Articole



___





http://vestitorul.blogspot.com/search/label/Paisie%20Aghioritul

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



.

.

Acatistul Sf. Antonie cel Nou

Partea I

Partea a-II-a

Partea a-III-a

Paştile Domnului... Paştile

Psalmul 50

Pre Tine Te lăudăm - în limba română

Aksion Estin si Kyrie Eleison (Doamne miluieşte) ...Cântari bizantine ( în greacă)



Semnul fiarei a fost introdus pe paşapoartele din Rusia - click aici

Crestinii ortodocsi rusi au inceput sa-si dea foc la pasapoarte cand au aflat de asta, altii au renuntat pur si simplu...

Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos - Sfaturi către ucenicul său Epifanie


Epifanie l-a luat cu el pe Fericitul Andrei si au mers impreuna in Biserica Sf. Mare Mucenic Agathonic. Dupa ce s-au asezat intr-un loc linistit, langa Aghiazmatar, tanarul l-a intrebat:

- Este adevarat ceea ce se spune, ca tunetele si fulgerele sunt pricinuite de Proorocul Ilie, alergand cu carul sau deasupra norilor si urmarind un oarecare balaur?

- Nu, fiul meu, nu este asa. Trebuie sa fie omul peste masura de prost ca sa primeasca asa ceva. Acestea le-au plasmuit oamenii cei nebuni cu mintea lor. Unii, asemenea acestora, au spus si ca Hristos facea inaintea iudeilor pasari de lut si, dandu-le suflare, le lasa sa zboare sau mai ziceau ca zapada este faina care cade din cer si altele asemanatoare. Cate lucruri desarte si mincinoase au scris ereticii! Pe acestea fiecare crestin trebuie sa le lepede.

Asadar Ilie nu s-a ridicat la cer, nici nu sade in car, pentru ca "nimeni nu s-a suit la cer, decat Cel Ce s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer" (Ioan 3,13). Are insa darul de a-L face milostiv pe Dumnezeu si sa trimita ploaie pe pamant in zile de seceta.

Ilie traieste inca si este cu trupul sau, dar nimeni nu-l cunoaste. Traieste si Enoh si are legatura cu multi, dar nimeni nu-l recunoaste. Traieste si Ioan Teologul. Exista si traieste in lume ca margaritarul in noroi. A fost lasat cu trupul pe pamant ca un trimis al lui Iisus Hristos, ca sa-L faca milostiv fata de pacatele noastre si sa-L opreasca sa ne stearga de pe fata pamantului de fiecare data cand, cu dreptate se porneste asupra-ne mania Sa cea dreapta, vazand gresalele noastre inmultindu-se.

- Putem oare - a intrebat Epifanie - sa inchipuim Dumnezeirea cu infatisare omeneasca?

- Nu -
a raspuns fericitul - pentru ca Dumnezeu nu are infatisare omeneasca, nici nu seamana cu vreo zidire oarecare, nici nu L-a vazut cineva, incat sa descrie infatisarea Sa. De multe ori, desigur, Se arata alesilor sai, dar sub o infatisare accesibila fiinteli omenesti, precum si El insusi a facut cunoscut: "Eu am vorbit catre prooroci si le-am inmultit vedeniile si tot prin prooroci am grait in pilde "(Osea 12,11).

- Spune-mi, care este prima zidire a lui Dumnezeu? Vreau sa te ascult. Semeni cu izvorul din care curge miere si lapte.

- Dumnezeu - a raspuns Cuviosul - a existat de la inceput, exista si va exista impreuna cu Fiul si Cuvantul Cel fara de inceput si Cu Prea Sfantul si de viata facatorul Sau Duh. Nici una din zidiri nu a existat. Imparatea numai o tacere si o liniste intertreimica. Deoarece Dumnezeu n-a voit sa limiteze binele intru Sine Insusi, S-a gandit sa creeze lumea si sa-i faca bine, revarsand asupra ei nesfarsita Sa bunatate. Asadar, a spus: "Sa se creeze veacurile"; si cu Cuvantul s-a creat indata. Cuvantul este Fiul Cel Unul Nascut, Care S-a Nascut mai 'nainte de veci din Tatal, Fara sa-si schimbe firea Sa cea dumnezeiasca. El Insusi S-a facut temelia pe care s-au intarit nesfarsitele veacuri si El insusi le-a desavarsit. Asadar, El este temelia creatiei, dar in acelasi timp nu inceteaza a fi si Dumnezeu Cuvantul, Unit cu Tatal. De altfel, El Insusi, cand a venit plinirea vremii, S-a facut om pentru noi din fecioara Maria.

-Explica-mi mai adanc - a spus Epifanie - care este ipostasul veacurilor?

-Este nesfarsita lor prelungire, adica neintrerupta succesiune a timpurilor si nemarginirea anilor. Esenta lor este un duh foarte frumos si minunat, care se fixeaza pe toata intinderea sa in 7 semne(puncte) (adica se imparte in 8 perioade de timp)
De la veacuri au luat minte oamenii si ingerii. Si veacurilor le-a dat Domnul pornirea pentru calatoria neintrerupta in timp ce noua si ingerilor ne-a daruit viata. Astfel, prin calatoria lor neintrerupta, veacurile ne indeamna sa umblam si noi intr-acelasi chip.
Aceasta calatorie a lor are inceput, sfarsit insa niciodata. A luat si Adam de la inceput acest drum al veacurilor, dar pana astazi nu a putut depasi veacul al saptelea. Nu a putut din pricina noastra, deoarece, ca urmasi ai sai cu acelasi sange, suntem la fel cu acela si calatoria noastra este comuna. Adica pana astazi nu s-a implinit cele sapte veacuri ale acestei lumi, pe care noi le masuram cu anii. Cand se vor implini, Cel Prea Inalt va ridica un vant infricosator in toata lumea. Atunci se vor impreuna oasele oamenilor si se vor lipi in chip armonios unul cu altul. Peste ele se vor intinde nervii si dupa aceea carnurile; si fiecare suflet, care a fost dezlegat de trupul sau cel stricacios, il va primi nestricacios.
Atunci va trambita un inger cu o trambita infricosatoare si se va cutremura lumea. Mormintele se vor deschide, mortii vor invia intru clipeala ochiului si va cobori Judecatorul, Care va rasplati fiecaruia potrivit cu faptele sale. Atunci va incepe veacul al optulea, precum zice Solomon:"Fa parte la sapte si la opt"(Eccl.11,2) Acest veac nu va avea sfarsit. Pe cei drepti ii va aduce in veselia cea nespusa si in odihna cea vesnica, in timp ce pe cei pacatosi in pedeapsa cea nesfarsita. Dupa invierea mortilor, oamenii vor deveni nestricaciosi si nemuritori, raiul, vesnic, iadul, nesfarsit si veacul acela, netrecut. De altfel, cuvantul "veac" inseamna in sens propriu, ceea ce se intinde continuu spre nemarginire si spre nesfarsit, fara sa aiba vreo margine sau sfarsit

- De vreme ce veacurile sunt prima creatie a lui Dumnezeu, care este a doua?
- a intrebat Epifanie.

- A doua sunt cetele ingeresti. Pentru ca Cel Prea Inalt este netrupesc, a creat mai intai lumea cea nemateriala, intelegatoare si netrupeasca, pe care o inconjoara si o tine alaturi de El.

- Cetele ingeresti au fost create in acelasi timp toate odata sau in mod succesiv, una dupa alta, precum zidire materiala?

- Ar fi putut Dumnezeu, cu un cuvant al Sau, sa puna inaintea infricosatorului tron al Dumnezeirii sale celei nemarginite, toate legaturile ingeresti impreuna. Insa a fost bunavoirea Sa sa le creeze in mod succesiv, una dupa alta, exact ca si zidirile cele vazute ale acestei lumi. Astfel, dupa ce a intregit, precum am spus, duhul preafrumos al veacurilor, a luat din acest duh si a creat Preacuratele Puteri ceresti, dupa cum a luat din pamant si a creat trupul omenesc.
Mai intai a plasmuit Heruvimii, Serafimii si Tronurile, dupa aceea Domniile, Stapaniile si Puterile, iar la sfarsit Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii. Capeteniile miilor si ale zecilor de mii de Puteri ceresti fara de trup sunt Mihail, Gavriil, Uriil, Rafail si Salatiil. Ultima era satana, care a cazut din cer. Preaspurcatul nu a cazut deoarece nu s-a inchinat lui Adam, dupa cum palavragesc unii, caci omul inca nu fusese zidit. A cazut deoarece a invidiat Slava Domnului si s-a gandit sa ntemeieze o imparatie a sa dimpreuna cu ceilalti ingeri lepadati. Caci a spus:
"Voi aseza tronul meu... sui-ma-voi deasupra norilor si asemenea cu Cel Prea Inalt voi fi" ( Is. 14, 13-14)
Astfel Dumnezeu l-a surpat din cer jos, impreuna cu toata ostirea sa, cu care afcut aceste planuri. In locul lor urca ceata oamenilor mantuiti, care vor implinii a zecea ceata ingereasca.
Cetele pe care le-a creat Dumnezeu sunt atat de numeroase, incat este cu neputinta a se socoti cu mausri omenesti. De altfel, de aceea a spus Domnul Apostolului Petru in timpul Patimii:
"Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri?" (Mat. 26, 53).

- Care este a treia creatie a lui Dumnezeu?

- Bezna si haosul, intunericul si apa, focul, ceata si cele de mai dedesubt. Apa nu era adunata intr-un loc, ci se afla intr-o continua miscare:
"Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor"(Fac. 1,2)
Acest duh nu era Duhul Sfant precum sustin unii si a fost creat dupa vanturi.

- Ce legatura au intre Ei Tatal-Nascatorul, Fiul Cel Nascut si Sfantul Duh

- Aceasta legatura o poate intelege cineva din alcatuirea armonioasa a insusirilor firii omenesti. Prin analogie, Tatal este mintea, Fiul este Cuvantul, iar Duhul este acea rasuflare care insoteste cuvantul. Fiecare suflet are prorpia sa minte si fiecare minte are proriul ei cuvant. Si toate acestea impreuna cu trupul se constituie in unul si acelasi om. La fel se intampla si cu Sfanta Treime.
Sufletul este intelegator, rational si duhovnicesc. Cred ca altul este ipostasul sufletului, altul al mintii si altul al cuvantului. Insa esenta fiecaruia dintre acestea, in afara de trup, este aceeasi. De asemenea aceeasi este firea, lucrarea si voia lor. Prin analogie cerceteaza si Dumnezeirea si vei afla, in locul duhului, Duhul Cel Sfant a lui Dumnezeu, in locul mintii, pe Tatal si in locul cuvantului pe Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Nascut. Unul Dumnezeu Se arata in trei Ipostasuri si se propovaduieste in acestea cu dumnezeiasca cuviinta.

Părintele Arsenie Boca -predică















Vai de cei ce spun binelui rău şi răului bine


Vrea sase milioane de euro pentru ca a fost botezat fara voia lui


Un tanar de 26 de ani din Timisoara a dat in judecata Biserica Ortodoxa Romana pentru ca a fost botezat la cateva luni dupa nastere, atunci cand, sustine el, nu avea discernamant. Razvan S. a dat in judecata Biserica, cerand despagubiri de sase milioane de euro, pentru ca a fost botezat in religia ortodoxa. Mai mult, acesta a protestat in fata Catedralei din Timisoara pentru ca nu a fost inca sters din Cartea de Botez, asa cum a cerut. Razvan considera ca oamenii ar trebui botezati dupa varsta de 14 ani, cand pot sa-si aleaga singuri religia. Tanarul sustine ca, dupa ce a citit Biblia de cinci ori, nu mai crede in Noul Testament, ci doar in cel Vechi. Inalt Prea Sfintia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, este uimit de cererile barbatului si spune ca e primul caz de acest gen cu care se confrunta Biserica Ortodoxa Romana.

(D.Z.)

Sursa: Ziarul Can Can, 17 aprilie 2008

Pelerinaj in Grecia - Meteorele

Partea I


Partea a-II-a


Partea a-III-a

Parintele Arsenie Boca, evocat de ultimul sau ucenic: parintele Pantelimon de la Manastirea Ghighiu


Sfantul Ardealului, evocat de ultimul sau ucenic: parintele Pantelimon de la Manastirea Ghighiu

La manastirea Ghighiu, in buza Ploiestiului, isi traieste batranetile unul dintre ultimii ucenici ai Parintelui Arsenie Boca, cel numit cu atata dragoste si evlavie, "Sfantul Ardealului".
Cu mult inainte sa-ti dea binete si sa-ti vorbeasca, parintele Pantelimon te intampina cu un zambet cat o latifundie de lumina, plutind spre tine printre stupii de-albine pe care ii pastoreste in clipele dintre rugaciuni. Chipul sau ascutit prin post aspru, pe care flutura o barba alba si rara, iradiaza un soi de inocenta copilareasca, in vreme ce ochii par ca tradeaza o taina care il bucura permanent. Taina si bucuria credintei traite deplin. La 83 de ani, viata sfintiei sale e un sir de incercari pe care le-a transformat in trepte spre mantuire. Asa l-a invatat duhovnicul sau dintai, parintele Arsenie Boca, a carui amintire o poarta nestinsa in suflet si despre care vorbeste greu. Smerit, batranul calugar de la Ghighiu se teme sa nu fie acuzat de trufie, facandu-si, Doamne fereste, reclama, pe renumele celui mai mare duhovnic al Transilvaniei.
In anii '50, parintele Pantelimon a fost calugar la manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus, din Fagaras. Pe urma, a suferit pentru credinta in temnitele comuniste mai multi ani. I s-a interzis sa reintre in manastire si abia in 1980 s-a adapostit la Ghighiu, unde a fost preotit si unde slujeste si azi. Interviul pe care il publicam a fost realizat in toamna anului 2007.

"Un cuvant ca de foc"

- Cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?

- Aveam vreo 18 ani cand am mers sa-l vad pe Parintele despre care se dusese vestea, la manastirea Sambata de Sus, din Fagaras. El era in mijlocul unei miscari de reinviere duhovniceasca grozava. Duminica de duminica se adunau puhoaie de oameni din toti muntii din jur, la Sambata, sa-l vada si sa-l asculte pe Parintele Arsenie. Avea un cuvant ca de foc si o putere foarte mare asupra oamenilor. Eram curios ce fel de om al lui Dumnezeu este acesta, de vorbeste atata lume despre el. Si am stat in multime cuminte, pana s-a terminat predica. Atunci, Parintele a venit printre oameni, ii privea scurt si le spunea ce trebuinte au si ce sa faca. La un moment dat, il vad ca se uita spre mine si-mi spune: "Copile, sa te duci sa faci armata si apoi sa ma cauti. Numai atunci vom vorbi despre calugarie". Am ramas intepenit. Eu nu venisem cu gandul sa ma calugaresc, ci doar sa-l vad, dar dupa ce l-am vazut, mi-a trecut prin minte fulgerator ca as vrea sa-i fiu alaturi in manastire.

- Si ce-ati facut?

- Am tacut, mirat ca mi-a cunoscut gandul, si la o vreme am plecat. N-am mai dat pe la manastire un an, doi, pana m-am dus in armata si acolo m-a cutremurat pentru prima data puterea lui Dumnezeu si mi s-a intarit convingerea ca trebuie sa ma calugaresc.

- In ce fel vi s-a aratat puterea lui Dumnezeu? Ce s-a intamplat?

- Eram pe un camp, adunati in front, cateva plutoane de soldati. Si un ofiter ne vorbea despre noile timpuri care se deschid si ca noi, astia de la tara, care avem gargauni in cap si credem in Dumnezeu, ar trebui sa punem mana pe carte, sa ne luminam si sa devenim de ajutor tarii. Ne spunea ca Dumnezeu nu exista si ca numai pregatirea profesionala si ravna ne pot salva. Altcineva nu-i sa ne ajute. Si deodata s-a scuturat cerul si a inceput sa ploua cu galeata si sa trasneasca. Trasnetele erau tot mai aproape de noi. Al treilea fulger a lovit niste brazi chiar in spatele nostru si a izbucnit valvataie mare. Atunci, toti am scapat armele din maini, am cazut in genunchi si ne-am facut cruce. Chiar si ofiterul cel indracit. Pe urma, s-a potolit ploaia si ne-am reluat pozitiile. Eu am zambit, iar ofiterul m-a vazut. "Ce razi, ma? Si de ce ti-ai facut cruce?" I-am raspuns: "Eu mi-am facut cruce ca sa ma apere Domnul. Dar dumneavoastra de ce v-ati inchinat, daca nu credeti in Dumnezeu?" A tacut suparat.

- Dupa ce v-ati satisfacut stagiul militar, v-ati dus la Sambata?

- Da. De data asta, eram hotarat sa ma calugaresc. Si Parintele Arsenie m-a intampinat ca si cum eram cunostinte vechi. Trecusera cativa ani... Am inceput sa muncesc pentru manastire, sa asist la slujbe si sa fac totul pentru a fi tuns in monahism.

"Cand te privea, te paraliza"

- Cum vi-l amintiti pe Parintele Arsenie din acea vreme?

- Nu era voinic, ci subtire si inalt. Dar desi era destul de fragil, parea extrem de puternic. Avea o atitudine foarte darza, mandra, si se impunea unde aparea, fara nici un efort. Puterea lui era mai ales in ochi. Cand te privea, te paraliza. Avea o autoritate care venea din interior prin privire, ca o forta in fata careia nu-ti ramane decat sa te supui. Nu era nevoie sa faca vreun gest, caci iti spunea din ochi ce sa faci. Te facea sa plangi sau sa te bucuri, dupa cum iti era sufletul, usor sau greu de pacate.

- Dar de unde ii venea aceasta putere? Era foarte tanar, avea in jur de 30 de ani pe-atunci. Cand a avut timp sa creasca duhovniceste atat de mult?

- De la Dumnezeu, de unde altundeva? Avea o putere de rugaciune mare, iar Dumnezeu le da mult acelora care stiu sa se roage. Lui i-a dat darul acesta de a patrunde in sufletul fiecaruia si de a-i cunoaste pacatul. Si vazand lumea ca Parintele ii stie betesugurile si ii da si leacurile, fara sa apuce sa se marturiseasca, a crezut in el ca e omul lui Dumnezeu si l-a ascultat.

- Magnetismul pe care il exercita asupra maselor era harul divin...

- Pai, da... La rastimpuri, Dumnezeu trimite popoarelor oameni care sa le arate calea, oameni pe care ii intareste in duh si carora le da multe daruri. Un astfel de om a fost Parintele Arsenie. Eu am credinta ca Parintele Arsenie a avut aceasta forta duhovniceasca deosebita, prin care a facut si minuni, pentru ca ne apropiem de Marea Judecata, de a doua venire a lui Hristos. Cu cat e mai aproape Parusia, cu atat ne trimite Dumnezeu oameni mai puternici, ca sa salveze ce se poate salva, caci El nu vrea sa ne piarda.

"Nu pot sa va mantuiesc, ci doar sa va trezesc"

- Cum se purta Parintele Arsenie cu cei mai tineri?

- L-am cunoscut destul de bine si pot sa va spun ca nu am vazut un om cu o putere mai mare asupra oamenilor si a lucrurilor. Supunea totul, nu prin vointa, ci prin credinta si prin exemplul personal. El lucra cot la cot cu noi si cauta sa ne invete pe cei incepatori cum sa ne comportam, cum sa muncim, cum sa ne rugam, sa facem cinste manastirii si sa ne imbunatatim duhovniceste.

- Avea si momente cand glumea sau cand era afectuos?

- Pe cat de aspru era la o prima privire, pe atat de bun era dupa ce-l cunosteai. La inceput ti se parea biciul lui Dumnezeu. Aspru la purtare, aspru cu sine, aspru cu pacatul. Dar daca ii urmai sfatul si te pocaiai, atunci il vedeai cat e de bun. Pe noi, calugarii mai tineri, ii placea sa ne invete diverse lucruri, de la literatura si pictura pana la munca la grajd. De multe ori glumea si radea cu noi si era foarte bland. Se inasprea doar in fata pacatului. Lucra cu noi si nu cerea nimanui sa faca mai mult decat putea. Ca manastirea era atunci o ruina. Peste 200 de ani a fost ruina. Si am lucrat mult s-o refacem. Nu te chema la munca, ci se apuca primul de treaba si toti il urmam. Erau multi studenti. Uneori, se batea cu zapada cu noi. Spunea ca e bine sa ne comportam cum ne e varsta, ca avem timp sa devenim seriosi si sa uitam de joc.

- Va amintiti vreun sfat pe care-l dadea mai des?

- Parintele a vazut ca lumea il iubea si se temea ca unii pot cadea in idolatrie. Si le spunea tuturor: "Voi veniti dupa cuvant de folos si apoi asteptati sa va mantuiesc, dar eu nu pot asta. Eu pot doar sa va trezesc din pacatele in care traiti. Pentru ca viata asta e scurta, iar cealalta e vesnica si n-as vrea sa plangeti la ziua Judecatii". De aceea, Parintele nu prea primea sa i se sarute mana. Totusi, unora le permitea. Si l-am intrebat de ce pe unii din oamenii care vin la el ii lasa sa-i sarute mana. Mi-a zis: "Acestia ma vad pentru ultima oara". Erau din cei care se opuneau comunismului si care apoi au murit in munti si in inchisori.

- L-ati vazut vreodata nervos pe parintele Arsenie?

- Nu. Avea o seninatate de mare rugator. Dar cand se supara, se incrunta putin, fara sa i se intunece chipul. Iar daca erai vinovat, te privea de simteai ca nu-i poti ascunde nimic.

- Era vorba numai de autoritate sau si de dragoste?

- Dragostea la el o simteai daca-l cunosteai, cum am spus. Era ca acei tarani care-si saruta fiii doar in somn. Cand greseai, nu te certa, nu ridica glasul, dar te privea intr-un anume fel. Cum si atunci cand meritai laudat, nu iti cauta in coarne, ci te privea si stiai ca meriti sa fii laudat.

- L-ati vazut vreodata plangand?

- Da. Plangea cand se ruga. L-am surprins odata la chilie, cu lacrimi pe obraji. Pe urma si in altar l-am vazut lacrimand, cand slujea. Plangea pentru pacatele oamenilor. Ii era necaz ca oamenii nu vor sa se indrepte si se duc astfel de la Fata lui Dumnezeu.

- Parintele e considerat un sfant, mai ales de catre ardeleni. De ce exista in Ardeal un cult pentru parintele Arsenie?

- Pentru faptele lui bune. El era exact dupa cuvantul lui Dumnezeu. A scos poporul din intuneric. L-a invatat cum sa traiasca dupa cuvantul Domnului. Poporul a simtit dragostea lui. Pentru ca a fost samanta buna, samanta semanata de Parintele rodeste si astazi.

- Cum vorbea Parintele: direct sau in pilde?

- Pacatele le spunea pe fata, de cele mai multe ori public, dar tainele le spunea in pilde. Avea obiceiul de a spune verde in fata pacatele unora, pentru a-i invata si pe altii. Dupa Liturghie, se adunau multi in curtea manastirii, parintele trecea si se oprea la fiecare. O femeie i-a spus: "Parinte, nu-mi merge bine deloc". Iar el: "Stiu, dar stii si tu de ce, aminteste-ti de cei pe care i-ai ucis" - caci femeia facuse avort. Alta data, un baiat si o fata au venit la el si i-au cerut binecuvantare sa se casatoreasca, iar parintele le-a spus sa nu se cunune, fiindca sunt frati si mult vor patimi daca fac pacatul acesta. Ei nu l-au crezut si s-au cununat, au facut trei copii, unul surdo-mut si doi indraciti.

- V-ati spovedit la sfintia sa. Cum era ca duhovnic: dur sau ingaduitor?

- Era mult rabdator. Nu spovedea pe oricine si nu dadea canoane. Caci stia ca poti sa faci formal canonul si sa fii tot cu gandul la pacat. Si ca, daca nu-ti da canon, dar tu te caiesti cu adevarat, vei fi mai ravnitor la rugaciune si te vei infrana mai bine de la pacat.

- Nu erau si oameni care se indoiau de Parintele?

- Ei, ba da. Mereu sunt si din acestia. Odata, un taran i-a injurat pe cei care se duceau la Parintele Arsenie si pe loc i s-a strambat gura. N-a mai putut s-o deschida, nici sa bea apa. L-au dus oamenii la manastire si Parintele s-a apropiat de caruta in care se gasea amaratul si l-a intrebat: "Ce ti-a facut, bade, Arsenie? Ia deschide gura si graieste!". Si pe loc omul a putut deschide gura sa vorbeasca, s-a aruncat in genunchi si a inceput sa planga si sa se caiasca pentru ce spusese.

O minune a Parintelui Arsenie, dupa moarte

- Cat ati stat langa Parintele Arsenie?

- Destul de putin, cam un an, ca apoi l-au arestat. Mai tarziu ne-au arestat si pe noi, pe mine si pe inca cinci calugari, ca nu voiam sa plecam din manastire si eram considerati "agitatori mistici".

- Stiti cum a fost arestat Parintele Arsenie?

- Au venit intr-o zi cinci securisti si un procuror. Dar Parintele stia dinainte ca vor veni sa-l ridice, ca asta era darul sau. Si cand au ajuns acolo, i-a intampinat Parintele Arsenie: "Mai, stiu de ce ati venit, dar duceti-va acasa, ca daca vede lumea ca ma luati, o sa va alunge cu pietre. Vin singur maine dimineata la voi". Astia n-au mai zis nimic, au plecat cu privirile in pamant.

- Le era frica de el?

- Poate ca nu. Dar se temeau de revolta oamenilor, ca era mai la inceputul terorii, prin '48, cand inca nu se stia cum reactioneaza lumea si se auzea deja despre partizanii din munti. Iar Parintele era in legatura cu partizanii, pe care ii ajuta si-i spovedea. Poate si de partizani s-au temut securistii.

- V-ati revazut mai tarziu cu Parintele Arsenie?

- Da, mereu, pana la sfarsit. Dupa ce a iesit din inchisoare, Parintele a fost luat sub protectie de Patriarhul Justinian... Picta la Schitul Maicilor si acolo l-am revazut pentru prima oara dupa inchisoare. Si, vorbind odata cu sfintia sa, mi-a spus pe nepusa masa: "Sa te duci acasa, la Fagaras, si sa ma vorbesti de rau. Daca nu ma vorbesti de rau, la mine nu mai ai ce cauta!". Eu l-am intrebat ce sa spun. Si el: "Lasa, ca te taie pe tine capul". Adica, voia sa spuna ca de rau stim sa vorbim toti. N-am zis nimic, dar n-am facut asa.

- Si ce-a spus data urmatoare cand v-ati vazut?

- Picta, si cand am deschis usa mi-a zis: "Ti-am spus sa nu mai vii la mine daca nu ma vorbesti de rau". La care i-am raspuns: "Pai, daca te vorbeam de rau, Parinte, nu ma mai vedeai". "De ce?" "Imi spargeau capul oamenii". Si a ras.

- De ce v-a pus la incercarea asta?

- Cred ca din doua motive: sa vada ce simte poporul, daca il apara, daca ii spune ca e vorbit de rau... Si apoi, sa vada daca mai judec corect dupa inchisoare.

- Ati trait vreo fapta minunata ca urmare a puterii duhovnicesti a Parintelui?

- Sunt mai multe, dar nu le pot povesti, pentru ca lumea nu le-ar intelege. Mi-a zis o data: "Veniti la mine, va dau sfat, dar voi asteptati si minuni. Sa stiti ca mai mult o sa va ajut dupa ce voi pleca la Domnul, decat acum". Si a avut dreptate. Eu i-am simtit mereu ajutorul dupa ce a murit. Si am trait o minune, acum trei ani. M-am dus la parastasul care i se face Parintelui anual la manastirea Prislop. Nu mai fusesem, si am zis sa merg sa slujesc pana nu mor. A fost foarte frumos. Pe la ora patru dupa masa, am plecat indarat spre Bucuresti, cu cineva cu o masina. Numai eu si soferul. Dar tot drumul am simtit ca in masina mai era cineva langa noi, pe bancheta din spate. Si, va spun adevarat, masina n-a venit pe pamant pana aici, la Barcanesti.

- Cum adica?

- Plutea... Am ajuns in trei ore, desi la dus am mers opt ore. Pe drum am intalnit stopuri, accidente, dar nu ne-am oprit, pe toate le-am depasit, parca prin aer. Ma uitam la omul care conducea si ma intrebam de ce trece pe rosu, doarme? El nu spunea nimic, nu spuneam nici eu. Parca ne temeam sa vorbim. Cand am ajuns aproape de manastire, aici, masina a inceput sa se auda cum merge pe pamant. Si a zis soferul: "Masina noastra merge pe pamant". L-am intrebat: "Ce-ai simtit, omule?". Si el: "Am simtit pe cineva in spate si altceva nimic. Eu n-am condus pana aici, stiu ca masina a mers singura". Si-am auzit atunci o voce in spate: "Pana aici am venit cu voi". Cand m-am intors, nu era nimeni.

- Ati mai povestit intamplarea aceasta cuiva?

- Nu, ca oamenii de azi nu mai cred.

- Ce invatatura mai de pret v-a ramas de la Parintele Arsenie?

- Sa fim pregatiti de moarte, prin felul in care traim, ca sa dam bun raspuns la judecata de apoi. Si prin curajul marturisirii, sa spunem adevarul cu orice risc. L-am ascultat, drept pentru care am fost inchis.

- Erati pregatit de moarte?

- Da. Si acum sunt.

Extras din Formula As, Nr. 803/2008

Scrisorile Sfântului Nicolae Velimirovici


Economistului Spasa S., care intreaba de ce nedreptii propasesc

Pana cand propasesc? Si ce li se intampla in cele din urma, lor si urmasilor lor? Ti-ai pus aceasta intrebare? Sa nu se poticneasca gandurile tale cand vezi ca cineva se lauda cu puterea sa si uita de Datatorul puterii. Adu-ti aminte cum trufasul si laudarosul Goliat a pierit de prastia unui flacaiandru cum era David. Sa nu se tulbure inima ta cand vezi ca cineva se imbogateste pe cai nedrepte. Manca-va, si nu se va satura; Rapi-va, si nu se va indestula. Adu-ti aminte de bogatii Sodomei, cum intr-o clipa au fost potopiti de foc si cenusa, cu toata bogatia lor. Tu esti crestin, iar crestinul priveste lucrurile cu bataie lunga, in intregime, nu in parte. Crestinul nu pretuieste propasirea nedreptului ca pe un lucru implinit, ci asteapta sa vada ce se intampla mai departe. El stie ca nedreptul nu propaseste nici prin puterea sa, nici prin mintea sa, ci prin faptul ca Dumnezeu ii ingaduie sa propaseasca, doar-doar isi va aminti vreodata de el: fiindca negrait de Milostiv este Dumnezeul nostru, si ingaduie nedreptilor ceea ce nu doreste, doar-doar isi vor da seama ca de la Dumnezeu este, si se vor rusina de nedreptatea lor, si se vor indrepta. Lui Dumnezeu ii sunt dragi cei ce se pocaiesc: foarte dragi ii sunt cei ce se pocaiesc cu inima infranta pentru faptele lor nedrepte. Nu este Facatorul precum faptura ca sa pedepseasca indata ce cineva ce apuca pe o cale stramba. El asteapta ca ratacitul sa se intoarca singur la calea dreapta. El priveste si tace. Asteapta si nu intarzie. Minunat e intru intelepciunea Sa, preaminunat intru milostivirea Sa. Pentru aceasta, stravazatorul Psalmist graieste Domnului in rapire: judecatile Tale adanc mare. Cine va cerceta intreg adancul Dumnezeiestii Pronii? Cei fara intelege se supara cand Dumnezeu nu carmuieste lumea dupa a lor intelegere, iar cei intelegatori se ostenesc neincetat sa patrunda in intelegerea lui Dumnezeu. Greu este cateodata si pentru cei mai intelegatori sa inteleaga de ce un om este asa, iar altul altfel; de ce un tanar doritor de viata moare, in vreme ce un batran doritor de moarte traieste;

de ce cucernicul se chinuie, iar ce fara de Dumnezeu o duce bine. si cele mai sfinte suflete s-au tulburat cateodata inaintea enigmei celor ce se intampla in lume. In Sfanta Predanie este inscrisa urmatoarea intamplare:
A murit un oarecare bogatas pacatos, ale carui pacate erau invederate fiecaruia, si inmormantarea lui a fost luminata, cu episcop si cu preoti. La scurta vreme dupa aceea, a tabarat o hiena asupra unui pustnic si l-a sfasiat. Un oarecare monah, care vazuse mareata prohodire a pacatosului, cat si ramasitele insangerate ale dreptului, in tulburarea sa a inceput sa planga si a strigat:"Doamne, cum vine asta si de ce? Cum se poate ca pacatosul acela sa aiba si viata buna, si moarte buna, iar acest drept si viata amara si moarte amara?" La care i s-a aratat ingerul lui Dumnezeu si l-a lamurit:"Acel bogatas rau avea in viata lui decat o singura fapta buna, iar acel pustnic avea un singur pacat. Prin prohodirea mareata si cu cinste, Cel Preainalt a vrut sa-i rasplateasca bogatasului rau singura fapta buna, ca sa nu mai aiba nimic de asteptat pe lumea cealalta; iar prin moartea cumplita a vrut sa-i stearga dreptului si acel singur pacat, ca sa-i dea rasplata deplina in ceruri".
Drept aceea, tu cugeta la judecatile lui Dumnezeu si pune-ti nadejdea in Facatorul tau.
Nu te ravni celor ce viclenesc, nici urma celor ce fac faradelege. Asa scrie inteleptul Imparat David, pe care indelung si mult l-a chinuit ceea ce te chinuie si pe tine, pana ce Dumnezeu i-a descoperit prin intelegere ca sa inteleaga. Tot el rosteste si aceasta mangaietoare traire a sa:mai tanar am fost si am imbatranit, si n-am vazut pe dreptul parasit, nici samanta lui cerand paine. Citeste deseori Psaltirea si vei intelege si te vei mangaia.
Pace si tie si binecuvantare de la Dumnezeu!

Unui om care spune că are credinţă în Dumnezeu dar nu I se roagă

Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine. Cu vremea vei simţi nevoia să te rogi.Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune.Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puţină apă. Şi roata rămânea nemişcată. Apoi a venit apă multă, şi roata s-a pus în mişcare.Credinţa e putere duhovnicească. Puţina credinţă nu mişcă nici mintea spre cugetarea la Dumnezeu, nici inima spre rugăciune către Dumnezeu. Credinţa mare mişcă şi mintea, şi inima, şi tot sufletul omului. Cât dăinuieşte în om o credinţă mare, ea îi mişcă sufletul, prin puterea ei, către Dumnezeu.Ai citit, spui tu, cuvintele Mântuitorului: ştie Tatăl vostru de ce aveţi trebuinţă mai înainte de rugăciunea voastră, şi din ele ai tras încheierea că rugăciunea nu foloseşte, îndeobşte, la nimic. Într-adevăr, ştie Dumnezeu dinainte tot ce ne trebuie, şi totuşi El vrea să ne rugăm Lui.Lucrul acesta e mai uşor de explicat unor părinţi decât ţie, om necăsătorit. Uite, şi părinţii ştiu dinainte ce le trebuie copiilor, şi totuşi aşteaptă ca aceştia să-i roage - fiindcă părinţii ştiu că ruga înmoaie şi înnobilează inima copiilor, că îi face mai supuşi, smeriţi, blânzi, ascultători, milostivi şi nobili. Vezi câte scântei cereşti iscă rugăciunea în inima omenească? Am citit că un oarecare călător s-a oprit lângă o casă de lângă drum. În acea casă muncitorii ţineau o întrunire.Pe dată se făcu linişte în casă. Muncitorii îngenuncheară la rugăciune - iar unul dintre ei ieşi şi începu să umble prin faţa casei. Călătorul îl întrebă ce se face înăuntru.

Păi, se roagă lui Dumnezeu. Iar mie mi-e ruşine, aşa că am ieşit.Călătorul tăcu şi aşteptă.
Pe cine aştepţi? - îl întrebă muncitorul.
Aştept să iasă cineva ca să-l întreb de drum.
Dar de ce nu mă întrebi pe mine? Şi eu pot să-ţi arăt.

Călătorul dădu din cap şi îi răspunse:
Cum ar putea să arate calea dreaptă cel ce se ruşinează de Dumnezeu şi de fraţii săi?

Eu cred că la tine nu este ruşine de rugăciune, ci pur şi simplu credinţă slabă, îngrijeşte, aşadar, îngrijeşte pruncul din tine. Când va creşte şi va ajunge viteaz, îţi va răsplăti însutit osteneala. Credinţa vitejească va pune în mişcare roata lăuntrică a fiinţei tale, şi vei dobândi o viaţă nouă.

Preotului Karan, despre criza mondială

Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea.
Cine sunt eu ca să mă întrebi despre o taină atât de însemnată? „Vorbeşte când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune sfântul Grigorie Teologul. Şi deşi socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuşi, din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.

„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l, 5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100, 1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5, 22; 12, 31). Şi Apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4, 17).Înlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză, şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.

Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul „judecată” în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînţeles. Când era secetă, se spunea:

Judecata lui Dumnezeu!” Când era inundaţie: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era război sau molimă: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: „Judecata lui Dumnezeu!” Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită , judecată”, ci „criză”. Ca restriştea să fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este Judecată”, se ştie şi pricina pentru care a venit restriştea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea. Iar când e folosit cuvântul „criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce. Aceasta este singura deosebire dintre criza actuală şi criza care este de la secetă sau inundaţie sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă.

Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu?
Cauza este întotdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa, să-i înduhovnicească şi să-i întoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat, Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbătorii de bani.

Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepţilor europeni şi americani să se trezească, să li se deştepte conştiinţa şi să se înduhovnicească. Ca cei ancoraţi în limanul siguranţei materiale să îşi aducă aminte de sufletul lor, să îşi recunoască fărădelegile şi să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.Cât va ţine criza? Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat. Atâta timp cât trufaşii pricinuitori ai acestei crize nu vor capitula în faţa Celui Atotputernic. Atâta timp cât oamenii şi popoarele nu se vor gândi să traducă neînţelesul cuvânt „criză” pe limba lor şi să strige cu suspinare şi pocăinţă:, Judecata lui Dumnezeu!”
Spune şi tu, cinstite părinte, „judecata lui Dumnezeu” în loc de „criză”, şi totul o să-ţi fie limpede.

Sănătate ţie şi pace!

Unui tânăr care suferă şi într-un fel, şi în altul

Scrisoarea ta m-a mişcat mult. N-am să-ţi ascund: am plâns asupra ei, citind-o şi recitind-o de mai multe ori. În ea este înscrisă întreaga dramă a vieţii omeneşti.
Îmi scrii că ai crescut cu totul în ticăloşie. Mai ales furtul îţi stătea în obicei - dar te păzeai cu îndemânare, şi toţi te lăudau ca pe un tânăr de treabă. Odată, însă, ai fost prins furând şi fugărit. Ai fugit şi ţi-ai rupt piciorul. Nimeni nu a aflat taina ta. Au chemat doctorul.
Doctorul ţi-a zis că s-a terminat cu piciorul. Au chemat preotul să citească rugăciune.
Rugăciunea, spui tu, nu a ajutat piciorului tău rupt, dar ţi-a cutremurat sufletul. Ţi-ai amintit de Dumnezeu, şi ţi s-a făcut silă de viaţa ta ticăloasă. Te-ai pocăit cu sufletul şi ai făgăduit că vei trăi după legea lui Dumnezeu. Şi atunci, cum spui că rugăciunea nu ţi-a ajutat? Te-a deşteptat; a înviat sufletul tău. Şi asta este principalul. Ai plătit sufletul cu un picior. Ieftin l-ai plătit. Fii liniştit.

Dar asta nu e totul. După ce te-ai înzdrăvenit, ai început să te rogi lui Dumnezeu cu osârdie. Atunci, unii te-au reclamat ca vrăjitor şi descântător. Şi ai fost pedepsit de autorităţi.

Acest lucru te-a tulburat mult, şi de aceea scrii întrebând ce înseamnă asta.

Înseamnă că este strâmt drumul ce duce în împărăţia lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a preîntâmpinat cu privire la acest lucru pe cei ce merg în urma Lui. Şi aici nu trebuie să încapă mirarea. Faci răul, te va pedepsi Dumnezeu; faci binele, te pot pedepsi oamenii. Dacă faci răul, oamenii pot să te şi laude, însă Dumnezeu te va pedepsi. Dacă faci binele, oamenii pot să te şi pedepsească, însă Dumnezeu te va răsplăti. Hristos a făcut doar binele, şi totuşi oamenii L-au răstignit. Nu te uita la oameni. Trebuie să tinzi către Dumnezeu. Ai dat un picior pentru suflet.
Dacă trebuie, dă-ţi pentru suflet trupul tot. Şi totuşi, ai plătit ieftin pentru sufletul tău. Fiindcă ai dat putreziciune pentru un mărgăritar de mult preţ. Nu te teme. Tu doar să propăşeşti pe calea pe care ai apucat-o.

Dumnezeu să îţi fie într-ajutor!

Răstignirea lui Iisus

Când mă înclin sub fruntea Ta divină
Şi trupul Tău învineţit de chin,
Parcă aud şi ultimul suspin

Din ispaşirea Ta fără de vină.
Şi mă întreb: Cum spinii din cunună
Şi cum pironul ce Te-a strâns de lemn

N-au ţintuit pe-acest pământ nedemn

Nelegiuiţii care se răzbună?!

Şi sunt uimit: cum mila Ta de ieri,
Ce-a alintat lumeştile dureri,

N-a ridicat un zid de apărare

Şi n-a trezit în gâzi vreo îndurare?!

Şi mă-nfior cum mulţi având credinţă

Şi-atâţi tămăduiţi de suferinţă

Ţi-au ridicat la ceruri osanale,

Dar n-au clintit în clipa ta de jale(...)

Eu însă n-am în suflet adăpost
Şi nici senin în viaţa mea pribeagă

De-ar fi să uit cât Tu de bun ai fost

Şi cum Ţi-a răsplătit o lume-ntreagă,

Şi cu iubire iau mereu aminte

Şi-ngenunchez sub pravilele sfinte,

Cu mirul Tău în lacrima-mi fierbinte,
Cu Duhul Tău în gânduri şi-n cuvinte.
Compusă de regretatul inginer Ionel Grossu-Viziru

Pustnicii


Motto:"Cu cat omul e mai aproape de Dumnezeu, cu atat vede pe Dumnezeu mai mare si pe sine mai mic; cu cat insa, omul este mai departe de Dumnezeu, cu atat se vede pe sine mai mare si pe Dumnezeu mai mic." (Sfantul Nicolae Velimirovici)

Se spune ca pustnicii adevarati sunt cei despre care am auzit doar ca ar exista, dar pe care nimeni nu i-a vazut vreodata, pentru ca stau mult mai departe de noi si mult mai aproape de Dumnezeu. ("Nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu, daca nu se va departa de lume", spunea oarecand Sfantul Isaac Sirul). Eu nu am incercat sa-i caut pentru ca nu am vrut sa-i tulbur, dar cand toata lumea ma intreba daca e adevarat ca sunt 7 sihastri pe care nu-i vede nimeni si care tin Athosul, mi-am zis ca totusi trebuie sa stau de vorba cu un schimnic. Bineinteles ca timp de 3 ani straduintele mele athonite n-au dat nici un rezultat - desi intre timp Dumnezeu mi-i scosese in cale pe Nathanael si Partenie, ce se nevoiau de ceva vreme prin muntii Neamtului - si cand am renuntat la cautarile mele Dumnezeu a trimis spre mine (chiar in Karyes si nu pe cararile Athonului!) un monah despre care pot sa spun cu mana pe inima ca ma bucur pentru ca exista! N-am vrut si nici nu vreau sa scriu despre el. (asta a fost si dorirea lui), dar fiindca mi-a fost asa de mare bucuria, as vrea sa stie toata lumea ca pustnicii despre care tot citim noi in Paterice chiar exista! Sunt reali si, intr-adevar, daca te invrednicesti sa vorbesti cu unul din ei, iti dai seama ca pentru asa oameni ne mai ingaduie Dumnezeu pe pamant. Ei au ajuns la dragoste si cand ajungi la iubire ajungi la Dumnezeu! Sunt lucruri mai presus de fire, care nu pot fi intelese rational, ci doar prin credinta, iar ei nu mai au nevoie de intelepciunea noastra, cea lumeasca, acolo unde exista intelepciune divina.
In Katounakia si Karoulia inca mai traiesc - de fapt mai multi se roaga, prin asta, sunt mai legati de lumea viitoare decat de viata aceasta - schimnic cu vata inbunatatita, care se hranesc in tot timpul anului cu o masura de grau (un sac mic) iar la Kapsokalivia am vazut la usa unei chilii atarnat un schelet de peste - pentru zilele cu dezlegare! Batranul de acolo ne-a dat binecuvantare sa luma cateva nuci de pe jos, in semn de dragoste de oaspeti! Au fost singurele cuvinte pe care le-am auzit din gura lui, dar si faptul ca l-am vazut mi-a facut tare mult bine...La Karoulia se mai nevoiesc inca multi zavorati, la care nu ai cum sa ajungi daca nu-ti arunca o scara sau o franghie (si nu prea se grabeste nici unul dintre ei sa o faca!).
Stand de vorba cu Parintele acolo, in capitala Athosului nu m-am dat seama nici de trecerea timpului, nici de faptul ca urma sa parcurga vreo treizeci de km pana la coliba lui din munte; am remarcat doar ca omul din fata mea era deasupra "lumii" si de aceea era, cred, asa de senin, fiindca facuse pace cu el insusi si pacea aceea o raspandea in jurul sau...Eu eram din "lume", mie mi-era cu neputinta sa nu ma-ntristez fiind deprins cu pacatele, insa in el vedeam cum ne-a facut de fapt Creatorul. Am inteles atunci cat de tare ne-a pervertit pacatul - care incepe acolo unde se termina rugaciunea - si ca trebuie sa-ti curatesti inima fata de toti, ca sa poti vedea pacea lui Dumnezeu.
As putea sa povestesc mai multe aici despre acesti oameni ai lui Dumnezeu, despre pesterile in care traiesc, sau despre faptul ca desi nu sunt in lume se roaga pentru toata lumea, dar spune Patericul ca: "Nimeni de nu va folosi tacerea, nu va folosi nici cuvantul", asa ca mai bine sa ramanem cu un singur lucru: Bucurati-va ca mai exista acesti eremiti si ca datorita rugaciunilor lor vom capata indrazneala la Dumnezeu!

George Crasnean

Miluieşte-ne Dumnezeule



Biata cetate!
Cu străzi pavate
Cu neiubire, cu rătăcire,
Case-nsemnate cu clevetire...(...)
Bietele sate!

Multe-ngropate

Sub neiubire, sub rătăcire,
În ignoranţă şi-n pustiire...(...)

Când o să vie buna trezvie?

Câtă urgie o să mai fie

Pân' ce Tu, Doamne, din multe toamne

Ai s-aduni roada, sâ îmbraci strada

Cu alte veşminte,
ţesute-n cuvinte
Albe, borangic din Sfânt Pateric,
Să umpli ograda cu toată tămada,
Cu grâul de aur şi, precum un faur,
Să faci potcoavă dintr-o hrisoavă,
Dintr-un ceaslov să faci alcov
Ca o zidire pentru iubire
De Dumnezeu, de Tatăl meu,
De Tatăl nostru, de Tatăl vostru,
De Tat
ăl lor, al tuturor,
Drag, biet popor rătăcitor?
(Vasilica Radu) pensionară, Bucureşti

Părintele Amfilohie Brânză - despre francmasonerie

Partea I


Partea a-II-a

Cântarea Sfintei Cruci

DESPRE ECUMENISM - erezia ereziilor

Partea I

Partea a-II-a

Părintele Paisie Aghioritul - Mărturii ale închinătorilor


Cred ca era inceputul lui '90 atunci cand am pornit sa-l gasesc pe Staretul Paisie. Pe atunci aveam multe probleme de sanatate si auzisem ca rugaciunea Staretului facea minuni. De aceea am socotit ca este spre folosul, atat al sufletului, cat si al trupului meu, sa merg la Panaguda si sa-i cer Staretului sa se roage pentru mine. Auzisem atat de multe lucruri minunate despre el, incat dorinta mea de a-l vedea era foarte mare.
Cand am ajuns la Coliba, l-am gasit inconjurat de inchinatori. M-am asezat si eu si am asteptat pana cand au plecat cei dinaintea mea. Cand mi-a venit randul, eram atat de emotionat, incat simteam ca inima imi sparge pieptul. I-am spus Staretului ca vreau sa-i vorbesc intre patru ochi si atunci m-am dus in chilia sa. Acolo i-am explicat problema mea, iar el s-a rugat pentru mine. Apoi m-a sfatuit sa fac rabdare si sa ma rog mult. De asemena sa ma spovedesc regulat. La un moment dat, i-am spus ca nu eram sigur ca exista Dumnezeu, ca ma indoiesc de existenta Lui. In chilia sa se afla si o soparla, pe care nu o observasem. Staretul mi-a spus:
"Tu te indoiesti de existenta lui Dumnezeu. Ia sa intrebam pe aceasta soparla:Ia spune-mi, exista Dumnezeu?" Si, o! minune, soparla a raspuns afirmativ, clatinand din cap, dupa care a plecat in coltul chiliei. Prin aceastat Staretul a vrut sa ma intareasca in credinta. Aceasta intamplare arata ca Parintele Paisie nu vorbea numai cu oamenii, ci si cu animalele. Atat de mari erau harismele pe care i le daruise Dumnezeu!


"In vara anului 1992 l-am intalnit pe Staretul Paisie:

-Gheronda, ce influenta va avea Comunitatea Europeana asupra Greciei?
-Asculta! In America au mers oameni din diferite locuri. Fiecare a adus cu el peticul sau si astfel s-a facut acolo un covor din petice. In Comunitatea Europeana insa, tarile care intra sunt covoare gata tesute. Iar aceste covoare, oricat ai incerca sa le unesti, niciodata nu se vor putea potrivi. Asadar, nu te teme de urmarile nefaste venite din partea Comunitatii Europene. Tarile Europei nu se vor putea uni deplin incat sa ne poata vatama."

PAPATZIMOS ATANASIE, Stavros-Tesalonic

"De origine sunt din Capadocia, iar bunica mea este chiar din Farasa, satul in care s-a nascut Parintele Paisie. Cealalta bunica a mea este din Cezareea. Avem asadar radacini comune cu Staretul Paisie. Fiindca oamenii din acele parti sufera mult, mai ales acum cand se afla sub ocupatia turceasca, il intrebam mereu pe Staret ce se va intampla cu Turcia si cu elenismul.
Odata, am mers la Staret impreuna cu un prieten de-al meu. Cand am ajuns acolo, l-am intrebat:
-Gheronda, suntem din Alexandropolis. Oare ne va prinde si pe noi furtuna?
-Asculta! Turcii nu vor intra in Alexandropolis. Vor face Greciei numai o provocare, depasind granitele maritime. Noi insa vom suferi de foame. Aceasta furtuna va dura cateva luni de zile.
-Gheronda, cum imi voi da seama ca razboiul se apropie?
-Cand vei auzi la televizor de mutarea granitelor maritime, atunci va veni si razboiul.
-Si care state vor participa la acest razboi?
-Asculta, dupa provocarea turcilor, rusii vor cobori in stramtori, dar nu ca sa ne ajute pe noi. Ei vor avea alte interese. Insa, fara sa vrea, ne vor ajuta pe noi. Atunci turcii, ca se apere stramtorile, care au importanta strategica, vor concentra acolo si alte forte. Pentru aceasta vor retrage trupele din teritoriile ocupate. Atunci celelalte tari ale Europei, Anglia, Franta, Italia si inca cinci-sase state ale Uniunii Europene vor vedea ca Rusia va ocupa teritorii si isi vor spune:"Nu mergem si noi acolo ca sa luam niste teritorii?" Toti insa vor dori "partea leului". Si astfel vor intra si europenii in razboi.
-Noi ce vom face? Armata greceasca va lua parte la acest razboi?
-Nu. Guvernul va hotari sa nu trimita armata. Trupele grecesti vor pazi doar granitele. Faptul ca ele nu vor lua parte la acest razboi va fi pentru noi o mare binecuvantare a lui Dumnezeu. Caci cei care vor participa la razboi se vor pierde...Atunci, fiindca grecii se vor infricosa, multi se vor intoarce la Biserica, la Dumnezeu si se vor pocai. Si, pentru ca va exista pocainta, grecii nu vor pati nimic rau. Dumnezeu se va milostivi de Grecia, deoarece lumea se va intoarce catre Biserica, catre monahism si vor incepe sa se roage. Multi turci se vor boteza crestini. Atunci imparatul Constantin va mijloci ca orasul Constantinopol sa fie dat grecilor. Acest imparat este evlavios, este bun.
-Gheronda, ne vor da Cetatea Constantinopolului noua?
-Ne-o vor da nu pentru ca vor voi, ci pentru ca aceasta solutie va servi intereselor lor. Dar acestea pe care ti le spun acum sa nu le spui nimanui, caci te vor cerde nebun. Pentru ca acum inca nu a venit timpul pentru acestea. "
Aceasta discutie cu Staretul a avut loc în 1991, când încã slujeam în armatã..
Altã datã, Staretul mi-a spus: Guvernarea cetãtii de cãtre greci va fi atât militarã cât si politicã".
Am cunoscut trei ofiteri care merseserã la Staret. Unul dintre ei mi-a spus: "Staretul Paisie mi-a spus cã voi fi conducãtorul unitatii militare din Constantinopol". Celorlalti doi însã nu le-a spus nimic.
Odatã un grup de închinãtori a mers la Staret. Unul dintre ei studia arhitecatura la Politehnica din Xanthi. La un moment dat, Staretul s-a întors cãtre el si i-a spus, desi îl vedea pentru prima oarã. "Tu, ca arhitect, vei participa la construirea Cetatii, deoarece Constantinopolul va fi construit sin nou". Aceasta a spus-o arãtându-l cu degetul în fata tuturor. Apoi s-a întors cãtre mine si mi-a spus:" Si tu Anestis, vei merge în cetate. Amândoi veti merge - si a aratat catre mine si prietenul meu - dar cu alt scop". Însa nu mi-a aratat scopul. Dupã aceasta, mi-a venit dorinta de a învãta limba turcã.
Altã datã, când am mers la Panaguda, s-a întâmplat sã fie acolo un fost musulman din Tracia. L-am luat de-o parte si la-m întrebat:
-Tu cum de ai venit la Staret?
- Pãrintele Paisie a sãvârsit o minune foarte mare cu noi si s-a îngrisit sã ne botezãm.
Într-o altã vizitã la coliba Staretului, l-am gãsit iar acolo pe musulman, care se numea Stravos. Atunci Staretul ne-a descoperit din nou cele ce se vor petrece cu Constantinopolul. Când Pãrintele Paisie ne-a spus cã Grecia va suferi de foame, domnul Stravos l-a întrebat:
- Gheronda, sã pãstrez un sac de fãinã ca sã pot trece acea perioadã grea si sã nu flãmânzeascã copii?
- Nu. Sã nu pãstrezi, deoarece vecinul tãu va avea fãinã si iti va da si tie.

Si astfel, Staretul a proorocit cine va fi cel care îl va ajuta pe domnul Starvos îm perioada de foame. Aceasta desigur, va fi la tara, noi însã, care trãim la orase, vom fi mai sãraci. De aceea, Staretul ne spunea: "Sã aveti unteren mic si sa-l cultivati! Astfel veti putea ajuta pe altii care nu vor avea ce sã mãnânce".

MAVROKEFALOS ANESTIS, profesor de educatie fizica, Alexandropolis

"In vara anului 1991 am mers la chilia Panaguda impreuna cu niste colegi de-ai mei, politisti. Acolo l-am intrebat pe Staretul Paisie despre diferite subiecte nationale si mai ales despre nenumaratele provocari venite din partea turcilor. Atunci el ne-a raspuns:

"Turcii ne vor lovi dar Grecia nu va suferi prea mult. Nu va trece mult timp dupã atacul turcilor si rusii îi vor lovi pe turci si îi cor cãsãpi. Asa cum rupi o coalã de hârtie tot asa va fi sfâsiatã Turcia. O treime din turci vor fi ucisi, o treime se vor încrestina, si o treime va merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor Eufratului de cãtre turci pentru irigatii va fi o preînstiintare ca a început pregãtirea marelui rãzboi care va urma. .Dupã destrãmarea Turciei, Rusia, va continua rãzboiul pânã va ajunge în Golful Persic si îsi va opri trupele lângã Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe rusi si le vor da 6 luni. Rusia însã nu-si va retrage trupele si atunci puterile occidentale vor începe sã aducã trupe pentru ai ataca pe rusi.
Rãzboiul care va izbucni va fi mondial si in cele din urmã vor pierde rusii. Se va vãrsa mult sânge. Marile orase vor deveni ruine. Dar noi, grecii, nu vom participa la acest rãzboi. Toti cei din jurul nostru se vor sfâsia unii pe altii, însã noi vom sta de-o parte."
A doua întâlnire a fost in vara anului 1992. Pe atunci eram încã politist. Am întrebat iarãsi despre problemele nationale si am primit acelasi rãspuns. Când am plecat Staretul mi-a spus: "Eii, stai aici! Unde mergi? Aici vei rãmâne". Stia ca mai târziu aveam sã devin monah.
MOHAH AGHIORIT

"Acestia au un plan sa faca drumuri ca sa vina aici, in Sfantul Munte, turisti. Atunci calugarii se vor obosi mult din pricina primirii de straini. Apoi le vor spune:Sa facem un hotel, ca sa nu va mai osteniti. Iar calugarii vor accepta. Dupa aceea, le vor da bani pentru restaurarea bisericilor, dar le vor spune:Acum nu mai puteti arde lumanari si tamaie, caci v-am dat atatia bani pentru restaurarea lor. Alegeti-va un loc de pe teritoriul manastirii ca sa va zidim o alta biserica. Apoi vor pune si un paznic cu barba si cu rasa care sa-si aiba femeia in Uranopolis...Vor face din Sfantul Munte muzeu...
Nu spun ca va ingadui aceasta Maica Domnului, dar acesta este planul lor. Si deja sunt cativa care doresc aceasta...Calugari, auzi? Dar ultimul cuvant de spus il are Maica Domnului. Daca nu se vor cuminti, vor primi si alta palma.

- Gheronda, astazi exista atat de multi oameni, milioane intregi, care nu-L cunosc pe Hristos. Ce se va intampla cu acestia?
- Se vor petrece niste lucruri care vor zgudui popoarele. Nu va fi a Doua Venire, ci va fi o interventie dumnezeiasca. Oamenii vor cauta apoi pe cineva care sa le vorbeasca despre Hristos.Te vor trage de mana si iti vor spune:Stai putin ca sa-mi vorbesti despre Hristos!"

ATANASIE RAKOVALIS,Tesalonic

Related Posts with Thumbnails

Arhivă



___


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeu-Omului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeu-Omul în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Rugăciunea de dimineaţă a Părintelui Arsenie Boca

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţa în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haină, şi aşa risipim în deşertăciuni zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât Eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viaţa Ta, lumina şi bucuria noastră, slavă Ţie. Amin.

Articole recomandate







Comentarii

Persoane interesate

toateBlogurile.ro

Parintele Ilie Cleopa:


Vizionați înregistrarea:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Părinți duhovnicești