
Cu mai bine de doua secole inainte, Stefan Nemanja (1166-1196) instaura, in 1170, propria dinastie, iar unul din cei trei fii ai sai, tot Stefan, a reusit sa devina primul rege al Serbiei (constituita chiar pe nucleul Zeta, Raska, Metohia, Kosovo), in 1217. Doi ani mai tarziu, celalalt fiu al sau, Rastko, viitorul Sfânt Sava, aducea si recunoasterea autocefaliei Bisericii Sarbe, Serbia obtinandu-si ambele forme de independenta: statala si religioasa. Cu el (inainte de a se calugari in Sfantul Munte sub numele de Simeon, la Manastirea de el intemeiata, Hiliandaru) s-au inceput a se zidi manastiri in Kosovo si, pana la apogeul Serbiei, sub tarul Stefan Duşan (1331-1355), aparusera nestematele ortodoxe de la Pec - 1250, Graceaniţa - 1321, Decani - 1327. In secolele 13-14, Kosovo era inima Serbiei, atat din punct de vedere militar (muntele Sar, cu principala cetate Pauni, fiind centrul politic al regilor sarbi), cat si religios (regele Stefan Milutin, zidind inainte de Graceaniţa, manastirea Ljeviska, la Prizren, in 1307, multumind astfel lui Dumnezeu pentru ca l-a ajutat sa scape de tatarii ce invadasera tara pana in Peci, in 1291). In 1459 insa, dupa batalia de la Smederevo, istoria Serbiei intră intr-o paranteza de patru secole, fiind cucerita de Imperiul Otoman (Kosovo, Zeta si o parte din Bosnia vor mai rezista pana in 1496). Acum este momentul cand se produce prima "marea migratie sarba". Inalta Poarta a favorizat colonizarea kosovara cu albanezii ce adoptasera religia Islamului si devenisera mercenarii Inaltei Porti. A doua mare emigrare a avut loc in 1690, in timpul razboiului austro-turc din 1683-1699, cand, in urma preluarii Kosovoului de catre otomani, Patriarhul de Peci, Arsenie III Carnojevici si 37.000 de familii de sarbi si-au parasit tinuturile istorice, mutandu-se mai la nord, preferand stapanirea catolica austriaca in locul celei musulmane. Kosovo devenind subpopulat, stapanirea otomana a apelat din nou la albanezi, care au luat pamanturile si casele sarbilor plecati in pribegie. Abia dupa primul razboi balcanic, din 1912, acestia au putut reintra in Priştina, dar numai pana in anii primului razboi mondial, pentru ca Albania, aliata cu Austro-Ungaria, a infrant Serbia si a trecut la purificare etnica in Kosovo. Peste 100.000 de sarbi si-au parasit din nou casele, migrand spre nord pana la terminarea razboiului, cand, prin tratatele de pace din 1920, se constituia o monarhie constitutionala cu doua provincii autonome: Kosovo si Voivodina. Asadar Europa recunostea din nou Kosovo ca parte a Serbiei! In acel moment Iugoslavia avea aproximativ 400.000 de albanezi, la o populatie de 12 milioane de locuitori. In 1929 in Kosovo traiau 61% sarbi, 33% albanezi si 6% alte etnii. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, Germania a atacat Iugoslavia pe 6 aprilie 1941, cucerind-o pe 17 aprilie, insa a avut de infruntat doua miscari de rezistenta: una, monarhista, a "cetnicilor" generalului Drajen Mihailovici; cealalta, comunista, a partizanilor lui Iosip Broz Tito. Croatia s-a proclamat "stat national fascist" si s-a aliat cu Germania, iar Slovenia si Muntenegru au fost anexate de Italia. O mare parte din Kosovo a fost ocupata de Albania, aliata Germaniei.
100.000 de musulmani albanezi au populat din nou provincia. Militia albaneza "Vulnetari" si unitatile SS "Skanderbeg" au masacrat circa 40.000 de sarbi, peste 100.000 emigrand fortat. La finele razboiului, rusii au lichidat miscarea cetnicilor si l-au impus pe Tito si regimul sau comunist, care a acordat autonomie provinciei Kosovo, dar n-a mai permis niciodata sarbilor sa se intoarca la casele lor! Asta a facut ca in 1961 procentul sarbilor sa se reduca la 27% in Kosovo si Metohia, iar al albanezilor sa creasca la 67%, iar intre 1968 si 1988 sa plece 220.000 de sarbi si muntenegreni din 700 de sate kosovare! In total, in ultimii 40 de ani, au plecat siliti de terorismul demografic albanez, peste 400.000 de sarbi din Kosovo. Este pacat insa si de distrugerile culturale provocate. In 1999 albanezii au distrus si vandalizat 140 de asezaminte ortodoxe! Intr-o singura zi, pe 17 martie 2004, UCK-ul albanez a distrus 34 de lacasuri de cult!
Cinste monahilor sarbi de la Manastirea Deceani, care in mijlocul acestor atrocitati au gasit puterea de a adaposti atat refugiati sarbi, cat si albanezi, prinsi in valtoarea razboiului!
din"Lumea Credintei"

















