Articole



___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.

.

Răspunsul Sfântului Paisie Velicicovschi către un preot uniat


Răspuns pentru un preot uniat extras din corespondenţa Sfântului Paisie Velicicovschi prin scrisori cu diferite persoane


Un preot, anume Ioan, pe cât se pare uniat, se îndoea de adevărul confesiunii sale şi se adresă stareţului cu rugămintea de-ai deslega nedumerirea sa. Stareţul îi scrie, că Însuşi Duhul Sfânt, celce numai de la Tatăl se purcede şi întru Fiul se odihneşte, l-a inspirat prin harul său să se adreseze cu întrebarea sa către un om păcătos şi smerit, dar fiu ortodox al Bisericei de Răsărit şi se exprimă că e gata să-i lămurească în puţine cuvinte nedumerirea lui. Prima şi cea mai de samă rătăcire a uniaţilor constă în aceea, că ei au primit de la papişti învăţătura că Duhul Sfânt s'ar purcede de la Tatăl şi de la Fiul. Aceasta este erezia cea dintâi şi cea mai însemnată a lor, căci ea cuprinde în sine o cugetare nedreaptă şi potrivnică Sf. Scripturi despre un Dumnezeu în Sfânta Treime. Cine mărturiseşte, că Duhul Sfânt purcede dela Tatăl şi dela Fiul, acela cugetă că în Dumnezeu sunt două începuturi: unul Tatăl şi altul Fiul. Însă noi, ortodocşii, mărturisim în Dumnezeu un singur început - Tatăl, cum Însuş Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat în Sf. Evanghelie, zicând, că Duhul Sfânt numai de la Tatăl se purcede. El zice: "Când însă va veni Mângâitorul, pe care-l voi trimite eu dela Tatăl, Duhul adevărului, care dela Tatăl se purcede" (Ioan XV, 26). Şi apostolul zice "Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se dela Părintele luminilor" (Iacov 1,17).

Vezi tu oare, că el zice: Părintele luminilor, adecă Tatăl este rădăcina şi izvorul Dumnezeirii; iar cele două lumini, Fiul şi Duhul, din unica lumină a Tatălui îşi au fiinţa lor preaveşnică. Fiul prin naştere şi Duhul Sfânt prin purcedere. Iar dumnezeescul Prooroc David zice: "Cu cuvântul Domnului cerurile s'au întărit şi cu duhul gurii sale toate puterile lor". Vezi tu oare? El pe Tatăl îl numeşte Domn; Cuvânt al lui numeşte pe Fiul, ca din veşnicie născut dintr-însul; iar Duh al gurii Lui (şi nu al lor) numeşte pe Sf. Duh, ca purcezând numai dela Dânsul, dela Tatăl. Se pot găsi şi multe alte locuri în Vechiul şi Noul Testament, care mai lămurit ca soarele arată, că Duhul Sfânt se purcede numai dela Tatăl şi peste Fiul odihneşte, cum s-a arătat aceasta şi la Botezul Domnului.

Şi toţi Sfinţi tâlcuitori ai Sf. Scripturi, învăţătorii ecumenici ai Bisericei, ca şi cu o gură mărturisesc, că Duhul Sfânt se purcede dela Tatăl şi nicăirea n-au scris, că şi dela Fiul. Aşa dară, dacă uniaţii se arată de un cuget cu papiştii într-o erezie aşa de grea, atunci ce nădejde au ei de mântuire, dacă nu vor lepăda vădit această erezie luptătoare contra Duhului şi nu se unesc cu Sf. Biserică Ortodoxă de Răsărit?

Mai departe stareţul îndeamnă pe preot să fugă degrabă dela unie, cum a fugit lot din Sodoma. "Nu regreta, - zice el - nici avere, nici rude, dacă ele nu vor vrea să te asculte, şi cum poţi mântuieşte-ţi sufletul tău propriu de la pieire. Căci pentru tine nu-i nimic mai de trebuinţă decât sufletul, pentru care a murit Hristos. Când vei fugi însă, să nu te uiţi înapoi cu inima pentru averea cea repede pieritoare, e mai bine să petreci în sărăcie, decât să huleşti pe Sf. Duh, cum îl hulesc papiştii.

Ieşi şi fugi dela uniaţie, cât se poate mai repede ca să nu te apuce moartea într'însa şi ca să nu fii socotit cu ereticii şi nu cu creştinii. Şi fugi nu numai singur, şi sfătueşte să fugă şi alţii, de care ştii după cuget, că te-ar asculta. Iar dacă nu te vor asculta, atunci fugi măcar singur din cursele vrăşmaşului, şi te uneşte cu sufletul şi cu inima de Sf. Biserică Ortodoxă, şi astfel ţinând împreună cu toţi credinţa cea neprihănită şi împlinind poruncile lui Hristos, vei putea să te mântuieşti."


[NOTǍ vestitorul] A fost pastrata si respectata intocmai ortografia epocii si au fost corectate tacit numai erorile evidente, considerandu-se ca textul, in forma lui initiala, este si un pretios document de limba literara romaneasca.

Autor: Serghie Cetfericov
Ed. Nemira

La păcate moderne, criză modernă !


Sfântul Nicolae Velimirovici - Cuvânt despre criză

Criză e un cuvânt grecesc – κρίσις (krisis) – şi înseamnă “judecată”. În Sfânta scriptură, acest cuvânt e întrebuinţat des. Astfel, psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Ps. 1, 5) şi în alt loc milă şi judecată voi cânta (Ps. 100, 1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan, 5, 22 ; 12, 31). Şi apostolul Petru scrie: vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4, 17)

Inlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.

Pînă să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul “judecată” în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînţeles. Când era secetă, se spunea: “Judecata lui Dumnezeu!” Când era inundaţie: “Judecata lui Dumnezeu!” Când era război sau molimă: “Judecata lui Dumnezeu!” Când era grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: “Judecata lui Dumnezeu!” Iar asta inseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită “judecată” ci “criză”. Ca nenorocirea sa fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este “judecată”, se ştie şi cauza penreu care a venit nenorocirea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea. Dar când e folosit cuvântul “criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce.

Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu ? Cauza este totdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa şi să-i intoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat,

Dumnezeu s-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbători de bani. Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepţilor europeni şi americani să se trezească, să li se deştepte conştiinţa şi să se înduhovnicească. Cei ancoraţi în limanul siguranţei materiale să îşi aducă aminte de sufletul lor, să îşi recunoască fărădelegile şi să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.

Cât va ţine criza ? Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat.

Conferinţa “Dictatura pseudo-ştiinţei” cu Ioan Vlăducă la Satu Mare

Isihasmul ortodox




Părintele Cleopa - Despre Una Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică



Despre Una Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică:

Alte recomandări:

Părintele Gheorghe Aniţulesei:
- Biserica în faţa Apostaziei
- Ispite contemporane
- Taina Fărădelegii

Conferinţa Ştiinţă şi Credinţă cu fratele Ioan Vlăducă (Arad)

Foto: Cristina Nichitus

Conferinţa Ştiinţă şi Credinţă (Arad)
[Despre evoluţionism, despre yoga, despre masonerie, despre U.E., despre Mucenica Daniela şi Mucenica Heruvima ş.a.m.d.]

Sf. Luca din Elada şi cerbii :)


El îşi făcuse o grădina mică, în care a sădit mulţi pomi şi unde semăna seminţe, nu pentru trebuinţa sa sau pentru câştig, ci pentru osteneala trupului său, ca astfel, în toate zilele lucrând grădina cu sudoarea feţei sale, să ostenească. Roadele cele din pomi şi din seminţe le împarţea la cei ce veneau la dânsul, pentru care, uneori umplând o coşniţă mare, o ducea în taină în ţarinile străine ce erau aproape şi astfel, cu ostenelile sale, hrănea pe alţii iar el petrecea flămând. Apoi începuse a veni cerbii în grădina lui şi a-i face supărare, mâncând unele roade, iar pe altele călcându-le cu picioarele. Sfântul îi gonea şi când se întorcea la chilie, cerbii îndata intrau în grădină.

Făcându-se aceasta de multe ori, iar sfântul supărându-se, a ieşit la dânşii şi a zis către unul care era mai în vârsta, ca la o făpturâ pricepută şi cuvântătoare:

"De ce-mi faceţi supărare şi ostenelile mele le pustiiţi, când eu niciodată nu v-am mâhnit pe voi cu nimic? Suntem robi ai unui Domn şi zidire a unui Dumnezeu. Afară de aceasta, eu sunt zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi am putere peste alte zidiri, pentru că toate le-a supus Ziditorul sub picioarele omului. Deci, poruncind, Dumnezeu nu vei trece din locul acesta, ci aici unde stai vei primi vrednică pedeapsă."

Aceasta zicând-o Sfântul, îndată cerbul, lovindu-se ca de o săgeată, a căzut la pământ şi zăcea nemişicat, iar ceilalti fugira toti
Apoi s-a întâmplat atunci, că fugeau vănătorii prin pustie şi l-au văzut de departe şi, repezindu-se la cerbul care zăcea, cu bucurie îl duceau la junghiere (vânatul cel neaşteptat)
Cuviosul, mâhnindu-se pentru cerb, a zis către dânşii:

"Fraţilor, de nici un folos nu vă este vouă cerbul acesta, pentru că nu voi v-aţi ostenit, nici l-aţi vânat, dar se cade mai bine a-l milui, căci a căzut şi zace jos".

Acestea auzind vânătorii, au lăsat cerbul, mirându-se de milostivirea sfântului, iar el, făcând rugăciune, l-a eliberat în pustie întreg şi sănătos.

Conferinţă cu Prof. Ioan Vlăducă la Braşov - Despre ereziile papistaşe şi ecumeniste

Părintele Nicolae Tănase - Postul în familie şi familia în post

Scrisoare către un duhovnic

Părintele Arsenie Boca
“Plata păcatelor”
“Deschide-le ochii !”


Cucernice Parinte,


La grea treaba m-a pus rugamintea cucerniciei tale.
Mai bine zis: grea misiune e Preotia. Fugeau de ea si sfintii; fiindca misiune insemneaza trimitere de la Dumnezeu catre omenire, dar si de la oameni catre Dumnezeu. E ca ceea ce e constiinta: un ochi comun, al lui Dumnezeu catre om si al omului catre Dumnezeu, sau: vedem cum ne vede Dumnezeu. Suntem asadar si slujitorii lui Dumnezeu catre oameni laolalta cu slujitorii oamenilor catre Dumnezeu. Cu alte cuvinte primim ghionturi din doua parti: si de la Dumnezeu si de la oameni. Aceasta situatie o formuleaza Sfantul Ioan Guradeaur foarte frumos in Tratatul despre Preotie: “Mai multe sunt furtunile care zbuciuma sufletul preotului decat talazurile care bantuie marea”.
In concret: greutatile de care dam sunt de multe feluri. Prima si cea mai mare e multimea nestiintei noastre despre oameni. Nu facem ucenicie la preoti de parohie. Plecam din teologie pe teren: de-a dreptul in raspundere pentru sufletul oamenilor. Ba, inainte de preotie mai legi si o preoteasa de misiunea ta. Si nimic mai greu pe lume decat pastoratia nevestei.
La examen greu m-ai pus cu rugamintea cucerniciei tale. Dar, asta e misiunea preotiei: misiunea pe teren a constiintei. Grea treaba.
Nici nu incepem bine vorba si iata apar cuvinte care cer precizarea sensului lor profund, care, cu trecerea vremii, si-a tocit intelesul, daca nu si l-au chiar pierdut.
“Misiunea preotilor” nu e nicidecum numai licenta in teologie si actele chiriarhiei prin care esti trimis in buna randuiala. Desi obiectiv si asta e.
Subiectiv, trebuie sa stii, trebuie sa fii constient de ceva mai mult: ca esti trimis de Dumnezeu pe pamant intre oameni si ai anumite lucruri de spus. Trebuie sa ajungi constient ca sufletul tau a fost de mai inainte inzestrat de Dumnezeu (de mai inainte de venirea Lui in trup pamantesc) – cum stia Sfantul Pavel despre sine, dupa convertire – cu o mare dragoste de cauza Domnului Hristos cu oamenii. Iar pe pamant, ajuns la varsta constiintei, inveti aci toate cunostintele disponibile la contemporanii tai, cu privire la cei doi termeni ai Religiei: Dumnezeu si omul. Caci aceasta e “religia”: legatura ontologica intre Dumnezeu si om. Trebuie deci sa fii si om de cultura, si cat mai vasta, si om de credinta care tii in fiinta ta evidenta divina intr-o neintrerupta continuitate de constiinta.Asta, ca sa poti vorbi cu contemporanii tai, cu oricare s-ar intampla, la cele mai bune nivele, si alte orizonturi ale existentei, pre limba si la pretentiile lor.
- Si constiinta? Aci precizarea e mai grea, mai intima si mai surprinzatoare. Constiinta (o) au toti, dar constienti de constiinta sunt mai putini. Oameni sunt toti, dar om, din cand in cand cate unul. Ba aproape ca numai unul: Fiul Omului. Si o sa vezi de ce, dar asta mai tarziu, cand se vor clarifica si alti termeni de lucru.

Con-stiinta, con-vietuire, com-plot, contrar, confuzie, contondent, co-lateral, co-tropire, con-ventie, con-vingere, con-tinuitate, etc. In toti acesti termeni e vorba de doua persoane cel putin, care se afla, in prezent sau in viitor, intr-o relatie stransa de o anumita calitate oarecare.
Contiinta: o stiinta, aceeasi, pe care o au doi insi deodata, despre ceva. Iar cei doi insi sunt Dumnezeu si omul. Constiinta: ochi comun, al lui Dumnezeu catre om si al omului catre Dumnezeu; sau: vedem cum ne vede Dumnezeu in toate. Acesta-i organul de cunoastere si de calificare morala si religioasa a faptelor, a cuvintelor si a gandurilor noastre. E un for de judecata care ne arata sau ne spune oricand: acordul sau dezacordul nostru intim cu Dumnezeu si cu oamenii, sau si cu noi insine. Cand insa se intampla un dezacord atunci la mijloc e si o a treia putere care ne amageste, stramba, deviaza mersul rectiliniu al mintii catre Dumnezeu si apare dezechilibrul si pacatul.
Peste mersul deviat al constiintei nu mai lucreaza Harul lui Dumnezeu, comuniunea cu El, contingenta cu Transcendenta, ci pierderea tuturor acestora; cum s-ar spune teologic: “mania” lui Dumnezeu.

Dar atunci ce este “pacatul”?
Pentru o lamurire mai adanca e bine sa stim, sa ne reamintim unele situatii speciale ale omului in creatie. Sa ai rabdare, cucernice parinte, la acest canon al precizarii termenilor de lucru, pentru ca si altii au ajuns la aceeasi concluzie in congrese internationale: precizarea continutului terminologiei de lucru, altfel nu se poate ajunge la nici o concluzie clara si la nici o solutie operationala pe teren.
Religia, crestinismul, problemele constiintei nu sunt nicidecum filosofie, abstractiuni sau vreme pierduta. Ba mai repede ca pierdem toata vremea vietii noastre daca nu vedem timpul, viata, problemele, prin interpretarea Revelatiei, care propriu-zis nu e “interpretare”, ci curat descoperire.

- Si pacatul?
Pacatul e o descoperire a diavoluluisingura lui descoperire, originalitate si fatalitate ca destin deviat si inchis.
Insasi existenta acestui inger cazut in razvratire e un fapt de Revelatie. Sa fim intelesi: e vorba de ceata ingerilor cazuti din ascultarea lui Dumnezeu si nu de dualismul persan, a doua principii co-eterne a binelui si raului. E vorba de o ceata de ingeri, din ordinea creatiei, care au “inovat” neascultarea, razvratirea, “concurenta” cu Dumnezeu, au “gandit” chiar “rasturnarea” lui Dumnezeu.
Cu acest gand nebun au cazut pe pamant.
Si “Vai tie, pamantului si marii ca Satana a venit la voi, avand manie mare” (Apocalipsa, 12, 12). Deci de atunci, inca dinaintea creatiei omului, “lumea intreaga zace in acel rau” (I Ioan 5, 19), facandu-se “stapan” (Ioan 14, 30), “print” si “dumnezeu” (II Corinteni 4, 4) dar toate acestea in fantezia lui de nebun.
In aceasta ambianta a creat Dumnezeu pe om pe pamant. Si nimic mai plicticos decat sa auzi mereu – in seria explicatiilor omului – povestea de la Adam. Si totusi nu putem avea o explicatie suficienta a omului, decat tinand strans in confruntare toti factorii de obarsie si de finalitate ai omului, dupa cum vom vedea mai departe.
Iar pacatul este o con-spiratie, un com-plot intre om si diavol impotriva lui Dumnezeu. Fiinta spirituala e Satana, fiinta spirituala e sufletul omului – de asemenea “Duh este Dumnezeu” (Ioan 4, 24). Sau: duh este sufletul omului, duh este diavolul sau Satana, duhuri sunt slugile lui.
Deci activitatea lui, a duhului viclean, se indreapta asupra mintii omului, vrand sa o intoarca de la Dumnezeu.
Dumnezeu stia dinainte cum vor decurge lucrurile, totusi a dat omului o porunca pe care sa o asculte. Daca crestea omul in ascultare – ca-i daduse ceva sa asculte intocmai – crestea de la chip la asemanare, desavarsindu-se ca fiu si faptura a lui Dumnezeu.
Stia pana si masura starpirii omului de pe pamant prin potop, totusi i-a fagaduit un Izbavitor.
Acest Izbavitor, Iisus Hristos, e Singurul care n-a conspirat cu Satana impotriva lui Dumnezeu. A incercat el sa-I “devieze” mesianitatea spre lume, spre stralucirile imparatiei pamantesti, daca-l va recunoaste Iisus pe diavol “stapan”, dar nu i-a mers. Asa ca Iisus e Singurul care n-a putut fi dovedit de pacat; Singurul care l-a infrant si Singurul care-l biruie pe Satana in sfinti, pana la sfarsit, la Ziua socotelilor.
Deci nu putem avea o explicare a omului fara sa-i stim factorii constiintei.
Adam nu e numai o zidire a lui Dumnezeu in ziua a VI-a a creatiei, chiar daca aceasta e era cuaternara si chiar daca astazi suntem oameni ca urmare a unei lungi evolutii (cum spun unii n.n.). Nici nu-i mirare ca neamul oamenilor sa nu fi decazut in salbaticie si sa se adaposteasca in pesteri, dupa o cadere dintr-o alta conditie in care nu s-au mentinut. Asa le-a trebuit! Asa ne trebuie!

Lungiram vorba dar nu degeaba.
Sfantul Simeon Noul Teolog ne spune:Tot crestinul trebuie sa cunoasca pe Dumnezeu, pe sine si pe demoni...pe demoni, pentru ca acesta sunt dusmanii nostri care lupta nevazut impotriva noastra, acoperit, prin chiar noi insine”.
Si mai este o chestiune de care nu se tine seama la valoarea la care trebuie: finalitatea omului.
Astazi, pe oricine ai intreba, prin sondaj, vede moartea ca pe un fapt normal si definitiv. E o suferinta, e o vama a vietii datoria mortii, fie pe calea naturala, fie pe calea calamitatilor sau a cataclismelor. Totusi sentinta lui Dumnezeu pentru pacat; dar o sentinta temporara. Eterna e Viata, care se poate dobandi, mai ales trecand prin moarte, pentru cauza Vietii vesnice.
O viata “in Hristos” nu mai are moartea fizica pedeapsa, ci eliberare din moarte. A duce viata imbunatatita in Hristos in lumea aceasta cu modalitatile ei, a muri, e a te muta din moarte la Viata, canta Pogribaniile. In aceasta viata in Hristos, e cuprinsa si credinta ca, la sfarsitul istoriei, vom invia din morti si cu trupurile. Atunci dobandim toti – redobandim – calitatea nemuririi, cum am fost ganditi initial de Dumnezeu.
Se va intampla insa o deosebire: cei ce nu vor pricepe nicicum, sau nu vor vrea nicidecum sa opteze in viata aceasta pentru eternitatea lor cu Hristos, vor ramane nemuritori cu Satana al lor, de care au ascultat intru totul, cand erau in lumea aceasta supusa stricaciunii.
Fireste nu e usor sa traiesti un mod de viata, al lui Iisus Hristos, decat pregatindu-te sufleteste sa sfarsesti tot ca El, pe cruce. Oamenii, vorbesc de crestinii botezati, nu pot concepe viata fara placerea pacatelor. Ba se asigura unii pe altii ca daca mai astupa gura preotilor cu propriile lor pacate, viata in lumea aceasta e destul de placuta. Si-au ajuns sa spuna – care mai spun – cu totul mecanic si fara inteles: “Astept invierea mortilor...



Note şi schiţe de predici ale Părintelui Arsenie Boca de la Mânăstirea Sâmbăta

La vârsta de 91 de ani îi urăm Părintelui Justin - La mulţi ani !!

Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi


Părintele Gheorghe Calciu - Predica (audio) la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi



Părintele Ilie Cleopa
Predică la Duminica lasatului sec de carne
( a Înfricoşătoarei Judecăţi )

Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău (II Corinteni 5, 10)


Iubiţi credincioşi,


Astăzi am auzit toţi cei de faţă cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos despre venirea Sa la prea Înfricoşata Judecată de apoi. Să ştiţi că nici un lucru de la întemeierea lumii şi pînă la sfîrşitul veacurilor nu este mai înfricoşat ca venirea Domnului la Judecata de apoi. Nici îngerii nu pot să ne spună cu deamănuntul despre acea preaînfricoşată venire a Domnului, cînd va judeca toate neamurile pămîntului de la Adam şi pînă la sfîrşitul lumii. Noi, fiind prea neputincioşi şi nepricepuţi, nu vom putea vorbi despre acea negrăită spaimă şi înfricoşătoare venire a Domnului.

Dar din cele ce am auzit astăzi în Sfînta Evanghelie şi din cele ce arată dumnezeiasca Scriptură, precum şi din învăţăturile Sfinţilor Părinţi despre Judecata zilei celei mari, vom însemna aici cîteva învăţături după a noastră slabă pricepere despre venirea Domnului la Judecata de apoi. Şi vom arăta mai întîi cu mărturii din Sfînta Scriptură, în ce chip va veni Domnul şi care vor fi primele semne ale venirii Lui. Primele semne care vor vesti venirea Domnului la Judecată vor fi trîmbiţele cele cereşti. Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul, zicînd: Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trîmbiţă (Matei 24, 31). De aceea şi Sfîntul Prooroc Sofonie a numit ziua Judecăţii de apoi "ziua trîmbiţei şi a strigării" (Sofonie 1, 16). Marele Apostol Pavel, despre învierea morţilor şi glasul trîmbiţei cereşti, zice: Deodată, într-o clipeală de ochi, la trîmbiţa cea de apoi; căci trîmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi. Şi în alt loc, arătînd că trîmbiţele vor însoţi pe Domnul la Judecată, zice că: Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trîmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer (I Corinteni 15, 52-53; I Tesaloniceni 4, 16).

Sfîntul Ierarh Grigorie Teologul, arătînd tăria glasului şi puterea acelor trîmbiţe care vor anunţa venirea Domnului, zice: "Înfricoşat este glasul trîmbiţelor, la care se supun stihiile, care despică pietrele, care vor deschide mormintele, care vor descoperi cele mai dedesubt, care vor zdrobi şi vor sfărîma porţi de aramă şi vor dezlega şi vor risipi legăturile morţii".

Al doilea semn, care se va arăta după sunarea cea cu mare strigare a trîmbiţelor, va fi învierea morţilor. Dar oare, fraţii mei, în ce fel vor fi trupurile drepţilor şi ale păcătoşilor la învierea cea de apoi? Oare vor învia aşa cum le punem noi în sicrie şi în morminte? Nu, căci mare deosebire vor avea trupurile oamenilor la învierea cea de apoi de trupurile de acum. Trupurile drepţilor, în vremea Judecăţii de apoi, vor fi împodobite cu patru daruri alese: cu darul strălucirii, al uşurimii, al subţirătăţii şi al nepătimirii. Deci fiecare trup al celor drepţi, cu nemăsurată rază ca soarele va străluci, după cum şi Însuşi Stăpînul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru Împărăţia Tatălui lor (Matei 13, 43).

Prea minunată va fi atunci acea uşurime şi lesne mişcare a trupurilor drepţilor încît să poată umbla în fiecare parte a lumii după voia lor, fiindcă nici o întîrziere nu le va pricinui lor greutatea. Aceasta o arată şi înţeleptul Solomon care zice: Ca nişte scîntei care se lasă pe mirişte aşa vor fi (Înţelepciunea lui Solomon 3, 7) căci scînteile cînd sunt purtate de vînt, pretutindeni cu mare uşurinţă se răspîndesc. Trupurile drepţilor vor avea şi subţirătate, încît cu toată lesnirea să poată trece prin celelalte materii. Aşa a trecut trupul Stăpînului nostru Iisus Hristos după înviere, prin acea piatră mare care zăcea deasupra mormîntului, fără a rupe peceţile şi a intrat prin uşile încuiate în casa în care erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, ca un duh preasubţire care nici în ziduri nu se ţine, nici în uşi nu se împiedică.

Despre aceste patru daruri ale trupurilor înviate, Sfîntul Apostol Pavel zice: Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune (I Corinteni 15, 42). Iată darul nepătimirii. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii. Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul uşurimii. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 43-44). Iată darul subţirătăţii.

Să arătăm pe scurt şi în ce fel vor fi trupurile înviate ale celor păcătoşi osîndiţi la muncă veşnică. Mare va fi deosebirea trupurilor celor păcătoşi de trupurile luminate ale drepţilor şi sfinţilor lui Dumnezeu. Fiindcă în loc de strălucire, se vor îmbrăca cu adînc de întuneric care va fi asemenea cu prea adîncul întuneric al iadului. In loc de frumuseţe, trupurile păcătoşilor vor avea urîciune plină de scîrbă. In locul uşurimii trupurilor drepţilor, trupurile păcătoşilor vor fi prea grele şi greu de mişcat, ca să nu urmeze cu osîrdie dumnezeieştile porunci. Căci singure trupurile acestea ale păcătoşilor vor fi spre muncă veşnică şi fără sfîrşit.


Iubiţi credincioşi,


Ce alte semne vor urma înaintea venirii Domnului la judecată? Citim în Sfînta Evanghelie că atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30), care, după înţelesul Sfinţilor Părinţi este Crucea lui Hristos pe care şi-a dat duhul (Ioan 19, 30). Unii zic că îndată ce se va arăta Crucea pe cer, se va însemna cu acest semn fruntea tuturor drepţilor (Apocalipsa 7, 3). Văzînd semnul Sfintei Cruci pe cer, vor plînge toate neamurile pămîntului (Matei 24, 30). Dar pentru ce vor plînge la arătarea ei toate neamurile pămîntului? Vor plînge atunci toate popoarele pentru că vor cunoaşte al cui este semnul Sfintei Cruci; vor plînge toţi care nu au cinstit Sfînta şi de viaţă făcătoare Cruce, altarul cel preasfinţit cu Sîngele lui Hristos şi semnul venirii Lui. Ce vor zice atunci păgînii, necredincioşii şi sectanţii care n-au cinstit Sfînta Cruce şi nu s-au închinat semnului Fiului Omului?

După arătarea Sfintei Cruci pe cer, la înfricoşata Judecată va veni Iisus Hristos întru slavă şi putere, cum spune în dumnezeiasca Evanghelie: Şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30).

Iată şi cîteva prealuminate mărturii care ne arată slava cea negrăită cu care va veni Domnul la înfricoşata Judecată. Sfîntul prooroc David, zice: Foc înaintea Lui va merge şi cu văpaia va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui (Psalm 49, 4). Şi iarăşi: Luminat-au fulgerele Lui lumea, văzut-a şi s-a cutremurat pămîntul; munţii ca ceara s-au topit de faţa Domnului, de faţa Domnului a tot pămîntul; vestit-au cerurile dreptatea Lui şi au văzut toate popoarele slava Lui (Psalm 96, 4-6).

Iar marele prooroc Isaia, despre înfricoşata venire a Domnului, zice: Căci Domnul vine în văpaie şi carele Lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănţuie cu fierbinţeală mînia Lui şi certarea Lui cu văpăi de foc. Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul şi mulţi vor fi cei care vor cădea de bătaia Domnului! (Isaia 66, 15-16). Iar lîngă înfricoşatul scaun cel de văpaie al Domnului va sta Preasfînta şi Preacurata Născătoare de Dumnezeu de-a dreapta tronului Preaveşnicului Împărat, după cum este scris: De faţă a stat împărăteasa de-a dreapta Ta... (Psalm 44, 11).

Înaintea Domnului vor merge arhanghelii cei mai întîi stătători, iar după aceştia stăpîniile, începătoriile şi înaintea lor Arhanghelul Mihail, încins cu sabie de văpaie şi strălucind ca un fulger şi ca un mai mare ostaş al marelui Împărat. Apoi vor urma Apostolii, mucenicii, ierarhii şi mulţimea cea fără de număr a Îngerilor şi Sfinţilor, cu săbii cu două tăişuri în mîinile lor, ca să răzbune pe neamuri şi să pedepsească pe popoare (Psalm 149, 6-7). Oare cine va putea să stea atunci înaintea Judecătorului Celui Preaînfricoşător şi nemitarnic?! Acestea le-a cugetat şi Proorocul Isaia, care zice: Intraţi în crăpăturile stîncilor şi vă ascundeţi în pulbere de la înfricoşata faţă a Domnului şi de la strălucirea slavei Lui (Isaia 2, 10).

Sfîntul Evanghelist Matei spune următoarele despre venirea Domnului: Vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă. Şi iarăşi zice: Cînd va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale (Matei 24, 30; 25, 31). Sfîntul Evanghelist Luca, de asemenea Îl arată venind pe nori cu putere şi cu slavă multă (Luca 21, 27).

După cuvîntul Sfîntului Apostol Pavel, Judecata de apoi se va face în văzduh, deasupra văii lui Iosafat, unde vor fi adunate toate neamurile şi limbile, de la primul Adam pînă la ultimul om. Apoi îi va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stînga (Matei 25, 32-33). După această veşnică despărţire a celor buni de cei răi, va începe judecata cea mare.

Dar cine ne va pîrî atunci în faţa Dreptului judecător? Însăşi faptele noastre rele pe care le-am făcut şi nu ne-am pocăit. Apoi ne vor osîndi duhovicii, cărora nu ne-am spovedit de toate păcatele, nici am făcut canon pentru ele. Apoi ne vor osîndi îngerii care ne-au fost păzitori de la botez, pe care nu i-am ascultat. Ne vor osîndi şi îngerii care au scris toate faptele noastre din copilărie. Dar cel mai mare pîrîş care ne va pîrî şi ne va cere pedeapsă şi osînda veşnică de la Dumnezeu în ziua cea mare a Judecăţii de apoi, va fi diavolul pe care noi acum îl ascultăm şi facem voile lui şi nu ne pocăim în fiecare zi de cele ce facem.

Vai de noi! Ce vom face atunci dacă ne va găsi moartea şi judecata nespovediţi şi nepocăiţi? Ce ne va folosi atunci viaţa aceasta amăgitoare şi trecătoare în care acum ne desfătăm? Că ne legăm cu inima de ea şi de grijile veacului de acum, încît uităm de moartea care vine şi de osînda cea veşnică care ne aşteaptă în ziua cea mare a Judecăţii de apoi. Vedeţi, fraţii mei, cum toţi murim şi nimeni din oameni nu rămîne pe acest pămînt, oricine ar fi el. Vedeţi că cel ce moare, de faţă fiind noi, i se leagă limba, i se schimbă ochii, îi tace gura, i se opreşte graiul, cînd vede pe dumnezeieştii îngeri cum cheamă sufletul din trup! Atunci măcar împărat de ar fi, măcar slugă, măcar stăpînitor a toată lumea, tot se cutremură, se tulbură, se înspăimîntează, văzînd puteri înfricoşate, văzînd chipuri străine, văzînd feţe aspre şi posomorîte, văzînd rînduielile îngereşti pe care niciodată nu le-a mai văzut.

Atunci luînd îngerii sufletul prin văzduh, îl duc la judecată, întru care stau începătoriile, stăpîniile şi ţiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, pîrîşii noştri cei amari, vameşii cei cumpliţi, şi luătorii de seamă şi îngerii în văzduh întîmpinîndu-l, cer seama şi îl socotesc şi îi aduc înainte păcatele lui şi zapisele lui cele din tinereţe, cele din bătrîneţe, cele de voie şi cele fără de voie, cele prin lucru, cele prin gînduri şi cele prin aduceri aminte. Multă este frica acolo, mare este cutremurul ticălosului suflet a-tunci, care pătimeşte de la mulţimea milioanelor de diavoli.


Iubiţi credincioşi,


Evanghelia Duminicii de azi este cea mai înfricoşătoare din tot cursul anului, pentru că ne vorbeşte despre sfîrşitul lumii care este tot mai apropiat şi de marea Judecată de apoi a tuturor oamenilor şi a îngerilor răi. Aceasta este a treia şi ultima Duminică pregătitoare pentru Sfîntul şi marele Post, pentru că ne aduce aminte de sfîrşitul veacurilor, de Judecată, de osînda veşnică a păcătoşilor şi de răsplătirea drepţilor în Împărăţia Cerurilor. Cine va cugeta la toate acestea, va trece cu folos curgerea Sfîntului Post, se va împăca cu aproapele său, se va ruga mai mult, se va spovedi cu căinţă de păcatele sale şi va primi cu mare evlavie Trupul şi Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos. Iată folosul acestei Duminici.

Se cuvine să ne amintim că la Judecata de apoi, Dreptul Judecător va spune celor de-a dreapta Sa: Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine... Adevărat zic vouă, întrucît aţi făcut unuia dintr-aceştia ai mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25, 34-40).

Vedeţi, fraţii mei, cîtă putere are la Dumnezeu milostenia şi iubirea aproapelui? Vedeţi că milostenia se laudă asupra judecăţii? Vedeţi că cine face milostenie la săracii suferinzi, atît materială pentru trup, cît şi spirituală pentru suflet, acela se mîntuieşte cel mai uşor? Vedeţi că mai mare decît toate faptele bune este dragostea şi fiica ei milostenia? De aceea vă îndemn ca pe aceasta s-o iubiţi, pe aceasta s-o lucraţi mai mult decît pe toate celelalte, mai ales în sfintele posturi, şi veţi avea răsplată veşnică în ceruri.

Auziţi ce zice Dreptul Judecător şi celor zgîrciţi şi răi de la stînga Sa, care nu fac milostenie în viaţă: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolilor şi îngerilor lui, căci flămînd am fost şi nu Mi-aţi dat să mănînc... (Matei 25, 41-45). Vedeţi ce mare este păcatul lăcomiei şi al neiubirii de oameni.

Să ne ferească Dumnezeu de acest cumplit păcat. Iar noi să începem Sfîntul Post chiar de astăzi, lăsînd sec de carne. Apoi să ne împăcăm cu toţi ai noştri, să postim, să ne rugăm şi să facem milostenie şi orice faptă bună, după putere.

De vom face aşa, vom trece Postul Mare cu mult folos, vom ajunge cu bine la Învierea Domnului, iar la Judecata de apoi vom auzi pe Hristos zicîndu-ne cu dulce glas: Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită pentru voi de la întemeierea lumii. Amin.


Servilismul prea mare al României faţă de N.A.T.O. - Încă un motiv în plus ca Rusia să pornească război asupra României


Scutul antirachetă care va fi amplasat de S.U.A. pe teritoriul ţării noastre nu va face altceva decât să înrăutăţească relaţiile cu Rusia şi cu statele din vecinătatea României

...şi iată cum România este vândută de aceşti năimiţi care ne conduc ţara pentru a deveni o viitoare arenă de luptă între marile puteri




"Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se găteasca de pedeapsă"
Părintele Arsenie Boca


Iată că pe zi ce trece proorociile Părintelui Arsenie Boca sunt din ce în ce mai aproape să se împlinească. Părintele Arsenie Boca este unul dintre puţinii părinţi înduhovniciţi care a primit acest dar de a profeţi (şi nu numai) despre evenimentele care vor avea loc în România.General vorbind există foarte puţine profeţii despre ceea ce urmează să se întâmple cu poporul român în raport cu profeţiile care există pentru poporul grec sau cel rus.
Cu toate acestea tind să cred că România este cu totul o ţară aparte. Şi după cum spunea un alt mare duhovnic al neamului românesc, Părintele Arsenie Papacioc; "acest popor va avea un rol important în istoria omenirii".

Personal mărturisesc că încă nu ne dăm seama ce bogăţie duhovnicească ne-a dăruit Dumnezeu prin acest minunat Părinte Arsenie Boca. Cu o gândire profund creştină dar şi cu o pregătire de excepţie aşa cum puţini duhovnici au fost. Din păcate opera/scrierile Părintelui Arsenie este prea puţin studiată. Ce-i drept nu este uşor să studiezi opera Părintelui Arsenie Boca şi nu oricine poate să o înţeleagă, pentru că Părintele Arsenie Boca a fost unic în felul lui cu o concepţie şi un dar înnăscut de a privi lucrurile în lumină cu totul şi cu totul deosebit.

Din păcate neînţeles de mulţi, urât de mulţi, desconsiderat, numit în fel şi chip (vrăjitor, yoghin ş.a.m.d.) de toţi cei care nu pot înţelege lucruri mai presus de mintea lor, mai presus de fire şi nu pot vedea cu ochii duhovniceşti mai departe, mai în profunzime, neacceptând lucruri mai înalte decât ceea ce le permite această minte omenească îngustă şi lipsită de Harul lui Dumnezeu. Cu toate acestea sunt foarte mulţi oameni care îl iubesc pe Părintele Arsenie iar pe zi ce trece sunt tot mai mulţi. Aceasta o arată şi prezenţa a unui număr din ce în ce mai mare de credincioşi care vin să facă o rugăciune la mormântul Părintelui Arsenie Boca sau cu ocazia slujbei parastasului. Atunci vin credincioşi din toate colţurile ţării, vin să stea ore întregi pentru a ajunge la mormântul celui ce a fost numit încă din timpul vieţii omul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu Însuşi a vrut să-l slăvească cu asemenea cinstire, aceasta arată că Părintele Arsenie nu e mic înaintea lui Dumnezeu.

Deja scrierile Părintelui au început să fie traduse şi în limba maghiară de Dna. Csilla Gyöngyvér, care deasemenea este de etnie maghiară, dar care s-a convertit la Ortodoxie şi este căsătorită cu un oltean.
Cu timpul mulţi îşi vor da seama ce înseamnă Părintele Arsenie Boca pentru această ţară şi contribuţia importantă pe care o are în spiritualitatea poporului român.


Aduc din nou în atenţie câteva din profeţiile Părintele Arsenie Boca cu privire la poporul român:

"Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, [NOTǍ vestitorul - acest lucru îl putem observa cu toţii urmează înnsă partea a doua] dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.
Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte.
(Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)
***

Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria , Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”.
(Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)

***
În anul 1976, când picta biserica Drăgănescu, părintele Arsenie spunea, în dialog cu informatoarea "Vicol Tatiana":
"Conducerii de astăzi nu le trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă înntreg pământul, vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate . Care nu va cădea în valul lumii".

Eu am zis: Eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul , mai ales că sunt oameni fără credinţă. Parintele Arsenie Boca a răspuns: "Sunt îngăduiţi de Dumnezeu... să pună stăpânire pe înntregul glob pământesc... Nu te pune cu ei rău ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc ca şi la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma".

Adrian Nicolae Petcu
***

Privind viitorul a spus odată: "Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri va dispare , dar va veni steaua cu şase colţuri , anarhia, şi va fi vai şi amar de lume".

Cornea Elena (Hârseni)
***
Părintele Arsenie: Vasile, americanii pe care ştiu că-i aştepţi, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne aşteaptă o luptă grea şi lungă. Cei buni şi drepţi vor da jertfă mare de viaţă şi sânge, cei slabi, nimicnici şi făţarnici vor îngroşa rândurile duşmanilor noştri atât de mult încât vor crede că sunt numai ei, atotputernici şi atoateştiitori.
Asta va fi burta lor moale şi-i va duce la pierzare când va veni din Răsărit un om cu stea în frunte.
Dar va fi peste mulţi ani, peste foarte mulţi ani şi nouă Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei , câţi dintre cei drepţi au mai rămas! Căci , vezi tu, Vasile, după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor mai fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi năimiţii [vânduţi duşmanului] şi abia atunci va începe o nouă luptă, poate mai uşoară, căci fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!

Vasile Şerbu:Dumnezeu să mă ierte, părinte, dar eu nu mai înţeleg nimic. După ce-om răzbi peste zeci de ani, câştigul să fie tot al năimiţilor?Păi atunci pentru ce mai luptăm noi azi?

Părintele Arsenie: Păi vezi, asta-i Vasile, voi cei drepţi şi buni trebuie să luptaţi pentru ca nepoţii, strănepoţii şi copii voştri să fie Oameni, cu capul sus printre drepţi, atunci când ne vom întreba câţi sunt dintre ai noştri şi câţi dintre năimiţi, la victoria de care ţi-am vorbit

Vasile Şerbu (Arpaşul de jos)
(Monitorul de Făgăraş, 13-19 feb.2008)
***
Odată venise o doamnă de la Bucureşti şi Părintele i-a spus că pe Bucureşti s-a "ouat" de două ori, referindu-se la bombardamente [dar şi la cutremure], iar când se va "oua" a treia oara Bucureştiul va fi şters de pe faţa pământului deoarece acolo forfotesc păcatele.
Altă dată Părintele ne-a vorbit despre sfârşitul lumii, că sfârşitul lumii nu va fi aşa cum gândim noi că va muri toată lumea odată. Ci va muri pe rând. Intr-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări [NOTǍ vestitorul - vezi de exemplu tsunami din 2004 din Asia cu peste 200.000 de morţi], vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute şi fără leac. Toate acestea le putem vedea în zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Părintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca să ne întoarcem la credinţă că sfârşitul nu-i departe. Putem vedea asta după semnele care sunt.
Toate aceste semne ni le-a proorocit Părintele Arsenie prin anul 1945-1946 şi ne-a citit [tălmăcit] din Biblie de la Apocalipsă că se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne. Se va alege cine va rămâne.

Părintele ne-a spus: "Nu vă spun de la mine. Aşa scrie în carte, în Biblie".

Preoteasa Lucreţia Urea şi Paraschiva Anghel
***
Sunt multe de spus, şi are mare dar şi mare putere. Acum, de când a trecut dincolo, simţim darul şi puterea . Ne povestea că "România va fi Grădina Maicii Domnului, Bucureştiul [reconstruit] va fi noul Ierusalim. Şi care vor rămânea, aleşii lui Dumnezeu, că numai aceia vor rămânea, vor fi într-o fericire nemaipomenit de mare. Dar numai Dumnezeu ştie care vor fi aleşii". Apoi mi-a spus de băiatul cel mare, care nu aude, că atunci când va fi Bucureştiul Noul Ierusalim, o să fie un om mare, că noi ca părinţi nu suntem vrednici să ştim unde va fi el.

Letiţia Suciu (Dumbrăveni)


Vă recomand şi profeţia Mitropolitului Varlaam despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei de pe Război întru cuvânt


Reacţii în mass-media internaţională cu privire la amplasarea scutului antirachetă pe teritoiul României:

 

Russia Today: 



   

Vocea Rusiei:
Rusia aşteaptă explicaţii de la SUA cu privire la amplasarea sistemului de apărare antirachetă în România
Rusia, îngrijorată de amplasarea antirachetelor în România
Extinderea NATO şi scutul antibalistic, ameninţă securitatea Rusiei  

RiaNovosti:
Romania ready to host U.S. interceptor missiles - president  

Reuters:
Romania okays U.S plan to host anti-missile shield  

Le Figaro:
Elements du bouclier US en Roumanie  

BBC:
Romania 'to host US missile shield'  

The Washington Post:
 Romania to host US missile interceptors

Răspunsul Patriarhiei Române la propunerea Ligii Scriitorilor din România de canonizare a poetului naţional Mihai Eminescu


Ca răspuns la scrisoarea deschisă adresată Patriarhiei Române de către domnul Alexandru Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, prin care se propune canonizarea poetului Mihai Eminescu, facem următoarele precizări:

Apreciem faptul că, într-o perioadă în care unii contemporani încearcă să denigreze personalitatea poetului naţional Mihai Eminescu, se fac propuneri de păstrare vie în conştiinţa publică românească a memoriei Luceafărului poeziei româneşti, aşa cum l-a numit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Biserica Ortodoxă Română cinsteşte memoria poetului naţional în fiecare an prin slujbe de pomenire – parastas şi manifestări culturale, însă, canonizarea cuiva presupune criterii şi proceduri care nu se bazează doar pe entuziasm şi dorinţă publică.

Urmând procedura stabilită de Sfântul Sinod privind canonizările de sfinţi din Biserica Ortodoxă Română, propunerile de canonizare se adresează mai întâi Eparhiei din jurisdicţia căreia face parte solicitantul, care, apoi, o înaintează Sinodului mitropolitan. Potrivit articolului 113, lit. b din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Sinodul mitropolitan analizează şi avizează solicitările venite de la eparhiile sufragane privind canonizarea de sfinţi, proiectele de texte liturgice şi icoane pentru cinstirea acestora şi înaintează Sfântului Sinod propunerile sale.

Solicitarea Ligii Scriitorilor din România, care nu reprezintă o noutate, se adaugă numeroaselor alte propuneri aflate pe agenda de lucru a Comisiei de Canonizare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, trecerea în rândul sfinţilor realizându-se în urma unui proces îndelungat, care impune o cercetare amănunţită şi respectarea unor criterii riguroase (credinţă ortodoxă mărturisită public, sfinţenia vieţii şi evlavia populară etc.). În vederea canonizării sfinţilor este nevoie de studii temeinice de ordin istoric, liturgic şi canonic, precum şi de proiecte de tropar, condac şi sinaxar, iar apoi de slujbele de la vecernie şi utrenie şi acatist. În acest context, menţionăm că de la prima canonizare din Biserica Ortodoxă Română (care a avut loc în anii 1950-1955) şi până în anul 2009, Sfântul Sinod a trecut în rândul sfinţilor o sută de sfinţi români sau de alt neam, trăitori sau ale căror sfinte moaşte se păstrează în România, cinstiţi cu multă evlavie de către poporul român dreptcredincios. În prezent, nu există nici o lună în calendarul creştin ortodox în care să nu fie pomeniţi sfinţi canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română, dar este nevoie ca să fie alcătuite slujbele liturgice pentru fiecare sfânt. Înainte de a canoniza noi sfinţi, este necesară o consolidare a cultului celor deja canonizaţi, întrucât graba şi superficialitatea în canonizarea sfinţilor, fără o pregătire suficientă, pot fi păgubitoare din punct de vedere spiritual.

Mai precizăm faptul că Sfântul Sinod a hotărât ca în viitor Comisia specială de canonizare să aibă în vedere analizarea cu prioritate a propunerilor de canonizare a unor ierarhi, preoţi, monahi cu viaţa îmbunătăţită, credincioşi şi mărturisitori ai credinţei ortodoxe cu o intensă viaţă de rugăciune, începând cu secolele XIII – XIV şi până în vremurile noastre. Astfel, motivaţia principală trebuie să fie întărirea evlaviei credincioşilor şi nu doar reputaţia culturală şi patriotică a unei persoane.

În concluzie, conform prevederilor statutare, propunerea Ligii Scriitorilor din România cu sediul în municipiul Cluj-Napoca se cuvine a fi adresată eparhiei din jurisdicţia căreia se află solicitantul pentru a fi păstrată în evidenţă şi analizată mai întâi de către Sinodul mitropolitan al Mitropoliei respective.



BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Staretul Tadei de la Mânăstirea Vitovnita











Liga Scriitorilor Români cere conducerii B.O.R. canonizarea poetului Mihai Eminescu



Sfântul Mihai Eminescu. Aceasta este propunerea lansată de preşedintele Ligii Scriitorilor Români, poetul Al. Florin Ţene, într-o scrisoare adresată conducerii Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhului Daniel, informează site-ul napocanews.ro.

În documentul citat, Liga scriitorilor enumeră şi motivele pentru care cere BOR canonizarea lui Eminescu: "Cunoscând faptul că Poetul Naţional, Mihai Eminescu, este cea mai importantă voce poetică din literatura română, că din cele 46 de volume cu aproximativ 14000 de file, aflate la Academia Română, răzbate spiritual naţional-ortodox;având în vedere că se trage dintr-o famile ortodoxă, căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, provenea dintr-o familie de ţărani români-ortodocşi din nordul Moldovei şi Raluca Eminovici, mama poetului, născută Jurascu era ortodoxă. Familia pe linie paternă cobora din Transilvania de unde emigrase din cauza persecuţiilor religioase; că în poeziile şi articolele de presă, în căutări ştiinţifice şi studii filosofice, Eminescu reaminteşte, mereu, de prima imagine văzută la naşterea sa; Mihai Eminescu a scris multe poezii cu temă religioasă, cum ar fi:”Să vie păstorii “,”Rugăciune”,”Rugăciune 1 “,”Rugăciune 2 “,”Rugăciune 3”,”maica Domnului”,”Rugăciune”,(Opere,vol V).
Având în vedere că Mihai Eminescu a introdus în literatură noastră limba literară, care şi-a găsit sălaş şi în Biserica Ortodoxă Română, că în întreaga operă a poetului descoperim fibra morală şi religioasă a neamului nostru, că viaţa întreagă şi-a consacrat-o Adevărului şi Dreptăţii, că Poetul Naţional a devenit simbolul spiritualităţii româneşti în sânul căreia se află ca stâlp al românismului Biserica Ortodoxă Română."

Reprezentanţii BOR au declarat pentru REALITATEA.NET că vor oferi mâine un punct de vedere pe această temă.
Liga Scriitorilor România este o organizaţie nonguvernamentală înfiinţată la Cluj în urmă cu trei ani şi care are mai multe filiale în ţară şi în străinătate.

Forme de cult în Ortodoxie (2)


Cultul morţilor
(adică al celor adormiţi)

Doliul

Pentru că moartea înseamnă o mare suferinţă în viaţa celor rămaşi în urmă, ea este marcată prin doliu, exteriorizată prin purtarea veşmintelor negre. Durata doliului este direct proporţionată cu durata suferinţei provocate de moartea persoanei dragi. În practică, se ţine doliu un an. Dar doliul nu trebuie să se rezume la purtarea veşmintelor negre; în toată această perioadă trebuie să se facă dovadă unei sobrietăţi şi curăţii adecvate. A purta haine de culoare închisă, dar excentrice, care scot în evidenţă frumuseţea trupească, nu este doliu, ci marchează, de fapt, părăsirea acestei stări (uneori încă din primele zile ale morţii). Unor asemenea persoane li se recomandă să renunţe mai degrabă la hainele negre devreme ce ele nu corespund stării lor de spirit.. Ipocrizia trebuie cu orice preţ evitată..

Poţi păstra doliul după cineva chiar dacă nu porţi doar negru. Nu trebuie să ne transformăm în “victime” ale doliului şi nici în vedete ale lui. După trecerea în eternitate a unei persoane sfinte, doliul nici nu trebuie ţinut. Şi cine ştie care dintre cei care trec dincolo a fost sau nu un sfânt?...

Rugăciunile pentru cei morţi

Există cel puţin patru motive ca să facem rugăciuni pentru cei morţi:
* sufletul este nemuritor
* în Biserică avem poruncă să ne rugăm unii pentru alţii
* iubirea pentru defuncţi nu încetează şi niciodată nu ştim starea de desăvârşire a sufletului după separarea de trup
* Biserica, Trup mistic al lui Hristos, cuprinde atât pe creştinii care sunt în viaţa aceasta, cât şi pe cei care au trecut dincolo.

La aceste motive se adaugă încredinţarea că Dumnezeu nu refuză nimic din ceea ce facem cu iubire faţă de aproapele.

Coliva şi pomenirile


Coliva cu care ne însoţim rugăciunile pentru cei adormiţi simbolizează trupul mortului, trupul care va învia: la fel cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să de-a rod, va trebui să fie îngropat, şi trupul omenesc va învia după ce a fost îngropat. Coliva este pregătită din grâu fiert şi îndulcit cu zahăr sau miere. Prin fierbere boabele de grâu se leagă unele de altele, simbolizând legătura dintre membri Bisericii. Legătura cu cel răposat prin coliva ce îi simbolizează trupul se afirmă ţinând farfuria cu colivă şi legănând-o în momentul cântării “Veşnica pomenire...”, apoi mâncând coliva. În Treansilvania, colacul care se face la parastase are acelaşi rol ca şi coliva.

Faptele de milostenie îndreptate către semenii noştri, în numele celor defuncţi, fac ca iubirea noastră să se substituie insuficientei iubiri pe care aceştia au arătat-o faţă de semeni. De altfel, Hristos însuşi a substituit iubirea lui lipsei de iubire a oamenilor pentru Dumnezeu. Nu împărţim haine săracilor şi nu le dăm de mâncare închipuindu-ne că în lumea cealaltă se vor îmbrăca sau vor mânca răposaţii, ci spre a implica în rugăciunea noastră pentru ei şi pe semenii noştri miluiţi în numele celor adormiţi. Astfel, rugăciunea devine mai puternică. Este recomandat ca beneficiarul faptei bune să spună realmente o rugăciune pentru defunct sau cel puţin să rostească: “Dumnezeu să-l odihnească pe adormitul robul său ...(i se spune numele) în pace!” [NOTǍ vestitorul] - (se poate spune şi "Bogdaproste = sa-ti primeasca Dumnezeu rugaciunea care insoteste pomana data" sau "Dumnezeu să primească")

Mai trebuie reţinut că esenţa pomenirii morţilor constă în rugăciune, şi nu în simpla comemorare (fie ea şi prin acte de caritate sau ospeţe bogate) a zilei morţii cuiva. Rugăciunea pentru morţi nu este făcută doar de preot, ci şi -mai ales- de cei care fac pomenirea. În calitatea pe care o are, preotul preia şi prezintă în faţa lui Dumnezeu rugăciunile celorlalţi, nu ofrandele. Ultimele au menirea să angajeze pe cât mai mulţi în rugăciunea pentru cel răposat.

Zile de pomenire

“Pomenirea morţilor” înseamnă, de fapt, rugăciune pentru morţi. Pentru morţi ca şi pentru vii ne putem ruga oricând, chiar şi în rugăciunile particulare pe care le facem zilnic. Slujba de pomenire a morţilor se numeşte parastas, de la grecescul parastatis, care înseamnă aşezare lângă, mijlocire; parastasul chiar asta e – o slujbă de mijlocire pentru cei morţi. Biserica a rânduit însă şi zile speciale de pomenire a morţilor. În unele dintre ele se fac pomeniri individuale (pentru fiecare răposat sau un grup restrâns), iar în altele se fac pomeniri generale (ale moşilor şi strămoşilor noştri).

Pomenirile individuale se fac în ziua a treia, a noua şi în a patruzecea zi după moarte; la trei luni, la şase luni, la nouă luni şi la un an; în ziua în care a avut loc moartea (sau în sâmbăta dinaintea zile decesului), până la şapte ani. Pomenirile pot continua şi după şapte ani, ori de câte ori dorim să le facem, reprezentând o formă de neuitare. Toate aceste soroace au un simbolism aparte care merită să fie cunoscut.

Sensul soroacelor de pomenire:

“Prima pomenire, la trei zile după moarte, care corespunde cu ziua înmormântării, când se face slujba de parastas şi binecuvântarea mesei, se face în numele Sfintei Treimi şi în nădejdea Învierii, aşa cum Hristos Mântuitorul a înviat din morţi a treia zi.
Pomenirea de nouă zile după moarte se face în cinstea celor nouă cete îngereşti sau a celor nouă cete de sfinţi către care ne rugăm să mijlocească pentru cel răposat.
Pomenirea la patruzeci de zile ne aminteşte de Înălţarea Domnului la cer, dorind ca şi sufletele celor răposaţi să se înalţe la cer. Pomenirile de trei, şase, nouă luni, au caracter trinitar, iar prin cea de la un an imităm pe creştinii primelor veacuri, care comemorau ziua morţilor şi a sfinţilor săvârşind Sfânta Liturghie şi amintind de viaţa şi de faptele lor, ziua morţii constituind pentru sfinţi naşterea lor la viaţa veşnică. Cât priveşte pomenirea de la şapte ani, ea are o semnificaţie simbolică, numărul şapte fiind număr sfânt, amintindu-ne de cele şapte zile ale creaţiei.”
Ziua din săptămâna consacrată pomenirii morţilor este sâmbăta. Dacă soroacele de pomenire nu se întâmplă să cadă sâmbăta, în practică pomenirea se va face în sâmbăta care precedă sorocul respectiv. Nu este nici o nenorocire dacă pomenirea şi în sâmbăta imediat următoare sorocului.

Zilele de pomenire generală a morţilor sunt: sâmbăta dinaintea lăsatului sec de carne (Moşii de iarnă), sâmbata dinaintea Rusaliilor (Moşii de vară), sâmbăta precedentă zilei de 8 noiembrie (Moşii de toamnă), ziua de 6 august, marţi după Duminica Tomii (Paştele blajinilor), Joia Înălţării (mai ales pentru eroi neamului), ca şi ziua hramului bisericii parohiale..

Nu se fac parastase: la praznicele împărăteşti şi ale Maicii Domnului (cu excepţia Înălţării sau dacă praznicul Maicii Domnului este hramul bisericii); în perioada de la 20 decembrie până la 7 ianuarie inclusiv; din Duminica lăsatului sec de carne până în sâmbăta a doua din Postul mare; din sâmbăta Floriilor până marţi după Duminica Tomii.

În unele regiuni din ţara există obiceiul ca, la şapte ani, răposatul să fie deshumat şi apoi reînhumat. Cu această ocazie, osemintele sunt stropite cu untdelemn şi vin. Nu se face o nouă slujbă de înmormântare, ci slujba parastasului.

Pomana

Pomenirea morţilor este însoţită de pomană –acte de caritate-, de unde şi cuvântul “pomenire”. Biserica nu impune norme privind săvârşirea actelor de caritate, aşa că nu impune nici pomana. Vechile obiceiuri (cele mai multe precreştine) legate de pomenirea morţilor nu au fost combătute de Biserică pentru că nu au afectat credinţa în nemurirea sufletului şi nici rugăciunile pentru cei răposaţi. De dorit ar fi ca rugăciunea să fie însoţită de pomană. Modul în care aceasta se face depinde de posibilităţile ficăruia.

De ce aprindem lumânările şi candelele?

Un element esenţial în cultul morţilor este şi lumânarea. Folosirea făcliilor în cult a fost o practică în religiile din spaţiul mediteranean în care s-a răspândit creştinismul. Acesta a preluat-o, în parte din motive practice: adunările creştinilor aveau loc noaptea, iar în primele trei secole în catacombe. Iluminatul se făcea cu ajutorul făcliilor confecţionate din ceară de albine, din grăsime de animale sau prin ardere în vase special amenajate a uleiului de măsline. În aceste practici îşi au originea lumânările şi candelele de astăzi. Creştinii îşi luminau locul şi momentul rugăciunii pentru că, în calitatea lor de fii ai Luminii, nu puteau să se roage Luminii celei adevărate (Hristos) stând în întuneric. În religiile antice, focul a reprezentat un simbol al divinităţii. Nu focul ca atare este cinstit de creştini, ci focul ca lumină, lumina fiind simbolul lui Hristos.
După perioada persecuţiilor, când au putut să-şi construiască biserici, creştinii au folosit candele şi lumânări pentru a ilumina şi împodobi, dar “şi ca să nu uite acele zile în care au fost persecutaţi” (K. Kalinikos, O Christianikos naos kai ta telounta en avto, ed. a IV-a, Atena, 1969).
Cum în perioada persecuţiilor au existat mulţi martiri, iar bisericile se clădeau pe mormintele lor, aprinsul lumânărilor şi al candelelor se făcea în amintirea celor răposaţi.
Pentru că erau alcătuite din ceara albinelor şi din grăsimea animalelor, produse ale ostenelii omului, făcliile (lumânări sau candele) erau socotite totodata jertfe nesângeroase aduse lui Dumnezeu împreună cu rugăciunile. Astăzi aprindem candele şi lumânări acasă sau în biserică, la icoane, ca semn de cinstire a Sfinţilor reprezentaţi. Aprindem lumânări când ne facem rugăciunile, ca să le însoţim de mici jertfe nesângeroase. Aprindem lumânări cinstind memoria celor plecaţi dintre noi. Pe de altă parte, făclia aprinsă lângă tine în momentul rugăciunii creează, psihologic vorbind, o atmosferă prielnică stării de rugăciune.

Înhumare sau incinerare?

Incinerarea a fost şi este practicată în Extremul Orient, unde religiile şi culturile respective nu dau nici o valoare trupului. În bazinul mediteraneean s-a practicat înhumarea, ba mai mult, îmbălsămarea. Considerând trupul drept “templu al Duhului Sfânt”, creştinismul nu a acceptat distrugerea sa brutală, recurgând la un procedeu prin intermediul căruia trupul se descompune în mod firesc, în pământul din care a fost creat. După Revoluţia Franceză (1789), incinerarea a început să fie practicată şi de unii creştinii din Apus, extinzându-se pe măsură ce a scăzut respectul faţă de trup şi de semnificaţiile lui duhovniceşti.
Incinerarea a apărut şi la noi, la sfârşitul secolului XX. Biserica s-a pronunţat împotriva acestei practici încă din 1928 şi 1933, interzicând preoţilor să săvârşească slujba de înmormântare celor care urmează să fie incineraţi, precum şi rugăciunile de pomenire. Incinerarea este una din formele prin care se afirmă necredinţa şi lipsa de respect faţă de tradiţia şi viaţa Bisericii, ca şi faţă de uimitoarea structură de elemente chimice în care ne-a creat Dumnezeu: trupul omenesc. Slujba săvârşită de un preot caterisit – la crematoriu, sau în altă parte – are aceeaşi valoare ca ordinul unui general destituit din funcţie.

Poate fi înmormântat creştineşte un sinucigaş?

Sinuciderea este cel mai mare păcat. Sinucigaşul se substituie lui Dumnezeu, dispunând de ceea ce nu-i aparţine: viaţa. Cel care ne dă şi ne ridică viaţa este numai Dumnezeu, Creatorul ei. Biserica interzice săvârşirea slujbei înmormântării celor care s-au sinucis, îngăduind doar săvârşirea unei slujbe sumare, la cimitir. În situaţia în care se constată că persoana care şi-a luat viaţa nu mai era, în acel moment, în deplinătatea facultăţilor sale mintale, se îngăduie săvârşirea slujbei înmormântării cu toată sobrietatea şi consternarea adecvate situaţiei şi cu reală compasiune atât pentru sinucigaş, cât şi pentru cei rămaşi în urmă.

Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Răducă


[NOTǍ vestitorul] Pentru "Ghidul crestinului ortodox" s-a încercat a fi folosit un limbaj cât mai accesibil şi pentru cei mai puţin familiarizaţi cu termenii teologici. Încă din introducerea acestui ghid reiese faptul ca el se adresează mai mult celor care deşi sunt botezaţi în Credinţa Ortodoxă au cunoştinţe minime sau deloc despre Învăţătura şi Tradiţia Bisericii Ortodoxe.

Vezi şi: Forme de cult în Ortodoxie (1)
Related Posts with Thumbnails

Arhivă



___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești