Acatistul Sf. Antonie cel Nou

Partea I

Partea a-II-a

Partea a-III-a

Paştile Domnului... Paştile

Fecioară Maică Maria

Psalmul 50

Pre Tine Te lăudăm - în limba română

Aksion Estin si Kyrie Eleison (Doamne miluieşte) ...Cântari bizantine ( în greacă)

Semnul fiarei a fost introdus pe paşapoartele din Rusia - click aici

Crestinii ortodocsi rusi au inceput sa-si dea foc la pasapoarte cand au aflat de asta, altii au renuntat pur si simplu...

Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos - Sfaturi către ucenicul său Epifanie

Epifanie l-a luat cu el pe Fericitul Andrei si au mers impreuna in Biserica Sf. Mare Mucenic Agathonic. Dupa ce s-au asezat intr-un loc linistit, langa Aghiazmatar, tanarul l-a intrebat:

- Este adevarat ceea ce se spune, ca tunetele si fulgerele sunt pricinuite de Proorocul Ilie, alergand cu carul sau deasupra norilor si urmarind un oarecare balaur?

- Nu, fiul meu, nu este asa. Trebuie sa fie omul peste masura de prost ca sa primeasca asa ceva. Acestea le-au plasmuit oamenii cei nebuni cu mintea lor. Unii, asemenea acestora, au spus si ca Hristos facea inaintea iudeilor pasari de lut si, dandu-le suflare, le lasa sa zboare sau mai ziceau ca zapada este faina care cade din cer si altele asemanatoare. Cate lucruri desarte si mincinoase au scris ereticii! Pe acestea fiecare crestin trebuie sa le lepede.

Asadar Ilie nu s-a ridicat la cer, nici nu sade in car, pentru ca "nimeni nu s-a suit la cer, decat Cel Ce s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer" (Ioan 3,13). Are insa darul de a-L face milostiv pe Dumnezeu si sa trimita ploaie pe pamant in zile de seceta.

Ilie traieste inca si este cu trupul sau, dar nimeni nu-l cunoaste. Traieste si Enoh si are legatura cu multi, dar nimeni nu-l recunoaste. Traieste si Ioan Teologul. Exista si traieste in lume ca margaritarul in noroi. A fost lasat cu trupul pe pamant ca un trimis al lui Iisus Hristos, ca sa-L faca milostiv fata de pacatele noastre si sa-L opreasca sa ne stearga de pe fata pamantului de fiecare data cand, cu dreptate se porneste asupra-ne mania Sa cea dreapta, vazand gresalele noastre inmultindu-se.

- Putem oare - a intrebat Epifanie - sa inchipuim Dumnezeirea cu infatisare omeneasca?

- Nu - a raspuns fericitul - pentru ca Dumnezeu nu are infatisare omeneasca, nici nu seamana cu vreo zidire oarecare, nici nu L-a vazut cineva, incat sa descrie infatisarea Sa. De multe ori, desigur, Se arata alesilor sai, dar sub o infatisare accesibila fiinteli omenesti, precum si El insusi a facut cunoscut: "Eu am vorbit catre prooroci si le-am inmultit vedeniile si tot prin prooroci am grait in pilde "(Osea 12,11).

- Spune-mi, care este prima zidire a lui Dumnezeu? Vreau sa te ascult. Semeni cu izvorul din care curge miere si lapte.

- Dumnezeu - a raspuns Cuviosul - a existat de la inceput, exista si va exista impreuna cu Fiul si Cuvantul Cel fara de inceput si Cu Prea Sfantul si de viata facatorul Sau Duh. Nici una din zidiri nu a existat. Imparatea numai o tacere si o liniste intertreimica. Deoarece Dumnezeu n-a voit sa limiteze binele intru Sine Insusi, S-a gandit sa creeze lumea si sa-i faca bine, revarsand asupra ei nesfarsita Sa bunatate. Asadar, a spus: "Sa se creeze veacurile"; si cu Cuvantul s-a creat indata. Cuvantul este Fiul Cel Unul Nascut, Care S-a Nascut mai 'nainte de veci din Tatal, Fara sa-si schimbe firea Sa cea dumnezeiasca. El Insusi S-a facut temelia pe care s-au intarit nesfarsitele veacuri si El insusi le-a desavarsit. Asadar, El este temelia creatiei, dar in acelasi timp nu inceteaza a fi si Dumnezeu Cuvantul, Unit cu Tatal. De altfel, El Insusi, cand a venit plinirea vremii, S-a facut om pentru noi din fecioara Maria.

-Explica-mi mai adanc - a spus Epifanie - care este ipostasul veacurilor?

-Este nesfarsita lor prelungire, adica neintrerupta succesiune a timpurilor si nemarginirea anilor. Esenta lor este un duh foarte frumos si minunat, care se fixeaza pe toata intinderea sa in 7 semne(puncte) (adica se imparte in 8 perioade de timp)
De la veacuri au luat minte oamenii si ingerii. Si veacurilor le-a dat Domnul pornirea pentru calatoria neintrerupta in timp ce noua si ingerilor ne-a daruit viata. Astfel, prin calatoria lor neintrerupta, veacurile ne indeamna sa umblam si noi intr-acelasi chip.
Aceasta calatorie a lor are inceput, sfarsit insa niciodata. A luat si Adam de la inceput acest drum al veacurilor, dar pana astazi nu a putut depasi veacul al saptelea. Nu a putut din pricina noastra, deoarece, ca urmasi ai sai cu acelasi sange, suntem la fel cu acela si calatoria noastra este comuna. Adica pana astazi nu s-a implinit cele sapte veacuri ale acestei lumi, pe care noi le masuram cu anii. Cand se vor implini, Cel Prea Inalt va ridica un vant infricosator in toata lumea. Atunci se vor impreuna oasele oamenilor si se vor lipi in chip armonios unul cu altul. Peste ele se vor intinde nervii si dupa aceea carnurile; si fiecare suflet, care a fost dezlegat de trupul sau cel stricacios, il va primi nestricacios.
Atunci va trambita un inger cu o trambita infricosatoare si se va cutremura lumea. Mormintele se vor deschide, mortii vor invia intru clipeala ochiului si va cobori Judecatorul, Care va rasplati fiecaruia potrivit cu faptele sale. Atunci va incepe veacul al optulea, precum zice Solomon:"Fa parte la sapte si la opt" (Eccl.11,2) Acest veac nu va avea sfarsit. Pe cei drepti ii va aduce in veselia cea nespusa si in odihna cea vesnica, in timp ce pe cei pacatosi in pedeapsa cea nesfarsita. Dupa invierea mortilor, oamenii vor deveni nestricaciosi si nemuritori, raiul, vesnic, iadul, nesfarsit si veacul acela, netrecut. De altfel, cuvantul "veac" inseamna in sens propriu, ceea ce se intinde continuu spre nemarginire si spre nesfarsit, fara sa aiba vreo margine sau sfarsit

- De vreme ce veacurile sunt prima creatie a lui Dumnezeu, care este a doua? - a intrebat Epifanie.

- A doua sunt cetele ingeresti. Pentru ca Cel Prea Inalt este netrupesc, a creat mai intai lumea cea nemateriala, intelegatoare si netrupeasca, pe care o inconjoara si o tine alaturi de El.

- Cetele ingeresti au fost create in acelasi timp toate odata sau in mod succesiv, una dupa alta, precum zidire materiala?

- Ar fi putut Dumnezeu, cu un cuvant al Sau, sa puna inaintea infricosatorului tron al Dumnezeirii sale celei nemarginite, toate legaturile ingeresti impreuna. Insa a fost bunavoirea Sa sa le creeze in mod succesiv, una dupa alta, exact ca si zidirile cele vazute ale acestei lumi. Astfel, dupa ce a intregit, precum am spus, duhul preafrumos al veacurilor, a luat din acest duh si a creat Preacuratele Puteri ceresti, dupa cum a luat din pamant si a creat trupul omenesc.
Mai intai a plasmuit Heruvimii, Serafimii si Tronurile, dupa aceea Domniile, Stapaniile si Puterile, iar la sfarsit Incepatoriile, Arhanghelii si Ingerii. Capeteniile miilor si ale zecilor de mii de Puteri ceresti fara de trup sunt Mihail, Gavriil, Uriil, Rafail si Salatiil. Ultima era satana, care a cazut din cer. Preaspurcatul nu a cazut deoarece nu s-a inchinat lui Adam, dupa cum palavragesc unii, caci omul inca nu fusese zidit. A cazut deoarece a invidiat Slava Domnului si s-a gandit sa ntemeieze o imparatie a sa dimpreuna cu ceilalti ingeri lepadati. Caci a spus: "Voi aseza tronul meu... sui-ma-voi deasupra norilor si asemenea cu Cel Prea Inalt voi fi" ( Is. 14, 13-14)
Astfel Dumnezeu l-a surpat din cer jos, impreuna cu toata ostirea sa, cu care afcut aceste planuri. In locul lor urca ceata oamenilor mantuiti, care vor implinii a zecea ceata ingereasca.
Cetele pe care le-a creat Dumnezeu sunt atat de numeroase, incat este cu neputinta a se socoti cu mausri omenesti. De altfel, de aceea a spus Domnul Apostolului Petru in timpul Patimii: "Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri?" (Mat. 26, 53).

- Care este a treia creatie a lui Dumnezeu?

- Bezna si haosul, intunericul si apa, focul, ceata si cele de mai dedesubt. Apa nu era adunata intr-un loc, ci se afla intr-o continua miscare: "Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor"(Fac. 1,2)
Acest duh nu era Duhul Sfant precum sustin unii si a fost creat dupa vanturi.

- Ce legatura au intre Ei Tatal-Nascatorul, Fiul Cel Nascut si Sfantul Duh?

- Aceasta legatura o poate intelege cineva din alcatuirea armonioasa a insusirilor firii omenesti. Prin analogie, Tatal este mintea, Fiul este Cuvantul, iar Duhul este acea rasuflare care insoteste cuvantul. Fiecare suflet are prorpia sa minte si fiecare minte are proriul ei cuvant. Si toate acestea impreuna cu trupul se constituie in unul si acelasi om. La fel se intampla si cu Sfanta Treime.
Sufletul este intelegator, rational si duhovnicesc. Cred ca altul este ipostasul sufletului, altul al mintii si altul al cuvantului. Insa esenta fiecaruia dintre acestea, in afara de trup, este aceeasi. De asemenea aceeasi este firea, lucrarea si voia lor. Prin analogie cerceteaza si Dumnezeirea si vei afla, in locul duhului, Duhul Cel Sfant a lui Dumnezeu, in locul mintii, pe Tatal si in locul cuvantului pe Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Nascut. Unul Dumnezeu Se arata in trei Ipostasuri si se propovaduieste in acestea cu dumnezeiasca cuviinta.

Părintele Arsenie Boca -predică

Vai de cei ce spun binelui rău şi răului bine

Vrea sase milioane de euro pentru ca a fost botezat fara voia lui

Un tanar de 26 de ani din Timisoara a dat in judecata Biserica Ortodoxa Romana pentru ca a fost botezat la cateva luni dupa nastere, atunci cand, sustine el, nu avea discernamant. Razvan S. a dat in judecata Biserica, cerand despagubiri de sase milioane de euro, pentru ca a fost botezat in religia ortodoxa. Mai mult, acesta a protestat in fata Catedralei din Timisoara pentru ca nu a fost inca sters din Cartea de Botez, asa cum a cerut. Razvan considera ca oamenii ar trebui botezati dupa varsta de 14 ani, cand pot sa-si aleaga singuri religia. Tanarul sustine ca, dupa ce a citit Biblia de cinci ori, nu mai crede in Noul Testament, ci doar in cel Vechi. Inalt Prea Sfintia Sa Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, este uimit de cererile barbatului si spune ca e primul caz de acest gen cu care se confrunta Biserica Ortodoxa Romana.

(D.Z.)

Sursa: Ziarul Can Can, 17 aprilie 2008

Pelerinaj in Grecia - Meteorele

Partea I


Partea a-II-a


Partea a-III-a

Parintele Arsenie Boca, evocat de ultimul sau ucenic: parintele Pantelimon de la Manastirea Ghighiu

Avva Adrian s-a mutat la Putna

Scrisorile Sfântului Nicolae Velimirovici

Economistului Spasa S., care intreaba de ce nedreptii propasesc

Pana cand propasesc? Si ce li se intampla in cele din urma, lor si urmasilor lor? Ti-ai pus aceasta intrebare? Sa nu se poticneasca gandurile tale cand vezi ca cineva se lauda cu puterea sa si uita de Datatorul puterii. Adu-ti aminte cum trufasul si laudarosul Goliat a pierit de prastia unui flacaiandru cum era David. Sa nu se tulbure inima ta cand vezi ca cineva se imbogateste pe cai nedrepte. Manca-va, si nu se va satura; Rapi-va, si nu se va indestula. Adu-ti aminte de bogatii Sodomei, cum intr-o clipa au fost potopiti de foc si cenusa, cu toata bogatia lor. Tu esti crestin, iar crestinul priveste lucrurile cu bataie lunga, in intregime, nu in parte. Crestinul nu pretuieste propasirea nedreptului ca pe un lucru implinit, ci asteapta sa vada ce se intampla mai departe. El stie ca nedreptul nu propaseste nici prin puterea sa, nici prin mintea sa, ci prin faptul ca Dumnezeu ii ingaduie sa propaseasca, doar-doar isi va aminti vreodata de el: fiindca negrait de Milostiv este Dumnezeul nostru, si ingaduie nedreptilor ceea ce nu doreste, doar-doar isi vor da seama ca de la Dumnezeu este, si se vor rusina de nedreptatea lor, si se vor indrepta. Lui Dumnezeu ii sunt dragi cei ce se pocaiesc: foarte dragi ii sunt cei ce se pocaiesc cu inima infranta pentru faptele lor nedrepte. Nu este Facatorul precum faptura ca sa pedepseasca indata ce cineva ce apuca pe o cale stramba. El asteapta ca ratacitul sa se intoarca singur la calea dreapta. El priveste si tace. Asteapta si nu intarzie. Minunat e intru intelepciunea Sa, preaminunat intru milostivirea Sa. Pentru aceasta, stravazatorul Psalmist graieste Domnului in rapire: judecatile Tale adanc mare. Cine va cerceta intreg adancul Dumnezeiestii Pronii? Cei fara intelege se supara cand Dumnezeu nu carmuieste lumea dupa a lor intelegere, iar cei intelegatori se ostenesc neincetat sa patrunda in intelegerea lui Dumnezeu. Greu este cateodata si pentru cei mai intelegatori sa inteleaga de ce un om este asa, iar altul altfel; de ce un tanar doritor de viata moare, in vreme ce un batran doritor de moarte traieste;

de ce cucernicul se chinuie, iar ce fara de Dumnezeu o duce bine. si cele mai sfinte suflete s-au tulburat cateodata inaintea enigmei celor ce se intampla in lume. In Sfanta Predanie este inscrisa urmatoarea intamplare: A murit un oarecare bogatas pacatos, ale carui pacate erau invederate fiecaruia, si inmormantarea lui a fost luminata, cu episcop si cu preoti. La scurta vreme dupa aceea, a tabarat o hiena asupra unui pustnic si l-a sfasiat. Un oarecare monah, care vazuse mareata prohodire a pacatosului, cat si ramasitele insangerate ale dreptului, in tulburarea sa a inceput sa planga si a strigat:"Doamne, cum vine asta si de ce? Cum se poate ca pacatosul acela sa aiba si viata buna, si moarte buna, iar acest drept si viata amara si moarte amara?" La care i s-a aratat ingerul lui Dumnezeu si l-a lamurit:"Acel bogatas rau avea in viata lui decat o singura fapta buna, iar acel pustnic avea un singur pacat. Prin prohodirea mareata si cu cinste, Cel Preainalt a vrut sa-i rasplateasca bogatasului rau singura fapta buna, ca sa nu mai aiba nimic de asteptat pe lumea cealalta; iar prin moartea cumplita a vrut sa-i stearga dreptului si acel singur pacat, ca sa-i dea rasplata deplina in ceruri".
Drept aceea, tu cugeta la judecatile lui Dumnezeu si pune-ti nadejdea in Facatorul tau. Nu te ravni celor ce viclenesc, nici urma celor ce fac faradelege. Asa scrie inteleptul Imparat David, pe care indelung si mult l-a chinuit ceea ce te chinuie si pe tine, pana ce Dumnezeu i-a descoperit prin intelegere ca sa inteleaga. Tot el rosteste si aceasta mangaietoare traire a sa:mai tanar am fost si am imbatranit, si n-am vazut pe dreptul parasit, nici samanta lui cerand paine. Citeste deseori Psaltirea si vei intelege si te vei mangaia.
Pace si tie si binecuvantare de la Dumnezeu!

Unui om care spune că are credinţă în Dumnezeu dar nu I se roagă

Osteneşte-te să întăreşti credinţa din tine. Cu vremea vei simţi nevoia să te rogi.Credinţa ta nu-i tare, de aceea încă nu te mână la rugăciune.Am văzut odată cum pe o roată de moară cădea puţină apă. Şi roata rămânea nemişcată. Apoi a venit apă multă, şi roata s-a pus în mişcare.Credinţa e putere duhovnicească. Puţina credinţă nu mişcă nici mintea spre cugetarea la Dumnezeu, nici inima spre rugăciune către Dumnezeu. Credinţa mare mişcă şi mintea, şi inima, şi tot sufletul omului. Cât dăinuieşte în om o credinţă mare, ea îi mişcă sufletul, prin puterea ei, către Dumnezeu.Ai citit, spui tu, cuvintele Mântuitorului: ştie Tatăl vostru de ce aveţi trebuinţă mai înainte de rugăciunea voastră, şi din ele ai tras încheierea că rugăciunea nu foloseşte, îndeobşte, la nimic. Într-adevăr, ştie Dumnezeu dinainte tot ce ne trebuie, şi totuşi El vrea să ne rugăm Lui.Lucrul acesta e mai uşor de explicat unor părinţi decât ţie, om necăsătorit. Uite, şi părinţii ştiu dinainte ce le trebuie copiilor, şi totuşi aşteaptă ca aceştia să-i roage - fiindcă părinţii ştiu că ruga înmoaie şi înnobilează inima copiilor, că îi face mai supuşi, smeriţi, blânzi, ascultători, milostivi şi nobili. Vezi câte scântei cereşti iscă rugăciunea în inima omenească? Am citit că un oarecare călător s-a oprit lângă o casă de lângă drum. În acea casă muncitorii ţineau o întrunire.Pe dată se făcu linişte în casă. Muncitorii îngenuncheară la rugăciune - iar unul dintre ei ieşi şi începu să umble prin faţa casei. Călătorul îl întrebă ce se face înăuntru.

Păi, se roagă lui Dumnezeu. Iar mie mi-e ruşine, aşa că am ieşit.Călătorul tăcu şi aşteptă.
Pe cine aştepţi? - îl întrebă muncitorul.
Aştept să iasă cineva ca să-l întreb de drum.
Dar de ce nu mă întrebi pe mine? Şi eu pot să-ţi arăt.
Călătorul dădu din cap şi îi răspunse:
Cum ar putea să arate calea dreaptă cel ce se ruşinează de Dumnezeu şi de fraţii săi?

Eu cred că la tine nu este ruşine de rugăciune, ci pur şi simplu credinţă slabă, îngrijeşte, aşadar, îngrijeşte pruncul din tine. Când va creşte şi va ajunge viteaz, îţi va răsplăti însutit osteneala. Credinţa vitejească va pune în mişcare roata lăuntrică a fiinţei tale, şi vei dobândi o viaţă nouă.

Preotului Karan, despre criza mondială

Mă întrebi, omule al lui Dumnezeu, de unde vine criza actuală şi ce înseamnă ea.
Cine sunt eu ca să mă întrebi despre o taină atât de însemnată? „Vorbeşte când ai ceva mai bun decât tăcerea”, spune sfântul Grigorie Teologul. Şi deşi socot că tăcerea este acum mai bună decât orice vorbire, totuşi, din dragoste faţă de tine, îţi voi înfăţişa ceea ce cred eu despre problema pe care mi-ai pus-o.

„Criză” e un cuvânt grecesc, şi înseamnă „judecată”. În Sfânta Scriptură acest cuvânt este întrebuinţat des. Astfel, Psalmistul spune: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la judecată (Psalmul l, 5), şi în alt loc: milă şi judecată voi cânta (Psalmul 100, 1). Înţeleptul Solomon scrie că de la Domnul se face judecată omului (Pilde 29, 27). Însuşi Mântuitorul a zis că Tatăl toată judecata a dat-o Fiului, iar ceva mai încolo că acum este judecata lumii acesteia (Ioan 5, 22; 12, 31). Şi Apostolul Petru scrie: că vremea este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu (I Petru 4, 17).Înlocuieşte cuvântul judecată cu cel de criză, şi citeşte: pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la criză; milă şi criză voi cânta; Tatăl toată criza a dat-o Fiului; acum este criza lumii acesteia; că vremea este să înceapă criza de la casa lui Dumnezeu.

Până să vină vremurile de acum, popoarele europene întrebuinţau cuvântul „judecată” în loc de criză de câte ori se abătea asupra lor vreo nenorocire. Acum a fost doar înlocuit cuvântul vechi cu unul nou şi cel pe înţeles cu unul de neînţeles. Când era secetă, se spunea:

Judecata lui Dumnezeu!” Când era inundaţie: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era război sau molimă: „Judecata lui Dumnezeu!” Când era grindină, cutremure, omizi, şoareci, iarăşi şi totdeauna: „Judecata lui Dumnezeu!” Iar asta înseamnă: criză prin secetă, criză prin inundaţii, criză prin războaie, molimi şi aşa mai departe. Şi actuala restrişte financiar-economică este privită de popor ca o judecată a lui Dumnezeu, dar nu este numită , judecată”, ci „criză”. Ca restriştea să fie sporită prin neînţelegere! Fiindcă atunci când se rosteşte un cuvânt pe înţeles, cum este Judecată”, se ştie şi pricina pentru care a venit restriştea, se ştie şi Judecătorul care a îngăduit-o, se ştie, în fine, şi scopul pentru care a fost îngăduită ea. Iar când e folosit cuvântul „criză”, cuvânt neînţeles de toţi şi de oricine, nimeni nu ştie să lămurească nici de ce, nici de la cine, nici pentru ce. Aceasta este singura deosebire dintre criza actuală şi criza care este de la secetă sau inundaţie sau război sau molimă sau omizi sau vreo altă năpastă.

Mă întrebi de cauza crizei actuale, sau de cauza actualei judecăţi a lui Dumnezeu?
Cauza este întotdeauna aceeaşi. Cauza secetelor, inundaţiilor, foametelor şi a celorlalte flageluri ale neamului omenesc este şi cauza crizei actuale. Apostazia oamenilor. Prin păcatul apostaziei au provocat oamenii această criză, şi Dumnezeu a îngăduit-o ca să-i trezească, să le deştepte conştiinţa, să-i înduhovnicească şi să-i întoarcă la Sine. La păcate moderne, criză modernă. Şi, cu adevărat, Dumnezeu S-a slujit de mijloace moderne pentru a-i cuminţi pe oamenii moderni: i-a lovit prin bănci, prin burse, prin finanţe, prin valută. A răsturnat casele de schimb valutar din întreaga lume, ca oarecând mesele schimbătorilor de bani în templul din Ierusalim. A pricinuit o panică nemaipomenită între comercianţi şi schimbătorii de bani.

Înalţă, coboară, schimbă, tulbură, înspăimântă: face totul ca trufaşele căpşoare ale înţelepţilor europeni şi americani să se trezească, să li se deştepte conştiinţa şi să se înduhovnicească. Ca cei ancoraţi în limanul siguranţei materiale să îşi aducă aminte de sufletul lor, să îşi recunoască fărădelegile şi să se închine Dumnezeului Preaînalt, Dumnezeului Celui viu.Cât va ţine criza? Atâta timp cât duhul oamenilor va rămâne neschimbat. Atâta timp cât trufaşii pricinuitori ai acestei crize nu vor capitula în faţa Celui Atotputernic. Atâta timp cât oamenii şi popoarele nu se vor gândi să traducă neînţelesul cuvânt „criză” pe limba lor şi să strige cu suspinare şi pocăinţă:, Judecata lui Dumnezeu!”
Spune şi tu, cinstite părinte, „judecata lui Dumnezeu” în loc de „criză”, şi totul o să-ţi fie limpede.

Sănătate ţie şi pace!

Unui tânăr care suferă şi într-un fel, şi în altul

Scrisoarea ta m-a mişcat mult. N-am să-ţi ascund: am plâns asupra ei, citind-o şi recitind-o de mai multe ori. În ea este înscrisă întreaga dramă a vieţii omeneşti.
Îmi scrii că ai crescut cu totul în ticăloşie. Mai ales furtul îţi stătea în obicei - dar te păzeai cu îndemânare, şi toţi te lăudau ca pe un tânăr de treabă. Odată, însă, ai fost prins furând şi fugărit. Ai fugit şi ţi-ai rupt piciorul. Nimeni nu a aflat taina ta. Au chemat doctorul.
Doctorul ţi-a zis că s-a terminat cu piciorul. Au chemat preotul să citească rugăciune.
Rugăciunea, spui tu, nu a ajutat piciorului tău rupt, dar ţi-a cutremurat sufletul. Ţi-ai amintit de Dumnezeu, şi ţi s-a făcut silă de viaţa ta ticăloasă. Te-ai pocăit cu sufletul şi ai făgăduit că vei trăi după legea lui Dumnezeu. Şi atunci, cum spui că rugăciunea nu ţi-a ajutat? Te-a deşteptat; a înviat sufletul tău. Şi asta este principalul. Ai plătit sufletul cu un picior. Ieftin l-ai plătit. Fii liniştit.

Dar asta nu e totul. După ce te-ai înzdrăvenit, ai început să te rogi lui Dumnezeu cu osârdie. Atunci, unii te-au reclamat ca vrăjitor şi descântător. Şi ai fost pedepsit de autorităţi.

Acest lucru te-a tulburat mult, şi de aceea scrii întrebând ce înseamnă asta.

Înseamnă că este strâmt drumul ce duce în împărăţia lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a preîntâmpinat cu privire la acest lucru pe cei ce merg în urma Lui. Şi aici nu trebuie să încapă mirarea. Faci răul, te va pedepsi Dumnezeu; faci binele, te pot pedepsi oamenii. Dacă faci răul, oamenii pot să te şi laude, însă Dumnezeu te va pedepsi. Dacă faci binele, oamenii pot să te şi pedepsească, însă Dumnezeu te va răsplăti. Hristos a făcut doar binele, şi totuşi oamenii L-au răstignit. Nu te uita la oameni. Trebuie să tinzi către Dumnezeu. Ai dat un picior pentru suflet.
Dacă trebuie, dă-ţi pentru suflet trupul tot. Şi totuşi, ai plătit ieftin pentru sufletul tău. Fiindcă ai dat putreziciune pentru un mărgăritar de mult preţ. Nu te teme. Tu doar să propăşeşti pe calea pe care ai apucat-o.

Dumnezeu să îţi fie într-ajutor!

Răstignirea lui Iisus

Când mă înclin sub fruntea Ta divină
Şi trupul Tău învineţit de chin,
Parcă aud şi ultimul suspin
Din ispaşirea Ta fără de vină.
Şi mă întreb: Cum spinii din cunună
Şi cum pironul ce Te-a strâns de lemn
N-au ţintuit pe-acest pământ nedemn
Nelegiuiţii care se răzbună?!
Şi sunt uimit: cum mila Ta de ieri,
Ce-a alintat lumeştile dureri,
N-a ridicat un zid de apărare
Şi n-a trezit în gâzi vreo îndurare?!
Şi mă-nfior cum mulţi având credinţă
Şi-atâţi tămăduiţi de suferinţă
Ţi-au ridicat la ceruri osanale,
Dar n-au clintit în clipa ta de jale(...)
Eu însă n-am în suflet adăpost
Şi nici senin în viaţa mea pribeagă
De-ar fi să uit cât Tu de bun ai fost
Şi cum Ţi-a răsplătit o lume-ntreagă,
Şi cu iubire iau mereu aminte
Şi-ngenunchez sub pravilele sfinte,
Cu mirul Tău în lacrima-mi fierbinte,
Cu Duhul Tău în gânduri şi-n cuvinte.

Compusă de regretatul inginer Ionel Grossu-Viziru

Pustnicii

Motto:"Cu cat omul e mai aproape de Dumnezeu, cu atat vede pe Dumnezeu mai mare si pe sine mai mic; cu cat insa, omul este mai departe de Dumnezeu, cu atat se vede pe sine mai mare si pe Dumnezeu mai mic." (Sfantul Nicolae Velimirovici)

Se spune ca pustnicii adevarati sunt cei despre care am auzit doar ca ar exista, dar pe care nimeni nu i-a vazut vreodata, pentru ca stau mult mai departe de noi si mult mai aproape de Dumnezeu. ("Nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu, daca nu se va departa de lume", spunea oarecand Sfantul Isaac Sirul). Eu nu am incercat sa-i caut pentru ca nu am vrut sa-i tulbur, dar cand toata lumea ma intreba daca e adevarat ca sunt 7 sihastri pe care nu-i vede nimeni si care tin Athosul, mi-am zis ca totusi trebuie sa stau de vorba cu un schimnic. Bineinteles ca timp de 3 ani straduintele mele athonite n-au dat nici un rezultat - desi intre timp Dumnezeu mi-i scosese in cale pe Nathanael si Partenie, ce se nevoiau de ceva vreme prin muntii Neamtului - si cand am renuntat la cautarile mele Dumnezeu a trimis spre mine (chiar in Karyes si nu pe cararile Athonului!) un monah despre care pot sa spun cu mana pe inima ca ma bucur pentru ca exista! N-am vrut si nici nu vreau sa scriu despre el. (asta a fost si dorirea lui), dar fiindca mi-a fost asa de mare bucuria, as vrea sa stie toata lumea ca pustnicii despre care tot citim noi in Paterice chiar exista! Sunt reali si, intr-adevar, daca te invrednicesti sa vorbesti cu unul din ei, iti dai seama ca pentru asa oameni ne mai ingaduie Dumnezeu pe pamant. Ei au ajuns la dragoste si cand ajungi la iubire ajungi la Dumnezeu! Sunt lucruri mai presus de fire, care nu pot fi intelese rational, ci doar prin credinta, iar ei nu mai au nevoie de intelepciunea noastra, cea lumeasca, acolo unde exista intelepciune divina.
In Katounakia si Karoulia inca mai traiesc - de fapt mai multi se roaga, prin asta, sunt mai legati de lumea viitoare decat de viata aceasta - schimnic cu vata inbunatatita, care se hranesc in tot timpul anului cu o masura de grau (un sac mic) iar la Kapsokalivia am vazut la usa unei chilii atarnat un schelet de peste - pentru zilele cu dezlegare! Batranul de acolo ne-a dat binecuvantare sa luma cateva nuci de pe jos, in semn de dragoste de oaspeti! Au fost singurele cuvinte pe care le-am auzit din gura lui, dar si faptul ca l-am vazut mi-a facut tare mult bine...La Karoulia se mai nevoiesc inca multi zavorati, la care nu ai cum sa ajungi daca nu-ti arunca o scara sau o franghie (si nu prea se grabeste nici unul dintre ei sa o faca!).
Stand de vorba cu Parintele acolo, in capitala Athosului nu m-am dat seama nici de trecerea timpului, nici de faptul ca urma sa parcurga vreo treizeci de km pana la coliba lui din munte; am remarcat doar ca omul din fata mea era deasupra "lumii" si de aceea era, cred, asa de senin, fiindca facuse pace cu el insusi si pacea aceea o raspandea in jurul sau...Eu eram din "lume", mie mi-era cu neputinta sa nu ma-ntristez fiind deprins cu pacatele, insa in el vedeam cum ne-a facut de fapt Creatorul. Am inteles atunci cat de tare ne-a pervertit pacatul - care incepe acolo unde se termina rugaciunea - si ca trebuie sa-ti curatesti inima fata de toti, ca sa poti vedea pacea lui Dumnezeu.
As putea sa povestesc mai multe aici despre acesti oameni ai lui Dumnezeu, despre pesterile in care traiesc, sau despre faptul ca desi nu sunt in lume se roaga pentru toata lumea, dar spune Patericul ca: "Nimeni de nu va folosi tacerea, nu va folosi nici cuvantul", asa ca mai bine sa ramanem cu un singur lucru: Bucurati-va ca mai exista acesti eremiti si ca datorita rugaciunilor lor vom capata indrazneala la Dumnezeu!

George Crasnean

Miluieşte-ne Dumnezeule

Biata cetate!
Cu străzi pavate
Cu neiubire, cu rătăcire,
Case-nsemnate cu clevetire...(...)
Bietele sate!
Multe-ngropate
Sub neiubire, sub rătăcire,
În ignoranţă şi-n pustiire...(...)
Când o să vie buna trezvie?
Câtă urgie o să mai fie
Pân' ce Tu, Doamne, din multe toamne
Ai s-aduni roada, sâ îmbraci strada
Cu alte veşminte, ţesute-n cuvinte
Albe, borangic din Sfânt Pateric,
Să umpli ograda cu toată tămada,
Cu grâul de aur şi, precum un faur,
Să faci potcoavă dintr-o hrisoavă,
Dintr-un ceaslov să faci alcov
Ca o zidire pentru iubire
De Dumnezeu, de Tatăl meu,
De Tatăl nostru, de Tatăl vostru,
De Tatăl lor, al tuturor,
Drag, biet popor rătăcitor?

(Vasilica Radu) pensionară, Bucureşti

Părintele Amfilohie Brânză - despre francmasonerie

Partea I


Partea a-II-a

Cântarea Sfintei Cruci

DESPRE ECUMENISM - erezia ereziilor

Partea I

Partea a-II-a

Părintele Paisie Aghioritul - Mărturii ale închinătorilor

Cred ca era inceputul lui '90 atunci cand am pornit sa-l gasesc pe Staretul Paisie. Pe atunci aveam multe probleme de sanatate si auzisem ca rugaciunea Staretului facea minuni. De aceea am socotit ca este spre folosul, atat al sufletului, cat si al trupului meu, sa merg la Panaguda si sa-i cer Staretului sa se roage pentru mine. Auzisem atat de multe lucruri minunate despre el, incat dorinta mea de a-l vedea era foarte mare.
Cand am ajuns la Coliba, l-am gasit inconjurat de inchinatori. M-am asezat si eu si am asteptat pana cand au plecat cei dinaintea mea. Cand mi-a venit randul, eram atat de emotionat, incat simteam ca inima imi sparge pieptul. I-am spus Staretului ca vreau sa-i vorbesc intre patru ochi si atunci m-am dus in chilia sa. Acolo i-am explicat problema mea, iar el s-a rugat pentru mine. Apoi m-a sfatuit sa fac rabdare si sa ma rog mult. De asemena sa ma spovedesc regulat. La un moment dat, i-am spus ca nu eram sigur ca exista Dumnezeu, ca ma indoiesc de existenta Lui. In chilia sa se afla si o soparla, pe care nu o observasem. Staretul mi-a spus: "Tu te indoiesti de existenta lui Dumnezeu. Ia sa intrebam pe aceasta soparla:Ia spune-mi, exista Dumnezeu?" Si, o! minune, soparla a raspuns afirmativ, clatinand din cap, dupa care a plecat in coltul chiliei. Prin aceastat Staretul a vrut sa ma intareasca in credinta. Aceasta intamplare arata ca Parintele Paisie nu vorbea numai cu oamenii, ci si cu animalele. Atat de mari erau harismele pe care i le daruise Dumnezeu!


"In vara anului 1992 l-am intalnit pe Staretul Paisie:

-Gheronda, ce influenta va avea Comunitatea Europeana asupra Greciei?
-Asculta! In America au mers oameni din diferite locuri. Fiecare a adus cu el peticul sau si astfel s-a facut acolo un covor din petice. In Comunitatea Europeana insa, tarile care intra sunt covoare gata tesute. Iar aceste covoare, oricat ai incerca sa le unesti, niciodata nu se vor putea potrivi. Asadar, nu te teme de urmarile nefaste venite din partea Comunitatii Europene. Tarile Europei nu se vor putea uni deplin incat sa ne poata vatama."

PAPATZIMOS ATANASIE, Stavros-Tesalonic

"De origine sunt din Capadocia, iar bunica mea este chiar din Farasa, satul in care s-a nascut Parintele Paisie. Cealalta bunica a mea este din Cezareea. Avem asadar radacini comune cu Staretul Paisie. Fiindca oamenii din acele parti sufera mult, mai ales acum cand se afla sub ocupatia turceasca, il intrebam mereu pe Staret ce se va intampla cu Turcia si cu elenismul.
Odata, am mers la Staret impreuna cu un prieten de-al meu. Cand am ajuns acolo, l-am intrebat:
-Gheronda, suntem din Alexandropolis. Oare ne va prinde si pe noi furtuna?
-Asculta! Turcii nu vor intra in Alexandropolis. Vor face Greciei numai o provocare, depasind granitele maritime. Noi insa vom suferi de foame. Aceasta furtuna va dura cateva luni de zile.
-Gheronda, cum imi voi da seama ca razboiul se apropie?
-Cand vei auzi la televizor de mutarea granitelor maritime, atunci va veni si razboiul.
-Si care state vor participa la acest razboi?
-Asculta, dupa provocarea turcilor, rusii vor cobori in stramtori, dar nu ca sa ne ajute pe noi. Ei vor avea alte interese. Insa, fara sa vrea, ne vor ajuta pe noi. Atunci turcii, ca se apere stramtorile, care au importanta strategica, vor concentra acolo si alte forte. Pentru aceasta vor retrage trupele din teritoriile ocupate. Atunci celelalte tari ale Europei, Anglia, Franta, Italia si inca cinci-sase state ale Uniunii Europene vor vedea ca Rusia va ocupa teritorii si isi vor spune:"Nu mergem si noi acolo ca sa luam niste teritorii?" Toti insa vor dori "partea leului". Si astfel vor intra si europenii in razboi.
-Noi ce vom face? Armata greceasca va lua parte la acest razboi?
-Nu. Guvernul va hotari sa nu trimita armata. Trupele grecesti vor pazi doar granitele. Faptul ca ele nu vor lua parte la acest razboi va fi pentru noi o mare binecuvantare a lui Dumnezeu. Caci cei care vor participa la razboi se vor pierde...Atunci, fiindca grecii se vor infricosa, multi se vor intoarce la Biserica, la Dumnezeu si se vor pocai. Si, pentru ca va exista pocainta, grecii nu vor pati nimic rau. Dumnezeu se va milostivi de Grecia, deoarece lumea se va intoarce catre Biserica, catre monahism si vor incepe sa se roage. Multi turci se vor botea crestini. Atunci imparatul Constantin va mijloci ca orasul Constantinopol sa fie dat grecilor. Acest imparat este evlavios, este bun.
-Gheronda, ne vor da Cetatea Constantinopolului noua?
-Ne-o vor da nu pentru ca vor voi, ci pentru ca aceasta solutie va servi intereselor lor. Dar acestea pe care ti le spun acum sa nu le spui nimanui, caci te vor cerde nebun. Pentru ca acum inca nu a venit timpul pentru acestea. "
Aceasta discutie cu Staretul a avut loc în 1991, când încã slujeam în armatã..
Altã datã, Staretul mi-a spus: Guvernarea cetãtii de cãtre greci va fi atât militarã cât si politicã".
Am cunoscut trei ofiteri care merseserã la Staret. Unul dintre ei mi-a spus: "Staretul Paisie mi-a spus cã voi fi conducãtorul unitatii militare din Constantinopol". Celorlalti doi însã nu le-a spus nimic.
Odatã un grup de închinãtori a mers la Staret. Unul dintre ei studia arhitecatura la Politehnica din Xanthi. La un moment dat, Staretul s-a întors cãtre el si i-a spus, desi îl vedea pentru prima oarã. "Tu, ca arhitect, vei participa la construirea Cetatii, deoarece Constantinopolul va fi construit sin nou". Aceasta a spus-o arãtându-l cu degetul în fata tuturor. Apoi s-a întors cãtre mine si mi-a spus:" Si tu Anestis, vei merge în cetate. Amândoi veti merge - si a aratat catre mine si prietenul meu - dar cu alt scop". Însa nu mi-a aratat scopul. Dupã aceasta, mi-a venit dorinta de a învãta limba turcã.
Altã datã, când am mers la Panaguda, s-a întâmplat sã fie acolo un fost musulman din Tracia. L-am luat de-o parte si la-m întrebat:
-Tu cum de ai venit la Staret?
- Pãrintele Paisie a sãvârsit o minune foarte mare cu noi si s-a îngrisit sã ne botezãm.
Într-o altã vizitã la coliba Staretului, l-am gãsit iar acolo pe musulman, care se numea Stravos. Atunci Staretul ne-a descoperit din nou cele ce se vor petrece cu Constantinopolul. Când Pãrintele Paisie ne-a spus cã Grecia va suferi de foame, domnul Stravos l-a întrebat:
- Gheronda, sã pãstrez un sac de fãinã ca sã pot trece acea perioadã grea si sã nu flãmânzeascã copii?
- Nu. Sã nu pãstrezi, deoarece vecinul tãu va avea fãinã si iti va da si tie.
Si astfel, Staretul a proorocit cine va fi cel care îl va ajuta pe domnul Starvos îm perioada de foame. Aceasta desigur, va fi la tara, noi însã, care trãim la orase, vom fi mai sãraci. De aceea, Staretul ne spunea: "Sã aveti unteren mic si sa-l cultivati! Astfel veti putea ajuta pe altii care nu vor avea ce sã mãnânce".

MAVROKEFALOS ANESTIS, profesor de educatie fizica, Alexandropolis

"In vara anului 1991 am mers la chilia Panaguda impreuna cu niste colegi de-ai mei, politisti. Acolo l-am intrebat pe Staretul Paisie despre diferite subiecte nationale si mai ales despre nenumaratele provocari venite din partea turcilor. Atunci el ne-a raspuns:
"Turcii ne vor lovi dar Grecia nu va suferi prea mult. Nu va trece mult timp dupã atacul turcilor si rusii îi vor lovi pe turci si îi cor cãsãpi. Asa cum rupi o coalã de hârtie tot asa va fi sfâsiatã Turcia. O treime din turci vor fi ucisi, o treime se vor încrestina, si o treime va merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor Eufratului de cãtre turci pentru irigatii va fi o preînstiintare ca a început pregãtirea marelui rãzboi care va urma. .Dupã destrãmarea Turciei, Rusia, va continua rãzboiul pânã va ajunge în Golful Persic si îsi va opri tripele lângã Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe rusi si le vor da 6 luni. Rusia însã nu-si va retrage trupele si atunci puterile occidentale vor începe sã aducã trupe pentru ai ataca pe rusi.
Rãzboiul care va izbucni va fi mondial si in cele din urmã vor pierde rusii. Se va vãrsa mult sânge. Marile orase vor deveni ruine. Dar noi, grecii, nu vom participa la acest rãzboi. Toti cei din jurul nostru se vor sfâsia unii pe altii, însã noi vom sta de-o parte."
A doua întâlnire a fost in vara anului 1992. Pe atunci eram încã politist. Am întrebat iarãsi despre problemele nationale si am primit acelasi rãspuns. Când am plecat Staretul mi-a spus: "Eii, stai aici! Unde mergi? Aici vei rãmâne". Stia ca mai târziu aveam sã devin monah.

MOHAH AGHIORIT

"Acestia au un plan sa faca drumuri ca sa vina aici, in Sfantul Munte, turisti. Atunci calugarii se vor obosi mult din pricina primirii de straini. Apoi le vor spune:Sa facem un hotel, ca sa nu va mai osteniti. Iar calugarii vor accepta. Dupa aceea, le vor da bani pentru restaurarea bisericilor, dar le vor spune:Acum nu mai puteti arde lumanari si tamaie, caci v-am dat atatia bani pentru restaurarea lor. Alegeti-va un loc de pe teritoriul manastirii ca sa va zidim o alta biserica. Apoi vor pune si un paznic cu barba si cu rasa care sa-si aiba femeia in Uranopolis...Vor face din Sfantul Munte muzeu...
Nu spun ca va ingadui aceasta Maica Domnului, dar acesta este planul lor. Si deja sunt cativa care doresc aceasta...Calugari, auzi? Dar ultimul cuvant de spus il are Maica Domnului. Daca nu se vor cuminti, vor primi si alta palma.

- Gheronda, astazi exista atat de multi oameni, milioane intregi, care nu-L cunosc pe Hristos. Ce se va intampla cu acestia?
- Se vor petrece niste lucrui care vor zgudui popoarele. Nu va fi a Doua Venire, ci va fi o interventie dumnezeiasca. Oamenii vor cauta apoi pe cineva care sa le vorbeasca despre Hristos.Te vor trage de mana si iti vor spune:Stai putin ca sa-mi vorbesti despre Hristos!"

ATANASIE RAKOVALIS,Tesalonic

Viata Sf. Mucenite Lucia Fecioara

Praznuita in calendarul crestin ortodox la 13 decembrie - din “Vieţile Sfinţilor”

Când se răspîndea prin toate părţile Siciliei cinstirea Sfintei muceniţe Agatia şi poporul Siracuzei venea de departe să se închine sfîntului ei mormînt, în cetatea Catanei, Lucia, fecioara cea lăudată a fost între siracuzeni cea mai de frunte la praznic împreună cu alţii şi cu maica sa Evtihia, care avea boala curgerii de sînge de patru ani, şi care nu se vindeca cu nici o doctorie de la doctori. Şi, săvîrşindu-se slujbele bisericeşti, se citea Evanghelia în care se pomeneşte de femeia căreia îi curgea sînge şi care, prin atingerea hainei lui Hristos s-a tămăduit. Lucia a zis mamei sale: “De crezi celor ce s-au citit, mamă, crede şi aceasta, cum că Agatia, care a pătimit pentru Hristos, s-a învrednicit a avea de faţă totdeauna pe Acela, pentru a Cărui nume a pătimit. Deci atinge-te de mormîntul ei cu credinţă şi te vei tămădui”.

După săvîrşirea cîntării bisericeşti, ducîndu-se poporul, a căzut înaintea mormîntului sfintei muceniţe, mama împreună cu fiica şi au început cu lacrimi a se ruga, cerînd ajutor. Deci, rugîndu-se ele mult, a adormit Lucia şi a avut vedenie, văzînd-o pe Sfînta muceniţă Agatia în mijlocul îngerilor, foarte împodobită cu mărgăritare şi zicîndu-i: “Sora mea, Lucia, fecioara Domnului, pentru ce ceri de la mine ceea ce singură poţi îndată să dai? Căci credinţa ta ajută mamei tale şi, iată, s-a făcut sănătoasă! Şi precum prin mine se slăveşte cetatea Catania, aşa şi prin tine se va slăvi şi împodobi cetatea Siracuzei, pentru că ai gătit sălăşuire bine primită lui Hristos întru a ta feciorie”.

Acestea auzindu-le Lucia, s-a deşteptat şi cu cutremur s-a sculat, apoi a zis către mama ei: “Mamă, mamă, iată te-ai vindecat. Deci, rogu-te pe tine prin sfînta aceasta care cu rugăciunile sale te-a tămăduit, să nu-mi mai pomeneşti de logodnic niciodată - pentru că acum era logodită -, nici să pofteşti a vedea din trupul meu rodul cel muritor. Ci toate acelea ce le-ai pregătit să mi le dai mie, ca şi cînd aş fi mers după bărbatul cel muritor, dă-mi-le acum, ca să merg la mirele cel fără de moarte, Hristos Domnul, Care va păzi fecioria mea”. Iar mama sa Evtihia a zis către dînsa: “Toate cele ce sînt ale tatălui tău, care a murit de nouă ani, păzindu-le întregi le-am înmulţit şi nu le-am împuţinat, spre a le da moştenire ţie. Iar cele ce sînt ale mele şi cele ce mai pot să fie, singură le ştii bine. Deci, să acoperi mai întîi cu ţărînă ochii mei şi apoi ceea ce va fi ţie cu plăcere, vei face cu toată avuţia”. Lucia a zis: “Ascultă, mamă, sfatul meu, că nu este iubit de Dumnezeu acela care Îi dă Lui ceea ce nu poate duce cu sine, nici singur pentru el nu poate să le cheltuiască. Ci de voieşti a face lucru bine primit lui Dumnezeu, dă-I Lui ceea ce-ţi este cu putinţă a cheltui; pentru că după ce vei muri, nimic nu vei mai putea cheltui şi ceea ce dai acum, dai ce nu poţi duce cu tine. Deci, fiind vie şi sănătoasă, dă lui Hristos ceea ce ai, şi toate cele ce ai vrut să mi le dai mie, începe a le da de acum lui Hristos”.

Astfel, în toate zilele vorbind fecioara cu mama sa, s-a făcut împărţirea lucrurilor, pe care le-a dat spre trebuinţa săracilor. Deci, vînzînd satele, podoabele cele de mult preţ şi mărgăritarele, s-a înştiinţat despre aceea logodnicul ei, care, mîhnindu-se, a început a întreba pe doica Luciei: “Ce va să fie aceasta, că am auzit despre vinderea satelor, podoabelor şi a mărgăritarelor?” Iar doica, fiind pricepută, a zis: “Logodnica ta a aflat că se vinde o moştenire, a cărui preţ este de o mie de galbeni şi mai mult; şi vrînd a o cumpăra pe aceea, pentru tine, vinde asemenea lucruri ca să adune banii aceia”. Logodnicul, crezînd cuvintele ei şi socotind că se face negustorie, a tăcut; ba chiar el îndemna la vînzare.

Dar cînd s-a înştiinţat că toate s-au împărţit săracilor şi scăpătaţilor, şi toate s-au cheltuit cu străinii şi slujitorii lui Dumnezeu, mergînd la Pashasie, domnul cetăţii, a clevetit-o, zicînd că logodnica sa este creştină şi potrivnică legilor împărăteşti. Iar ighemonul, chemînd-o la sine, o sfătuia cu cuvinte şi o silea a jertfi idolilor. Atunci Lucia fericita a zis: “Aceasta este jertfa cea vie, precum şi credinţa cea curată, înaintea lui Dumnezeu: a cerceta pe cei săraci şi pe văduve în necazurile lor. Eu într-aceşti trei ani nimic altceva n-am făcut, decît numai am adus jerfă lui Dumnezeu Cel viu. Acum nemaiavînd nimic din averea mea ce să aduc, pe mine mă jertfesc vie lui Dumnezeu şi ceea ce va fi cu plăcerea Lui, aceea să facă cu jertfa Sa”.Pashasie a zis: “Aceste cuvinte spune-le creştinilor, celor asemenea ţie, iar mie celui ce păzesc aşezămintele împărăteşti, în deşert mi le povesteşti”. Lucia a zis: “Tu ia aminte la legile împărăteşti, iar eu iau aminte la legile lui Dumnezeu. Tu te temi de împăraţi, iar eu mă tem de Dumnezeu. Tu nu voieşti a-i mînia pe dînşii, iar eu foarte cu dinadinsul mă păzesc a nu mînia pe Dumnezeu. Tu te sîrguieşti a plăcea acelora, iar eu doresc a-i plăcea lui Hristos. Deci, tu fă ceea ce socoteşti că-ţi este de folos, iar eu voi face aceea ce voi cunoaşte că-mi este de folos”. Pashasie a zis: “Ai cheltuit moştenirea ta cu desfrînaţii tăi şi ai risipit-o şi pentru ceea vorbeşti ca o desfrînată”. Lucia a zis: “Eu moştenirea mea la loc bun am aşezat-o, iar pe stricătorii sufletului şi ai trupului meu niciodată nu i-am primit”. Pashasie a zis: “Şi care sînt stricătorii sufletului şi trupului tău?”
Lucia a zis: “Stricătorii sufletului voi sînteţi, de care grăieşte apostolul: Vorbele cele rele, strică obiceiurile cele bune. Pentru că sfătuiţi sufletele omeneşti, ca lăsînd pe Ziditorul lor, să urmeze idolilor celor deşerţi. Iar stricătorii trupului sînt aceia care iubesc dulceaţa vremelnică, mai mult decît desfătarea cea veşnică şi aceia care cinstesc veselia ce degrabă piere mai mult decît bucuriile cele nesfîrşite”. Pashasie a zis: “Vor înceta şi vor amuţi cuvintele tale, cînd vor veni bătăile şi rănile”. Lucia a zis: “Cuvintele lui Dumnezeu, niciodată nu vor tăcea”.
Pashasie a zis: “Eu voi porunci să te ducă în casa cea de desfrînare, ca după ce vei fi batjocorită, să fugă de tine Duhul Sfînt”. “Niciodată nu se spurcă trupul de nu se va învoi cu mintea; pentru că chiar de vei pune tămîie în mîinile mele şi pe acea tămîie o vei arunca spre jertfă diavolească, Dumnezeu, uitîndu-se spre acesta, va rîde pentru că voia şi cugetul îl judecă, iar nu lucrul ce se face cu sila. Iar pe siluitorul şi stricătorul fecioriei îl socoteşte ca pe un balaur, ca pe un tîlhar şi ca pe un barbar. Deci dacă pe mine, care nu voiesc, vei porunci a mă silui, apoi atunci vei îndoi cununa fecioriei mele”. Pashasie a zis: “Voi porunci ca prin desfrînare să te omoare, de nu te vei supune poruncii împărăteşti”. Lucia a zis: “Acum ţi-am spus că niciodată nu vei putea atrage voia mea către învoirea spre păcat; şi de acum orice vei face trupului meu, care ţi se pare a fi întru a ta stăpînire, de aceasta nu bagă seamă roaba lui Hristos”.

Atunci Pashasie, judecătorul cel necurat şi nedrept, a poruncit să vină cei ce ţineau casa de desfrînare şi, venind, le-a dat pe sfînta, zicînd: “Chemaţi poporul şi faceţi ca să-şi bată joc de dînsa pînă cînd aceasta va muri”. Şi cînd a început a o duce în casa de desfrînare, atîta greutate i-a dat trupului ei Duhul Sfînt, încît nicidecum n-au putut să o mişte din loc. Apropiindu-se mulţi, după porunca muncitorului, munceau să o urnească din loc, dar în zadar osteneau şi slăbeau asudînd fără rezultat, că fecioara Domnului stătea neclintită. Atunci, aducînd o funie şi legînd-o de mîini şi de picioare, au început cu toţii a o tîrî, dar ea ca un munte stătea neclintită.

Atunci Pashasie, cu mare supărare şi fiind în mare nepricepere, a chemat vrăjitorii, fermecătorii şi pe toţi popii idoleşti şi le-a poruncit să facă vrăjile lor împrejurul Luciei ca să fie urnită. Însă nimic n-au sporit căci stătea ca şi cum ar fi fost pironită cu trupul de pămînt, iar picioarele ei nu le puteau mişca din loc. Apoi a poruncit să o stropească cu ud de om, socotind că cu oarecare vrăjitorii stă nemişcată, dar degeaba. Şi au adus multe perechi de boi, ca să o poată mişca din loc, însă nici aşa n-a fost cu putinţă a o clinti.

Deci, a zis către dînsa Pashasie: “Care sînt farmecele tale?” Lucia a zis: “Nu sînt acestea farmecele mele, ci faceri de bine ale lui Dumnezeu”. Pashasie a zis: “Ce pricină este că fiind copilă neputinciosă şi de o mie de oameni fiind tîrîtă, stai neclintită”? Sfînta a zis: “De vei aduce şi zece mii, vor auzi pe Sfîntul Duh care îmi grăieşte; cădea-vor despre laturea ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta”. Iar ticălosul judecător care o muncea, se chinuia cu sufletul său să scornescă chinuri, dar se tulbura cu gîndurile, apoi i-a zis sfînta fecioară: “Pentru ce te munceşti şi te tulburi cu multe feluri de gînduri? Ai văzut că sînt biserică a lui Dumnezeu Celui viu? Crede acum, dacă nu te-ai cuminţit şi mai mult te învaţă!” Iar Pashasie se tulbura şi mai mult, ofta, văzînd că sfînta îşi bate joc de dînsul.

Atunci a poruncit să aprindă un foc mare împrejurul ei şi să toarne peste dînsa smoală arsă, pucioasă şi untdelemn fiert. Dar ea în numele Domnului Iisus Hristos sta nemişcată şi nevătămată, zicînd către tiran: “Eu am rugat pe Domnul meu Iisus Hristos, ca să nu aibă stăpînire asupra mea focul acesta; şi pentru ca să rîdă de tine cei ce nădăjduiesc în Hristos, de aceea am cerut îndelungare pătimirii mele, ca să ridic frica muncilor, de la cei ce cred, iar pe cei ce nu cred, să-i lipsesc de glasul batjocoririi, ca să nu-şi mai bată joc de creştini”. Iar unii din prietenii lui Pashasie, nesuferind a-l vedea pe acesta în mare supărare şi în nepricepere, au poruncit s-o lovească cu sabia peste grumazul ei.

Deci s-au dus acasă cu Pashasie, iar sfînta, deşi era foarte rănită, n-a slăbit, ci se ruga şi vorbea către popor: “Binevestesc vouă că s-a dat pace Bisericii lui Dumnezeu, pentru că Diocleţian a căzut din împărăţie, iar Maximian a murit acum; şi precum cetatea Cataniei are mijlocitoare către Dumnezeu pe sora mea, Sfînta Agatia, aşa şi pe mine să mă ştiţi ca trimisă de la Dumnezeu cetăţii acesteia; însă numai dacă veţi face voia Lui şi veţi primi credinţa Lui”. Acestea zicînd Lucia, roaba lui Dumnezeu, cu gîtlejul cel străpuns de sabie, iată înaintea ochilor ei se aducea Pashasie legat în lanţuri. Pentru că sicilienii trimiseseră în taină la Roma, vestind că Pashasie fără de milă necăjeşte acea lature, jefuind-o, luînd cu sila şi răpind cele străine.

Deci a venit în acea vreme poruncă de la Roma, ca să fie dus la judecată ferecat, unde, fiind întrebat, a fost osîndit la moarte, apoi, tăindu-i-se capul, a pierit cu sunet ticălosul. Acea ducere a lui în fiare a văzut-o sfînta, încă fiind vie, şi stînd la locul cel de muncă, unde fiind rănită, n-a ieşit dintr-însa duhul ei, pînă cînd au venit preoţii şi au împărtăşit-o cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos. Apoi, zicînd toţi: “Amin”, sfînta muceniţă şi-a dat cinstitul său suflet în mîinile Domnului. Şi a fost pusă într-acel loc de cinste, unde a zidit peste dînsa biserică, în numele ei şi în cinstea lui Dumnezeu în Treime, închinat Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin. Pashasie a zis: “Au doară tu eşti Dumnezeu?”. Lucia a răspuns: “Sînt roaba lui Dumnezeu şi pentru aceasta grăiesc cuvintele Lui, pentru că însuşi El a zis: Că nu veţi grăi voi înaintea împăraţilor şi a domnilor, ci Duhul Sfînt, Acela va grăi întru voi”. Pashasie a zis: “Dar în tine este Duhul Sfînt şi Acela grăieşte în tine?”. Lucia a zis: “Apostolul zice că cei ce vieţuiesc întru curăţie, sînt biserici ale lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte într-înşii”.

Viata Sf. Mucenic Laurentiu (Lavrentie) Arhidiaconul

Luna august in 10 zile: pomenirea Sfintilor Mucenici Laurentiu Arhidiaconul, Sixt si Ipolit, episcopii Romei (+258).

Acestia au trait in zilele imparatilor Decius si Valerian.

Sfantul Sixt era de la Atena, unde invatase si filozofia si mergand la Roma a fost sfintit episcop, dupa ce Sfantul papa Stefan a marturisit pe Hristos. Si, pornindu-se atunci prigoana asupra crestinilor, Sfantul Sixt a poruncit lui Laurentiu, arhidiaconul sau, care era de neam din Spania, sa chivesniseasca visteria Bisericii si ajutorarea saracilor, iar el, vazandu-le toate, le-a impartit la saraci. Deci, intorcandu-se Decius din Persia, a fost adus la el Sfantul Sixt, episcopul, si, neplecandu-se a se lepada de Hristos, ci marturisindu-L, cu indrazneala, ca Dumnezeu adevarat si atotputernic i s-a taiat capul.

Deci, aducandu-se si arhidiaconul Laurentiu si cercetandu-se si despre sfintele odoare, Sfantul Laurentiu a raspuns dregatorului ca Biserica are odoare si avutii de seama, pe care daca ii vor lasa timp, le va aduna, de pe unde sunt, si le va aduce inaintea lui. Si i-au statornicit sa se infatiseze dupa trei zile. Cand s-a implinit sorocul, Laurentiu a venit inaintea imparatului, aducand, in carute, multime de saraci, orbi, schiopi, muti, vaduve si orfani, care traiau din milosteniile Bisericii. Si, aratandu-i pe acestia, a zis imparatului: "Iata comorile de mult pret ale Bisericii noastre, avutii pe care furii nu le fura si rugina nu le strica si care vor pretui mai mult in fata Dreptului Judecator". Dar imparatul, vazandu-i pe acestia, s-a pornit cu manie si a poruncit sa-l bata foarte rau pe Sfantul Laurentiu. Apoi, l-au bagat in temnita, unde Sfantul a tamaduit pe toti cei ce mergeau la el. Ceea ce vazand, tribunul Calinic a crezut in Hristos si s-a botezat.

Deci, dupa aceasta, a stat, iarasi. Laurentiu in fata imparatului si neplecandu-se a jertfi idolilor, l-au intins pe un gratar de fier ars in foc, pe care Sfantul, dand multumire lui Dumnezeu, si-a dat sufletul. Si a fost ingropat, precum se cadea, de papa Ipolit, pe care imparatul a trimis sa-l ia si a poruncit sa-l bata cu toiege de fier cu ghimpi, apoi l-au legat de cai salbatici si, fiind tarat mult, Sfantul si-a dat sufletul lui Dumnezeu. Si aceasta s-a vestit in toata Roma, iar, de la Roma, in toata lumea. Si toti s-au intarit in credinta Domnului nostru Iisus Hristos, a Caruia este slava in veci! Amin.

Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos

Lucrurile s-au intamplat in mai 1853, adica la o jumatate de an inaintea de moartea fericitului. Staretul traia pe atunci in Sihastria Goloseev.
-Pantelimoane, i-a zis odata, dupa pranz, ucenicului, sa mergem in padure, sa ne rugam lui Dumnezeu!

Au mers. Au umblat prin padure pana s-au istovit. Fericitul citea pe drum Evanghelia, canta psalmi si impletea ciorapi, iar ucenicul taia cu secera iarba si o vara intr-o plasa de sfoara pentru a hrani, la intoarcerea acasa, taurasul. Cand a venit seara si soarele a inceput sa apuna, drumetii au plecat spre casa. Trecand pe langa locul unde este acum Sihastria Preobrajenski, staretul s-a oprit zicand:

- Auzi, Pantelimoane, sa ne asezam pe damb si sa ne uitam la sfanta lavra.
Ucenicul, obosit, atat a asteptat si, intinzandu-se pe iarba plin de multumire, a prins sa motaie, iar staretul Teofil a scos o bucatica de gheata, a topit-o in apa si, adaugand putina miere, a inceput sa-si intareasca puterile sleite. A trecut o jumatate de ceas. Deodata, fericitul a tipat:
-Pantelimoane, vin drumeti! Fugi de-i cheama!

Ucenicul trezit s-a sculat si, vazand o ceata de inchinatori care mergeau pe drum, i-a chemat sa vina la staret.
-Dumnezeu sa va ajute! i-a intampinat fericitul.
-Multumim, batiuska, au raspuns mujicii.
-Pesemne ca n-ati mancat nimic, a zis fericitul.
-De unde, batiuska...Am mancat apa cu posmagi, iar mancare calda n-am pus in gura de o saptamana intreaga.
-Nu-i nimic. Sedeti, mai stati putin de vorba...Maica Domnului ne va hrani pe toti indata...
Apoi punandu-i pe drumeti sa se aseze, fericitul a scos din cos un ceaun de tuci, a sapat cu cutitasul o groapa mica in pamant si l-a trimis pe ucenic sa adune vreascuri.
-Vreascuri? Da' ce faceti cu ele, batiuska? s-a uimit ucenicul, stiind ca n-aveau ce sa puna pe foc.
-Tontule, spuse sfatos fericitul. O sa fierbem pasat...Nu vezi ca trebuie sa le dam de mancare la inchinatori?
Vreascurile au fost aduse, dar n-aveau cu ce aprinde focul.
-Ei poftim necaz, a bagat de seama cu suparare Pantelimon. Nu-i foc, batiuska!

-Dar Dumnezeu?! a raspuns staretul cu incredintare.
Si inaltandu-si ochii spre cer, incepu sa se roage:

-Doamne, inaintea Ta merge focul si fulgerele lumineaza lumea. Ci asculta, Doamne, glasul rugaciunii mele, cand strig catre Tine, cand ridic mainile mele spre biserica Ta cea sfanta. Auzi-ma, sa manance saracii si sa se sature si sa laude numele Tau preabun! Spunand acestea, a facut metanie mare catre rasarit si a blagoslovit ceaunul:
-In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh...

Dar numai ce-a rostit aceste cuvinte, si sub ceaun s-a ridicat un firicel cenusiu de fum si vreascurile s-au aprins curand cu flacara stralucitoare. Vzand minunea, Pantelimon a dat s-o rupa la fuga, dar staretul l-a oprit si, amenintandu-l intr-ascuns cu degetul, i-a poruncit sa arunce in ceaun iarba marunta, iar el a pus acolo cateva pietricele luate din cos si o bucatica de gheata. Cand totul a inceput sa fiarba, fericitul, fara a se opri din rugaciunea mintii, a mai binecuvantat o data ceaunul si a amestecat.

-Ei, acum gusta, a rostit el catre ucenic.
Pantelimon a luat putin pe varful lingurii si a lins neincrezator cu varful limbii; apoi a mai luat o data si a gustat o lingura intreaga:
-Batiuska, a strigat el in culmea uluirii, pai, pai, e terci de gris.
-Da' toarna oaspetilor mai iute, nataraule, ca se raceste.

Ucenicul a insfacat ceaunul cu bucurie si cu teama, incepand sa toarne in strachinile de drum ale inchinatorilor; dar o minune, oricat ar fi turnat, terciul nu se imputina. Toti fusesera hraniti, indestulati, iar ceaunul era parca tot plin. Si asa cum au fost inmultite oarecand putine paini in pustie pentru a ajunge la o multime de popor (Matei 14,19-20), si acum a fost inmultita hrana, prin rugaciunile staretului Teofil.

-Ei, acum ramaneti cu Dumnezeu, a grait bland staretul catre pelerini, dupa ce acestia au terminat de mancat. Mergeti in sfanta lavra si rugati-va pentru toti.

Mujicii cutremurati de minune au pornit la drum si, o data ajunsi in lavra, au inceput, cu bucurie si cu teama, sa povesteasca tuturor despre minunea la care fusesera martori.

Mare este Dumnezeul nostru, Care "a deschis portile cerului, a plouat mana si a trimis mancare pana la sat si au mancat si s-au saturat"..."Caci tot ce veti cere cu credinta, rugandu-va, veti primi".