Economistului Spasa S., care intreaba de ce nedreptii propasesc
Pana cand propasesc? Si ce li se intampla in cele din urma, lor si urmasilor lor? Ti-ai pus aceasta intrebare? Sa nu se poticneasca gandurile tale cand vezi ca cineva se lauda cu puterea sa si uita de Datatorul puterii. Adu-ti aminte cum trufasul si laudarosul Goliat a pierit de prastia unui flacaiandru cum era David. Sa nu se tulbure inima ta cand vezi ca cineva se imbogateste pe cai nedrepte. Manca-va, si nu se va satura; Rapi-va, si nu se va indestula. Adu-ti aminte de bogatii Sodomei, cum intr-o clipa au fost potopiti de foc si cenusa, cu toata bogatia lor. Tu esti crestin, iar crestinul priveste lucrurile cu bataie lunga, in intregime, nu in parte. Crestinul nu pretuieste propasirea nedreptului ca pe un lucru implinit, ci asteapta sa vada ce se intampla mai departe. El stie ca nedreptul nu propaseste nici prin puterea sa, nici prin mintea sa, ci prin faptul ca Dumnezeu ii ingaduie sa propaseasca, doar-doar isi va aminti vreodata de el: fiindca negrait de Milostiv este Dumnezeul nostru, si ingaduie nedreptilor ceea ce nu doreste, doar-doar isi vor da seama ca de la Dumnezeu este, si se vor rusina de nedreptatea lor, si se vor indrepta. Lui Dumnezeu ii sunt dragi cei ce se pocaiesc: foarte dragi ii sunt cei ce se pocaiesc cu inima infranta pentru faptele lor nedrepte. Nu este Facatorul precum faptura ca sa pedepseasca indata ce cineva ce apuca pe o cale stramba. El asteapta ca ratacitul sa se intoarca singur la calea dreapta. El priveste si tace. Asteapta si nu intarzie. Minunat e intru intelepciunea Sa, preaminunat intru milostivirea Sa. Pentru aceasta, stravazatorul Psalmist graieste Domnului in rapire: judecatile Tale adanc mare. Cine va cerceta intreg adancul Dumnezeiestii Pronii? Cei fara intelege se supara cand Dumnezeu nu carmuieste lumea dupa a lor intelegere, iar cei intelegatori se ostenesc neincetat sa patrunda in intelegerea lui Dumnezeu. Greu este cateodata si pentru cei mai intelegatori sa inteleaga de ce un om este asa, iar altul altfel; de ce un tanar doritor de viata moare, in vreme ce un batran doritor de moarte traieste;
de ce cucernicul se chinuie, iar ce fara de Dumnezeu o duce bine. si cele mai sfinte suflete s-au tulburat cateodata inaintea enigmei celor ce se intampla in lume. In Sfanta Predanie este inscrisa urmatoarea intamplare: A murit un oarecare bogatas pacatos, ale carui pacate erau invederate fiecaruia, si inmormantarea lui a fost luminata, cu episcop si cu preoti. La scurta vreme dupa aceea, a tabarat o hiena asupra unui pustnic si l-a sfasiat. Un oarecare monah, care vazuse mareata prohodire a pacatosului, cat si ramasitele insangerate ale dreptului, in tulburarea sa a inceput sa planga si a strigat:"Doamne, cum vine asta si de ce? Cum se poate ca pacatosul acela sa aiba si viata buna, si moarte buna, iar acest drept si viata amara si moarte amara?" La care i s-a aratat ingerul lui Dumnezeu si l-a lamurit:"Acel bogatas rau avea in viata lui decat o singura fapta buna, iar acel pustnic avea un singur pacat. Prin prohodirea mareata si cu cinste, Cel Preainalt a vrut sa-i rasplateasca bogatasului rau singura fapta buna, ca sa nu mai aiba nimic de asteptat pe lumea cealalta; iar prin moartea cumplita a vrut sa-i stearga dreptului si acel singur pacat, ca sa-i dea rasplata deplina in ceruri".
Drept aceea, tu cugeta la judecatile lui Dumnezeu si pune-ti nadejdea in Facatorul tau. Nu te ravni celor ce viclenesc, nici urma celor ce fac faradelege. Asa scrie inteleptul Imparat David, pe care indelung si mult l-a chinuit ceea ce te chinuie si pe tine, pana ce Dumnezeu i-a descoperit prin intelegere ca sa inteleaga. Tot el rosteste si aceasta mangaietoare traire a sa:mai tanar am fost si am imbatranit, si n-am vazut pe dreptul parasit, nici samanta lui cerand paine. Citeste deseori Psaltirea si vei intelege si te vei mangaia.
Pace si tie si binecuvantare de la Dumnezeu!
Unui om care spune că are credinţă în Dumnezeu dar nu I se roagă
Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine. Cu vremea vei simţi nevoia să te rogi.Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune.Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puţină apă. Şi roata rămânea nemişcată. Apoi a venit apă multă, şi roata s-a pus în mişcare.Credinţa e putere duhovnicească. Puţina credinţă nu mişcă nici mintea spre cugetarea la Dumnezeu, nici inima spre rugăciune către Dumnezeu. Credinţa mare mişcă şi mintea, şi inima, şi tot sufletul omului. Cât dăinuieşte în om o credinţă mare, ea îi mişcă sufletul, prin puterea ei, către Dumnezeu.Ai citit, spui tu, cuvintele Mântuitorului: ştie Tatăl vostru de ce aveţi trebuinţă mai înainte de rugăciunea voastră, şi din ele ai tras încheierea că rugăciunea nu foloseşte, îndeobşte, la nimic. Într-adevăr, ştie Dumnezeu dinainte tot ce ne trebuie, şi totuşi El vrea să ne rugăm Lui.Lucrul acesta e mai uşor de explicat unor părinţi decât ţie, om necăsătorit. Uite, şi părinţii ştiu dinainte ce le trebuie copiilor, şi totuşi aşteaptă ca aceştia să-i roage - fiindcă părinţii ştiu că ruga înmoaie şi înnobilează inima copiilor, că îi face mai supuşi, smeriţi, blânzi, ascultători, milostivi şi nobili. Vezi câte scântei cereşti iscă rugăciunea în inima omenească? Am citit că un oarecare călător s-a oprit lângă o casă de lângă drum. În acea casă muncitorii ţineau o întrunire.Pe dată se făcu linişte în casă. Muncitorii îngenuncheară la rugăciune - iar unul dintre ei ieşi şi începu să umble prin faţa casei. Călătorul îl întrebă ce se face înăuntru.
Păi, se roagă lui Dumnezeu. Iar mie mi-e ruşine, aşa că am ieşit.Călătorul tăcu şi aşteptă.
Pe cine aştepţi? - îl întrebă muncitorul.
Aştept să iasă cineva ca să-l întreb de drum.
Dar de ce nu mă întrebi pe mine? Şi eu pot să-ţi arăt.
Călătorul dădu din cap şi îi răspunse:
Cum ar putea să arate calea dreaptă cel ce se ruşinează de Dumnezeu şi de fraţii săi?
Eu cred că la tine nu este ruşine de rugăciune, ci pur şi simplu credinţă slabă, îngrijeşte, aşadar, îngrijeşte pruncul din tine. Când va creşte şi va ajunge viteaz, îţi va răsplăti însutit osteneala. Credinţa vitejească va pune în mişcare roata lăuntrică a fiinţei tale, şi vei dobândi o viaţă nouă.
Preotului Karan, despre criza mondială
Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea.
Cine sunt eu ca să mă întrebi despre o taină atât de însemnată? „Vorbeşte când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune sfântul Grigorie Teologul. Şi deşi socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuşi, din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.
„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l, 5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100, 1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5, 22; 12, 31). Şi Apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4, 17).Înlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză, şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.
Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul „judecată” în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînţeles. Când era secetă, se spunea:
Judecata lui Dumnezeu!” Când era inundaţie: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era război sau molimă: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: „Judecata lui Dumnezeu!” Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită , judecată”, ci „criză”. Ca restriştea să fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este Judecată”, se ştie şi pricina pentru care a venit restriştea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea. Iar când e folosit cuvântul „criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce. Aceasta este singura deosebire dintre criza actuală şi criza care este de la secetă sau inundaţie sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă.
Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu?
Cauza este întotdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa, să-i înduhovnicească şi să-i întoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat, Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbătorii de bani.
Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepţilor europeni şi americani să se trezească, să li se deştepte conştiinţa şi să se înduhovnicească. Ca cei ancoraţi în limanul siguranţei materiale să îşi aducă aminte de sufletul lor, să îşi recunoască fărădelegile şi să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.Cât va ţine criza? Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat. Atâta timp cât trufaşii pricinuitori ai acestei crize nu vor capitula în faţa Celui Atotputernic. Atâta timp cât oamenii şi popoarele nu se vor gândi să traducă neînţelesul cuvânt „criză” pe limba lor şi să strige cu suspinare şi pocăinţă:, Judecata lui Dumnezeu!”
Spune şi tu, cinstite părinte, „judecata lui Dumnezeu” în loc de „criză”, şi totul o să-ţi fie limpede.
Sănătate ţie şi pace!
Unui tânăr care suferă şi într-un fel, şi în altulScrisoarea ta m-a mişcat mult. N-am să-ţi ascund: am plâns asupra ei, citind-o şi recitind-o de mai multe ori. În ea este înscrisă întreaga dramă a vieţii omeneşti.
Îmi scrii că ai crescut cu totul în ticăloşie. Mai ales furtul îţi stătea în obicei - dar te păzeai cu îndemânare, şi toţi te lăudau ca pe un tânăr de treabă. Odată, însă, ai fost prins furând şi fugărit. Ai fugit şi ţi-ai rupt piciorul. Nimeni nu a aflat taina ta. Au chemat doctorul.
Doctorul ţi-a zis că s-a terminat cu piciorul. Au chemat preotul să citească rugăciune.
Rugăciunea, spui tu, nu a ajutat piciorului tău rupt, dar ţi-a cutremurat sufletul. Ţi-ai amintit de Dumnezeu, şi ţi s-a făcut silă de viaţa ta ticăloasă. Te-ai pocăit cu sufletul şi ai făgăduit că vei trăi după legea lui Dumnezeu. Şi atunci, cum spui că rugăciunea nu ţi-a ajutat? Te-a deşteptat; a înviat sufletul tău. Şi asta este principalul. Ai plătit sufletul cu un picior. Ieftin l-ai plătit. Fii liniştit.
Dar asta nu e totul. După ce te-ai înzdrăvenit, ai început să te rogi lui Dumnezeu cu osârdie. Atunci, unii te-au reclamat ca vrăjitor şi descântător. Şi ai fost pedepsit de autorităţi.
Acest lucru te-a tulburat mult, şi de aceea scrii întrebând ce înseamnă asta.
Înseamnă că este strâmt drumul ce duce în împărăţia lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a preîntâmpinat cu privire la acest lucru pe cei ce merg în urma Lui. Şi aici nu trebuie să încapă mirarea. Faci răul, te va pedepsi Dumnezeu; faci binele, te pot pedepsi oamenii. Dacă faci răul, oamenii pot să te şi laude, însă Dumnezeu te va pedepsi. Dacă faci binele, oamenii pot să te şi pedepsească, însă Dumnezeu te va răsplăti. Hristos a făcut doar binele, şi totuşi oamenii L-au răstignit. Nu te uita la oameni. Trebuie să tinzi către Dumnezeu. Ai dat un picior pentru suflet.
Dacă trebuie, dă-ţi pentru suflet trupul tot. Şi totuşi, ai plătit ieftin pentru sufletul tău. Fiindcă ai dat putreziciune pentru un mărgăritar de mult preţ. Nu te teme. Tu doar să propăşeşti pe calea pe care ai apucat-o.
Dumnezeu să îţi fie într-ajutor!
4/13/2008 | 
Publicat de
Lucia
Etichete:
Sfintele sfinţilor
