Blog † Vestitorul ortodox: octombrie 2010

Î.P.S. Serafim de Pireu despre infiltraţii sionismului luciferic şi implicaţiile acestora în degradarea identităţii creştin-ortodoxe

10/26/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

Î.P.S. Serafim de Pireu: Biserica are sfanta obligatie sa articuleze un cuvant inaintemergator

Asupra temei întrunirii ordinare a Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Eladei: „Cauzele diversei crize actuale şi Biserica -speranţă şi unitate a societăţii şi dătătoare de sens vieţii omului” declar cele de mai jos, rugând ca acestea să fie preluate în Practicale:
1) Presfânta noastră Biserică – Trupul Domnului şi Întemeietorului Ei, are sfânta obligaţie să articuleze întotdeauna şi în istorie un cuvânt precursor şi să vădească lucrurile esenţiale ale perioadelor istorice prin discernerea Ei harismatică a evenimentelor. Acest lucru nu înseamnă nicidecum partizanat sau politicianism, care desigur sunt excluse de către orice bărbat bisericesc din ontologia Bisericii, care ca întreg nu poate să fie împărţită în acţiuni divergente.
Însă sfânta obligaţie de articulare a unui cuvânt înaintemergător este o poruncă a Întreit-Sfântului Ei Întemeietor şi în acelaşi timp un mod diacronic de exprimare a sfinţilor şi eroilor ei.
2) Preaiubita noastră patrie nu poate fi comparată cu orice altă ţară, pentru că din punct de vedere istoric a trecut printr-o brutală sclavie şi ocupaţie timp de patru secole şi a supravieţuit ca Neam prin Chivotul Neamului ei – Biserica. Cuvântul marelui jurist N. Saripoulos: „Prin Biserică ne-am salvat!” va rămâne de-a lungul veacurilor neschimbat şi nezdruncinat.
De la renaşterea naţională din timpul ultimelor două decenii se observă încercarea orchestrată şi din ce în ce mai accentuată de degradare a identităţii elino-creştine a Neamului prin acţiuni coordonate ale celor două partide de la putere şi ale partidelor mai mici, aşa numite de stânga, care se identifică în dărâmarea metodică a vieţii bisericeşti din inima şi din sufletul elinilor.
În mod semnificativ, au fost legiferate ilegal de către majoritatea guvernantă negarea cu fapta a Învierii trupurilor prin arderea morţilor, subminarea sfintei instituţii a Nunţii prin convieţuirea de comun acord (pactul de coabitare), care transformă întru-tot-respectabila persoană umană în obiect de satisfacere a plăcerii, excluderea în pofida sensului plenar al bunei-orânduiri constituţionale a clericilor din societatea educaţională a elevilor şi s-a uneltit cu îndârjire impunerea minciunilor şi inexactităţilor pentru modificarea conştiinţei istorice a tineretului şcolar.
Sub actuala conducere politică se mediatizează cu intensitate că se va încerca marginalizarea anticonstituţională a educaţiei religioase din învăţământul secundar printr-o totală degradare a disciplinei confesionale a religiei până la materie opţională în ultimul nivel, că se va extinde căsnicia de comun-acord şi la aşa numitele „cupluri de acelaşi sex” pentru a se legifera în felul acesta deviaţia imorală a ontologiei umane, precum şi faptul că se va materializa abolirea depunerii jurământului religios de către funcţionarii de stat, prin eliminarea lui ca jurământ religios valabil opţional în procedura penală şi politică, aşa încât să fie diminuată cu totul sfânta legătură dintre credinţă şi patrie în conştiinţele elinilor.
Împreună-navigarea, împreună-mergerea şi co-expediţia celor două partide la putere demonstrează în mod evident că ele constituie ofiţeri şi contractori externi ai unui plan ce se implementează metodic spre rănirea Eladei – ca inimă a Bisericii Ortodoxe Universale, care păstrează nefalsificat şi intact adevărul descoperit de Întreit-Sfântul Dumnezeu despre lume şi despre om de distorsiunile şi ereziile creştinismului occidental şi în acelaşi timp apără persoanele de privarea libertăţii umane.
3) La marea întrebare de ce ţara a intrat într-o situaţie economică atât de proastă răspunsul îl dă cu uşurinţă o mulţime de elemente de care se fac vinovaţi toţi semnatarii contractelor de atribuire a lucrărilor publice din anul 1955; şi asta, pentru că nu există niciun contract fără comision ilegal, iar mai mult, răspunsul îl oferă faptul că dacă la Conferinţa de la Paris statul german a fost îndatorat să dea statului elin o sumă uriaşă pentru pierderile de război, pierderi care, la preţurile de astăzi, sunt estimate până la aproximativ şaptezeci de miliarde (70.000.000.000) de euro, de-a lungul timpului, guvernele eline nu au pretins această satisfacţie în bani, pentru că s-au temut de descoperirile procurării de bani ce aveau să le facă societăţile germane ale responsabililor partidelor la putere ale ţării şi constrânşi nu au iniţiat vreo revendicare legală împotriva statului german.
Tot aşa, prin elemente ale Băncii Europene de Investiţii se demonstrează că netransparenţa şi fraudarea banului public este o practică a responsabililor guvernului elen, de vreme ce un kilometru de drum construit în Europa costă treizeci de milioane (30.000.000) de euro, iar în Elada dublu.
4) S-a publicat în presa internaţională că Federaţia Rusă a cerut de la statul elin acordarea spre închiriere a unei baze navale din Marea Egee pentru navigarea flotei ruseşti în Marea Mediterană în schimbul unei sume de închiriere în total de o sută miliarde de euro.
Unica posibilitate pentru această ţară de surmontare nedureroasă a crizei economice a fost respinsă de către conducerea politică actuală, fără a se avea în vedere că în acest fel s-ar fi slăbit în plus şi casus beli din partea vecinului şi am fi putut să ne exercităm cu uşurinţă drepturile noastre juridice consfinţite de dreptul internaţional pentru extinderea apelor noastre teritoriale la douăsprezece mile, transformarea Arhipelagului în „lac grecesc” şi extracţia resurselor minerale subterane, care ar face ţara competentă din punct de vedere energetic şi economic.
Tot aşa, cel care are răspunderea actualei guvernări a diminuat şi cealaltă posibilitate forte a ţării de a fi un nod energetic prin contestarea acordului asupra conductei Bourgas – Alexandroupoli şi a condus ţara în final în braţele criminale ale Fondului Monetar Internaţional şi ale planului „de euro-salvare” (Guvernul PASOK, a hotărât în urmă cu câteva luni să nu lanseze imediat lucrarea conductei Burgas – Alexandroupoli. În felul acesta, în acest moment lucrarea aproape că a încetat. – n.tr.).
5) Vizita Prim-ministrului Israelului în Elada, realizarea îndelungatului plan al domnului sionist Soros pentru cedarea drepturilor suverane eline manevrei războinice israeliene pentru exerciţii militare, semnarea acordurilor politico-militare cu Israel, îmbrăţişarea noastră de către lobbi-ul evreiesc internaţional al S.U.A., Rothschild, Rockefeller, Brezinski şi ale celorlalţi asemenea lor, precum şi răspunsurile de felicitare ale Vicepreşedintelui Guvernului American şi upgrade-ul imediat al competenţei creditului bancar al ţării de către Moodys demonstrează care sunt mai noii „şefi” ai acestei ţări născătoare de sfinţi şi eroi şi explică de ce actuala guvernare a refuzat cererea mea legală de a dizolva aşa-numitele aşezăminte masonice cu nume mincinos, care încalcă dispoziţiile cu nr. 188 din Codul Civil şi constituie cetăţile „sanhedrinului” internaţional sionist de inspiraţie satanică, care l-a înălţat ca minciuno-dumnezeu pe Lucifer cel cu nume respingător sau pe diavolul menţionat criptografic ca aşa-numitul „Mare Arhitect al Universului” (abreviat gr. -M.A.T.Σ.), negând credinţa în Dumnezeul Treimic al Testamentului prin literatura rabinică, a Talmudului şi Cabalei, şi care se luptă din toate puterile pentru obţinerea guvernării mondiale şi pentru impunerea luciferismului ca religie mondială (MPA).
6) Avem sfânta obligaţie ca să arătăm şi să punem înainte evlaviosului popor elin-ortodox toate cele de mai sus, să pretindem guvernului dizolvarea aşa-numitelor instituţii tectonice (masonice) ale ofiţerilor infiltraţi ai sionismului luciferic mondial şi să declarăm cu curaj „urbi et orbi” că, dacă va avea loc materializarea schiţelor mediatizate, vom proclama Biserica „în persecuţie” şi ne vom adresa evlaviosului popor elin care este în acelaşi timp şi garant al Constituţiei şi apărătorul legilor lui.

Cel mai mic frate în Hristos,

† Serafim de Pireu

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sfinţii Trei Noi Ierarhi”, romfea.gr)
Sursa: Apologeticum via Pelerin ortodox

View Comments

Demonizaţii din Gherghesa

10/23/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

Părintele Arsenie Boca
Predică la Duminica a XXIII-a după Rusalii

Printre nenumăratele minuni, pe care le-a săvârşit Mântuitorul Hristos, în timpul cât a petrecut cu oamenii, este şi ceea cu vindecarea îndrăciţilor din ţinutul Gherghesenilor.

Este vorba de doi oameni al căror trecut nu-l cunoaştem şi despre care Sfânta Evanghelie de la Matei ne spune numai că, stăpâniţi de această boală, locuiau prin morminte, că erau groaznici la înfăţişare şi atât de răi, încât nimeni nu se încumeta să treacă pe-aproape de ei.

Vor fi plecat ei de bună voie dintre concetăţenii lor, gherghesenii, sau aceştia, văzându-i stăpâniţi de demoni, îi vor fi alungat ei, luând măsuri de apărare, ca şi în cazul cu bolnavii de lepră. Nu putem şti. Ceea ce putem bănui însă, este că răutatea lor împotriva oamenilor singuratici, trecători pe acolo, era cu atât mai mare, cu cât ea era sporită de setea de răzbunare împotriva comunităţii omeneşti în genere.

Dacă istorisirea evanghelică despre minunea vindecării acestor doi demonizaţi nu ne-ar înfăţişa o seamă de fapte obiective, care să ne încredinţeze că cei doi nefericiţi erau cu adevărat stăpâniţi de demoni, am fi înclinaţi să credem că ar fi vorba doar de doi simpli nebuni, ajunşi în faza critică de furie. Căci medicina modernă nu cunoaşte o asemenea boală. Pe de altă parte, dată fiind starea cu totul embrionară a medicinii antice, tulburările psihice, a căror consecinţă este starea de alienaţie mintală, nebunia, uşor s-ar fi putut confunda cu o stare de posesiune demonică. De aceea n-au lipsit oamenii care, pornind de la faptul că sugestia şi hipnotismul sunt întrebuinţate uneori cu rezultate pozitive în tratamentul stărilor de alienaţie mintală, au căutat să reducă minunea vindecării demonizaţilor, susţinând că aceia au fost doar simpli alienaţi mintal şi Domnul i-a vindecat prin sugestie.

Dar toată boala de care sufereau cei doi oameni, descrişi de evanghelistul Matei, era mult mai gravă. Demonii puseseră stăpânire pe ei, torturându-i şi pe ei şi făcând printr-înşii mult rău şi altora. Astfel, dacă toţi evitau calea care ducea pe lângă mormintele în care se adăposteau cei doi demonizaţi, Mântuitorul Hristos, însoţit de ucenicii Săi, porneşte cu deplină cunoştinţă de cauză pe calea aceea.

Demonizaţii Îl zăresc din depărtare şi nu numai că nu se încumetă să-I facă vreun rău, ci-L întâmpină strigându-I: „Ce este nouă şi Ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici ca să ne chinuieşti mai înainte de vreme?”(Matei 8,29).

Cuvintele acestea ne arată că nu cei doi demonizaţi grăiau aceste lucruri, ci demonii care erau intraţi în ei. Cei doi nefericiţi nu aveau de unde să cunoască pe Mântuitorul Iisus Hristos, deoarece ei, după cât se pare, trăiau de multă vreme în acele morminte, iar Mântuitorul era doar în trecere prin ţinutul gherghesenilor. Şi chiar dacă ar fi auzit despre Dânsul, mai înainte de a se fi îmbolnăvit, dacă L-ar fi cunoscut ca Prooroc şi binefăcător al mulţimii suferinzilor şi năpăstuiţilor, nu L-ar fi putut întâmpina acum cu aceste cuvinte. Mântuitorul n-a venit să amărască şi să chinuiască pe nimeni dintre oameni. Dimpotrivă, El a venit şi a adus oamenilor bucuria vieţii, încrederea şi nădejdea într-o viaţă mai bună. El a dăruit tuturor odată cu sănătatea sufletească şi sănătatea trupească, odată cu încrederea într-o viaţă mai bună şi puterea de a ajunge la ea şi calea prin care să o ajungă. De aceea cuvintele celor doi nefericiţi, nu sunt cuvintele lor, ci cuvintele demonilor care puseseră stăpânire pe ei şi care le nimiciseră cu totul voinţa şi puterea omenească de discernământ.

Evanghelia ne spune mai departe că, la o depărtare oarecare de locul unde s-au întâlnit cu Mântuitorul, se găsea o turmă mare de porci, şi că demonii L-au rugat (pe Mântuitorul), zicând: Dacă ne scoţi din aceşti oameni, îngăduie-ne să ne ducem în turma aceea de porci”. Şi Mântuitorul le-a dat voie. Demonii au intrat în turma de porci, iar porcii s-au repezit la vale şi s-au aruncat în mare. Paznicii turmei, îngroziţi de întâmplare, au fugit în cetate şi au spus celor de acolo cele ce s-au petrecut, iar oamenii au ieşit cu toţii în întâmpinarea lui Iisus şi L-au rugat să plece din ţinutul lor, îngroziţi ei înşişi de cele întâmplate.

Sunt o seamă de lucruri în istorisirea evanghelică, pe care avem datoria să le înţelegem aşa cum trebuie. De aceea vom stărui asupra lor, căutând să înlăturăm greutăţile din calea tuturor celor plini de dorul de a asculta şi înţelege cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă am urmări cu atenţie toate aceste vindecări săvârşite de Mântuitorul Hristos, cuprinse în Evanghelii, am observa că de fiecare dată, Mântuitorul întreba pe cel bolnav: „Vrei să te faci sănătos?” şi numai la răspunsul afirmativ şi credincios din partea acestuia Mântuitorul îl vindeca. Vindecarea trupească, întocmai ca şi vindecarea sufletească, adică izbăvirea omului de robia păcatului şi mântuirea lui, nu se săvârşeşte fără dorinţa şi fără voia omului. Darurile şi binecuvântările lui Dumnezeu se găsesc la îndemâna noastră a tuturor. E destul să credem în puterea Lui cea mare şi să-I cerem cu credinţă cele de care avem nevoie şi vom auzi îndată: „Fie ţie, după credinţa ta”. Fără dorinţa noastră aprinsă de a ne împărtăşi de darurile lui Dumnezeu, care ne stau la dispoziţie în Sfânta noastră Biserică, aceste daruri rămân ca o comoară ascunsă, iar noi nu ne alegem cu nici un câştig sufletesc. Însăşi participarea noastră la Sfânta slujbă, dacă nu este făcută cu dorinţa vie de a deveni mai buni, mai bine plăcuţi lui Dumnezeu, de a ne apropia mai mult de Domnul şi de-a căuta să trăim ca nişte fii adevăraţi ai Lui, este lipsită de sens. De acea şi Sfântul Ioan Gurădeaur atrăgea atenţia credincioşilor din vremea sa, zicându-le: „În zadar se aduce (în Biserică) în biserică jertfă zilnică, în zadar ne-am mai găsit înaintea altarului, dacă nu este nimeni care să se împărtăşească”.

Observăm însă, că cei doi nefericiţi demonizaţi, au primit vindecarea din partea Domnului fără ca ei să o fi dorit cu înflăcărare. Cum aceasta? Vindecă, oare, şi mântuieşte Domnul pe oameni şi cu de-a sila? Nicidecum. Cei doi nefericiţi, pe care demonii puseseră stăpânire, se găseau în neputinţă de a-şi mai da seama de ei. Nu mai erau stăpâni pe voinţa lor, nu mai erau în stare să-şi exprime nici o dorinţă proprie. Ei deveniseră pradă duhurilor rele, care se serveau de ei întocmai ca de nişte unelte, pentru a-i tortura şi pe ei şi pentru a unelti cu ei răul şi printre ceilalţi oameni. Domnul nu vine în întâmpinarea lor, ci a demonilor care intraseră în ei. Cei doi nefericiţi nu-L cunosc pe Domnul, dar demonii care erau în ei Îl recunosc şi-L mărturisesc îndată ca Fiu al lui Dumnzeu. Mântuitorul Iisus care venise în lume ca să scape pe oameni de robia păcatului şi a diavolului. În persoana celor doi demonizaţi se oglindeşte întreaga omenire de până la venirea Mântuitorului Hristos, iar smulgerea lor din ghearele demonilor şi alungarea acestora din ei este oglinda mântuirii întregului neam omenesc din robia păcatului şi a diavolului, izbăvire ce avea să se săvârşească prin jertfa Mântuitorului pe cruce, jertfă ce avea să vie nu mult după această împrejurare.

Mărturisirea pe care o fac demonii la vederea Mântuitorului Iisus Hristos: „Ce este nouă şi Ţie Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici ca să ne chinuieşti mai înainte de vreme?” este interpretată de sfinţii Părinţi în sensul că demonii se aşteptau la o pedeapsă din partea lui Dumnezeu, dar la sfârşitul lumii, iar nu acum, „mai înainte de vreme”.

Pentru ce au cerut demonii să fie lăsaţi să intre în turma de porci şi de ce a îngăduit Mântuitorul aceasta, El ştiind mai dinainte cele ce aveau să urmeze? Demonii au cerut aceasta cu intenţia ca, alungaţi din cei doi nefericiţi oameni, să mai poată face totuşi încă un rău, încă o pagubă oamenilor; iar Mântuitorul le-a îngăduit aceasta, ca să facă pe toţi să înţeleagă că, oriunde s-ar afla, şi în orice împrejurări, demonii nu produc decât rău şi pagubă oamenilor.

Istorisirea evanghelică ne spune mai departe că, auzind despre aceasta, cei din cetate au venit în întâmpinarea Domnului şi L-au rugat să plece din ţinutul lor. Faptele întâmplate fuseseră atât de uluitoare: vindecarea celor doi demonizaţi, apoi înecarea turmei de porci în mare, gherghesenii s-au îngrozit aşa de tare încât s-au temut să nu mai abată asupra lor şi alte nenorociri, socotind, probabil, pe Mântuitorul Iisus un mare vrăjitor. Ei nu cer de la El să-i despăgubească de porcii înecaţi în mare, dar pentru că nu mai auziseră până atunci de El, au găsit cu cale să se scape cât mai repede de El, rugându-L să plece din ţinutul lor.

Iar Domnul pleacă de acolo, ştiind că lasă în cei doi vindecaţi, pe cei mai înflăcăraţi propovăduitori ai dumnezeirii Lui.

Minunea vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul gherghesenilor ne încredinţează pe deplin de puterea dumnezeiască a Mântuitorului Iisus Hristos. Într-o împrejurare asemănătoare, când Mântuitorul vindecase pe un alt demonizat, fariseii neputând tăgădui puterea cea mare a Mântuitorului, dar în acelaşi timp nevrând să-L recunoască drept Fiu al lui Dumnezeu, aruncară vorba că „scoate demonii cu Belzebuth, domnul demonilor”. (Matei 12, 24). Atunci, Mântuitorul rostise cuvintele menite să vădească, pe de o parte, răutatea fariseilor, iar pe de alta, să încredinţeze pe toţi, mai mult, de dumnezeirea Sa. „Toată împărăţia ce se dezbină întru sine, se pustieşte, sau toată cetatea sau casa ce se dezbină întru sine, nu va sta. Şi dacă Satana scoate pe Satana, s-a dezbinat întru sine; deci cum va sta împărăţia lui? Şi dacă Eu scot demonii prin Belzebuth domnul demonilor -, fiii voştri prin cine îi scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri. Iar dacă eu scot demonii prin Duhul lui Dumnezeu, iată, a venit la voi Împărăţia lui Dumnezeu.” (Matei 12, 25-28)

În adevăr, iubiţi credincioşi, Împărăţia lui Dumnezeu a fost adusă pe pământ de Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, care a învăţat în acelaşi timp pe oameni, cum să se roage şi cum să se poate, pentru ca această Împărăţie să sporească şi să cuprindă în ea toate marginile pământului. Ea este Împărăţia păcii, a dragostei şi a frăţietăţii între oameni; împărăţia în care fiecare dă semenului său ceea ce este al lui şi nu caută să-i fure nici munca, nici agonisita; împărăţia în care dragostea de Dumnezeu se măsoară cu dragostea şi jertfelnicia faţă de aproapele în suferinţă, şi în care toţi oamenii trăiesc în bună înţelegere, întocmai ca nişte fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu.

Pentru înălţimea morală la care trebuie să se păstreze cel ce voieşte cu tot dinadinsul să devină cetăţean al Împărăţiei lui Dumnezeu, împărăţia aceasta se întinde numai cu greu în lume. Dar cel ce izbuteşte să devină cetăţean al ei, atinge cea mai înaltă treaptă a trăirii: trăirea în Dumnezeu, scopul şi ţinta ultimă a oricărui suflet credincios.

Cu toate că medicina modernă nu mai cunoaşte boala demonizării, de care sufereau cei doi oropsiţi, totuşi demonii mai fac ravagii şi astăzi, torturând cu aceeaşi putere pe anumiţi oameni, şi, prin ei, făcând un rău imens celorlalţi. Ne-am obişnuit atât de mult cu demonizaţii veacului nostru, încât am şi uitat să mai dăm bolii, de care suferă ei, adevărata ei denumire. Căci ce sunt tiranii, asupritorii oamenilor paşnici, vânzătorii de vieţi omeneşti, nemilostivii, dispreţuitorii dreptului la muncă, la pâine, la viaţa liberă şi demnă, decât oameni chinuiţi de legheoane de demoni? Căci e cu neputinţă să fie omenească şi nu demonică patima profesioniştilor urii faţă de om, cu care unii caută să-şi agonisească tot felul de avantaje, pe suferinţele semenilor lor.

Demonizaţii din Gherghesa erau groaznici la înfăţişare şi atât de răi, încât nimeni nu cuteza să le stea înainte. Numai Mântuitorul Iisus Hristos vine în întâmpinarea lor, alungă demonii din ei şi-i vindecă, redându-i societăţii din care făcuseră şi ei parte, ca elemente pe deplin sănătoase, capabili de muncă şi de dragostea de care demonii îi goliseră.

Demonizaţii secolului nostru, asupritori ai fraţilor lor: oamenii, sunt tot atât de aprigi şi cred că nimeni nu le poate sta în cale.

Învăţătura creştină ne încredinţează însă că „celor mândri Dumnezeu le stă împotrivă şi celor smeriţi le dă Har” (I Petru 5, 5). Conlucrarea credincioşilor cu acest Har, alianţa (sinergismul) cu Mântuitorul, (Cel) care a alungat pe demoni „mai înainte de vreme”, credinţa tare în purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru făpturile Sale, trebuie să ne dea convingerea că, chiar „înainte de vreme”, Mântuitorul va face să strălucească în inimile tuturor lumina Adevărului Său, sălăşluind între oameni pacea Sa, care covârşeşte toată mintea şi care zideşte mântuirea. (Filipeni 4, 7)

Etichete: Predici la Duminici |

View Comments

Părintele Justin Pârvu despre teatrul jucat de masonul Dan Puric în rolul "ortodoxului"

10/23/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

Etichete: Duhovnici, Video |

View Comments

Apel al Forului Ortodox Român: România fără acte de identitate electronice

10/21/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

România fără acte de identitate electronice

Forul Ortodox Român consideră că măsurile de introducere în România a actelor de identitate electronice constituie un grav abuz, care pune bazele unui sistem de supraveghere permanentă a cetăţenilor aşa cum nu a mai existat niciodată până acum în istorie.Este în lucru şi cardul de sănătate, un document electronic ce cuprinde istoricul bolilor şi starea sănătăţii tuturor oamenilor din România, iar la Ministerul Sănătăţii se pune la punct un program de soft care să gestioneze fişele electronice de sănătate ale tuturor cetăţenilor ţării – o iniţiativă care oferă unor oameni acces la date strict personale. Lucrurile devin şi mai sumbre dacă ne gândim că dezvoltarea controversatului proiect e-România poate duce la un grad de supraveghere care, după ştiinţa noastră, nu are precedent în altă ţară din lume, prin acest proiect intenţionându-se crearea unei interfeţe electronice care să cuprindă totalitatea interacţiunilor dintre stat şi cetăţean, dar şi – ceea ce este încă şi mai important – dintre cetăţean şi cetăţean.
Chiar responsabilii statului implicaţi în aceste proiecte logistice recunosc faptul că singura garanţie ca sistemul electronic de identificare a cetăţenilor să nu fie folosit în mod abuziv este calitatea celor care îl administrează. Dar niciodată, într-un stat de drept constituţional, garanţia respectării libertăţilor civice nu va sta în calitatea morală a conducătorilor, ci în garanţiile instituţionale concrete, prin care exerciţiul puterii este limitat în întindere, amploare şi manifestare. Inacceptabilă este şi ideea prelevării datelor biometrice ale persoanei, procedură practicată, până recent, doar în cazul infractorilor. Acest lucru îi transformă pe cetăţeni în „suspecţi de serviciu”, o viziune tipică dictaturilor, în care cetăţenii sunt bănuiţi aprioric de atitudini antisociale, fapt fără precedent însă într-o societate ce se denumeşte deschisă şi care se ghidează după norme juridice ce pun pe primul plan libertatea persoanei.
Întrebarea pe care orice cetăţean al României şi-o poate pune este: de unde provin banii pentru acest proiect al introducerii actelor electronice, ale cărui costuri se ridică la zeci de milioane de euro? Din bugetul statului? Considerăm însă că pentru statul român ar fi mult mai utile şi mai urgente măsurile de remediere a problemelor structurale ce ameninţă principalii piloni ai sistemului românesc (sistemul de asigurări sociale – pensiile, sistemul educaţional, sănătatea). Dacă banii provin din surse private, aşa cum afirmă unii oficiali, de ce nu se orientează aceşti bani spre ajutorarea familiilor nevoiaşe, a celor care mor întrucât nu au bani pentru medicamente sau pentru operaţii costisitoare? Care ar fi interesul (economic, politic) al unor persoane private pentru implementarea acestui sistem în România?
Uniunea Europeană nu ne obligă să introducem cărţile de identitate electronice (CIE). Dimpotrivă, vedem că, din cele 30 de ţări ale Uniunii Europene, practic doar 12 au introdus acest tip de documente, iar 9 sunt doar pe cale să le adopte. În multe state care au CIE statutul acestora nu este obligatoriu, făcându-se paşi mici în adoptarea lor de către populaţie (Italia e un exemplu). Atunci ne întrebăm, în chip firesc, ce interese se ascund la noi în spatele acestui proiect? Este absurd ca, în condiţiile în care trăim o criză profundă, autorităţile române să investească sau să atragă fonduri enorme pentru un proiect pe care nu îl cere nimeni şi ale cărui costuri vor fi permanente, având în vedere necesitatea up-gradărilor, a securizării continue etc.
În ceea ce priveşte argumentul tehnic, al aşa-zisei securităţi sporite a datelor personale, datele problemei sunt, în realitate, cu totul altele. Un sistem care nu-i va permite cetăţeanului să efectueze anumite operaţiuni, sau care nu-i va permite să se identifice complet în faţa unei instituţii oficiale decât dacă este posesor de act de identitate electronic, este unul greşit conceput şi fundamentat. Pe lângă constrângerile care decurg din aceasta, orice astfel de suport electronic este supus unor riscuri de clonare şi/sau de deteriorare ce au o probabilitate statistică foarte mare (defectare prin expunere la presiuni mecanice, prin expunere la câmpuri electrice sau magnetice, prin contactul cu diferite substanţe chimice uzuale etc.).
De asemenea, ne asumăm un mare risc expunându-ne datele personale, biometrice, într-o bază de date centralizată la nivel naţional şi operată de anumite instituţii oficiale cu probleme interne majore, recunoscute public, la nivelul organizării şi al gradului de corupţie. Riscul acesta este cu atât mai mare cu cât se preconizează o integrare la nivel internaţional – într-o primă fază, european – a acestor date. Nu există în acest moment, din păcate, nici măcar la nivel de proiect, o politică naţională de securitate informatică menită să ne asigure nouă, cetăţenilor români, protecţia datelor personale în momentul în care acestea vor fi expuse într-un mediu internaţional care este de asemenea dominat, în multe cazuri, de corupţie la nivel instituţional, sau este marcat de atitudini rasiste/xenofobe în raport cu anumite comunităţi etnice şi chiar religioase. Avem, din nefericire, precedente periculoase în acest sens: o parte din baza de date de CNP-uri a Poliţiei Române este disponibilă pe reţelele informatice publice de transfer, la fel şi mai multe hărţi militare detaliate ale României! Din câte ştim, nimeni nu a intervenit în vreun fel până acum pentru a remedia aceste scurgeri de informaţii.
Nu în ultimul rând, este important să conştientizăm faptul că actele de identitate electronice au mari şanse de a deveni în viitor propriile noastre dosare de securitate, pe care le vom purta peste tot şi la care noi nu vom avea acces decât indirect, prin intermediul instituţiilor.
Având în vedere toate acestea, cerem în mod ferm Preşedintelui ţării, reprezentanţilor MAI şi tuturor instituţiilor abilitate ale statului român următoarele:
1. Să oprească introducerea în România a oricărui tip de document electronic de identitate (carte de identitate, permis de conducere) şi a cardului electronic de sănătate.
2. Să se asigure în mod temeinic baza juridică a paşapoartelor aşa-zis temporare, pentru a nu se putea reveni în mod abuziv asupra acestei alternative. Să se prelungească termenul de valabilitate al acestui tip de paşapoarte la 3 ani şi să nu existe nici o presiune financiară sau morală asupra persoanelor care nu acceptă documentele ce conţin datele personale incluse în mediul de stocare electronic.
3. Să se angajeze un dialog real cu reprezentanţii societăţii civile pentru a se stabili o linie clară de demarcaţie până la care un proiect de tipul e-România, ce include şi componenta Cărţilor de Identitate Electronice, poate fi derulat astfel încât să nu pună în primejdie libertăţile civice specifice unui stat de drept constituţional, precum şi libertatea de conştiinţă a cetăţeanului.
După ce am văzut în secolul trecut cât de uşor pot să apară dictatorii, după ce am traversat 50 de ani de ideologie comunistă şi 20 de ani de tranziţie lipsită complet de viziune, credem că este firesc să tragem un semnal de alarmă şi să chemăm pe toţi românii să se opună măsurilor amintite. Acestea, pe lângă faptul că nu pot fi prioritare în contextul socio-politic actual, nu fac altceva decât să creeze premisele unui sistem totalitar de supraveghere şi control al persoanei umane. Tehnologia trebuie să fie folosită în scopuri creative, iar nu în slujba controlului (sau a manipulării) oamenilor. Libertatea este un dar dumnezeiesc ce trebuie apărat cu toată vigilenţa, aşa cum s-a întâmplat în perioada comunistă, când mii de eroi şi de martiri din închisori sau din munţi şi-au dat viaţa, opunându-se dictaturii. Jertfa acelor tineri care au strigat în decembrie 1989 „Vom muri şi vom fi liberi!” ne responsabilizează şi ne obligă la atitudine. Captivitatea electronică nu este cu nimic mai bună decât aceea în lanţuri. Statul nu mai trebuie să intervină în viaţa privată a oamenilor, sub nici o formă.

Organizaţiile reunite în Forul Ortodox Român adresează societăţii civile un apel la unitate pentru a face conştientă opinia publică în faţa acestor provocări. Chemăm toate ONG-urile şi persoanele care împărtăşesc îngrijorarea noastră să semneze acest apel pentru libertatea şi demnitatea românească. Adeziunile se pot trimite pe adresa de e-mail a FOR-ului.

18 octombrie 2010

Contact: forul.ortodox@gmail.com

Sprijină acest demers:

Asociaţia Rost
Alianţa Familiilor din România
Asociaţia Pro-Vita Bucureşti
Asociaţia Pro-Vita Gorj
Asociaţia Christiana
Asociaţia Ziariştilor şi Editorilor Creştini
Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
Liga pentru Utilitate Publică
Asociaţia pentru Cultură și Educație Sfântul Daniil Sihastrul
Fundaţia Sfinţii Martiri Brancoveni – Constanţa
Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni - Suceava
Fundaţia creştin-ortodoxă Pro Filiis
Asociaţia Bucovina Profundă
Editura Predania
Revista OrthoGraffiti
Comunitatea OrthPhoto România
Editura Origini

Sursa: Ionuţ Trandafirescu

Etichete: acte biometrice / electronice, Anunţuri |

View Comments

Arhimandritul Serafim Alexiev despre mistica bolnavă

10/18/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

În realităţile noastre bisericeşti se întâlnesc mulţi oameni care nu sunt bolnavi psihic, ca să poată fi socotiţi cazuri patologice, care duc o viaţă normală, însă, dacă se dedau trăirilor religioase, văd „îngeri” şi au părtăşie cu duhurile, cheamă sufletele celor răposaţi şi primesc descoperiri „cereşti” deosebite. Ei cred că sunt în legătură cu lumea luminoasă duhovnicească, pentru că au fost inspiraţi să facă bine. Cum poate satana să înveţe la bine?

Naivă legătură logică! Oare însă duhurile rele, jinduind să capete încrederea naivilor creştini, vor porni să li se arate „cu coarne”? O asemenea arătare le-ar fi respingătoare! Diavolul nu este într-atât de puţin deştept precum sunt jertfele lui. Înşelările nu pot fi cuprinse dintr-o privire, nici gândurile lui date în vileag cu o singură dovadă. În Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul se vorbeşte nu despre înşelăciunile satanei, ci despre „adâncurile satanei” (Apocalipsa 2, 24).
Frica îl cuprinde pe om când se gândeşte la aceste „adâncimi ale satanei”. Pe motivul evlaviei, satana îşi conduce jertfele către cea mai mare necinstire. Pe motivul sfinţeniei şi al desăvârşirii, le dă lor vedenii şi îi umple de mândrie. Sub pretextul înălţării în viaţa duhovnicească, împotmolindu-i în balta rătăcirilor religioase până la slăbirea morală şi deplina pieire.

Adesea se întâlnesc astăzi oameni care, cu o sete neobişnuită, se avântă pe primejdiosul tărâm – pentru cei plini de păcate – al vieţii duhovniceşti. Unii se dedau la delirul unor rugăciuni bolnăvicioase, alţii – la şedinţe de spiritism, iar o a treia categorie – la căutarea descoperirilor cereşti. Toţi, în realitate sunt jertfe ale aceleaşi mistici bolnave şi, dacă le veţi spune, pentru a-i preveni, că se joacă cu focul, că pot să fie înşelaţi de demoni, care se pot arăta adesea ca sfinţi îngeri, ei vor avea deja răspunsul pregătit: „Ştim asta! Noi chiar avem mărturii din experienţă, că pe lângă îngeri, adesea se arată şi demoni. Însă cunoaştem care duhuri sunt bune şi care sunt rele. De aceea suntem cu luare-aminte. Pe cele bune le primim, iar pe cele rele le înlăturăm”. Astfel de oameni nu pot să fie convinşi cu nimic. Ei s-au încredinţat singuri că nu pot să greşească la ispitirea duhurilor. De aceea, de sus şi cu un simţământ de compasiune privesc la noi, cei care i-am povăţuit să se ferească de răutatea demonilor. Dar, sărmanii, sunt atât de crunt înşelaţi şi atât de viclean căzuţi în rătăcire! Sfântul Nil Sinaitul spune, descoperind răutăţile satanice: „Trebuie să cunoşti următoarea înşelăciune a demonilor. Uneori, ei se împart pe grupe. Unii vin cu sminteala – şi când tu cauţi ajutor, vin alţii în chip de înger şi îi izgonesc pe primii, ca să fii ademenit tu că sunt adevăraţi îngeri şi să cazi în părerea de sine că eşti vrednic de ei”.
Satana foloseşte şi o altă manevră strategică: trimite lupte duhovniceşti în sufletul monahilor nevoitori şi ale unor creştini de rând, iar după aceasta, când ei încep să se roage mai cu tărie, dau înapoi îndată, ca ei să gândească înalt despre sine, că deja pot prin rugăciunea lor să depăşească orice ispită.

Iată cum descrie aceste vedenii Sfântul Nil Sinaitul: „Dacă observi că, atunci când te rogi împotriva vreunui gând păcătos, acesta s-a liniştit îndată şi lesne, ia seama din ce s-a născut aceasta, ca să nu cazi în plasa lui şi, fiind înşelat, să nu devii tu însuţi trădător al tău...Uneori demonii, semănând întru tine anumite gânduri păcătoase, ei înşişi te îndeamnă să te rogi împotriva lor şi pe dată dau înapoi. Ei fac acest lucru ca să cazi în înşelare, imaginându-ţi că deja ai început să biruieşti gândurile şi să-i înfricoşezi pe demoni”.

De aceeaşi natură este şi următoarea înşelăciune satanică, observată adesea în viaţa contemporanilor noştri:
Există oameni care, după ce au trăit o viaţă plină de păcate, dintr-odată doresc să o rupă cu murdăria lor. Ei plâng, se căiesc, caută pe Dumnezeu, însetează de mântuirea sufletului lor. Însă, sub influenţa ispititorului, care îi pândeşte chiar şi în pocăinţa lor, în loc să se cufunde în adevărata smerenie, în loc să se întărească în hotărârea de a petrece restul vieţii lor în necontenită pocăinţă, ei se grăbesc să vadă roadele întoarcerii lor. Încep să-şi închipuie că, ieşiţi de pe drumul păcatului, deja sunt cine ştie cine, dacă nu chiar sfinţi, vrednici să intre în părtăşie suprafirească vădită cu cerul. Dacă nimeresc, prin această înţelegere nedreaptă a lor, în cercul unor creştini „ortodocşi”, fără de dreaptă socoteală ori al unor sectanţi care se ocupă cu vedenii şi descoperiri, cu vorbirea în limbi necunoscute, cu căderea în transă şi altele, îndată primesc ei înşişi „neobişnuite” daruri duhovniceşti. Încep să audă şoapte minunate, văd nemaipomenite vise şi vedenii, trăiesc minuni. Scăpaţi prin pocăinţa lor din mâinile celui viclean, ei cad numaidecât în cursele acestuia din nou, prin cele dăruite lor, prin darurile „mistico-duhovniceşti” primite fără nici o cenzură.

Paradoxal este faptul că, atunci când erau în cele mai mari căderi morale, aceşti oameni, pentru aplecarea lor spre pocăinţă, au fost cel mai aproape de mântuirea lor! Dar după ce s-au lepădat de faptele lor rele şi au primit ca „răsplată” pentru aceasta „darurile mistice suprafireşti”, ei s-au îndepărtat la distanţe deznădăjduitoare faţă de Dumnezeu.
Nu sunt oare aici „adâncurile satanei”?! (Apocalipsa 2, 24).

Iată însă şi alte prăpastii ale înşelăciunii satanice:
Mulţi oameni căzuţi în mistica bolnavă trăiesc în virtute, în curăţie, în rugăciune, aproape asemenea sihaştrilor. Însă acest fapt nu demonstrează că vedeniile şi darurile sunt de origine divină. Căci sub această impecabilă morală exterioară se ascunde o altă înşelare adâncă, satanică. După învăţătura Sfinţilor Părinţi, în spatele fiecărei patimi se ascunde un demon îndemnător spre păcatul potrivit acestora („Filocalia”; Sfântul Ignatie Briancianinov, „Patericul”). Există demoni ai desfrânării, ai mâniei, ai mândriei, ai iubirii de arginţi, ai răutăţii şi alţii asemenea. Toţi aceşti demoni sunt supuşi ai întâistătătorului lor – satana. Când el cuprinde zdravăn în mâinile sale vreo jertfă, trimiţându-i vedenii şi descoperiri, şi când, aruncând-o în mândrie, vede astfel că nu este neapărat necesară prezenţa altor demoni, atunci le spune acestora: „Retrageţi-vă de la acest om! Nu-l mai necăjiţi! El să nu aibă ispitele îmbuibării pântecelui, iubirii de arginţi, desfrânării şi mâniei! Să nu aibă lupte cu patimile lui cele rele! Să trăiască pe dinafară întru totul cinstit şi plin de pace! Să se socotească drept sfânt! Să slujească în viaţa lui ca pildă altora, ca şi ei să fie atraşi de vedeniile lui! Eu îl ţin bine sub puterea mea prin fina mândrie ascunsă întru el! Alt păcat nu este de trebuinţă spre pieirea lui!”
Şi, într-adevăr, un astfel de om, care a primit vedenia fără să aibă nici un fel de ispită duhovnicească, trece în ochii oamenilor drept sfânt. El nici nu se gândeşte că este în slujba celui rău. Vedeniile lui sunt „minunate”. Nu este egoist şi nu trăieşte doar pentru sine, ci ajută tuturor cu darurile lui suprafireşti. Nimănui nu-i trece nici măcar prin minte că toate acestea pot să fie de la satana.

Doar atunci poate să fie trădat „sfântul” fără reproş în legătura lui duhovnicească cu încercatul urmăritor al său, diavolul, când îi sunt rănite mândria şi iubirea de slavă a sa. Învinuiţi-l pentru vreun lucru de nimic! El îndată se scoală ca ars şi începe să se apere. Mândria lui se manifestă atunci întru el. Deşi la vedere nu are alte vicii, singură mândria îi este de ajuns ca să-l facă rob al diavolului.

Că de aceste viclenii de înrobire a sufletului omenesc se slujeşte satana, vedem din următoarea grăire a Sfântului Ioan Scărarul: „Nimeni nu se îndoieşte de faptul că diavolii şi patimile părăsesc uneori sufletul...însă şi mai puţini cunosc din ce pricini îl părăsesc pe el. De la unii oameni – nu doar credincioşi, ci şi necredincioşi – au plecat toate patimile, cu excepţia uneia – mândria. Ele au lăsat-o pe ea ca o temelie rea, ca să umple locul patimilor de mai înainte, întrucât aceasta este atât de vătămătoare, încât poate să distrugă chiar şi cerul”.

Etichete: Mărgăritare duhovniceşti |

View Comments

Motivul pentru care s-a sărit peste pasajul cu ecumenismul din omilia la Sf. Maxim Mărturisitorul citită la Iaşi ar fi fost... lipsa de timp

10/18/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

Etichete: Controverse |

View Comments

Necenzurat - Omilie la Sfântul Maxim Mărturisitorul a Părintelui Partenie ţinută cu ocazia praznicului Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi

10/15/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

Preafericite Părinte Patriarh al Romaniei, Daniel, Înalt-Preasfinţite Părinte Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Teofan, Preasfinţiţi Părinţi Arhierei, iubiţi fraţi întru Hristos, onorate autorităţi, binecuvântat popor al lui Dumnezeu.

Suntem profund marcaţi de prezenţa noastră aici la Iaşi, în acest mare şi vestit oraş al României, împodobit cu mânăstiri minunate şi biserici strălucitoare. Aceasta o datorăm în primul rând binecuvântării date de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, căruia îi mulţumim călduros, şi în al doilea rând faptului că la această luminoasă şi mare sărbătoare a Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Iaşului şi a Moldovei, Înalt-Preasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a avut deosebita purtare de grija de a ne invita să aducem moaştele cele de-har-izvorâtoare ale Sfântului Maxim Mărturisitorul care se păstrează de veacuri în mănăstirea noastră, a Sfântului Pavel, una dintre cele douăzeci de mănăstiri suverane ale Sfântului Munte Athos.

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Mat. 10:32-33).

Aceste cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos s-au încrustat adânc în inimile tuturor ce L-au iubit pe Dumnezeu, jertfindu-se pe sine pentru apărarea Adevărului Bisericii noastre, moştenirea cea mai de preţ lăsată nouă de Hristos. Unul dintre aceştia este şi Sfântul Maxim Mărturisitorul, care s-a dovedit un mare apărător al credinţei ortodoxe – deşi era simplu monah – deoarece timp de aproape 25 de ani a fost principalul exponent al acesteia, mărturisind două voinţe în Persoana lui Hristos, într-o vreme de mare cumpănă pentru Biserică.

Sfântul Maxim s-a născut la Constantinopol în anul 580, dintr-o familie nobilă, şi a avut parte de cea mai înaltă educaţie din vremea sa. Împăratul Heraclie (610-641) l-a rânduit ca secretar al său, dar după câţiva ani el a părăsit înaltele dregătorii de la curte şi s-a făcut monah într-o mănăstire din Hrisopolis, în apropiere de Constantinopol. A fost apoi pus egumen al acelei mănăstiri. În anul 627, Împăratul Constans a emis „Typosul” prin care se interziceau orice discuţii despre una sau două voinţe şi lucrări în Hristos. După cum se ştie, Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, precum şi Sinodul al V-lea Ecumenic din Constantinopol condamnaseră erezia monofizită. Cu toate hotărârile sinodale şi legiuirile drastice impuse de împăraţi, monofizitismul nu a dispărut, ci s-a răspândit în Siria, Palestina, Egipt, Mesopotamia şi Armenia – provincii ce s-au rupt de Imperiul Bizantin, iar bisericile lor de comuniunea cu Biserica Ortodoxă. În veacul al VII-lea, Împăratul Heraclie, ce era de neam armean, şi Patriarhul Piros au încercat să atragă de partea lor populaţiile monofizite prin exprimări teologice împăciuitoare cu felul lor de gândire, temându-se să nu piardă cu desăvârşire din componenţa Imperiului acele provincii răsăritene. Ca soluţie de rezolvare a crizei, a fost născocit monotelismul şi, ca o consecinţă a acestuia, monoenergismul. Atunci Serghie şi Piros au redactat „Ekthesi”, un text cu conţinut monotelit, intenţionând reunirea şi realipirea bisericilor monofizite răsăritene la Imperiul Bizantin. Sinodul de la Lateran, a condamnat monotelismul, iar Sfântul Maxim a fost reprezentantul cel mai de frunte din acel Sinod. Din această pricină, el a fost arestat şi dus la Constantinopol împreună cu cei doi ucenici ai săi. A fost acuzat, fără dovezi, de complot politic şi surghiunit într-o cetate a Traciei, Vizia.

A fost rechemat în Constantinopol pentru noi cercetări şi, după refuzul său de a semna „Typosul”, Sfântul Maxim a fost trimis iarăşi în exil, la Pervera. După şase ani, a fost chemat din nou în cetatea împărătească şi, după ce a refuzat pentru a treia oară să se supună poruncii împărăteşti, a fost anatematizat şi torturat. După aceea, a fost aruncat în temniţă pe jumătate mort, iar a doua zi i s-a tăiat limba de-Dumnezeu-înţelepţită cu care a mustrat rătăcirile ereticilor. Dar Dumnezeu, Cel ce „nebuni arată a fi pe cei înţelepţi” şi „din gura pruncilor săvârşeşte laudă”, i-a dat credinciosului Său mărturisitor darul de a vorbi, mai presus de fire, chiar şi fără limbă – mai limpede decât înainte. Umplându-se de ruşine şi mânie, ereticii i-au tăiat şi mâna cea dreaptă, apoi l-au târât aşa prin toată cetatea, spre batjocura tuturor. După aceea, l-au trimis iarăşi în surghiun, fără purtare de grijă, fără haine şi mâncare. În cele din urmă, l-au închis într-o temniţă din cetatea Shimaris. După trei ani de suferinţe, Sfântul Maxim şi-a dat cu bucurie sufletul în mâinile lui Hristos, pe Care L-a iubit din tinereţile sale şi pentru Care a suferit chinuri atât de grele.

***

Din impresionanta viaţă a Sfântului Maxim, deosebim trei componente de bază ce caracterizează mărturisirea ortodoxă: frica lui Dumnezeu, adevărata smerenie şi curajul mărturisirii. El nu a cedat în faţa chinurilor, pricină pentru care şi moartea sa rămâne o mărturie veşnică a luptei purtate. Mărturisind Adevărul, Adevărul l-a slobozit de patimi şi l-a unit cu Dumnezeu şi cu toţi sfinţii. A suferit până la moarte ca să nu accepte minciuna şi să nu ascundă, de frică, Adevărul. „Mincinos este cel ce tăgăduieşte că Iisus este Hristosul” (1 Io. 2:22), ne spune Sfântul Evanghelist Ioan. Sfântul Maxim s-a luptat nu doar să-L mărturisească pe Hristos înaintea oamenilor, nu doar să fugă de păcat, ci şi să păstreze nealterată puritatea dogmei. Iar puritatea dogmei înseamnă răspândirea directă a mesajului Evangheliei, propovăduit de apostoli şi transmis nouă de către sfinţi: faptul că Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Dumnezeu desăvârşit fiind, în toată plinătatea Dumnezeirii Sale, a binevoit din dragoste să Se întrupeze şi să Se facă Om desăvârşit. În nici un caz nu s-ar putea pune la îndoială şi tăgădui deplina Dumnezeire şi Egalitate cu Tatăl a lui Hristos, din pricina slăbiciunii trupului omenesc luat odată cu întruparea Sa.

Sfântul Maxim, acest mare Părinte al Bisericii, a contribuit magistral la dezvoltarea limbajului teologic în privinţa celor două voinţe în Persoana lui Hristos. El a scris zeci de lucrări de o însemnătate teologică covârşitoare, dintre care enumerăm în treacăt: „Cuvânt ascetic”, „400 capete despre dragoste”, „Întrebări şi răspunsuri”, „Mistagogia” etc., multe dintre ele fiind cuprinse şi în Filocalie. În toate aceste lucrări, cu o iscusinţă teologică fără seamăn şi o uimitoare limpezime, Sfântul Maxim a expus în chip strălucit Hristologia. Râvna sa pentru apărarea Ortodoxiei a fost rodul îndelungatei sale nevoinţe din pustie. Îmbogăţit cu experienţe duhovniceşti înalte şi încercat în luptele ascetice, el şi-a asumat să ridice pe umeri greutatea teologică a înfruntării ereziei monotelite. Sfântul Maxim, al cărui nume e sinonim cu mărturisirea adevărului, rămâne o figură eroică şi luminoasă a Bisericii. Împăraţi, episcopi şi sinoade l-au condamnat din pricină că nu şi-a abandonat mărturisirea credinţei şi nu s-a lăsat purtat de valurile stârnite de vânturile unui compromis politic confortabil.

Astăzi, unele cercuri politice şi bisericeşti doresc unitatea creştinilor. Împăraţii de atunci doreau, la fel, o unitate, un front comun cu potrivnicii lor, trecând cu vederea deosebirile teologice ce-i despărţeau. Din pricina acestor compromisuri făcute de împăraţii de atunci, de dragul unei aşa-zise reconcilieri, au apărut acele erezii împotriva cărora a luptat Sfântul Maxim. Întărit în Adevăr, el a stat împotrivă la toate ameninţările puternicilor vremii, atât politici cât şi bisericeşti. Toate Patriarhiile vechi din Răsărit acceptaseră compromisul. Sinoadele episcopilor anatematizau pe oricine le era împotrivă, cu aprobarea tacită a Basileului şi Senatului.

Lupta Sfântului Maxim are valoare nu doar pentru acele vremuri, ci şi pentru noi, cei de astăzi, deoarece el ne-a arătat ce trebuie să facă orice creştin, în orice vreme: creştinul trebuie să-L mărturisească pe Hristos înaintea oamenilor prin cuvinte şi fapte; niciodată să nu-L tăgăduiască sau să-L vândă, sau să mărturisească un „Hristos fals”. Când prigonitorii eretici i-au cerut Sfântului Maxim să tacă, el le-a răspuns: „A trece sub tăcere cuvântul este totuna cu a te lepăda de Hristos, fiindcă Duhul Sfânt grăieşte prin gura proorocului: «Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă» (Ps. 18:3). Prin urmare, cuvântul ce nu vine la arătare nu este cuvânt adevărat”. Mântuirea în ansamblul ei depinde nu doar de credinţa inimii, ci şi de mărturisirea acestei credinţe, după cum ne învaţă dumnezeiescul Apostol: „Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Rom. 10:10).

Cu toţii ştim că au fost vremuri în trecut când părea că lumina Ortodoxiei s-a stins de peste tot. Dar, de fiecare dată, Dumnezeu a ridicat câte un mărturisitor neînfricat, prin care credinţa a biruit. Astfel au fost Sfinţii Vasile cel Mare, Athanasie şi Chiril ai Alexandriei, Grigorie Teologul, Ioan Damaschin, Theodor Studitul, Grigorie Palama, Marcu al Efesului şi mulţi alţii. Proslăvindu-i pe aceşti mărturisitori ca sfinţi, Biserica ne dă vieţile lor drept exemple de urmat. În zilele noastre, în aceste vremuri de confuzie şi rătăcire, vieţile lor strălucesc ca nişte faruri pentru a ne călăuzi pe calea cea dreaptă.

Sfântul Maxim a mărturisit credinţa ortodoxă într-o epocă ce are multe asemănări cu cea a noastră. Politica basileilor de atunci urmărea înfăptuirea unirii politico-sociale a imperiului – ceea ce se urmăreşte şi astăzi. Mijlocul de realizare a acestui lucru a fost sprijinirea ereziei monotelite. Au fost folosiţi şi oameni din Biserică, care au susţinut erezia de dragul unor oportunităţi lumeşti. Ei credeau că fac, chipurile, un pogorământ ecleziastic. Să nu uităm însă niciodată cuvintele Sfântului Maxim, care spunea: „Domnul nostru Iisus Hristos a numit Biserica Sa Biserică Sobornicească deoarece ea păstrează Adevărul şi mărturisirea credinţei”.

Mai jos urmează pasajul despre ecumenism peste care s-a sărit la "intervenţia" ÎPS Teofan care ia făcut semn cu mâna celui care citea să sară peste acest pasaj:

Prin aceste cuvinte, el a pecetluit condamnarea a ceea ce astăzi se numeşte „ecumenism” şi, în acelaşi timp, a destrămat mitul existenţei „succesiunii apostolice” în afara Bisericii Soborniceşti. Unde nu există „adevărul şi moştenirea mărturisirii de credinţă”, nu există nici un fel de Biserică Sobornicească – şi, implicit, nici preoţie, nici Botez, nici Taine. Această teză se regăseşte în textele şi lucrările de-Dumnezeu-insuflate ale Sfinţilor Părinţi, în Sfintele Canoane şi în Vieţile Sfinţilor. Să nu ne înşelăm! Nu poate fi vorba de vreo succesiune apostolică atât timp cât nu există şi credinţă apostolică, deoarece învăţătura Bisericii Ortodoxe ne spune că harul dumnezeiesc este necreat, este expresia veşnică a Fiinţei lui Dumnezeu, cea cu neputinţă de descris – este har nezidit şi dumnezeiesc, în înţeles real şi ontologic! În consecinţă, atunci când noi, creştinii ortodocşi, vorbim despre har, vorbim despre ceea ce ne putem împărtăşi din Dumnezeu noi, oamenii cei muritori şi zidiţi.

Adevărata unitate are sorţi de izbândă doar atunci când se face mai întâi unirea în credinţă, în dogme, în cult. Acesta este prototipul unităţii în Biserica primară. Diversitatea nu poate fi acceptată decât în probleme minore, legate de tradiţii şi obiceiuri locale.

Iubiţi credincioşi, să privim cu credinţă neclintită la pilda Sfântului Maxim şi a celorlalţi mărturisitori! Să ne luptăm pentru a dobândi smerenia, blândeţea şi dragostea lor, pentru ca atunci când va trebui să ne mărturisim credinţa să avem îndrăzneală în mărturisirea noastră şi să ne luăm răsplata în viaţa cea veşnică.

Fie ca rugăciunile şi mijlocirile Sfântului Maxim Mărturisitorul şi ale Sfintei Parascheva care este atât de cinstită şi la care aveţi atâta evlavie, să ne acopere şi să ne întărească pe noi pe toţi în Adevărul credinţei noastre ortodoxe. Amin!

În clipul de mai jos se poate observa cum se sare peste pasaj exact când ÎPS Teofan îl atinge insistent cu mâna pe cel care citeşte:

Aceeaşi fază poate fi observată şi în următorul clip la minutul 9:10:

Alte referinţe:

Strigător la cer!!! Cenzură aplicată omiliei arhim Partenie de hramul Sfintei Parascheva! A fost scoasă referirea la ECUMENISM!

Etichete: Mărgăritare duhovniceşti, Praznice |

View Comments

Se oferă posibilitatea de a se opta între C.I. clasică şi C.I. electronică. Oare chiar aşa să fie ? Rămâne de văzut care vor fi forma şi conţinutul...

10/12/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

Romanii vor putea sa aleaga intre eliberarea unei carti de identitate sau a unei carti electronice de identitate, forma si continutul fiind stabilite prin hotarare de Guvern.

Potrivit unui proiect al ministerului de Interne, imaginile digitale ale amprentelor se vor sterge automat dupa personalizarea documentului biometric, informeaza Mediafax.

Potrivit noului proiect supus dezbaterii publice, cetatenii romani pot opta pentru eliberarea unei carti de identitate, a unei carti electronice de identitate fara impresiuni digitale (dar care permite utilizarea semnaturii digitale) sau a unei carti electronice de identitate care contine toate facilitatile si datele, inclusiv impresiunile digitale.

Datele cu caracter personal care se introduc in formatul tiparit sunt numele si prenumele titularului, sexul, cetatenia titularului, data si locul nasterii titularului, semnatura olografa a titularului, fotografia titularului, C.N.P, domiciliul titularului.

In formatul electronic se vor gasi aceleasi date, dar vor fi incluse si prenumele parintilor titularului, certificate digitale, date biometrice ale titularului, constand in imaginea faciala si imaginile impresiunilor papilare a doua degete.

Datele biometrice se colecteaza numai cu acordul expres al solicitantului sau, in cazul minorilor si al incapabililor, numai cu acordul expres al unuia dintre parinti ori al reprezentantului legal, pentru a fi inscrise in CEI, in scopul verificarii autenticitatii acesteia si identitatii titularului.

Verificarea identitatii titularului CEI se va face prin compararea directa a datelor biometrice preluate de la acesta, cu ocazia verificarii, si a datelor inscrise in CEI.

Proiectul prevede si ca, dupa personalizarea si transmiterea CEI la autoritatea competenta sa o elibereze, toate datele stocate in bazele de date de productie sa fie sterse prin procedura automata. Imaginile impresiunilor papilare colectate se sterg prin procedura automata imediat dupa personalizarea documentului.

Procedurile de preluare a datelor biometrice, prin hotarare, cu avizul ANSPDCP vor fi stabilite de Guvern.

Proiectul prevede că proiectul-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a documentelor electronice se realizează până la data de 31 martie 2011, respectiv că aceste documente se pun în circulaţie până la data de 1 iulie 2011.

Sursa: Vlad Mihai apud Ziare.com

Etichete: Ştiri |

View Comments

Comunicat M.A.I.: Proiect supus dezbaterii publice. Cetăţenii români vor putea opta între cele 3 variante propuse de acelaşi M.A.I.

10/12/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

Direcţia Informare şi Relaţii Publice – Ministerul Administraţiei şi Internelor

Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor este interesat în participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative.

Astfel, Ministerul Administraţiei şi Internelor supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a luat act de propunerile, sugestiile şi obiecţiile formulate atât în timpul dezbaterilor care au avut loc în procesul parcurgerii procedurilor de transparenţă decizională în data de 20 august a.c., cât şi prin adresele transmise pe adresa ministerului referitoare la Proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului pentru evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European.

Prin proiectul de act normativ supus dezbaterii publice se aduc modificări de substanţă O.U.G. nr.97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, pentru crearea cadrului unitar în materia regimului juridic aplicabil actelor de identitate ale cetăţenilor români, şi sunt amendate o serie de acte normative, respectiv Legea nr.248/2005 privind libera circulaţie a cetăţenilor români în străinătate, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, Ordonanţa Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.199/2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” – S.A., pentru corelarea cadrului normativ şi instituirea măsurilor organizatorice necesare punerii în circulaţie a documentelor de identitate şi rezidenţă electronice.

Astfel, principalele modificări pe care le aduce proiectul de act normativ supus dezbaterii publice constă în următoarele:

Prima carte de identitate (CI) sau carte electronică de identitate (CEI) se eliberează la 14 ani, potrivit opţiunii solicitantului.

De la data punerii în circulaţie a cărţii electronice de identitate (CEI), cartea de identitate va avea un format identic cu CEI (fără a conţine însă şi date în format electronic), tip card, ambele documente fiind emise pentru o perioadă de: 4 ani, pentru persoanele cu vârsta între 14-18 ani, respectiv 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 de ani.

De asemenea, în noul proiect de act normativ sunt prevăzute explicit datele cu caracter personal care se introduc în formatul tipărit: numele şi prenumele titularului; sexul; cetăţenia titularului; data şi locul naşterii titularului; semnătura olografă a titularului; fotografia titularului; C.N.P.; domiciliul titularului; (pentru prenumele părinţilor nu mai au tuş n.n.) aceleaşi date se vor regăsi şi în formatul electronic şi, în plus: prenumele părinţilor titularului; certificate digitale; date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi imaginile impresiunilor papilare a două degete.

Întrucât CI şi CEI conţin şi alte date decât cele cu caracter personal, forma şi conţinutul acestor acte de identitate se va stabili prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. (deci nu se ştie dacă va rămâne formatul actual al C.I. clasice, deasemenea nu avem de unde şti ce modificări vor apărea n.n)

Potrivit noului proiect supus dezbaterii publice, în raport de cele menţionate, cetăţenii români pot opta pentru eliberarea unei:

a) CI;

b) CEI, fără impresiuni digitale (dar care permite utilizarea semnăturii digitale);

c) CEI, care conţine toate facilităţile şi datele, inclusiv impresiunile digitale.

De asemenea, sunt prevăzute reguli clare în privinţa colectării, utilizării şi stocării datelor biometrice:

- se colectează numai cu acordul expres al solicitantului sau, în cazul minorilor şi al incapabililor, numai cu acordul expres al unuia dintre părinţi ori al reprezentantului legal;

- se colectează pentru a fi înscrise în CEI, în scopul verificării autenticităţii acesteia şi identităţii titularului;

- verificarea identităţii titularului CEI se va face prin compararea directă a datelor biometrice preluate de la acesta, cu ocazia verificării, şi a datelor înscrise în CEI;

- după personalizarea şi transmiterea CEI la autoritatea competentă să o elibereze, toate datele stocate în bazele de date de producţie se şterg prin procedură automată;

- imaginile impresiunilor papilare colectate cu ocazia depunerii cererii de eliberare a CEI se şterg prin procedură automată imediat după personalizarea documentului;

- se abilitează Guvernul să stabilească procedurile de preluare a datelor biometrice, prin hotărâre, cu avizul ANSPDCP.

Prin acest proiect de act normativ se introduc reguli similare CEI şi CI în cazul cărţilor de rezidenţă (CR) şi cărţilor electronice de rezidenţă (CER) eliberate cetăţenilor statelor membre UE şi SEE şi membrilor de familie ai acestora, cu diferenţe în ceea ce priveşte valabilitatea documentelor (până la 5 ani, 5 ani sau 10 ani de la emitere); întrucât CR şi CER se pot elibera inclusiv minorilor sub 14 ani, se instituie interdicţia eliberării CER cu impresiuni digitale în cazul acestora.

Totodată, potrivit proiectului se abilitează Imprimeria Naţională să producă CI, CEI, cărţile de alegător aferente acestora, dovezi de reşedinţă (care vor constitui anexă la actul de identitate, pentru a face dovada adresei de reşedinţă), CR şi CER, iar CNUPPE din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte să personalizeze aceste documente (mai puţin dovezile de reşedinţă).

Proiectul prevede că proiectul-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a documentelor electronice se realizează până la data de 31 martie 2011, respectiv că aceste documente se pun în circulaţie până la data de 1 iulie 2011.

* * *

Textul actului normativ amintit este afişat şi poate fi consultat pe pagina de Internet a instituţiei noastre: www.mai.gov.ro, precum şi la Centrul de Relaţii cu publicul al M.A.I., din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail legislatie@mai.gov.ro, până la data de 22 octombrie 2010.

Sursa: Ministerul Administraţiei şi Internelor,
( Direcţia Informare şi Relaţii Publice )

Comentariu:
Rămâne de văzut care va fi forma şi conţinutul ce vor fi stabilite prin hotărâre de guvern.

Etichete: Comunicat |

View Comments

Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală

10/11/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

I. Originea şi cauza suferinţei

“Calea mântuirii care duce la viaţa veşnică este strâmtă şi grea (Matei 7, 14). Aceasta este arătată atât prin exemplul sfânt al Domnului, cât şi prin sfânta Lui învăţătură. Domnul le-a spus dinainte ucenicilor Săi şi celor ce L-au urmat că în lume, adică în viaţa pământească, necazuri vor avea (cf. Ioan 16, 33; 15, 18; 16, 2-3). (...) De aici înţelegem limpede că tristeţea şi suferinţa sunt îngăduite de Dumnezeu în timpul vieţii pământeşti pentru adevăraţii Lui robi şi slujitori” (Episcopul Ignatie Brancianinov, Arena).
Dar, de ce se întâmplă acestea? De ce tristeţea şi suferinţa, împreună cu bolile care le însoţesc, sunt “îngăduite” pentru noi? Învăţătura Sfinţilor Părinţi ne arată cum trebuie înţeleasă suferinţa în contextul stării primului om creat şi apoi a căderii lui în păcat.
Dintru început nu a existat suferinţă, nici boală, nici moarte. Omul era “străin păcatului, necazurilor, grijilor şi nevoilor fireşti” (Sfântul Simeon Noul Teolog, Omilia 45).
Dacă Adam şi Eva nu ar fi păcătuit, “ar fi ajuns la cea mai desăvârşită slavă şi, schimbaţi fiind, s-ar fi apropiat de Dumnezeu (...), iar bucuria şi desfătarea de care ne-am fi umplut atunci, prin comuniunea dintre noi, ar fi fost cu adevărat de negrăit şi dincolo de cugetarea omenească (Sfântul Simeon Noul Teolog, Omilia 45). Şi dacă n-ar fi existat suferinţă, nu ar fi existat nici boală şi, prin urmare, n-ar mai fi fost nevoie de ştiinţă si medicină.
“Dar, atunci când omul a fost ademenit şi înşelat de către diavol (...) Dumnezeu s-a apropiat de om aşa cum se apropie un doctor de un bolnav” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 7 La statui). Dumnezeu s-a pogorât în Eden, în răcoarea serii şi a strigat: Adame, unde eşti? (Fac. 3, 9). Prima Lui manifestare faţă de om după păcatul neascultării nu a venit ca din partea unui Judecător răzbunător, ci ca din aceea a unui Doctor înţelept, în căutarea pacientului Său, “fiindcă Dumnezeu, când află un păcătos, nu Se gândeşte cum îl poate face pe acesta să plătească, ci cum îl poate îndrepta, făcându-l mai bun” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 7 La statui).
Omul, făptura, cedase ispitei de a fi ca şi Dumnezeu Creatorul – ceea ce este împotriva oricărei raţiuni sau posibilităţi. Acesta, primul păcat, a adus cu el nu “îndumnezeirea”, ci suferinţa, boala îndreptătoare: pentru ca omul să poată cunoaşte neîndoielnic şi pentru totdeauna că el nu este “ca Dumnezeu”.
De aceea, Doctorul ceresc “a predat trupul nesfârşitelor suferinţe şi boli, pentru ca omul să înveţe chiar din firea sa că nu mai trebuie să primească niciodată acest gând”, adică să fie ca Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 11 La statui). Dumnezeu a zis Evei: în dureri vei naşte copii (Fac. 3, 16). Iar lui Adam: blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale. (...) În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat (Fac. 3, 17-19).
“Păcatul naşte răul, iar răul naşte suferinţa – scrie profesorul Andrezev; chiar dacă Adam şi Eva ne-au adus această suferinţă, totuşi, pentru noi, este şi o binecuvântare, deoarece ne determină să ne dăm seama cât de vătămătoare este necredinţa în Dumnezeu, atât pentru sufletele cât şi pentru trupurile noastre” (Apologetica creştină ortodoxă).

II. Rostul bolii

Mântuitorul nostru împreună cu de-Dumnezeu-purtătorii Părinţi ne învaţă că singura noastră grijă din această viaţă trebuie să fie mântuirea sufletelor. Episcopul Ignatie scrie: “Viaţa pământească – această scurtă vreme – îi este dată omului, din mila Creatorului, pentru ca acesta să o folosească pentru mântuirea lui, adică să depăşească moartea şi să treacă la viaţă (Arena). Pentru aceasta, trebuie “ca pe toate din această lume să le privim ca pe nişte umbre trecătoare şi să nu ne lipim inima de nimic din ea (...) pentru că nu privim la cele văzute, ci la cele nevăzute; deoarece cele văzute sunt trecătoare, iar cele nevăzute sunt veşnice” (Sfântul ioan din Kronstadt, Sfaturi duhovniceşti). Pentru noi, creştinii ortodocşi, centrul vieţii nu este aici, ci dincolo, în lumea veşnică.
Atâta timp cât trăiesc, creştinii ortodocşi nu se îngrijesc gândindu-se la boala sau suferinţa care îi poate însoţi. Chiar atunci când ne cântăm unul altuia “La mulţi ani” de ziua onomastică şi la alte sărbători, o facem din pricină că Biserica, în înţelepciunea ei, ştie că noi într-adevăr avem nevoie de “mulţi ani” pentru a ne schimba şi a ne pocăi pentru păcatele noastre, deci nu pentru că viaţa are vreo valoare în sine. Dumnezeu nu Se interesează de cât de bătrâni suntem atunci când ajungem înaintea judecăţii Lui, ci dacă ne-am pocăit; pentru El nu contează dacă am murit de vreun atac de inimă sau cancer, ci dacă sufletul nostru este în stare de sănătate.
De aceea, “nu trebuie să ne înfricoşăm de nici o nenorocire omenească, ci doar de păcat; nici de sărăcie, nici de niscaiva neputinţe, nici de ocări, nici de răutăţile altora faţă de noi, nici de umilinţe, nici de moarte” (Sfântul Ioan Gură de Aur, La Statui), fiindcă aceste “nenorociri” sunt numai cuvinte şi acestea nu au nici o realitate pentru cei ce trăiesc pentru Împărătia Cerurilor. Singura “nenorocire” adevărată din această viaţă este a-L supăra pe Dumnezeu. Dacă vom avea în cuget această înţelegere fundamentală a scopului vieţii, atunci sensul duhovnicesc al neputinţelor trupeşti ni se poate descoperi şi nouă.
Este o lecţie încă neînvăţată de către neamul lui Adam care, în mândria lui, caută dintotdeauna să fie “zeii”: din pricină că fiecare păcat este o reînnoire a păcatului primilor oameni, o îndepărtare cu voie de Dumnezeu, îndreptată spre sine. Astfel ne punem pe noi în locul Lui Dumnezeu, slujindu-ne nouă înşine în loc de a sluji Creatorului. În acest fel, suferinţa bolii slujeşte astăzi aceluiaşi scop căruia i-a slujit şi la început: şi din această pricină ea nu este altceva decât un semn al milei şi dragostei Lui Dumnezeu. Celor ce sunt bolnavi, Sfinţii Părinţi le spun: “Dumnezeu nu te-a uitat; El are grijă de tine” (Sfinţii Varsanufie şi Ioan, Filocalia).
Sfântul Ambrozie de la Mănăstirea Optina a vorbit despre relaţia dintre suflet şi trup într-o scrisoare către o mamă al cărei copil era foarte bolnav: “Nu trebuie să uităm că într-o epocă sofisticată ca cea în care trăim, chiar şi copilaşii sunt vătămaţi duhovniceşte de ceea ce văd sau aud. Prin urmare, este nevoie de curăţire, iar aceasta se realizează numai prin suferinţă trupească... Trebuie să înţelegem că desfătarea raiului se dă numai celui ce acceptă suferinţa”.
Sfântul Nicodim Aghioritul a arătat că, deoarece omul este îndoit în fire, creat cu suflet şi trup, “există o interacţiune între suflet şi trup” (Sfaturi), fiecare dintre părţi acţionând una asupra celeilalte, comunicând între ele”. Sfântul ioan Gură de Aur scrie că “ atunci când sufletul este bolnav, de obicei nu simţim nici o durere (...), dar, dacă se întâmplă ca trupul să sufere doar puţintel, facem toate eforturile să ce eliberăm de boală şi de durerea ei”. De aceea, Dumnezeu pedepseşte trupul pentru păcatele sufletului, astfel ca prin pedepsirea trupului, sufletul să poată primi vreo vindecare. (...) Hristos a făcut acelaşi lucru cu slăbănogul atunci când a spus: Iată, te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca nu cumva să-ţi fie mai rău! Ce învăţăm de aici? Boala slăbănogului fusese pricinuită de păcatele lui” (Omilia 38 la Evanghelia Sfântului Ioan).
La Sfântul Serafim din Sarov a fost adusă odată o femeie. Era grav schilodită, neputând merge din cauză că genunchii ei stăteau ridicaţi până la piept. “Ea îi spuse Bătrânului că fusese născută în Biserica Ortodoxă, dar, după ce s-a măritat cu un protestant, abandonase ortodoxia şi, pentru necredincioşia ei, Dumnezeu o pedepsise dintr-o dată. (...) Ea nu-şi mai putea mişca nici mâinile, nici picioarele. Sfântul Serafim a întrebat-o pe femeia bolnavă dacă acum crede în Maica ei, Sfânta Biserică Ortodoxă. Primind un răspuns afirmativ, i-a spus să-şi facă cum se cuvine semnul Crucii. Spuse că nu poate ridica nici o mână; dar, în momentul în care Sfântul s-a rugat şi i-a uns mâinile şi pieptul cu untdelemn din candela de la icoană, boala a lăsat-o imediat”. Iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca nu cumva să-ţi fie ţie mai rău!
Această legătură dintre suflet şi trup, păcat şi boală se arată foarte limpede: durerea ne spune că s-a întâmplat ceva rău cu sufletul, că nu numai trupul este bolnav, ci şi sufletul. Vedem astfel cum sufletul poate transmite trupului bolile sale, stârnind mai apoi în om dorinţa de cunoaştere de sine şi dorinţa întoarcerii către Dumnezeu. În Vieţile Sfinţilor se pot vedea nenumărate astfel de cazuri. Bolile ne mai învaţă şi aceea că “adevăratul nostru sine, personalitatea noastră nu este trupul văzut, ci sufletul nevăzut, omul lăuntric (Sfântul Nicodim Aghioritul, Hristoitia).
Oare aceasta înseamnă că omul care se bucură de o sănătate continuă este duhovniceşte “în formă”? Nicidecum, deoarece suferinţa ia multe forme, fie în trup, fie în suflet sau în minte. Cât de mulţi sunt aceia care, deşi au o sănătate de fier, se tânguie că “viaţa nu merită trăită”?
Iată cum descrie Sfântul Ioan Gură de Aur acest fel de suferinţă: “Unii cred că a te bucura de sănătate este un motiv de plăcere. Dar, nu este aşa; fiindcă mulţi dintre cei care au o sănătate bună şi-ar dori să moară de mii de ori, nefind în stare să suporte jignirile ce li se aduc. (...) Căci, deşi trebuia să ajungem împăraţi şi să trăim împărăţeşte, ne aflăm copleşiţi de multe necazuri şi tulburări. (...) În mod inevitabil, clipele de restrişte ale împăraţilor sunt la fel de numeroase ca valurile unui ocean. Deci, dacă monarhia nu este în stare să-şi scape viaţa de durere, atunci ce altceva ar putea împlini acest lucru? Cu adevărat, nimic din această viaţă” (Omilia 18 La statui).
Adeseori protestanţii “revendică” sănătatea în “Numele Lui Hristos”. Ei privesc sănătatea ca pe ceva pe care creştinul este îndreptăţit să-l aibă. Aceasta este exact opusul învăţăturii ortodoxe, aşa cum o vedem şi în istoria dreptului Iov din Vechiul Testament. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sfinţii Îi slujesc Lui Dumnezeu nu pentru că aşteaptă vreo răsplată, duhovnicească sau materială, ci pur şi simplu pentru că Îl iubesc: “căci sfinţii ştiu că cea mai mare răsplată dintre toate este să Îi poţi iubi şi sluji pe Dumnezeu”. Astfel, “Dumnezeu, vrând să arate că sfinţii nu L-au slujit pentru a primi răsplată, l-a lipsit pe Iov de toată bogăţia, lăsându-l pradă sărăciei şi îngăduind să cadă în boli grave”. Iar Iov, care nu trăia pentru vreo răsplată în această viaţă, a rămas în continuare credincios Lui Dumnezeu (Omilia 1 La statui).
Aşa cum oamenii sănătoşi nu sunt fără de păcat, tot aşa şi Dumnezeu îngăduie câteodată ca cei cu adevărat drepţi să sufere “ca o pildă pentru cei slabi” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Mari). De aceea, aşa cum învaţă Sfântul Ioan Casian, “un om se învaţă şi se formează mult mai bine din pilda altuia” (Regulile).
Vedem aceasta şi în Scriptură în cazul lui Lazăr. “Deşi suferise de răni dureroase, nu a cârtit niciodată împotriva bogatului, nici nu i-a adresat rugăminţi...Ca urmare, el a găsit odihnă în sânul lui Avraam, ca unul care acceptase cu smerenie necazurile vieţii” (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari).
Părinţii Bisericii ne învaţă de asemenea că boala este o cale de a imita suferinţa martirilor. Astfel, în vieţile multor sfinţi aflăm cum la sfârşitul vieţii s-au abătut asupra lor suferinţe cumplite, pentru ca astfel, prin suferinţa lor nevinovată, să poată trece printr-o mucenicie trupească. Un foarte bun exemplu în acest sens poate fi aflat la marele apărător al Ortodoxiei, Sfântul Marcu al Efesului: “A fost bolnav paisprezece zile, iar boala pe care a avut-o, după cum spunea chiar el, l-a muncit în acelaşi fel în care instrumentele de fier pentru tortură ale chinuitorilor îi munceau pe sfinţii mucenici, de parcă i-ar fi zdrobit coastele şi măruntaiele, şi ar fi fost încins cu acestea şi legat în aşa fel încât îi pricinuiau o durere de nesuportat; tot aşa s-a întâmplat că ceea ce oamenii nu au putut face cu sfântul trup al mucenicului, a fost plinit de boală, după negrăita judecată a Providenţei, pentru ca Mărturisitorul Adevărului, Mucenicul şi Biruitorul tuturor suferinţelor să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu, după ce va fi trecut prin fiecare suferinţă, mulţumită căreia, până la ultima sa suflare, asemeni aurului lămurit în cuptor, el, în veşnicie, să poată primi o mai mare cinste şi răsplată de la Dreptul Judecător” (The Orthodox World, vol. 3, nr. 3).

Extras din: “Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală. Rugăciuni pentru bolnavi”
Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2003

Etichete: Mărgăritare duhovniceşti |

View Comments

Mitropolitul Cosma de Etolia cere Sinodului din Grecia să pună spre dezbatere între temele ordinii de zi şi tema cărţii electronice a cetăţeanului

10/05/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

SCRISOAREA MITROPOLITULUI COSMA DE ETOLIA CĂTRE SINOD DESPRE “CARTA CETĂŢEANULUI”

Pentru încă o dată Înaltpreasfinţitul Mitropolit Cosma de Etolia şi Akarnania se află de partea pleromei hristonimice în ceea ce priveşte tema în dezbatere despre aşa numita “Cartă a cetăţeanului”.
Mitropolitul Cosma, în scrisoarea sa către Sfântul Sinod, subliniază printre altele: “Creştinii noştri ne întrebă continuu cum trebuie să trateze “Carta cetăţeanului”. Aceştia aşteaptă o părere şi o poziţie responsabilă din partea Sfântului Sinod al Ierarhiei.
Conţinutul scrisorii este următorul:
Preafericite,Înaltpresfinţiţilor Părinţi Sinodali,Prin actul sinodal al Sfântului nostru Sinod Permanent cu numărul 3008 din 30.07.2010 am fost informaţi asupra temelor ordinii de zi, care vor preocupa întrunirea regulată a Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Eladei (Sinodul Mare) între 5 şi 8 octombrie.
Temele ordinii de zi expuse spre dezbatere, utile şi foarte actuale, nimeni nu neagă că îi va folosi pe toţi sfinţii fraţi arhierei şi prin noi toată pleroma Bisericii Elene.
Îngăduiţi-mi însă, cu desăvârşire filial să subliniez că există astăzi şi alte teme cu deosebire demne de atenţie şi urgente, la care poporul credincios ce trăieşte în mod conştient voia Treimicului Dumnezeu, caută să afle părerea responsabilă a păstorilor lui.
Smerit vin să menţionez una din ele.
Creştinii noştri ne întreabă continuu cum trebuie să se raporteze faţă de „Carta cetăţeanului”. Cer şi aşteaptă o părere şi o poziţie responsabilă a Sfântului Sinod al Ierarhiei.
Conducerea politică a ţării a comunicat oficial consfinţirea „Cărţii cetăţeanului” de la începuturile lui 2011.
Această cartă, formă de identitate electronică, îi nelinişteşte pe creştinii noştri, când desigur şi oameni de ştiinţă serioşi ai ştiinţelor pozitive îşi exprimă rezerve serioase.
Ne învaţă, Preafericite şi sfinţi arhierei, creştinii noştri, când preferă orice jertfă decât lepădarea de voia lui Dumnezeu şi trădarea neprihănitei credinţe.
Aşteaptă deci părerea şi hotărârea Sfintei Ierarhii, o părere şi o hotărâre responsabilă, documentată ştiinţific, consfinţită scripturistic şi patristic, ca să se liniştească şi să nu păcătuiască – aşa cum cred – ca să trăiască întru binecuvântare şi consecvenţă voia lui Dumnezeu. Dacă nu aud, nu cunosc, nu întăresc în inima lor vocea responsabilă a părinţilor lor duhovniceşti, a păstorilor lor, a episcopilor, vor trăi în confuzie, în agonia, în teama, în mânia, pe care le creează astăzi scopurile viclene ale forţelor oculte antiortodoxe şi antieline.
Smerit cuget că, dacă se va dezbate la întâlnirile respectabilei Ierarhii această temă esenţială şi foarte serioasă pentru viaţa duhovnicească a noastră a tuturor, ne va folosi şi pe noi, dar şi întreaga pleromă conştientă a Sfintei noastre Biserici.
Poporul nostru are nevoie să fie informat, să fie întărit, iar noi păstorii să fim în alertă, priveghelnici pe metereze să-l păzim de vrăjmaşii mântuirii lui.
Închei, cerându-Vă iertare şi sfintele Voastre rugăciuni,

Cu profund respect,

† Mitropolitul Cosma al Etoliei şi Akarnania

Sursa: Saccsiv apud Pelerin ortodox

Etichete: acte biometrice / electronice |

View Comments

Comunicat al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor cu privire la părăsirea Bisericii Ortodoxe de către duhovnicul Mânăstirii Brâncoveni, Nichita Paşcan

10/05/2010 |

Publicat de admin |

Editaţi postarea

COMUNICAT

Cu privire la părăsirea Bisericii Ortodoxe de către Preotul Nichita Paşcan de la Mânăstirea Brâncoveni, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor face următoarele precizări:

- În seara zilei de vineri, 24 septembrie a.c., susnumitul şi 29 de maici şi surori (din cele 65 existente) au părăsit mânăstirea fără înştiinţarea Maicii Stareţe şi a Episcopului locului;

- În prezent, cei dispăruţi se află în Grecia, afiliaţi la o grupare religioasă stilistă ce nu are comuniune cu nicio Biserică Ortodoxă (nici cu Biserica Rusă, nici cu cea a Ierusalimului şi nici cu Sfântul Munte). Este vorba de gruparea schismatică a aşa zisului arhiepiscop Macarie, autointitulat „al Atenei şi al Eladei”.

În urma anchetei desfăşurate de către Inspectoratul Eparhial imediat după producerea acestui incident, precum şi din declaraţiile obştii rămase, privind comportamentul susnumitului preot, au reieşit în principal următoarele:

- În mai multe rânduri şi faţă de mai multe persoane şi-a exprimat în mod repetat simpatia pentru diferite grupări religioase stiliste, afirmând că doreşte să părăsească Biserica Ortodoxă, pentru a trece la acelea;

- A îndemnat călugăriţele şi pe credincioşii care se spovedeau la dânsul la neascultare faţă de Biserica noastră Ortodoxă, sub pretextul că este eretică. În acest context a făcut nu o dată afirmaţia că “unitatea Bisericii este în jurul duhovnicului”;

- A contestat hirotonia Ieromonahului Antonie Veselin (slujitor la aceeaşi mănăstire) întru preot, numindu-l în chip batjocoritor “domnul Adrian” (pe numele său de mirean), deşi părintele Antonie a fost tuns în monahism şi hirotonit întru diacon încă din anul 1996. În acest sens, a interzis maicilor şi unor mireni să participe la slujbele săvârşite de Ierom. Antonie, pe care le-a catalogat “blestemate şi pângărite”.

La scurtă vreme după plecarea din mănăstire a difuzat, sub semnătura sa şi a monahiilor şi surorilor care i-au urmat, o aşa numită “Mărturisire de credinţă”, prin care afirmă în mod expres ruperea de Biserica Ortodoxă, care îl alesese slujitor şi căreia îi jurase credinţă, şi confirmă, de fapt, cele de mai sus.

Luând act de toate acestea, Permanenţa Consiliului Eparhial al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor a hotărât deferirea preotului Nichita Paşcan în judecata Consistoriului Monahal Eparhial, în vederea caterisirii.

Sursa: Biroul de presă al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor

Etichete: Comunicat |

View Comments

Blog † Vestitorul ortodox

Ultimele articole

Parintele Arsenie Papacioc

Parintele Rafail Noica

Linkuri

Forumuri ortodoxe

Mânăstiri şi schituri

Asociatii-Fundatii ortodoxe

Î.P.S. Serafim de Pireu despre infiltraţii sionismului luciferic şi implicaţiile acestora în degradarea identităţii creştin-ortodoxe

Demonizaţii din Gherghesa

Părintele Justin Pârvu despre teatrul jucat de masonul Dan Puric în rolul "ortodoxului"

Apel al Forului Ortodox Român: România fără acte de identitate electronice

Arhimandritul Serafim Alexiev despre mistica bolnavă

Motivul pentru care s-a sărit peste pasajul cu ecumenismul din omilia la Sf. Maxim Mărturisitorul citită la Iaşi ar fi fost... lipsa de timp

Necenzurat - Omilie la Sfântul Maxim Mărturisitorul a Părintelui Partenie ţinută cu ocazia praznicului Sfintei Cuvioase Parascheva la Iaşi

Se oferă posibilitatea de a se opta între C.I. clasică şi C.I. electronică. Oare chiar aşa să fie ? Rămâne de văzut care vor fi forma şi conţinutul...

Comunicat M.A.I.: Proiect supus dezbaterii publice. Cetăţenii români vor putea opta între cele 3 variante propuse de acelaşi M.A.I.

Învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală

Mitropolitul Cosma de Etolia cere Sinodului din Grecia să pună spre dezbatere între temele ordinii de zi şi tema cărţii electronice a cetăţeanului

Comunicat al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor cu privire la părăsirea Bisericii Ortodoxe de către duhovnicul Mânăstirii Brâncoveni, Nichita Paşcan

Arhivă

Sf. Justin Popovici

Articole recomandate

Persoane interesate

Comentarii

Membri

Parintele Cleopa:

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Parintele Paulin Lecca

Mass Media