___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe

Asociatii-Fundatii ortodoxe


.
.

Sufletul si puterile lui

8/25/2014 | Publicat de admin | Editați postarea
Jean Claude Larchet

Îndeobşte, Părinţii spun că sufletul omenesc are trei „puteri”.1
Pe treapta cea mai de jos (care nu este întotdeauna clar distinsă, ci e adesea socotită parte a treptei următoare) se află puterea vegetativă sau vitală, pe care o are orice făptură vie: om, animal ori plantă.2 Cu ajutorul acestei puteri fiinţa vie se hrăneşte, creşte şi se reproduce.3 Ea este izvorul vieţii organismelor, asigurând în special funcţionarea organelor vitale.4 Facultăţile vitale corespunzătoare sufletului vegetativ scapă controlului voinţei umane, ele “lucrând fie că vrem ori nu”.5
Pe cea de-a doua treaptă stă „puterea” animală, comună oamenilor şi animalelor.6 Împreună cu puterea vegetativă, ea constituie partea iraţională a sufletului. Se mai numeşte şi apetitivă (puterea de a pofti)7 şi pasională.8 Pe lângă capacitatea de a avea senzaţii şi percepţii9, ea mai are încă alte două facultăţi: irascibilitatea sau ardoarea (thumos) – din care se nasc toate formele de agresivitate, dar şi voinţa în forma sa combativă10 -  şi concupiscenţa11 (epithumetikon), aceasta din urmă cuprinzând dorinţa, afectivitatea şi pornirile impulsive.12 De ea este legată şi imaginaţia13, sub forma ei elementară, reproductivă.
La om, lucrarea acestor facultăţi poate fi controlată prin facultăţile părţii raţionale a sufletului.14
Pe cea de-a treia treaptă se află “puterea raţională”, proprie omului şi principala caracteristică a naturii sale, care îl deosebeşte de toate celelalte făpturi create.15 Principalele facultăţi ale acestei puteri sunt raţiunea şi, pe o treaptă mai înaltă, duhul (pneuma) sau intelectul (nous16), care este principiul conştiinţei (în sens psihologic şi în sens moral) şi al capacităţii de autodeterminare a omului (autexousia), aşadar polul superior al voinţei sale17 şi principiul libertăţii sale.18. Nous este totodată principiul tuturor funcţiilor intelectuale, în primul rând inteligenţa intuitivă (nous-ul propriu-zis), facultatea contemplaţiei (theoria) şi izvorul a toată cunoaşterea, iar în al doilea rând al raţiunii (logos), şi a tot ceea ce izvorăşte din inteligenţă19: gândirea (ennoia, dianoia), reflecţia (dianoia), puterea de judecată (krisis), discernământul (diakrisis), vorbirea interioară (endiathetos logos), de unde provin limajul şi memoria.20
Nous-ul este cea mai înaltă facultate a omului, cea care are puterea de a comanda, de a cârmui şi de aceea este numit adesea egemonikon. Datorită lui, omul are posibilitatea de a lua poziţie, de a se stăpâni şi de a se depăşi.
Nous-ul constituie puterea contemplativă a omului.21 Potrivit Părinţilor, fundamental, prin nous omul e legat nemijlocit de Dumnezeu, poate să se îndrepte, să tindă şi să se unească cu El. Spiritul îl leagă pe om de Dumnezeu cu adevărat, în chip nestrămutat, de la facerea sa, pentru că este însuşi chipul lui Dumnezeu din om.22 Şi chipul acesta poate fi întunecat ori întinat prin păcat, dar niciodată nimicit. E pecetea de neşters a lăuntrului său, însemnul adevăratei sale firi, al cărui principiu constitutiv – sau logos – nu suferă nici stricăcine, nici schimbare.23
Nous-ul este creat, dar nemuritor prin har24; mutabil prin natura sa, dar având totodată puterea de a-şi stăpâni şi cârmui schimbarea.25 Chip al lui Dumnezeu, fără să fie dumnezeiesc prin însăşi natura sa, poate să se îndumnezeiască dacă se împărtăşeşte de har, după ce dobândeşte mai întâi asemănarea.26
În fine, este important pentru studiul nostru să semnalăm faptul că, potrivit Părinţilor, spiritul corespunde cel mai mult persoanei27; astfel, scrie V. Lossky, „putem spune că el este sediul persoanei, al ipostasului uman care conţine în el ansamblul naturii (umane) duhul, sufletul şi trupul”.28
Se cuvine să precizăm însă că aceste trei mari „puteri”  nu sunt tot atâtea suflete, nici părţi cu totul distincte, nici compartimente ale sufletului; sufletul este unul şi nedivizat, după cum o spune răspicat Sf. Grigorie de Nyssa: Învăţătura noastră a descoperit trei facultăţi (ale sufletului) [...]. Cu toate acestea, nimeni nu trebuie să-şi închipuie că în alcătuirea omului ar fi concentrate trei suflete şi fiecare dintre ele şi-ar avea fiinţa sa aparte. În realitate după firea lui, sufletul, adevărat şi desăvârşit, este unul şi cu totul unic”.29 Şi dacă, atunci când e vorba de om, părinţii se folosesc adesea de reprezentarea dihotomică suflet-trup, când e vorba de suflet, cuprind în noţiunea de psuche toate elementele sale, arătând astfel limpede unitatea lui profundă. Iar dacă uneori recurg la o reprezentare trihotomică: spirit/minte-suflet-trup, fac aceasta pentru a pune în valoare funcţia de unire cu Dumnezeu pe care o are spiritul omului. Ei nu fac din nous o facultate distinctă de suflet şi de trup sau un al doilea suflet al omului; sufletul (psukhe) „nu are un spirit (nous) deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet”, scrie Sf. Ioan Damaschin.30 Spiritul nu are aşadar o existenţă premergătoare celei a sufletului, ci este creat odată cu el şi împreunat cu el.31 
Spiritul nu este exterior trupului.32 Ca şi partea animală şi vegetativă a sufletului spiritul este unit cu trupul, nu doar în una din părţile sale, ci în întregimea lui, după cum arată Sf. Grigorie de Nysaa: „Aşa e şi prezenţa şi puterea cugetului în întreg organismul omului, în legătură cu fiecare părticică a lui”.33 Astfel că sufletul întreg (inclusiv spiritul) este în întregime unit cu trupul34, pătrunzând în toate mădularele sale, aşa cum am văzut mai sus.
Tot aşa cum pătrunde întregul trup, duhul pătrunde întregul suflet, adică şi părţile lui animală şi vegetativă.35
Prin unirea deplină a duhului cu întregul suflet şi cu întregul trup, omul se arată a fi pe de-a-ntregul după chipul lui Dumnezeu şi ipostaziat.
Prin această strânsă unire, trupul se face deplin părtaş împreună cu sufletul la viaţa duhovnicească. Duhul are cu adevărat puterea de a supune întregul om, de a-l face în întregime asemenea lui, de a-l înduhovnici împărtăşindu-i până în străfundurile întregii sale fiinţe energiile dumnezeieşti, de care, prin însăşi natura sa, el însuşi cel dintâi se împărtăşeşte.
Duhul (nous) este astfel principiul unităţii fizice a compusului uman36, al unităţii sale spirituale37 şi, în fine, mijlocitorul unirii omului cu Dumnezeu.
Prin sufletul său raţional omul se arată stăpân pe acţiunile şi comportamentul său, nous-ul lui fiind deopotrivă principiul al raţiunii, al voinţei şi al liberului său arbitru.38
Aşa că, spre deosebire de animale, el îşi poate controla lucrarea simţurilor. Astfel, Sf. Athanasie cel Mare se întreabă: „Cum, oare, ochiul văzând prin fire şi urechea auzind prin fire, omul se întoarce de la unele şi le alege pe altele ? Cine este cel ce întoarce ochiul de la o vedere ? Sau cine închide urechea ca să nu audă ceea ce ea aude prin fire ? Sau cine împiedică adesea gustarea, care e gustare prin fire, de la pornirea ei naturală ? Cine reţine mâna, pornită prin fire spre lucrare, de a atinge un lucru sau altul ? Cine, iarăşi, opreşte mirosul, făcut pentru a mirosi, de la mirosire ? Cine lucrează astfel împotriva pornirilor fireşti ale trupului ? Sau cum de se lasă trupul abătut de la cele ale firii sale şi condus de sfaturile altuia şi cârmit spre ceea ce-i convine aceluia, la un singur semn? Toate acestea nu fac decât să arate sufletul raţional drept conducător al trupului. Căci trupul nu se mişcă el însuşi, ci e condus şi purtat de altul”.39 Generalizând, Sf. Grigorie de Nyssa scrie că fiecare din elementele trupului „este păzit, ca de o santinelă, de puterea raţională a sufletului”.40
Tot aşa, sufletul raţional este, în principiu, capabil să conducă facultăţile „părţii” sale iraţionale41: elementul irascibil, elementul poftitor şi tot ceea ce ţine de afectivitate, şi imaginaţie. Sufletul raţional poate să controleze şi activitatea psihică, fluxul şi conţinutul gândurilor şi al amintirilor.
Chiar dacă sufletul îşi are sălaşul în trup şi are nevoie de el pentru a se face văzut şi a-şi săvârşi lucrările în lumea din afară, în esenţă el este de sine stătător.42 În vreme ce trupul nu se poate mişca fără suflet, sufletul se mişcă singur.43 Pe de altă parte, prin conştiinţa sa, omul transcende limitele trupului. „Când a intrat în trup şi s-a unit cu el sufletul nu s-a micşorat pe măsura trupului, ci de multe ori, stând trupul în pat nemişcat, ca şi mort, sufletul, potrivit puterii sale, e treaz şi veghează, înălţându-se peste firea trupului”.44
Această independenţă a sufletului se manifestă limpede la moartea omului, când trupul se descompune, iar sufletul continuă să vieţuiască. „Dacă sufletul este cel care mişcă trupul, fără a fi el însuşi mişcat de altele, înseamnă că sufletul se mişcă de la sine şi că deci se mişcă prin el însuşi şi după ce trupul a fost pus în pământ. Căci sufletul nu moare, ci moare trupul din pricina plecării sufletului. Dacă sufletul ar fi mişcat de trup, urmarea ar fi că, plecând cel ce-l mişcă, ar muri şi sufletul. Dar dacă sufletul mişcă trupul, e necesar mai degrabă ca el însuşi să se mişte pe sine. Şi dacă sufletul se mişcă prin sine, în mod necesar trăieşte şi după moartea trupului. Căci mişcarea sufletului nu e nimic altceva decât viaţa lui”.45 Sf. Grigorie Palama dezvoltă o concepţie asemănătoare, arătând cu o şi mai mare precizie ce deosebeşte, în această privinţă, omul de animal: Sufletul fiecăreia din făpturile necuvântătoare [...] are viaţă nu ca fiinţă, ci ca lucrare, nefiind viaţă în sine, ci viaţă pentru altul. Căci această viaţă nu se vede să aibă nimic altceva decât ceea ce lucrează prin trup. De aceea, desfăcându-se acesta, se desface numaidecât şi ea [...]. Sufletul fiecăruia dintre oameni este şi viaţa trupului însufleţit [...]. Dar are viaţa nu numai ca lucrare, ci şi ca fiinţă, întrucât sufletul e viu prin el şi pentru el însuşi. Căci se arată având viaţa raţională şi înţelegătoare, ca una ce e în chip vădit alta decât viaţa trupului şi a celor ce sunt prin trup. De aceea, chiar desfăcându-se trupul, sufletul nu se destramă [...] şi rămâne nemuritor, întrucât nu se arată să-fie-pentru-altul, ci are viaţa prin sine ca fiinţă”.46

NOTE
  1. A se vedea Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, XXIX; Nemesius de Emessa, Despre natura omului, XV; Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, III, 32; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 12; Sf. Nichita Stithatul, Despre suflet, 31-32.
  2. Sufletul ultimelor două categorii are numai această singură putere.
  3. A se vedea Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, VIII; Sf Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, III, 32; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 12; Sf. Nichita Stithatul, Despre suflet, 31-32.
  4. A se vedea Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 12.
  5. Ibidem. Sf. Ioan Damascin precizează: „Neascultătoare şi nesupuse raşiunii sunt facultatea vitală (pulsul), facultatea seminală şi facultatea vegetativă (nutritivă). Acesteia din urmă îi aparţine şi facultatea de creştere, care dezvoltă trupurile. Aceste facultăţi nu se conduc de raţiune, ci de natură”(Ibidem).
  6. A se vedea Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, VIII; Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, III, 30.
  7. A se vedea Sf. Ioan Damaschin,  Dogmatica, II, 12; Sf. Nichita Stithatul, Despre suflet, 32.
  8. Sf. Ioan Damaschin,  Dogmatica, II, 12.
  9. A se vedea Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, VIII.
  10. A se vedea Sf. Ioan Damaschin,  Dogmatica, II, 16.
  11. Împărţirea în acestea trei – elementul raţional, elementul irascibil, elementul concupiscent, de origine platoniciană (Republica, IV, 444c-e) – a devenit clasică în spiritualitatea Ortodoxă începând cu Evagrie (a se vedea mai cu seamă Tratatul practic, 86 şi 89, unde Evagrie se reclamă din Sf. Grigorie de Nazians). A se vedea, între alţii: Avva Dorotei, Învăţătri de suflet folositoare, 176; Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, I, 67; III, 3; IV, 15, 80; Epistole, II, XXXI; Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, 23; Pseudo-Ioan Damaschin, Cuvânt de suflet folositor (Filocalia greacă, t.II, p.234; ed. fr., t.VII, p.54); Sf. Isihie Sinaitul, Capete despre trezvie şi virtute, 126; Sf. Filotei Sinaitul, Capete despre trezvie, 16; Sf. Nichita Stithatul, Despre suflet, 36; Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire, şi despre cunoştiinţă, I, 15, 16.
  12. Cu privire la aceste împărţiri, a se vedea în principal Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 12 şi Sf. Nichita Stithatul, Despre suflet, 32, 36-41.
  13. A se vedea Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, III, 32; Sf, Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 17, 18; Sf. Nichita Stithatul, Despre suflet, 65, 68.
  14. A se vedea Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 12. Sf, Nichita Stithatul, Despre suflet, 31.
  15. De aceea Sf. Maxim Mărturisitorul, spre deosebire de Aristotel (urmat mai târziu de Toma d’Aquino), afirmă că sufletul raţional este prezent în om din prima clipă a vieţii sale, adică de la conceperea sa (a se vedea Ambigua, 42).
  16. Autorii din primele secole (de exemplu, Sf. Ignatie Teoforul, Către filadelfieni, XII, 2; Sf. Irineu de Lyon, Contra ereziilor, V,6,1), urmând Sfîântului Apostol Pavel (I Tes. 5,23), folosesc termenul pneuma. Părinţii veacului al 4-lea şi părinţiii bizantini ai veacurilor următoare vor adopta termenul nous (a se vedea J.Meyendorff, Initiation à la théologie byzantine, Paris, 1975, p. 190. Autorul crede că această schimbare pare să se fi făcut cu scopul, pe de o parte pentru a evita ambiguitatea în ceea ce priveşte identitatea „duhului”, şi pe de altă parte, pentru a afirma caracterul creat al „duhului” omenesc). A se vedea şi A.-J. Festugiere, L’Idéal religieux des Grecs et l’Évangile, Paris, 1932. Excursus B. „La division corps-âme-esprit de I Tess.”, pp. 212-220.
  17. Sf. Maxim Mărturisitorul a dezvoltat o psihologie foarte subtilă a voinţei (a se vedea mai ales Opuscule teologice şi polemice, I, PG 91, 12C-20A – în rom., în PSB 82), reluată de Sf. Ioan Damaschin (Dogmatica II, 24). A se vedea şi Nemesius de Emessa, Despre natura omului, XXVII-XXXIII; Sf. Nichita Stithatul, Despre suflet, 38.
  18. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 12. Despre libertate, a se vedea excelenta sinteză a acestui autor (Dogmatica, II, 24, 25, 27), inspirată în mare parte din Scrierile Sf. Maxim Mărturisitorul (a se vedea mai cu seamă Opuscule teologice şi polemice, I, PG 91, 16B-20A).
  19. A se vedea Sf. Maxim Mărturisitorul, Mystagogia, V.
  20. A se vedea Nemesius de Emessa, Despre natura omului, XII-XIV; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 19-20; Sf. Nichita Stithatul, Despre suflet, 65, 66, 68.
  21. A se vedea Sf. Maxim Mărturisitorul, Mystagogia, V.
  22. A se vedea, de exemplu, Sf. Maxim Mărturisitorul, ibidem.
  23. Cf. Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către elini (Protrepticul), X, 98, 4; Sf. Vasile cel Mare, Omilii despre facerea omului, I, 6, 7; Sf. Maxim Mărturisitorul, Mystagogia, V; Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 12. A se vedea V. Lossky, Théologie mystique de l’Égilse d’Orient, Paris, 1944, pp. 74-75.
  24. Este unul dintre laitmotivele Sf. Maxim Mărturisitorul. A se vedea mai cu seamă Ambigua, 114.
  25. Tradiţia creştină se opune în această privinţă tradiţiei gnostice şi platoniciene, care afirmă că spiritul uman este necreat şi nemuritor prin natura sa. Sunt şi unii autori creştini însă care s-au raliat acestui punct de vedere, ca Origen sau Nemesius de Emessa. A se vedea J. Meyendorff, Le Christ dans la théologie byzantine, Paris, 1969, pp. 74-75.
  26. Cf. Sf. Nichita Stithatul, Despre suflet, 48.
  27. Omul întreg se îndumnezeieşte, suflet şi trup. Însă Părinţii spun adesea că mai întâi duhul său primeşte harul, care-l preschimbă şi prin el se împărtăşeşte întregul om de har.
  28. A se vedea V. Lossky, op. cit., p.198. J. Meyendorff, Initiation à la théologie byzantine, p. 191.
  29. Loc. cit.
  30. Despre facerea omului, XIV.
  31. Dogmatica, II, 12.
  32. A se vedea Sf. Simoen Noul Teolog, Discursuri teologice, II.
  33. A se vedea Sf. Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, 32; Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, 15.
  34. Despre facerea omului, XII. Cf. XIV; XV: „Duhul nu-şi are sălaşul numai în vreuna din părţile trupului, ci este prezent în aceeaşi măsură peste tot şi trecând prin toate; nici nu le cuprinde pe dinafară [...] Unirea dintre cele ale duhului şi cele ale trupului formează o legătură cu neputinţă de înţeles şi de exprimat”.
  35. A se vedea Despre facerea omului, XIV.
  36. Ibidem.
  37. Cf. Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua, 71.
  38. Cf. J. Meyendorff, Initiation à la théologie byzantine, pp. 190-191.
  39. Astfel, pentru Sf. Grigorie de Nazians, „mintea este puterea suverană din noi” (Cuvântări, XXXIX, 7,  PG 36, 341B).
  40. Cuvânt împotriva elinilor, 32.
  41. Dialoguri despre suflet şi înviere.
  42. A se vedea între alţii: Nemesius de Emessa Despre natura omului, XXII;
  43. Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, II, 12.
  44. A se vedea Nemesius de Emessa Despre natura omului, III PG 40, 597A.
  45. A se vedea Sf. Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, 33.
  46. Cuvânt împotriva elinilor, 33. Cf. Nemesius de Emessa Despre natura omului, III PG 40, 597A.
  47. Cuvânt contra elinilor, 33.
  48. 150 de capete despre cunoştiinţa naturală, despre cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa morală şi despre făptuire, 31-32.
Etichete: , | 0 Comments
Abonați-vă la: Postări (Atom)
Related Posts with Thumbnails
Marti, 1 aprilie
SFINTII  ZILEI

• Cuvioasa Maria Egipteanca
• Cuv. Macarie Mãrturisitorul, egumenul Peleichitului
• Sf. Mc. Gherontie si Vasilid
• Sf. si dreptul Ahaz
Click pe sfinti pentru Sinaxarul zilei sau click aici pentru sinaxarul in format audio mp3


___


Sf. Justin Popovici
Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

 Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

 Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.
Articole recomandate






Comentarii
Persoane interesate
toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:

Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-
Părinți duhovnicești