTR-O LUME DIN CE ÎN CE MAI „SĂRACĂ”

4/04/2010 | Publicat de admin | Editați postarea
PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI
† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă de la Dumnezeu,

Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Într-o lume care ştia prea puţine despre El pentru a-L putea cunoaşte, acum aproape două mii de ani Hristos Dumnezeu a înviat! Într-un imperiu, ca cel Roman, preocupat mai mult de cucerirea pământului decât de Împărăţia Cerurilor, Hristos Împăratul lumii a Înviat! Într-o societate, ca cea iudaică, ce buchisea prea mult litera, pentru a putea înţelege „duhul” lui Mesia, Hristos Învăţătorul Legii celei noi a înviat! El pe cei mai mulţi dintre oameni i-a surprins, pe unii i-a „deranjat” cu învăţătura Sa şi, din păcate, prea puţini au fost aceia care s-au lăsat convinşi de dumnezeirea Lui în vremea în care a trăit pe pământ.

Moartea pe care i-au hotărât-o iudeii şi i-au proclamat-o romanii se dorea a pune capăt pentru totdeauna unui Adevăr ce părea a fi indiferent celor mai mulţi, periculos unora (adică romanilor) şi incomod altora (respectiv iudeilor). Numai că Dumnezeu S-a „încăpăţânat” să învieze şi să rămână viu, trecând cu vederea nesăbuinţa celor ce L-au nesocotit, iertând pe cei ce L-au condamnat la moarte şi chemând la pocăinţă pe cei ce s-au grăbit să „scape” prea repede de El.

Aşadar, Hristos a înviat, reuşind să atragă atenţia celor nepăsători, a înviat şi a cucerit pe cuceritori, a înviat şi a preschimbat sufletele întunecate de ură ale călăilor Lui. Aceasta a făcut Domnul într-o lume cu mult mai înapoiată, mai simplă şi mai săracă decât cea de astăzi.

Dreptmăritori creştini,

Hristos a înviat acum aproape două mii de ani într-o lume în care scrisul şi cititul − atât de comune şi de banale astăzi − erau socotite un mare lux, rezervat doar câtorva „aleşi”; a înviat într-o societate constituită în bună parte din sclavi şi stăpâni de sclavi; a înviat într-o lume în care deplasarea dintr-un loc în altul se făcea cu multă greutate şi cu mijloace de transport rudimentare, care astăzi aproape că au şi dispărut; a înviat într-o lume în care foametea decima masiv populaţiile, iar oamenii erau seceraţi adeseori de ciumă din cauza deselor războaie şi lupte dintre ei.

Era o lume care petrecea în cea mai mare parte în simplitate şi în crudă sărăcie, şi căreia Hristos i-a adus speranţă şi mângâiere, fericind tocmai ceea ce era suferinţă şi nefericire: „Fericiţi voi cei săraci… Fericiţi voi care flămânziţi… Fericiţi cei ce plângeţi acum… Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urâ pe voi şi vă vor izgoni dintre ei şi vă vor batjocori…” (Lc. 6, 20-22).

Nici în veacurile următoare lumea nu a dus-o mai bine şi, în pofida progresului şi descoperirilor ştiinţifice de tot felul, oamenii nu au scăpat de suferinţă şi de sărăcie. Şi iată că nici astăzi, cu toate că societatea a evoluat atât de mult şi a devenit mai bogată materialiceşte, foarte mulţi semeni de-ai noştri se consideră în continuare săraci, punându-şi serioase probleme existenţiale şi plângându-se de lipsuri de tot felul.

Iubiţi fii sufleteşti,

Trebuie să înţelegem un lucru: Fără a proclama obligatorie sărăcia materială, Domnul a preferat-o, totuşi, în detrimentul bogăţiei pe care a considerat-o totdeauna cel puţin periculoasă: „bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea” (Ps. 61, 10). Aproape toţi bogaţii din Sfânta Scriptură sunt personaje nefaste, bogăţia apărând mai în toate cazurile ca piedică în calea mântuirii, iar nu ca mijloc de a-şi agonisi cineva Împărăţia Cerurilor. Ea generează mai degrabă sărăcie spirituală, însingurare şi îndepărtare de cele sfinte, decât pace sufletească, omenie şi apropiere de Dumnezeu. Câţi bogaţi nu sunt nefericiţi, pentru că nu s-au îmbogăţit şi spiritual? Câţi nu au sfârşit în crudă singurătate, tocmai pentru că bogăţiile nu pot înlocui dragostea şi prietenia celor dragi? Câţi nu se simt săraci şi abandonaţi, în pofida faptului că s-au înconjurat de nenumărate bogăţii? Adevărata „bogăţie” a noastră este Hristos, Cel care a fericit pe cei săraci, dar credincioşi, cinstiţi şi buni, ca fiind mai lucizi, mai „liberi” şi mai dispuşi să-I slujească. El ne-a învăţat să ne mulţumim cu puţin, arătându-ne că pentru cel lacom nicio bogăţie nu este de ajuns, iar pentru cel care nu s-a îmbogăţit în Dumnezeu de prisos sunt toate celelalte bogăţii (Lc. 12, 21).

De aceea, la o zi ca aceasta, când Domnul ne-a umplut sufletele de bucuria Învierii Sale, iar sărăciei noastre pământeşti i-a suprapus „îmbogăţirea” cu viaţa de veci ce izvorăşte din Sfântă Învierea Sa, nu trebuie să ne considerăm mai „săraci” decât înaintaşii noştri care, deşi au petrecut în mult mai multe lipsuri decât noi, au ştiut să ducă, totuşi, o viaţă mult mai liniştită şi mai împăcată cu ei înşişi şi cu Dumnezeu.

Să ne bucurăm de ceea ce avem şi să acceptăm vremurile aşa cum sunt, „pentru că de Dumnezeu sunt rânduite” (Rom. 13, 1). Să căutăm mai mult „Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga nouă” (Mt. 6, 33). Să căutăm a ne îmbogăţi mai mult sufleteşte şi atunci sărăcia noastră se va preface în nespusă „bogăţie”. Nu suntem noi mai săraci decât părinţii ori bunicii noştri, ci doar mai pretenţioşi şi mai doritori de a trăi mai bine. Şi, fără a susţine că nu avem dreptul la a spera mai mult, trebuie să învăţăm că adevărata „bogăţie” rămâne totuşi Hristos Dumnezeu Cel înviat, Care poate da vieţii noastre adevăratul ei sens, poate preface oricând lacrimile noastre în bucurie, iar cele de lipsă ale noastre să le plinească.

Să petrecem Paştele cu bucurie, bucurându-ne de „bogăţia” noastră − Hristos, Care „bogat fiind, pentru noi a sărăcit, ca noi cu sărăcia Lui să ne îmbogăţim!” (2 Cor. 8, 9).

Să petrecem Paştele cu Hristos, Care ne poate scăpa astfel de „sărăcie” şi poate preface moartea noastră în viaţă şi în nespusă bogăţie spirituală!

Hristos a înviat!

Al vostru către Domnul rugător,

† SEBASTIAN

EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR
Etichete:
blog comments powered by Disqus
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)
Related Posts with Thumbnails

Arhivă



___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

 Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

 Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești