Articole



___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.

.

Părinţii aghioriţi semnalează înşelăciunile apărute în ziarul "Presa ortodoxă" referitoare la convingerile Părintelui Paisie Aghioritu


Răspunsul Părinţilor Aghioriţi către “Presa ortodoxă”
Către ziarul „Presa ortodoxă”
Kaningos 10
10677 – ATENA

Sfântul Munte , 30 Septembrie 1997

Domnule Director,

În ultimul timp, din pricina votării Acordului Schengen şi a viitoarei introduceri a buletinelor electronice, credinciosşii creştini se neliniştesc foarte mult, întrebându-se care trebuie să fie poziţia lor faţă de acest subiect.

În legătură cu aceasta s-a exprimat în scris, în urmă cu 10 ani, şi fericitul Stareţ Paisie, într-un text pe care l-a scris în prima Sâmbătă din Postul Mare a anului 1987, numit „Semnele vremurilor - 666”. Acest manuscris, pe care Stareţul l-a multiplicat în mii de exemplare şi l-a împărţit credincioşilor nu numai că nu a creat confuzie, ci deşteaptă pe cei ce rău se liniştesc şi odihneşte sufletele credincioşilor.

Dar fiindcă în ultimul timp se aude că Stareţul Paisie şi-ar fi schimbat mai târziu convingerile – iar această opinie a fost publicată în ziarul dumneavoastră pe data de 26.09.’97, în articolul părintelui Vasilie Voludakis – noi, care am trăit alături de el, vrem să facem cunoscut fiecărui credincios că Stareţul şi-a păstrat până la moarte convingerile privind acest subiect. Aceasta se dovedeşte şi din convorbirea sa din anul 1992, care a fost mai apoi înregistrată şi publicată recent de Ieromonahul Isaac din Kapsala (Sfântul Munte). Desigur, când guvernul a fost silit de împotrivirea puternică a poporului să „îngheţe” subiectul buletinelor, nici Stareţul nu s-a grăbit să redeschidă această problemă.

Acestea le scriem pentru restabilirea adevărului. Însă cu privire la publicaţia mai sus amintită am vrea să facem unele precizări:

a) Într-adevăr, fericitul Stareţ îi sfătuia pe credincioşii care îl întrebau ce să facă cu alimentele ce au codul barat, să distrugă mai întâi codul barat de pe ele şi să invoce asupra lor harul de viaţă-făcătoarei Cruci a Domnului. Despre buletine însă ele accentua cu tărie că lucrurile stau total diferit, deoarece buletinul arată numele de botez al credinciosului, care prin semnătura sa primeşte simbolurile satanice [desigur, dacă vor fi folosite]. Aceasta o spune deschis şi în convorbirea sa înregistrată în anul 1992.
b) Ne este greu să presupunem că Părintele Vasile nu a recunoscut desăvârşita autenticitate a scrisului Stareţului Paisie de pe plicul pe care scria: „Model de buletin. Vai !!!” Trebuie, aşadar, să recunoaştem că părintele Vasilie falsifică adevărul în mod intenţionat, creând astfel confuzie în popor. Iar faptul acesta, falsificarea unor documente scrise, ne face să ne îndoim de aşa-zisa „mărturie verbală” a părintelui Epifanie, în care el ar declara că este de acord cu convingerile lui (adică cele ale părintelui Vasile). Deoarece Părintele Epifanie, într-o epistolă a sa către ziarul dumneavoastră, care ulteriror a fost introdusă în cartea intitulată „Despre sfârşitul lumii, Antihrist şi a Doua Venire a lui Hristos”, Editura „Stupul Ortodox”, Tesalonic, 1991. (pg. 271-3), îşi exprimă păreri cu totul diferite de cele ale Părintelui Vasile. Mitropolitul Florinei, despre care se face referire în ziarul „Scânteia Creştină” din noiembrie-decembrie a anului 1986, exprimă convingeri asemănătoare cu cele ale Părintelui Vasilie, dar în numărul din iulie 1997, convingerile sale sunt aceleaşi cu cele ale Stareţului Paisie. Tot acolo el vorbeşte de textul „Semnele vremurilor – 666” într-un mod cât se poate de elogios.

De aceea, nu dorum să pomenim toate inexactităţile din textul Părintelui Vasilie, deoarece scopul acestei scrisori este ca noi să mărturisim că Stareţul Paisie şi-a păstrat neschimbate convingerile legate de acest subiect până la adormirea sa.

Oricum, noi credem că după tipărirea ultimelor comunicate ale Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, ale Sinodului Eparhial al Cretei, ale multor sfinte mitropolii şi mânăstiri, şi mai ales cele cuprinse în Enciclica Sinaxei Duble a Sfântului Munte, subiectul legat de poziţia pe care trebuie să o aibă credincioşii este cu desăvârşire limpezit.

Cu dragoste în Domnul,

Egumenul Sfintei Mânăstiri Kutlumuş, Arhim. Hristodul
Stareţul Chiliei „Sfântul Ioan Evanghelistul”, Ierom. Grigorie
Stareţul Chiliei „Învierea Domnului”, Ierom. Isaac
Stareţul Chiliei „Buna Vestire”, Ierom. Paisie
Stareţul Chiliei „Naşterea Maicii Domnului” (Panaguda), Ierom. Arsenie

Scrisoarea Parintelui Paisie Aghioratul referitoare la semnele vremurilor, 666


"DUPĂ FURTUNA DIAVOLEASCĂ, VA VENI ÎNSORIREA DUMNEZEIASCĂ"
In spatele duhului lumesc al "libertatii" de astazi, al lipsei de respect in Biserica lui Hristos fata de cei mai mari, parinti si dascali, care au frica de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceasca, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofa sufleteasca si trupeasca.

Iar in spatele sistemului perfect de asigurare computerizata, ce se face prin "cartela" electronica, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui antihrist. "...ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numele fiarei, caci este numar de om. Si numarul lui este sase sute saizeci si sase" (Apocalipsa 13, 16-18).

Sfantul Andrei al Cezareii scrie urmatoarele:

"Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre talcuirea numarului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor intelepti..., dar nu a binevoit harul dumnezeiesc sa se scrie in dumnezeiasca carte numele lui cel pierzator. Insa cercetand cu ratiunea, cu adevarat multe (nume) se pot afla...". (Sfantul Andrei al Gezareii, Talcuire la Apocalipsa, cap.58, pp. 541-342, editie greaca)

Dar lucru ciudat este ca multi oameni duhovnicesti, pe langa faptul ca fac talcuirile lor proprii, se mai si tem cu o frica lumeasca de "punerea la dosar", in timp ce ar fi trebuit sa se nelinisteasca duhovniceste, sa-i ajute pe crestini cu nelinistea cea buna si sa le intareasca credinta, si astfel sa simta mangaierea dumnezeiasca.

Ma mir cum toate aceste evenimente nu le creaza probleme de constiinta! De ce nu-si pun macar un semn de intrebare la talcuirile mintii lor? Si daca il ajuta pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Caci la aceasta se refera: "...ca sa insele, daca este cu putinta, si pe cei alesi" (Mc. 13, 22).

Se vor insela cei care le vor talcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. "Fiara" de la Bruxelles a sorbit in computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, "inainte mergatoare ale pecetluirii", ce arata? Din pacate la radio ascultam numai timpul probabil.

Ce ne va spune Hristos? "Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti" (Mt. 16, 3).

Asadar, dupa cartela si dupa buletinul electronic, adica "indosarierea" persoanelor, ce se face pentru a inainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor ca oarecare a furat cartela cutaruia si i-a luat banii din banca. Pe de alta parte vor face reclama "sistemului perfect", adica pecetluirii pe mana sau pe frunte cu raze laser, a numarului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.

Din pacate, iarasi "anumiti cunoscatori" ii vor "infasa" pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sa nu-i mahneasca. "Aceasta nu are importanta". "Nu-i nimic, este destul sa credeti launtric". Si, desi vedem ca Apostolul Petru, care s-a lepadat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevarat lepadare, acestia se leapada de Sfanta pecete a lui Hristos, ce le-a fost data la Sfantul Botez, care este "Pecetea darului Sfantului Duh", prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi ca il au pe Hristos inlauntrul lor.

Din pacate, o astfel de logica aveau si unii "gnostici" pe vremea sfintilor mucenici, care incercau sa intoarca pe mucenici de la marturisirea lor, asa cum spune Sfantul Vasile cel Mare in "Cuvantul" sau la mucenicul Gordie:

"...multi incercau sa-l convinga pe mucenic sa se lepede numai cu gura si sa-si pastreze credinta in suflet prin aceiasi dispozitie launtrica, pentru ca Dumnezeu nu cauta la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insa mucenicul Gordie a ramas neinduplecat si a raspuns: "Nu sufera limba cea zidita de Hristos sa rosteasca ceva impotriva Ziditorului... Nu va inselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit caci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va indreptati si din cuvintele tale te va osandi".

De asemenea, sub stapanirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sa marturiseasca religia inchinatorilor la idoli si crestinii care au marturisit si au jertfit idolilor, au primit un certiflcat scapand astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepadat de Hristos, ci si cei care au dat bani inchinatorilor la idoli si au luat certificatul fara sa se lepede de Hristos, asa numitii "libellus". Dar si pe acestia Biserica noastra i-a considerat lepadati, cazuti.

Sa ne amintim si de minunea savarsita de Sfantul Teodor, care se praznuieste in fiecare an in sambata din prima saptamana a Postului Mare: "Iulian Paravatul stiind ca poporul lui Hristos, mai cu seama in saptamana intai a Postului Mare, cauta sa se curateasca si sa se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sa-i spurce. De aceea a poruncit sa puna in piata in acele zile mancaruri spurcate cu sangele jertfelor idolesti. Dar Sfantul mucenic Teodor s-a aratat in vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta imparatului, i-a poruncit sa-i adune pe credinciosi dis-de-dimineata ca sa-i impiedice sa foloseasca acele mancaruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sa o inlocuiasca vremelnic prin coliva... In felul acesta scopul Paravatului a fost zadarnicit si poporul cel credincios a fost pazit nespurcat...".

Departarea de cele jertfite idolilor a fost randuita printr-un canon al Sfintilor Apostoli: "Si apostolii si preotii s-au adunat... (si au hotarat) sa se fereasca de cele jertfite idolilor si de desfrau si de (animale) sugrumate si de sange" (Fp. Apostolilor 15, 6, 20).

Dar cu toate cele pe care le-am aratat, auzi, din pacate, o gramada de neghiobii ale mintii unor "gnostici" de astazi. Unul spune: "Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alaturi". Altul spune: "Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap...". Iar altii spun o gramada de alte neghiobii, crezand ca se vor sfinti in felul acesta. Dar toate acestea sunt inselari.

Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pilda, apa primeste sfintire si se face agheasma. Insa urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face paine prin minune, dar necuratia nu primeste sfintire.

Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci cand este pe buletin, pe mana sau pe fruntea noastra prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.

Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfant, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci cand ne indestulam cu Sfanta pecetluire a Botezului, prin care ne lepadam de satana, ne unim cu Hristos si primim sfanta pecetluire: "Pecetea darului Duhului Sfant".
Hristos sa ne lumineze pe toti. Amin.

Sfantul Munte Athos
Chilia Tanaguda - Manastirea Cutlumus
Sambata din prima saptamana a Postului Mare 1987
Cu multa durere si dragoste in Hristos
Monahul Paisie

Aici puteţi vedea câteva fragmente cu scrisul fotocopiat după originalul grecesc scris de mâna Părintelui Paisie:

IPP solicită Premierului, Guvernului şi Preşedintelui Traian Băsescu să oprească implementarea actelor biometrice

Institutul pentru Politici Publice (IPP) solicită Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) să retragă proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, având în vedere nefundamentarea acestuia, precum şi costurile excesive şi inoportune în acest moment pentru implementarea unei asemenea măsuri, se arată într-un comunicat de presă al IPP, citat de Realitatea.net.

IPP a participat la dezbaterea publică organizată de MAI pe marginea proiectului de act normativ, prilej cu care reprezentanţii Institutului au adresat o serie de întrebări reprezentanţilor Ministerului.
“Considerăm că răspunsurile furnizate nu sunt de natură să justifice prioritatea proiectului, extrem de costisitor pentru administraţia românească în actualul context marcat de criză, şi cerem pe acest fond retragerea iniţiativei. Reiterăm, totodată, întrebările formulate şi solicităm public Ministerului să formuleze un răspuns. Există o creştere semnificativă a furturilor de identitate prin falsificarea actualelor carduri de identitate care să justifice apariţia unora noi cu elemente de securitate sporite? Având în vedere că în motivarea acestui act se face referire la Directiva privind libera circulaţie şi şedere a persoanelor pe teritoriul UE, solicităm MAI să ne precizeze unde în cadrul acesteia există o prevedere care obligă România să adopte un alt model de carte de identitate. Având în vedere că MAI iterează condiţionarea accesului la spaţiul Schengen de adoptarea acestor noi carduri, solicităm reprezentanţilor Ministerului să ne prezinte măcar un document oficial care ne impune adoptarea noilor carduri drept condiţie de acces. Solicităm MAI să precizeze de ce a renunţat la procedura de a permite persoanelor care, din convingeri personale, refuză eliberarea unui act biometric să poată solicita eliberarea unui act nebiometric, la fel ca la reglementările privind paşapoartele.
Solicităm MAI să precizeze care este raportul de cost între un card de identitate fără date biometrice şi unul cu date biometrice. În final, atragem atenţia asupra faptului că jurisprudenţa CEDO interzice expres colectarea sistematică a datelor biometrice ale cetăţenilor statelor semnatare, se arată în comunicat.
Pănă la clarificarea tuturor acestor aspecte, IPP solicită Premierului, Guvernului şi Preşedintelui Traian Băsescu să oprească această afacere cu iz similar scandalului Loganul de 70.000 de euro, precizează comunicatul.

Sursa: IPP.ro

Ciprian Voicilă despre dezbaterea din 20 august de la M.A.I.

Presupunand ca faptul nu s-a consumat in trei zile, incerc sa emit si eu niste opinii in legatura cu dezbaterea de vineri.

Mai intai, nu mi-a placut excesul de forta de care au dat dovada organele ministeriale. Ne-au trecut prin doua filtre, mi-au controlat la microunde bagajul- in care nu aveam decat cartea scoasa de editura Predania- Identitatea si libertatea omului in Ortodoxie despre problema care ne doare. Ne-au pus sa asteptam intr-o sala, dupa care am urcat- ca la scoala generala,doi cate doi, spre sala de conferinte a ministerului.

Cand am intrat, ne-am gasit locuri pe de laturi. La masa centrala stateau purtatorii de cuvant ai ministerului, semn ca, de fapt, nu era loc de dezbatere ci de informare. Am fost chemati ca sa fim informati despre ce se va intampla cu noi de la anul.

M-am dus la ofiterul de presa ca sa ii spun ca am niste exemplare dintr-o carte care trateaza despre aceasta problema. Mi-a luat numele, prenumele si a trebuit sa astept sfarsitul dezbaterii ca sa primesc acordul sa impart cartea la cei prezenti.
Dezbaterea a fost bine tinuta in frau de actorii ei: s-a discutat problema cartilor biometrice de identitate doar din punct de vedere tehnologic si juridic. Inclusiv Parintele Ioan Sismanian a lansat intrebari si nedumeriri in aceiasi parametri, tehnici si juridici- cu exceptia unei interventii de final cand i-a scandalizat, spunandu-le ca un cip poate contine suficiente informatii personale cat sa poata fi folosit intr-un scop vrajitoresc.

Mi-a placut faptul ca organele ministerului au fost asaltate cu intrebari precise, formulate de juristi care, se vede treaba ca stiu mai bine cum stau lucrurile cu viitoarele carti de identitate- si din punct de vedere juridic si din punct de vedere tehnic. M-a mirat chiar ca organele au recurs la o reactie standard: " daca mai aveti nelamuriri, lasati-ne un contact si o sa va dam noi raspunsul". In concluzie, organele mi s-au parut covarsite de numarul si varietatea contraargumentelor.

Desi nu sunt un om cu morga si nu imi place sa ma exprim ritos, atrag atentia asupra faptului ca interesul statului, prin reprezentantii sai, va fi acela de a eluda nivelul spiritual al problemei si, implicit, al discutiei. Pe ei ii intereseaza doar discutia juridica si tehnica, dar si aici nu cumva sa se ajunga la articolele constitutionale care vizeaza libertatea de constiinta.
In acest context, mi s-a parut binevenita interventia lui Remus (cel care vorbeste nu sunt eu, cum am citit intr-un comentariu de pe blogul lui Saccsiv, eu sunt mai la dreapta, langa tipul brunet- avocat, pe nume Georgescu, fata de care am o mare admiratie, castigata acolo)care, bazandu-se pe cateva documente sinodale a repus discutia in adevaratii ei parametri. Sa nu uitam ca in sala, din 50 de persoane, cam cati erau prezenti, jumatate erau crestini care aflasera despre intalnirea asta de pe blogurile ortodoxe.
Cand Remus a pronuntat cifra 666, domnul mai in varsta, cu facies de proletcultist( sta chiar langa avocatul Georgescu), a tasnit in sus racnind: "problema aceasta nu tine de contextul discutiei; daca vreti, organizati o alta dezbatere cu subiectul asta". Reactia sa a fost un apogeu al unei atitudini de tinereasca incredere in viitorul tehnologic al omenirii la care noi, romanii, daca nu vrem sa ramanem trogloditi, trebuie musai sa ne raliem.

O alta afirmatie- periculoasa- a organelor m-a pus pe ganduri de-a binelea: singura alternativa pentru cetateanul care nu vrea sa accepte actul biometric de identitate este sa il accepte. Daca nu... va fi un om mort din punct de vedere social. Onoratele organe ne-au reamintit, cu alte cuvinte, ca libertatea e necesitatea inteleasa, desi ele nu au aflat asta de la Spinoza.

Inchei cu opinia strict personala ca, daca in viitor, cei ce lupta impotriva acceptarii actelor biometrice de identitate nu vor face efortul sa puna accent pe ceea ce ii uneste, nu pe ceea ce ii desparte, batalia va fi pierduta. Daca va fi vreodata data.

PS: Nu sunt de acord ca orice referire la 666 trebuie evitata intr-o dezbatere doar pentru ca mass-media ar putea selecta doar ce o intereseaza pe ea, deturnand sensul si gravitatea dezbaterii.




NOTĂ: Personal şi eu îl apreciez pe Remus Brihac de la Ed. Predania. A mai avut o atitudine lăudabilă când a fost invitat împreună cu deputatul Matei Bratianu la emisiunea "Adevăr sau baliverne" din 13.03.2009 de pe postul de televiziune Antena 2. Puteţi vedea emisiunea dând click pe textul de mai jos:

Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin la pilda lucrătorilor celor răi



Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin la pilda lucrătorilor celor răi


Cuvântul ipostatic al lui Dumnezeu şi Tatăl, Cel care nu S-a despărţit de sânurile Tatălui şi în chip negrăit S-a zămislit din Maica Fecioară, mă îndeamnă la vorbire. Cu toate că Acesta S-a făcut de dragul meu ca mine, este lipsit de patimă dinspre dumnezeire şi S-a înveşmântat cu trup pătimitor, ca al meu. Acesta Care călătoreşte în care de Heruvimi şi s-a suit pe mânzul asinei, Împăratul Slavei, Acesta Care este preaslăvit de Serafimi ca Sfânt împreună cu Tatăl şi cu Duhul, primeşte strigătele copiilor din gura lor nevinovată. Acesta, în timp ce este Dumnezeu, a luat înfăţişare de rob şi păstrează această înfăţişare a robului în veşnicie. Ca Dumnezeu este imaterial şi nevăzut, dar a acceptat să primească trup văzut şi sensibil, a venit de bună voie spre patimă, ca să ne dăruiască nepătimirea. Pentru că a văzut făptura mâinilor Sale, pe omul pe care l-a creat după chipul şi asemănarea Lui, ademenit de înşelăciunea şarpelui, călcător al poruncii Lui, înrobit stricăciunii şi vinovat de moarte şi n-a răbdat Cel iubitor din fire lipsa celui iubit, ci în multe feluri l-a chemat la întoarcere şi pocăinţă. L-a pedepsit ca pe un rob nemulţumitor, ca pe un prunc la minte „în multe rânduri şi în multe chipuri”(Evrei 1,1) şi s-a folosit în orice fel ca să alunge robia tiranului şi să revină la făcătorul Lui. Dar era cu neputinţă să se întoarcă, de vreme ce odată pentru totdeauna fusese înrobit deplin de păcat şi-l amestecase cu voinţa lui. Tocmai de aceea, Stăpânul Preabun ia firea noastră, pentru că a văzut-o că ostenise.

Adică, văzându-l pe om că nu dă ascultare poruncilor mântuitoare, ce zice? Trebuie să fie învăţat prin fapte cel care se găseşte în neştiinţă. Trebuie să fie iniţiat în virtuţi, încât să se obişnuiască cu ele şi să le săvârşească de unul singur. Trebuie să Mă fac văzut şi, astfel, să-l vindec pe bolnav. Trebuie să readuc lângă Mine pe oaia cea rătăcită şi s-o îndrum spre lăcaşul ei de la început: Raiul. Dar cum îl voi întoarce pe om, dacă nu Mă vede ? Cum îl voi îndruma pe acesta care urmează paşii Mei ?

De aceea S-a făcut om, ca să înveţe în chip practic, prin acestea pe care le-a săvârşit şi le-a pătimit, pe omul care nu ştia în ce chip se lucrează virtutea, încât, văzându-L, să coboare din iconomie de dragul nostru, din braţele părinteşti pe pământ, şi să venim şi noi cu voinţa noastră, din maica noastră, pământul, la Acela. A arătat astfel bogăţia nemărginită a iubirii Sale faţă de noi. Pentru că nimeni nu poate să arate o iubire mai mare decât Cel Care „îşi pune sufletul său pentru prietenii lui”(Ioan 15, 13). Cum îşi va arăta însă iubirea Lui Cel Care nu are suflet? De aceea a primit suflet „pe pământ S-a arătat şi împreună cu oamenii a locuit”(Baruh 3,38). De aceea a primit suflet, ca să-l jertfească pentru prietenii Săi, şi prin prieteni înţeleg nu pe cei care-L iubesc, ci pe aceştia pe care El îi doreşte. Pentru că noi L-am urât, L-am lepădat şi ne-am făcut robii altuia. El însă a rămas statornic, având neschimbată iubirea Sa faţă de noi. De aceea a şi alergat lângă noi. A venit la cei care-L urau, i-a alungat pe cei care se depărtaseră şi, când i-a ajuns, nu i-a mustrat cu asprime, nu i-a readus lângă El cu biciul, ci a făcut precum un medic iscusit care, în timp ce este înjurat, scuipat şi lovit cu palmele de către un nebun, îi oferă lucrarea lui vindecătoare. A oferit firii umane vindecarea definitivă, medicamentul cel mai eficace şi atotputernic, însăşi Dumnezeirea Sa. Aceasta a arătat trupul nostru slăbănogit mai puternic decât puterile nevăzute. Adică, aşa cum fierul este de neatins când este unit cu focul, la fel şi firea noastră unită cu focul dumnezeirii a devenit neatinsă pentru diavol. Şi deoarece "cele potrivnice se vindecă prin cele opuse”, adică fiecare patimă se vindecă prin opusul ei, aşa cum zic ucenicii medicilor, şi Dumnezeu le pune pe cele potrivnice înaintea celor care le stau împotrivă: plăcerea cu durerile, mândria cu smerenia. Pentru că nu numai S-a smerit pe Sine, făcându-Se Om în timp ce păstra bogăţia dumnezeirii, ci şi ca om a trăit în smerenie (Filipeni 2, 6-8)

Într-adevăr, cine dintre oameni a fost atît de smerit ? Pentru că „nu avea nici unde să-şi plece capul”(Matei 2, 20), nu avea acoperiş, nici a doua cămaşă, nici altă haină, ci „ocărât fiind, nu răspundea cu ocară, suferind nu ameninţa”(I Petru 2,23) „Ca un miel nevinovat S-a dus spre junghiere şi ca o oaie înaintea celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa.” (Isaia 53, 7; 42,2 ; Matei 12, 19) L-au pălmuit şi şi-a dat cu râvnă obrazul celui care L-a lovit, „nu şi-a întors faţa lui de la ruşinea scuipărilor”. (Isaia 50, 6) În timp ce Îl numeau samaritean şi demonizat (Ioan 8, 48) şi îl prigoneau, Acesta răbda încât să urmăm şi noi paşilor Lui. Pe toate acestea le-a împlinit cu încuviinţarea Tatălui. Adică deoarece este Fiul Unul-Născut şi de o fiinţă, ne-a făcut cunoscută iubirea Tatălui. Pentru că atât de mult ne-a iubit Dumnezeu Tatăl, încât L-a dat pe Fiul Său Unul-Născut ca izbăvire pentru noi. O, iubire neîntrecută! L-a dat pe Fiul Său Unul-Născut, pe Cel Care împărăţeşte împreună cu El, de dragul robilor neascultători, de dragul vrăjmaşilor care-l blestemau, care-l slujeau pe demonul înţelegător şi pe acesta îl proclamaseră dumnezeu. Oh, adâncul bogăţiei bunătăţii lui Dumnezeu ! Fiul Unul-Născut însă nu S-a răzvrătit, n-a trecut cu vederea voia părintească. Pentru că Acesta Însuşi a fost sfatul şi voia Tatălui. Aşadar, pentru că era părtaş al firii Aceluia (una singură este firea tatălui şi a fiului) a slujit voia Tatălui ca pe a lui şi S-a făcut om şi ascultător Părintelui Său până la moarte şi moarte pe cruce, tămăduind astfel neascultarea noastră.

Aşadar, Se grăbeşte spre patimă şi Se sileşte să bea potirul morţii, potirul mântuitor pentru întreaga lume. Vine flămând pentru mântuirea firii omeneşti şi nu găseşte în aceasta rod, pentru că acest lucru îl arată metaforic smochinul. La acest smochin, la firea omenească, a venit Mântuitorul mânat de foametea Lui şi a cerut de la acesta rodul cel mai dulce, adică virtutea cea mai dulce pentru Dumnezeu, care este condiţia mântuirii. N-a găsit însă rod, ci numai frunze, păcatul cel mai adânc şi pizmuitor şi relele care izvorăsc din acesta. De aceea îl mustră zicând: „să nu mai fie în tine rod!” (Matei 21,19) Pentru că mântuirea nu va veni de la om, nici virtutea din puterea omenească. Eu voi realiza mântuirea, dăruind prin patima Mea Învierea. Vă izbăvesc în dar de această viaţă atât de aspră, lucru pe care desigur că l-a făcut.

După aceea, încheind, în chip practic parabola, intră în templu; vizitând casa părintească şi acolo îi găseşte pe agricultorii cei răi, pe arhiereii care şedeau pe tronul lui Moise, însă se arătau lupi în piei de oaie. Aceştia se asemănau cu smochinul neroditor, deoarece nu aveau rodul cel dulce, ci doar asprimea frunzelor: „Cu ce putere faci acestea şi cine Ţi-a dat puterea aceasta ?” (Matei 21, 23) Vezi nerodirea sufletului şi a necredinţei ? În loc să spună: ”Bucură-te, Învăţătorule Bun, Care L-ai înviat pe Lazăr cel mort de patru zile şi ai învăţat pe şchiopi să păşească drept, Care ai dăruit orbilor puterea vederii, Care i-ai vindecat pe paralitici şi ne-ai izbăvit de toate neputinţele, Care i-ai alungat pe demoni, Care înveţi calea mântuirii”, aceştia zic „cu ce putere faci acestea?” Oh, nefericiţii ! Şi dacă vă spun, veţi crede ? Dacă lui Ioan n-aţi crezut, spre care aţi alergat precum curentul râului şi, mărturisindu-vă păcatele, aţi socotit că aţi primit Botezul, cum veti crede acum dacă vă spun Eu?
O, neam viclean şi necredincios! Voi sunteţi lucrătorii vicleni care mâncaţi via Domnului Savaot! Pe care dintre profeţi nu i-aţi ucis ? (Fapte 6, 52) Tatăl v-a trimis pe robii Mei, profeţii, ca să vă ceară rodul viei. Am smuls via Mea din Egipt, folosindu-Mă de Moise şi am sădit-o în pământ roditor (Psalmul 79, 9), după ce am scos neamurile care îl locuiau şi vi l-am dat ca moştenire, după rânduielile moştenirii. Am sădit rădăcinile ei prin Lege şi prin cuvântul profeţilor şi a umplut tot pământul. Mlădiţele ei au ajuns până la mare şi marginile ei au cuprins râurile neamurilor. Voi însă aţi distrus gardul ei, ajutorul Legii, şi acum o pradă demonii care păşesc pe calea vieţii, de vreme ce au aflat-o nepăzită. Tâlharul, sălbaticul pădurii, a prădat-o şi a mâncat-o fiara sălbatică (Psalmul 79,14). Rodul acestei vii bune care a fost sădită, rodul cel adevărat l-am cerut prin robii Mei, profeţii, şi voi pe unul l-aţi bătut, pe altul l-aţi osândit la groapa plină cu noroi şi pe altul l-aţi ucis cu pietre. Aşadar, iată că am venit Eu Însumi, Fiul şi Moştenitorul, deci cinstiţi calitatea Fiului, ruşinaţi-vă de cinstea Lui, de faptul că Eu am aceeaşi fire cu Tatăl. „Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine” (Ioan 10, 38), dar M-am coborât la voi, Îmi este milă de via Mea. Dar, deşi M-am coborât pe pământ, rămân în curţile Tatălui Meu. Daţi-Mi rodul viei Mele! Dar voi, ca nişte lucrători răi, împliniţi lucrarea părinţilor voştri. Aceia s-au făcut ucigaşi de profeţi, voi vă faceţi ucigători de Dumnezeu. Pentru că în răutate sunteţi viteţi. Eu sunt Moştenitorul, Piatra cea din capul unghiului, şi chiar dacă voi Mă respingeţi (Matei 21 33-41; 42-44; Psalmul117, 22) veţi fi striviţi, în timp ce Eu voi unii cele două popoare, cel de pe pământ cu cele din ceruri. Prin Mine, îngerii şi oamenii vor deveni o Biserică şi în timp ce sunteţi vrăjmaşi cu Părintele Meu, vă veţi împăca cu El. Vă voi dărui pacea şi voi aduce jertfă de pace sângele Meu, care se va vărsa pentru mântuirea lumii. În timp ce le sugera acestea prin parabole, nu-i convingea, pentru că preferau să-şi închidă ochii, ca să nu vadă şi urechile lor ca să nu audă. De aceea n-a răsărit pentru aceştia lumina Evangheliei. O, nesimţire nesăbuită a preoţilor lipsiţi de sfinţenie! Ei înşişi s-au osândit, neştiind ce spun. Într-adevăr şi-au semnat propria osândă, pentru că, atunci când a fost întrebat „ce va face lucrătorilor acelora”, fără să vrea au răspuns adevărul: „pe cei răi cu rău îi va pierde”. Este drept să sufere cel care s-a făcut rău prin voinţa sa. „Iar via o va da altor lucrători, care vor da rodul la vreme”. Fiind preoţi, având slujirea preoţiei, profeţeau şi fără să cunoască adevărul. Într-adevăr via, poporul lui Dumnezeu, a fost lăsată acelor lucrători care-I aduceau Stăpânului rod bogat şi din belşug. „În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor” (Ps. 18, 15; Romani 18, 18). „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc cele bune” (Romani 10, 15 ; Isaia 52, 7). Aceştia mergeau precum oile printre lupi şi au schimbat lupii în oi, adică pe păgânii care la început îi prigoneau i-au preschimbat în turma lui Hristos şi au creat „popor ales, râvnitor de fapte bune”(Tit 2, 14).

Deci veniţi fraţilor, câţi am primit numele credinţei, câţi ne-am învrednicit să ne numim poporul lui Hristos, să nu trecem cu vederea chemarea noastră, să nu pierdem credinţa prin fapte nelalocul lor. Nu este de ajuns să ne numim creştini, ci trebuie să arătăm credinţa noastră prin fapte. Se spune că un tată avea doi fii şi i-a zis unuia: „mergi de lucrează în vie”(Matei 21, 28) şi acela a făgăduit, dar nu şi-a ţinut făgăduinţa. După aceea a zis şi celui de-al doilea la fel şi astfel primul s-a osândit, în timp ce al doilea a fost lăudat. Deci şi noi să ne amintim de cine ne-am lepădat şi cu cine ne-am unit la Botez. Ne-am lepădat de diavol şi de îngerii lui şi de orice închinare a lui, să ţinem porunca aceasta, să nu ne întoarcem precum câinele la vărsătura noastră. Faptele diavolului sunt desfrânările, adulterele, necurăţiile, invidiile, certurile, grăirile de rău, ironiile, mânia, ţinerea de minte a răului, osândirile, blasfemiile, laudele. Semnele necredinţei sunt: nemilostivirile, alipirile de zidiri, iubirea de plăceri, iubirea de arginţi, petrecerile şi beţiile. Diavolul se laudă cu mândriile, slavele deşarte, invidia, împodobirea trupului, ingâmfarea. După ce ne-am lepădat de orice legătură cu toate acestea, conform cu făgăduinţa pe care am făcut-o Domnului, să dorim virtuţile potrivnice acestora: nevinovăţia, înţelepciunea, sărăcia, răbdarea, pacea, iubirea, milostivirea, dăruirea faţă de cei care au nevoie, înfăţişarea smerită, păşirea reţinută şi potrivită, cuvântul adevărat, smerenia şi, dincolo de toată suferinţa pricinuită lui Hristos încât, făcându-ne părtaşi pătimirilor Lui, să ne bucurăm şi de Slava Lui, aducându-I Lui Dumnezeu Tatăl jertfă vie şi neprihănită în Biserica celor întâi născuţi, acolo unde este sălaşul celor care se desfată. (Psalmul 86, 7)

Îmi voi întoarce acum spre tine cuvântul meu, suflete, Mireasă a lui Hristos, pe care Hristos te-a dorit din vechime: te-a dorit după vrednicie Cel care te-a iubit; deschide larg acestuia adâncimile inimii tale, ca să se sălăşluiască înlăuntrul tău Hristos, împreună cu Tatăl şi Duhul. A îndepărtat din acesta orice lucru pământesc şi stricăcios, ca Dumnezeu să afle loc să vină înlăuntrul lui. Pentru că o casă nu poate să primească în acelaşi timp pământul şi suflarea văzduhului. Cât pământ pui înăuntru, atât aer scoţi afară şi cât îngădui celor pământeşti să se sălăşluiască în inima ta, atât Îl alungi pe Duhul Sfânt. De unde vin desfrânările, adulterele, certurile, invidiile, uciderile şi toată mulţimea relelor? Nu din poftirea celor pământeşti ? Depărtează cu desăvârşire slava deşartă, maica necredinţei. Hristos spune: „Cum puteţi voi să credeţi când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la Unicul Dumnezeu nu o căutaţi ? (Ioan 5, 44)

Alungă din inima ta orice îngâmfare, trufie, mândrie, pentru că „necurat e înaintea Domnului tot cel înalt la inimă” (Pilde 16,5). „Domnul celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har” (Pilde 3, 34; Iacob 4, 6; I Petru 5, 5) Leapădă orice iubire de sine şi orice obrăznicie, ca să te supui Legii lui Dumnezeu, şi Acesta te va îndruma la limanul voinţei Lui. Nu primi un alt mire în camera de nuntă a inima tale, pentru că Mirele Tău, Hristos, dacă află pe altcineva devine gelos, El, Cel mai dulce, singurul dorit, Care este în întregime dorinţă, în întregime dulceaţă. Numai Acestuia deschide-I inima şi strigă-I: „Că-s bolnavă de iubire”(Cântarea Cântărilor 5, 8), dorul m-a scos din minţi, Stăpâne! Sunt roaba iubirii Tale, intră în cămara mea de nuntă şi voi săruta urmele picioarelor Tale. Pentru că nu sunt vrednic să spun „Sărută-ma cu sărutul gurii Tale”(Cântarea Cântărilor 1,2) Sălăşluieşte-te şi păşeşte înlăuntrul meu, după făgăduinţa Ta nemincinoasă, şi fă-mă lăcaş al Prea Sfântului Duh. Stăpâneşte inima mea, Stăpâne, fă-te unicul ei moştenitor, şi „Fii mie singur împreună cu Tatăl şi cu Duhul”, măreşte partea Ta în mine, lucrările Sfântului Duh. Căci Tu eşti Dumnezeul meu şi Ţie Slavă Îţi înalţ, împreună cu Cel fără de început al tău Părinte, cu Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin.

TVR despre dezbaterea publică a cărţi electronice de identitate la M.A.I.





În cele ce urmează redăm şi noi documentul înmânat de Asociatia Nationalǎ a Cadrelor Militare in Rezervǎ si Retragere Filiala Jud. Vrancea “Stefan Cel Mare” către M.A.I.:

CATRE,
MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR
DIRECTIA LEGISLATIE

Prin prezenta ne exprimam ingrijorarea fata de prevederile Ordonantei pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani si pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European.

Documentul in cauza ridica o serie de probleme atat din punct de vedere juridic de drept intern si international, cat si economice, dar mai ales probleme de morala si de siguranta nationala.

Vom face o succinta analiza a criticilor pe care le supunem atentiei dumneavoastra.

1. „ART. I – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani,…, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 290/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza, dupa cum urmeaza:

8. Articolul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

,,(1) Furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. se face la cererea persoanelor fizice sau juridice, in conditiile legii si ale prezentei ordonante de urgenta.

(2) Furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P., in cadrul unor actiuni de interes public sau in vederea indeplinirii unor obligatii legale se realizeaza, cu plata corespunzatoare a taxelor prevazute de lege, in baza unui contract incheiat intre Ministerul Administratiei si Internelor, prin Directie, si beneficiar.

  • Intrebare : in ce conditii si la ce date(care sunt ele) cu caracter personal din R.N.E.P. care apartin altor persoane, concret, pot avea acces persoanele fizice sau juridice ? Aceste precizari ale legiutorului trebuie facute.

Dupa opinia noastra, accesul la aceasta enorma baza de date vizeaza direct siguranta nationala mai ales in actualele conditii internationale.

2. Art I pct. 8 alin.(3) Prin derogare de la prevederile alin.(2), furnizarea sau verificarea unor date cu caracter personal din R.N.E.P. se realizeaza gratuit, daca legea nu dispune altfel, in baza unui protocol incheiat intre Ministerul Administratiei si Internelor, prin Directie, si:

a) institutiile publice cu atributii in domeniul apararii, ordinii publice, securitatii nationale si justitiei;

b) institutiile publice cu atributii in domeniul realizarii creantelor bugetare prin modalitatile de

executare silita prevazute de lege;

c) casele de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti, Casa de Asigurari de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti si Casa Asigurarilor de Sanatate a Ministerului Transporturilor si Infrastructurii;

d) Ministerul Sanatatii, autoritatile de sanatate publica judetene si a municipiului Bucuresti si spitalele judetene, municipale, orasenesti si comunale;

e) Ministerul Finantelor Publice si structurile subordonate acestuia, in scopul urmaririi impozitului pe venit datorat de persoanele fizice;

f) institutiile cu atributii in domeniul protectiei drepturilor copilului si al asistentei si ocrotirii sociale a batranilor;

g) politia comunitara/ politia locala;

f) alte persoane juridice, in conditiile legii.

  • Pornind de la institutiile enumerate mai sus cum este posibil ca un agent al politiei comunitare sau angajat al primariei sa aiba acces la datele mele personale cum ar fi, copiii pe care ii am « din flori », sau cate neveste am avut sau ,la amprentele mele sau la amprentele irisului ?
  • Casele de sanatate au baze proprii de date si emit documente specifice asa cum prevad legile in vigoare, deci, nu au nevoie de acces la RENEP ; ele ,eventual pot adresa cereri punctuale .
  • Intrebare : care sunt alte persoane juridice aratate de aliniatul f),care au acces la aceasta baza de date ? Lipsa de reglementare prin neprecizarea stricta a lor este foarte periculoasa .

3. Art I pct. 8 alin (4) Contractul prevazut la alin. (2) si protocolul incheiat in conditiile alin.(3) trebuie sa contina in mod obligatoriu destinatia datelor, volumul si structura acestora, suportul pe care se livreaza si masurile de protectie si securitate a datelor prevazute de lege.

  • Intrebare; deoarece ordonanta nu prevede, care este actuala legea in conformitate cu legislatia Europeana care prevede destinatia datelor, volumul si structura acestora, suportul pe care se livreaza si masurile de protectie si securitate a datelor prevazute de lege?

4. Art I pct. 9. Alineatele (1), (2) si (3) ale articolului 11 se modifica …:

(2) In sensul prezentei ordonante de urgenta, prin act de identitate se intelege cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, precum si buletinul de identitate, aflate in termen de valabilitate.

10. Dupa alineatul (21) al articolului 11 se introduce un nou alineat, alin. (22), cu urmatorul cuprins:

„(22) Cartea electronica de identitate si cartea de identitate se elibereaza cetatenilor romani domiciliati in Romania si constituie documente de calatorie, in conditiile Legii nr.248/2005 privind libera circulatie a cetatenilor romani in strainatate, cu modificarile si completarile ulterioare.”

  • Intrebare : In sensul alin (21) rezulta ca Cartea electronica de identitate nu este act de identitate si deci nu prezinta nici o relevanta juridica. Daca se doreste un alt act facultativ de calatorie trebuie sa il numiti altfel fara a folosi termeni de Carte sau Buletin . In continuarea observatiei rezulta din ordonanta ca nu exista nici prevederea ca acest act este facultativ si nici prevederea ca este obligatoriu.
  • Intrebare : de ce se prevede introducerea in Romania a Cartii Electronice de identitate daca nu exista o hotarare la nivel de lege europeana care sa oblige la acest lucru statul ?

5. Art I pct.11. Dupa articolul 11 se introduce un nou articol, art. 111, cu urmatorul cuprins:

Art. 111 – (1) Cartea electronica de identitate este de tip smart card si contine date cu caracter personal, inclusiv date biometrice ale titularului, in format tiparit si/sau in format electronic, precum si elemente de particularizare si de siguranta.

(2) Datele biometrice incluse in cartea electronica de identitate sunt imaginea faciala si imaginile impresiunilor papilare a doua degete.

  • Intrebare : care este scopul introducerii de cipuri in cartile de identitate deoarece acesta sistem scade securitatea posesorilor, care sunt orcand expusi furtului de date, furtului de identitate, sau armelor cu sisteme de interogare amic inamic ?
  • Intrebare : care este actul normativ european care prevede obligativitatea Romaniei de a introduce acest sistem de cipuri in Cartilor electronice de identitate ? De ce nu este trecut concret in ordonanta ?
  • Intrebare : unde se prevede in ce modalitate posesorul poate verifica datele pe care le are inscrise in totalitatea lor si daca ele sunt inregistrate cu buna credinta ?

6. Art I pct.11. alin (3) Continutul de date al cartii electronice de identitate se supune avizarii de catre Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal.

  • Obs :

a) a mai fost o autoritate de supraveghere a fondurilor de investitii si s-a ales praful de banii nostri . Probabil nu se doreste acelasi lucru si cu datele noastre biometrice ;

b) unde se precizeaza care sunt datele care urmeaza a fi inscrise in Cartea electronica de identitate ;

c) in ordonanta nu se face distinctie intre normele privind semnatura electronica si date biometrice inscrise in cipuri.

IN CONCLUZIE

Cartea de identitate este documentul emis de Statul Roman pentru cetateni sai pe banii contribuabililor in conditiile in care institutiile si legile proprii trebuie sa ii apere.

Uniunea Europeana nu a emis norme obligatorii de implementare a cipurilor electronice specializate in actele de identitate interne.

De asemenea, nu se sustine nici teza, ca acest document este recunoscut si valabil peste tot in Uniunea Europeana, deoarece sunt state ale uniunii care permit accesul cetatenilor Romani doar cu pasaportul.

Modificarile care trebuie facute atat in infrastructura informationala cat si emiterea fizica a Cartilor electronice de Identitate, in care sunt introduse cipuri specializate si securizate, necesita acordarea de importante resurse financiare pentru construirea in 2010 a unei platforme pilot destinata testelor asupra noului act de identitate si a sistemului tehnic si informatic, in scopul verificarii, generalizarii si operationalizarii sistemului din Ianuarie 2011.

Ori in actuala criza economica, prin care trece o natiune intreaga, a propune un asemenea act normativ care implica costuri foarte mari, reprezinta asa cum arata Primul Ministru atac la securitatea economica a statului.

Introducerea cipurilor in documentul de identitate duce la scadere securitatii personale a posesorilor care vor fi identificati automat ca sunt Romani la intrarea in magazine sau institutii si de aici poate apare un comportament discriminatoriu, ostil sau chiar provocator din partea personalului.

La fel si in cazul unor conflicte majore, in teritoriul vremelnic ocupat securitatea personala scade daca ai asupra ta o Carte Electronica de Identitate.

Un alt motiv serios de ingrijorare o constituie eruptiile solare , care se vor intensifica in urmatoarea perioada . Peste un anumit nivel a radiatiilor ele distrug memoriile de tip smartcard deci toata baza de date dispare iar Cartea electronica devine inoperanta.

Disparitia prenumelor parintilor si introducerea in locul lor a cetateniei, care s-a dispus prin HG 516/2009 da sentimentul ca parinti naturali in Romania nu mai exista, iar noi am fost creati artificial. Modalitatea de introducere a cetateniei este incorecta deoarece prin o impartire corespunzatoare a spatiului exista posibilitatea inscrierii tuturor elementelor in spatiul destinat inscrisurilor.

Consideram ca aceasta problema poate fi rezolvata de prezenta ordonanta .

In acelasi sens va solicitam scoaterea Art. I pct 11 de modificare a art 11 aliniatul (1), (2) si (3) si interzicerea in totalitate a folosirii cipurilor in documentele de identitate.

Consideram total abuziva si folosirea datelor biometrice in cartile de identitate.

Cu deosebita consideratie,

Cpt. C.dor (r)

Ing. Chirica Aurelian


Părintele Justin Pârvu: Dacă noi primim acum cipul, ceilalţi de după noi vor primi liniştiţi pecetea.

Părinte, există o nelămurire în rândul credincioşilor cu privire la problema cipurilor. Aţi folosit cuvintele: lepădare şi cădere din Har. Mulţi s-au scandalizat. Poate Sfinţia Voastră aţi avut o altă înţelegere a termenilor decât au înţeles ei. La ce v-aţi referit?

Când m-am referit la cădere din Har, n-am căutat să desfiinţez fiinţa umană în divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu rămâne, numai că este pervertit. Omul, chiar şi în păcatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru că unde lipseşte harul, lipseşte şi omul, şi divinitatea. Omul este o fiinţă care nu poate trăi izolată şi fără ocrotire divină, pentru că altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al Tatălui ceresc. El, prin existenţa aceasta, poate să ducă o viaţă pe pământ într-o formă superioară, îndumnezeit sau cât mai aproape de divinitate, în care trebuie să se mişte toată viaţa. Evident că Harul creşte sau descreşte în viaţa omului, în măsura în care el lucrează virtutea, sau păcatul. În măsura în care a dobândit virtutea se găseşte în Harul lui Dumnezeu, la înălţimea aceasta dorită de Creator. Dacă însă omul acceptă să se lase pervertit şi înjosit prin păcat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui, pentru că este împiedicat de voinţa rea a omului. Noi colaborăm cu Dumnezeu atâta vreme cât ne aflăm în concordanţă cu voinţa Lui. Dar în momentul în care noi nu ne mai aflăm în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativă a răului, care ne îndepărtează de Har.

În conştiinţa noastră, îngerul păzitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi şi ne ocroteşte de tot răul numai în măsura vredniciei noastre. El se poate apropia sau se poate depărta, în măsura în care noi dorim să trăim viaţa asemenea acestui înger. Acesta este de fapt şi scopul îngerului dat nouă la Botez – ca să ne poată apăra, să ne poată ridica, să ne poată apropia cât mai mult de Harul lui Dumnezeu. Câte daruri nu a lăsat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la înălţimile de la care el căzuse! Această ridicare şi sfinţenie a omului este lăsată în Biserica Domnului prin Sfintele Taine care conlucrează cu fiecare în parte.

Când am spus că se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gândit la o părăsire a noastră, fiinţială. Ci este mai mult o răcire în raporturile noastre cu Dumnezeu. Răcirea aceasta, într-adevăr, dacă se perpetuează în viaţa omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cât sunt mai învechiţi în răutăţi şi în compromisuri, nepocăite, cu atât şi posibilitatea ridicării este mai anevoioasă, şi uneori aproape imposibilă. Păi diavolul de ce nu mai poate să se pocăiască şi să redevină înger de lumină? Pentru că el este învechit în răutăţi, a uitat frumuseţea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Aşa şi omul, dacă persistă în răutăţi, Dumnezeu îi poate lua darul de a se ridica, darul de a tânji după Divinitate. Adevăratul creştin conştientizează că tot darul de Sus este şi pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mântuirii, astfel încât să nu supere câtuşi de puţin Harul Domnului, prin care viază. Adevăratul creştin se teme în fiecare clipă să nu cadă câtuşi de puţin, prin gând, nu doar prin faptă. Am zis doar că acest cip nu este lepădarea finală prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergător peceţii antihristice.

Din acest motiv mulţi v-au acuzat că sunteţi prea aspru, pentru că atâta timp cât nu este pecetea, înseamnă că nici lepădare nu e.

Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoţi şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunţă la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceţi trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii – au datoria de a lumina prin vieţuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiţia Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalţi nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovaţi pentru generaţiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistenţă? Dacă noi primim acum cipul, ceilalţi de după noi vor primi liniştiţi pecetea.

Au căzut oameni şi cad în păcate diferite. Noi, în general, putem să ne situăm pe poziţie de înger, sau putem să ne situăm pe poziţie de demon, în funcţie de păcatele noastre. Trebuie să fim conştienţi că, tot ceea ce lucrăm în viaţa noastră creştină, afectează şi pe îngeri în ceruri. Bucuria cerească este cu atât mai mare cu cât viaţa noastră spirituală de pe pământ este mai apropiată de ceruri. „Precum în Cer, aşa şi pe pământ” trebuie să fie. Viaţa noastră este mereu într-o strânsă legătură cu Viaţa şi voinţa lui Dumnezeu. Cerurile nu se pot asemăna cu noi, nici noi cu Cerurile, decât dacă purtăm acelaşi veşmânt.

Poziţia căzută a omului a fost o dată ridicată prin jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar este nevoie ca şi noi să trăim această jertfă, cei care ne-am botezat în numele Lui. Ca să revenim din nou la starea noastră de virtute, trebuie să ne ridicăm la nişte eforturi peste puterile noastre astfel încât să ajungem din nou în locul din care-am căzut.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, nu?

Cu ajutorul lui Dumnezeu, sigur că da. Vedeţi dumneavoastră acum? Se duc oamenii să urce muntele Ceahlău, chiar dacă este destul de prăpăstios, ca să serbeze de la înălţime Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, ca şi pe Tabor. De ce merge vizitatorul la înălţime? De ce se duc creştinii noştri, la 6 August, pe munţi, la înălţime? Se duc ca să ridice şi trupul, şi sufletul lor la înălţime. Că una este să te găseşti pe vârful a 2000 de metri altitudine, şi alta e să priveşti la o înălţime de 500 de metri. Ai un orizont mult mai redus, mult mai obscur, în ceea ce priveşte viziunea ta asupra lumii înconjurătoare. Aşa este şi cu viaţa creştinului în parte, cu cât se urcă mai la înălţime în virtute şi în necompromis, cu atât are o vedere mai clară a patimilor şi a luptei cu ele. Nu este o luptă uşoară, este o luptă grea pentru omul care se dezbracă de vechimea acestui veşmânt şi se îmbracă în sfinţenia cămăşii celei noi a lui Hristos. Dar ca să ajungi la cămaşa lui Hristos, se întâmplă fenomenele cotidiene ale vieţii: prigoană, osândă, batjocură, nemulţumiri şi greutăţi. Aceasta este haina de nuntă, cămaşa lui Hristos, cămaşa jertfei, nu a compromisului cu bucuriile şi comodităţile acestei lumi.

Vreţi să spuneţi că, pe cât eşti mai la înălţime, pe atât eşti mai responsabil şi te fereşti de orice cădere şi compromis?

Deci cu cât te găseşti mai la înălţime, cu atât vezi şi gândurile şi bogăţia şi frumuseţea lui Dumnezeu, care se pogoară asupra ta, ca să poţi deveni iertător, blând, milostiv, să fii cu dragoste, să îmbrăţişezi pe toată lumea, şi pe cel care-ţi vrea binele, şi pe cel care-ţi vrea răul, pentru că în tine nu mai există altă viaţă, decât Hristos. Şi cu cât ne vom sui la înălţime, cu atât ne va fi şi mai uşor să ne lepădăm de toate podoabele false ale lumii. Adesea confundăm falsul cu realul. Dar de la înălţime se disting lupii din spatele măştilor.

De ce consideraţi primirea cipului o lepădare aşa de gravă?

Am să vă povestesc ceva din închisoare. Viaţa în celulă nu e uşor de descris, pentru că nu o poate înţelege decât cel ce a trăit-o. Lepădarea noastră de lumea aceasta era într-atât încât pe noi nu ne mai deranjau nici cântecele străzilor de dimineaţă, nici ostaşi mergând pe câmpul de luptă, nici gingăşiile copiilor care mergeau, de la cei mai mici până la cei mai mari, la scoală, cu bucuriile lor, cu zâmbetele lor, cu jocurile lor, nici frumuseţile şi bogăţiile lumii nu ne mai ispiteau, nici dorul după codri şi izvoare şi nici torturile lor. Era una şi aceeaşi pentru mine – ori era viaţa aceasta, ori moartea. Eram împăcat cu toate stările de lucruri, şi cu viaţa noastră chinuită, şi cu plecarea noastră de-aici, din lume. Pentru că concepţiile şi trăirile noastre erau mult mai apropiate de viaţa nematerialnică decât de cea materială, a unei bucurii de scurtă durată. Că omul întotdeauna, fie că este într-o stare, fie că este în alta, îşi dă seama de deşertăciunea şi-a unora, şi-a altora; are această capacitate cu care se naşte. Deci ridicarea şi îndreptarea este posibilă din orice păcat şi până la sfârşitul vieţii. Dar dacă nu te păzeşti în smerenie poţi rata şi şansa aceasta şi să nu îţi mai revii. Pentru că noi, chiar dacă aveam aceste bucurii spirituale, totuşi nu am fost scutiţi de încercări ce porneau de la mici compromisuri şi te aduceau într-o stare de totală neputinţă şi inconştienţă. Era o grea ispitire şi cernere.

Venea un caraliu şi-ţi punea în faţă o hârtie sau două, îţi dădea un creion sau un toc, şi trebuia să scrii că te lepezi de tot ce-ai gândit tu până atunci, şi de Dumnezeu şi de neam. Şi mulţi credeau că dacă se leapădă doar cu gura, sau în scris, dar îşi menţin credinţa în suflet, pot merge mai departe aşa, cu nădejdea că îi va ierta Dumnezeu. Dar nu a fost aşa, dragii mei. Am văzut cu ochii mei această mare durere – foarte puţini erau cei care îşi reveneau. Majoritatea cădeau din cădere în cădere. Au fost ispitiţi ca şi Mântuitorul pe Muntele Carantaniei – li s-a pus în faţă libertatea, li s-a pus în faţă familia, bucuriile şi toate valorile înafara crucii şi a suferinţei. Unii au cedat pentru o ţigară sau pentru un blid de mâncare, ce ţi se puneau înainte la anchetă. Erau acolo la anchetă, pe o masă – ţigări, erau pepeni, erau fructe. Şi ispititorul începea: „Ce te mai chinui? De ce nu spui ce ai pe inima ta, în mintea ta?” Nu prea foloseau ei cuvântul „suflet”, ei spuneau de „raţiune”. „Uite câte le pierzi tu, câte ai tu în faţă şi tu te lipseşti de ele. Spune, măi, dă-i aici, pe care-i mai ştii afară, în libertate, ca noi să-ţi reducem chinurile. Uite, ai zece, paisprezece ani, douăzeci de ani de puşcărie. Noi avem putere să-ţi reducem, în măsura sincerităţii tale şi a devotamentului pe care tu ni-l dovedeşti nouă”. Măi, şi te încântau aşa de frumos „bozgoreii” ăştia ai noştri, de parcă îţi dădeau o limuzină, şi te făceau să crezi ce spun ei.

Cred că lucrau şi cu putere satanică.

Lucrau cu toate puterile. Era o mare capcană. Pentru că ce se întâmpla apoi? Te rupeai la un moment dat, de cădeai în ispita lor, te rupeai şi de ai tăi, fraţii tăi de suferinţă, dar te rupeai şi de ei, în acelaşi timp. Pentru că în momentul în care nu mai puteai să le dai informaţiile pe care le voiau ei, nu mai erai bun de nimic, te părăseau. Şi atunci te găseai părăsit şi de Dumnezeu, şi de lume. Şi foarte mulţi dintre ei cădeau în disperare, cădeau într-o deznădejde, cădeau într-o durere, într-o supărare, de-şi pierdeau în scurt timp orice încredere şi convingere; îi cuprindea o boală, o tristeţe, o mâhnire, şi aşa se stingeau, sărmanii.

Dar sufleteşte îşi reveneau?

Nu, de aceea zic. O lepădare mică atrage alta mai mare după ea. Nu-şi mai reveneau, puţini din ei care îşi mai reveneau. Şi pe aceştia îi ţineau izolaţi, ca să nu aibă contact cu cei care puteau să-i pună pe o linie de plutire spirituală. Îi izolau acolo, în câteva celule, şi acolo îşi găseau sfârşitul în câteva luni. Meseria lor era să-i ucidă pe aceştia, pentru că deja cunoşteau prea multe din viaţa politică, din această viaţă satanicească de temniţă. Şi dacă (pe unul ca acesta) nu-l putea folosi, îl şi omorau. Nu te omorau aşa, într-un timp mai scurt; te omorau într-un timp mai îndelungat, ca să te chinuieşti. Era sigur că ai să mori după un an sau doi, sau după jumătate de an, era sigur că trebuia să mori, dar să mori în chinurile cele grele şi lepădat de neam şi de credinţă – aceasta era râvna lor. Cu cât lepădarea era mai puternică, cu atât şi moartea venea mai curând, pentru că omul acesta nu mai putea suporta şi durerea dinăuntru, şi durerea dinafară. Cei care nu s-au lepădat simţeau durerea numai înafară, dar înăuntru simţeau bucurie covârşitoare.

Îţi trebuia probabil o pocăinţă ca a lui Petru ca să-ţi revii.

Da, dar e şi mai greu pentru unul care nu are o temelie solidă a credinţei. Au fost încercări foarte grele, dar de acum înainte vor folosi altele. Acum ei se muncesc ca să găsească o modalitate nouă de chinuire. Şi pentru că toate formele trupeşti, materiale s-au epuizat, încearcă altele la nivel nevăzut.

Şi credeţi că n-au găsit?

Au găsit, într-adevăr, forma aceasta a sfârşitului prin chinurile îngerului digital. Acolo sunt nişte chinuri care aproape depăşesc limitele Piteştiului.

Păi se pot controla simţirile de la distanţă. Măcar înainte duşmanul îl aveai în faţă. Aici nu ştii de unde te atacă.

Aici nu ştii niciodată cu ce mentalitate vin şi cu ce arme. Acestea ne sunt străine cu totul. Că iudeii merg mereu într-o ascensiune a metodelor, din ce în ce mai satanice şi mai diabolice şi mai tari asupra vieţii umane. Încercările care vor veni, şi deja au început, vor fi aşa de puternice, că greu îţi vei putea păzi mintea de înşelările lumii. Numai rugăciunea lăuntrică ne va păzi. Va trebui să iasă pustnicii din pustietăţi şi să-i înveţe pe creştini rugăciunea prin care să se păzească de năluciri şi înşelări, şi să îşi păzească mintea necontrolată. Încă mai sunt pustnici bineplăcuţi lui Dumnezeu, neştiuţi de nimeni, şi care se roagă pentru omenire. Călugări care stau nemişcaţi într-o chilie, nemişcaţi într-un bordei, sub pământ, în peşteri, şi de acolo nu ies, nu ies nici măcar să vadă răsăritul soarelui sau revărsarea apei de prin faţa chiliei lui; nu are curiozitatea să vadă şi se înfrânează până şi de la această bucurie a contemplării naturii. N-au văzut călugării cum curg apele pe lângă chiliile lor, la fel trebuie să fie şi viaţa noastră ortodoxă. Va trebui să ne învăţăm ochiul şi simţurile de a nu privi frumuseţea materială a acestei lumi, pentru că vor veni multe înşelări.

Viaţa noastră ortodoxă este foarte duşmănită de Occidentul acesta, de aceea ne şi aplică ei atâtea metode diabolice. Dar noi mergem tot cu mucenicia; aşa mergem până la moarte şi nu renunţăm. Aşa a fost şi Piteştiul, şi Gherla, aşa a fost generaţia de tineri între 1948-1964, care au înfruntat cu bărbăţie Fiara bolşevică. Şi prin ei s-a format temelia, esenţa vieţii creştine, ca o oglindă vie pentru viaţa occidentală care este aşa de decăzută. Când noi muceniceam în partea aceasta a Răsăritului, Occidentul îşi vedea de ciocnirea paharelor, se bucura de suferinţa noastră, de toate chinurile şi morţii pe care-i aruncau ca pe nişte cârpe lepădate. Dar tocmai jertfa Răsăritului îi va salva şi pe ei. Poporul nostru este un popor atât de frumos, de aur, încât şi Dumnezeu îl iubeşte şi nu-l lasă pradă căderilor cele mai grele, pentru că românii urcă munţii, piscurile cele mai înalte, că să poată de acolo vedea frumuseţea şi bucuriile raiului de dincolo.

Părinte, ce virtute sau faptă credeţi că ne poate păzi în vremurile acestea şi cele care vor veni, ca să nu ne lepădăm?

Lepădarea de sine. Nu ne rămâne decât să ne luăm jugul lui Hristos, să ne luăm cămaşa Lui, toate chinurile Lui. Şi aşa ne va da bunul Dumnezeu şi darul rugăciunii. Sunt şi la noi oameni care cad, se prăbuşesc, dar sunt şi oameni care rămân în demnitatea lor, şi cu rugăciunile lor vrednice pe care le primeşte Dumnezeu, va fi salvat şi neamul acesta. Dar să nu ne găsim în nepăsare. Să nu ne ispitească toate aşa-zisele bucurii ale acestei vieţi pământeşti. Noi trebuie să ne educăm de pe acum copiii, să ne formăm pe noi înşine, să putem posti, să ne putem ruga, să menţinem o stare în care să nu ne părăsească Dumnezeu. Atunci când ne părăseşte Dumnezeu cădem în deznădejde. Păzirea de deznădejde – aceasta este o chestiune foarte importantă. Să fim conştienţi că omul este în orice moment pe treapta aceasta a ridicării. Nu-i a creştinului deznădejdea. Deznădejdea este numai a omului lipit de material.

Credeţi că vom prinde vremurile apocaliptice?

Acum este de abia începutul durerilor. Dar va veni un război aprig, şi după război trebuie să fie acei 30 de ani de pace, după care se va încorona antihrist. Dar războiul deja a început. Noi suntem deja într-un război climatic şi biotronic. Nu vedeţi cum pot ei provoca şi cutremure, şi inundaţii, şi secetă, şi incendii? Dar bunul Dumnezeu îi va păzi pe aleşii Săi. Îmi amintesc, pe front erau şi soldaţi cinstiţi, jertfitori, şi alţii care prădau casele oamenilor. Care era rezultatul? Toţi cei care se lăcomeau la bogăţia şi averea acestor necăjiţi, întâlneau la vreo doi kilometri sau trei un bombardament de aviaţie şi toţi aceşti oameni erau doborâţi. Iar ceilalţi mergeau fără grijă şi nu aveau nicio pierdere. Atunci m-am gândit eu: Uite, acesta este adevăratul popor român, în bunătatea lui, în dragostea lui.

Şi părintele Paisie Aghioritul spunea că temelia vieţii duhovniceşti este să te gândeşti întâi la aproapele, şi mai apoi la tine. Într-o societate aşa decăzută moral, în criză şi sărăcie, cum vom mai putea împlini această temelie?

Măi, creştinii trebuie să înveţe să renunţe, să dăruiască; să poată împărţi puţinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenţă a noastră în faţa vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu. Pentru că adevăratul om pe care trebuie să-l iubeşti nu este cel care merge în maşină şi în limuzină, ci cel care merge pe jos, bolnav, cu desagii goi. Aproapele nostru este cel în nevoie. Aici este aplicarea Evangheliei, nu expunerea în conferinţe. Aplicarea noastră practică aceasta este: să putem ameliora cât mai mult suferinţele, durerile, nu numai cele materiale, dar şi cele sufleteşti. Acum or să vină şi cipurile acestea şi alte metode de control al minţii. Acesta este examenul cel mai greu prin care va trece omenirea. Acum va fi căderea şi pierzarea multora. Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti. Nu poate să lase bogatul bogăţia lui, maşinile, întreprinderile, casele şi toată averea, să-i spună creştinului că nu trebuie să ia cipul acesta. Câţi dintre noi, creştinii, la ora aceasta suntem pe poziţie de suferinţă, de răbdare şi de a purta crucea? Foarte puţini. Dar, ca întotdeauna, nu cei mulţi duc poverile şi greutăţile crucii, ci cei puţini, cei aleşi.

Dumnezeu să ne ajute în toate ispitele şi încercările care vin, cu tot curajul şi cu toată dragostea, pentru că toate acestea nu ne vor aduce decât bucuria cerurilor: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi”. Amin!


Surse: http://apologeticum.wordpress.com/
http://atitudini.com

Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache

Mormântul cu moaştele Sfinţilor Brâncoveni şi candela din argint ce au fost încredinţate Bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti de către Doamna Maria, credincioasa soţie a domnitorului martir

Mânăstirea Brâncoveni din satul Brâncoveni (fostul judeţ Romanaţi) satul natal al Sfântului voievod Constantin Brâncoveanu


Maicile de la Mânăstirea Brâncoveni:

Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni


Troparul Sfinţilor Martiri Brâncoveni


Balada Sfinţilor Martiri Brâncoveni (culeasă din popor de Vasile Alecsandri)


Marian Moise:

Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni


Grupul de psalţi Horevma condus de Psalt Cristian Boros


Alte recomandări:

Omilia Sfântului Vasile cel Mare la Duminica a 12-a după Rusalii


Am vorbit şi mai înainte despre bogăţia acelui tânăr şi ascultătorul grijuliu îşi va aminti în tot cazul despre cele pe care le-am cercetat atunci şi întâi de toate, că acesta nu este aceeaşi persoană cu împlinitorul Legii, la care se referă Sfântul Luca. Pentru că acela avea o tendinţă ispititoare şi a pus întrebări ironice, în timp ce acesta a întrebat într-un mod sănătos, dar n-a primit răspunsurile cu ascultare. Deoarece, dacă adresa întrebările într-un mod dispreţuitor, n-ar fi plecat întristat de răspunsurile Domnului. De aceea, purtarea lui ni se pare oarecum confuză, pentru că într-un loc povestirea ni-l prezintă vrednic de laudă, în alt loc mai nefericit şi cu desăvârşire deznădăjduit. Într-adevăr, recunoscându-L pe adevăratul Învăţător şi trecând cu vederea invidia fariseilor, îngâmfarea păzitorilor de Lege şi stânjenirea cărturarilor, şi numindu-L pe Acesta singurul învăţător bun şi adevărat, s-a făcut vrednic de laudă. De asemenea, faptul că a arătat un viu interes pentru cum ar putea să moştenească viaţa veşnică, şi acest lucru trebuie să-l preţuim. Ceea ce caracterizează însă în mod rău toată intenţia lui vădeşte că nu urmăreşte doar binele, ci se preocupă cum să placă celor mulţi, este următorul fapt: după ce a fost învăţat de către adevăratul Învăţător lecţiile mântuitoare, nu le-a scris în inima lui, nici nu le-a pus în practică, ci a plecat întristat, deoarece era orbit de patima iubirii de bogăţie. Acesta este lucrul care osândeşte anomalia purtării lui şi neîmpăcarea cu sine. Îl numeşti dascăl şi nu lucrezi ca ucenic? Mărturiseşti că este bun şi le dispreţuieşti pe acestea pe care ţi le dă? Şi este vădit lucru că Cel bun oferă bunuri. Şi Îl întrebi despre viaţa veşnică, dar te arăţi că eşti încă legat în întregime de desfătarea prezentei vieţi? Care este cuvântul greu sau împovărător, sau de netrecut pe care ţi l-a adresat Învăţătorul? „Vinde-ţi toate averile tale şi dă-le săracilor!” Dacă-ţi punea înainte munci agricole sau primejdia negoţului sau toate celelalte lucruri pline de osteneală, care-i urmează pe cei care vânează câştigul, atunci trebuia să te întristezi, suferind greu porunca. Dar, dacă îţi promite să te facă moştenitor al vieţii veşnice printr-o cale atât de uşoară, care nu are nici osteneală, nici sudoare, nu te bucuri pentru uşurinţa mântuirii, ci pleci cu durere în suflet şi te tânguieşti şi le socoteşti nefolositoare pentru tine pe toate acelea pentru care te-ai ostenit până acum? Pentru că, dacă n-ai ucis, aşa cum spui tu, nici n-ai săvârşit adulter, nici n-ai furat, nici n-ai depus mărturie mincinoasă împotriva cuiva, socoteşti nefolositoare pentru tine lupta pe care ai dus-o pentru acestea, dacă nu adaugi ceea ce-ţi lipseşte, singurul lucru prin care vei putea să intri în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi dacă doctorul ţi-a făcut făgăduinţa că va îndrepta beteşugurile mădularelor tale, pe care le ai din fire, sau din vreo neputinţă, nu te-ai fi bucurat auzindu-l? Iar acum, când marele Doctor al sufletelor vrea să te facă desăvârşit în lucrurile elementare care-ţi lipsesc, nu te bucuri de dar, ci te tânguieşti şi te posomorăşti! Deci este vădit lucru că te găseşti departe de acea poruncă şi că ai spus în chip mincinos că ai reuşit să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iată că ceea ce ţi-a poruncit Domnul te arată că eşti foarte departe de iubirea adevărată. Într-adevăr, dacă acest lucru pe care-l mărturiseşti era adevărat, că ai păzit din tinereţe porunca iubirii şi ai dăruit fiecăruia ca şi ţie, atunci de unde ai adunat atâta bogăţie? Pentru că împlinirea nevoilor săracilor înghite bogăţia. Adică atunci când cineva opreşte puţine pentru satisfacerea nevoilor lui, împarte împreună cu toţi pe toate câte le are şi le cheltuie pentru aceştia, astfel încât cel care-l iubeşte pe aproapele său ca pe sine însuşi nu deţine nimic mai mult decât aproapele. Deci, te arăţi că ai multe bogăţii! De unde sunt acestea? Este vădit lucru că ai preferat desfătarea ta uşurării nevoilor altora. Deci, cu cât înaintezi în bogăţie, cu atât întârzii în iubire. Deoarece, dacă l-ai iubi pe aproapele, te-ai fi gândit înainte de toate să scapi de bogăţie. Acum însă banii s-au lipit de tine mai mult decât mădularele trupului tău şi despărţirea de ei te întristează, ca şi cum ar fi vorba de tăierea mădularelor tale cele mai folositoare. Pentru că, dacă l-ai fi îmbrăcat pe cel gol, dacă ai fi dat pâine celui flămând, dacă ai fi deschis uşa oricărui străin, dacă ai fi devenit părintele orfanilor, dacă ai fi suferit împreună cu cel aflat în neputinţă, pentru care bani te-ai fi întristat acum? Şi cum ţi-ar fi venit greu să împarţi celor ce au nevoie? După aceea, la un praznic nimeni nu se întristează să le împartă pe acestea pe care le are, ca să dobândească în locul lor ceea ce trebuie, ci, cu cât cumpără la un preţ mai mic lucrurile preţioase, cu atât mai mult se bucură pentru schimbul lui avantajos. În timp ce tu te întristezi când dăruieşti aur şi argint şi averi, adică atunci când oferi doar pietre şi pământ, ca să dobândeşti viaţa veşnică.
Dar la ce-ţi va folosi bogăţia? Te vei înveşmânta cu haine preţioase? Este sigur că două măsuri de haină îţi ajung şi un veşmânt pe dinafară va acoperi nevoia întregii îmbrăcăminţi. Nu cumva vei cheltui bogăţia pentru hrana ta? O pâine este de ajuns să-ţi umple pântecele. Deci ce te întristezi, ca şi cum ţi-ar lipsi ceva? Nu cumva de slava pe care ţi-o aduce bogăţia? Dacă nu vei căuta slava în cele pământeşti, o vei afla pe cea adevărată şi atotstrălucitoare, care te aşteaptă în Împărăţia Cerurilor. Şi să ai bogăţia este lucru plăcut, chiar dacă nu-ţi aduce nici un folos. Dar tuturor este cunoscut faptul că este nesăbuită grija pentru lucrurile nefolositoare. Poate ţi se par de mirare lucrurile pe care ţi le voi spune, dar sunt mai adevărate decât toate. Când bogăţia se risipeşte în felul în care porunceşte Domnul, are însuşirea să rămână în timp, iar atunci când este păzită are tendinţa să ne părăsească. Dacă o păzeşti o vei pierde, dacă o risipeşti, nu vei rămâne fără ea. Pentru că „a risipit-o, a dat-o săracilor, dreptatea lui va rămâne în veac.” (Ps. 111, 9) Dar bogăţia este căutată de către cei mai mulţi nu pentru veşminte, nici pentru mâncăruri. Ea a fost născocită de către diavol ca o înşelătorie prin care aduce celor bogaţi nenumărate pretexte pentru cheltuială, încât să le vâneze pe cele pieritoare şi nefolositoare ca necesare şi niciodată să nu simtă saturaţie, născocind pricini pentru risipă. Deoarece, atunci când împart bogăţia au în vedere şi prezenta nevoie şi cea viitoare, şi adună, pe de o parte, pentru ei înşişi, şi pe de altă parte pentru copiii lor. După aceea găsesc diferite pretexte ca să cheltuie această bogăţie.
Când bogăţia care se risipeşte în atâtea părţi încă prisoseşte, se ascunde în pământ şi se păzeşte în locuri ascunse: „pentru că viitorul este necunoscut, ca nu cumva să se ivească nevoi neprevăzute”. Desigur că este necunoscut dacă te referi la folosirea aurului pe care l-ai ascuns, însă este vădită paguba din josnicia acestei lucrări, pentru că, de vreme ce n-ai putut să cheltuieşti prin nenumăratele născociri bogăţia, atunci ai ascuns-o în pământ. Ce nebunie înfricoşătoare! Cât aur era încă metal ascuns în pământ şi când a ieşit la vedere îl pierzi din nou în pământ? După aceea, am părerea că se întâmplă ca împreună cu bogăţia să ascunzi şi inima ta, căci este scris: „acolo unde este comoara ta, acolo este şi inima ta” (Matei 6, 21). De aceea poruncile întristează, pentru că oamenilor li se pare viaţa netrăită când nu se preocupă de cheltuieli nefolositoare. Şi mi se pare că patima tânărului şi a celor asemenea lui se aseamănă cu cea a călătorului care, din dorinţa de a ajunge într-o cetate, a parcurs cu râvnă calea până acolo, însă după aceea a tras la unul dintre hanurile care sunt în afara zidurilor. Adică, din lene să mai meargă încă puţin, s-a păgubit şi de osteneala de dinainte şi s-a lipsit pe sine de desfătarea priveliştilor vrednice ale cetăţii. Asemenea sunt cei care primesc să le săvârşească pe celelalte, însă refuză să se lepede de averile lor. Cunosc mulţi care postesc, se roagă, suspină, arată toată evlavia necostisitoare, dar nu cheltuiesc însă nici o drahmă pentru cei lipsiţi. Deci, care este folosul lor din virtutea care lipseşte? Împărăţia Cerurilor nu-i primeşte, pentru că s-a spus: „Mai uşor este cămilei să intre prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăţia Cerurilor”(Marcu 10, 25; Luca 18, 25). Dar şi hotărârea este atât de limpede şi Cel Care a dat-o nemincinos, însă cei care sunt convinşi de aceasta sunt rari. Şi cum vom vieţui lipsindu-ne de toate? zic ei. Şi care va fi înfăţişarea lumii când toţi renunţă şi le părăsesc pe toate?
Nu-mi cere să-ţi justific poruncile Stăpânului. Acesta care le-a legiuit ştie şi le va dezlega pe cele care sunt cu neputinţă Legii. Însă în felul acesta inima ta va fi încercată precum în balanţă spre ce parte înclină, spre viaţa adevărată sau spre desfătarea trecătoare. Pentru că cei care cugetă cu înţelepciune sococotesc chibzuit că folosesc bogăţia ca să câştige cele după Dumnezeu, şi nu ca să se desfăteze. Şi, când se despart de ea, o fac ca să se bucure, ca şi cum se izbăvesc de cele străine şi nu se arată nemulţumiţi ca şi cum le-ar părăsi pe ale lor. Aşadar, de ce te întristezi? Pentru ce sufletul tău este stăpânit de tânguire când auzi: „Vinde-ţi averile tale”? Pentru că, dacă te însoţeau în viitor, nici în cazul acesta nu ţi-ar fi fost de folos să le cauţi cu atâta dorinţă, de vreme ce sunt umbrite de bunătăţile preţioase de acolo. Dacă însă rămân aici de nevoie, de ce să nu primim câştig din acestea, vânzăndu-le? Dacă tu, când dai aur şi dobândeşti un cal, nu te întristezi, de ce când oferi bunuri stricăcioase şi în locul acestora primeşti Împărăţia Cerurilor, lăcrimezi şi te lepezi de Acesta Care ţi le cere şi nu consimţi să dai, născocind mii de pretexte ca să le cheltuieşti.
Ce răspuns vei da Judecătorului, tu, care împodobeşti zidurile cu acoperăminte şi pe om nu-l înveşmântezi? Tu, care împodobeşti caii şi îl treci cu vederea pe fratele tău, care este gol; tu, care laşi grâul să putrezească şi nu-i hrăneşti pe cei flămânzi; tu, care îngropi aurul şi-l dispreţuieşti pe cel strâmtorat?
Şi dacă vieţuieşte împreună cu tine femeia şi iubeşte bogăţia, boala este îndoită pentru că te îndeamnă şi la petreceri şi odată cu acestea creşte iubirea de plăceri. Şi aceea aduce pofte ciudate, născocind diferite feluri de pietre, mărgăritare, smaralde, aur şi pietre preţioase şi pe unul îl prelucrează pentru podoabe, pe altul îl ţese şi neputinţa de a dărui creşte prin orice fel de lux.
Şi nu i se pare lucru ieşit din fire preocuparea cu acestea, ci zi şi noapte se îngrijeşte pentru ele. Numeroşi linguşitori care aleargă la dorinţele ei îi adună pe aurari, pe creatorii de culori, pe creatorii de parfumuri, pe croitori, pe făcătorii de podoabe, şi nu-l lasă pe bărbatul ei nici să răsufle din pricina comenzilor continue. Nici o bogăţie nu poate să slujească poftele femeieşti, nici dacă ar curge precum râul. Cum să ajungă, când femeile vor să procure parfumurile din răsărit precum untdelemnul din piaţă, când caută flori de mare, scoici preţioase şi mărgăritare mai mult decât lâna oilor? Şi aurul care susţine pietrele preţioase, când devine podoabă pentru frunte, când înconjoară gâturile lor, când este aşezat la cingători şi se schimbă în brăţări pentru mâini şi picioare. Pentru că iubitorii de aur se bucură să fie legaţi cu cătuşe, este suficient să fie de aur. Aşadar, când se va îngriji de sufletul lui acesta care slujeşte poftele femeieşti? Pentru că, aşa cum vijeliile şi furtunile scufundă corăbiile care sunt putrede, la fel şi pornirile viclene ale femeilor îneacă sufletele neputicioase ale bărbaţilor. Deci, când bogăţia este cheltuită pe atâtea lucruri de bărbat şi de femei, care se coalizează în născocirea lucrurilor deşarte, este cu neputinţă să le rămână timp şi să se intereseze pentru alte lucruri. Deci, dacă auzi: „Vinde-ţi bogăţiile tale şi dă-le săracilor”, ca să ai provizii pentru bucuria veşnică, atunci pleci întristat. Dacă auzi însă: „Dă bani femeilor care vieţuiesc în lux, dă-le lucruri sculptate, clădiri, felurite meşteşugiri ale mozaicelor, ale pictorilor” te bucuri ca şi cum ai câştiga ceva mai preţios decât banii. Nu vezi aceste ziduri care au pierit în timp? Urmele lor ca nişte stânci se ivesc din cetate în cetate. Când s-au ridicat aceste ziduri, câţi săraci erau în cetatea aceea care au fost trecuţi cu vederea de către bogaţii de atunci, din pricina grijilor pentru acestea? Deci unde este construcţia acestor fapte strălucitoare? Unde este cel care se lăuda cu măreţia lui? Nu s-au sfărâmat şi au pierit precum acestea pe care le construiesc copiii jucându-se în nisip, în timp ce acela se găseşte în iad, chinuit pentru grija faţă de cele deşarte?
Deci te numeşti pe tine sărac! Şi eu sunt de acord, pentru că săracul este cel care are nevoie de multe. Şi pe voi pofta nesătulă vă face să aveţi multe nevoi. La zece talanţi te osteneşti să adaugi alţi zece şi, când se fac douăzeci, cauţi alţii, şi întotdeauna se adaugă ceva care nu opreşte năvala ta, ci dimpotrivă îţi deschide pofta. Pentru că, aşa cum la beţivi prisosul vinului se face pricină ca să continue să bea, la fel şi noii îmbogăţiţi, după ce dobândesc multe, poftesc şi mai multe, hrănindu-şi neputinţa lor cu o înmulţire continuă şi, în acest fel, strădania lor aduce rezultatul opus. Deoarece nu îi mulţumeşte toate câte au, chiar dacă sunt atât de multe, cât îi întristează cele care lipsesc, adică ceea ce presupun ei că le lipseşte, încât mereu sufletul lor se topeşte din pricina luptei pe care o duc, ca să dobândească bunuri peste măsură. Şi, în timp ce trebuiau să se bucure şi să se mulţumească, pentru că sunt mai bogaţi decât atâţia alţii, ei se mâhnesc sau disperă că sunt în urma unuia sau a doi preaputernici ai zilei. Când dobândesc această bogăţie, degrabă se luptă să-l egaleze pe cel mai bogat şi, când îl ajung pe acela, îşi mută eforturile în dreptul altuia. Aşa cum cei care urcă scările îşi înalţă pasul lor continuu spre treapta cea mai înaltă şi nu se opresc până nu ajung în vârful scării, la fel şi aceştia nu încetează avalanşa cuceritoare până nu rămân suspendaţi în înălţime, încât căderea lor să fie strivitoare. Câte priveşte ochiul, atât de multe pofteşte lacomul. „Ochiul nu se va sătura să privească”(Ecleziast 1, 8), nici iubitorul de argint să primească. Aşa cum iadul n-a zis: ajunge!”(Pilde 27, 20), nici răpitorul n-a zis vreodată: este destul! Când le vei folosi pe acestea pe care le ai acum? Când te vei bucura de ele, de vreme ce mereu eşti ţinut de ostenelile agoniselii?
Aş vrea să te uşurez puţin de faptele nedreptăţii, încât să găseşti puţină odihnă în gândurile tale şi să vezi sfârşitul tuturor acestor lucruri. Ai atâtea plethre (veche unitate de măsură a suprafeţelor, echivalentă cu 8740 m2) de pământ cultivat, atâtea păduri, munţi, câmpii, văi, râuri, livezi. Deci ce se va întâmpla cu toate acestea? Nu te aşteaptă trei coţi de pământ? Nu va ajunge greutatea câtorva pietre să păzească nefericitul tău trup? Pentru ce te osteneşti? Pentru cine faci fărădelegi? De ce aduni cu roadele tale nerodirea? Măcar să fie nerodirea şi nu anatema pentru focul veşnic! Nu te vei izbăvi niciodată de beţia aceasta? Nu se vor însănătoşi cugetele tale? Nu-ţi vei veni în sine? Nu vei aduce înaintea ochilor tăi Judecata lui Hristos? Ce răspuns vei da când cei nedreptăţiţi de tine te vor înconjura şi te vor osândi înaintea Dreptului Judecător? Deci, ce vei face? Ce apărător vei plăti, ce martor vei aduce, cum Îl vei mitui pe Judecătorul care niciodată nu se înşeală? Acolo nu există apărător, nu există meşteşugirea cuvintelor care poate să fure adevărul de la judecător. Nu-l însoţesc linguşitorii, nici averile, nici înălţimea demnităţii. Singur, fără prieteni, fără ajutoare, fără apărători, fără răspuns te vei îndepărta plin de ruşine, posomorât, zdrobit, singuratic, fără nici o îndrăzneală. Pentru că oriunde îţi vei întoarce privirea vei întâlni limpede imaginile faptelor rele. Într-o parte lacrimile orfanului, în altă parte suspinurile văduvei, loviturile de la săraci, slugile cărora le-ai sfâşiat trupurile, vecinii pe care te-ai mâniat, toate se vor ridica împotriva ta. Lanţul viclean al faptelor tale rele te va cuprinde, pentru că păcatele urmăresc sufletele precum umbra trupul, întipărind asupra lor limpede faptele. De aceea, acolo nu încape tăgăduire, ci se astupă orice gură, oricât de neruşinată ar fi. Deoarece depun mărturie faptele însele care sunt legate de fiecare, fără să scoată glas, ci apar aşa cum au fost săvârşite de noi. Cum aş putea să-ţi arăt cele înfricoşătoare? Desigur, dacă asculţi, dacă te pocăieşti, aminteşte-ţi de ziua aceea în care „mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer”(Romani 1, 18). Aminteşte-ţi de preaslăvita venire a lui Hristos, când vor învia „cei care au făcut fapte bune, spre învierea vieţii, iar cei care au făcut fapte rele, spre învierea osândei”(Ioan 5, 29). Atunci ruşine veşnică va fi pentru păcătoşi şi focul urmează să-i înghită pe cei care s-au împotrivit lui Dumnezeu.(Evrei 10, 27). Acelea să te întristeze, şi nu porunca. Cum să-ţi uşurez sufletul? Ce să-ţi spun? Nu doreşti Împărăţia, nu te înfricoşezi de gheenă? Unde vei găsi vindecarea pentru sufletul tău? Pentru că dacă cele mai înfricoşătoare nu te înmoaie, cele strălucitoare nu te îndeamnă, atunci mă adresez unei inimi împietrite!
Cercetează, omule, firea bogăţiei! De ce preţuieşti atât de mult aurul? Aurul este piatră, argintul este piatră, mărgăritarul este piatră, toate sunt pietre, adică stânci: stâncă de aur este şi viriliul şi agatul şi iachintul şi ametistul şi iaspisul. Acestea sunt florile bogăţiei şi dintre acestea tu pe unele le păstrezi, îngropându-le, şi, în timp ce sunt atât de strălucitoare, le acoperi în întuneric, iar pe altele, mai ales pe cele mai preţioase, le arăţi, lăudându-te cu strălucirea lor. Spune-mi, cu ce te foloseşti când ridici mâna care străluceşte de pietre preţioase? Nu te înroşeşti când eşti stăpânit de pofta pietrelor, precum femeile însărcinate? Pentru că şi acelea doresc pietrele şi tu eşti ţinut de lăcomia pentru florile pietrelor, de vreme ce cauţi sardonixuri şi iaspide şi ametiste. Care om împodobit a reuşit să adauge la viaţa lui o zi? Cine a înduplecat moartea prin bogăţiile lui? Cine a scăpat din boală datorită averilor sale? Până când aurul va fi tulburarea sufletelor, undiţa morţii, ademenirea păcatului? Până când bogăţia va fi pricina războiului pentru care se făuresc arme şi se ascut săbii? Din pricina aceasta rudeniile trec cu vederea pe cei din sângele lor, fraţii se privesc cu duşmănie de moarte, ridicându-se unul împotriva altuia. Din pricina bogăţiei, pustiurile îi găzduiesc pe ucigaşi, marea pe piraţi, cetatea pe bârfitori.
Cine este tatăl minciunii, cine este făcătorul plăsmuirii, cine a născut jurământul strâmb? Nu bogăţia, nu grija pentru dobândirea ei? De ce pătimiţi, oamenilor? Cine a întors ale voastre împotriva voastră? Bogăţiile sunt un mijloc de a vieţui. Nu cumva v-au fost date ca sursă a relelor? Sunt ele izbăvire a sufletului, nu cumva sunt pricină de pieire? Dar bogăţia este necesară pentru copii! Aceasta este o justificare la îndemâna lăcomiei. Îi invocaţi pe copii, dar de voi înşivă nu vă îngrijiţi. Nu-l învinovăţiţi pe cel nevinovat, el îl are pe domnul lui, pe iconomul lui, de la Altul a primit viaţa, de la El aşteaptă cele necesare pentru viaţă. Nu cumva cele scrise în Evanghelii nu sunt pentru cei căsătoriţi? „Dacă vrei să fii desăvârşit, vinde-ţi averile tale şi dă-le săracilor!” Când ai cerut de la Domnul Nunta, când te-ai învrednicit să fii tată de copii, nu cumva ai adăugat şi aceasta: dă-mi copii, ca să nu ascult de poruncile Tale? Dă-mi copii, ca să nu ajung în Împărăţia Cerurilor? Şi, în afară de aceasta, cine-ţi va garanta despre intenţia copilului tău, că va folosi corect acestea pe care i le dai? Pentru că bogăţia, s-a făcut pentru mulţi slujitoarea desfrânării. Sau nu auzi Ecleziastul, care zice: „Ai văzut boală înfricoşătoare, bogăţie întemniţaţă de el însuşi, spre pierzarea lui?”(Ecleziast 5, 12) şi iarăşi: „Căci o las pe aceasta omului, împreună cu mine. Şi cine ştie dacă înţeleptul nu va fi nebun?”(Ecleziast 2, 18-19) Deci, ia seama ca nu cumva în timp ce tu ai adunat bogăţia prin mii de osteneli, ai pregătit pentru alţii materia păcatelor, şi după aceea te afli pedepsit îndoit pentru aceştia pe care i-ai nedreptăţit şi pentru acestea pe care le-ai adunat pentru alţii! Nu cumva sufletul îţi este mai apropiat decât orice copil? Nu cumva sufletul se înrudeşte cu tine mai mult decât toate? Dă-i acestuia întâi mijlocirea moştenirii, dă-i condiţii bogate ca să vieţuiască, şi atunci să împarţi averea copiilor tăi. Pentru că de multe ori, copiii, chiar dacă n-au moştenit de la părinţii lor, şi-au făcut case, în timp ce sufletul tău dacă este părăsit de tine, de cine va fi miluit?
Despre părinţi s-au spus câte s-au spus. Cei fără copii însă ce justificare invocă pentru iubirea lor de arginţi? Nu vând averile mele, nici nu le dau săracilor, din pricina nevoilor vieţii, zic ei. Aşadar, nu este Dumnezeu Învăţătorul tău, nici Evanghelia nu-ţi rânduieşte viaţa, ci tu însuţi te faci propriul legiuitor. Ia seama însă în ce primejdie cazi când cugeţi în acest fel! Pentru că, dacă pe acestea pe care Domnul ni le-a poruncit ca necesare, tu le socoteşti ca fiind cu neputinţă de îndeplinit, nu faci nimic altceva decât să te socoteşti pe tine mai înţelept decât Legiuitorul. Deci, după ce mă bucur de toate acestea în viaţa mea, zici, după aceea, la sfârşit, îi voi face moştenitori ai averii mele pe săraci, căci prin scrisori şi testamente le încredinţez stăpânirea bunurilor mele.
Când nu te vei mai afla printre oameni, atunci vei deveni iubitor de oameni? Când te voi întâlni mort, atunci te voi numi iubitor de oameni? Îţi datorez multă mulţumire pentru dărnicia ta pentru că, în timp ce şezi în mormânt şi te-ai făcut pământ, ai devenit darnic şi suflet mare în a dărui! Spune-mi însă pentru care timp vei cere plată? Pentru timpul vieţii sau pentru timpul de după moarte? Dar în timpul în care te aflai în viaţă, atunci ai dăruit patimilor şi plăcerilor şi te-ai cufundat în desfătări şi nici n-ai catadixit să-i întâlneşti pe săraci. Acum, când ai murit, care sunt faptele tale? Ce plată ţi se datorează pentru lucrare? Arată faptele şi cere răsplată. Nimeni nu face negoţ după încheierea sărbătorii, nici venind după lupte nu se încununează, nici nu face fapte de vitejie după război. Deci este limpede că nici după mutarea din viaţă nu este cu putinţă să devină evlavios cineva. Tu, prin cerneală şi scrieri făgăduieşti binefacerile. Deci cine îţi va vesti timpul plecării din viaţă? Cine îţi va garanta felul morţii? Câţi au fost răpiţi năpraznic, fără ca patima lor să îngăduie măcar un sunet? Câţi n-au aiurit din pricina fierbinţelii? Aşadar, de ce amâni prilejul, de vreme ce de multe ori nu eşti stăpân nici peste gândurile tale? Noaptea este adâncă şi boala grea, iar ajutor nu este de niciunde şi cel care pândeşte pentru moştenire este pregătit, le rânduieşte pe toate spre folosul lui şi îţi zădărniceşte planurile. În acel ceas, în timp ce îţi întorci încoace şi încolo privirea ta şi vezi că te înconjoară pustiul, atunci vei simţi necugetarea ta, atunci vei suspina pentru nesăbuinţa ta, pentru timpul în care n-ai păzit credinţa. Atunci, când limba paralizează, mâna deja tremură şi încep spasmele spontane, încât nici prin glas, nici prin scris nu vei putea să-ţi exprimi părerea ta. Chiar şi în situaţia în care toate s-au scris cu limpezime şi fiecare cuvânt a fost exprimat fără umbră de îndoială, este de ajuns o scrisoare ca să schimbe cu desăvârşire hotărârea. O pecete dacă a fost falsificată, doi sau trei martori mincinoşi dacă sunt de faţă, toată moştenirea se poate muta la alţii.
Aşadar, de ce te înşeli pe tine însuţi, întrebuinţând acum în chip rău bogăţia pentru desfătările trupeşti şi faci făgăduinţe pentru viitor despre lucruri peste care nu vei mai fi stăpân? Aşa cum a arătat cuvântul, gândirea aceasta este vicleană: cât trăiesc mă voi bucura de plăceri, când voi muri voi împlini ceea ce am hotărât. Atunci şi ţie îţi va zice Avraam: „le-ai primit pe cele bune în viaţa ta”(Luca 16, 25). Calea cea strâmtă şi spinoasă (Matei 7, 14) nu te primeşte dacă nu îndepărtezi prisosul bogăţiei. Ai ieşit din viaţă ţinând-o cu tine, n-ai lepădat-o mai înainte, aşa cum ţi s-a poruncit. Când ai fost în viaţă te-ai preferat pe tine în locul poruncii, după moarte şi risipire ai preferat porunca vrăjmaşilor tăi, adică să nu le primească unul sau altul, ci să le primească Domnul. Şi cum să numim aceasta, ferire de vrăjmaşi sau iubire pentru aproapele? Citeşte testamentele tale: „Aş vrea să vieţuiesc încă şi să mă bucur de ale mele”. Deci, harul aparţine morţii, nu ţie. Pentru că, dacă ai fi fost nemuritor, nu ţi-ai mai fi amintit poruncile. „Nu vă amăgiţi, Dumnezeu nu se lasă batjocorit.”(Galateni 6, 7) Omul mort nu are ce oferi jertfelnicului, trebuie să ofere jertfa cât este în viaţă. Ceea ce se oferă din prisos nu este primit. Şi tu oferi binefăcătorului acestea care-ţi prisosesc, după întreaga ta viaţă. Dacă nu îndrăzneşti din prisosurile mesei să dai celor de seamă, cum îndrăzneşti să-L îndupleci pe Dumnezeu cu cele de prisos? Priviţi, o bogaţilor, sfârşitul iubirii de argint şi încetaţi să fiţi înnebuniţi după averi! Cu cât eşti mai iubitor de bogăţie, cu atât mai mult depui efort ca să nu laşi nimic din bunurile tale. Fă-le pe toate ale tale, valorifică-le pe toate pentru tine, nu lăsa bogăţia în mâinile altora. Poate că slujitorii nici nu te vor împodobi cu ultimul veşmânt, ci vor grăbi îngroparea ta, străduindu-se prin acestea care au rămas să dobândească bunăvoinţa moştenitorilor. Se poate să şi filozofeze atunci împotriva ta. Este ignorarea bunului simţ, vor spune, să-l împodobeşti pe mort şi să-l îmbraci cu lucruri de lux, când nu mai simte nimic! Aşadar, nu este mai bine să-i împodobeşti pe cei vii cu veşmântul strălucitor şi preţios, decât să putrezească împreună cu mortul hainele cele scumpe? Ce folos dintr-un mormânt măreţ, dintr-o îngropare luxoasă şi dintr-o cheltuială fără câştig? Acestea trebuie să fie folosite de către cei vii pentru nevoile vieţii.
Pe toate acestea ţi le-am spus ca să te izbăvesc de greutate, dar şi din iubire pentru cei care vor moşteni lucrurile tale. Deci, cât este timp, pregăteşte-ţi cele necesare pentru înmormântare. Un bun mormânt este evlavia. Foloseşte-le ca veşmânt pe toate acestea şi astfel să ieşi din această viaţă. Bogăţia ta ţi-ai făcut-o podoabă, ia-o cu tine! Să te încredinţezi sfătuitorului tău bun, lui Hristos, Care te-a iubit, Celui Care a sărăcit de dragul nostru „ca noi să ne îmbogăţim prin sărăcia Aceluia”(II Corinteni 8, 9), „Celui Care S-a dat pe Sine izbăvire pentru noi”(I Timotei 2, 6). Să credem în El ca într-Unul înţelept care cunoaşte bine folosul nostru, să ne încredinţăm iubirii Lui, să-L răsplătim ca pe un Binefăcător. În tot cazul însă, să facem toate câte ne-a poruncit, ca să fim moştenitori ai vieţii veşnice în Hristos, a Căruia este slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.
Related Posts with Thumbnails

Arhivă



___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești