Ultimele articole



"N-am crezut să pot ajunge să pot şi cânta şi plânge..."


de Monahul Efrem Sihastrul

"Nu mai sunt cuvinte să poată lăuda
Toată făptura şi zidirea Ta
Muntele, valea, câte sunt în ea,
Cerul şi marea şi inima mea
Toate se-nchină Creatorului
Şi mulţumire aduc Domnului.
Nu mai sunt cuvinte să poată lăuda
Toată faptură şi zidirea Ta
Cerul şi marea, câte sunt în ea,
Muntele, valea şi inima mea
Toate se-nchină Ziditorului
Şi mulţumire aduc Domnului."


Parintele Arsenie Papacioc

Loading...

Parintele Rafail Noica

Forumuri ortodoxe


Asociatii-Fundatii ortodoxe



Loading...
Se încarcă...

O, Marie Preacurată!

Psalmul 145

Psalmul 102

Psalmul 50

Răspunsul Sfântului Paisie Velicicovschi către un preot uniat


Răspuns pentru un preot uniat extras din corespondenţa Sfântului Paisie Velicicovschi prin scrisori cu diferite persoane


Un preot, anume Ioan, pe cât se pare uniat, se îndoea de adevărul confesiunii sale şi se adresă stareţului cu rugămintea de-ai deslega nedumerirea sa. Stareţul îi scrie, că Însuşi Duhul Sfânt, celce numai de la Tatăl se purcede şi întru Fiul se odihneşte, l-a inspirat prin harul său să se adreseze cu întrebarea sa către un om păcătos şi smerit, dar fiu ortodox al Bisericei de Răsărit şi se exprimă că e gata să-i lămurească în puţine cuvinte nedumerirea lui. Prima şi cea mai de samă rătăcire a uniaţilor constă în aceea, că ei au primit de la papişti învăţătura că Duhul Sfânt s'ar purcede de la Tatăl şi de la Fiul. Aceasta este erezia cea dintâi şi cea mai însemnată a lor, căci ea cuprinde în sine o cugetare nedreaptă şi potrivnică Sf. Scripturi despre un Dumnezeu în Sfânta Treime. Cine mărturiseşte, că Duhul Sfânt purcede dela Tatăl şi dela Fiul, acela cugetă că în Dumnezeu sunt două începuturi: unul Tatăl şi altul Fiul. Însă noi, ortodocşii, mărturisim în Dumnezeu un singur început - Tatăl, cum Însuş Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat în Sf. Evanghelie, zicând, că Duhul Sfânt numai de la Tatăl se purcede. El zice: "Când însă va veni Mângâitorul, pe care-l voi trimite eu dela Tatăl, Duhul adevărului, care dela Tatăl se purcede" (Ioan XV, 26). Şi apostolul zice "Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se dela Părintele luminilor" (Iacov 1,17).

Vezi tu oare, că el zice: Părintele luminilor, adecă Tatăl este rădăcina şi izvorul Dumnezeirii; iar cele două lumini, Fiul şi Duhul, din unica lumină a Tatălui îşi au fiinţa lor preaveşnică. Fiul prin naştere şi Duhul Sfânt prin purcedere. Iar dumnezeescul Prooroc David zice: "Cu cuvântul Domnului cerurile s'au întărit şi cu duhul gurii sale toate puterile lor". Vezi tu oare? El pe Tatăl îl numeşte Domn; Cuvânt al lui numeşte pe Fiul, ca din veşnicie născut dintr-însul; iar Duh al gurii Lui (şi nu al lor) numeşte pe Sf. Duh, ca purcezând numai dela Dânsul, dela Tatăl. Se pot găsi şi multe alte locuri în Vechiul şi Noul Testament, care mai lămurit ca soarele arată, că Duhul Sfânt se purcede numai dela Tatăl şi peste Fiul odihneşte, cum s-a arătat aceasta şi la Botezul Domnului.

Şi toţi Sfinţi tâlcuitori ai Sf. Scripturi, învăţătorii ecumenici ai Bisericei, ca şi cu o gură mărturisesc, că Duhul Sfânt se purcede dela Tatăl şi nicăirea n-au scris, că şi dela Fiul. Aşa dară, dacă uniaţii se arată de un cuget cu papiştii într-o erezie aşa de grea, atunci ce nădejde au ei de mântuire, dacă nu vor lepăda vădit această erezie luptătoare contra Duhului şi nu se unesc cu Sf. Biserică Ortodoxă de Răsărit?

Mai departe stareţul îndeamnă pe preot să fugă degrabă dela unie, cum a fugit lot din Sodoma. "Nu regreta, - zice el - nici avere, nici rude, dacă ele nu vor vrea să te asculte, şi cum poţi mântuieşte-ţi sufletul tău propriu de la pieire. Căci pentru tine nu-i nimic mai de trebuinţă decât sufletul, pentru care a murit Hristos. Când vei fugi însă, să nu te uiţi înapoi cu inima pentru averea cea repede pieritoare, e mai bine să petreci în sărăcie, decât să huleşti pe Sf. Duh, cum îl hulesc papiştii.

Ieşi şi fugi dela uniaţie, cât se poate mai repede ca să nu te apuce moartea într'însa şi ca să nu fii socotit cu ereticii şi nu cu creştinii. Şi fugi nu numai singur, şi sfătueşte să fugă şi alţii, de care ştii după cuget, că te-ar asculta. Iar dacă nu te vor asculta, atunci fugi măcar singur din cursele vrăşmaşului, şi te uneşte cu sufletul şi cu inima de Sf. Biserică Ortodoxă, şi astfel ţinând împreună cu toţi credinţa cea neprihănită şi împlinind poruncile lui Hristos, vei putea să te mântuieşti."


[NOTǍ vestitorul] A fost pastrata si respectata intocmai ortografia epocii si au fost corectate tacit numai erorile evidente, considerandu-se ca textul, in forma lui initiala, este si un pretios document de limba literara romaneasca.

Autor: Serghie Cetfericov
Ed. Nemira

La păcate moderne, criză modernă !


Sfântul Nicolae Velimirovici - Cuvânt despre criză

Criză e un cuvânt grecesc – κρίσις (krisis) – şi înseamnă “judecată”. În Sfânta scriptură, acest cuvânt e întrebuinţat des. Astfel, psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Ps. 1, 5) şi în alt loc milă şi judecată voi cânta (Ps. 100, 1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan, 5, 22 ; 12, 31). Şi apostolul Petru scrie: vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4, 17)

Inlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.

Pînă să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul “judecată” în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînţeles. Când era secetă, se spunea: “Judecata lui Dumnezeu!” Când era inundaţie: “Judecata lui Dumnezeu!” Când era război sau molimă: “Judecata lui Dumnezeu!” Când era grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: “Judecata lui Dumnezeu!” Iar asta inseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită “judecată” ci “criză”. Ca nenorocirea sa fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este “judecată”, se ştie şi cauza penreu care a venit nenorocirea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea. Dar când e folosit cuvântul “criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce.

Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu ? Cauza este totdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa şi să-i intoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat,

Dumnezeu s-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbători de bani. Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepţilor europeni şi americani să se trezească, să li se deştepte conştiinţa şi să se înduhovnicească. Cei ancoraţi în limanul siguranţei materiale să îşi aducă aminte de sufletul lor, să îşi recunoască fărădelegile şi să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.

Cât va ţine criza ? Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat.

Conferinţa “Dictatura pseudo-ştiinţei” cu Ioan Vlăducă la Satu Mare

Isihasmul ortodox

Părintele Cleopa - Despre Una Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică



Despre Una Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică:

Alte recomandări:

Părintele Gheorghe Aniţulesei:
- Biserica în faţa Apostaziei
- Ispite contemporane
- Taina Fărădelegii

Conferinţa Ştiinţă şi Credinţă cu fratele Ioan Vlăducă (Arad)

Foto: Cristina Nichitus

Conferinţa Ştiinţă şi Credinţă (Arad)
[Despre evoluţionism, despre yoga, despre masonerie, despre U.E., despre Mucenica Daniela şi Mucenica Heruvima ş.a.m.d.]

Sf. Luca din Elada şi cerbii :)


El îşi făcuse o grădina mică, în care a sădit mulţi pomi şi unde semăna seminţe, nu pentru trebuinţa sa sau pentru câştig, ci pentru osteneala trupului său, ca astfel, în toate zilele lucrând grădina cu sudoarea feţei sale, să ostenească. Roadele cele din pomi şi din seminţe le împarţea la cei ce veneau la dânsul, pentru care, uneori umplând o coşniţă mare, o ducea în taină în ţarinile străine ce erau aproape şi astfel, cu ostenelile sale, hrănea pe alţii iar el petrecea flămând. Apoi începuse a veni cerbii în grădina lui şi a-i face supărare, mâncând unele roade, iar pe altele călcându-le cu picioarele. Sfântul îi gonea şi când se întorcea la chilie, cerbii îndata intrau în grădină.

Făcându-se aceasta de multe ori, iar sfântul supărându-se, a ieşit la dânşii şi a zis către unul care era mai în vârsta, ca la o făpturâ pricepută şi cuvântătoare:

"De ce-mi faceţi supărare şi ostenelile mele le pustiiţi, când eu niciodată nu v-am mâhnit pe voi cu nimic? Suntem robi ai unui Domn şi zidire a unui Dumnezeu. Afară de aceasta, eu sunt zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi am putere peste alte zidiri, pentru că toate le-a supus Ziditorul sub picioarele omului. Deci, poruncind, Dumnezeu nu vei trece din locul acesta, ci aici unde stai vei primi vrednică pedeapsă."

Aceasta zicând-o Sfântul, îndată cerbul, lovindu-se ca de o săgeată, a căzut la pământ şi zăcea nemişicat, iar ceilalti fugira toti
Apoi s-a întâmplat atunci, că fugeau vănătorii prin pustie şi l-au văzut de departe şi, repezindu-se la cerbul care zăcea, cu bucurie îl duceau la junghiere (vânatul cel neaşteptat)
Cuviosul, mâhnindu-se pentru cerb, a zis către dânşii:

"Fraţilor, de nici un folos nu vă este vouă cerbul acesta, pentru că nu voi v-aţi ostenit, nici l-aţi vânat, dar se cade mai bine a-l milui, căci a căzut şi zace jos".

Acestea auzind vânătorii, au lăsat cerbul, mirându-se de milostivirea sfântului, iar el, făcând rugăciune, l-a eliberat în pustie întreg şi sănătos.

Conferinţă cu Prof. Ioan Vlăducă la Braşov - Despre ereziile papistaşe şi ecumeniste

Părintele Nicolae Tănase - Postul în familie şi familia în post

Câteva aspecte de la Conferinţa Teologică: „Mărturisirea Credinţei: între Dragoste şi toleranţă" susţinută la Chişinău luni (08.02.2010)

IPS Vladimir (video şi text)



„Doamne, luminează-mi mintea pe care a întunecat-o pofta cea rea", ne rugăm noi zilnic, pe când aţa-zisă toleranţă nu numai că cheamă pofta cea rea, dar o şi răspândeşte ca pe un virus contagios, făcându-i publicitate. Pentru a înţelege mai bine la ce ne îndeamnă toleranţa vă propun un exemplu. Imaginaţi-vă că în prezenţa dumneavoastră vă sunt chinuiţi şi schingiuiţi copiii şi soţia? Ce veţi face?


Veţi asista indiferent fără a lua măsuri, dând dovadă de toleranţă faţă de criminali şi strângând neputincios pumnii? Sau veţi alege dragostea care îşi pune sufletul pentru aproapele dumneavoastră?

Or, în cazul în care se răsădesc aşa păcate ca prostituţia, homosexualismul, uciderea de prunci, narcomania, când este atacată însăşi fiinţa neamului nostru, sufletul lui, noi să rămânem indiferenţi, să stăm şi să privim de departe fără a ne ridica glasul şi a zice tare şi răspicat: „Nu”? Să ne ferească Dumnezeu de această stare.

Suntem urmaşii lui Hristos şi suntem chemaţi la sfinţenie, la viaţă curată, la rugăciune şi post, veghe şi nevoinţă întru numele Domnului. Şi trebuie să fim tari şi înţelepţi pentru a nu permite ca „bombonica” toleranţei europene să ne momească fraţii şi surorile noastre, copiii şi nepoţii, tot neamul nostru ortodox spre iad, ci să spunem lucrurilor pe faţă. Fiindcă dacă azi vom tăcea şi nu ne vom apăra valorile ortodoxe şi sufletele copiilor noştri, mâine vom da seama înaintea lui Dumnezeu, Care ne-a vorbit prin Sf. Ap. Pavel, zicând: „Nu vă amăgiţi. Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malachienii, nici sodomiţii ...nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 9-10).”


Părintele Nicolae Tănase (video şi text)



„Iubirea nu exclude toleranţa”


„În România înotăm în sânge, nu până la glezne, nu până la gât, ci până peste cap pentru că populaţia existentă în România este de 18 milioane, restul se află la muncă în străinătate sau la studii. În 20 de ani, de la moartea lui Ceauşescu încoace, s-au omorât 18 milioane de copii.


Aceasta este cifra oficială, pentru că există una neoficială care arată această stare de fapt şi anume că cifra ar putea fi dublă. Faţă de această situaţie, noi, cei de aici, cu luare aminte să fim, pentru că problemele sunt înăuntru şi mai puţin în afară. Adică, înăuntru nostru şi mai puţin în afara noastră. De aceea cuvântul „dragoste” este primul cuvânt aşezat aici şi apoi cuvântul „toleranţă”. Eu am fost o vreme în preajma unui mare poet, Ioan Alexandru, care zicea: „Asiaticii atacă, sectanţii atacă, ateii atacă, toţi ne atacă şi numai noi ne certăm între noi şi pe fondul acesta ei vor birui”.

Postesc pentru că Eminescu a postit

Trebuie să mărturisim credinţa azi, acum şi în felul în care trăim acum, pentru că dacă vrem să mărturisim credinţa cum au mărturisit înaintaşii noştri de 2 mii de ani încoace, lucrul acesta va fi şi mai greu. Încă nu ni se cere sânge, ni se cere mărturisire. Scrie „să nu te arăţi că posteşti”. Da, aşa este, ca să nu te mândreşti. Dar într-o lume în care nu se mai posteşte, trebuie să arătăm, fără mândrie, că postim. Şi dacă ne întreabă cineva: „Dar de ce posteşti?”, răspunsul să fie: „Pentru că Eminescu a postit, Iorga a postit, Ştefan a postit, Mihai Viteazu a postit şi pentru că ei au postit, postesc şi eu pentru că, de fapt, respect o chemare a Mântuitorului Hristos pe care ei au respectat-o.
La judecată nu ne vom prezenta singuri. Ne vom prezenta cu copiii noştri, cu soţia noastră, cu soţul nostru, cu părinţii noştri, cu vecinii noştri, cu prieteni şi acolo ne vom da seama de ceea ce am făcut pentru noi, dar mai ales pentru ei. De aceea este importantă lucrarea în Biserica Ortodoxă, nelepădarea de credinţă, dar în acelaşi timp, aplicarea în practică a credinţei.
Se fac avorturi. Suntem vinovaţi cu toţii, pentru că nu luăm nici o atitudine
Dacă se fac avorturi, nu se fac vinovaţi doar cei care fac avorturi: mamele, taţii, asistentele, medicii. Suntem vinovaţi cu toţii, pentru că nu luăm nici o atitudine. Avortul nu este o crimă simplă, este o crimă complexă. Pentru că omori un corp, moare copilul nebotezat, pentru că nu ştim unde merge sufletul lui. Că în iad nu poate să meargă pentru că nu a făcut rău, în rai nu poate să meargă pentru că nu a fost botezat.

În anul 2050 România va avea doar şase milioane de locuitori

După noul statut al Bisericii Ortodoxe Române, la parohii s-au organizat centre sociale. Avem şi noi unul, se numeşte „Pro-Vita pentru cei născuţi şi nenăscuţi”. Adică, viaţă pentru cei ce se nască şi pentru cei ce nu se nasc. Avem acolo 318 copii, ceea ce nu înseamnă mult faţă de cele 18 milioane, dar înseamnă ceva. Anume aceşti copii demonstrează prin prezenţa lor că este cazul să ne preocupăm de esenţă. Asta nu înseamnă că neglijăm postul sau metania, asta nu înseamnă că nu mai citim acatiste, dar va trebui să lucrăm, pentru că naţia noastră este în pieire. Anul 2050 va prinde România cu şase milioane de locuitori, situaţie care nu se poate repara curând. […] Familia nu mai este familie. Tocmeala dintre părinţii fetei şi părinţii băiatului se sfârşeşte sau uneori chiar începe cu problema „cum să facem ca să nu nască în curând copii”. Problema care este pusă negativ este problema care dărâmă familia. Dar aceasta se continuă: „De ce să mă mai căsătoresc şi civili, şi chiar religios pentru că o să am probleme cu soacra, cu ambianţa? Fac o căsătorie de probă”. Acest lucru este groaznic, pentru că această căsătorie de probă este desfrânare.

Tu eşti liber să fii homosexual. Dar eu sunt liber să nu fiu de acord cu tine

Iubirea nu exclude toleranţa. Adică, „te iubesc şi te tolerez”. Până unde te tolerez? Până când libertatea pe care tu ţi-ai luat-o, intră şi atacă libertatea mea. Tu eşti liber să fii homosexual. Din păcate, eşti liber, aşa sunt legile. Dar eu sunt liber să nu fiu de acord cu tine. Eu sunt liber să apăr ochii copilului meu de manifestările tale. Asta nu înseamnă că nu sunt tolerant, asta înseamnă cu nu sunt prost, pentru că tu vrei să fiu tolerant până la prostie.

Danion Vasile, teolog, scriitor si publicist ortodox din Romania

„Apologetii tolerantei sunt apologetii apostaziei”

„Daca tema noastra este „marturisirea credintei, intre dragoste si toleranta”, am sa arat pana unde merge adevarata dragoste crestina. Fiind in inchisoare, Valeriu Gafencu s-a imbolnavit de plamani, a facut tuberculoza si fiind foarte bolnav, a reusit sa faca rost de medicamente, de streptomicina, fiind medicamente care ajungeau foarte greu in inchisoare.

Numai ca in loc sa ia medicamente si sa supravietuiasca, Valeriu Gafencu a preferat sa dea medicamentele unui pastor evreu, Richard Wurbrand. Cel care dupa ce a iesit din inchisoare a plecat in Occident si a scris, si a vorbit mult despre prigoana din Romania secolului XX. Si Gafencu a murit, iar pastorul evreu a supravietuit zeci de ani si in Romania exista voci, chiar in randul clerului, care se opun canonizarii acestui nou mucenic, spunand ca a fost antisemit, ca nu i-a iubit pe evrei. I-a iubit atat de mult, in cat si-a dat viata pentru ca Richard Wurbrand sa traiasca. Aceasta, iubitilor, este masura dragostei la care ne cheama Hristos. Suntem noi in stare sa murim in locul mamei noastre? Fiti sinceri, cei care sunteti casatoriti, sunteti gata sa muriti pentru sotia voastra sau pentru sotul vostru, sau pentru copiii vostri? Sa recunoastem ca inimile noastre sunt pustii, ca nu stim sa iubim. Tocmai de aceea este foarte important sa ne rugam acestor noi marturisitori sa ne invete sa mergem pe urmele lor, sa avem iubire jertfelnica, pentru ca adevarul poate fi un cutit, poate fi o sabie rece, putem sa sufocam si pe ceilalti cu „adevarul” nostru si sa ii ducem si pe ceilalti in iad. Trebuie ca in inimile noastre sa fie iubire. […]


Traim intr-o lume care si-a facut din toleranta un idol


Traim intr-o lume care si-a facut din toleranta un idol. Traim intr-o lume care a facut din toleranta un zeu. […] In Noul Testament, in Sfanta Scriptura nu gasim cuvantul „toleranta”.

Sensul vechi al cuvantului „toleranta”, facea referinta la purtarea celuilalt. In dictionarul limbi romane editat de Academia Romana in 1983, definitia cuvantului toleranta este urmatoarea: „a ingadui, a permite un lucru, o situatie, un fapt nepermis, a trece cu vederea, a admite, a arata”. Adica, sensul era de a rabda ceva nepermis. Numai ca in zilele noastre, termenul „toleranta” a fost denaturat. Dusmanii adevarului schimba sensul termenilor si in declaratia principiilor tolerantei din 16 noiembrie 1965, Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura (UNESCO), spune asa la paragraful 1.3: „toleranta implica respingerea dogmatismului si absolutismului”. Si cum talcuiesc doi comentatori, doi teoreticieni ai tolerantei, practic, orice convingere religioasa, politica sau culturala poate conduce la intoleranta in cazul in care ea, convingerea, nu lasa loc pentru nici o indoiala de eroarea ideilor in care credem si falsitatea ideilor pe care le tagaduim. Adica, daca noi credem in Dumnezeu fara sa lasam in sufletele noastre o urma de indoiala, dupa aceasta noua definitie, suntem intoleranti. Parintele Gherghe Florovski spunea ca „intoleranta” este doar o denumire defaimatoare a „convingerii”.


Daca il iubim pe Hristos, suntem denumiti „fanatici”, „intoleranti”, „retrograzi”, „habotnici”


Societatea de astazi vrea sa lasam loc indoielii in sufletele noastre. Adica, sa fim apostati. Apologetii tolerantei sunt apologetii apostaziei si incearca sa ne convinga sa amestecam adevarul cu minciuna. Un intelectual roman, Cosmin Nicolescu spunea asa: „in mod evident, sunt lucruri de care spiritual vorbind, nu se pot tolera unele pe altele. Binele nu poate tolera raul, adevarul nu poate tolera minciuna, dreptatea nu poate tolera nedreptatea, frumosul nu poate tolera uratul, valoarea nu poate tolera nonvaloarea”. Cu toate acestea, in ziua de azi, este din ce in ce mai accentuata invatatura masonica stabilita in „declaratia de principii masonice” din 1921, potrivit carora: „crestinismul a dominat lumea prin intoleranta sa”. Daca il iubim pe Hristos, suntem denumiti „fanatici”, „intoleranti”, „retrograzi”, „habotnici”. Iubitilor, in ziua de azi sa ni se spuna „retrograzi” este un nume de cinste, e un cuvant pe care trebuie sa-l purtam cu bucurie in sufletele noastre. Ar trebui sa ne bucuram ca pastram adevarul Mantuitorului Hristos si al Sfintilor Parinti si ar trebui sa ne intristam daca am primi minciuna. […]

In pastorala de Craciun a Preasfintitului Episcop Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, se zice asa: „Am crezut in decembrie 1989 ca democratia inseamna inclusiv libertate religioasa si pentru aceasta, am consimtit cu totii la toleranta. De aceea consider ca avem tot dreptul acum ca privind cum ne sunt demonizate prezentarile crestine, sub pretextul unei tolerante intolerante, sa ne intrebam daca nu cumva avem de a face cu o „demonocratie”, iar nu cu o democratie autentica. Pentru ca imaginile adeseori imorale, promovate de televiziune si internet, sunt tolerate. Imaginile sfinte, adica icoanele de ce sunt intolerabile? Daca marsurile stradale ale persoanelor care cer dezincriminarea pacatelor impotriva firii, sunt morale, simbolurile religioase, de ce sunt imorale? Si daca prostitutia si drogurile se cer pana si de cea mai inalta institutie a statului dezincriminate, de ce sunt condamnate crucifixele? Ce sunt mai nocive, imaginile sfinte ori cele imorale? Iata ca in numele tolerantei, credinta noastra crestina este ingenuncheata. Ni se spune ca noi sa fim ingaduitori cu toate sectele, in timp ce altii se poarta dur cu credinta noastra. Ni se spune sa primim in tara noastra pe toti, de toate confesiunile, de toate religiile, in timp ce crestinii ortodocsi care se duc sa faca misiune in Israel, sunt prinsi, arestati si condamnati pentru acest curaj”.

Sursa: Flux.md



Conferinţa Teologică Internaţională: „Mărturisirea Credinţei: între Dragoste şi toleranţă.". Astfel, din cauza numeroaselor întrebări şi a implicării maxime a creştinilor prezenţi, conferinţa a durat cu o oră şi jumătate mai mult decât fusese programat. Iar cea mai mare sală din Republica Moldova, a fost neîncăpătoare pentru cei peste 2 300 de creştini, în majoritate mireni, dar şi câteva sute de preoţi şi călugări, veniţi cu această ocazie din toată ţara.

Conferinţa a început cu binecuvântarea ÎPS Vladimir şi cu discursul introductiv în care mitropolitul a atras atenţia asupra necesităţii deosebite în delimitarea Dragostei adevărate de falsa toleranţă, precizând că „adevăratul creştin, prin definiţie, nu poate fi tolerant păcatului, pentru că atunci devine trădător al lui Hristos şi se face adept al diavolului.".

Tema a fost apoi dezvoltată de invitaţii conferinţei: cunoscutul teolog şi scriitor român Danion Vasile (România), părintele Vasile Ciobanu (Republica Moldova), protoiereul Gheorghe Gorodenţev, profesor la Seminarul Teologic din Odesa (Ucraina), cunoscutul apărător al drepturilor copiilor nenăscuţi părintele Nicolae Tănase (România), părintele Petru Vlaşcenko (Federaţia Rusă) şi decanul Facultăţii de Teologie din Republica Moldova Alexei Galiţ. De asemenea, au fost prezentate materiale video trimise de către cei care, din pricini binecuvântate, n-au putut să fie astăzi prezenţi la conferinţă, în susţinerea cauzei creştinilor: adresarea părintelui Petru (Kucer), stareţul mănăstiri Bogoliubovo şi a liderului asociaţiei creştin-ortodoxe „Sveataia Rusi" Aleksei Dobâcin (Federaţia Rusă).

Către sfârşitul conferinţei, creştinilor adunaţi le-a fost reamintit textul declaraţiei lansate joi, 4 februarie 2010, şi li s-a cerut să confirme, prin vot, susţinerea tezelor ei. Dintre cei prezenţi în sală, majoritatea absolută a pledat în susţinerea declaraţiei, fiind însă şi câteva voturi contra şi abţineri.

Tot atunci a fost citit şi textul "MĂRTURISIRII DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI", lansată la Adunarea Clericilor şi Monahilor Ortodocşi din Grecia în aprilie 2009. Astfel, după Conferinţă, creştinii au avut posibilitatea să subscrie acestei Mărturisiri.

Conferinţa s-a încheiat cu cântarea de către toată adunarea a imnului pascal „Hristos a înviat!"

În final, s-au împărţit, gratuit, 7 500 de exemplare a trei cărţi cu tematică ortodoxă de importanţă majoră, una dintre ele având drept titlu chiar genericul conferinţei.


Cuvântul introductiv al IPS Vladimir

Părintele Nicolae Tănase

Danion Vasile
1
2



Părintele Nicolae Tănase


Părintele Gheorghe Gorodenţev


Teologul Danion Vasile

Părintele Vasile Ciobanu


Părintele Petru Vlaşcenko




Scrisoare către un duhovnic

Părintele Arsenie Boca
“Plata păcatelor”
“Deschide-le ochii !”


Cucernice Parinte,


La grea treaba m-a pus rugamintea cucerniciei tale.
Mai bine zis: grea misiune e Preotia. Fugeau de ea si sfintii; fiindca misiune insemneaza trimitere de la Dumnezeu catre omenire, dar si de la oameni catre Dumnezeu. E ca ceea ce e constiinta: un ochi comun, al lui Dumnezeu catre om si al omului catre Dumnezeu, sau: vedem cum ne vede Dumnezeu. Suntem asadar si slujitorii lui Dumnezeu catre oameni laolalta cu slujitorii oamenilor catre Dumnezeu. Cu alte cuvinte primim ghionturi din doua parti: si de la Dumnezeu si de la oameni. Aceasta situatie o formuleaza Sfantul Ioan Guradeaur foarte frumos in Tratatul despre Preotie: “Mai multe sunt furtunile care zbuciuma sufletul preotului decat talazurile care bantuie marea”.
In concret: greutatile de care dam sunt de multe feluri. Prima si cea mai mare e multimea nestiintei noastre despre oameni. Nu facem ucenicie la preoti de parohie. Plecam din teologie pe teren: de-a dreptul in raspundere pentru sufletul oamenilor. Ba, inainte de preotie mai legi si o preoteasa de misiunea ta. Si nimic mai greu pe lume decat pastoratia nevestei.
La examen greu m-ai pus cu rugamintea cucerniciei tale. Dar, asta e misiunea preotiei: misiunea pe teren a constiintei. Grea treaba.
Nici nu incepem bine vorba si iata apar cuvinte care cer precizarea sensului lor profund, care, cu trecerea vremii, si-a tocit intelesul, daca nu si l-au chiar pierdut.
“Misiunea preotilor” nu e nicidecum numai licenta in teologie si actele chiriarhiei prin care esti trimis in buna randuiala. Desi obiectiv si asta e.
Subiectiv, trebuie sa stii, trebuie sa fii constient de ceva mai mult: ca esti trimis de Dumnezeu pe pamant intre oameni si ai anumite lucruri de spus. Trebuie sa ajungi constient ca sufletul tau a fost de mai inainte inzestrat de Dumnezeu (de mai inainte de venirea Lui in trup pamantesc) – cum stia Sfantul Pavel despre sine, dupa convertire – cu o mare dragoste de cauza Domnului Hristos cu oamenii. Iar pe pamant, ajuns la varsta constiintei, inveti aci toate cunostintele disponibile la contemporanii tai, cu privire la cei doi termeni ai Religiei: Dumnezeu si omul. Caci aceasta e “religia”: legatura ontologica intre Dumnezeu si om. Trebuie deci sa fii si om de cultura, si cat mai vasta, si om de credinta care tii in fiinta ta evidenta divina intr-o neintrerupta continuitate de constiinta.Asta, ca sa poti vorbi cu contemporanii tai, cu oricare s-ar intampla, la cele mai bune nivele, si alte orizonturi ale existentei, pre limba si la pretentiile lor.
- Si constiinta? Aci precizarea e mai grea, mai intima si mai surprinzatoare. Constiinta (o) au toti, dar constienti de constiinta sunt mai putini. Oameni sunt toti, dar om, din cand in cand cate unul. Ba aproape ca numai unul: Fiul Omului. Si o sa vezi de ce, dar asta mai tarziu, cand se vor clarifica si alti termeni de lucru.

Con-stiinta, con-vietuire, com-plot, contrar, confuzie, contondent, co-lateral, co-tropire, con-ventie, con-vingere, con-tinuitate, etc. In toti acesti termeni e vorba de doua persoane cel putin, care se afla, in prezent sau in viitor, intr-o relatie stransa de o anumita calitate oarecare.
Contiinta: o stiinta, aceeasi, pe care o au doi insi deodata, despre ceva. Iar cei doi insi sunt Dumnezeu si omul. Constiinta: ochi comun, al lui Dumnezeu catre om si al omului catre Dumnezeu; sau: vedem cum ne vede Dumnezeu in toate. Acesta-i organul de cunoastere si de calificare morala si religioasa a faptelor, a cuvintelor si a gandurilor noastre. E un for de judecata care ne arata sau ne spune oricand: acordul sau dezacordul nostru intim cu Dumnezeu si cu oamenii, sau si cu noi insine. Cand insa se intampla un dezacord atunci la mijloc e si o a treia putere care ne amageste, stramba, deviaza mersul rectiliniu al mintii catre Dumnezeu si apare dezechilibrul si pacatul.
Peste mersul deviat al constiintei nu mai lucreaza Harul lui Dumnezeu, comuniunea cu El, contingenta cu Transcendenta, ci pierderea tuturor acestora; cum s-ar spune teologic: “mania” lui Dumnezeu.

Dar atunci ce este “pacatul”?
Pentru o lamurire mai adanca e bine sa stim, sa ne reamintim unele situatii speciale ale omului in creatie. Sa ai rabdare, cucernice parinte, la acest canon al precizarii termenilor de lucru, pentru ca si altii au ajuns la aceeasi concluzie in congrese internationale: precizarea continutului terminologiei de lucru, altfel nu se poate ajunge la nici o concluzie clara si la nici o solutie operationala pe teren.
Religia, crestinismul, problemele constiintei nu sunt nicidecum filosofie, abstractiuni sau vreme pierduta. Ba mai repede ca pierdem toata vremea vietii noastre daca nu vedem timpul, viata, problemele, prin interpretarea Revelatiei, care propriu-zis nu e “interpretare”, ci curat descoperire.

- Si pacatul?
Pacatul e o descoperire a diavoluluisingura lui descoperire, originalitate si fatalitate ca destin deviat si inchis.
Insasi existenta acestui inger cazut in razvratire e un fapt de Revelatie. Sa fim intelesi: e vorba de ceata ingerilor cazuti din ascultarea lui Dumnezeu si nu de dualismul persan, a doua principii co-eterne a binelui si raului. E vorba de o ceata de ingeri, din ordinea creatiei, care au “inovat” neascultarea, razvratirea, “concurenta” cu Dumnezeu, au “gandit” chiar “rasturnarea” lui Dumnezeu.
Cu acest gand nebun au cazut pe pamant.
Si “Vai tie, pamantului si marii ca Satana a venit la voi, avand manie mare” (Apocalipsa, 12, 12). Deci de atunci, inca dinaintea creatiei omului, “lumea intreaga zace in acel rau” (I Ioan 5, 19), facandu-se “stapan” (Ioan 14, 30), “print” si “dumnezeu” (II Corinteni 4, 4) dar toate acestea in fantezia lui de nebun.
In aceasta ambianta a creat Dumnezeu pe om pe pamant. Si nimic mai plicticos decat sa auzi mereu – in seria explicatiilor omului – povestea de la Adam. Si totusi nu putem avea o explicatie suficienta a omului, decat tinand strans in confruntare toti factorii de obarsie si de finalitate ai omului, dupa cum vom vedea mai departe.
Iar pacatul este o con-spiratie, un com-plot intre om si diavol impotriva lui Dumnezeu. Fiinta spirituala e Satana, fiinta spirituala e sufletul omului – de asemenea “Duh este Dumnezeu” (Ioan 4, 24). Sau: duh este sufletul omului, duh este diavolul sau Satana, duhuri sunt slugile lui.
Deci activitatea lui, a duhului viclean, se indreapta asupra mintii omului, vrand sa o intoarca de la Dumnezeu.
Dumnezeu stia dinainte cum vor decurge lucrurile, totusi a dat omului o porunca pe care sa o asculte. Daca crestea omul in ascultare – ca-i daduse ceva sa asculte intocmai – crestea de la chip la asemanare, desavarsindu-se ca fiu si faptura a lui Dumnezeu.
Stia pana si masura starpirii omului de pe pamant prin potop, totusi i-a fagaduit un Izbavitor.
Acest Izbavitor, Iisus Hristos, e Singurul care n-a conspirat cu Satana impotriva lui Dumnezeu. A incercat el sa-I “devieze” mesianitatea spre lume, spre stralucirile imparatiei pamantesti, daca-l va recunoaste Iisus pe diavol “stapan”, dar nu i-a mers. Asa ca Iisus e Singurul care n-a putut fi dovedit de pacat; Singurul care l-a infrant si Singurul care-l biruie pe Satana in sfinti, pana la sfarsit, la Ziua socotelilor.
Deci nu putem avea o explicare a omului fara sa-i stim factorii constiintei.
Adam nu e numai o zidire a lui Dumnezeu in ziua a VI-a a creatiei, chiar daca aceasta e era cuaternara si chiar daca astazi suntem oameni ca urmare a unei lungi evolutii (cum spun unii n.n.). Nici nu-i mirare ca neamul oamenilor sa nu fi decazut in salbaticie si sa se adaposteasca in pesteri, dupa o cadere dintr-o alta conditie in care nu s-au mentinut. Asa le-a trebuit! Asa ne trebuie!

Lungiram vorba dar nu degeaba.
Sfantul Simeon Noul Teolog ne spune:Tot crestinul trebuie sa cunoasca pe Dumnezeu, pe sine si pe demoni...pe demoni, pentru ca acesta sunt dusmanii nostri care lupta nevazut impotriva noastra, acoperit, prin chiar noi insine”.
Si mai este o chestiune de care nu se tine seama la valoarea la care trebuie: finalitatea omului.
Astazi, pe oricine ai intreba, prin sondaj, vede moartea ca pe un fapt normal si definitiv. E o suferinta, e o vama a vietii datoria mortii, fie pe calea naturala, fie pe calea calamitatilor sau a cataclismelor. Totusi sentinta lui Dumnezeu pentru pacat; dar o sentinta temporara. Eterna e Viata, care se poate dobandi, mai ales trecand prin moarte, pentru cauza Vietii vesnice.
O viata “in Hristos” nu mai are moartea fizica pedeapsa, ci eliberare din moarte. A duce viata imbunatatita in Hristos in lumea aceasta cu modalitatile ei, a muri, e a te muta din moarte la Viata, canta Pogribaniile. In aceasta viata in Hristos, e cuprinsa si credinta ca, la sfarsitul istoriei, vom invia din morti si cu trupurile. Atunci dobandim toti – redobandim – calitatea nemuririi, cum am fost ganditi initial de Dumnezeu.
Se va intampla insa o deosebire: cei ce nu vor pricepe nicicum, sau nu vor vrea nicidecum sa opteze in viata aceasta pentru eternitatea lor cu Hristos, vor ramane nemuritori cu Satana al lor, de care au ascultat intru totul, cand erau in lumea aceasta supusa stricaciunii.
Fireste nu e usor sa traiesti un mod de viata, al lui Iisus Hristos, decat pregatindu-te sufleteste sa sfarsesti tot ca El, pe cruce. Oamenii, vorbesc de crestinii botezati, nu pot concepe viata fara placerea pacatelor. Ba se asigura unii pe altii ca daca mai astupa gura preotilor cu propriile lor pacate, viata in lumea aceasta e destul de placuta. Si-au ajuns sa spuna – care mai spun – cu totul mecanic si fara inteles: “Astept invierea mortilor...



Note şi schiţe de predici ale Părintelui Arsenie Boca de la Mânăstirea Sâmbăta

La vârsta de 91 de ani îi urăm Părintelui Justin - La mulţi ani !!

Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi


Părintele Gheorghe Calciu - Predica (audio) la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi



Părintele Ilie Cleopa
Predică la Duminica lasatului sec de carne
( a Înfricoşătoarei Judecăţi )

Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea Judecăţii lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău (II Corinteni 5, 10)


Iubiţi credincioşi,


Astăzi am auzit toţi cei de faţă cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos despre venirea Sa la prea Înfricoşata Judecată de apoi. Să ştiţi că nici un lucru de la întemeierea lumii şi pînă la sfîrşitul veacurilor nu este mai înfricoşat ca venirea Domnului la Judecata de apoi. Nici îngerii nu pot să ne spună cu deamănuntul despre acea preaînfricoşată venire a Domnului, cînd va judeca toate neamurile pămîntului de la Adam şi pînă la sfîrşitul lumii. Noi, fiind prea neputincioşi şi nepricepuţi, nu vom putea vorbi despre acea negrăită spaimă şi înfricoşătoare venire a Domnului.

Dar din cele ce am auzit astăzi în Sfînta Evanghelie şi din cele ce arată dumnezeiasca Scriptură, precum şi din învăţăturile Sfinţilor Părinţi despre Judecata zilei celei mari, vom însemna aici cîteva învăţături după a noastră slabă pricepere despre venirea Domnului la Judecata de apoi. Şi vom arăta mai întîi cu mărturii din Sfînta Scriptură, în ce chip va veni Domnul şi care vor fi primele semne ale venirii Lui. Primele semne care vor vesti venirea Domnului la Judecată vor fi trîmbiţele cele cereşti. Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul, zicînd: Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trîmbiţă (Matei 24, 31). De aceea şi Sfîntul Prooroc Sofonie a numit ziua Judecăţii de apoi "ziua trîmbiţei şi a strigării" (Sofonie 1, 16). Marele Apostol Pavel, despre învierea morţilor şi glasul trîmbiţei cereşti, zice: Deodată, într-o clipeală de ochi, la trîmbiţa cea de apoi; căci trîmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi. Şi în alt loc, arătînd că trîmbiţele vor însoţi pe Domnul la Judecată, zice că: Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trîmbiţa lui Dumnezeu, se va pogorî din cer (I Corinteni 15, 52-53; I Tesaloniceni 4, 16).

Sfîntul Ierarh Grigorie Teologul, arătînd tăria glasului şi puterea acelor trîmbiţe care vor anunţa venirea Domnului, zice: "Înfricoşat este glasul trîmbiţelor, la care se supun stihiile, care despică pietrele, care vor deschide mormintele, care vor descoperi cele mai dedesubt, care vor zdrobi şi vor sfărîma porţi de aramă şi vor dezlega şi vor risipi legăturile morţii".

Al doilea semn, care se va arăta după sunarea cea cu mare strigare a trîmbiţelor, va fi învierea morţilor. Dar oare, fraţii mei, în ce fel vor fi trupurile drepţilor şi ale păcătoşilor la învierea cea de apoi? Oare vor învia aşa cum le punem noi în sicrie şi în morminte? Nu, căci mare deosebire vor avea trupurile oamenilor la învierea cea de apoi de trupurile de acum. Trupurile drepţilor, în vremea Judecăţii de apoi, vor fi împodobite cu patru daruri alese: cu darul strălucirii, al uşurimii, al subţirătăţii şi al nepătimirii. Deci fiecare trup al celor drepţi, cu nemăsurată rază ca soarele va străluci, după cum şi Însuşi Stăpînul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru Împărăţia Tatălui lor (Matei 13, 43).

Prea minunată va fi atunci acea uşurime şi lesne mişcare a trupurilor drepţilor încît să poată umbla în fiecare parte a lumii după voia lor, fiindcă nici o întîrziere nu le va pricinui lor greutatea. Aceasta o arată şi înţeleptul Solomon care zice: Ca nişte scîntei care se lasă pe mirişte aşa vor fi (Înţelepciunea lui Solomon 3, 7) căci scînteile cînd sunt purtate de vînt, pretutindeni cu mare uşurinţă se răspîndesc. Trupurile drepţilor vor avea şi subţirătate, încît cu toată lesnirea să poată trece prin celelalte materii. Aşa a trecut trupul Stăpînului nostru Iisus Hristos după înviere, prin acea piatră mare care zăcea deasupra mormîntului, fără a rupe peceţile şi a intrat prin uşile încuiate în casa în care erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, ca un duh preasubţire care nici în ziduri nu se ţine, nici în uşi nu se împiedică.

Despre aceste patru daruri ale trupurilor înviate, Sfîntul Apostol Pavel zice: Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune (I Corinteni 15, 42). Iată darul nepătimirii. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii. Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul uşurimii. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 43-44). Iată darul subţirătăţii.

Să arătăm pe scurt şi în ce fel vor fi trupurile înviate ale celor păcătoşi osîndiţi la muncă veşnică. Mare va fi deosebirea trupurilor celor păcătoşi de trupurile luminate ale drepţilor şi sfinţilor lui Dumnezeu. Fiindcă în loc de strălucire, se vor îmbrăca cu adînc de întuneric care va fi asemenea cu prea adîncul întuneric al iadului. In loc de frumuseţe, trupurile păcătoşilor vor avea urîciune plină de scîrbă. In locul uşurimii trupurilor drepţilor, trupurile păcătoşilor vor fi prea grele şi greu de mişcat, ca să nu urmeze cu osîrdie dumnezeieştile porunci. Căci singure trupurile acestea ale păcătoşilor vor fi spre muncă veşnică şi fără sfîrşit.


Iubiţi credincioşi,


Ce alte semne vor urma înaintea venirii Domnului la judecată? Citim în Sfînta Evanghelie că atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30), care, după înţelesul Sfinţilor Părinţi este Crucea lui Hristos pe care şi-a dat duhul (Ioan 19, 30). Unii zic că îndată ce se va arăta Crucea pe cer, se va însemna cu acest semn fruntea tuturor drepţilor (Apocalipsa 7, 3). Văzînd semnul Sfintei Cruci pe cer, vor plînge toate neamurile pămîntului (Matei 24, 30). Dar pentru ce vor plînge la arătarea ei toate neamurile pămîntului? Vor plînge atunci toate popoarele pentru că vor cunoaşte al cui este semnul Sfintei Cruci; vor plînge toţi care nu au cinstit Sfînta şi de viaţă făcătoare Cruce, altarul cel preasfinţit cu Sîngele lui Hristos şi semnul venirii Lui. Ce vor zice atunci păgînii, necredincioşii şi sectanţii care n-au cinstit Sfînta Cruce şi nu s-au închinat semnului Fiului Omului?

După arătarea Sfintei Cruci pe cer, la înfricoşata Judecată va veni Iisus Hristos întru slavă şi putere, cum spune în dumnezeiasca Evanghelie: Şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30).

Iată şi cîteva prealuminate mărturii care ne arată slava cea negrăită cu care va veni Domnul la înfricoşata Judecată. Sfîntul prooroc David, zice: Foc înaintea Lui va merge şi cu văpaia va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui (Psalm 49, 4). Şi iarăşi: Luminat-au fulgerele Lui lumea, văzut-a şi s-a cutremurat pămîntul; munţii ca ceara s-au topit de faţa Domnului, de faţa Domnului a tot pămîntul; vestit-au cerurile dreptatea Lui şi au văzut toate popoarele slava Lui (Psalm 96, 4-6).

Iar marele prooroc Isaia, despre înfricoşata venire a Domnului, zice: Căci Domnul vine în văpaie şi carele Lui sunt ca o vijelie, ca să dezlănţuie cu fierbinţeală mînia Lui şi certarea Lui cu văpăi de foc. Domnul va judeca cu foc şi cu sabie pe tot omul şi mulţi vor fi cei care vor cădea de bătaia Domnului! (Isaia 66, 15-16). Iar lîngă înfricoşatul scaun cel de văpaie al Domnului va sta Preasfînta şi Preacurata Născătoare de Dumnezeu de-a dreapta tronului Preaveşnicului Împărat, după cum este scris: De faţă a stat împărăteasa de-a dreapta Ta... (Psalm 44, 11).

Înaintea Domnului vor merge arhanghelii cei mai întîi stătători, iar după aceştia stăpîniile, începătoriile şi înaintea lor Arhanghelul Mihail, încins cu sabie de văpaie şi strălucind ca un fulger şi ca un mai mare ostaş al marelui Împărat. Apoi vor urma Apostolii, mucenicii, ierarhii şi mulţimea cea fără de număr a Îngerilor şi Sfinţilor, cu săbii cu două tăişuri în mîinile lor, ca să răzbune pe neamuri şi să pedepsească pe popoare (Psalm 149, 6-7). Oare cine va putea să stea atunci înaintea Judecătorului Celui Preaînfricoşător şi nemitarnic?! Acestea le-a cugetat şi Proorocul Isaia, care zice: Intraţi în crăpăturile stîncilor şi vă ascundeţi în pulbere de la înfricoşata faţă a Domnului şi de la strălucirea slavei Lui (Isaia 2, 10).

Sfîntul Evanghelist Matei spune următoarele despre venirea Domnului: Vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă. Şi iarăşi zice: Cînd va veni Fiul Omului întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale (Matei 24, 30; 25, 31). Sfîntul Evanghelist Luca, de asemenea Îl arată venind pe nori cu putere şi cu slavă multă (Luca 21, 27).

După cuvîntul Sfîntului Apostol Pavel, Judecata de apoi se va face în văzduh, deasupra văii lui Iosafat, unde vor fi adunate toate neamurile şi limbile, de la primul Adam pînă la ultimul om. Apoi îi va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stînga (Matei 25, 32-33). După această veşnică despărţire a celor buni de cei răi, va începe judecata cea mare.

Dar cine ne va pîrî atunci în faţa Dreptului judecător? Însăşi faptele noastre rele pe care le-am făcut şi nu ne-am pocăit. Apoi ne vor osîndi duhovicii, cărora nu ne-am spovedit de toate păcatele, nici am făcut canon pentru ele. Apoi ne vor osîndi îngerii care ne-au fost păzitori de la botez, pe care nu i-am ascultat. Ne vor osîndi şi îngerii care au scris toate faptele noastre din copilărie. Dar cel mai mare pîrîş care ne va pîrî şi ne va cere pedeapsă şi osînda veşnică de la Dumnezeu în ziua cea mare a Judecăţii de apoi, va fi diavolul pe care noi acum îl ascultăm şi facem voile lui şi nu ne pocăim în fiecare zi de cele ce facem.

Vai de noi! Ce vom face atunci dacă ne va găsi moartea şi judecata nespovediţi şi nepocăiţi? Ce ne va folosi atunci viaţa aceasta amăgitoare şi trecătoare în care acum ne desfătăm? Că ne legăm cu inima de ea şi de grijile veacului de acum, încît uităm de moartea care vine şi de osînda cea veşnică care ne aşteaptă în ziua cea mare a Judecăţii de apoi. Vedeţi, fraţii mei, cum toţi murim şi nimeni din oameni nu rămîne pe acest pămînt, oricine ar fi el. Vedeţi că cel ce moare, de faţă fiind noi, i se leagă limba, i se schimbă ochii, îi tace gura, i se opreşte graiul, cînd vede pe dumnezeieştii îngeri cum cheamă sufletul din trup! Atunci măcar împărat de ar fi, măcar slugă, măcar stăpînitor a toată lumea, tot se cutremură, se tulbură, se înspăimîntează, văzînd puteri înfricoşate, văzînd chipuri străine, văzînd feţe aspre şi posomorîte, văzînd rînduielile îngereşti pe care niciodată nu le-a mai văzut.

Atunci luînd îngerii sufletul prin văzduh, îl duc la judecată, întru care stau începătoriile, stăpîniile şi ţiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, pîrîşii noştri cei amari, vameşii cei cumpliţi, şi luătorii de seamă şi îngerii în văzduh întîmpinîndu-l, cer seama şi îl socotesc şi îi aduc înainte păcatele lui şi zapisele lui cele din tinereţe, cele din bătrîneţe, cele de voie şi cele fără de voie, cele prin lucru, cele prin gînduri şi cele prin aduceri aminte. Multă este frica acolo, mare este cutremurul ticălosului suflet a-tunci, care pătimeşte de la mulţimea milioanelor de diavoli.


Iubiţi credincioşi,


Evanghelia Duminicii de azi este cea mai înfricoşătoare din tot cursul anului, pentru că ne vorbeşte despre sfîrşitul lumii care este tot mai apropiat şi de marea Judecată de apoi a tuturor oamenilor şi a îngerilor răi. Aceasta este a treia şi ultima Duminică pregătitoare pentru Sfîntul şi marele Post, pentru că ne aduce aminte de sfîrşitul veacurilor, de Judecată, de osînda veşnică a păcătoşilor şi de răsplătirea drepţilor în Împărăţia Cerurilor. Cine va cugeta la toate acestea, va trece cu folos curgerea Sfîntului Post, se va împăca cu aproapele său, se va ruga mai mult, se va spovedi cu căinţă de păcatele sale şi va primi cu mare evlavie Trupul şi Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos. Iată folosul acestei Duminici.

Se cuvine să ne amintim că la Judecata de apoi, Dreptul Judecător va spune celor de-a dreapta Sa: Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine... Adevărat zic vouă, întrucît aţi făcut unuia dintr-aceştia ai mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25, 34-40).

Vedeţi, fraţii mei, cîtă putere are la Dumnezeu milostenia şi iubirea aproapelui? Vedeţi că milostenia se laudă asupra judecăţii? Vedeţi că cine face milostenie la săracii suferinzi, atît materială pentru trup, cît şi spirituală pentru suflet, acela se mîntuieşte cel mai uşor? Vedeţi că mai mare decît toate faptele bune este dragostea şi fiica ei milostenia? De aceea vă îndemn ca pe aceasta s-o iubiţi, pe aceasta s-o lucraţi mai mult decît pe toate celelalte, mai ales în sfintele posturi, şi veţi avea răsplată veşnică în ceruri.

Auziţi ce zice Dreptul Judecător şi celor zgîrciţi şi răi de la stînga Sa, care nu fac milostenie în viaţă: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolilor şi îngerilor lui, căci flămînd am fost şi nu Mi-aţi dat să mănînc... (Matei 25, 41-45). Vedeţi ce mare este păcatul lăcomiei şi al neiubirii de oameni.

Să ne ferească Dumnezeu de acest cumplit păcat. Iar noi să începem Sfîntul Post chiar de astăzi, lăsînd sec de carne. Apoi să ne împăcăm cu toţi ai noştri, să postim, să ne rugăm şi să facem milostenie şi orice faptă bună, după putere.

De vom face aşa, vom trece Postul Mare cu mult folos, vom ajunge cu bine la Învierea Domnului, iar la Judecata de apoi vom auzi pe Hristos zicîndu-ne cu dulce glas: Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită pentru voi de la întemeierea lumii. Amin.


Servilismul prea mare al României faţă de N.A.T.O. - Încă un motiv în plus ca Rusia să pornească război asupra României


Scutul antirachetă care va fi amplasat de S.U.A. pe teritoriul ţării noastre nu va face altceva decât să înrăutăţească relaţiile cu Rusia şi cu statele din vecinătatea României

...şi iată cum România este vândută de aceşti jidani care ne conduc ţara pentru a deveni o viitoare arenă de luptă între marile puteri



"Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se găteasca de pedeapsă"
Părintele Arsenie Boca


Iată că pe zi ce trece proorociile Părintelui Arsenie Boca sunt din ce în ce mai aproape să se împlinească. Părintele Arsenie Boca este unul dintre puţinii părinţi înduhovniciţi care a primit acest dar de a profeţi (şi nu numai) despre evenimentele care vor avea loc în România.General vorbind există foarte puţine profeţii despre ceea ce urmează să se întâmple cu poporul român în raport cu profeţiile care există pentru poporul grec sau cel rus.
Cu toate acestea tind să cred că România este cu totul o ţară aparte. Şi după cum spunea un alt mare duhovnic al neamului românesc, Părintele Arsenie Papacioc; "acest popor va avea un rol important în istoria omenirii".

Personal mărturisesc că încă nu ne dăm seama ce bogăţie duhovnicească ne-a dăruit Dumnezeu prin acest minunat Părinte Arsenie Boca. Cu o gândire profund creştină dar şi cu o pregătire de excepţie aşa cum puţini duhovnici au fost. Din păcate opera/scrierile Părintelui Arsenie este prea puţin studiată. Ce-i drept nu este uşor să studiezi opera Părintelui Arsenie Boca şi nu oricine poate să o înţeleagă, pentru că Părintele Arsenie Boca a fost unic în felul lui cu o concepţie şi un dar înnăscut de a privi lucrurile în lumină cu totul şi cu totul deosebit.

Din păcate neînţeles de mulţi, urât de mulţi, desconsiderat, numit în fel şi chip (vrăjitor, yoghin ş.a.m.d.) de toţi cei care nu pot înţelege lucruri mai presus de mintea lor, mai presus de fire şi nu pot vedea cu ochii duhovniceşti mai departe, mai în profunzime, neacceptând lucruri mai înalte decât ceea ce le permite această minte omenească îngustă şi lipsită de Harul lui Dumnezeu. Cu toate acestea sunt foarte mulţi oameni care îl iubesc pe Părintele Arsenie iar pe zi ce trece sunt tot mai mulţi. Aceasta o arată şi prezenţa a unui număr din ce în ce mai mare de credincioşi care vin să facă o rugăciune la mormântul Părintelui Arsenie Boca sau cu ocazia slujbei parastasului. Atunci vin credincioşi din toate colţurile ţării, vin să stea ore întregi pentru a ajunge la mormântul celui ce a fost numit încă din timpul vieţii omul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu Însuşi a vrut să-l slăvească cu asemenea cinstire, aceasta arată că Părintele Arsenie nu e mic înaintea lui Dumnezeu.

Deja scrierile Părintelui au început să fie traduse şi în limba maghiară de Dna. Csilla Gyöngyvér, care deasemenea este de etnie maghiară, dar care s-a convertit la Ortodoxie şi este căsătorită cu un oltean.
Cu timpul mulţi îşi vor da seama ce înseamnă Părintele Arsenie Boca pentru această ţară şi contribuţia importantă pe care o are în spiritualitatea poporului român.


Aduc din nou în atenţie câteva din profeţiile Părintele Arsenie Boca cu privire la poporul român:

"Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, [NOTǍ vestitorul - acest lucru îl putem observa cu toţii urmează înnsă partea a doua] dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.
Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte.
(Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)
***

Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria , Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”.
(Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)

***
În anul 1976, când picta biserica Drăgănescu, părintele Arsenie spunea, în dialog cu informatoarea "Vicol Tatiana":
"Conducerii de astăzi nu le trebuie mănăstiri. Ei au lăsat câteva mănăstiri istorice şi atât. Ei vor ajunge să cuprindă înntreg pământul, vor conduce lumea. Până atunci va fi bine de noi. Atunci se va vedea care este creştin adevărat, că va răbda toate . Care nu va cădea în valul lumii".

Eu am zis: Eu nu cred că vor ajunge să cuprindă tot pământul , mai ales că sunt oameni fără credinţă. Parintele Arsenie Boca a răspuns: "Sunt îngăduiţi de Dumnezeu... să pună stăpânire pe înntregul glob pământesc... Nu te pune cu ei rău ci să fii credincioasă, că Dumnezeu este în orice loc ca şi la Ierusalim ca şi la noi. Căci biserica din inima noastră nimeni nu o poate dărâma".

Adrian Nicolae Petcu
***

Privind viitorul a spus odată: "Zdreanţa roşie, secera şi ciocanul, steaua cu cinci colţuri va dispare , dar va veni steaua cu şase colţuri , anarhia, şi va fi vai şi amar de lume".

Cornea Elena (Hârseni)
***
Părintele Arsenie: Vasile, americanii pe care ştiu că-i aştepţi, nu vor veni! Pe noi, singuri, ne aşteaptă o luptă grea şi lungă. Cei buni şi drepţi vor da jertfă mare de viaţă şi sânge, cei slabi, nimicnici şi făţarnici vor îngroşa rândurile duşmanilor noştri atât de mult încât vor crede că sunt numai ei, atotputernici şi atoateştiitori.
Asta va fi burta lor moale şi-i va duce la pierzare când va veni din Răsărit un om cu stea în frunte.
Dar va fi peste mulţi ani, peste foarte mulţi ani şi nouă Dumnezeu nu ne va hărăzi să vedem acele vremi. Tu nu vei putea vedea americanii care atunci vor veni! Mie nu-mi va fi dat să văd, după sărbătoarea deşartă a victoriei , câţi dintre cei drepţi au mai rămas! Căci , vezi tu, Vasile, după această victorie deşartă, puţini dintre cei drepţi vor mai fi în picioare şi la sărbătoare. Peste tot vor fi năimiţii [vânduţi duşmanului] şi abia atunci va începe o nouă luptă, poate mai uşoară, căci fără jertfă de sânge, dar la fel de lungă ca şi cea pe care am început-o noi acum!

Vasile Şerbu:Dumnezeu să mă ierte, părinte, dar eu nu mai înţeleg nimic. După ce-om răzbi peste zeci de ani, câştigul să fie tot al năimiţilor?Păi atunci pentru ce mai luptăm noi azi?

Părintele Arsenie: Păi vezi, asta-i Vasile, voi cei drepţi şi buni trebuie să luptaţi pentru ca nepoţii, strănepoţii şi copii voştri să fie Oameni, cu capul sus printre drepţi, atunci când ne vom întreba câţi sunt dintre ai noştri şi câţi dintre năimiţi, la victoria de care ţi-am vorbit

Vasile Şerbu (Arpaşul de jos)
(Monitorul de Făgăraş, 13-19 feb.2008)
***
Odată venise o doamnă de la Bucureşti şi Părintele i-a spus că pe Bucureşti s-a "ouat" de două ori, referindu-se la bombardamente [dar şi la cutremure], iar când se va "oua" a treia oara Bucureştiul va fi şters de pe faţa pământului deoarece acolo forfotesc păcatele.
Altă dată Părintele ne-a vorbit despre sfârşitul lumii, că sfârşitul lumii nu va fi aşa cum gândim noi că va muri toată lumea odată. Ci va muri pe rând. Intr-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în alta înecări [NOTǍ vestitorul - vezi de exemplu tsunami din 2004 din Asia cu peste 200.000 de morţi], vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute şi fără leac. Toate acestea le putem vedea în zilele noastre. Toate acestea, pe care le vedem acum, le-a proorocit Părintele Arsenie prin anii 1945-1946 ca să ne întoarcem la credinţă că sfârşitul nu-i departe. Putem vedea asta după semnele care sunt.
Toate aceste semne ni le-a proorocit Părintele Arsenie prin anul 1945-1946 şi ne-a citit [tălmăcit] din Biblie de la Apocalipsă că se va ridica de la Răsărit un popor fără cruce, va bântui casele oamenilor, le va dărâma, le va nimici, se va călca om pe om, se va mânca carne de om şi se va bea sânge de om. Cine va rămâne din războiul acesta va fi ales ca grâul din pleavă. Pleava zboară, iar grâul rămâne. Se va alege cine va rămâne.

Părintele ne-a spus: "Nu vă spun de la mine. Aşa scrie în carte, în Biblie".

Preoteasa Lucreţia Urea şi Paraschiva Anghel
***
Sunt multe de spus, şi are mare dar şi mare putere. Acum, de când a trecut dincolo, simţim darul şi puterea . Ne povestea că "România va fi Grădina Maicii Domnului, Bucureştiul [reconstruit] va fi noul Ierusalim. Şi care vor rămânea, aleşii lui Dumnezeu, că numai aceia vor rămânea, vor fi într-o fericire nemaipomenit de mare. Dar numai Dumnezeu ştie care vor fi aleşii". Apoi mi-a spus de băiatul cel mare, care nu aude, că atunci când va fi Bucureştiul Noul Ierusalim, o să fie un om mare, că noi ca părinţi nu suntem vrednici să ştim unde va fi el.

Letiţia Suciu (Dumbrăveni)
***
„Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea – ne-a spus părintele Arsenie – se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste

(Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort - în culisele puterii, Editura Daksha)


Vă recomand şi profeţia Mitropolitului Varlaam despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei de pe Război întru cuvânt


Reacţii în mass-media internaţională cu privire la amplasarea scutului antirachetă pe teritoiul României:




Russia Today:



video

Vocea Rusiei:

Rusia aşteaptă explicaţii de la SUA cu privire la amplasarea sistemului de apărare antirachetă în România
Rusia, îngrijorată de amplasarea antirachetelor în România
Extinderea NATO şi scutul antibalistic, ameninţă securitatea Rusiei

RiaNovosti:

Romania ready to host U.S. interceptor missiles - president

Reuters:
Romania okays U.S plan to host anti-missile shield

Le Figaro:
Elements du bouclier US en Roumanie

BBC:
Romania 'to host US missile shield'

The Washington Post:
Romania to host US missile interceptors
Related Posts with Thumbnails

Arhivă


Identitate
de Radu Gyr

Eşti Doamne bun, eu pământean si rău
Si-n dragoste nu-ti semăn, nici în milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău
de par dospit din cer nu din argilă.

Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere?


................................................................
Vine timpul, şi e foarte aproape când toţi preoţii vor repara bisericile iar alţii vor construi altele noi dar nelucrând ei la sufletul omului vor rămâne bisericile goale, cucuvelele vor cânta într-însele. Roadele slăbirii în dreapta credinţă a teologilor în facultăţi şi seminarii vor fi preoţii care vor fi şi mai slabi ca învăţătorii lor; mai ales în Transilvania Ortodoxia aproape că va dispărea ultima redută va fi Sibiul dar va cădea şi acesta. Dumnezeu nu forţează mântuirea nimănui. Cine are minte să ia aminte.

(Părintele Arsenie Boca)
Talanţii Împărăţiei (pg. 208-209)


Sf. Justin Popovici

Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decît erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie universală). De ce? Fiindcă în cursul istoriei, felurite erezii tăgăduiau sau denaturau anumite însuşiri ale Dumnezeului-Om Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndepărtează pe Dumnezeul-Om în întregime şi pun în locul Lui pe omul european. În această privinţă nu e nici o deosebire esenţială între papism, protestantism, ecumenism şi celelalte secte, al căror nume este “legiune”.

Articole recomandate







Persoane interesate

Comentarii

Parintele Cleopa:

Dialog cu un sectant

Profeţia Sf. Nil Athonitul-

Parintele Paulin Lecca