15 septembrie, 2010

Părintele Arhimandrit Gheorghie Kapsanis, stareţul Mânăstirii Grigoriu din Sfântul Munte Athos despre buletinele electronice şi U.E.

Toţi cei ce ne opunem îndosarierii electronice şi posibilei folosiri a numărului 666 pe noile buletine, avem de înfruntat nu numai pe reprentanţii autorităţii civile, care prezintă aceste măsuri, ci şi pe unii clerici şi fraţi mireni care, poate bine intenţionaţi, susţin că îndosarierea electronică şi Acordul Schengen nu au însemnătate theologică şi, prin urmare, nu este îndreptăţită o împotrivire din partea credincioşilor creştini ortodocşi, deoarece acestea aparţin cezarului, iar nu lui Dumnezeu, Susţin chiar că folosirea numărului 666 nu are importanţă, deoarece acest număr, la fel precum şi alte numere ale Apocalipsei, sunt simbolice. Eu cred însă că, potrivit duhului Sfintei Scripturi, Sfinţilor Părinţi şi mucenici, aceşti fraţi se înseală şi rătăcesc şi pe alţii.

S-a demonstrat de către oameni de ştiinţă şi politicieni de marcă faptul că Acordul Schengen şi îndosarierea electronică ating persoana umană, adică chipul lui Dumnezeu, şi constituie o ameninţare la adresa libertăţii umane şi, în plus, chiar la adresa suveranităţii noastre naţionale. Şi întreb: oare aceste chestiuni sunt indiferente conştiinţei noastre creştine ortodoxe şi moralei creştine?

Biserica noastră Ortodoxă nu numai că n-a aplicat principiul “taie-mă, turcule, ca să mă sfinţesc” ci a binecuvântat şi a influenţat chiar lupta pentru eliberare a neamului de sub turci în 1821. Însă şi atunci existau câţiva mai căpătuiţi care spuneau că nu trebuie să se pornească lupta împotriva barbarilor cotropitori, aducând chiar şi argumente teologice. Din fericire, clerul şi poporul n-au fost interesaţi să-i asculte, ci s-au luptat “pentru Hristos, pentru credinţa sfântă şi pentru eliberarea patriei.”

Câţiva ar spune că acum nu avem nici un cotropitor păgân de înfruntat. Aceasta însă este o afirmaţie şi mai periculoasă. Cei ce complotează împotriva libertăţii noastre nu apar drept cotropitori, ci drept “tovarăşi” ai noştri în Uniunea Europeană, însă care Europă? În Europa în care conduc şi în care sunt exploatatoare câteva mari puteri, în spatele cărora se ascunde oligarhia. Această oligarhie vrea ca supuşii săi să fie robi, lipsiţi de libertate, precum “Marele inchizitor” al lui Dostoievski.

Este oare o cutezanţă a face o paralelă între această Uniune Europeană (cu NATO-ul său şi cu Acordul Schengen) şi Sfânta Alianţă a statelor europene care, în veacul al 19-lea, a făcut tot posibilul spre a înăbuşi mişcările de eliberare ale popoarelor care gemeau sub regimurile asupritoare?

Nu este oare vrednic de mirare faptul că acea Sfântă Alianţă, la fel ca şi Uniunea Europeană de astăzi, se sprijinea pe ajutorul turcilor pentru a-i asupri pe greci ?

Ba chiar, pentru cei care nu vor să închidă ochii şi văd lucrurile în profunzime, este limpede că noile structuri impuse de către Uniunea Europeană prin aşa-zisul drept comunitar, care are prioritate în faţa dreptului naţional, impune treptat marginalizarea Bisericii noastre Ortodoxe. Aceasta înseamnă că Biserica Ortodoxă va înceta a mai fi considerată drept religie oficială a statului, învăţământul teologic în şcoli va fi eliminat, salarizarea clerului va înceta şi se va pune la egalitate Sfânta noastră Biserică Ortodoxă cu mulţimea de erezii şi de credinţe eterodoxe. Deja iehoviştii au reuşit să nu efectueze serviciul militar, ci să facă stagiul social, adică să ocupe în societate poziţia de pe care vor putea practica prozelitismul. Astfel se va rupe cordonul ombilical. Care a unit dintotdeauna Neamul nostru cu Biserica, hrănindu-l cu seva de viaţă dătătoare, îndeosebi în perioadele foarte critice.

Aceasta desigur, satisface Europa Catolică şi Protestantă, care face tot ce poate pentru a umili popoarele Ortodoxe ale Balcanilor şi pentru a ne dezbina şi a ne izola unele de altele. Iar acestui scop îi slujeşte Acordul Schengen. Cei care, în mod conştient ori inconştient, slujesc acestor planuri, aşteaptă să vadă împotrivirea noastră la Acordul Schengen şi la îndosarierea electronică. Dacă nu ne vom opune cu hotărâre, vor înainta încet încet către deplina noastră “europenizare,” adică deplina îngrădire a Bisericii Ortodoxe şi a culturii Eline. Este grăitor faptul că eterodocşii din Grecia au primit cu bucurie Acordul Schengen şi buletinele electronice, din moment ce nu vor avea înscrisă (vizibil) şi apartenenţa religioasă.

Să ajungem acum la numărul 666. Acest număr este, potrivit Apocalipsei, simbol al lui Antihrist, aşa după cum Crucea este simbol al lui Hristos. Nu este însă la fel ca alte simboluri numerice ale Apocalipsei, care se referă la limite de timp sau la numărul membrilor Împărăţiei lui Dumnezeu. Numărul 666 are legătură directă (este unit) cu persoana lui Antihrist, de aceea şi utilizarea lui are un alt fel de însemnătate în conştiinţa credincioşilor creştini. Faptul că este simbol şi nu însuşi Antihrist nu-i diminuează importanţa, de vreme ce este întrebuinţat cu scopul de a contamina şi a îngrădi pe creştini. Dacă nu este folosit cu aceste intenţii, de pildă la numerotarea clădirilor unei străzi foarte lungi, ori a paginilor unei cărţi, este un număr ca oricare altul şi de aceea nu creează probleme. Dacă este întrebuinţat însă cu intenţie, aşa cum se vede în cazul codurilor de bare, şi probabil pe viitoarele buletine electronice, atunci trebuie să fie condamnat de către orice creştin conştient. Întrebarea de ce insistă pe numărul 666 şi nu pe un alt număr dacă, aşa cum spun cei care-l folosesc, nu există nimic de ascuns, este uşor de pus. Vor, aşadar, să ne impună numărul 666, îndeosebi pe acte cu desăvârşire personale pe care le purtăm cu noi întotdeauna, aşa cum este buletinul de identitate.

Zic unii fraţi că numărul 666 de pe buletin sau că posibila marcare pe mână sau pe frunte nu ne poate lipsi de pecetea de neşters a lui Hristos, pe care am luat-o prin Sfântul Botez şi Sfânta Mirungere. Adevărat, nu ne poate lipsi când ni se impune cu sila, adică atunci când suntem legaţi şi însemnaţi, ori dacă ni se lipesc forţat cartele elctronice. Când însă le primim cu voia noastră, atunci desigur că harul lui Dumnezeu se va îndepărta de la noi, deoarece nu L-am mărturisit pe Hristos şi deoarece, din laşitate, ori din interes, ori din indiferenţă, ori din împuţinare sufletească, am primit simbolul lui Antihrist.

Cei ce spun mulţimilor că “nu contează numărul 666, luaţi buletinele electronice” nu se gândesc ce responsabilitate îşi asumă. Nu-şi pun problema că poate greşesc şi astfel devin autori morali ai apostaziei creştinilor.

Nu vom primi buletinele electronice deoarece considerăm că înjosesc persoana umană. Cum să purtăm un act în care vor fi scrise o mulţime de informaţii despre noi pe care le vor putea citi alţii, chiar şi străinii, dar nu noi înşine, şi pe care vor putea, cu îndemânare, să le modifice în defavoarea noastră. Nu le primim nici datorită faptului că, având numărul 666, le considerăm ca o lepădare de Hristos. Nimănui nu-i este îngăduit să-şi pună în pericol mântuirea. Aici suntem sprijiniţi de părerile unor cuvioşi părinţi contemporani, care au scris asupra acestei teme.

Fericitul Părinte Paisie (Aghioritul) scria în 1988:
“Iarăşi, din păcate, câţiva “ştiutori” îşi vor îmbrobodi fiii duhovniceşti ca pe copiii mici, chipurile ca să nu se supere: “Nu contează, nu este nimic, ajunge doar să credeţi lăuntric!”, în timp ce îl vedem pe Apostolul Petru că s-a lepădat doar exterior de Hristos şi tot a fost lepădare. Aceştia se leapădă de sfânta putere a lui Hristos care le-a fost dată la botez: ”Pecetea darului Sfântului Duh”, prin primirea peceţii lui Antihrist, şi mai zic că îl au în ei pe Hristos!”
Pe această temă a fost categoric şi Fericitul Părinte Epifanie Theodoropulos:
“Dacă, aşadar, cu adevărat noile buletine poartă numărul 666, dacă acest număr va fi folosit dinadins, ca având legătură cu Antihrist, este de neconceput să purtăm asupra noastră simbolul său. Însă chiar şi dacă acest număr nu este pus intenţionat, adică drept simbol al lui Antihrist, ci ca un simplu număr între multe altele pentru că aşa ar prezenta unele avantaje matematice (uşurarea diferitelor calcule etc.) – facem doar o ipoteză, deoarece nu există nici un indiciu pentru aşa ceva – aceste buletine de identitate care ne provoacă sensibilitatea religioasă prin folosirea unui număr îndoielnic sunt, cu totul de neacceptat. Nu le vom primi.”
De asemenea, sunt vrednice de însemnat şi cele spuse de Părintele Evsevie Vittis:
“Să ştim noi înşine, şi să spunem şi altora că, de scrie cineva numele lui Antihrist pe pecete sau numărul său, 666, este acelaşi lucru! O spune şi Apocalipsa: “Cel ce are semnul sau numele fiarei, sau numărul numelui ei”./Apoc.13:17/ Prin urmare, nu există diferenţă între nume şi număr. Aceasta o spunem şi o subliniem deoarece câţiva zic că numărul 666 nu este nimic, e doar un simplu număr.

Ei bine, la fel se întâmplă şi cu 666, aşa cum am subliniat. Cel ce primeşte acest număr blestemat se leapădă de Hristos, adică iese de sub stăpânirea Sa şi se uneşte cu diavolul. Merge cu cel de care s-a dezis la Botez. Aceasta nu o spunem din fanatism, ci o spune însăşi Scriptura. Că, acum, unii vor să-şi închipuie că Scriptura spune lucruri extremiste, fanatice, n-au decât. Noi vom asculta de Scriptură, nu de dânşii. Hristos S-a dăruit pentru noi în întregime, şi noi pe Dânsul Îl cinstim, şi pe nimeni altul. Pentru noi, orice spune Scriptura este de la Dumnezeu. Să punem, aşadar, pe acelaşi loc pe Dumnezeu şi pe oameni, oricine ar fi aceştia, oricât de importanţi şi de măriţi ar fi ei ?”
După cum am fost înştiinţat, ministrul de externe, la o conferinţă televizată de presă, a spus că nu crede în existenţa diavolului. Este dreptul său de a crede ori a nu crede. Noi însă, precum şi milioane de greci ortodocşi, credem că există diavol, aşa cum învaţă Sfânta Evanghelie, şi îi cerem domnului ministru să ne respecte această credinţă.

Însă nu există numai diavolul, există şi potenţiali Hitleri, Stalini, Enver Hodja etc. Este oare incertă primejdia de a apărea şi pe viitor astfel de oameni, găsindu-ne pe toţi gata legaţi, îndosariaţi ?”

Mare parte a poporului nostru este profund neliniştită în această privinţă. Personal, cred că această nelinişte a poporului nostru trebuie să ne îngrjoreze. După părerea noastră, prin această nelinişte se exprimă conştiinţa Bisericii. De altfel, mulţi arhierei, clerici şi monahi se alătură poporului.

De la conducătorii noştrii, aşteptăm să ne apere libertăţile, demnitatea persoanei şi să respecte principiile şi convingerile noastre religioase, iar nu să ne predea legaţi “ocrotitorilor” noştri Europeni. Astfel ar demonstra şi un spirit cu adevărat democratic.

Oricum ar fi lucrurile, noi cu harul Dumnezeului Treimic, nu vom merge când după adevăratul Dumnezeu, când după Baal, aşa cum a făcut Vechiul Israil. Considerăm că pentru toţi dreptslăvitorii creştini este un prilej de a-L mărturisi pe Hristos, oricât i-ar costa, şi că astfel şi în zilele noastre va străluci iarăşi convingerea eroică şi martirică a ortodocşilor. Cred că Bunul Dumnezeu, Care îngăduie să trecem prin aceste ispite, va culege roade pentru Biserica Sa, schimbându-le din amare în dulci şi mântuitoare.


Sfântul Munte Athos 12/25 iulie 1997

5 comentarii:

  1. http://fanu.wordpress.com/2010/09/13/romania-normalitatii-sau-rominia-scanatilor-biometrici/

    http://fanu.wordpress.com/2010/09/06/de-ce-nu-voi-accepta-buletin-biometric-in-romania/

    RăspundețiȘtergere
  2. http://fanu.wordpress.com/2010/09/06/de-ce-nu-voi-accepta-buletin-biometric-in-romania/


    http://fanu.wordpress.com/2010/09/13/romania-normalitatii-sau-rominia-scanatilor-biometrici/

    RăspundețiȘtergere
  3. Propun sa actionam si noi concret fratilor!!!poate ati auzit ca s’a amanat introducerea de acte de identitate cu cip,dar incepe introducerea cardurilor de sanatate.in curand va veni si pecetea finala!!!e adevarat ca fiecare e responsabil pt mantuirea sufletului sau dar ar trebui ca niste crestini adevarati sa ne sprijinim unul pe altul si impreuna sa lucram la mantuirea noastra a tuturor.problema cu multi crestini de azi e ca sunt caldicei.trebuie ori sa fii cu Hristos pana la capat ori nu mai esti deloc!nu exista cale de mijloc trebuie sa ne pastram credinta ortodoxa pan la capat altfel… Sa stiti ca cea mai buna solutie in vremurile acestea este RUPEREA DE SISTEM!!!si nu atunci cand deja incepe introducerea pe scara larga a pecetii apocaliptice,ci CAT MAI CURAND!ALTFEL NU VOM SCAPA!Va fi greu dar nu imposibil!asadar eu propun:
    -fiecare din noi si familiile si duhovnicii nostri sa se gandeasca LA MODUL CEL MAI SERIOS daca accepta mucenicia
    -pe baza acestei decizii sa formam un grup care accepta sa se rupa complet de sistem si impreuna sa stabilim cum sa facem,sa ne lasam nr de telefon adresele de email,sa vorbim la telefon,sa facem un forum,iar cineva dintre noi sa faca o lista cu aceia din grup
    -sa plecam impreuna la manastirea Petru Voda sau la manastirea Optina,locuri unde nu se accepta deloc cipurile,si SA NU NE MAI INTOARCEM!!!E FOARTE SERIOS!!!greu dar necesar.Pt a realiza aceasta comunitate de crestini orttodocsi ar fi bine sa colaboram cu cei de pe celelalte bloguri ortodoxe antisistem si sa le zicem la toti aceasta initiativa,gen saccsiv,ortodoxia,bataiosu,etc…sunt multe…sa facem un forum doar al nostru unde sa discutam despre plecare.ca daca nu plecam din timp,nici nu vom mai pleca,ca nu vom mai avea cum…deci sa ne miscam!!!!daca ne rupem fiecare de sistem separat nu e bine…sa fim si noi ca primii crestini,prigoniti dar uniti!!!sa vindem tot ce avem sau sa dam de pomana,sa ne facem bagajele(haine,carti folositoare pt suflet,de rugaciuni,calendar,icoane,hrana neperisabila,apa cat putem duce,seminte,eventual unelte sa cultivam,cate un animalut dupa putinta…lista impreuna o vom stabili dar fara sa ne certam,si totul vom imparti intre noi…sa stabilim un loc de intalnire si o data de plecare convenabile pt toti,apoi sa luam bilete de tren sau sa mergem cu un autocar si…Doamne ajuta!!!sa lucram in echipa…unde s multi puterea creste si ,,unde sunt 2 sau3 adunat in numele Meu sunt si eu in mijlocul lor”.putem sta la manastire o vreme,iar atunci cand chiar nu se va mai putea trai acolo din cauza razboiului si a prigonirii,vom parasi manastirea,vom lua ce ne trebuie si vom pleca sa traim in munti sau in pesteri si paduri si ne va ocroti Dumnezeu.daca va fi voia Lui sa sfarsim muceniceste,vom marturisi si fie ce o fi.pana atunci vom trai crestineste,cu Spovedanie saptamanal si Impartasanie dupa putinta,cu mancare cu masura si somn putin,cu post si rugaciune si chiar cu Sfintele Slujbe chiar daca va trebui sa le tinem pe ascuns sub pamant!trebuie sa vorbim cu parintele Iustin Parvu sau cu staretul de la Optina neaparat si sa ne stergem urmele!sa renuntam la bani,la case,la masini,la scoala,la servicii,la contul bancar,la credit,platitiva datoriile,si sa ne rugam neincetat Domnului si Fecioarei Maria si ingerilor si sfintilor sa ne ajute!va rog spunetimi ce parere aveti despre aceasta initiativa si as vrea sa stiu cati ar fi de acord si daca e buna!nu silim pe nimeni!dati mai departe pe alte forumuri si siteuri propunerea si cine vrea sa ma contacteze o poate face la adresa de mail
    super_iunny98@yahoo.com.
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  4.  si cei cu familii, copii si care mai au si nevasta sau soacra mai necredincioase, ce pot face?

    RăspundețiȘtergere
  5. Dumnezu sa ne daruiasca intelepciune , sunt interesat de ceea ce afirmati , este singura cale spre mantuire , dar haideti sa facem ceva mai intai de exemplu un miting de protest impotriva cardurilor acestea de sanatate cu cip : eu personal sunt hotarat a urma invatatura Sfintei scripturi : Doamne ajuta sa fim uniti chiar daca vom fi putini

    RăspundețiȘtergere